Cvartetul „Arcadia” la Ateneul Român

cvartetul arcadia

Tinerimea Română prezintă sâmbătă, 3 octombrie 2015 la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un nou recital semnat de Cvartetul „Arcadia”, cea mai valoroasă tânără formație camerală de gen din România.

Alături de tinerii virtuozi – Ana  Török şi Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – viola, Zsolt Török – violoncel – se va afla ca invitată specială soprana Mihaela Maxim, într-un program cameral ce va cuprinde piese de George Enescu/ Adrian Pop – Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15, Béla Bartók – Cvartetul de coarde nr. 4, Sz. 91, Gustav Mahler/ Adrian Pop – Rückert-Lieder. Continuă lectura „Cvartetul „Arcadia” la Ateneul Român”

„Vox Maris” de Enescu și Simfonia nr. 9 de Mahler, cu Zubin Mehta și Orchestra Filarmonică din Israel

Zubin-Mehta

Al doilea concert al Orchestrei Filarmonice din Israel din cadrul actualei ediții a Festivalului „George Enescu” este programat marți, 1 septembrie 2015, la ora 20.00, la Sala Palatului din București. Celebrul dirijor Zubin Mehta a ales Poemul simfonic „Vox Maris” de George Enescu (solist: tenorul Marius Budoiu; cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” din București, pregătit de Iosif Ion Prunner) și Simfonia nr. 9 în Re major de Gustav Mahler. Continuă lectura „„Vox Maris” de Enescu și Simfonia nr. 9 de Mahler, cu Zubin Mehta și Orchestra Filarmonică din Israel”

Muzică de Schubert, Liszt, Mahler, Enescu

festivalul enescu 26 sept 2013

Programul zilei de joi, 26 septembrie începe la ora 17.00, la Ateneul Român cu recitalul susținut de Evegny Kissin, Silvia Marcovici și Alexandr Kniazev. În program, muzică de Franz Schubert: 4 impromptus: op. 142 nr. 1 în fa minor, op. 142 nr. 3 în Si bemol major, op. 90 nr. 3 în Sol bemol major, op. 90 nr. 4 în La bemol major; Trio nr. 1 în Si bemol major op. 99.

Silvia Marcovici

Silvia Marcovici

La ora 19.00, la Opera Naţională din Bucureşti este programat spectacolului cu Oedipe de George Enescu. Dirijor: ADRIAN MORAR. Regia: ANDA TĂBĂCARU-HOGEA. Scenografia: VIORICA PETROVICI. Coregrafia: RĂZVAN MAZILU. Maestru de cor: STELIAN OLARIU. Maestru cor de copii: SMARANDA MORGOVAN. Distribuţia: Oedipe – ŞTEFAN IGNAT, Tiresias – HORIA SANDU, Creon – VICENŢIU ŢĂRANU, Păstorul – LIVIU INDRICĂU, Marele Preot – MARIUS BOLOŞ, Phorbas – OCTAVIAN DUMITRU, Străjerul – MIHNEA LAMATIC, Tezeu – ŞERBAN VASILE, Laios – HECTOR LOPEZ, Iocasta – OANA ANDRA, Sfinxul – ANDRADA IOANA ROŞU, Antigona – SIMONA NEAGU, Meropa – ANTONELA BÂRNAT, Femeia tebană– ZOICA SOHTERUS.

horia-andreescu-mahler

La Sala Palatului, de la ora 19.30 va avea loc al doilea concert susţinut în cadrul festivalului de Orchestra Naţională a Rusiei. La pupitrul dirijoral: Horia Andreescu. Solist: Boris Berezovski. În program: Fr. Liszt – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major S.124; G. Mahler – Simfonia nr. 2, Simfonia „Învierii”.

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Pianistul rus Boris Berezovsky va concerta în Festivalul „George Enescu”

pian boris berezovsky

Festivalul Internațional „George Enescu” îl aduce pe scena Sălii Mari a Palatului pe unul dintre cei mai apreciați pianiști ruși ai momentului, în egală măsură iubit și de publicul din România: Boris Berezovsky. Acesta va concerta alături de Orchestra Națională Rusă, sub bagheta dirijorului român Horia Andreescu, peste exact o lună, pe 26 septembrie.

Programul zilei de 26 septembrie 2013

Festivalul Internațional „George Enescu” oferă publicului bucuria de a-l asculta într-un concert extraordinar pe Boris Berezovsky, „cu siguranţă adevăratul succesor al marilor pianişti ruşi”, după cum îl caracterizează prestigioasa revistă „Gramophone”. Pianistul rus va cânta pe scena Sălii Palatului joi, 26 septembrie, de la ora 19.30, alături de Orchestra Națională Rusă, sub bagheta cunoscutului dirijor român Horia Andreescu. A intrat în tradiția Festivalului să reunească, pe aceeași scenă, mari nume ale muzicii străine și ale muzicii românești. În prima parte a serii este programat Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, S. 124 de Franz Liszt, avându-l ca solist pe Boris Berezovsky. A doua parte a programului marchează, de asemenea, un eveniment extraordinar: alături de Orchestra Națională Rusă, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, Corul Filarmonicii „George Enescu”, pregătit de Iosif Ion Prunner, va interpreta Simfonia nr. 2 de Gustav Mahler. Soliste vor fi celebra soprană Anita Hartig și mezzo-soprana Bernarda Fink.

Boris Berezovsky

Boris Berezovsky

Boris Berezovsky este unul dintre cei mai apreciați pianiști ai momentului. După debutul său, în anul 1988, pe scena prestigioasei Wigmore Hall, publicația „The Times” scria că are „o virtuozitate incredibilă și o forță formidabilă”. Doi ani mai târziu, în 1990, Boris Berezovsky era distins cu Medalia de Aur la una dintre cele mai prestigioase competiții din lume: Concursul Internaţional „Ceaikovski” din Moscova. Astăzi, Boris Berezovsky colaborează cu unele dintre cele mai importante orchestre din lume și a concertat pe mari scene: Théâtre des Champs-Elysees din Paris, Palatul de Arte Frumoase din Brussells, Konzerthaus din Viena, Megaron din Atena. În anul 2006, pianistul a fost desemnat Cel mai bun solist al anului în cadrul BBC Music Magazine Awards.

horia_andreescu

Horia Andreescu

Concertul susținut de Boris Berezovsky la București va avea loc cu casa închisă, însă sunt disponibile bilete pentru transmisiunea live în sala de cinema, la Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

În aceeași zi, de la ora 17.00, la Ateneul Român va avea loc un alt recital extraordinar. Evgeny Kissin, o legendă a pianului, „un geniu”, cum îl caracteriza dirijorul Herbert von Karajan, va concerta alături de violonista Silvia Marcovici și de violoncelistul Alexander Kniazev. În program: 4 impromptus: op. 142 nr. 1 în fa minor, op. 142 nr. 3 în Si bemol major, op. 90 nr. 3 în Sol bemol major, op. 90 nr. 4 în La bemol major și Trio nr. 1 în Si bemol Major op. 99 de Franz Schubert.

Recitalul va avea loc cu casa închisă.

De asemenea, de la ora 19.00, la Opera Română, publicul are șansa de a vedea montarea operei Oedipe de George Enescu, avându-l în rolul principal pe apreciatul bariton Ștefan Ignat. Regia este semnată de Anda Tăbăcaru-Hogea, iar coregrafia îi aparține lui Răzvan Mazilu. Dirijor: Adrian Morar.

Acesta este unul dintre puținele spectacole extraordinare din Festival pentru care încă se mai pot cumpăra bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-opera-si-balet-bucuresti-nationala-531483/performance.html

Festivalul Internațional „George Enescu” își propune de asemenea să ofere publicului din țară cât mai multe concerte. Astfel, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a sindicatelor din Pitești va avea loc concertul Maxim Quartet (Horia Maxim – pian, Mihaela Anica – flaut, Fernando Mihalache – acordeon, Săndel Smărăndescu – contrabas). La Arad, violonistul Antal Zalai, laureat al Concursului Internaţional „G. Enescu” 2011 va concerta alături de Filarmonica de Stat, sub bagheta dirijorului Borjan Canev. Program Enescu – Bartók.

 liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Primul concert al Orchestrei Simfonice BBC

Penultima zi a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo”, vineri 28 septembrie 2012, vă propune un concert la Sala Radio, susținut de Orchestra de Cameră Radio (ora 17.00) și primul dintre cele programe ale Orchestrei BBC, aflată sub conducerea dirijorului Jukka-Pekka Saraste (Sala Palatului, ora 19.30).

La Sala Radio, dirijorul Paul Meyer a ales două lucrări de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Prima, un opus concertistic mai rar cântat dar care, cel puțin în ultima vreme, a intrat în repertoriile curente: Concertul pentru vioară, pian şi orchestră de coarde în re minor, pe care îl vom asculta în versiunea violonistei Isabelle van Keulen și a pianistei Luiza Borac. A doua piesă din program este Simfonia nr. 3 în la minor, „Scoţiana”, op. 56.

Orchestra Simfonică BBC, una dintre atracțiile acestei prime ediții a festivalului, va cânta la București și cele două Rapsodii române de George Enescu. Prima, Rapsodia în La major, op. 11, în deschiderea concertului de vineri, care mai cuprinde Fantezia scoțiană pentru vioară și orchestră, op. 46 de Max Bruch și Simfonia nr. 9 în Do major, D 944 de Franz Schubert. Solistă: Viviane Hagner.

Orchestra Simfonică BBC a jucat un rol important în viaţa muzicală britanică, încă de la înfiinţarea ei, în anul 1930. Reprezintă coloana vertebrală a BBC Proms, susţinând aproximativ 12 concerte pe an, inclusiv concertele de deschidere şi închidere ale festivalului şi este Orchestră Asociată a „Barbican Center”.

Orchestra BBC este profund ataşată de muzica secolului XX şi de cea contemporană, interpretări recente incluzând lucrări comandate şi premiere compuse de Graham Fitkin, Harrison Birtwistle, Unsuk Chin, Marc-André Dalbavie, Peter Eötvös, Brian Ferneyhough, Detlev Glanert, Kaija Saariaho Judith Weir.

În stagiunea 2010-2011 Orchestra BBC a sărbătorit cea de-a 80-a sa aniversare cu un bogat repertoriu. Stagiunea 2011-2012 oferă publicului un program la fel de divers, cu lucrări importante printre care ciclul simfonic Sibelius, opera lui Dvořák, The Jacobin, avându-l ca dirijor pe Jiří Bělohlávek, un concert cu Rufus Wainwright, A Child of our Time a lui Tippett și Belshazzar’s Feast a lui Walton, Total Immersion Days, dedicat muzicii lui Brett Dean, Jonathan Harvey si Arvo Pärt, lucrări solicitate precum şi premiere ale unor compozitori precum Kaija Saariaho, Einojuhani Rautavaara, Jiří Kadeřabek, Alexander Goehr şi Rebecca Saunders.

Orchestra Simfonică BBC lucrează în repetate rânduri cu dirijorul său principal Jiří Bĕlohlávek, dirijorul David Robertson, invitat principal, dirijorul laureat Sir Andrew Davis şi Oliver Knussen, colaboratori.

Foarte importante pentru orchestră sunt înregistrările de studio pentru BBC Radio 3, aflat la sediul orchestrei din Maida Vale. Unele dintre acestea pot fi accesibile publicului. În plus, OS BBC înregistrează pentru câteva case de discuri comerciale. Cântând în întreaga lume, programul curent de turneu include apariţii la festivaluri internaţionale precum Prague Spring, Kissinger Sommer şi Berlin Festivals.

Majoritatea concertelor sunt transmise la BBC Radio 3, transmise live online şi disponibile timp de 7 zile prin intermediul programului BBC iPlayer, şi o parte sunt transmise tv, oferind astfel OS BBC cea mai mare audienţa faţă de orice altă orchestră din Mare Britanie.

Orchestra este implicată în dezvoltarea educaţiei muzicale. Printre proiectele în curs de desfăşurare se află programul OS BBC Family Music, care introduce muzica clasică live în viaţa familială, programul OS BBC Student Zone şi programul de mare succes OS Family Orchestra, care se desfăşoară, pe lângă alte locaţii, în şcolile locale. Programul de introducere în compoziţie Total Immersion asigură de asemenea un bogat material pentru munca educaţională; alte planuri de extindere includ în perspectivă parteneriate cu Barbican şi Hammersmith & Fulham – servicii muzicale, Colegiul Royal de Muzică şi Scoala Guildham de Muzică & Drama.

Gustav Klimt, Pădure de mesteceni I, 1902

Jukka-Pekka Saraste s-a impus ca unul dintre dirijorii remarcabili ai generației sale, dovedind deosebita profunzime muzicală. Născut în Lahti, Finlanda în 1956, el şi-a început cariera ca violonist înainte de a începe pregătirea pentru arta dirijorală cu Jorma Panula la Academia Sibelius din Helsinki. Activ în încercarea de a aduce impune creația compozitorilor finlandezi, cum ar fi Kaija Saariaho, Magnus Lindberg şi Esa Pekka Salonen, în repertoriul concertistic internaţional, Saraste, are. de asemenea, o afinitate specială pentru muzica romantismului târziu.

Din august 2006 a deţinut funcţia de prim-dirijor al Filarmonicii din Oslo. La începutul stagiunii 2010–11, a devenit dirijor-şef al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln (WDR). Funcţiile sale anterioare includ pe cel de prim-dirijor coordonator al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Finlandeze (1987–2001) şi al Orchestrei din Toronto (1994–2001), precum şi prim dirijor invitat al Orchestrei Simfonice BBC (2002–2005). El a fost, de asemenea, consultant artistic al Orchestrei Simfonice din Lahti şi a fondat Orchestra de Cameră Finlandeză a Festivalului anual Tammisaari.

Jukka-Pekka Saraste

A dirijat orchestre importante din America de Nord, London Philharmonic, Royal Concertgebouw, Rotterdam Philharmonic, Köln Radio (WDR) Symphony, Bavarian Radio Symphony, Munchen Philharmonic, Viena Symphony, Swedish Radio Symphony, precum şi Filarmonica della Scala, Orchestra RAI din Torino şi Orchestre Philharmonique de Radio France. La Festivalul din Salzburg din 2005, a dirijat Staatskapelle din Dresda. În 2007 a dirijat Filarmonica din Oslo la Festivalul „Enescu” din Bucureşti, iar în 2009, a vizitat toate capitalele muzicale europene, cu Filarmonica din Oslo şi violonista Anne-Sophie Mutter. În timpul stagiunii 2010–11 a prezidat o producţie de mare succes cu opera Turandot de Puccini, la Opera Regală Daneză. Recent, a dirijat prima lucrare din programul concertului de deschidere de la Helsinki, în noua sală de concerte.

Bogata discografie a lui Jukka-Pekka Saraste include integrala simfoniilor de Sibelius şi de Nielsen cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Finlandeze precum şi lucrări de Bartók, Dutilleux, Musorgski şi Prokofiev, cu Orchestra Simfonică din Toronto. Cu Filarmonica din Oslo, în anul 2008, a lansat DVD-ul orchestrei cu înregistrări ale Simfoniilor I şi V de Sibelius.

Născută în Munchen, violonista Viviane Hagner a primit aprecieri excepţionale pentru muzicalitatea sa extrem de inteligentă şi pasiunea pentru artă. Susţine concerte alături de cele mai mari orchestre ale lumii, precum şi recitaluri de muzică de cameră la festivaluri internaţionale. „Eechilibru şi siguranţă magnifică” (The Times); „un recital ce te cutremură, o interpretare plină de măiestrie ce afişează tehnică şi artă” (Washington Post).

De când şi-a făcut debutul internaţional, la vârsta de 12 ani, un an mai târziu participând la legendarele „concerte de legătură” alături de Filarmonicile din Israel şi Berlin (dirijate de Zubin Mehta la Tel Aviv), Viviane Hagner a dobândit profunzime şi maturitate în interpretare, reflectate în prezenţa ei scenică.

Viviane Hagner

Viviane Hagner este un susţinător fervent al muzicii noi, neglijate şi nedescoperite. În 2002, Viviane a interpretat în premieră mondială Concertul de vioară al lui Unsuk Chin, împreună cu Kent Nagano, pe care acum l-a înregistrat pentru casa de discuri canadiană Analekta, iar în această stagine va susţine concerte împreună cu Orchestra Philharmonia şi Esa-Pekka Salonen la Royal Festival Hall.

Stagiunea în curs de desfăşurare include debutul său alături de Orchestra Cleveland, de asemenea, un concert la Carnegie Hall şi un turneu în America de Nord împreună cu Orchestra de cameră Orpheus, apariţii cu National Arts Center Orchestra şi Pinchas Zukerman în Ottawa, numeroase concerte în Germania cu orchestre ca Gürzernich-Orchester Köln şi MDR-Sinfonieorchester Leipzig şi recitaluri de muzică de cameră la Frankfurt Alte Oper, la Amsterdam Concertgebouw şi la Queen Elizabeth Hall, Londra.

Înregistrările Concertelor de vioară nr. 4 și 5 de Vieuxtemps sunt disponibile la Casa de discuri Hyperion, iar primul ei recital înregistrat include lucrări solo de Bartók, Hartmann şi Bach.

Viviane Hagner cântă pe un Sasserno Stradivarius din 1717, împrumutat cu generozitate de către Nippon Music Foundation.

Pentru publicul din țară, toate concertele festivalului vor fi transmise în direct pe frecvențele în FM ale posturilor Radio România Cultural și Radio România Muzical și online pe www.radioromaniacultural.ro și www.romaniamuzical.ro.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul oficial:  www.radirofestival.ro.

Abonamentele și biletele pentru Festivalul RadiRo s-au pus în vânzare în rețeaua și pe site-ul Eventim (www.eventim.ro), respectiv pe site-ul oficial al festivalului  – www.radirofestival.ro.

Costin Tuchilă

Reîntâlnire cu London Symphony Orchestra

Una dintre cele mai apreciate orchestre europene, London Symphony Orchestra va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, la Sala Palatului. Primul, programat joi 8 septembrie, la ora 19.30, îl va avea ca dirijor pe Horia Andreescu. După Concertul în la minor pentru vioară și orchestră, op. 82 de Glazunov, interpretat de Nicola Benedetti, vom asculta Simfonia nr. 6 în la minor de Gustav Mahler. 2011 este anul Mahler (100 de ani de la moarte în 18 mai 2011) și încă două simfonii ale compozitorului se află în programele Festivalului „George Enescu”. Vineri 9 septembrie, la aceeași oră, la Sala Palatului, la pupitrul orchestrei londoneze se va afla Nikolaj Znaider. În program: Uvertura operei „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Wagner, Concertul nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră, op. 15 de Beethoven (solist: Saleem Abboud Ashkar), Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98 de Brahms.

Joi mai sunt programate două concerte în București și unul la Târgu Mureș. La ora 17.00, la Ateneul Român, Orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași va prezenta un program alcătuit din lucrări moderne și contemporane: Suită provensală pentru orchestră, op. 152 a de Darius Milhaud, Concertul pentru violoncel şi orchestră de Guillaume Connesson (solist: Jérôme Pernoo), Rememberanza („In memoriam George Enescu”) de Cornel Ţăranu, Concertul pentru pian şi orchestră în do diez minor de Hans Wolf (solistă: Dana Borșan). Dirijor: Sébastien Rouland.

Sala Radio (ora 19.00) va fi gazda concertului-spectacol multimedia In memoriam Marin Constantin, cu participarea Corului Național de Cameră „Madrigal”, dirijat de Voicu Popescu. Invitați: Rodica Mandache, Victor Rebengiuc, Monica Petrică, Răzvan Mazilu. Realizator şi moderator: Marius Constantinescu.

La Târgu Mureș, de la ora 19.00, Filarmonica de Stat din localitate îl va avea ca dirijor pe Cristian Lupeș. Programul cuprinde Rapsodia I în La major, op. 11 de George Enescu, Dansuri slave (fragmente) de Antonin Dvořák, Uvertura 1812, op. 49 de P. I. Ceaikovski, Arii şi uverturi de G. Verdi, G. Puccini, R. Leoncavallo, G. Rossini, Fr. Lehár, Em. Kalman. Solişti: soprana Kele Brigitta, baritonul Marian Pop, basul Petre Burcă. Dirijorul Corului Filarmonicii: Vasile Cazan.

În după-amiaza zilei de 9 iunie 1904, Hans Richter a dirijat concertul de inaugurare a nou înființatei Orchestre Simfonice din Londra (LSO). Ansamblul era prima orchestră independentă din Anglia, care se autoadministra, devenind după puțin timp societate pe acţiuni, deţinută şi gestionată de instrumentişti. Fondatorii orchestrei erau numiţi „cei iubiţi de Dumnezeu”. Celebrul dirijor german Hans Richter a rămas la pupitrul lui London Symphony Orchestra până în 1911. În 1906, LSO a fost prima orchestră engleză care a concertat dincolo de Canalul Mânecii, fiind invitată la Paris. În 1912 urma să se îmbarce pe Titanic pentru un turneu în Statele Unite, care, din fericire, a fost amânat în ultimul moment. După câteva luni a traversat totuşi Atlanticul, realizând, din nou, o premieră: era cea dintâi orchestră din Marea Britanie care concerta în SUA. Această tradiție a turneelor a fost strălucit continuată în întreaga istorie a orchestrei.

Lui Hans Richter, dirijor intrat în legendă, i-a urmat la pupitrul lui LSO, compozitorul și șeful de orchestră Edward Edgar (1911–1912). O cronologie a dirijorilor LSO cuprinde nume de primă însemnătate: Arhur Nikisch (1912–1914), Sir Thomas Beecham (1915–1917), Albert Coates (1912–1922), Willem Mengelberg (1930–1931), Hamilton Harty (1932–1935), Josef Krips (1951–1954), Pierre Monteux (1960–1964), István Kertész (1965–1968), André Previn (1968–1979), Claudio Abbado (1979–1987), Michael Tilson Thomas (1987–1995), Colin Davis (1995–2006), Valery Gergiev (după 2007).

De-a lungul istoriei sale, LSO a invitat personalități de marcă să preia funcţia de Preşedinte Onorific: Sir William Walton, Sir Arthur Bliss, Karl Böhm, Leonard Bernstein.

LSO a avut adesea, mai ales la pupitrele suflătorilor, soliști apreciați: James Galway (flaut), Gervase de Peyer (clarinet), Bary Tuckwell (corn). Ca toate marile orchestre, London Symphony are o remarcabilă capacitate de a-și schimba sonoritatea și culoarea timbrală în funcție de cerințele dirijorilor cu care a colaborat, de la Leopold Stokowski la Sir Georg Solti, Leonard Bernstein, Karl Böhm sau George Szell. LSO este, în egală măsură, celebră pentru înregistrările sale cu muzică de film, făcute constant de-a lungul timpului.

Tânăra violonistă Nicola Benedetti a captivat publicul şi criticii deopotrivă prin muzicalitatea şi echilibrul interpretrativ. Hilary Finch scria recent în „The Times”: „A fost emoţionant să o aud şi să o privesc pe Nicola Benedetti asumându-şi o interpretare cu adevărat riscantă pe care a trăit-o cu toată fiinţa ei, contopind forţa instrumentului cu spiritul interpretului.”

Costin Tuchilă

  Programul transmisiilor radio în direct, 8 septembrie:

Radio România Muzical, Radio România Cultural

Festivalul Internaţional „George Enescu”. Mari orchestre (1)

Peste mai puțin de o lună, joi 1 septembrie 2011 va începe a XX-a ediție a Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, care se va desfășura la București și în alte orașe din țară (Cluj, Iaşi, Timișoara, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş, Arad). Maratonul muzical de trei săptămâni și jumătate (1–25 septembrie) înseamnă, în cifre, 113 concerte și spectacole de operă și balet, 13 orchestre mari din Europa, 8 orchestre simfonice românești, 14 orchestre de cameră din lume, 19 formaţii camerale, 6 coruri, 41 de solişti în concerte, 6 solişti în recital, 2 companii de operă și balet, o coproducție de operă și balet. Directorul festivalului este Ioan Holender. Radio3Net și Liber să spun sunt parteneri media ai festivalului.

Manifestarea, înscrisă de mult printre cele mai importante evenimente de gen din lume, are o tradiție de peste o jumătate de secol, prima ediție a festivalului având loc în 1958 (4–22 septembrie 1958), la trei ani de la moartea lui George Enescu. „Schimb cultural, excelenţă şi noi descoperiri de rang înalt” – spun organizatorii – sunt printre semnele distinctive ale acestei ediții a Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”. Obligativitatea de a cuprinde în programul fiecărei formații o lucrare de Enescu este un element esențial, păstrat de la înființarea festivalului, excepțiile fiind, și în această ediție, puține. Urmând experiența edițiilor anterioare, care s-a dovedit una de succes, festivalul este structurat pe serii de concerte și spectacole cu identitate bine definită: „Mari orchestre ale lumii”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Concertele de la miezul nopții”, „World music”, „Spectacole de operă și balet”, „Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi”, „Concerte în țară”. Dintre acestea, „World music” este o serie nouă, a actualei ediții, propunându-și să prezinte „istoriile muzicale” ale timpului prezent, în diversitatea lor de forme, căutări, interferențe de limbaj, de la spiritualitatea specifică a școlilor naționale la „filonul vital caracteristic fiecărui popor în parte”. Ideea care a stat la baza acestei noi serii de concerte este legată de una dintre contribuţiile esenţiale aduse de Enescu în muzica universală: utilizarea într-un limbaj modern a elementelor specific naţionale. Cu această ocazie sunt programate ansambluri care vor prezenta prelucrări ale muzicii indiene, japoneze, argentiniene, libaneze, marocane etc.

Seria „Muzica secolului XXI” se dorește, conform prezentării din programul festivalului, „oglinda pulverizărilor care încep din secolul XX şi include o varietate de «şcoli» şi estetici.”

La Sala Palatului din București, la ora 19,30, vor avea loc cele 20 concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”, care se anunță, ca și la edițiile precedente, pline de interes. Vom asculta, în general cu câte două programe, 9 orchestre europene, cu dirijori și soliști de renume internațional. Excepția o constituie Filarmonica din Viena care va susține un singur concert (16 septembrie). Alături de ele, cu câte un concert, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, Orchestra Națională Radio și Orchestra Română de Tineret.

Concertul inaugural al festivalului va fi susținut de Residentie Orkest / Filarmonica din Haga, avându-l la pupitrul dirijoral pe Christian Badea. În program: Simfonia nr. 1 în Mi bemol Major, op. 13 de George Enescu și Simfonia nr. 10 în mi minor, op. 93 de Șostakovici (1 septembrie). Al doilea program al dirijorului Christian Badea și al acestui ansamblu, vineri 2 septembrie, va cuprinde în primă audiție absolută, piesa Atlantis de Dan Dediu (laureat al Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 1991), Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 16 de Grieg, solist: Dan Grigore; Simfonia fantastică, op. 14 de Berlioz.

La mijlocul săptămânii următoare, vom asculta London Symphony Orchestra. Primul său concert, de joi 8 septembrie va fi dirijat de Horia Andreescu și o va avea ca solistă pe tânăra violonistă Nicola Benedetti, care va interpreta Concertul în la minor op. 82 de Glazunov. Programul se va încheia cu Simfonia nr. 6 în la minor de Gustav Mahler. 2011 este anul Mahler (100 de ani de la moarte în 18 mai 2011) și încă două simfonii ale compozitorului se află în programele Festivalului „George Enescu”. Vineri 9 septembrie la pupitrul orchestrei londoneze se va afla Nikolaj Znaider. În program: Uvertura operei „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Wagner, Concertul nr. 1 în Do Major pentru pian şi orchestră, op. 15 de Beethoven (solist: Saleem Abboud Ashkar), Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98 de Brahms.

Concertul orchestrei și Corului Filarmonicii „George Enescu” din București va avea loc sâmbătă 10 septembrie, sub conducerea lui Ghenadi Rojdestvenski, care va prezenta un program cu lucrări de Enescu și Prokofiev: poemul simfonic Vox maris, op. 31 de George Enescu (solist: tenorul Marius Vlad Budoiu), Concertul nr. 1 în Re bemol Major pentru pian şi orchestră, op. 10 (solistă: Victoria Postnikova) și Ivan cel Groaznic (aranjament de Alexander Stasevich) de Serghei Prokofiev (soliști: Igor Cernevici – narator, mezzosoprana Larisa Diadkova și baritonul Alexei Tanovitski). Dirijorul Corului Filarmonicii: Iosif Ion Prunner.

La pupitrul Orchestrei Teatrului Mariinski din St. Petersburg, care va susține două concerte (11 și 12 septembrie), se va afla Valeri Gergiev. Dacă dirijorul Christian Badea a ales prima Simfonie enesciană, muzicienii ruși vor interpreta, în al doilea concert, Simfonia nr. 3 în Do major, cu cor, op. 21 de George Enescu (cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia), programul cuprinzând Naughty Limmericks de Șcedrin și Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski / Ravel. În primul concert al Orchestrei Teatrului Mariinski din St. Petersburg vom asculta: Uvertura operei „Tannhäuser” de Wagner, Prometheus op. 60 de Scriabin (solist: pianistul Alexander Toradze) și poemul simfonic O viață de erou, op. 40 de Richard Strauss.

Despre celelalte concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”, în articolul viitor.

Costin Tuchilă

Calendar: Antonín Dvořák

Chiar şi pe marii compozitori îi cunoaştem uneori sumar. Câteva lucrări cântate des – şi cam atât. În afară de ele, o fişă de dicţionar care adună titluri şi numere de opus sortite să rămână necunoscute pentru majoritatea melomanilor, monografii şi studii critice. Adesea, curiozitatea nu poate fi satisfăcută într-o viaţă de om. Unul dintre aceste cazuri este Antonín Dvořák. Patru-cinci titluri sunt suficiente pentru a-i asigura celebritatea şi, falsă impresie, pentru a-l „cunoaşte” şi caracteriza: Simfonia a IX-a în mi minor, „Din lumea nouă”, Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, Dansurile slave, Cvartetul american, opera Rusalka. S-ar mai putea adăuga, pentru frecventatorul sălilor de concert, două-trei lucrări, Simfonia a VII-a, cântată la noi foarte rar, un poem simfonic sau o piesă camerală… Simfonia compusă în 1893, „Din lumea nouă” şi Concertul pentru violoncel sunt pe buzele tuturor. Suficienţa s-a instalat, cu siguranţa cu care se instalează şi clişeele de receptare. Nici în Cehia şi Slovacia nu se cântă primele patru simfonii, celelalte patru nebucurându-se nici ele de un tratament privilegiat în comparaţie cu Simfonia în mi minor.

Apropierea de Brahms, de care Dvořák ar fi fost influenţat, a devenit un loc comun şi s-a instalat statornic în istoriile muzicii. Ca şi Brahms, Dvořák e un romantic dublat de un clasic. Este singura asemănare posibilă, una care vizează mai mult concepţia estetică decât expresia muzicală, rareori şi fugar înrâurită de maestrul care îl admira şi susţinea cu entuziasm. Caracterizarea rămâne foarte generală, înscriindu-se în categoria acelor aprecieri care spun totul fără a spune nimic. Originalitatea muzicii lui Dvořák, sprijinită pe interpretarea personală a datelor folclorice sau pe recrearea în spirit folcloric (cel al negrilor americani, descoperit în perioada directoratului de la Conservatorul din New York), ar putea fi rezumată prin câteva trăsături: bogăţia ritmică şi structurile aparte pe care ritmurile le impun în construcţia muzicală, alternanţa de pasaje viguroase şi lirice – un lirism nostalgic, dar privit de un ochi clasicizant – în fine, coloritul orchestral care atrage de la primul contact cu această muzică. Dvořák îmbrăţişează forme clasice dar are îndemânarea de a turna în aceste tipare un material sonor atât de puţin convenţional. În simfonii, mai ales, se desăvârşeşte la un nivel superior de prelucrare spiritul popular, expresie a unui fond arhaic peste care s-au suprapus straturi succesive. Folclorul Boemiei asigură elementul de rezistenţă al materialului său tematic, dar caracterul acestuia trebuie pus neîntârziat în relaţie cu specificul scriiturii vieneze, pe care îl asimilează într-un proces creator plin de personalitate.

„Romantismul” naţional de care s-a vorbit, real dar înţeles oarecum schematic, nu este o simplă revenire brutală la acele izvoare care proclamă identitatea de rasă. În Dvořák este posibil să găsim întruchiparea cea mai exactă şi condiţionată istoric a spiritului central-european. Aceasta, dacă avem în vedere strălucita tradiţie muzicală a Boemiei, considerată în secolul al XVIII-lea „conservatorul Europei”. Mulţi dintre muzicienii risipiţi în alte spaţii geografice proveneau din această provincie. Se ştie, de exemplu, că majoritatea componenţilor vestitei orchestre de la Mannheim erau de origine cehă, violoniştii acestui ansamblu uimind întreaga lume muzicală. Această orchestră a deschis noi perspective clasicismului muzical, fiind „instrumentul” prin care s-au pus în practică toate căutările în privinţa scriiturii simfonice. Stilul instrumental logic, echilibrat, cercetarea nuanţelor şi a volumelor, contrastele dinamice şi ritmice reprezintă particularităţile acestei şcoli muzicale care a avut o puternică influenţă în Europa muzicală. Cuceririle ei se vor regăsi în evoluţia simfonismului până târziu. În plus, trebuie amintit că Johann Stamitz, violonist virtuoz, căruia i se datorează în mare parte această mişcare artistică, se născuse în Boemia, ca şi Franz Xavier Richter, autor a şaptezeci de simfonii. Originile îndepărtate ale lui Christian Cannabich erau de asemenea cehe.

Cu Dvořák, sensibilitatea muzicală a Boemiei se răsfrânge în forma cea mai complexă şi solidă a simfoniei, la un nivel de interpretare modernă în epocă a unui material arhaic. El asimilează din muzica germană cultul formei închise, o anumită severitate vizibilă în lipsa de abatere de la structura compoziţională. Dvořák nu dovedeşte nici o simpatie pentru exagerarea dramaturgică a conflictelor, aşa cum se va întâmpla la Mahler, însă are, ca şi acesta – moştenire de la Schubert – gustul pentru liniile melodice suple, în care răzbate pe alocuri sentimentalismul vienez. Dar ceea ce îi conferă individualitate, făcându-l să nu semene cu nimeni, este energia ce transpare în fiecare pagină, o senzaţie de plenitudine care interzice alunecarea în deprimare. Această notă tonică, având resurse pentru a nu deveni niciodată monotonă şi presupunând o diversitate de nuanţe, ca un fel de etaje ale sensibilităţii, îşi are originea fără îndoială în muzica Boemiei, fiind poate o particularitate naţională. Nu vreau să spun prin aceasta că Dvořák e un muzician „senzorial”, prea „vesel” pentru ca partiturile lui să aibă profunzime. Cert este că nu îl vom afla niciodată răpus de tentaţia plonjonului în abis. Melancolia e doar un interludiu în proiecţia energetică din simfoniile lui Antonin Dvořák. Graţia pare o formă abilă de pregătire a conflictului. Voluntară, tăiată sigur într-un material rezistent, această muzică doreşte să comunice o reconfortantă alungare a îndoielilor, ca un elogiu adus echilibrului spiritual.

Este senzaţia care ne întâmpină în Simfonia a IX-a, descoperire plină de satisfacţie a unui univers sonor necunoscut şi imagine completă a voluntarismului muzical al lui Dvořák. Dar această partitură atât de frecventată, cu teme uşor de reţinut (cine poate uita tema în Sol major a finalului care izbucneşte în partidele alămurilor?), are rival printre simfoniile lui Dvořák. Cea mai slavă dintre acestea, Simfonia a VIII-a în Sol major (1889), este în egală măsură o capodoperă, deşi se află, ca şi a cincea şi a şaptea, în umbra marii simfonii „americane”. Popularitatea ei nu este la fel de mare, în ciuda perfecţiunii formale, a frumuseţii temelor, a orchestraţiei strălucitoare şi a impresiei de măreţie pe care o lasă construcţia finalului. Orchestra lui Dvořák, care este în linii mari aceeaşi cu a lui Brahms (mai puţin contrafagotul, în plus, tuba, rar folosită de maestrul german), are o tensiune aparte, conferită de eficienţa folosirii fiecărei partide şi de raporturile timbrale pline de naturaleţe. O limpezime încântătoare se desprinde din fiecare frază a acestei simfonii emblematice pentru spiritul muzical al Boemiei şi pentru viziunea lui Dvořák. Introducerea melancolică a primei părţi este repede contrazisă de tema Allegro con brio. Adagio este secţiunea cea mai lungă, fără a lăsa însă nici un moment senzaţia de lungime. Finalul exploziv, deschis cu un motiv spectaculos al trompetei, are aproape aceleaşi dimensiuni cu prima parte. Această simetrie se observă şi în Simfonia a V-a în Fa major (1875, revizuită în 1877) şi a VII-a în re minor (1884), părţile extreme fiind aproximativ egale, ceea ce demonstrează un simţ geometric special, o înclinaţie spre raţionalism, tipic europeană. Nici o evadare din formă nu este posibilă şi nu e de dorit, divagaţia ar fi sancţionată prompt. În mod sigur, acest cult al formei clare, asimilate firesc, e de natură să cucerească în simfoniile lui Dvořák, înscriind într-un orizont de clasicitate explozia temperamentală, atât de vizibilă în caracterul temelor sale, care prelucrează melodii şi dansuri populare din Boemia sau dintr-un mai vast fond slav. Scherzo, Allegretto grazioso, din Simfonia a VIII-a este evocarea unui strat străvechi, o „dumka”, melodie arhaică a cărei referinţă epică trece pe un plan cu totul secundar. Deşi linia ei transparentă ar lăsa puţin loc meditaţiei sumbre, te întrebi totuşi câtă nefericire se ascunde aici. Dvořák evită cu precauţie orice decorativism, ca de altfel şi tratarea rapsodică, la care l-ar putea conduce materialul folosit. Ar fi fost o neinspirată substituţie formală.

Comparaţi acest scherzo cu cel din Simfonia a VII-a şi veţi înţelege în ce constă apropierea şi apoi îndepărtarea compozitorului ceh de muzica vieneză, ca într-o mişcare de planuri. Tema cantabilă, uşor interiorizată, intonată de viori în contrapunct cu o alta, a violoncelelor, ne transportă în Viena lui Schubert, visătoare şi liniştită, tresărind elegant când e reluată de suflătorii de lemn, încheiată cu trilurile surâzătoare ale flautelor. Trioul are prospeţimea vegetală a unui peisaj câmpenesc. Dimpotrivă, în partea similară din Simfonia a VIII-a, în ciuda indicaţiei de tempo, graţia „intelectuală” a dispărut, graziozo fiind mai mult o precizare necesară intonaţiei la instrumentele cu coarde, decât responsabilă de conţinutul muzicii. Şi pentru a identifica particularităţile tehnicii componistice a lui Dvořák, să adăugăm exploatarea resurselor partidelor de alămuri, cu intrările lor în forţă, fără menajamente, dar nu cu acea masivitate de tip germanic, ci mai degrabă cu resurse expresive care amintesc de compozitorii francezi. Apoi, acele explozii neaşteptate ale timpanelor, ca în Scherzo din Simfonia a IX-a sau în finalul celei de-a opta simfonii.

Dacă muzica de inspiraţie religioasă a lui Dvořák, şi mai puţin cunoscută, nu poate modifica esenţial părerile generale asupra operei sale, ea le poate, în mod sigur, nuanţa. A compus o Missă, un Stabat Mater, un Te Deum, un Recviem, ultimul scris în 1890, după Simfonia a VIII-a, cântat în primă audiţie la 9 octombrie 1891, la Birmingham. Americanii l-au considerat o capodoperă când, la 26 februarie 1964, era reluat la New York după şase decenii. „Plin de demnitate, pios, de o melodicitate calmă şi generoasă, Recviemul reprezintă un testament pentru credinţa compozitorului şi, la fel de bine, pentru inspiraţia sa”, scria Harold C. Schonberg în „New York Times”. Marcat de o profundă tristeţe la gândul finalului ineluctabil, Dvořák se înclină fără a protesta. Găsim în această lucrare de aproximativ 90 de minute, în două părţi aproape egale, ceea ce am aştepta cel mai puţin de la un recviem: un ton popular, cel al omului care spune „pe şleau”, condus desigur de măiestria artistului.

Practica de organist a compozitorului nu îi impune acea monumentalitate severă, destul de săracă în semnificaţii. Percepem în primul rând reminiscenţe ale stilului cantorilor şi muzicienilor de ţară, ale muzicii practicate la orgile bisericilor săteşti, bine cunoscută lui Dvořák. În plan tehnic, totul se traduce prin culorile specifice date de modulaţiile frecvente şi neaşteptate, printr-un colorit melodic şi ritmic necomun, dar care se adaptează formelor consacrate. Libertatea maximă pe care şi-o permite acest muzician căruia veacul al XX-lea i-a rămas încă dator, se situează la nivelul ritmurilor şi al inevitabilului sentiment „profan” pe care ele o induc în Recviem. În ritmurile lui Dvořák, folosite cu o artă greu de egalat, este cuprinsă sinteza sensibilă a unui spaţiu cultural, înfăptuită exemplar.

Costin Tuchilă

Antonín Dvořák, Simfonia a VIII-a în Sol major, partea I, Allegro con brio – dirijor: Dane Lam

Antonín Dvořák, Simfonia a VIII-a în Sol major, partea a III-a, Scherzo. Allegretto grazioso

Antonín Dvořák, Simfonia a VIII-a în Sol major, partea a IV-a, Allegro ma non troppo – Cleveland Orchestra, dirijor: Christoph von Dohnányi

Antonín Dvořák, Simfonia a VIII-a în Sol major, partea a IV-a, Allegro ma non troppo (fragmente) – Simón Bolivar Orchestra, dirijor: Gustavo Dudamel

Antonín Dvořák, Simfonia a IX-a în mi minor, „Din lumea nouă”, partea a IV-a, Allegro con fuoco – Herbert von Karajan

Antonín Dvořák, Recviem, Dies irae – The Ambrosian Singers, London Symphony Orchestra, dirijor: István Kertész

Antonín Dvořák, „Cântecul lunii” din opera „Rusalka” – Lucia Popp, Opera din Zürich, 1984