Wagner, Enescu, Prokofiev, Stravinski

amurgul zeilor integrala tetralogiei wagner festival enescu

Al doilea concert susținut de Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, dirijată de Mariss Jansons, este programat la ora 11.00, la Sala Palatului. Solistă: Lisa Batiashvili. În program: George Enescu – Rapsodia română nr. 1 în La Major, op. 11; Serghei Prokofiev – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, în Re major, op. 19; S. Prokofiev – Suita din baletul „Romeo și Julieta”: Montecchi şi Capuleti ; Julieta, copil; Măşti; Romeo la mormântul Julietei (selecţie realizată de Mariss Jansons); Igor Stravinski – Suita „Pasărea de foc”: Introducere – Pasărea de foc şi dansul ei (variaţiuni pe tema Păsării de Foc); Dansul Prinţesei; Dansul infernal al Regelui Kașcei; Cântec de leagăn; Final.

mariss jansons

Mariss Jansons

De la ora 17.00, la Sala Palatului, ultimul „act” al tetralogiei wagneriene Inelul Niebelugului: Amurgul zeilor, WWV 86D, operă în concert în versiunea dirijorului Marek Janowski, la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio Berlin. Distribuţia: Siegfried – Stefan Vinke, Gunther – Valentin Vasiliu (Opera Naţională Bucureşti), Alberich – Martin Winkler, Hagen – Eric Halfvarson, Brünnhilde – Petra Lang, Gutrune – Alexandra Reinprecht, Waltraute – Elisabeth Kulman, Prima ursitoare – Daniela Denschlag, A doua ursitoare – Elisabeth Kulman, A treia ursitoare – Aneliya Vidinova, Woglinde – Ileana Tonca, Wellgunde – Alina Bottez, Fosshilde – Sorana Negrea. Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu”. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner. Spectacol subtitrat în limba română.

moartea lui siegfried

Moartea lui Siegfried

Radio România Cultural și Radio România Muzical vor transmite ambele concerte.

Apreciată pentru virtuozitatea și „sensibilitatea profundă” („Financial Times”), Lisa Batiashvili este o violonistă în plină ascensiune pe plan internațional. Cântă pe o vioară Stradivarius ex-Joachim, din 1715, împrumutată de Fundația Nippon Music, şi lucrează frecvent cu Filarmonica din Berlin, Staatskapelle din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra de Cameră a Europei, Filarmonica din New York, Philadelphia Orchestra și Orchestra Simfonică din Boston.

În stagiunea 2012–2013 Lisa Batiashvili a deținut titlul de Capell-Virtuosin a Staatskapelle din Dresda, unde a cântat sub bagheta prim-dirijorului Christian Thielemann. Artist rezident al Orchestre Simfonice WDR din Köln, Lisa Batiashvili a mai concertat alături de Daniel Barenboim (Staatskapelle Berlin), Gustavo Dudamel (Orchestra Simfonică Gothenburg), Thomas Hengelbrock (Orchestra Simfonică NDR) și Mariss Jansons (Royal Concertgebouw Orchestra).

lisa batiashvili

Lisa Batiashvili

A concertat alături de orchestrele filarmonice din Londra și Rotterdam, ambele dirijate de Yannick Nézet-Séguin, dar și alături de Orchestra Tonhalle din Zürich și Orchestra Națională a Franței, cu David Zinman, Orchestra Simfonică din Sydney, sub bagheta lui Vladimir Ashkenazy, Orchestra Simfonică NHK, dirijată de Charles Dutoit şi cu Orchestra Filarmonică Regală din Stockholm, sub bagheta lui Sakari Oramo.

Lisa Batiashvili colaborează exclusiv cu Deutsche Grammophon. Cel mai recent album al său (2013) include Concertul pentru vioară de Brahms (cu Staatskapelle Dresda) și Trei romanțe pentru vioară și pian de Clara Schumann (cu pianista Alice Sara Ott). Albumul de debut, Echoes of Time (2011) i-a adus un ECHO Klassik.

A participat la festivalurile de la Salzburg, Edinburgh International, Schleswig-Holstein, Heimbach și Verbier și face frecvent turnee cu muzicieni precum oboistul François Leleux, violistul Lawrence Power, violoncelistul Sebastian Klinger sau pianistul Paul Lewis. Printre primele audiții mondiale pe care le-a realizat este și Concertul pentru vioară de Magnus Lindberg.

Lisa Batiashvili a devenit cunoscută la nivel mondial la 16 ani, când a fost cel mai tânăr concurent din istoria Concursului „Sibelius”, unde a câștigat locul al doilea. În 2003 a câștigat premiul Leonard Bernstein la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein și a primit trofeul Beethoven Ring Prize la Festivalul Beethoven de la Bonn. În 2008 a fost recompensată cu un trofeu MIDEM Classical, premiul Choc acordat de „Le Monde de la Musique” și un ECHO Klassik pentru înregistrarea concertelor pentru vioară ale lui Sibelius și Lindberg, la Casa de discuri Sony. Este câștigătoarea prestigiosului premiu oferit de Academia Internațională de Muzică Chigiana.

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Operă în concert și spectacol de balet

tetralogie wagner festival enescu

A treia operă din cadrul tetralogiei Inelul Nibelungului de Richard Wagner, Siegfried WWV 86C, este programată joi, 19 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Palatului. Dirijorul Marek Janowski se va afla la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio Berlin. Distribuția: Siegfried – Stefan Vinke, Mime – Arnold Bezuyen, Wotan (Wanderer) – Egils Silins, Alberich – Martin Winkler, Fafner – Sorin Coliban, Brünnhilde – Catherine Foster, Erda – Daniela Denschlag, Waldvogels – Ileana Tonca. Cu subtitrare în limba română.

marek janowski

Marek Janowski

Opera Siegfried in variantă de concert va fi transmisă la Radio România Cultural și Radio România Muzical.

La ora 19.00, la Opera Națională București va avea loc al doilea spectacol al companiei portugheze de dans Vortice: Soliloquy – About Wonderland. Muzica : Phillip Glass, Maurice Fulton, Kronos Quartet, Daft Punk, Nino Rota, Eric Satie, Oswaldo Ferrés, Camille Saint-Saëns, Arvo Pärt, Billie Holiday, Claude Debussy, Charlie Chaplin. Regia şi coregrafia : Cláudia Martins and Rafael Carriço. Solişti : Cláudia Martins, Rafael Carriço, Maria Diogo, Rafaela Reis, Joana Puntel, Fábio Simões, Renata Vieira, Anna Kurlikova, Rita Pereira, Luz Bacellar, Angela Bacellar . Scenografia, videografia şi sonoplastia: Rafael Carriço. Costume: Cláudia Martins. Regia tehnică: Nuno Martins. Designer de lumini şi efecte audio-visuale : Luis Paz. Spectacol prezentat de JTI.

vortice dance company

Tot joi, 19 septembrie, este programat la Oradea, concertul Filarmonicii din localitate. Dirijor: Romeo Rîmbu. Solist: Antal Zalai (laureat al Concursului Internaţional „G. Enescu” , 2011). În program: J. Brahms –Uvertura Academica în do minor, op. 80; Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 77; G. Enescu – Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13.

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Programul zilei

festivalul international george enescu program 16 sept 2013

A treia săptămână a ediției a XXI-a a Festivalului Internațional „George Enescu” va începe luni, 16 septembrie, la ora 16.30 la Ateneul Român cu concertul aniversar al Corului Național de Cameră „Madrigal” (Madrigal 50), dirijat de Voicu Popescu. Comentator: Marius Constantinescu. În program: Hieronimus Tragoudistis din Cipru – Canonul cel Mare (Cântarea a noua), secolul al XVI-lea; Guillaume de Machault – Kyrie din La Messe de Nôtre Dame (1364): Moment bizantin 1; Josquin des Prez – Gloria din Missa Pange lingua (cca. 1514); Moment bizantin 2; Giovanni Pierluigi da Palestrina – Credo din Missa Papae Marcelli (1567); Moment bizantin 3; William Byrd – Sanctus din Missa a quatro voci (1592–1593); Hans Leo Hassler (1564–1612) – Benedictus din Missa Dixit Maria; Moment bizantin 4; Tomas Luis de Victoria (1548–1611) – Agnus Dei din Missa Simile est regnum caelorum; Moment bizantin 5; Dan Dediu – Exultate, lucrare în stil neogregorian/bizantin (primă audiție absolută). Momente bizantine transcrsie de conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiță.

marek janowski

Marek Janowski

La ora 18.00, la Sala Palatului, Walkiria WWV 86B, a doua operă din tetralogia Inelul Niebelungului de Richard Wagner, în versiunea dirijorului Marek Janowski, aflat la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio Berlin. Distribuţia: Siegmund – Torsten Kerl, Hunding – Günther Groissböck, Wotan – Egils Silins, Sieglinde – Melanie Diener, Brünnhilde – Petra Lang, Fricka – Elisabeth Kulman, Gerhilde – Aneliya Vidinova, Ortlinde – Egle Chișiu, Waltraute – Sidonia Nica, Schwertleite – Andreea Iftimescu, Helmwige – Natalia Buciuman, Siegrune – Antonela Bârnat, Grimgerde – Adina Secobeanu, Rossweiße – Sorana Negrea. Spectacol subtitrat în limba română.

Radio România Cultural și Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 16.30 și 18.00.

dracula vortice dance company

La ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti este programat primul spectacol din cadrul Festivalului al Companiei portugheze de dans Vortice: Dracula. Coproducţie: Vortice Dance Company, Opera din Macedonia. Muzica: Wojciech Kilar, Philip Glass, S. Rahmaninov, Lou Reed. Regia şi coregrafia: Cláudia Martins, Rafael Carriço. Scenografia, videografia, sonoplastia: Rafael Carriço. Figurine: Jorge Liborio. Solişti: Cláudia Martins, Rafael Carriço, Maria Diogo, Rafaela Reis, Ângela Bacellar, Luz Bacellar, Joana Puntel, Fábio Simões, Renato Vieira, Anna Kurlikova, Rita Pinheiro, Tiago Coelho.  Regia tehnică: Nuno Martins. Designer de lumini, efecte audio-visuale: Luis Paz. Spectacol prezentat de JTI.

Voicu Popescu este dirijor şi Director General Adjunct al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (din anul 2011) şi dirijor principal al Corului de Copii Radio (din 2004).

Între 1988–2004 a fost dirijor secund al Corului de Copii Radio, alături de dirijoarea Eugenia Văcărescu. În 1994 a înfiinţat Corul „Sound” şi apoi Fundaţia Culturală SOUND, prin care a organizat festivaluri, simpozioane şi masterclass-uri corale şi a participat la evenimente corale din România şi străinătate.

voicu popescu madrigal

Voicu Popescu

A realizat înregistrări speciale pentru fonoteca Radio şi a participat la stagiunile de concerte cu programe vocal-simfonice şi à cappella. Participarea la cele peste 50 de turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-a adus aprecierea criticii de specialitate, numeroase medalii şi premii. Este membru al Consiliului Coral Olimpic, organizator al Olimpiadei Mondiale Corale şi preşedinte al biroului naţional al Federaţiei Corurilor din Uniunea Europeană.

A scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate, a fost invitat să susţină workshop-uri la Torino, Milazzo şi Barcelona şi a participat ca membru în jurii naţionale şi internaţionale.

În anul 2000 a asigurat producţiile artistice ale Corului Academic al Societăţii Române de Radiodifuziune, între anii 1996–1997 a fost maestru corepetitor şi director artistic al Corului Naţional de Cameră „Madrigal”, anterior a fost lector la clasa de ansamblu vocal a Facultăţii de Music-Hall, Universitatea Ecologică – Bucureşti (1994-1996), regizor muzical la Televiziunea Romană (1980-1988) şi artist liric al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (1975–1980).

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Lisa Batiashvili, una dintre cele mai „vânate” violoniste ale momentului, concertează la Festivalul „Enescu”

Lisa_Batiashvili festival enescu vioara

festivalul-george-enescu-2013-Peste exact o lună, duminică, 22 septembrie 2013, violonista Lisa Batiashvili va susține un concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de orchestra cotată între primele zece ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra, avându-l la pupitru pe celebrul dirijor Mariss Jansons.

Programul zilei de 22 septembrie 2013

„A interpretat limpede, seducător și cu o tehnică extraordinară… Am fi putut cere oare mai mult?”, scria prestigioasa publicație “The New York Times” despre violonista Lisa Batiashvili anul trecut. Una dintre cele mai „vânate” violoniste ale momentului, cu un succes fulminant la public, un muzician „de o sensibilitate profundă” („Financial Times”), Lisa Batiashvili colaborează cu unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii: Berliner Philharmoniker, Staatskapelle Dresden, Gewandhausorchester Leipzig, Royal Concertgebouw Orchestra, Chamber Orchestra of Europe și New York Philharmonic.

lisa batiashvili

Lisa Batiashvili

Duminică, 22 septembrie, de la ora 11.00 violonista va cânta pe scena Sălii Palatului, înr-un concert extraordinar alături de Royal Concertgebouw Orchestra, dirijată de Mariss Jansons. Lisa Batiashvili va interpreta Concertul nr. 1 în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 19 de Serghei Prokofiev. Programul mai cuprinde: G. Enescu – Rapsodia română nr. 1 în La Major op. 11; S. Prokofiev – Suita „Romeo și Julieta”: Montecchi şi Capuleti; Julieta copil; Măşti; Romeo la mormântul Julietei (selecţie realizată de Mariss Jansons); I. Stravinsky – Suita „Pasărea de foc”: Introducere – Pasărea de foc şi dansul ei (variaţiuni pe tema Păsării de Foc); Dansul Prinţesei; Dansul infernal al Regelui Kashchei; Cântec de leagăn; Final.

Prezența dirijorului Mariss Jansons în Festivalul Enescu este, de asemenea, un eveniment care reconfirmă poziţia de lider a Festivalul Enescu printre cele mai prestigioase manifestări muzicale europene. Cotidianul britanic „The Guardian“ scria în anul 2012 că Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume în acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Deţine distincţia „Crucea de onoare a Austriei pentru știință și artă”. Anul trecut şi în anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Concertul susținut la București de Lisa Batiashvili și de Royal Concertgebouw Orchestra  va avea loc cu casa închisă, însă puteți cumpăra bilete pentru transmisia live în sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu.

Marek-Janowski

În aceeași zi, de la ora 17.00, tot pe scena Sălii Palatului va avea loc un alt eveniment grandios din această ediție a Festivalului Enescu: Amurgul zeilor, ultima parte a tetralogiei Inelul Nibelungului de Richard Wagner, va fi interpretată, în concert, de celebra Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. Orchestrei germane i se va alătura Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Pruner. Festivalul oferă, astfel, publicului o ocazie unică de a asculta capodopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice celebrează opera lui Wagner, aniversând două secole de la nașterea compozitorului. Chiar în această vară, celebrul festival BBC Proms a fost deschis cu teatralogia Inelul Nibelungilor, sub bagheta lui Daniel Barneboim, care va deschide această ediție a Festivalului „George Enescu”.

Concertul susținut de Rudfunk Sinfonieorchester Berlin este  unul dintre puținele evenimente din Festival la care încă se mai găsesc bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529273/performance.html

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Tetralogia „Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner, integral, în concerte, la Festivalul „Enescu”

richard wagner tetralogia

festivalul-george-enescu-2013-De astăzi într-o lună, începând de duminică, 15 septembrie 2013, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” va putea fi ascultată integral, în variantă de opere în concert, Tetralogia Inelul Nibelungilor de Richard Wagner (1813–1883), în anul în care se aniversează două secole de la naşterea compozitorului şi se comemorează 130 de ani de la moartea sa. Capodopera wagneriană va fi interpretată de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. Prima parte a Tetralogiei, Aurul Rinului este programată pentru seara de 15 septembrie, la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului.

Festivalul Internațional „George Enescu” celebrează anul internațional Richard Wagner prezentând Tetralogia Inelul Nibelungilor. Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried și Amurgul zeilor vor fi interpretate în patru concerte de Orchestra Simfonică Radio din Berlin, condusă de dirijorul Marek Janowski pe 15 august, (ora 19.30), luni, 16 august (ora 18.00), joi, 19 august (ora 17.00), duminică, 22 august (ora 17.00), pe scena Sălii Mari a Palatului. Combinând elemente din mituri germane și scandinave, Wagner a scris el însuși libretele, imaginându-și „opera de artă totală”. Inelul magic făcut de piticul Alberich din aurul furat de la Fiicele Rinului, bijuterie care conferă putere asupra întregii lumi, se află la baza intrigii care implică trei generații de protagoniști, zei și personaje mitologice. Din distribuție fac parte unii dintre cei mai importanți soliști de repertoriu wagnerian ai momentului și unii dintre cei mai reprezentativi soliști de operă din România.

Marek-Janowski

Marek Janowski

Festivalul oferă publicului o ocazie rară de a asculta capodopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice celebrează opera lui Wagner. Chiar în această vară, celebrul Festival BBC Proms a fost deschis cu Tetralogia Inelul Nibelungilor, sub bagheta lui Daniel Barenboim, care va fi prezent, de asemenea, în această ediție a Festivalului.

În România, Tetralogia wagneriană s-a cântat integral, sub formă de opere în concert, o singură dată, în stagiunile 1981–1982, 1982–1983, la Sala Radio, cu Iosif Conta la pupitrul Orchestrei RTV.

Încă mai puteți găsi bilete pentru Aurul Rinului: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529256/performance.html

În aceeași zi, duminică, 15 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 17.00, unul dintre cei mai bine cotați dirijori asiatici ai momentului, Otomo Naoto, va dirija Harmonious Chamber Orchestra – Osaka. Solist: Ionuț Bogdan Ștefănescu. În program: A. Jolivet, Concertul pentru flaut și orchestră de coarde, Yasushi Akutagawa, Triptic pentru orchestră de coarde, G. Enescu, Octuor în Do Major, op. 7. Este unul dintre puținele concerte din Festival la care se mai pot găsi bilete, la adresa de mia sus.

De la ora 22.30, în cadrul seriei „Concertele de la miezul nopții”, Ghislieri Choir & Consort vor concerta pe scena Ateneului Român, alături de cunoscutul dirijor Giulio Prandi și soliștii: Roberta Invernizzi, Salvo Vitale, Francesca Boncompagni, Valentina Aregentieri, Marta Fumagalli, Luca Cervoni, Marco Bussi. Programul cuprinde „Regina coeli” în Do Major, KV 108 (1771) de W. A. Mozart și Mattutino de’ morti de D. Perez. Încă mai puteți cumpăra bilete pentru acest concert.

De la ora 13.00, publicul se poate bucura de un concertul „Rezonanțe enesciene”, cu intrarea liberă, la Sala „Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune.

Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului: http://festivalenescu.ro/calendar/events.

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu