Andreea Soare: „Nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți”

soprana andreea soare

interviu liber sa spunÎntre un drum Râmnicu Vâlcea–București și un avion pe care trebuia să-l prindă a doua zi dimineață, spre Paris, Andreea Soare mi-a îndeplinit dorința de a o cunoaște și de a rememora povești ce merită cunoscute. Orașul natal este Râmnicu Vâlcea. De mică bunicii au fost cei care i-au urmărit îndeaprape pașii și au format-o ca om, a urmat Conservatoire de Strasbourg în paralel cu University Marc Bloch (Licence Musique: Musique et musicologie), pentru ca apoi, îndrumată de profesoara ei de la Conservator, să meargă la Paris, unde a urmat cursul firesc al lucrurilor: Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. Numai anul trecut vocea ei a fost auzită atât în Franța, cât și în Elveția, Polonia, Germania, Japonia, iar ultima vizită în România i-a adus o medalie de argint din partea Altețelor sale Regale Prințul Paul și Prințesa Lia. În prezent, este soprană la Opéra Bastille din Paris, dar este și o româncă pasionată de ceea ce face, foarte naturală, sinceră, ambițioasă, pusă pe glume și cu un stil foarte plăcut de a povesti, un om care știe ce vrea și o personalitate puternică.

Maria Seiculescu: Cum ai ajuns să studiezi muzică clasică la Paris? Care a fost parcursul tău până acolo?

Andreea Soare: Eu am făcut liceul în Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, științe socio-umane. În clasa a douăsprezecea profesoara mea de franceză m-a trimis la Baia Mare, la un concurs de muzică francofonă, muzică ușoară, am reprezentat liceul cântând o melodie de Lara Fabien, Je t᾿aime. La concurs am câștigat marele premiu și aceasta însemna să mă duc în același an, deci în 2004, după bacalaureat, la Rochelle, în Franța, unde este un mare festival: „Les Francofolies de La Rochelle”. Acolo am cântat aceeași melodie, iar un domn din organizare m-a întrebat: „Dar de ce nu studiați muzica la un Conservator? Aveți un timbru care s-ar preta muzicii clasice.” N-am cântat niciodată muzică clasică și nu mă interesa foarte tare la acea vreme, voiam să fac diplomație sau științe politice, voiam foarte mult să lucrez într-o ambasadă, pentru că se călătorește foarte mult, se vorbesc mai multe limbi străine și era absolut perfect.

andreea soare

Andreea Soare

M. S.: Vorbești mai multe limbi? Care?

A. S.: Vorbesc italiana, spaniolă, franceză, engleză și puțin germana. Când am venit în România, unchiul meu mi-a zis: „Uite, eu îți ofer o săptămână”. Acel organizator s-a interesat și am primit acasă trei dosare de înscriere de la Strasbourg, de la Metz și de la Toulouse. „Uite, îți ofer o săptămână într-unul din cele trei orașe, te duci în vacanță și… încerci, să vezi cum e.” Mai departe, am făcut trei cursuri de canto cu o cântăreață de operă din Vâlcea, care era și profesoară, Camelia Sava. M-a învățat un lied de Schubert în românește. Este o mare rușine pentru că liedul de Schubert, de fapt toate ariile sau liedurile se cântă în limba originală. În fine, teorie am făcut, pentru că am făcut școala de muzică, am făcut vioară, am studiat pian și chitară, teorie, în fine… Dar am vrut să fac diplomație și mi se părea o chestie foarte interesantă și care mi se potrivește, am făcut și teatru, îmi trecuse prin minte la un moment dat să dau la teatru.

M. S.: Dar acum te mai gândești într-un fel sau altul să faci diplomație?

A. S.: Cred că prin meseria pe care o am acum fac asta în fiecare zi, călătoresc foarte mult, andreea soare opera bastille pariscunosc foarte mulți oameni, bine… nu facem politică la operă, din fericire, dar în afară de asta cred că fac și diplomație. Eu m-am dus la Strasbourg, pentru că de la Vâlcea pleacă autobuze Râmnicu Vâlcea–Strasbourg… A fost singurul criteriu, absolut singurul criteriu. Am zis că e mai simplu până la Strasbourg, altfel trebuia să schimbăm, să luam un tren până la Toulouse, în sudul Franței, la Metz la fel. Am zis că oricum nu o să iau, oricum eu nu cânt muzică clasică, nu vorbesc franceză, chiar dacă făcusem la școală, una e să înveți franceza la școală și una e să stai într-o țară în care auzi limba vorbită, uneori și în argou.

M. S.: Și cum a fost admiterea?

A. S.: Au fost 65 de candidați pe trei locuri, am fost la admitere, am dat testul de teorie, trebuia să descifrez o partitură și francezii, nu știam, când descifrează o partitură fără cuvinte, zic „la, la, la, la”, toate notele, în România eram învățată să zic „do, re, mi” când descifrez o partitură și într-adevăr erau foarte surprinși. Deci eu chiar știu teorie, chiar foarte bine și a fost perfect ce-am făcut, numai că ei au fost surprinși de modul în care am redat eu numele notelor. După care am cântat liedul de Schubert în românește și toată lumea a murit de râs, nu se așteptau să cânt Schubert în română, adică… a fost o premieră, un… unicat. Apoi am avut interviul, partea cea mai importantă. Bineînțeles că la interviu n-am putut să vorbesc franceză curentă și bineînțeles că m-au întrebat de ce Strasbourg. Am explicat pur și simplu că există un autobuz de la Râmnicu Vâlcea și mi s-a părut ceva foarte normal, și tot așa, au fost foarte amuzați de poveste. Am intrat prima și am zis: „Domne, oamenii aștia au o problemă, ori sunt toți foarte fraieri, dacă eu am intrat prima, eu, care nu știu operă, nu știu muzică clasică, n-am cântat niciodată așa ceva, ori poate că am totuși potențial.” În fine, am zis mulțumesc foarte mult, la revedere, plec în România. Salariile în România nu sunt aceleași cu cele de acolo, eu stau cu bunicii mei de mică, nu știam ce înseamnă să trăiești în altă țară. În fine, ne-am întors în țară și bunica mea a trimis o scrisoare la „Surprize, surprize”, fără să știu evident. Și chiar a fost pe bune, nu a fost nimic aranjat, chiar a fost pe bune. Mi-au dat 4000 de euro și a doua zi am plecat la Strasbourg.

soprane romance andreea soare

M. S.: Și te-ai mutat acolo singură?

A. S.: Cu bunica la început, dar la vremea aia România nu era în Uniunea Europeană și trebuia să se întoarcă în România după trei luni, apoi venea bunicul meu trei luni și se întorcea, venea iar bunica, tot așa, ca și cu un copil mic. Da, am stat la Strasbourg patru ani.

M. S.: Patru ani, cât a durat conservatorul?

A. S.: Nu, sistemul în Franța este total diferit față de România. Un Conservator Național are 4 cicluri, iar fiecare ciclu se poate face între unu și trei ani, iar eu am făcut patru ani și am terminat toate ciclurile, pentru că francezii sunt foarte înceți, le place foarte mult să-și dezvolte talentul, pasiunea într-un timp foarte mare de timp, ceea ce mie nu-mi place deloc. Profesoara mea îmi zicea în fiecare an: „Eu cred că ești pregătită să dai mai departe”. Dacă vrei să faci foarte încet, poți, dar în general fac cam doi ani din fiecare ciclu, cam 4 ani în Conservatorul Național, dar depinde și la ce vârstă începi, eu am început un pic târziu pentru canto, aveam 19 ani. Francezii care vor să facă muzică clasică, încep de pe la 14 ani cu canto coral, niște lucruri intermediare, pentru că nu pot să studieze operă la 14 ani, dar 19 ani era totuși o vârstă destul de înaintată…

M. S.: Nu 14, dar nici 19, undeva între…

A. S.: Exact… dar e foarte bună pregătirea lor, pe care o fac începând de la 14 ani, pentru a face canto clasic mai târziu. La Strasbourg, în anul doi, am făcut o altă facultate, de muzicologie, în paralel și chiar asta îi ziceam unui prieten ieri, că mă gândesc cu nostalgie la vremea de la Strasbourg, când eram și la Conservator și la Facultatea de Muzicologie și eram și profesoară de muzică la două școli. Și mă gândesc acum, cum făceam? Adică sincer, cum făceam? Plecam la 7 jumătate dimineața și veneam la 10 jumătate seara, de luni până duminică și am făcut asta timp de trei ani.

M. S.: Profesoară la două școli?

A. S.: Da, la două școli, aveam 8 ore pe săptămână, erau copii foarte mici, între 5 și 7 ani jumătate, grupa pregătitoare – clasa 0 cred că se numește în România – și clasa I. Dar francezii mi s-au părut inconștienți pentru că era al doilea an al meu în Franța, nu vorbeam franceză perfect și erau 22 de copii în clasă. Și cu clasa aveam două ore, una după alta. Deci, unor copii de 5 ani jumătate să le ții atenția două ore este cumplit de greu și vreo două luni mi s-a părut că fac babysitting mai mult, decât muzică sau orice altceva. Proiectul meu era cu totul și cu totul altfel, eu voiam să fac cor, ei nu, educație muzicală. Le-am zis: „Dar eu n-am diplomă de educație muzicală, n-am diplomă de învățământ, n-am nici o diplomă în domeniu și nici n-am experiență.” Mi-au zis: „Te vei descurca de minune!”

M. S.: Și te-ai descurcat!

A. S.: M-am descurcat pentru că am citit foarte multe cărți, singură. Eram la două școli: una într-un cartier cu probleme, cu foarte mulți străini, dar copiii erau de o inteligență și de un interes pentru muzică ieșit din comun, și alta în cartierul cel mai mic din Strasbourg, unde copiii erau absolut bătuți în cap, n-am reușit să fac absolut nimic cu ei. Erau 15 copii, eram eu și educatoare ale lor și nu puteam să-i ținem o oră, erau… Iar cu ceilalți am înregistrat un CD cu muzică, i-am învățat 14 melodii, au învățat 14 instrumente pe care le-au desenat, pe care puteau să le recunoască. Pentru 5 ani și jumătate aveau cunoștințe de muzică foarte avansate. Am făcut foarte multe lucruri pentru că am fost foarte pasionată și copiii m-au ajutat, am avut cu cine. De exemplu, nu știam dacă am voie să-i pedepsesc sau nu. Pentru mine asta a fost o chestie foarte importantă. Dacă nu mă ascultă, ce pot să fac cu ei? De-asta zic, la început mi s-a părut că fac cam babysitting cu ei, dar după aceea a fost foarte bine. Când m-am dus prima oară la școală, nu știam unde e școala și am întrebat controlorii: „Știți cumva unde e școala?” „Nu vă supărați, vă duceți singură?”, mi-au răspuns ei „Da!” „OK, stăm noi aici și vă urmărim până intrați în școală.” Am crezut că e o glumă. I-am zis directorului. Eram foarte bine plătită, mult peste medie… acum un profesor de liceu la Strasbourg este plătit pentru educație muzicală 18 euro pe oră, iar eu în 2005 eram plătită cu 68 de euro pe oră și i-am zis directorului că „dacă mă plătiți atât de mult pentru a-mi risca viața, de fiecare dată când vin aici… viața mea valorează mai mult decât 68 de euro pe oră.” Mi s-a răspuns: „Dacă veniți singură, nu vi se va întâmpla niciodată nimic, pentru că învățați copiii celor din cartier.” Deci, totuși, trebuie să ai foarte mare curaj și foarte mare inconștiență să faci asta, dar am făcut-o.

concert andreea soare

M. S.: Și după ce ai terminat Conservatorul?

A. S.: Bun… chiar de la începutul anului patru, profesoara mea mea de canto mi-a zis: „Trebuie să te duci la Paris să te vadă cei de acolo, că eu n-am cum să te mai ajut, nu știu mai mult de-atât.” În Franța sunt doar două conservatoare superioare, unul la Paris și unul la Lyon, este o școală de elită în care într-adevăr este foarte greu să intri, iar profesoara mea m-a avertizat: „Nu vei intra din prima pentru că sunt foarte mulți candidați, nu cunoști pe nimeni”, adică nu e vorba de pile, în Franța chiar nu merge sistemul de pile, dar merge sistemul „îți ofer o șansă pentru că te cunosc, nu înseamnă însă că te voi și lua dacă nu ești bun”. Mi-aduc aminte că trebuia să învăț cinci arii și două lieduri și profesoara mea mi-a zis: „Oricum n-o să iei, dacă înveți două e foarte bine.” Am învățat liedurile, am cântat un lied românesc, Ce te legeni și mi-a zis așa: „În primul tur – în primul tur tu propui aria – dacă tu propui aria asta, ei sigur o sa aleagă aria asta” și exact așa a fost. Adică din 5 arii nu știam decât două și exact cele două au picat. Și am dat teorie, tot așa, în trei tururi, canto și finala. La finală am primit răspunsul în anul acela, foarte târziu, foarte mulți candidați, foarte puține locuri și pe mine nu m-a vrut nici un profesor doar pentru că eram româncă, deși avusesem cel mai mare punctaj dintre toți colegii mei. Până la Paris n-am avut niciodată probleme de discriminare. În fine, asta e. Iar profesoara mea și alți profesori aveau fiecare câte un loc liber, erau obligați să mă ia, pentru că eram prima. Au făcut tragere la sorți. La prima oră – mi-aduc aminte foarte bine – „poți să-mi cânți ceva”, dar pe un ton așa… La Strasbourg nu prea făcusem, o iubesc pe profesoara mea de la acolo, o ador, dar cu canto n-are nici o treabă. M-a învățat să vorbesc franceză, m-a învățat orice altceva, dar canto nu, adică mi-am dat seama abia la Paris, neștiind, eu credeam că e bine. Adică n-a fost nici rău, dar n-a fost nici bine. Nu m-a învățat nimic, partea tehnică vocală, nu mi-a vorbit despre respirație, despre impostație, despre nimic.

tineri cantareti romani andreea soare

M. S.: Totuși ați lucrat ceva împreună…

A. S.: Am lucrat niște melodii de compozitori necunoscuți. Ei îi plăceau asemenea rarități, să nu cântăm ce cântă toată lumea.

M. S.: Dar a fost o deschidere, nu-i așa?

A. S.: Profesorii de canto în general sunt foarte periculoși. De ce? Pentru că pot să te formeze sau pot să-ți distrugă vocea pe viață. Deci sunt două categorii, ea nu face parte din nici una dintre aceste categorii. E bine că nu-ți impune obiceiuri sau tehnici pe care tu să le aplici, te lasă să evoluezi lejer, simplu și normal, ceea ce este foarte bine la început, pentru mine mai ales, eu neavând pregătirea colegilor mei, de la 14 la 18 ani, de canto coral și toate celelalte. Dar am participat la foarte multe concerte. Unul dintre ele a fost Seara de Gală a Turului Franței, la intrarea României în Uniunea Europeană. Cântam muzică românească, n-am cântat niciodată muzică clasică, cântam cu chitara, muzică folk românească. Oriunde eram invitată, doar asta mă punea profesoara mea să cânt. În fine, la Paris, în prima oră, am cântat o arie de Ceaikovski, pe care n-ar fi trebuit să o cânt pentru că era prea grea pentru mine. „Deci trebuie să o luăm de la zero, tu nu știi nimic”, a fost prima frază pe care am auzit-o. „Pentru data viitoare să înveți” nu știu ce arie… Și zic: „Pardon?” „Da, din Mozart, mi-a zis ea, aaa… pe deasupra ești și incultă.” „Doooamnee!”, mi-am zis eu uitându-mă lung la ea. Profesoara s-a dus la director și i-a spus: „Eu nu știu de ce a intrat fata asta la Conservator.” După două luni, s-a dus iar la director ca să-i spună că n-a avut în viața ei o studentă ca mine… și că o să devin o mare divă… Sigur, nu știam acea operă de Mozart când am intrat la Conservator, dar am învățat. Asta nu prea înțeleg francezii, că nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți. Și de atunci în fiecare an îmi spunea că trebuie sa dau examenul cu ceilalți, cu cei mari. Am terminat șefă de promoție, cu trei promoții înaintea mea. Această profesoară mi-a oferit posibilitatea de a cânta în concerte, chiar dacă dar nu așa de mult ca la Strasbourg. La Paris am avut foarte mare curaj. În ultimul an m-am înscris la Concursul Internațional de Canto de la Clermont-Ferrand, deși profesoara mea m-a sfătuit să mai aștept. Am trimis CD-ul pentru preselecție și m-am dus cu bunica mea la Clermont-Ferrand, dar am cumpărat bilete ca să ne întoarcem a doua zi dimineața, pentru că eram convinsă că nu o să trec mai departe. Am susținut preselecția și la 2 noaptea am primit un telefon: „Să nu plecați dimineață, pentru că sunteți în finală.” În finală (la Clermont-Ferrand e singurul concurs din Franța în care nu câștigi bani, ci roluri în operă și tocmai pregăteau Don Giovanni), au reținut două cântărețe pentru rolul Donna Elvira, pe mine și pe o soprană care terminase Conservatorul în anul în care am intrat eu, avea vreo 31 de ani și cânta foarte bine. M-am mirat că m-au ales. Am avut repetiție cu orchestra chiar în ziua finalei. La repetiții eu eram ultima, din 16 candidați. Mai reluau, se mai încurcau, le mai spunea dirijorul… M-am plictisit teribil și mi-am zis că, dacă voi cânta bine de prima dată, mă vor lăsa să plec. M-am dus acolo foarte sigură, n-am stat de vorbă deloc cu ei, păream puțin cam încrezută, dar nu eram, eu voiam doar să se termine repede. Am cântat de la început până la sfârșit, dirijorul nu m-a oprit și, după o pauză lungă, de vreo patruzeci de secunde, în care eu credeam că-mi va spune ca n-a fost bine, l-am auzit: „Incredibil.” Apoi, din sală a venit pe scenă o doamnă: „Copila mea, ești incredibilă.” Doamna era Teresa Berganza, o divă în adevăratul sens al cuvântului, care era președinta juriului. Seara a fost finala și am câștigat. Este o arie pe care o cânt natural, n-am studiat-o, n-am lucrat-o foarte mult.

andreea soare opera

M. S.: Era o arie impusă?

A. S.: Da, era o arie impusă. Și am cântat o a doua arie, trebuia să cântăm o arie cu pian și una cu orchestră. Aria cu pian era și ea impusă, dar eu nu o învățasem pentru că nu speram să intru în finală. Nici nu aveam partitura la mine, l-am sunat pe pianistul meu și l-am rugat să-mi trimită partitura pe mail. Când mi-au dat premiul pentru „o interpretare de excepție”, am sunat-o pe profesoara mea de la Paris: „Buna seara, sunt la Clermont-Ferrand. „Ce faci la Clermont-Ferrand?”, „Păi tocmai am câștigat concursul.” „Ei, ți-am zis întotdeauna că vei câștiga.” Nu prea înțelesesem eu când mi-a spus, dar… După aceea, am dat examen la Opéra Bastille. Acolo a fost mai complicat pentru că am fost vreo 460 de candidați, dintre care 200 de soprane și un singur loc. În momentul în care dai examen, nu știi nici câte locuri sunt, nici cine dă examenul, nu știi absolut nimic. Când am dat prima selecție, candidata dinaintea mea a fost oprită după două fraze: „Mulțumim, vă vom suna noi.” „Doamne, mi-am zis, dacă mă opresc doar după două fraze, măcar alea două să le cânt bine…” Am cântat două arii și unul din domnii de acolo, pe care nu-i cunoșteam, îmi spune: „Sunteți singura candidată din finală care sunteți încă studentă (eram în ultimul an la Conservator). Doriți să vă continuați studiile, să faceți un doctorat? Dar ce faceți dacă luați examenul la Bastille?”. Eu i-am răspuns rapid: „Renunț!” „Da, foarte bun răspunsul.” La Opera Studio sau Atelier Liric de la Bastille, Opera Națională din Paris angajează 12 tineri cântăreți, timp de 2, maxim 3 ani, 9 luni pe an, pentru a-i forma, fiind la începutul carierei lor. Și una e să înveți meserie într-un mare teatru de operă, cum este Opera Națională din Paris… Aici avem masterclass-uri, lucrăm cu mari cântăreți de operă, care vin să ne împărtășească din experiența lor bogată. E drept, câteodată e cam complicat, pentru că una e să fii mare cântăreț de operă și alta e să vorbești despre asta și să lucrezi cu un cântăreț. Acum sunt în ultimul an la operă.

M. S.: Și ce vei face după?

A. S.: Am semnat câteva contracte, până în 2016, așa că agenda mea este destul de plină. Noi, cântăreții de operă nu avem spectacol după spectacol, în fiecare zi, precum cei de muzică ușoară, care cântă cu microfon, pot cânta zilnic, și cinci ore dacă vor. La o vioară poți să mai schimbi o coardă, dar la voce e mai complicat, trebuie și ore de odihnă.

opera contemporana andreea soare interviu de maria seiculescu

M. S.: Dacă ai avea posibilitatea să te întorci în timp, ai mai face aceleași lucruri?

A. S.: Da, dar dacă acum aș primi niște bani, nu cred că aș mai avea inconștiența de a mă muta oriunde. Aș sta să mă mai gândesc.

M. S.: A fost poate și un pic de inconștiență, dar contează că ai avut încredere în tine.

A. S.: Da. Asta-i spuneam aseară unui prieten. Când dau un examen, nu mă gândesc dacă o să-l iau sau n-o să-l iau, în schimb mi-am zis că trebuie să le arăt ce știu să fac astăzi, ce nu știu să fac e problema mea, trebuie să învăț. În meseria asta sunt atât de mulți, cel puțin soprane, atat de multe, încât totul e subiectiv, iar la un concurs de canto sau la un concurs pentru un rol ori pentru un post nu contează numai tehnica vocală. Toată lumea se omoară să aibă tehnică vocală perfectă.

M. S.: Pentru tine ce contează în momentul în care urci pe scenă?

A. S.: Contează ca omul care este în sală, să simtă ceva, să înțeleagă ceva. Și să să aibă o opinie. Indiferența mă omoară. Sincer, accept să nu-i placă cuiva de mine, e normal, dar să aibă o opinie!

Interviu realizat de Maria Seiculescu

Concursul „BBC Cardiff Singer of the World”, Marea Britanie, iunie 2013

BBC Cardiff Singer of the World

În exclusivitate pentru „Liber să spun”

cronica muzicala liber sa spunAflat la cea de-a 30-a ediție, Concursul Internațional de Canto „BBC Cardiff Singer of the World” s-a desfășurat anul acesta în perioada 16–23 iunie în capitala Țării Galilor, Cardiff.

Cotat drept cel mai mare concurs de canto din lume, „BBC Cardiff Singer of the World” este organizat de „BBC Cymru Wales” în parteneriat cu Orchestra BBC Wales, orașul Cardiff și Consiliul local.

Concursul se desfășoară o dată la doi ani fiind destinat cântăreților de operă cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, înzestrați cu voci de excepție și aflați la începutul unei cariere internaționale.

Dintr-un numar total de 400 de cântăreți, doar 20 au fost selectați să participe în competiție. Țările pe care le-au reprezentat au fost Argentina, Belarus, China, Croația, Egipt, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Rusia, Marea Britanie, Africa de Sud, Coreea de Sud, SUA, Ungaria și Ucraina.

Nivelul acestora a fost extrem de ridicat; dupa cum spunea Mary King, profesoară de canto și totodată solistă de operă, una dintre persoanele care au comentat seară de seară transmisiile BBC, alături de Petroc Trelawny, fiecare cântăreț participant s-a calificat la nivelul „de angajare” al oricărui teatru de operă de înaltă reputație din lume.

O binevenită modificare în regulamentul concursului de anul acesta a permis mai multor cântăreți dintr-o singură țară să participe; a fost cazul Marii Britanii, care a participat cu trei cântăreți – doi din Anglia și unul din Țara Galilor –, Italiei și Coreei de Sud, care au participat fiecare cu câte doi cântăreți.

Concursul s-a desfășurat în două săli din orașul Cardiff: „The Royal Welsh College of Music and Drama” și „St David’s Hall”.

Orchestrele care au susținut evoluția cântăreților pe parcursul întregii competiții au fost BBC National Orchestra of Wales, condusă de Jun Märkl și Orchestra of Welsh National Opera, dirijată de Graeme Jenkins.

royal welsh college

Selecția participanților, modalitate unică

Selecționarea participanților la „BBC Cardiff Singer of The World Competition” este un proces foarte complex și necesită multe ore de muncă și considerabile eforturi financiare.

Audițiile au avut loc în nouă locații din lume. Elaine Padmore, fost director la The Royal Opera House, Covent Garden, împreună cu Jeremy Caulton, administrator artistic și Julian Smith, fost director timp de peste 20 ani la Welsh National Opera, au călătorit în întreaga lume pentru a selecta acele voci deosebite care aveau să fie în final cei 20 de participanți în competiție.

În ceea ce privește criteriile de selectare, afirmațiile lui Jeremy Caulton sunt poate cele maiopera competitionelocvente: „If I had to single out three crucial factors I’ll be looking for from the competitors, they would be vocal quality, musical intelligence and dramatic instinct.” („Dacă ar trebui să aleg trei factori cruciali în selectarea cântăreților, aceștia ar fi calitatea vocii, inteligența muzicală și instinctul dramatic.”).

Premii importante și o perspectivă uriașă în carieră

Premiile pentru care toți cântăreții selectați au țintit au fost: Marele Premiu „BBC Cardiff Singer of the World” care a inclus și suma de 15.000 de lire sterline, contracte cu BBC și Opera Națională a Țării Galilor, Premiul de lied „ BBC Cardiff Singer of the World Song Prize”, care a inclus suma de 5.000 de lire sterline și posibilitatea de a fi inclus în programul dedicat tinerilor artiști, inițiat de postul de Radio 3 al BBC, intitulat „BBC New Generation Artists Scheme” și Premiul de popularitate „Dame Joan Sutherland Audience Prize”, care a inclus suma de 2.000 de lire sterline.

Fără îndoială că, pe lângă aceste premii, pentru un tânăr cântăreț de operă există și atracția considerabilă pentru fața „nevăzută” a concursului – expunerea uriașă a talentului său în lumea de opera și prin canalele mass media ale BBC, precum și perspectiva unor contracte care ar putea genera acea turnură esențială în carieră.

jamie barton cardiff

Jamie Barton

Două concursuri desfășurate în paralel

Regulamentul concursului stipulează faptul că toți cântăreții selectionați pentru concursul de operă au și posibilitatea de a se înscrie și la concursul de lied dacă doresc, opțiunea nefiind obligatorie.

Repertoriul este la alegerea solistului și trebuie să includă repertoriu de lied sau cântec cu acompaniament de pian. Recitalurile au avut loc duminică, 16, luni, 17 și marți, 18 iunie la „Royal Welsh College of Music and Drama” unde au fost selectionati 5 finaliști.

Etapa finala a avut loc vineri 21 iunie în marea sala de concert „St David’s Hall”.

Concursul de operă s-a desfășurat pe parcursul a 4 seri, începând de luni, 17 până joi 20 iunie, finala desfășurându-se duminică, 23 iunie.

Nu în ultimul rand, Premiul de popularitate „Dame Joan Sutherland Audience Prize” a fost acordat de public prin vot telefonic.

marko_mimica croatia

Marko Mimica

Juriul ambelor concursuri a fost compus din personalități marcante ale operei: Dame Kiri Te Kanawa, Dame Felicity Palmer, Hakan Hagegard, Maren Hofmeister, Neil Shicoff și Per Boye Hansen pentru concursul de opera și Adam Gatehouse, Christoph Prégardien, Dame Felicity Palmer și Hakan Hagegard pentru concursul de lied.

Președinte și membru în ambelor jurii a fost Nicholas Payne.

Patronajul distinsei soprane Dame Kiri Te Kanawa, inițiatoare a fundației ce-i poartă numele și invitat special al Academiei de Bel Canto Solti Te Kanawa, asigură trecerea activă a artei sale interpretative către noile generații de interpreți de operă.

O competiție fără egal

Personalități artistice de exceptie, voci deosebite și bogate coloristic alături de repertorii alese cu mare grijă – acestea au fost pe scurt caracteristicile care au dominat fiecare apariție în concert. Mă voi opri doar la finaliști. Dar mai întâi, cum au ajuns ei în finală?

Competiția de operă a avut loc pe parcursul a patru seri în care au evoluat cate cinci cântareți; un singur cântăreș a fost selectat câștigător la finalul fiecărei seri. Această poziție însă nu garanta participarea în finala concursului. Câștigatorii fiecărei seri au fost:

Jamie Barton, mezzosoprană, SUA

Mária Celeng, soprană, Ungaria

Olena Tokar, soprană, Ukraina

Daniela Mack, mezzosoprană, Argentina

Pentru etapa finală au fost selectați: Jamie Barton – SUA, Teresa Romano – soprană, Italia, Marko Mimica – bas-bariton, Croația, Daniela Mack – Argentina și Olena Tokar – Ukraina.

Competiția a fost extrem de strânsă și decizia finală a luat în considerare toate criteriile de participare în concurs.

teresa romano

Teresa Romano

Teresa Romano este o soprană cu o voce cu nuanțe închise și cu o bogăție remarcabilă de culori, aria „L’altra note” din Mefistofele de Boito fiind o adevărată dovadă a acestor calități. Cu o voce absolut captivantă, bas-baritonul din Croația, Marko Mimica, și-a arătat pe deplin potențialul, publicul a fost fascinat de Aria calomniei din Bărbierul din Sevilla de Rossini. Soprana Daniela Mack din Argentina, care și-a petrecut cea mai mare parte a perioadei de formare în SUA, are o personalitate și o manieră de cânt foarte rafinate, cu un sunet bogat și rotund; modul în care a interpretat aria „Nacqui all’affano…Non più mesta” din opera La Cenerentola de Rossini a fost însă subiectul unor controverse legate de ușurința poate prea accentuată în trecerea peste pasajele de velocitate. Soprana Olena Tokar a fost o apariție strălucitoare în prima fază a concursului, dar prezența sa în finală nu a avut același impact. Aria „Ach, ich fühl’s” din opera Flautul fermecat de Mozart nu a întrunit așteptările audienței.

Marele succes al ediției de anul acesta a fost mezzosoprana americana Jamie Barton. Cu o prezență consistentă de la început până la sfârșit, cu o adevarată măiestrie în controlul sunetului, o voce cu un ambitus extins care a reușit să creeze o atmosferă cu totul deosebită, cu un repertoriu vast care a cuprins arii de Cilea, Humperdinck, Sibelius și Berlioz, care i-au pus în valoare toate calitățile și potențialul, cântareața Jamie Barton a reușit să convingă juriul și publicul câștigând ambele premii, „BBC Cardiff Singer of the World” precum și „BBC Cardiff Singer of the World Song Prize” .

Liedul este un gen în care un interpret de operă trebuie să dovedească deplin control asupra vocii, că este capabil să creeze o vastă paletă de culori și nuante și că este capabil de a transmite emoții rafinate utilizând o tehnică diferită de cea pentru muzica de operă. Vocea cântărețului în genul liedului este extrem de expusă și cel mai mic excess în orice direcție poate avea un impact negativ. Jamie Barton a dovedit că posedă toate aceste calități.

daniela mack mezzo

Daniela Mack

Nu este primul an când același cântăreț câștigă ambele premii. În 2001 tenorul roman Marius Brenciu a realizat acest remarcabil succes și performanța sa a fost reamintită în această editie.

Premiul publicului „Dame Joan Southerland Audience Prize” a fost câștigat de tenorul britanic Ben Johnson, finalist în concursul de lied, un tenor cu o bogată experiență, care a cucerit publicul prin culoarea vocii sale și mesajul sublim și convingător.

olena tokar

Alte detalii despre acest regal al muzicii de operă și lied pot fi găsite pe pagina de internet http://www.bbc.co.uk/programmes/b007qn4b.

Adriana Velincov-Bennett

25 iunie 2013

Portret Mirela Zafiri de Andreea Gheorghiu

Luni, 26 noiembrie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade”a Bibliotecii Metropolitane București a avut loc un eveniment mai mult decât emoționant: dezvelirea portretului Mirelei Zafiri, tablou realizat de pictorița Andreea Gheorghiu. Portretul a fost donat de Andreea Gheorghiu Bibliotecii Metropolitane București și va rămâne expus în Sala „Mircea Eliade”.

Momentul a coincis cu ziua de naștere a sopranei Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj– 27 august 2012, București), prezentarea tabloului având loc în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, inițiată și condusă de Mirela Zafiri începând din 2009. Această donație reprezintă un omagiu adus personalității artistice a Mirelei Zafiri, răpită de o boală necruțătoare, în plină putere creatoare, la mai puțin de 43 de ani. Mirela Zafiri a fost evocată cu acest prilej de dr. Florin Rotaru, directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, de Costin Tuchilă și de autoarea portretului, Andreea Gheorghiu. Programul din ultima zi de luni a lui noiembrie 2012 a cuprins recitalul extraordinar de clarinet, Perpetuum-solo Aurelian Octav Popa.

Andreea Gheorghiu

În ziua în care destinul a vrut ca Mirela Zafiri să ne privească din alte zări, am trăit momente de mare emoție privind acest portret atât de frumos, care are întru totul expresia Mirelei Zafiri, lumina pe care o împrăștia chipul ei, delicatețea, finețea și frumusețea caracterului ei. Chipul exprimă acea mistuire lăuntrică, flacăra vie a trăirii artistice și a sincerității în artă. Armonia cromatică a tabloului pare a se zămisli sonor, nuanțele se contopesc, plutesc muzical, materialitatea lor e aceea a sunetului. Fondul vibrat, cu tușele luminoase din partea dreaptă, ca aripi de flacără care urcă spre cer, pun în relief și conferă astfel figurii un plus de dinamism interior, la rândul său plin de expresivitate plastică.

Costin Tuchilă

Medalion Mirela Zafiri la Radio România Internațional

Miercuri, 28 noiembrie 2012, la ora 21.00, la Radio România Internațional, emisiunea Rapsodiile mileniului III, realizată în direct de Olivia Cristina Sima, va fi dedicată sopranei Mirela Zafiri. Invitați: soprana Georgeta Stoleriu, criticul Costin Tuchilă, compozitorul Cătălin Tîrcolea, compozitoarea Alexandra Cherciu, pictorița Andreea Gheorghiu.

Cu trei luni în urmă, în 27 august 2012, lumea muzicală era cutremurată de vestea morții Mirelei Zafiri, una dintre cele mai valoroase soprane lirice, o personalitate artistică de anvergură. În 26 noiembrie a.c., Mirela Zafiri ar fi împlinit 43 de ani.

Mirela Zafiri în rolul Musettei din Boema de Puccini

„Muzicalitate, sensibilitate bine dezvăluită, aplomb şi farmec scenic, frazare bine controlată, inteligenţă evidentă”– o caracteriza pe Mirela Zafiri profesoara sa Georgeta Stoleriu. Registrul său amplu, ajungând cu lejeritate la notele supraaacute, dar şi cu disponibilităţi expresive în registrul grav, timbrul distinct şi talentul actoricesc au impus-o într-un repertoriu divers din punct de vedere stilistic. Mirela Zafiri a acoperit rapid, cu profesionalitate şi dăruire, o paletă largă de roluri şi genuri, de la operă la operetă, de la recitaluri de lied la concerte vocal-simfonice şi jazz simfonic. Toate acestea vor fi ilustrate în emisiunea de la Radio România Internațional cu fragmente semnificative din înregistrările Mirelei Zafiri.

Pentru a asculta postul, accesați  www.rri.ro, apoi click pe cifra / canalul 2.

„Stelele-n cer…”, recital la Opera Naţională Bucureşti

Joi, 12 ianuarie, de la ora 19.30, Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti găzduieşte un recital-eveniment, dedicat poetului Mihai Eminescu. Recitalul „Stelele-n cer…” se bucură de participarea tenorului de talie internaţională Daniel Magdal, care va interpreta lieduri pe versuri de Mihai Eminescu din creaţia compozitorilor Nicolae Bretan, Carmen Petra Basacopol, Felicia Donceanu, Mihail Jora, Laura Mânzat, acompaniat de pianista Luminiţa Berariu. Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” va prezenta cu acest prilej nu numai lucrări consacrate din creaţia românească de lied, cât şi creaţii în primă audiţie absolută.

La recitalul „Stelele-n cer…” va participa şi cunoscutul actor Marius Manole de la Teatrul Naţional Bucureşti care va recita, alături de actriţa Raluca Aprodu, texte adaptate după corespondenţa Mihai Eminescu – Veronica Micle, în coordonarea scenică a regizoarei Anda Tabacaru Hogea. De asemenea, la eveniment va participa şi violonista Lucia Neagoe.

Recitalul „Stelele-n cer…” este dedicat împlinirii, în luna ianuarie, a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Prin acest spectacol, Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” doreşte promovarea în rândul tinerelor generaţii a creaţiei naţionale de lied şi a versului eminescian.

Absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în 1991, Daniel Magdal a fost angajat ca solist la Opera Naţională Română din acelaşi oraş până în 1997, an în care s-a stabilit în Germania. Este colaborator permanent al unor teatre precum cele din Braunschweig, Dresda, Freiburg, Halle, Hannover, Saarbrücken, Schwerin, Berlin, Praga. La acestea se adaugă participarea la prestigioase festivaluri, precum cele de la Mallorca (Spania), Osaka (Japonia) sau Edmonton (Canada). Colaborator fidel al teatrului liric bucureştean, tenorul Daniel Magdal a fost invitatul de onoare al Operei Naţionale Bucureşti în primul spectacol din cea de a doua parte a stagiunii 2009–2010: Aida de Giuseppe Verdi. Pe scena teatrului liric din Bucureşti a mai interpretat  rolurile Turiddu din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Canio din I Pagliacci de Ruggero Leoncavallo, iar în ultimele trei stagiuni Edgardo din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Samson din Samson et Dalila de Camille Saint-Saëns, Mario din Tosca de Giacomo Puccini, Rodolfo din La Bohème de Giacomo Puccini, Don José din Carmen de Georges Bizet. Daniel Magdal este în prezent unul dintre cei mai apreciaţi tenori de pe scenele lirice europene. De curând, el a interpretat la Innsbruck, Kiel şi Klagenfurt rolul Eneas din Troienii de Hector Berlioz.

Pianista Luminiţa Berariu a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti şi este maestru acompaniator la Opera Naţională Bucureşti, precum şi şef compartiment maeştri în cadrul aceleiaşi instituţii. Cariera sa a fost în plină ascensiune începînd din anii ’90, fiind apreciată ca una dintre cele mai talentate pianiste românce. A cântat pe scene din România, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Israel, Tunisia, Statele Unite ale Americii etc. A participat la prestigiosul Festival de la Edinburgh, unde a pregătit versiunea de concert a capodoperei enesciene Oedipe de George Enescu în 2002, alături de dirijorul Cristian Mandeal. De asemenea, a susţinut concerte în numeroase oraşe din Marea Britanie. Luminiţa Berariu este un apreciat îndrumător al soliştilor Operei Naţionale Bucureşti.

Unul dintre cei mai apreciaţi actori ai Teatrului Naţional Bucureşti, Marius Manole a absolvit Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi, A Colaborează cu importante instituţii de cultură din ţară. Printre acestea se numără Teatrul Odeon, Teatrul „L. S. Bulandra”, Teatrul Metropolis, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Opera Naţională Română din Timişoara etc. A fost distins cu Marele Premiu la Festivalul de Teatru Imagine şi Premiul Special la Festivalul de Teatru Contemporan de la Braşov pentru Paulie din Drept ca o linie de Luis Alfaro, spectacol al Teatrului „Maria Filotti” Brăila; Premiul pentru Tineri Creatori acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru rolul Puck din Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare (Teatrul Naţional Bucureşti); două nominalizări la Gala Premiilor UNITER, pentru Debut şi pentru Cel mai bun actor.

Concert-lecție susținut de soprana Mirela Zafiri

Duminică 18 septembrie 2011, la ora 18.00, în Parcul Herăstrău din București, pe pajiștea „Pescăruș”, soprana Mirela Zafiri va prezenta un Concert-lecție. Evenimentul va avea loc în cadrul proiectului „Roaba de cultură”, desfășurat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), care oferă gratuit alternative active pentru petrecerea timpului liber, prin întoarcerea la valori, cultură și dialog.

Absolventă a Universității de Muzică din București, doctor în muzică, Mirela Zafiri este prim-solistă a Operei din Brașov. Cu un repertoriu amplu, divers, excelând în anii din urmă în roluri din operele lui Donizetti (Lucia din Lucia di Lammermoor, Norina din Don Pasquale, Maria din Fiica regimentului), Bellini (Amina din La sonnambula, Giulietta din I Capuleti ed i Montecchi), Rossini (Rosina din Bărbierul din Sevilla), Puccini (Musetta din Boema), Mozart (Susanna, Nunta lui Figaro), Verdi (Gilda din Rigoletto), Gounod (Juliette din Roméo et Juliette) dar şi în operetă (Adele din Liliacul de Johann Strauss sau Christel din Vânzătorul de păsări de Zeller), Mirela Zafiri este totodată şi o excelentă cântăreaţă de lied, una dintre cele mai bune pe care le avem astăzi, abordând cu succes atât repertoriul clasic, cât şi cel contemporan. În plus, beneficiind de un registru amplu, de aproape patru octave, foarte rar pentru o soprană lirică, şi de o disponibilitate deosebită, care provine într-o măsură din maniera naturală de abordare a sunetului, în alta din tipul de educaţie muzicală pe care îl face vizibil, a abordat cu succes şi genuri complet diferite, ca jazzul sau cântecul tradiţional, ori formule moderne de cânt care împletesc stilul pop cu cel clasic.

Pe lângă rolurile din teatrele lirice românești, Mirela Zafiri a susținut peste 120 de concerte de arii cu orchestră în Italia, România și Spania, a înregistrat 8 CD-uri, a fost invitată la numeroase festivaluri naționale si internationale. Mirela Zafiri a câştigat peste 20 de premii și distincții, atât în România, cât şi în străinătate.

Costin Tuchilă