Din Bucureștiul de altădată: Anton Pann și Mahalaua Lucaci

biserica-lucaci-bucuresti

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru. Păreri pro, păreri contra cu privire la  frumuseţea, urâţenia (de ce, nu ?) unui oraş. Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum?

În această ediție  ne vom opri la o lucrare apărută la Frankfurt şi Leipzig în anul 1778, intitulată Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie (Memoriile istorice și geografice despre Valahia), scrisă de Friedrich Wilhelm von Bauer. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Anton Pann și Mahalaua Lucaci”

Din Bucureştiul de altădată: Vechile mahalale (III)

Continuăm şi astăzi incursiunea noastră prin vechile cartiere ale Bucureştilor sau mahalale, cum erau numite altădată.

Mahalaua Foişorului era numită aşa după casa cu turn de „priveală” ridicată acolo de Nicolae Mavrocordat. În anul 1746, prin grija doamnei Smaranda şi a fiului ei, Constantin Vodă Mavrocordat, s-a construit în această mahala Biserica Foişor, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, pe un teren ce aparţinea mănăstirii Radu Vodă. Din acest motiv, toţi locuitorii mahalalei au fost un timp embaticari ai cunoscutei mănăstiri bucureştene. Cuvântul de origine neogreacă embatic desemna o formă de arendare a unei proprietăţi pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendaşul beneficia de toate drepturile de proprietate.

Mahalaua Sfântul Gheorghe Vechi, socotită a fi printre cele mai vechi mahalale bucureştene era, la 1798, cea mai populată, având 335 de case. Este pomenită în documente de pe la 1592, când Nedelcu Vornicul îşi construieşte în zonă o casă. Mahalaua era situată între via domnească şi drumul Giurgiului. În aceste documente sunt amintite: „uliţa de la casa Baraţilor” sau „uliţa unde se frânge fierul”, a cărei denumire este păstrată de turnul şi biserica Bărăţiei, apoi uliţa boiangiilor, a lăcătuşilor, a bărbierilor, a mărgelarilor etc. Biserica Sfântul Gheorghe Vechi a fost ridicată în anul 1502 prin grija lui Nedelcu Vornicul şi a fost folosită multă vreme drept scaun al mitropolitului Ţării Româneşti.

Mahalaua Golescului era numită astfel după casele boierilor Goleşti ridicate aici la începutul secolului al XVII-lea. Această mahala era vecină cu mahalaua Prundului, cunoscută mai târziu sub numele de Domniţa Bălaşa.

Mahalaua Gorganului primise numele de la dealul Gorganului pe care se afla ridicată o veche biserică din lemn cu hramul Sfântului prooroc Ilie, închinată, în secolul al XVII-lea, de către Şerban Cantacuzino, mănăstirii Cotroceni şi devenind metoh al acesteia (metoc, metoh sau mitoc:  mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri). Mahalaua se întindea pe un vechi loc domnesc, în apropiere de actualul pod Izvor şi era renumită prin numeroasele vii şi grădini ce se aflau în zonă.

Mahalaua Bisericii Grecilor se întindea între actuala stradă Lipscani şi Biserica Stravopoleos. Era o mahala mică, având însă foarte multe prăvălii. Îşi trăgea numele de la Biserica Ghiormei Banul sau de la Hanul Greci. În jurul bisericii, amintită în documente încă de la 1567, s-au clădit numeroase prăvălii datorită vadului comercial foarte bun. În secolele XVII–XIX se afla în zonă şi un han cunoscut sub numele de Hanul Greci. Probabil, denumirea mahalalei şi a hanului provine de la egumenii greci ai bisericii care era închinată Arhiepiscopiei Pogonianis din Grecia.

Mahalaua Popei lui Istrate se afla în dreapta Podului Mogoşoaiei, înspre bulevardul de mai târziu, Mihail Kogălniceanu. După ce Maria, soţia lui Şerban Vodă Cantacuzino, a ridicat aici, la 1683, biserica dedicată ei şi fiilor săi, mahalaua a căpătat denumirea de Biserica Doamnei, denumire care se păstrează şi azi.

Mahalaua Lucaci sau a Totescului este amintită încă din secolul al XVII-lea într-un hrisov dat de Constantin Brâncoveanu jupânesei Bălaşa Blejoianca. Numele de mahalaua Totescului vine probabil de la vreun mare neguţător care a avut proprietăţi în zonă. Prin această mahala trecea Bucureştioara înainte de a se vărsa în Dâmboviţa, la Jigniţă. Biserica Lucaci, după numele banului Lucaci, este amintită într-un document din 23 septembrie 1764, în care se spune că ar fi fost reparată prin grija mitropolitului Ştefan. Marele incendiu din anul 1847 a distrus aproape în întregime această mahala, fapt consemnat şi de Anton Pann într-una din poeziile sale:

„Lucaciul falnic, mahala mare

Clădiri frumoase pe al său drum

Şi biserica din cele rare,

Făcută nouă, abia acum,

[de fapt, reparată de negustorii enoriaşi, n.n.]

A cărei turle prea înălţate

Şi acoperite numai cu fier blond

Cu osebire înfrumuseţate

Ca nişte cupe-n formă de rond

Ca o făclie de sus, din turle,

Prin zăloagele cum luă foc

Podoabe scumpe, averi şi scule,

S-au topit toate aici pe loc.”

În această biserică a fost cântăreţ onorific (la strana dreaptă) Anton Pann, care, ca enoriaş al parohiei, a contribuit la refacerea bicericii după incendiu. În faţa ei se află un bust al poetului, înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, în dreptul ferestrei proscomidiei (firidă în peretele de nord al altarului), în 4 noiembrie 1854. Pe lespedea funerară este gravat un fragment din epitaful pe care poetul şi l-a scris:

„La mormânt ca să-mi rădice

Un stâlp ca un monument

De marmură, să nu-i strice

Tăria vrun element.

Carele lucrat să fie

Cvadrat şi lucrat frumos,

Şi pe dânsul să se scrie

Aceste versuri din jos:

«Aici s-a mutat cu jale

În cel mai din urmă an

Care în cărţile sale

Se citeşte Anton Pann.

Acum mâna-i încetează,

Ce la scris mereu şedea,

Nopţi întregi nu mai lucrează

La lumină cărţi să dea.

Împlinindu-şi datoria

Şi talantul ne-ngropând,

S-a făcut călătoria,

Dând în lume altor rând.»”

Puşa Roth

Anton Pann, „Bordeiaş, bordei, bordei”

Anton Pann, „Până când nu te iubeam”

Anton Pann, „Leliţă Săftiţă”

Anton Pann, „Bate-o sfântu’ de lupoaie”

Anton Pann, „Pe mine ce m-a mâncat”

Anton Pann, „Într-o verde grădiniţă”

Anton Pann, „Nu mai poci de ostenit” – Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann”, dirijor: Constantin Răileanu

Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann” – prezentare

Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann” – website