Scrisoare către Mirela Zafiri

mirela zafiri

Astăzi, marți, 26 noiembrie 2013, soprana Mirela Zafiri ar fi împlinit 44 de ani. În dimineața zilei de luni, 27 august 2012, lumea muzicală a fost cutremurată de vestea morții Mirelei Zafiri, în urma unei cumplite suferințe.

Ieri, 25 noiembrie, am primit de la Liviu Crăciun această scrisoare emoționantă, scrisă la timpul prezent, cu rugămintea de a o citi în deschiderea recitalului sopranei Marta Cristina Sandu, care a avut loc la Biblioteca Metropolitană București luni, 25 noiembrie, ora 17.00, în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, proiect care a aparținut Mirelei Zafiri și a fost pus în practică în toamna anului 2009. Am ajuns acum, iată, la cea de-a cincea stagiune…

Cu aceeași emoție cu care am citit ieri această scrisoare, v-o încredințez acum, dvs., fideli vizitatori ai acestui site. (C.T.)

Dragă Mirela,

În ultimele săptămâni ți-am pomenit foarte des numele, atât de des încât simt nevoia să-ți scriu această scrisoare de mulțumire. Mă bucur că am șansa să te cunosc ca om și ca artist, de la Tine am învățat extrem de multe, m-ai inspirat prin felul tău de-a fi. Când vorbesc despre Tine, spontan folosesc prezentul – doar prezentul – căci exact așa te percep ca făcând partescrisoare catre mirela zafiri din „Universul lui acum-și-aici”. Acum, de ziua Ta, 26 noiembrie, este momentul să duc scrisoarea la poșta și să o trimit… dincolo de Timp, dincolo de spațiu… cu convingerea că va ajunge la Tine.

Ți-am spus de mai multe ori că stilul tău de-a scrie și de-a vorbi mă inspiră, căci tu ai acel har de-a vorbi putin și a spune multe. O propoziție care ție îți este tare dragă a devenit cumva parte organică din mine:

„Cel care are darul de-a se bucura de succesul altora atrage implicit succesul și asupra sa.”

Evenimentul acesta, „Luni la ora 5 – După amiaza unui interpret”, este cel mai concludent exemplu că ai dreptate, că știi să atragi succesul asupra ta și a celor din jur.

Totul a început de la o idee, o viziune. Apoi clipa de inspirație ai știut să o transformi în fapte palpabile, concrete. Cu o tenacitate de furnică, ai reușit să organizezi primele manifestări și să contaminezi cu optimismul tău debordant alți oameni care te sprijină acum.

Pentru curajul de a-ți interpreta propriile vise te admir și te respect în mod deosebit.

De ziua ta, 26 noiembrie, mă gândesc la tine și îți trimit energia și lumina.

Cu deosebită admirație,

Liviu Crăciun

Germania

Bicentenar Giuseppe Verdi

Verdi  portret de Francesco Paolo Michetti

Francesco Paolo Michetti, Verdi, pastel, 1887, Museo di Casa Barezzi, Busseto

Deschiderea Stagiunii Camerale 2013– 2014, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

eveniment liber sa spunLuni, 28 septembrie 2013, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lîngă Piața Amzei) va avea loc deschiderea Stagiunii Camerale 2013– 2014, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, organizată de Biblioteca Metropolitană București. Sub genericul Bicentenar Giuseppe Verdi vă invităm la un concert-spectacol realizat de prof. univ. Georgeta Stoleriu. Vom asculta fragmente din operele La Traviata, Un Ballo in maschera, Rigoletto, Il Corsaro, I Vespri siciliani, Don Carlo. Interpretează: Anna Mirescu, Antonela Bârnat, Elena Dincă, Ana-Maria Racu, Ana-Maria Velcea, Ana-Maria Hangu, Nicolae Simonov, Veaceslav Vulpe. La pian: Verona Maier. Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă.

stagiunea camerala luni la ora 5 dupa amiaza unui interpret

În 10 octombrie 2013 s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Giuseppe Verdi, pentru mulți – și pe bună dreptate – cel mai popular compozitor de operă. Și cum calendarul are legile lui neștiute, 2013 a marcat simetric o altă mare aniversare în lumea muzicii: bicentenarul nașterii lui Richard Wagner (22 mai). Întâmplare sau destin ca doi compozitori de operă, cu estetică diferită, complet opusă, care au marcat hotărâtor nu numai evoluția genului, ci și a limbajului muzical în general, să se nască în același an? Greu, dacă nu imposibil de răspuns.

Pentru că Stagiunea Camerală a Bibliotecii Metropolitane București, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, inițiată în 2009 de soprana Mirela Zafiri, se deschide în fiecare an în octombrie, mi s-ar fi părut nefiresc să programez altceva decât un concert de arii și scene din operele lui Verdi. Așadar, cea de-a cincea Stagiune Camerală a BMB se va deschide cu acest concert-spectacol realizat de prof. univ. Georgeta Stoleriu sub semnul Bicentenarului Verdi. Vom asculta opt valoroși tineri cântăreți care s-au format sub îndrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu, într-un program amplu, substanțial, care cuprinde fragmente din opere celebre, dar și din lucrări care apar mai rar pe afișele teatrelor sau constituie, la noi, rarități, cum este opera Corsarul (1848).

bicentenar verdi stagiune camerala bmb luni la ora 5

În program:

• La Traviata: Aria „Lunge da lei… De’ miei bolenti spiriti” (Alfredo) – Nicolae Simonov, tenor

• Un Ballo in maschera: Aria „Volta la terrea…” (Oscar) – Ana-Maria Velcea, soprană

Aria „Re dell’ abisso affrettati” (Ulrica) – Ana-Maria Racu, mezzosoprană

Aria „Saper vorreste” (Oscar) – Ana-Maria Hangu, soprană

Aria „Eri tu…” (Renato) – Veaceslav Vulpe, bariton

• Rigoletto: „Aria „Tutte le feste al tempio” (Gilda) – Ana-Maria Hangu

Aria „Gualtier Maldé… Caro nome…” (Gilda) – Anna Mirescu, soprană

• Il Corsaro: Aria „Egli non riedi ancora” (Medora) – Elena Dincă, soprană

• I Vespri siciliani: Aria „Mercè, dilette amiche” (Elena) – Anna Mirescu

• La Traviata: Aria „Di Provenza il mar” (Germond) – Veaceslav Vulpe

• Don Carlo: Scena „Nel giardin del bello” (Eboli, Tebaldo, ansamblu) – Antonela Bârnat, mezzosoprană, Ana-Maria Hangu, soprană.

Costin Tuchilă

Recital de pian Angelica Postu

angelica postu

eveniment liber sa spunLuni, 15 martie 2013, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, este programat recitalul pianistei Angelica Postu. În program: Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 12 în La bemol major, op. 26; Frédéric Chopin, Balada nr. 3 în La bemol major, op. 47; Francis Poulenc, Trei piese, FP 48. Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă.

Născută în 6 noiembrie 1988, pianista Angelica Postu a urmat cursurile Liceului de muzică „George Enescu” din, București, unde a avut-o ca profesoară pe Mihaela Zamfirescu. În 2011 și-a încheiat studiile la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Secţia Interpretare muzicală – pian, la clasa profesoarei universitare Dana Borșan, lect. univ. dr. Delia Pavlovici, conf. univ. dr. Viorela Ciucur (Acompaniament), lect. univ. dr. Adriana Maier (Muzică de cameră). În 2009 a fost studentă bursieră la Universitatea de Arte (UDK), Secţia Pian principal – Berlin (prof. Sorin Enăchescu).

afis angelica postu

În paralel cu studiile muzicale a urmat cursurile Facultății de Psihologie a Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Din 2012 este masterand (Interpretare muzicală, pian) la Conservatorul Regal Flamand din Bruxelles (clasa prof. Daniel Bluementhal). A urmat cursuri de interpretare muzicală sub îndrumarea prof. Kevin Kenner (Anglia), prof. Roberto Russo (Italia), prof. Einar Steen Nokleberg (Norvegia), prof. Daniel Goiți (România), prof. Christian Beldi (Germania).

piano chopin

Începând de la vârsta de 15 ani, Angelica Postu a susținut numeroase recitaluri camerale în România și în străinătate, la Muzeul Național „George Enescu” din București, Centrul Cultural al M.A.I din București, Palatul Şuţu din București, Teatrul Act, Teatrul „Nottara”, Cercul Militar Național din București, Muzeul de Artă din Brașov, Liceul de Artă din Târgovişte, Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia, Teatrul din Piatra Neamţ, Piano Sa¬lon Berlin, Klassiksalon Berlin, Universität Der Künste Berlin (2003–2010, 2012, 2013), Centrul Cultural Cracovia (2009), Centrul Cultural European din Varșovia (2010), Muzeul „Nottara” din București (2010), Piața Festivalului Internațional „George Enescu” (2011), Biblioteca Metropolitană București (2012), Sala Piano Maene din Bruxelles (4 aprilie 2013).

Performanțele sale artistice au fost răsplătite cu Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Pian „Carl Czerny”, Piatra Neamţ (2002), Pre¬miul al II-lea la Olimpiada de Muzică din București (2003), Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „Maryse Cheillan” Hyères (Franța, 2003); Premiul I la Festivalul de Artă „I. L. Caragiale”, București, 2004; Premiul I la Concursul Internațional de Pian „W. A. Mozart”, Târgoviște, 2005; Premiul al II-lea la Concursul Internațional „Pro Piano”, București, 2005; Premiul I și Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional de Pian „Sigismund Toduță”, Deva, 2006. Aceste premii „atestă o interpretă de certă valoare, în plină ascensiune, din cea mai tânără generație de pianiști români.” (Carmen Cârneci).

În 2010 a participat la International Student’s Week-Performing Arts, Belgrad.

daniel garber Bucks-County-Spring

Daniel Garber, Primăvară la Bucks County

Angelica Postu este profesor titular de pian la Școala de muzică nr. 1 din Bucureşti, profesor de pian colaborator la Liceul Francez din Bruxelles și la Şcoala de Muzică din Bruxelles.

Este membră a Fundaţiei „Remember Enescu” și a Cenaclului literar „Amurg Sentimental”, unde susține recitaluri în cadrul seratelor literare.

Recital de muzică românească în memoria sopranei Mirela Zafiri

afis recital muzica romaneasca

eveniment liber sa spunLuni, 4 martie 2013, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, va avea loc Recitalul de muzică românească în memoria sopranei Mirela Zafiri. Interpretează: Antonela Bârnat (mezzosoprană), Nicolae Simonov (tenor), Iulia Săndulescu (pian), Alexandra Cherciu (pian). Prezintă: Costin Tuchilă.

mihai potcoava petunii natura statica flori

Mihai Potcoavă, Petunii

În program: George Enescu: 7 Cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (Estrene à Anne, Languir me fais, Aux Damoyselles paresseuses d’escrire à leurs amys, Estrene de la rose, Présent de couleur blanche, Changeons propos, c’est trop chanté d’amours…, Du conflict en douleur); Valentin Teodorian: Din ciclul 14 Lieduri: Pe aceeaşi ulicioară (versuri de Mihai Eminescu), Frumoasă eşti pădurea mea (versuri de George Topârceanu), Transfigurare (versuri de Tudor Arghezi), Sérénade (versuri de Anna de Noailles), Speranţa (versuri de Valentin Teodorian), Frumoase mâini (versuri de Lucian Blaga), Final (text adaptat de Valentin Teodorian după motto-ul romanului Zilele vieţii tale de Sorana Gurian), Vreodată (versuri de George Bacovia); Alexandra Cherciu: 2 Arii pentru mezzosoprană din opera Sainte Jeanne d’Arc, pe texte adaptate de compozitoare: Faut-il que je m’en aille à tout jamais en bas? (text de Ch. Péguy), O, mon Dieu, j’aime à tout jamais la voix humaine (text de Ch. Péguy); 5 Lieduri pe versuri de Alexandru Macedonski (duete): Rondelul rozelor de august, Rondelul beat de roze, Rondelul rozelor ce mor, Rondelul plecărei, Rondelul înălţimilor; Rugăciune, pe versuri de Mihai Eminescu (Colind in memoriam Mirela Zafiri – duet).

Intrarea este liberă.

mirela zafiri

Mirela Zafiri

Stagiunea „Luni la ora 5– După amiaza unui interpret” a fost inițiată și organizată de soprana Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București) în toamna anului 2009, la Biblioteca Metropolitană București, instituție foarte receptivă la această idee și care asigură cadrul optim de desfășurare a unei activități complexe cum este o stagiune muzicală. Ideea a fost de a realiza, lunar sau chiar bilunar, o manifestare artistică dedicată în primul rând interpreților de azi și de ieri, din diferite genuri ale muzicii clasice (de aici titlul „După-amiaza unui interpret”) și, ocazional, cu prilejul unor aniversări, compozitorilor contemporani. Din octombrie 2009 până astăzi, stagiunea din Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane se desfășoară fără întrerupere, din octombrie până în iunie, în ultima zi de luni a fiecărei luni (cu excepțiile de rigoare), la ora 17.00 și putem spune, acum, când este în curs cea de-a patra stagiune, că ea s-a impus în viața de concert bucureșteană, stârnind interes și având un public fidel. Mai mult, această stagiune are profilul ei aparte, așa cum a fost proiectată și realizată de la bun început.

antonela barnat

Antonela Bârnat

Mezzosoprana Antonela Bârnat este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din București, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. Repertoriul său este bogat și variat, cuprinzând lucrări camerale, vocal-simfonice și roluri de operă. Două importante distincţii au impus-o în lumea artistică: Premiul I și Medalia de Aur la International Contest for Lyrical Soloists (Rhodos, Grecia) și Bursa „Iolanda Mărculescu”, oferită de soprana Georgeta Stoleriu. Un loc deosebit în activitatea sa îl ocupă muzica contemporană (Orestia II de Aurel Stroe, Greek de M. A. Turnage, Homo videns de Liviu Dănceanu, Maiism de George Balint). A susţinut concerte și recitaluri pe scene din ţară și din străinătate, la Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Cotroceni, Ateneul Român, Studioul „Mihail Jora”, Teatrul Rus din Vilnius, Teatrul Gotheanum din Basel, Filarmonicile din România și Bulgaria. A realizat turnee în Lituania, Germania, Elveţia și Franţa, precum și o serie de înregistrări. A colaborat cu dirijori de marcă precum Horia Andreescu, Ludovic Bács, Cristian Mandeal, Constantin Brâncuși, Clark Rundell, Jin Wang, Tiberiu Soare.

În prezent este artist colaborator la Opera Naţională din București, unde s-a remarcat prin talent și profesionalism în roluri din opere de Purcell, Mozart, Ceaikovski, Mascagni, Verdi, Offenbach, Gounod, Rossini, Humperdinck.

nicolae simonov

Nicolae Simonov

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, tenorul Nicolae Simonov a studiat arta vocală cu profesorii Corneliu Fânățeanu, Liliana Dumitrache și Georgeta Stoleriu (3 cursuri de măiestrie, 2010–2012). Repertoriul său solistic în continuă extindere cuprinde opere (Acis and Galatea și Alcina de Händel, Don Giovanni de Mozart, Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru, Homo videns de Liviu Dănceanu) și lucrări vocal-simfonice (Messiah de Händel, Requiem de Mozart, Magnificat de J. S. Bach, Requiem de R. Schumann). În anul 2011 a prezentat în primă audiție în România Cantata de Crăciun a lui Francesco Corselli. În prezent este masterand al UNMB și membru al Corului Academic Radio. A susţinut concerte, recitaluri și spectacole la Filarmonica „George Enescu”, Radiodifuziunea Română, Catedrala Sf. Iosif și Opera Națională din București, sub baghetele unor maeștri de prestigiu precum Cristian Mandeal, Jochen Wehner, Adrian Butterfield, Jin Wang, Ludovic Bács, Cristian Brâncuși.

alexandra cherciu muzica lied

Alexandra Cherciu

Alexandra Cherciu a studiat pianul (Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, clasa prof. Ana-Maria Ciornei), arta cântului, compoziţia (studii de licenţă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa regretatei prof. univ. dr. Liana Alexandra) şi clavecinul (Master în cadrul aceleiaşi universităţi, clasa prof. univ. dr. Ogneanca Lefterescu). A urmat cursuri de măiestrie cu profesorii Françoise Lengellé, Harald Hoeren, Lars Ulrik Mortensen şi Laure Morabito (clavecin), Bruno Zanolini, Mia Makaroff (compoziţie corală) şi Adrian Butterfield (muzică barocă – participare la proiectul La Resurrezione de Händel, organizat de UNMB sub înaltul patronaj al Fundaţiei „Principesa Margareta a României”).

I s-au acordat două burse prestigioase: „Nadia şi Lili Boulanger” (Paris, 2009–2010) şi „Casa de Velázquez” (Madrid, aprilie 2011). Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi doctorand la Sorbona – îndrumător ştiinţific, prof. univ. dr. Costin Miereanu.

A realizat până în prezent două CD-uri de autor (ambele în colaborare cu soprana Mirela Zafiri) şi 7 publicaţii la Editura Muzicală.

 iulia-sandulescu-pianisti-roman

Iulia Săndulescu

Iulia Săndulescu a studiat pianul cu prof. Florin Nemeş (Liceul „Dinu Lipatti” din Bucureşti), lect. univ. dr. Delia Pavlovici și conf. univ. dr. Verona Maier (Universitatea Naţională de Muzică din București). În 1998, pianista a fost invitată ca solistă în Festivalul Internaţional de la Harrogate (Marea Britanie), recital organizat de Rotary Club Millenium Project – Harrogate. Ca bursieră la École Normale de Musique „Alfred Cortot” din Paris (clasa prof. Françoise Thinat), a susţinut recitaluri solo și camerale pe scenele Fundaţiei Americane, Maison de l’Europe și Biserica Americană (2002–2003).

Are o experienţă bogată în calitate de pianist acompaniator, colaborator al Operei din Brașov (2005–2007) și cadru didactic la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Brașov (din 2000) și la Universitatea de Muzică din București (2007–2010). Este titulară a diplomei de Master în „Piano Performance” la Facultatea de Muzică din Brașov (clasa prof. univ. dr. Stela Drăgulin) și doctorand la UNMB (îndrumător știinţific, prof. univ. dr. Octavian Nemescu).

Nuanțe de primăvară: Recital Roxana Moișanu și Mladen Spasinovici

roxana moisanu mladen spasinovici harpa celtica violoncel recital

eveniment liber sa spunLuni, 25 februarie 2013, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc recitalul Nuanțe de primăvară, susținut de Duo Cell’Arpa: Roxana Moișanu (harpă celtică) și Malden Spasinovici (violoncel). În program: lucrări de Alessandro Stradella (m. 25 februarie 1682), G. F. Händel, J. S. Bach, C. W. Gluck, Marin Marais, Maria-Theresia von Paradis, Daniel Steibelt, Moritz Moszkowski, Albert Hay Malotte, Fritz Kreisler, Marcel Tournier, S. Rahmaninov, Deborah Henson-Conant. Prezintă: Costin Tuchilă. Recitalul este programat în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Fondator: Mirela Zafiri. Intrarea este liberă.

afis duo cell arpa

Duo Cell’Arpa (harpă şi violoncel) s-a format în data de 27 aprilie 2011. Duo-ul are deja un repertoriu foarte bogat, incluzând atât lucrări compuse pentru cele două instrumente, cât şi transcripţii şi aranjamente pentru harpă de concert sau harpă celtică şi violoncel, realizate chiar de către cei doi muzicieni. Recitalul de debut al formaţiei a avut loc la Sala de Lectură – Ceainăria Teatrului Act din Bucureşti, cu programul intitulat Musica Mundi, ilustrat prin proiecţii video realizate de Radu Rădescu. În lunile următoare, Duo Cell’Arpa a fost invitat să cânte la trei ediţii ale emisiunii „Garantat 100%” (TVR 1). Au urmat recitalurile intitulate Sweeter Than Roses, alături de tenorul Dragoş Mihai Cohal, în cadrul primei ediţii a Festivalului „Sărbătoarea Rozelor” de la Râşnov (iunie 2011), Royal Harmonies – aranjamente camerale pentru tenor, harpă, cello & orgă, alături de tenorul Dragoş Mihai Cohal şi organistul Wilhelm Schmidts, precum şi Din Cetatea Filmului în Cetatea Râşnov – muzică de film cu proiecţii video, alături de Radu Rădescu (visuals), ambele în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Istoric Râşnov (august 2011).

claude monet copaci pe malul apei primavara la giverny

Claude Monet, Copaci pe malul apei. Primăvară la Giverny

Începutul anului 2012 a fost marcat de difuzări la TV Trinitas (emisiunea „Sunet şi lumină”), precum şi de noi invitaţii de a cânta în cadrul emisiunii „Garantat 100%” (TVR 1). În luna martie a anului 2012 Duo Cell’Arpa a deschis Stagiunea „Sunetul Muzicii”, aflată la ediţia a doua, desfăşurată la Sala de Concerte a Muzeului Naţional Peleş. Acest eveniment a fost organizat împreună cu Exces Music, prezentator fiind criticul muzical Sebastian Crăciun. Programul a cuprins opusuri de Händel, Bach, Gluck, Schubert, Rahmaninov ş.a. Acelaşi program muzical a putut fi audiat şi în luna aprilie la Biserica evanghelică Sf. Walpurga din Cisnădie – Transilvania, în cadrul recitalului Musica et Lux, pentru violoncel şi harpă celtică. Au urmat încă două recitaluri, Pasteluri muzicale de mai la Ceainăria „Serendipity Art, Coffee & Tea” şi Dialoguri camerale în luna iunie, la Sala Mică a Ateneului Român, ambele recitaluri având un program pentru violoncel şi harpă de concert. Ultimul recital din 2012 a fost în luna iulie, intitulat Cell’Arpa PLUGGED, cu un program variat pentru violoncel electric și harpă celtică electroacustică.

roxana moisanu

Roxana Moișanu

Din dorinţa de a descoperi noi sonorităţi, membrii Duo-ului Cell’Arpa sunt preocupați constant de interpretarea unor lucrări mai puţin cunoscute, de aranjamente sau de compoziţii proprii pentru violoncel și harpă de concert sau harpă celtică. Finalitatea acestui demers este de a îmbogăţi repertoriul literaturii muzicale pentru cele două instrumente din categoria corzilor grave.

Roxana Moişanu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Ivan Roncea. A fost invitată să cânte la două ediţii ale Congresului Mondial de Harpă, a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali şi a participat la înregistrarea coloanei sonore a filmului Youth Without Youth, realizat de Francis Ford Coppola. Laureată a multor concursuri naţionale, Roxana Moișanu are o bogată activitate solistică şi camerală. În prezent este solistă instrumentistă şi şefă de partidă (harpă) în orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, unde activează de peste 10 ani.

roxana moisanu harpa celtica

Cunoscută și ca harpă irlandeză sau harpă folk, rară la noi, harpa celtică este un instrument vechi, tradițional în spațiul anglo-saxon, asociat mitologiei nordice. Sunetul acestui instrument este ușor diferit de cel al harpei clasice, de concert, nefiind atât de amplu, dar cucerind mai ales prin delicatețea sa și prin fascinația poetică pe care o produce în imaginația ascultătorului. Spre deosebire de harpa de concert care are șapte pedale pentru schimbarea tonalității, harpa celtică, ușor diferită și ca formă, este dotată cu „levere” (clapete) fixate în partea de sus a instrumentului și acționate cu mâinile, cu același scop de a schimba tonalitățile. Dacă harpele de concert au 47 de corzi, harpele celtice, mai mici, ajung în general la 34 de corzi. Harpa celtică electroacustică pe care cântă Roxana Moișanu, model Egan, creată de Firma Salvi, este cea mai mare din câte au fost construite până acum, având 38 de corzi și tot atâtea clapete, așadar un registru mai amplu, de cinci octave și jumătate, oferind astfel posibilitatea de a aborda un repertoriu mai vast. Amplificarea electrică nu modifică în nici un fel calitatea sunetului și caracteristicile timbrale.

mladen spasinovici

Mladen Spasinovici

Mladen Spasinovici este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Aurel Niculescu. Este laureat a numeroase concursuri naţionale, la secţiunea violoncel şi muzică de cameră, printre care Concursul Naţional „Mihail Jora” Bucureşti.

Compune şi orchestrează lucrări camerale sau orchestrale pentru diverse ansambluri de profil din ţară. A colaborat cu maestrul Johnny Răducanu, cu regizorii Radu Mihăileanu şi Dan Piţa. În prezent este solist instrumentist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Perpetuum-solo Aurelian Octav Popa

De la Bach la Messiaen, recital de clarinet

Luni, 26 noiembrie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (sediul central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc recitalul Perpetuum-solo Aurelian Octav Popa, De la Bach la Messiaen. Prezintă: Costin Tuchilă. Recitalul este programat în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, organizată de Biblioteca Metropolitană București. Această stagiune, care se desfășoară din octombrie până în iunie, cuprinzând concerte și recitaluri camerale, dar și medalioane dedicate unor mari interpreți și compozitori români, a fost inițiată și organizată, începând din 2009, de soprana Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969–27 august 2012). Stagiunea continuă în aceeași formulă, cu evenimente programate (cu unele excepții) în ultima zi de luni a fiecărei luni. Intrarea este liberă.

Aurelian Octav Popa

Clarinetist, dirijor, compozitor, Aurelian Octav Popa este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români de astăzi. Personalitatea sa complexă are darul de a fascina: interpretul, unul dintre marii clarinetiști ai lumii, considerat astfel încă de la începutul carierei, este dotat cu acele calități artistice rare, care se rezumă – atât cât se poate traduce în cuvinte – prin expresie și har. Repertoriul său cuprinde practic întreaga literatură muzicală dedicată instrumentului, concertele pentru clarinet și orchestră, lucrările camerale cu clarinet și creații din perioada contemporană, multe dintre ele fiind scrise special pentru Aurelian Octav Popa. La acestea se adaugă numeroase transcripții, aranjamente pentru clarinet sau pentru diverse formații instrumentale, dar și compoziții proprii. Având o cultură stilistică deosebită și remarcabilă fantezie artistică, Aurelian Octav Popa a abordat forme de exprimare care depășesc actul interpretativ obișnuit, inovând și găsind mereu modalități de a surprinde, de a crea o atmosferă particulară, specifică, inconfundabilă. Recitalurile sale sunt de fapt o amplă incursiune în istoria sonoră, cu idei și conexiuni de multe ori neașteptate. Îndrăgostiţi de „sunetul de aur” al clarinetului său, francezii i-au editat la Paris două CD-uri, unul imediat după 1989 şi încă unul în anul 2006, cotate cu nota maximă de cele mai prestigioase publicaţii muzicale din Franţa.

Ziarul german „Berliner Morgenpost” scria că „star-clarinetistul român face păsările să cânte.” Și nu e doar o metaforă. La un moment dat, în timp ce cânta în casa Brahms din Baden-Baden, pregătindu-se pentru un concert, mierlele din grădină începeau să cânte și ele şi se opreau odată cu clarinetul.

Cu un umor cuceritor și întotdeauna reticent în fața laudelor care i se aduc, muzicianul obișnuiește să spună: „Vă rog să nu scrieţi că sunt îndrăgostit de Euterpe. Cum aş putea să fiu îndrăgostit de o muză?”

Aurelian Octav Popa s-a născut la 10 octombrie 1937, la Amara, județul Cetatea Albă (azi în Ucraina). A urmat Liceul „Matei Basarab”, Liceul de Muzică și Conservatorul din București, după care a urmat stagii de perfecționare la Paris și în SUA, apoi cursurile de dirijat susținute de Sergiu Celibidache la Trier. A obținut premii la concursuri internaționale, mai întâi la Concursul Internațional „Primăvara la Praga” (1959), fiind primul instrumentist român care a obținut Premiul I în străinătate. A fost distins apoi cu Premiul special la Budapesta (1965), Premiul I – clarinet și Premiul al II-lea – general – la Birmingham (1966), Premiul al II-lea – Concurs de muzică contemporană – Utrecht (1967), Premiul al II-lea la Geneva (1967).

Din 1962 până în prezent a fost instrumentist, apoi solist instrumentist la Filarmonica „George Enescu” din București. După 1989 a devenit și dirijor al Filarmonicii „Marea Neagră” din Constanța.

A cântat în primă audiție în România piese camerale ale unor compozitori importanți ai secolului al XX-lea: Bartók, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger și concerte cu orchestră: Concertul de Aaron Copland (dirijor compozitorul), Concertul de Hindemith (dirijor: Constantin Bobescu), Preludii de dans de Lutoslawski (dirijor: Serge Baudo), Scaramouche de Darius Milhaud (dirijor: Cristian Mandeal), Concertul de H. U. Lehmann (dirijor: Paul Popescu) ș.a.

Foarte semnificativă este seria de concerte pentru clarinet scrise de compozitori români: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Pașcanu, Mihnea Brumariu etc. Seria de compoziții pentru clarinet solo este extrem de numeroasă, piesa-simbol aparținând lui Tiberiu Olah: Sonata „Pasărea măiastră”. Dintre numeroasele sale discuri se cuvine remarcat cel în compania Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Mircea Cristescu, discul fiind notat cu 10 în revista franceză „Repertoire” din peste 300 de discuri din toate timpurile.

William Michael Harnett, Natură statică cu clarinet, 1883

La Festivalul Internațional „George Enescu”, Aurelian Octav Popa a apărut în toate ipostazele: membru al orchestrei Filarmonicii bucureștene, în concerte și recitaluri camerale, solist, dirijor al Filarmonicii din Constanța și al Ansamblului de suflători al Filarmonicii „George Enescu”. A efectuat turnee ca solist și dirijor cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Radio, Filarmonica din Constanța, Orchestra din Cannes.

Costin Tuchilă

Excelență pianistică la 16 ani: Szőcs Botond

Luni, 30 aprilie 2012, la ora 17.00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc recitalul pianistului Szőcs Botond, intitulat Excelență pianistică la 16 ani. În program: Sonata pentru pian în Do major, Hob XVI: 48 de Joseph Haydn, Mephisto-Vals nr. 1 de Franz Liszt, Momente muzicale, op. 16 de Serghei Rahmaninov. Prezintă: dr. Mirela Zafiri, Costin Tuchilă. Recitalul este programat în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” (director artistic: Mirela Zafiri). Intrarea este liberă.

În vârstă de 16 ani, pianistul Szőcs Botond este elev în clasa a X-a la Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, clasa prof. Rápolti Irma. A început studiul pianului la vârsta de 7 ani cu prof. Perini Annamaria, continuând cu prof. Tatar Gergely.

Din anul 2010, Botond se pregăteşte şi sub îndrumarea prof. univ. dr. Stela Drăgulin, nume de referinţă al şcolii pianistice româneşti şi mondiale, decan al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov.

Pe parcursul celor 10 ani, a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, câştigând zece premii I, ultimele fiind Premiul I şi Trofeul Concursului Naţional „Victor Giuleanu”, ediţia a III-a, 2012, precum şi Premiul „Remember Enescu”, acordat de Fundaţia „George Enescu”. A susţinut numeroase recitaluri în ţară, apariţiile sale fiind primite cu entuziasm atât de către specialişti, cât şi de public.

Szőcs Botond este dotat cu aptitudini muzicale şi tehnice cu totul deosebite, precum şi cu o capacitate intelectuală remarcabilă, absolut necesară abordării unui repertoriu vast, cuprinzând toate stilurile muzicale. Cu toate că studiază în mod constant la liceu, neavând pian acasă, este perseverent şi dedicat artei pianistice.

Tânărul pianist posedă toate calităţile necesare unei excelenţe pianistice de mare valoare pentru şcoala interpretativă din România.

În activitatea sa, Szőcs Botond este sponsorizat de către Fundaţia Kiwanis din Sfântu Gheorghe.

Profesoară de pian cu o activitate strălucită și un palmares impresionant, Stela Drăgulin a format o serie de tineri pianiști excepționali, care s-au impus atât pe plan național, cât și internațional. Ar fi suficient, poate, să-i amintim pe Horia Mihail, Mihaela Ursuleasa, Shwan Sebastian, Alina Bercu, pianiști reprezentând generații diferite. „Doamna Stela Drăgulin, spunea dirijorul Sergiu Comissiona, este un profesor de pian de o excepțională valoare, obținând rezultate impresionante cu elevii săi.” „Stela Drăgulin este unul dintre marii profesori de pian ai Europei.” (Misha Katz).

Prof. univ. dr. Stela Drăgulin a studiat pianul la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, cu conf. univ. dr. Nina Panieva-Sebessy. După absolvirea Conservatorului, s-a dedicat pedagogiei pianistice. Membru fondator în anul 1990 al Facultății de Muzică din Brașov, Stela Drăgulin ocupă succesiv funcțiile de secretar științific (1990–1992, 2008–2009), decan al facultății (1992–2000, din 2009 până în prezent), prorector cu relaţii internaţionale al Universităţii „Transilvania” din Brașov (2000–2005). În 1996 obține titlul de profesor universitar, din 1997 este doctor în muzicologie al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, iar din 2002 este membru corespondent al Academiei Americano-Române. Elevii săi au câştigat 45 de premii naționale și internaționale, au susținut peste 260 de concerte și recitaluri în țară și peste 145 de concerte și recitaluri în SUA, Austria, Anglia, Belgia, Germania, Elveţia, Olanda, Italia, Spania, Franţa, Monaco, Japonia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Indonezia.

Televiziunea Română a realizat două filme (Lungul drum spre desăvârşire, 1982, Şi totuşi… Mozart, 1989), prin care ilustrează activitatea profesională a Stelei Drăgulin. Filmele au fost difuzate în peste 30 de ţări. Stela Drăgulin a fost invitată şi a predat cursuri de măiestrie artistică în SUA, Anglia, Germania, Italia, Spania, Ungaria și Republica Moldova. Este membru în juriile a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Stela Drăgulin desfăşoară o activitate ştiinţifică laborioasă, a susţinut 62 de lucrări la diferite sesiuni ştiinţifice și conferinţe în SUA, Belgia, Olanda, Franţa, Germania, Italia, Spania, Ungaria. A publicat trei volume: Pedalizarea – știinţă şi artă a pianisticii contemporane (2000), Gânduri despre pedagogia pianistică (2000), Tradiţie şi modernism în meloterapie (2009). Stela Drăgulin este iniţiatorul şi directorul artistic al Cursurilor internaţionale de măiestrie artistică „Transilvania Summer Academy” din Braşov, care au ajuns la cea de a XIII-a ediţie. Pentru contribuţii majore în dezvoltarea şi afirmarea pianisticii româneşti, Stela Drăgulin a primit numeroase premii și distincții, între care: Premiul Astra pentru pedagogie (1987), Premiul Radiodifuziunii Române (2000), Trofeul Femina Vip ( 2004), Distincţia „Meritul pentru Educaţie în rang de Mare Ofiţer”, acordat de Preşedinţia României (2004).

Despre personalitatea prof. univ. dr. Stela Drăgulin s-au exprimat numeroşi critici muzicali: „…Școala severă a prof. Stela Drăgulin, veritabila continuatoare a marilor noştri profesori de pian: Florica Musicescu, Constanţa Erbiceanu, Silvia Şerbescu.” (Doru Popovici, „Drum Nou”, Braşov, 29 septembrie 1985); „Stela Drăgulin, o excepţională profesoară, cu har pedagogic şi măiestrie profesională, ce a format o celebră şcoală în Braşov.” (Costin Tuchilă, „România Literară”, Bucureşti, 24 noiembrie 1988); „Stela Drăgulin este un talent pedagogic de magnitudine.” (Iosif Sava, Jurnal pe portative, Bucureşti, 15 februarie 1994); „Cursurile Master Classes au fost conduse în mod excepţional de doamna Stela Drăgulin. Îi admir profesionalitatea muzicală, eforturile depuse, capacitatea organizatorică. Îi mulţumesc!” (Viktor Pikaizen, Rusia, „Cuget Românesc”, Braşov, 14 iulie 1995); „…Doamna prof. dr. Stela Drăgulin modelează și şlefuieşte la nivelul cel mai înalt noi talente…” (Lars Walberang, „Westdeutsche Zeitung”, Auflage Düsseldorf, 8 octombrie 2002); „Prof. univ. dr. Stela Drăgulin – un şlefuitor de diamante.” (G. Culianu, „New York Magazin”, 29 ianuarie 2003); „Toţi elevii prof. univ. dr. Stela Drăgulin s-au remarcat în timp prin maturitatea artistică, prin conştientizarea fiecărui aspect interpretativ. Maestra lor este recunoscută prin exigenţa şi dragostea cu care formează mici pianişti, construind adevărate personalităţi artistice, muzicieni cu o pregătire complexă. Nu întâmplător se vorbeşte despre «secretul» şcolii Stela Drăgulin.” (Anca Florea, „Curentul”, 6 februarie 2003).

Costin Tuchilă

Mari vedete în recital: soprana Silvia Sorina Munteanu

În cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, luni 30 ianuarie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va avea loc Recitalul sopranei Silvia Sorina Munteanu. La pian: Mădălina Florescu. Prezintă: Dr. Mirela Zafiri, Costin Tuchilă. În program: Aria Santuzzei, „Voi lo sapete” din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni; Aria Adrianei, „Io son l’umile ancella” din Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea; Aria Giocondei, „Suicidio!… in questi fieri momenti tu sol mi resti” din La Gioconda de Amilcare Ponchielli; Aria Violettei, „Addio del passato” din La Traviata de Giuseppe Verdi; Aria Ameliei, „Morrò, ma prima in grazia” din Un ballo in maschera de Giuseppe Verdi.

Intrarea este liberă.

Director artistic al stagiunii desfășurate cu sprijinul Bibliotecii Metropoliane București: Dr. Mirela Zafiri.

Silvia Sorina Munteanu și-a început studiile muzicale la Arad, cu profesorul Ioan Zahu, elev al lui Petre Ștefănescu Goangă, urmând apoi Facultatea de Arte din Timișoara (absolvită în 1995), unde a beneficiat de îndrumarea mezzosopranei Lucia Papa-Kriska. S-a perfecționat la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, la cursul de masterat al prof. univ. dr. Alexandru Farcaș, obținând în 1996 diploma de Master în Stilistica interpretativă – Canto. De asemenea, a urmat cursuri de masterat de scurtă durată cu Mariana Nicolesco (1996), Alexandru Farcaș (1997), Ionel Pantea (2000), Renato Bruson (2004).

Silvia Sorina Munteanu a debutat la Cluj în 1995, ca mezzosoprană, cu rolul Rosina (Bărbierul din Sevilla de Rossini), urmat în 1996 de Carmen, apoi, la numai două săptămâni, de Dorabella din Così fan tutte de W. A. Mozart. În cele patru stagiuni la Opera din Cluj a mai interpretat rolurile Santuzza (Cavalleria Rusticana de Mascagni), Eboli (Don Carlo de Verdi), Flora (La Traviata de Verdi), Maddalena și Giovanna (Rigoletto de Verdi), Suzuki (Madama Butterfly de Puccini).

În paralel cu activitatea scenică, își începe cariera pedagogică în calitate de asistent la Academia de Muzică din Cluj, între 1999 și 2002 fiind preparator și asistent universitar la Catedra de Canto a Facultății de Arte din Timișoara. În 2001 revine pe scenă, ca soprană dramatică, în rolul Abigail din Nabucco de Verdi.

În 2002, în urma unui concurs, este angajată ca prim-solistă la Opera Națională din Timișoara, unde a apărut în montări cu Turandot de Puccini (rolul titular), Don Giovanni de Mozart (Donna Anna), Tosca de Puccini (Floria Tosca).

În 2003 este angajată prim-solistă a Operei Naționale București, unde în același an debutează în rolul Aida. Între 2004–2006 participă la turnee și producții de operă în Europa și SUA. În 2006 revine la Opera Națională București, interpretând rolul Leonora (Trubadurul de Verdi). Unul dintre marile succese ale Silviei Sorina Munteanu este rolul Lady Macbeth din Macbeth de Verdi (2008), în care impresionează prin „demonstrația de vocalitate, spectaculoasă și totodată fidelă cerințelor compozitorului romantic. Există un eroism solistic la această soprană ce s-a impus în stagiunile recente pentru categoria «grea» a vocilor spinto-dramatice, față de care îi suntem recunoscători.” (Grigore Constantinescu).

În 2007 își reia activitatea pedagogică, devenind cadru didactic asociat la Catedra de Canto a Universității de Muzică din București.

Silvia Sorina Munteanu a fost invitată a Operelor din Budapesta (Turandot), Skopje (Nabucco), Bratislava (Turandot, Nabucco, Cavalleria Rusticana, Requiem de Verdi), Praga (Turandot), Essen (Turandot), Frankfurt (Nabucco), Graz (Nabucco), Iași (Nabucco), Timișoara (Turandot, Nabucco, Cavalleria Rusticana, Aida), Cluj (Turandot, Aida), Galați (Aida, Nabucco, Simfonia a IX-a de Beethoven), Craiova (Turandot) ș.a. Colaborează permanent cu Orchestrele Radio, Filarmonicile din Arad, Timișoara, Cluj, Iași. A participat la festivaluri de prestigiu: „Seri de mai” (Skopje), Toscana Opera Festival, Festival Lirico del Lazio, San Gimignano Festival, Festivalul „Nae Leonard” (Galați), Timișoara Muzicală, la concerte de gală și recitaluri de muzică de cameră.

A colaborat cu dirijorii Francesco Rosa, Nicola Giuliani, Tamás Pal, Ioan Iancu, Iurie Florea, Cornel Trăilescu, Adrian Morar, Leonard Dumitriu, Tiberiu Soare, Gheorghe Costin, Ciprian Teodoraşcu, Ondrej Lenard.

A fost distinsă cu Medalia „Gh. Dima” și Premiul VIP pentru cea mai bună solistă de operă. Presa germană a numit-o „Eine Rumänische Caballé”, pentru rafinamentele tehnice utilizate.

În prezent este și formator pentru tehnica de respirație și stilistică interpretativă al proiectului „Studiopera”, derulat în colaborare cu Accademia Teatro alla Scala din Milano.

Pianista Mădălina Florescu a absolvit cursurile Academiei de Muzică din București, secția Pedagogie muzicală, Muzicologie, Compoziție, Muzică instrumentală – pian, obținând Diploma de formator „Train the Trainer”.

În perioada 1990–2001 a fost profesoară de pian și corepetitor (clasele de canto, vioară, contrabas, corn, flaut) la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. Începînd din 1991 până în prezent activează ca maestru corepetitor la Opera Comică pentru Copii, iar din 2001 este angajată în aceeași calitate la Opera Națională București.

A susținut recitaluri de muzică de cameră la București (Filarmonica „George Enescu”, Palatul Șuțu, Palatul Cotroceni, Sala Radio, Opera Națională, Institutul Francez), în alte centre culturale din țară (Brașov, Sibiu, Constanța, Târgu Mureș, Ploiești) și din străinătate (Bergen, Oslo, Marsilia, Santander, La Coruna). Are un repertoriu foarte bogat, cuprinzând opere de Mozart, Rossini, Donizetti, Verdi, Gounod, Bizet, Boito, Ceaikovski, Puccini, Enescu, lucrări camerale de Bach, Beethoven, Schubert, Brahms, Grieg, Sibelius, Poulenc, Piazzolla ș.a.

A fost distinsă cu Premiul de excelență aniversar, oferit de Forumul Muzical Român (2008), Premiul criticii muzicale „Bianca” la Concursul Național de Interpretare Muzicală „Mihail Jora” (ediția a VIII-a, 1998), Premiul „Martha Joja” pentru stil cameral la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” (ediția a VIII-a, 1998).

Costin Tuchilă

Deschiderea Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

Recital de pian Inna Oncescu

Luni 31 octombrie, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc deschiderea Stagiunii Camerale 2011-2012, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Mirela Zafiri, coordonatorul proiectului desfășurat cu sprijinul Bibliotecii Metropoliane București, vă propune un recital de pian susținut de Inna Oncescu, câştigătoarea bursei „George Enescu”, Paris, 2011. În program: Mihail Jora, Joujoux pour Ma Dame op. 7 (Ma Dame, Ma Dame désire entendre du Stravinsky, Un fox-trott pour Ma Dame, Où l’on rêve d’un collier de perles fines, Tempête dans un verre d’eau); George Enescu, Bourrée din Suita pentru pian op. 10; Nicolae Brânduş, 2 piese din Suita op. 1 (Bocet, Din fluier); Dan Dediu, La chasse khazare din Levantiques (vol. I) op. 64; Franz Liszt, 3 transcripții după lieduri de Schubert: Ave Maria, Gretchen am Spinnrade, Auf dem Wasser zu Singen. Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Manifestările artistice din cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” (recitaluri camerale, medalioane dedicate unor muzicieni români) au loc, începând din toamna anului 2009, în ultima zi de luni a fiecărei luni, la ora 17.00, la Bibilioteca Metropolitană București. Proiectul îşi propune să ofere publicului posibilitatea întâlnirii cu personalităţi de marcă ale vieţii muzicale româneşti, dar și cu tineri muzicieni, obiectivul principal fiind păstrarea memoriei marilor interpreţi români, cu speranţa de a susţine o atitudine de promovare necondiţionată a culturii româneşti.

Programul celei de-a treia stagiuni mai cuprinde: Comemorarea a 11 ani de la trecerea în eternitate a mezzosopranei Elena Cernei – medalion realizat de Dr. Stephan Poen, înregistrări şi secvenţe video din arhiva personală (28 noiembrie 2011); Concert de colinde (decembrie 2011); Mari vedete în recital: soprana Sorina Munteanu – Arii celebre din opere (30 ianuarie 2012); Aniversare Doru Popovici – 80. Medalion componistic (27 februarie 2012); Mari interpreţi de folclor: Floarea Calotă (26 martie 2012); Invitaţi braşoveni. Facultatea de Muzică Braşov – clasa de pian (30 aprilie 2012).

Inna Oncescu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, la clasa de pian a profesoarelor Viorica Zorzor și Suzana Szörény. A urmat cursuri de specializare la Weimar (cu D. Zechlin si V. Gornostaieva) și la seminariile Bartók de la Szombathely (Ungaria), cu G. Sebok, G. Kurtag și I. Rohmann. Între anii 1985–1995 s-a specializat cu pianista Maria Fotino la Bucureşti. A obținut Premiul al II-lea în Italia, la Città di Caltanissetta, Premiul I la Concursul de Muzică de Cameră de la Brașov, Premiul pentru Acompaniament de lied la Concursul de Canto de la Cluj, Premiul A.T.M. pentru interpretarea muzicii românești ș.a.

Pianista Inna Oncescu are un repertoriu larg, care cuprinde muzică din epoca Barocului până la cele mai noi creații contemporane. A făcut turnee în Anglia, Germania, Spania, Grecia, Franța, Republica Moldova, Italia. A colaborat cu sopranele Georgeta Stoleriu, Liliana Nichiteanu, Ileana Tonca, Mirela Zafiri, Claudia Pop, Maria Petcu, cu mezzosoprana Claudia Codreanu, cu tenorul Vladimir Popescu Deveselu, cu basul Pompei Hărășteanu. A susținut recitaluri în compania violonistelor Clara Cernat, Diana Moș, Luiza Drăghici, a violoncelistei Ioana Ostafi, a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, a clarinetistului Leontin Boanță ș.a.

În 1991 a fondat formația „Repertorium”, ansamblu dedicat muzicii contemporane, pe care l-a condus până în anul 2000. Repertoriul acestei formații a cuprins muzică nouă românească, dar și din alte spații culturale, prezentând peste 140 de lucrări în primă audiție. Cu acest grup de muzicieni, Inna Oncescu a experimentat toate genurile de formații posibile: trio-uri cu suflători, cvartete cu suflători, percuție, două piane și percuție, harpă, flaut, pian, instrumente de coarde, realizând o serie lungă de concerte și înregistrări radio. Unul dintre proiectele din cadrul cercetării asupra muzicii contemporane a fost turneul din Anglia (1994): șapte concerte în șapte zile, în universități din preajma Londrei. „Alt proiect din cadrul cercetărilor mele – spune Inna Oncescu într-un interviu – au fost concertele cu lucrarea lui Nicolae Brânduș, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, pe care l-am cântat la Festivalul Internaţional de la Chișinău, dedicat muzicii contemporane, apoi în compania Orchestrei Radio și pe care l-am înregistrat pe disc. A fost o muncă asiduă care a durat mai mult de trei ani, acest concert de Nicolae Brânduș fiind extrem de dificil și pot să mă laud că sunt singura interpretă a acestei partituri.”

Inna Oncescu este membră de onoare a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SIMC) din 1992.

În 2009 a finalizat proiectul Chemin d’amour, împreună cu Claudia Pop, conf. univ. dr. la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” din Braşov. La încheierea acestui proiect, a apărut discul cu 20 de lucrări de Poulenc, Debussy, Ravel și Fauré. În 2011 a obținut Bursa de cercetare „George Enescu”, acordată de Institutul Cultural Român, care oferă muzicienilor posibilitatea de a lucra timp de trei luni în mediul artistic parizian. Bursa a fost finalizată cu două recitaluri la Cité Internationale des Arts din Paris.

Inna Oncescu a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale atât ca solistă, cât și în recitaluri în compania mezzosopranei Claudia Codreanu, cu care formează un duo redutabil ce-și aniversează anul acesta două decenii de existență. A făcut numeroase înregistrări la Radio și pe disc, cea mai importantă realizare discografică fiind considerată cea cu Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Nicolae Brânduș.

Inna Oncescu este Doctor în muzică din 2005. În prezent este lector universitar la Catedra de Canto, Operă, Regie și Teatru Muzical a Universității Naționale de Muzică din București. Este autoarea volumelor Stil și creativitate în interpretarea pianistică. O perspectivă diacronică și Probleme de stilistică în interpretarea pianistică a muzicii secolului XX.

Costin Tuchilă

Închiderea Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

Recital Ana-Maria Szekely

Luni 27 iunie 2011, la ora 17,00, va avea loc închiderea Stagiunii Camerale 2010-2011, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, desfășurată la Biblioteca Metropolitană București. Mirela Zafiri, coordonatorul proiectului, vă propune un recital de canto susținut de soprana Ana-Maria Szekely, acompaniată la pian de Inna Oncescu. Recitalul va avea loc în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane, str. Tache Ionescu nr. 4 (lângă Piața Amzei). Prezintă: dr. Mirela Zafiri. Programul cuprinde muzică de Schubert, Johann Strauss, Richard Strauss. Vom asculta pentru început liedul Frühlingsglaube  (Crez de primăvară) de Franz Schubert, pe versuri de Ludwig Uhland, apoi Aria Adelei, „Mein Herr Marquis”, din opereta Liliacul (actul al II-lea) de Johann Strauss, Delphine de Franz Schubert, Aria Adelei „Spiel’ die Unschuld vom Lande”, din opereta Liliacul (actul al III-lea) de Johann Strauss, Ständchen (Serenadă) de Richard Strauss, pe versuri de Adolf Friedrich von Schack, valsul Frühlingsstimmen (Voci de primăvară) de Johann Strauss.

Născută la 6 martie 1988, Ana-Maria Szekely a studiat canto clasic la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” (2003–2007) și apoi, din 2007, la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind, din 2009, studenta profesoarei Georgeta Stoleriu. Tânăra soprană a susținut cu succes concerte și recitaluri în București și în țară: Concert de Crăciun la Ateneul Român (2006), Concert memorial Luciano Pavarotti (Muzeul Național din București, 2007), Concert de primăvară, Concert de Paști, Concert de Crăciun, Concert Vivaldi (Aula Magna a Facultății de Drept din București, 2007, 2008, 2009), Remember Enescu (Muzeul Municipiului Buzău, 2007), Preludii muzicale (Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, 2009), Chei (Universitatea Națională de Muzică București, 2009), Muzica încotro? (Sala Dalles București și Biblioteca Municipală Râmnicu Valcea, 2010).

Ana-Maria Szekely este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale de interpretare vocală: Premiul al II-lea la Concursul Național „Marțian Negrea”, Ploiești (2004), Premiul I și Premiul al III-lea la Concursul Internațional „George Georgescu”, Tulcea (2004 și 2006), Premiul al III-lea la Concursul Internațional „Miniatura romantică”, Galați (2005 și 2006), Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unui lied românesc la Concursul Național „Miniatura românească”, Galați (2006), Premiul de popularitate la Festivalul Național al Muzicii Maghiare (2008).

În 2008 a participat la un master-class international la Sárospatak (Ungaria) iar în 2010 la un master-class internațional la Arcuș, sub îndrumarea prof. Georgeta Stoleriu.

Stagiunea Camerală de la Biblioteca Metropolitană București, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, a fost inițiată în toamna anului 2009. Manifestările au loc în ultima zi de luni a fiecărei luni, în perioada octombrie–iunie. Proiectul inițiat și coordonat de Mirela Zafiri îşi propune să ofere publicului posibilitatea întâlnirii cu personalităţi de marcă ale vieţii muzicale româneşti, obiectivul fiind păstrarea memoriei marilor interpreţi români, cu speranţa de a susţine o atitudine de promovare necondiţionată a culturii româneşti.

În stagiunea 2010–2011 au fost programate medalioane dedicate sopranei Silvia Voinea, compozitoarei Felicia Donceanu, coregrafului Constantin Duțu, criticului Costin Tuchilă, recitaluri camerale.

Costin Tuchilă