Marcel

portrete de pusa roth

portrete rubrica liber sa spunDupă Marcel poţi să „potriveşti ceasul”, pentru că, în fiecare dimineaţă pleacă de acasă la aceeaşi oră şi merge la muncă, nu prea repede, dar apăsat şi un pic legănat, asta dimineaţa, oră la care mănâncă şi bea cafeaua. E tractorist priceput, dar e atent la evenimentele lumii, pe care le comentează pertinent. Marcel lucrează la Porumbel, un om înstărit şi cu grijă ca personajul nostru să nu arunce banii pe băutură. Da, Marcel bea, dar numai seara, după ce a coborât de pe tractor, sau în zilele în care nu lucrează. Când se întoarce de la muncă, ai impresia că vezi un matelot pe o corabie în furtună. Are mersul legănat, inegal, se opreşte din când în când şi se uită lung la buzunar. Atunci când mă vede la poartă, mă salută, scoţându-şi fesul sau şapca – în funcţie de anotimp– se apropie zâmbind, gata să se prăvălească, zic eu, şi începe discuţia, supărat pe Porumbel care i-a dat doar pachetul de ţigări şi ţuica de rigoare. Porumbel duce banii nevestei lui Marcel, cea care ţine gospodăria, o femeie vrednică şi tăcută. Marcel e supărat foc, doar seara, că dimineaţa o ia de la capăt, fără să-i poarte ranchiună şefului său.

– Ce faci, dom’ Marcel? îl întreb eu, uneori pentru a-l provoca la discuţie.

– Săru’ mâna, doamnă, sunt nervos p-ăstă, că mi-a luat alte ţigări decât fumez eu. Spunând asta, Marcel se apropie vertiginos de mine, de parcă-l împinge cineva de la spate, dar se opreşte politicos, parcă punând frână. Scoate fesul sau şapca, se scarpină în cap şi-mi spune, încet, că el munceşte şi banii se duc, ştiu eu unde.

– Dar de ce să nu am eu banii mei, că vreau să fac ceva cu ei? Adică nu muncesc? Muncesc. Spuneţi dvs., dacă eu nu muncesc? Stau toată ziua pe tractor sau pe combină, semănătoare, sau unde mă pune ăsta să lucrez. E adevărat ce spun eu?

– E adevărat, dar poate că nu a avut bani în seara asta, zic eu, să-l mai potolesc.

Marcel scoate fesul, dă cu el de pământ, îl ridică, îl pune pe cap, într-o parte şi zice cu obidă:

– Las’, că-l ştiu eu, m-am prins de mult, dar îl las în pace. Îl prind eu. Mă supăr pe el şi nu mă mai duc.

Uneori Marcel se supără, bea de dimineaţă, dar nu prea mult, ci aşa, ca o ameninţare, face pe nebunul şi atunci primeşte o sumă mică pe care seara o cheltuieşte cu bucurie.

grafica satirica

Serile trecute îl văd pe Marcel cu un sac în mână, plin cu paie, de care se sprijinea fără succes. Era un adevărat spectacol: omul şi sacul într-un balans continuu. Era abţiguit şi vesel că nu a uitat de paiele pe care i le-a cerut nevasta.

– Am luat un sac de paie, să pună nevasta cloşti, n-am uitat ce m-a rugat de dimineaţă, îmi spune el râzând în barbă. Păi, dacă uit, se supără şi nu e bine! Femeia nu trebuie să fie supărată din pricini d-astea!

– Dar nu se supără că aţi băut?

– Ba da, dar îi trece, că eu nu-i zic nimic. Nu co-men-tez. Punct.

– Ce părere aveţi, dom’ Marcel, de politicienii ăştia care se ceartă tot timpul? Îl provoc pe Marcel.

– Doamnă, zice el scărpinându-se în cap, dacă aş avea putere, i-aş pune pe tractor, să vadă şi ei ce înseamnă munca. Eu nu vorbesc cu nimeni şi nu mor. Da’ ei, toată ziua bla, bla, bla, şi treabă puţină, iar unii mai şi fură. Păi, dacă toată lumea ar munci, am avea mâncare şi băutură pe toate drumurile. Aşa!? Nu vedeţi cum stă treaba?

Marcel tace o clipă, priveşte în gol, se scarpină în cap, semn că e nedumerit, se uită spre casă şi dacă vede că nevasta e la poartă şi-l aşteaptă, pleacă glonţ, tot legănat, dar nu se mai opreşte la discuţii cu nimeni. Lumea satului are ritmul ei, drumul ei, deşi la câţiva kilometri de oraş, satul şi-a schimbat faţa, fiindcă mulţi orăşeni s-au mutat pe aici. Dar şi aşa, oameni ca Marcel, Gigi, Burtă, Becu, Ochilă, Pantazică, Oaie, Strugure şi alţii colorează această lume pestriţă a satului de lângă oraş.

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Dovlecelul

Treceam zilele astea prin parcul Drumul Taberei şi m-am aşezat pe o bancă pentru câteva minute să mă odihnesc. Pe lângă mine treceau, grăbite sau nu, gospodinele care veneau de la piaţa aflată lângă parc. Mi-a atras atenţia faptul că aproape în fiecare plasă se zărea cel puţin un dovlecel. Mi-am prelungit un pic şederea, era umbră şi relativă linişte, şi am continuat cercetarea. Lumea foloseşte dovlecelul mai mult decât mi-am imaginat eu! Sigur, e o legumă uşor de preparat, gustoasă şi de ce nu, aspectuoasă. Poate de aceea mulţi îndrăgostiţi îşi alintă perechea spunându-i „dovlecelul meu”. Dar unde a crescut dovlecelul prima dată şi cine l-a folosit sunt întrebări la care am căutat răspuns. Am găsit mai multe informaţii, pe care vi le prezint şi dvs.

În revista „Lumea satului” (revistă pentru agricultură, dezvoltare rurală şi de informaţie social-culturală) aflăm că dovlecelul vine din America.

Curcubita pepo face parte din familia Curcubitaceae şi se crede că provine din Africa, de unde, ulterior, s-a răspândit în ţările din sudul Europei. Părerile despre locul de provenienţă al dovlecelului sunt împărţite şi asta pentru că, în urma unor cercetări arheologice, s-a descoperit că dovlecelul era o sursă de hrană pentru triburile din America de Nord şi America de Sud încă dinainte de a ajunge aici Cristofor Columb. Utilizarea dovlecelului nu se rezumă doar la domeniul gastronomic, fiind folosit şi în industria farmaceutică. În urma studiilor s-a descoperit că preparatele culinare pe bază de dovlecel au efecte benefice asupra afecţiunilor tubului digestiv.”

Din Wikipedia aflăm că „este originar din America de Sud, unde crește în formă sălbatică în Conul Sud. A fost introdus într-o epocă timpurie în Europa (sfârșitul secolului al XVI-lea), ușurința hibridizării sale l-a făcut să fie confundat cu dovlecii peregrinilor (Lagenaria siceraria). Azi se cultivă pe mari suprafețe în regiuni temperate din toată lumea. Pe pagina „Medicul tău.com, Ghid medical complet”, am găsit următoarele informaţii despre miraculosul dovlecel:

„Descriere: plantă cu tulpina întinsă pe pământ, cu fructe mari, sferice sau ovale. Dovleac turcesc (sau alb), varietate de dovleac originară din India, cu fructul mare, turtit, comestibil (Curcubita melopepo). Dovlecel – varietate de dovleac cu fructe comestibile, lunguieţe, aproape cilindrice (Curcubita pepo).

Compoziţie: bogat în vitamine; seminţele conţin lucină, tirozină, vitamina B etc.

Proprietăţi: laxativ, emolient, diuretic.

Indicaţii terapeutice: insomnii, astenie, diabet, verminoze, constipaţie, hemoroizi.

Mod de folosire: se poate folosi crud, fiert sau copt, pentru insomnie, constipatie, astenie, diabet și hemoroizi. Seminţele se pot folosi cu succes în verminoze intestinale, tenie şi ascarizi. Se curăţă de coajă 30-50 g seminţe şi se amestecă cu miere de albine. Pasta obţinută se va consuma dimineaţa, în 3 doze, la interval de o oră una dupa alta. După ultima doză se ia un purgativ. La copii se reduce doza la jumătate, administrându-se pe parcursul mai multor zile.

Dovlecelul, bogat în minerale, vitamine şi săruri minerale, se foloseşte din ce în ce mai mult în bucătăria multor ţări. Curăţat de coajă şi fără seminţe, este bine tolerat de bolnavii cu colită şi se recomandă în hipertensiunea arterială, în special seara. Cel mai gustos este dovlecelul de culoare verde deschis, neted, strălucitor, mic, de formă cilindrică, fără seminţe, cu peduncul proaspăt, mic, să nu depăşească 150 g. Dovleceii moi, pătaţi şi nu prea proaspeţi, pot fi curăţaţi.”

Iată, doamnelor şi domnilor, cât de important este dovlecelul în alimentaţia noastră! Recunosc, am şase cuiburi de dovlecei în gradină, o frumuseţe, fiindcă frunzele sunt mari, de un verde închis şi, în afară de faptul că am dovlecei proaspeţi, mă bucur de frumuseţea lor. Ca mărturisirea să fie completă, înainte de a mă aşeza la calculator, am pus dovlecei la acrit (aceeaşi compoziţie ca şi la castraveţii de vară), pentru că zeama lor este un îngredient cu un gust aparte la ciorbele de zarzavat. Poate aşa, au numai aşa se îmbină plăcutul cu utilul. Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth