Memo

memo lingura istorie linguri de lemn

„Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide / lungi zile pierduţi şi străini.”

Lucian Blaga, La curţile dorului

memo pusa roth istoria lingureiAm fost surprinsă să constat că sunt cuvinte ce denumesc lucruri, obiecte din imediata noastră apropiere, pe care le pronunţăm foarte des. De ce? Poate şi pentru faptul că ne folosim de obiectele respective frecvent, aş spune abuziv, ca să glumim puţin. Şi am să mă explic de ce am spus asta. Dimineaţa facem ceaiul, laptele etc. şi punem o linguriţă, două sau mai multe de zahăr, urmează cafeaua sau alt ingredient şi folosim iar lingura sau linguriţa. Facem o prăjitură şi folosim ca măsură o linguriţă sau o lingură, în cele mai multe cazuri. Mâncăm felul întâi sau desertul şi folosim iar lingura sau linguriţa. Vă imaginaţi cât de des folosim acest obiect prezent în toate casele de pe pământ? Foarte des, şi de aceea merită atenţia noastră.

Fund de mamaliga si blid cu lingura

Lingura a apărut odată cu oamenii, ţinând cont de utilitatea ei. Lingura se folosea încă din paleolitic, find confecţionată din bucăţi de lemn sau din cochilii de scoici. Chiar termenii folosiţi pentru a desemna obiectul indicau materialul din care era făcut: „spon”, pentru zonalingurita argint de nord a Europei, însemna lemn, iar „cochlea”, pentru partea de sud, însemna scoică. Apoi s-au folosit fildeşul, osul, ceramica, iar în Evul Mediu lingurile erau făcute din metale preţioase, pentru a arăta bogăţia nobililor.

Romanii au fost primii care au rafinat linia acestui tacâm, imaginând două modele: o lingură ovală, asemănătoare celei de azi şi una rotundă şi mai adâncă, ce poate fi considerată strămoşul polonicului. Odată cu descoperirea aliajului de cositor şi plumb, lingurile au devenit accesibile tuturor. Lingurii i s-au dedicat poezii, dar poate cea mai frumoasă imagine este cea creată de Lucian Blaga, în poezia La curţile dorului.

Pușa Roth

La curţile dorului

de Lucian Blaga

Prin vegherile noastre – site de in –

vremea se cerne, şi-o pulbere albă

pe tâmple s-aşează. Aurorele încă

se mai aprind, şi-așteptăm. Așteptăm

o singură oră să ne-mpărtăşim

din verde imperiu, din raiul sorin.

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blidelingura lemn istoric lingura

lungi zile pierduţi şi străini.[s.n.]

Oaspeţi suntem în tinda noii lumini

la curţile dorului. Cu cerul vecini.

Aşteptăm să vedem prin columne de aur

evul de foc cu steaguri păşind,

şi fiicele noastre ieşind

să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare

şi fără durere se-ngroaşă pe geană.

Hrănim cu ea

Nu ştim ce firavă stea.