Clubul Dramaturgilor: Puși Dinulescu ne invită la un „senvici cu infinit” la ICR

pusi dinulescu clubul dramaturgilor senvici cu infinit

eveniment liber sa spunLuni, 25 noiembrie 2013, de la ora 18.00, în sala proaspăt renovată a Institutului Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), Clubul Dramaturgilor se va reuni pentrupusi dinulescu al treilea spectacol-lectură al stagiunii: Senvici cu infinit de Puși Dinulescu. Vor citi actorii: Mihai Niculescu, Manuela Ciucur, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu-Weigel, Puiu Mărgescu, Liliana Pană. Regia: Vasile Manta.

Clubul Dramaturgilor este organizat de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român și Radio România Cultural.

Intrarea este liberă și toți iubitorii de teatru sunt invitați călduros. Lectura va fi urmată de dezbateri pe marginea piesei.

 

Premieră la Teatrul Național Radiofonic: Două povestiri de Ion Luca Caragiale

caragiale povestiri berlin

eveniment liber sa spunMiercuri, 30 ianuarie 2013, la ora 23.03, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră Două povestiri de Ion Luca Caragiale: „Dintr-un vechi catastif” şi „O vizită la Berlin”. Dramatizare radiofonică de Ioana Maria Vasiloiu. Regia artistică, producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Manuela Ciucur, Mihai Constantin, Ionuţ Kivu, Daniela Marcu, Alexandru Georgescu, Mihai Niculescu, Julieta Strâmbeanu, Ana Maria Dinculescu, George Grigore, Ştefan Velniciuc. Redactor: Domnica Ţundrea. Regia de montaj: Mirela Anton şi Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu.

Spectacolul are meritul de a readuce în atenţia publicului texte caragialiene mai puţin cunoscute, însă pline de sevă comică şi impecabil alcătuite, remarcabile prin caracterul lor ironic şi prin felul în care sunt „zeflemisite” obtuzitatea, imoralitatea, minciuna, agresivitatea, demagogia, îngâmfarea. În povestirea caragialiană Dintr-un vechi catastif, lăcomia şi frivolitatea constituie resorturile ce declanşează întâmplările şi animă o întreagă galerie de figuri şi tipologii umane. Caragiale biciuieşte cu luciditate încălcarea convenţiilor morale, anomaliile unei evoluţii familiale paradoxale, defectuoase şi ridicole. Problemele de amor ajung şi în presa de scandal a epocii, căci toate bârfele şi toate infidelităţile erau cunoscute în amănunt de către patroana reportajului român, cocoana Luţa de la Sfinţii Voievozi din Ploieşti!

delavrancea zoran iovanovic

Zoran Iovanovič, Delavrancea

Povestirea O vizită la Berlin reprezintă o scrisoare din 1905 către Alceu Urechea, în care Ion Luca Caragiale relatează, cu ironie fină şi neîntrecut simţ al ridicolului, peripeţiile berlineze trăite alături de Barbu Ştefănescu Delavrancea, venit să-l viziteze câteva zile în capitala Germaniei, unde Caragiale se stabilise. Avem de a face aici cu o spectaculoasă acumulare comică, provenită din reacţiile groteşti ale lui Delavrancea în faţa realităţilor berlineze. Caragiale îşi conduce personajul în dezvoltări amuzante, de natură aproape clovnescă, accentuându-i ridicolul, aducându-ne aminte de afirmaţia lui Paul Zarifopol că eroii acestui autor se mişcă şi se comportă asemeni unor marionete manevrate de sfori invizibile şi purtate de un enorm simţ al ironiei. Interjecţiile, frazele bombastice, debitate într-o avalanşă absurdă, alternează cu gândurile lucide ale lui Caragiale, spectator neputincios al capriciilor lui Delavrancea, cel care aici se dovedeşte a fi dogmatic şi plin de ticuri comportamentale şi de limbaj.

Printr-o foarte izbutită prezenţă artistică, prin muzica inspirată şi prin coloana sonoră ce însoţeşte dialogul personajelor, spectacolul radiofonic reuşeşte să cuprindă toată bogăţia de conotaţii ale întâmplărilor, făcându-le să existe, să trăiască sub ochii noştri, încântându-ne prin puterea de a evoca sau de a închipui imagini.

Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 28 ianuarie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Domnica Ţundrea

La Vulpea Roșie

Unul dintre marile succese ale Teatrului Naţional Radiofonic

Joi 8 martie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 10 martie 2012, la ora 13.15, la Radio România Internaţional, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi La Vulpea Roşie, scenariu radiofonic de Puşa Roth, muzica: Gabriel Bassarabescu, regia artistică: Vasile Manta, cu Delia Nartea în rolul principal, alături de Mircea Albulescu, Cristian Iacob, Constantin Dinulescu, Ion Chelaru, Manuela Ciucur, Alina Teianu, Mihai Niculescu, Eugen Cristea, Ion Arcudeanu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Mirela Anton. Producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de studio: Janina Dicu.

Spectacolul, unul dintre marile succese ale Teatrului Naţional Radiofonic, a fost prezentat în premieră absolută sâmbătă 27 martie 2010.

Pornind de la biografia vestitei Zaraza, cântăreaţă celebră din Bucureştiul interbelic, Puşa Roth a creat o poveste originală, alta decât cea cunoscută, adică dragostea dintre Zaraza şi Cristian Vasile. Aproape nimic din biografia, de altfel sumară şi acoperită de legendă, a Zarazei nu transpare în piesa Puşei Roth, care propune o imagine eliberată de clişeele adesea de prost gust care înconjoară figura cântăreţei lansate la restaurantul bucureştean „La Vulpea Roşie”. Povestea Zarazei este recreată fictiv, autoarea păstrând doar cadrul de la Vulpea Roşie şi amănuntul – nici el verificabil documentar – al călătoriei în Argentina. De fapt această presupusă călătorie devine o explicaţie contextuală a tangoului compus de Tagle Lara (compozitor uruguayan mort în Argentina), ajuns şlagăr în România, în interpretarea lui Cristian Vasile, sub titlul Zaraza (textul cântecului are puţine legături cu cel original, în spaniolă, cuvântul zaraza devenind substantiv propriu).

Recreând atmosfera bucureşteană a perioadei interbelice, autoarea propune un spectacol în cheie modernă, cu muzică originală de Gabriel Bassarabescu. Un muzical aşadar în care portretul Zarazei, desprins de stereotipii, devine unul viu, construit abil şi nuanţat, perfect verosimil din punct de vedere teatral-muzical, pentru că muzica lui Gabriel Bassarabescu nu rămâne doar o ilustraţie care să puncteze anumite momente ale acţiunii, cum se întâmplă în multe spectacole cu pretenţie de muzical, ci face parte integrantă din scenele imaginate de autoare, contribuind totodată, substanţial, la portretizarea personajului principal, la crearea dimensiunii interioare necesare într-o varietate de situaţii.

Tânărul compozitor George Barbu este îndrăgostit de cântăreaţa deja consacrată, Zaraza, care este curtată însă de un moşier bogat, Conu Iorgu, cu ajutorul căruia ajunge la Paris. Eroina este surprinsă în acest moment de cumpănă, în care se consumă drama sufletească, una desigur universală. Revenirea ei la Bucureşti, în restaurantul de lux unde se lansase, aureolată deja de celebritate internaţională, constituie deznodământul firesc, în logica ficţiunii.

Scenariul se impune prin originalitatea viziunii, fluenţa naraţiunii teatrale, scenele de atmosferă şi dialogurile bine conduse. Gabriel Bassarabescu, care semnează şi regia muzicală, a creat o muzică aparte prin formula melodică, ritmică şi armonică, cu teme cantabile, evitând tipare cunoscute şi întotdeauna foarte adecvate textului poetic. Cu armonie şi orchestraţie rafinate, aceste cântece au toate atributele unor şlagăre.

Cu o distribuţie excepţională, regizorul Vasile Manta a realizat un spectacol încântător prin ritm şi culoare. Interpreta Zarazei, Delia Nartea, construieşte cu un firesc desăvârşit personajul, într-o complexitate de nuanţe sufleteşti, cu un registru dramatic bogat, trecând cu abilitate de la o stare la alta. Pe lângă jocul actoricesc, se cuvine evidenţiată la superlativ interpretarea muzicală, de la calităţile vocale propriu-zise la expresivitatea abordării stilistice şi naturaleţea efectelor teatrale obţinute. Cele zece cântece, opt ale Zarazei şi două ale Emiliei, personaj interpretat cu multă fineţe de Manuela Ciucur, devin bijuterii de gen.

Mircea Albulescu conturează plastic figura lui Conu Iorgu, relaţiile de joc în scenele cu Zaraza fiind admirabil valorificate. Cristian Iacob construieşte exemplar personajul tânărului îndrăgostit iar Eugen Cristea (Coregraful) creează o scenă de mare efect din câteva replici.

Costin Tuchilă