Eminescu, în inima Lisabonei

eminescu  lisabona

eveniment liber sa spunAflat într-un turneu european, actorul Dorel Vişan va poposi la Lisabona, unde, în organizarea ICR Lisabona, va fi pivotul unui amplu spectacol comemorativ, dedicat memoriei lui Mihai Eminescu. Evenimentul va fi găzduit, joi, 20 iunie, la ora 19.00, de sala Auditoriu a somptuosului Palat al Independenţei aflat sub tutela Sociedade Histórica da Independência de Portugal.

dorel visan eminescu

E vorba atât despre un cadru care dă prestigiu spectacolului, cât şi de o locaţie urbană ofertantă: în centrul de efervescenţă artistică al Lisabonei, în piaţa Rossio, acolo unde istoria se poate citi liber pe faţadele tuturor edificiilor. Recitalul lui Dorel Vişan din lirica poetului naţional va avea drept preambul un montaj de secvenţe din cele mai importante creaţii cinematografice ale maestrului (Un bulgăre de humă, Cel mai iubit dintre pământeni, Senatorul melcilor şi Iacob) şi va fi acompaniat de o expoziţie de fotografii şi facsimile eminesciene, puse la dispoziţia ICR Lisabona de către Muzeul Naţional al Literaturii Române. Agregarea imaginilor şi legendele însoţitoare (aparţinând, ambele, ICRL) vor încerca să apropie vizitatorii de personalitatea marelui poet şi să-l facă înţeles şi publicului portughez. În aceeaşi direcţie, a atragerii unui cât mai larg public lusofon, se înscrie şi ultima secvenţă a evenimentului, constituită dintr-o recitare în portugheză a câtorva poezii eminescene, în interpretarea actriţei de origine română Luminiţa Pereira, absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în anul 1975.

În oraşul lui Fernando Pessoa şi al lui Camões, spectacolul, dincolo de latura sa omagială, comemorativă, îşi propune să restituie un Eminescu viu, de actualitate, capabil să suscite pasiune pentru marea poezie.