Eveniment: „Stelele filmului cântă”, album de autor Margareta Pâslaru

Margareta Paslaru

eveniment liber sa spunLuni, 23 noiembrie 2015, la ora 14.00, la magazinul Muzica” din București (Calea Victoriei) va avea loc lansarea albumului Stelele filmului cântă, CD de autor Margareta Pâslaru.

Noul album este un proiect muzical cu scop caritabil, inițiat de Margareta Pâslaru și produs de Uniunea Cineaștilor din România. Încasările rezultate din vânzarea CD-ului vor merge către artiștii vârstnici, cu probleme de sănătate, care s-au retras din lumea filmului.  Continuă lectura „Eveniment: „Stelele filmului cântă”, album de autor Margareta Pâslaru”

O coincidență

margareta-paslaru-angela-similea-mirabela-dauer

calendarConsultând calendarul, încep să cred în rostul coincidenţelor. Mai mult, în influenţa fermecătoare a aştrilor. Trei dintre cele mai valoroase cântăreţe de muzică uşoară, care au făcut, în stiluri interpretative personale, epocă, sunt născute în aceeaşi zi, 9 iulie: Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mirabela Dauer. E drept, în ani diferiţi, ceea ce conduce, dacă trebuie să consultăm zodiacul, la fireşti diferenţe. Lor li se adaugă mai tânărul Daniel Iordăchioaie (n. 9 iulie 1968, Ştefăneşti, Argeş).

Calendarul mă obligă să respect o singură ordine, cea cronologică. Continuă lectura „O coincidență”

Cântecele lui Florin Bogardo

calendarAstăzi, 16 august 2014 compozitorul Florin Bogardo ar fi împlinit 72 de ani. A murit sâmbătă, 15 august 2009, la București. În ultima parte a vieții trăia retras, într-o deplină discreţie, discreţie care de fapt i-a caracterizat întreaga existenţă. La începutul lui iunie 2008, presa relata un eveniment nefericit, un incendiu care a distrus o parte a locuinţei lui Florin Bogardo şi a soţiei sale, apreciata cântăreaţă Stela Enache: „Compozitorul care a dat viaţă Anilor de liceu, melodie ce stârneşte fiori şi trezeşte nostalgii fiecăruia, a rămas, în urmă cu două zile, fără «comoara» carierei sale: staţia de înregistrări. Un incendiu i-a distrus lui Florin Bogardo camera de lucru, unde artistul avea multe obiecte ce reprezentau atât cariera sa, cât şi a soţiei, Stela Enache.” („Click.ro”, 5 iunie 2008). Florin Bogardo suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord, boala făcându-l să trăiască şi mai retras, refuzând orice apariţie publică.

florin-bogardo-melodii-muzica-film

Cântecele lui Florin Bogardo reprezintă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria genului, în deceniile 7–9 ale veacului trecut. Originalitatea melodiilor sale, indiferent dacă folosesc formule ritmice consacrate (tango, twist etc.), caracterul lor uşor de recunoscut, sensibilitatea aparte a liniilor melodice, armonia rafinată l-au impus printre marii compozitori români de muzică uşoară, autor de şlagăre de neuitat. Într-un gen care poate aluneca uşor în mediocritate comercială, Florin Bogardo este exemplul tipic de creator la care substanţa muzicală şi poetică primează, fără concesii făcute gustului dintr-o anumită perioadă sau influenţelor de tot felul. Talent melodic extraordinar, dublat de o remarcabilă ştiinţă componistică şi de un farmec poetic-muzical special, a reuşit însă să devină un muzician de o mare popularitate în epocă. Nu cred că greşesc dacă îl pun alături, ca valoare şi nu ca stil, de marii compozitori italieni ai celei de-a doua jumătăţi a veacului sau de celebri şansonetişti francezi, mai ales că Florin Bogardo este şi autor al unora dintre textele  cântecelor sale de succes.

florin bogardo calendar

Născut la 16 august 1942, în Bucureşti, Florin Bogardo a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti (1961–1967), avându-i ca profesori pe Victor Iusceanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie–solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (contrapunct şi fugă), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga şi Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comişel (folclor), Anatol Vieru (compoziţie). O lungă perioadă (1967–1982) a fost regizor muzical la Radioteleviziunea Română. A fost distins cu premii (1963, 1969, 1970, 1972, 1976) şi menţiuni (1973, 1974), la Festivalul de Muzică uşoară de la Mamaia şi cu Premiul Uniunii Compozitorii (1979, 1981, 1982).

Primul său şlagăr, Cum e oare? (1963), un twist pe versuri de Madeleine Fortunescu, cântat de Magareta Pâslaru, atrăgea atenţia asupra talentului excepţional al tânărului compozitor, fiind urmat în acelaşi an de Taci!, o melodie de un rafinament armonic evident. Un cântec liric, cu linie melodică amplă,  Iubirea cea mare (1966), era compus pe versuri proprii, ca şi, în anul următor, Plop înfrânt, interpretat de Dorin Anastasiu, poem cântat relativ asemănător şansonetei, dar având particularităţi stilistice personale. Tablouri (1967) pe versuri de Marin Sorescu anunţa deja orientarea compozitorului spre texte aparţinând unor mari poeţi din literatura română, clasici sau contemporani. Un an mai târziu, în 1968, Florin Bogardo lansa trei cântece realmente extraordinare, bijuterii ale genului în care textul poetic îşi găseşte echivalenţa muzicală, după părerea mea, ideală: Izvorul nopții pe versuri de Lucian Blaga, Într-o zi, când m-am născut şi Un acoperiș, amândouă pe versurile lui Marin Sorescu.

În 1967, obţinuse un succes răsunător cu tangoul Să nu uităm trandafirii, devenit repede celebru, poate că la fel de cântat şi de iubit la noi ca Vous permettez, monsieur (1964), şi el tango, al lui Salvatore Adamo.

Un capitol aparte în creaţia lui Florin Bogardo sunt cântecele pe versuri de Mihai Eminescu, interpretate în duet de Stela Enache şi Florin Bogardo: Dacă iubești fără să speri (1969), Când amintirileDintre sute de catarge (1973), Ochiul tău (1974), La steaua (1978). Ele rămân fără îndoială printre cele mai frumoase tălmăciri muzicale ale versurilor eminesciene, prin ştiinţa compozitorului de a găsi cele mai potrivite ritmuri în orizontul stilistic pe care şi-l propune, prin cantabilitate, lucru nu întotdeauna la îndemână când e vorba de poeme atât de cunoscute şi a căror muzică interioară se lasă adesea cu greu tradusă într-o melodie de aşa-zisă muzică uşoară.

Dintre marile succese ale lui Florin Bogardo mai amintesc: Ani de liceu (1986, lansat în filmul Liceenii), pe versuri de Saşa Georgescu, fredonat mulţi ani de tineri şi nu numai, Iertarea (1970), Un fluture și-o pasăre (1972), cântecul de largă respiraţie Tu ești primăvara mea (1973), toate trei pe versuri de Ioana Diaconescu.

Deopotrivă interpret foarte apreciat, cu o voce caldă şi timbru inconfundabil, Florin Bogardo a compus şi muzică de film: Bunicul şi doi delincvenţi minori (1976);Ora zero (1979), regia: Nicolae Corjos; Bună seara, Irina! (1979), regia: Tudor Mărăscu; Alo, aterizează străbunica! (1981), regia: Nicolae Corjos; Pădurea nebună(1982), regia: Nicolae Corjos; Raliul (1984), regia: Mircea Drăgan; Declaraţie de dragoste (1983), regia: Nicolae Corjos; Liceenii (1986), regia: Nicolae Corjos.

Costin Tuchilă

Radio România 85 (8)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1964–1968

1964

10 ianuarie: În fiecare vineri de la ora 21.00 se transmite emisiunea „Momente din istoria literaturii române”, realizată de Mihai Pop, în colaborare cu cercetători literari.

14 ianuarie: Ediţia radiofonică a poeziei eminesciene în mai multe episoade este realizată de Tudor Vianu, Valeriu Râpeanu, Demostene Botez şi Perpessicius.

1 mai: Sunt transmise în direct manifestările oamenilor muncii din Bucureşti.

Iunie: Apare primul montaj muzical-literar în care se difuzează lieduri.

În cadrul manifestărilor dedicate comemorării lui Mihai Eminescu apar mai multe emisiuni: „Prietena noastră cartea”, „Zilele Eminescu” ș.a.

eminescu la radio romania

Iunie: Prima „Ediţie Radiofonică Eminescu” cuprinde 20 de emisiuni.

23 august: Parada militară şi demonstraţia de 23 August se transmit în direct.

10 octombrie: Începe cea de-a XVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Tokyo. Radiojurnalele de după-amiază transmit informaţii despre manifestările sportive iar programul I transmite la orele 17.30 şi 21.30 emisiunea „Olimpiada Tokyo 1964”.

1965

Iunie: Reportaje despre realităţile societăţii româneşti. Prima emisiune cuprinde pagini de Geo Bogza în lectura autorului.

În luna iunie a anului 1965, când se împlineau 75 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri (22 august 1890), este iniţiat un ciclu de emisiuni care prezintă opera marelui poet.

Septembrie: Se transmit emisiuni prin care erau mediatizate Directivele Congresului al IX-lea, „Programul împlinirii multilaterale a României Socialiste”. Relatări privind lucrările Congresului vor fi difuzate în radiojurnale, buletine de ştiri, radio-gazete şi emisiuni speciale.

Octombrie: Apar noi emisiuni în grila de programe : „Teatru scurt”, „Moment poetic”, „Scena şi ecranul”, „Antologia discului”, „Avancronica muzicii la radio”, „Matineu de operă”, „Întalnire cu prietenii operetei”.

Se lansează emisiuni pentru copii şi tineret: „Gaudeamus”, „Călătorie prin istoria civilizaţiei”, „Întâmplările neobişnuite ale lui Gruia Grozovanu”, „Ineluş Învârtecuş”.

Pe Programul 1, în fiecare zi de luni începe să se difuzeze o nouă emisiune sportivă, „Postscriptum…sportiv”, iar miercurea se transmite „Obiectiv Mexic – 1968”.

18 octombrie: Se difuzează emisiunea „În jurul globului” în care se dezbat diverse teme de politica internaţională.

25 octombrie: Prima emisiune „Amfiteatru literar”.

31 octombrie: Pe programul 2, duminică seară, se transmitea emisiunea „Amintirile caselor”, ce se dorea o călătorie în timp şi spaţiu în cultura românească.

Noiembrie: Debutează două noi emisiuni: „ Teatru pe glob” şi „Jurnale celebre”.

Decembrie: Debutează emisiunea „Memoria pământului românesc”.

yehudi menuhin concerte de mozart

Yehudi Menuhin

Decembrie: Cu prilejul comemorării a 174 de ani de la moartea lui Mozart se transmit cele 7 concerte pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Yehudi Menuhin.

Decembrie: Se difuzează o suită de emisiuni care prezintă realizările româneşti cu ocazia aniversării zilei de 30 decembrie, Ziua Republicii.

igor markevitch in romania

Igor Markevitch

Stagiunea 1965–1966, desfășurată între 7 octombrie 1965–9 iunie 1966, interval în care au fost programate 35 de concerte, este considerată o stagiunea model în istoria Orchestrei Radio. În 5 și 7 noiembrie 1965, la pupitrul orchestrei apare celebrul dirijor Igor Markevitch, programul cuprinzând Simfonia nr. 6 „Patetica” de Ceaikovski și Sacre du printemps de Stravinski.

1966

8 ianuarie: Pe programul 2 începe difuzarea unei noi ediţii radiofonice dedicate scriitorului Mihail Sadoveanu.

11 ianuarie: Începe o nouă emisiune pentru tineret, „Oda vitejilor”, care îşi propune „să redea tinerilor ascultători pagini de neuitat din cartea de aur a patriei”.

4 februarie: Se difuzează o nouă emisiune „Orizont românesc” pe tema construirii noilor cartiere.

Martie: Cu prilejul zilei de 8 martie se difuzează o serie de emisiuni dedicate femeilor.

30 martie: Pe Programul 2 se difuzează o lectură inedită din jurnalul lui Ion Marin Sadoveanu, prezentată de Valeriu Râpeanu.

9 aprilie: Este inaugurată o nouă emisiune de cultură, „Revista literară radio” („Revista vorbită”), formă, de fapt, modernizată în epocă a tradiționalei „Reviste literare radio”, fondată de Vasile Voiculescu în 1939. Cuvântul introductiv este semnat de Tudor Arghezi.

cristian-munteanu-regizori-romani-teatru-radiofonic1

În 28 aprilie Teatrul radiofonic difuzează Orestia de Eschil, unul dintre primele mari spectacole regizate de Cristian Munteanu, cu Olga Tudorache, Ileana Predescu, Dan Nasta în distribuție. Cele patru decenii şi jumătate dedicate de regizorul Cristian Munteanu teatrului radiofonic, începând din 1962 pînă în 2007) înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. Artist desăvârşit, unul dintre numele cele mai mari ale teatrului radiofonic, Cristian Munteanu, primul redactor șef al Redacției Teatru după 1990, avea darul de a inspira acea seninătate absolut necesară actului creator. Seninătate care înseamnă, în artă, echilibru, bun gust, adecvare a mijloacelor faţă de scopul propus, maturitate. Seninătate care se poate traduce, în cazul artei interpretative, şi printr-o detaşare de bun augur faţă de aspecte fără relevanţă în plan stilistic. Cele mai multe dintre spectacolele sale sunt astăzi înregistrări de referinţă, aflate în Fonoteca de Aur. Amintesc câteva: Broaştele de Aristofan, Odiseea de Homer, Electra de Sofocle, Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu, Henric al IV-lea, Othello, Troilus şi Cresida şi Cymbeline de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi Eduard al II-lea de Marlowe, Arden din Feversham, Viaţa e vis de Calderón de la Barca, Faust, Torquato Tasso, Iphigenia în Taurida şi Clavigo de Goethe, Maria Stuart şi Intrigă şi iubire de Schiller, Ruy Blas şi Marion Delorme de Victor Hugo, Roşu şi negru de Stendhal, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, Brand şi Rosmersholm de Ibsen, Duhul pădurii de Cehov, Lungul drum al zilei către noapte, Anna Christie, Din jale se întrupează Electra, Dramele mării de Eugene O’Neill, Ciocârlia de Jean Anouilh, Cumpăna amiezii de Paul Claudel, Procesul şi Castelul de Kafka, Serenadă târzie de Alexei Arbuzov, Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, Labirintul de Fernando Arrabal, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Răscoala de Liviu Rebreanu, Avram Iancu, Zamolxe şi Arca lui Noe de Lucian Blaga, Moartea lui Ivan Ilici, Mantaua, Duios Anastasia trecea, dramatizări de Pușa Roth după Tolstoi, Gogol, D. R. Popescu, Adunarea femeilor de Aristofan, Comedia măgarilor de Plaut. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă.

Mai: Se difuzează serii de emisiuni consacrate celei de-a 45-a aniversări a PCR.

Septembrie: Se transmit emisiuni dedicate Centenarului George Coşbuc.

Pe Programul 1 începe emisiunea „Radiosimpozion” în care se dezbat probleme legate de înfăptuirea cincinalului.

5 octombrie: Se reiau emisiunile muzicale „Figuri şi momente din istoria muzicii româneşti”. Primele transmisii sunt dedicate creaţiei enesciene.

19 decembrie: La aniversarea a 150 de ani de teatru cult în limba română se difuzează săptămâna teatrului românesc.bogdan calciu radiodifuziunea romana

Bogdan Calciu, Radiodifuziunea Română

 1967

Ianuarie: Începe o nouă serie de emisiuni dedicate creaţiei shakespeariene care se transmit în următoarele 4 luni.

Martie: Pe programul 1, „Răspunderea personală”, emisiune-anchetă, se difuza de trei ori pe săptămână de la ora 18.05.

Aprilie: Se transmitea emisiune „Estrada artistului amator”.

Debutează emisiunea „Orizont ştiinţific”.

17 aprilie: Redacţia emisiunilor pentru tineret lansează emisiunea „Antena tineretului” care se va difuza de luni până vineri.

30 aprilie: La 5 ani de la încheierea colectivizării, se transmit discursurile preşedinţilor de cooperative agricole de producţie despre realizări şi perspective.

2 mai: Cu ocazia Zilei Tineretului din România se difuzează emisiuni realizate de către tineri.

4 iunie: Este sărbătorită în premieră „Ziua Pionierilor” iar cu această ocazie emisiunea „Tot înainte” are o ediţie specială.

Iulie: Postul „Radio Vacanţa” începe să emită, zilnic între orele 9.00–14.00 şi 17.00–18.00.

Noiembrie: Debutează o nouă emisiune-concurs pentru tineret, „Expediţie pionierească”. Întrecerea are loc între unităţile de pionieri din mai multe oraşe şi se desfăşoară pe etape eliminatorii.

Noiembrie: În fiecare sâmbătă pe Programul 2 se transmite o nouă emisiune muzicală pentru cei mici: „DO-RE-MI”.

14 noiembrie: „Istoria literaturii române” este prezentată într-o nouă emisiune de cultură: „Amfiteatru literar”, difuzată pe programul 2 de la ora 18.10.

Decembrie: Se transmit ediţii speciale dedicate aniversării a 20 de ani de la Proclamarea Republicii.

4 decembrie: Se înfiinţează „Studioul de poezie al Radiodifuziunii”, organizator de spectacole cu public din lirica românească şi universală, „primul teatru de poezie din ţara noastră”.

În 1967 începe să funcționeze pe litoral, Radio Vacanța, iar în martie 1973 canalul 3 își mărește durata de emisie la 11–12 ore pe zi dedicându-se în mare parte tinerilor.

Din a doua parte a deceniului al şaptelea datează primele spectacole de teatru radiofonic serial, formă care s-a dovedit de-a lungul timpului viabilă şi apreciată de ascultători, cu condiţia, desigur, ca difuzarea episoadelor să fie programată zilnic, fără întrerupere până la transmiterea ultimei serii. Probabil că teatrul serial s-a născut la Radio România în primul rând din dorinţa de a oferi ascultătorilor dramatizările unor romane de referinţă din literatura română, care nu ar fi putut fi montate decât sub această formă datorită lungimii textului. Oricum el a prins, cum se spune – şi chiar şi astăzi, indiferent de ora la care este inclus în program, are un public statornic.

Anul în care se difuzează primele seriale de teatru radiofonic este 1967. Din studiul lui Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic (publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972), aflăm că în acei ani teatrul serial se difuza o dată pe lună, zilnic, timp de o săptămână. Episoadele au în general o durată de până în 30 de minute.

Iată câteva exemple. În perioada 14–19 mai 1967 se transmite Zodia Cancerului (şase serii) de Mihail Sadoveanu, dramatizare de Valeria Sadoveanu şi Constantin Mitru, în regia lui Constantin Moruzan, cu o distribuţie excepţională, din care fac parte George Calboreanu, Fory Etterle, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Octavian Cotescu, Corado Negreanu.

După mai puţin de o lună (11–16 iunie 1967), Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu (şase episoade), dramatizare de Iosif Petran, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular, alături de Nicolae Neamţu-Ottonel, Sorin Balaban, Mihai Pălădescu, Adela Mărculescu, Camelia Stănescu, în regia lui Mihai Zirra.

Din acelaşi an datează Aurul negru de Cezar Petrescu şi Ursita de B. P. Hasdeu. Romanul lui Cezar Petrescu este dramatizat de Ilie Păunescu, spectacolul avându-l ca regizor pe Cristian Munteanu. În rolurile principale: Matei Alexandru, Rodica Suciu, Traian Stănescu, Maria Voluntaru (data difuzării în premieră: 12–17 august 1967). În Ursita, dramatizată de Mihail Joldea, regizorul Mihai Pascal îi distribuie pe George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Ludovic Antal, Marian Oprescu, Emil Hossu, Dorin Varga (data difuzării în premieră: 9–14 septembrie 1967).

1968

Începând din luna ianuarie programul 1 al Radioului trece la emisia non-stop, după ce în 1967 orarul emisiunilor fusese 5.00–3.00. Programul 2 difuza programele între orele 7.00 şi 1.00 (sâmbăta până la ora 2.00, iar duminica de la ora 6.00). Programul 3 transmitea între orele 16.00 și 24.00 (duminica de la ora 15.00).

valeriu sirbu

Valeriu Sîrbu

Prima piesă a dramaturgului Valeriu Sîrbu, care a scris exclusiv pentru teatrul radiofonic, Balerina portocalie, s-a difuzat în 19 august 1968 pe Programul 3. Din distribuție făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică: Elena Negreanu, muzică de Adrian Ciceu. Piesa reprezenta la data aceea o noutate mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creație de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul 3, ca experiment și reprogramata pe programul 1 abia in anul urmaator, dupa ce a fost premiata la Concursul International Prix Italia de la Roma). Piesa fusese scrisă înainte de evenimentul epocal al vizitei primilor oameni pe lună, subiectul ei prefigurând aselenizarea.

sile dinicu

Sile Dinicu, dirijor al Orhestrei de Estradă Radio, începând din 1951, timp de patru decenii

Martie: Se transmite prima ediție a Festivalului de muzică uşoară „Cerbul de Aur” de la Brașov. Festivalul s-a desfășurat între 5 și 10 martie 1968, în sala Teatrului Dramatic din Brașov. Directori: Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Sile Dinicu. Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut selecția concurenților și a vedetelor. În prima zi a fost susținut un recital de către celebrul cântăreț Constantin Drăghici. Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o cină la restaurantul „Aro Palace” (pe atunci „Carpați”) concurenților, vedetelor, juriului și jurnaliștilor. Prezentatori: Stela Popescu, Iurie Darie. Margareta Pâslaru a primit menţiune la această primă ediţie a festivalului.

margareta-paslaru-1

Margareta Pâslaru

2 mai: Televiziunea începe să emită pe două programe.

3 mai: Pe Programul 2 al Radioului se difuzează în premieră emisiunea săptămânală „Muzicienii români de azi despre muzicieni români de ieri”.

7 iunie: Studioul de Radio Cluj organizează spectacolul experimental deschis publicului „Acusticon Studio”.

Octombrie: Muzicologul Viorel Cosma începe seria de emisiuni săptămânale „Lexiconul muzical al interpreţilor români”.

21 octombrie: Începând de la această dată, în fiecare luni se difuza emisiunea „Muzica corală pe discuri”, program de promovare a muzicii corale româneşti.

9 decembrie: Pe programul 1, la ora 20.05 se difuzează prima ediţie a emisiunii „Cenaclul literar” care se va ocupa de creaţia literară a lui G. Călinescu.

Decembrie: Apar trei emisiuni: „Ateneu”, concepută ca o revistă în patru pagini corespunzând celor patru puncte cardinale ale ţării, „Meridiane” o revistă de cultură universală şi „Radio-Enciclopedia pentru tineret”.

28 decembrie: Radioul public raportează 60.000 de minute anual dedicate celor 3150 de emisiuni culturale.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 9, anii 1969 –1973, click aici.

Calendar: Florin Bogardo

În 15 august 2011 s-au împlinit doi ani de la moartea compozitorului Florin Bogardo. În ultima parte a vieții trăia retras, într-o deplină discreţie, discreţie care de fapt i-a caracterizat întreaga existenţă. La începutul lui iunie 2008, presa relata un eveniment nefericit, un incendiu care a distrus o parte a locuinţei lui Florin Bogardo şi a soţiei sale, apreciata cântăreaţă Stela Enache: „Compozitorul care a dat viaţă Anilor de liceu, melodie ce stârneşte fiori şi trezeşte nostalgii fiecăruia, a rămas, în urmă cu două zile, fără «comoara» carierei sale: staţia de înregistrări. Un incendiu i-a distrus lui Florin Bogardo camera de lucru, unde artistul avea multe obiecte ce reprezentau atât cariera sa, cât şi a soţiei, Stela Enache.” („Click.ro”, 5 iunie 2008). Florin Bogardo suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord, boala făcându-l să trăiască şi mai retras, refuzând orice apariţie publică.

Cântecele lui Florin Bogardo reprezintă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria genului, în deceniile 7–9 ale veacului trecut. Originalitatea melodiilor sale, indiferent dacă folosesc formule ritmice consacrate (tango, twist etc.), caracterul lor uşor de recunoscut, sensibilitatea aparte a liniilor melodice, armonia rafinată l-au impus printre marii compozitori români de muzică uşoară, autor de şlagăre de neuitat. Într-un gen care poate aluneca uşor în mediocritate comercială, Florin Bogardo este exemplul tipic de creator la care substanţa muzicală şi poetică primează, fără concesii făcute gustului dintr-o anumită perioadă sau influenţelor de tot felul. Talent melodic extraordinar, dublat de o remarcabilă ştiinţă componistică şi de un farmec poetic-muzical special, a reuşit însă să devină un muzician de o mare popularitate în epocă. Nu cred că greşesc dacă îl pun alături, ca valoare şi nu ca stil, de marii compozitori italieni ai celei de-a doua jumătăţi a veacului sau de celebri şansonetişti francezi, mai ales că Florin Bogardo este şi autor al unora dintre textele  cântecelor sale de succes.

Născut la 16 august 1942, în Bucureşti, Florin Bogardo a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti (1961–1967), avându-i ca profesori pe Victor Iusceanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie–solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (contrapunct şi fugă), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga şi Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comişel (folclor), Anatol Vieru (compoziţie). O lungă perioadă (1967–1982) a fost regizor muzical la Radioteleviziunea Română. A fost distins cu premii (1963, 1969, 1970, 1972, 1976) şi menţiuni (1973, 1974), la Festivalul de Muzică uşoară de la Mamaia şi cu Premiul Uniunii Compozitorii (1979, 1981, 1982).

Primul său şlagăr, Cum e oare? (1963), un twist pe versuri de Madeleine Fortunescu, cântat de Magareta Pâslaru, atrăgea atenţia asupra talentului excepţional al tânărului compozitor, fiind urmat în acelaşi an de Taci!, o melodie de un rafinament armonic evident. Un cântec liric, cu linie melodică amplă,  Iubirea cea mare (1966), era compus pe versuri proprii, ca şi, în anul următor, Plop înfrânt, interpretat de Dorin Anastasiu, poem cântat relativ asemănător şansonetei, dar având particularităţi stilistice personale. Tablouri (1967) pe versuri de Marin Sorescu anunţa deja orientarea compozitorului spre texte aparţinând unor mari poeţi din literatura română, clasici sau contemporani. Un an mai târziu, în 1968, Florin Bogardo lansa trei cântece realmente extraordinare, bijuterii ale genului în care textul poetic îşi găseşte echivalenţa muzicală, după părerea mea, ideală: Izvorul nopții pe versuri de Lucian Blaga, Într-o zi, când m-am născut şi Un acoperiș, amândouă pe versurile lui Marin Sorescu.

În 1967, obţinuse un succes răsunător cu tangoul Să nu uităm trandafirii, devenit repede celebru, poate că la fel de cântat şi de iubit la noi ca Vous permettez, monsieur (1964), şi el tango, al lui Salvatore Adamo.

Un capitol aparte în creaţia lui Florin Bogardo sunt cântecele pe versuri de Mihai Eminescu, interpretate în duet de Stela Enache şi Florin Bogardo: Dacă iubești fără să speri (1969, aici în versiunea Mihaelei Mihai), Când amintirile, Dintre sute de catarge (1973), Ochiul tău (1974), La steaua (1978). Ele rămân fără îndoială printre cele mai frumoase tălmăciri muzicale ale versurilor eminesciene, prin ştiinţa compozitorului de a găsi cele mai potrivite ritmuri în orizontul stilistic pe care şi-l propune, prin cantabilitate, lucru nu întotdeauna la îndemână când e vorba de poeme atât de cunoscute şi a căror muzică interioară se lasă adesea cu greu tradusă într-o melodie de aşa-zisă muzică uşoară.

Dintre marile succese ale lui Florin Bogardo mai amintesc: Ani de liceu (1986, lansat în filmul Liceenii), pe versuri de Saşa Georgescu, fredonat mulţi ani de tineri şi nu numai, Iertarea (1970), Un fluture și-o pasăre (1972), cântecul de largă respiraţie Tu ești primăvara mea (1973), toate trei pe versuri de Ioana Diaconescu.

Deopotrivă interpret foarte apreciat, cu o voce caldă şi timbru inconfundabil, Florin Bogardo a compus şi muzică de film: Bunicul şi doi delincvenţi minori (1976); Ora zero (1979), regia: Nicolae Corjos; Bună seara, Irina! (1979), regia: Tudor Mărăscu; Alo, aterizează străbunica! (1981), regia: Nicolae Corjos; Pădurea nebună (1982), regia: Nicolae Corjos; Raliul (1984), regia: Mircea Drăgan; Declaraţie de dragoste (1983), regia: Nicolae Corjos; Liceenii (1986), regia: Nicolae Corjos.

Costin Tuchilă

Calendar: Ionel Fernic

În 22 iulie 1938 a murit, într-un acident aviatic, compozitorul Ionel Fernic, autorul unor şlagăre de mare succes în perioada interbelică. Născut în 29 mai 1901, la Târgovişte, compozitor, pianist, chitarist, ziarist, Ionel Fernic a fost totodată pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români. Pilot la Galaţi şi Bucureşti între 1936–1938, în 1937 devenea comandant al Şcolii de Aviaţie Civilă ARPA din Cernăuţi.

Îşi făcuse studiile muzicale la Galaţi cu Theodor Fuchs, apoi la Bucureşti cu Iosif Paschill, pentru ca în 1930 să absolve cursurile de artă dramatică ale Conservatorului din Bucureşti, la clasa Ion Soreanu şi Aristide Demetriad. Nu a făcut însă o carieră teatrală notabilă ca actor la Teatrul Naţional din Bucureşti şi în trupe particulare (Ion Cigalia, Ion Manolescu).

Pianist la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi pilot, se afirmase de tânăr ca autor de romanţe, unele pe versuri proprii. Prima compoziţie publicată data din 1918 (Balada crucii de mesteacăn, pe versuri de Artur Enăşescu şi Ion Sângiorgiu, apărută La Editura Ţicu Eşanu din Bucureşti, care îi va publica aproape toate melodiile începând de la mijlocul deceniului al treilea). Publică articole în „Realitatea ilustrată”, Cerul nostru”, „Dreptatea Prahovei” şi „Să nu te superi că te-njur”, revistă satirică pe care o înfiinţează la Ploieşti, în 1928. În 1927 îi apare volumul de schiţe Misterele de la Mizil, urmat de un volum de versuri şi cărţi pentru copii. La Ploieşti, compune mai ales romanţe şi câteva valsuri (Amorul nu este o sărutare, Margarita, Plâns de ţigan).

La începutul anilor ’30 se mută în Bucureşti. În 1935 absolvă şcoala de pilotaj de la Bănesa şi primeşte brevetul de aviator. Compozitorul Ionel Fernic devenise însă celebru de câţiva ani buni. Chitara îl însoţea la bordul avionului: nu era probabil un gest excentric, una dintre „micile nebunii” ale aviatorilor, ci mai degrabă sprijinul sufletesc atât de necesar în aventura zborului.

Pe boltă când apare luna, primul său tango, publicat în 1931, pe versuri ale compozitorului şi ale lui Aurel Felea, interpretat de Cristian Vasile, avusese un succes enorm. Era înregistrat pe disc, ca şi Iubesc femeia, şlagăr cântat ani la rând. Titlul iniţial al tangoului Pe boltă când apare luna fusese Minciuna: „Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus Minciuna, primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii”, mărturiseşte Ionel Fernic.

În 1932 îi apăruse o primă culegere de Melodii de mare succes. În 1931 lansase romanţa Îți mai aduci aminte, doamnă, pe versuri de Cincinat Pavelescu, urmată de tangourile Ştiu că voi plânge, Aş vrea să uit, Te vreau, Scrisoare de dor, Despărţire, Nunuțo, de Nina-Rumba pe versurile Nunuţei Morţun-Fernic, de nocturna pentru voce şi pian Visul unei nopţi de vară, Romanţa celei care minte (versuri de Ion Minulescu) ş. a. Tangoul se dovedeşte a fi ritmul preferat statornic de Ionel Fernic pentru cântecele de muzică uşoară. În 1934 Cristian Vasile lansează Pentru tine am făcut nebunii, succes de asemenea extraordinar, ca şi Aprinde o țigară.

Din cele peste 400 de romanţe, cântece de muzică uşoară, cântece în stil popular, cuplete compuse într-o viaţă nedrept de scurtă, rămân câteva zeci de creaţii absolut remarcabile, care au impus numele lui Ionel Fernic printre marii melodişti din istoria muzicii româneşti.

Ionel Fernic a murit la 22 iulie 1938, într-un accident aviatic. Aflându-se la Cernăuţi, este chemat în interes de serviciu la Bucureşti. Reuşeşte cu greu să găsească un loc în cursa companiei LOT, Varşovia–Cernăuţi–Bucureşti, convingându-şi un prieten să-i cedeze biletul. Avionul se prăbuşeşte din motive necunoscute în pădurea Negrileasa, lângă satul Stulpicani, între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc.

Costin Tuchilă

Calendar: O coincidență

Consultând calendarul, încep să cred în rostul coincidenţelor. Mai mult, în influenţa fermecătoare a aştrilor. Trei dintre cele mai valoroase cântăreţe de muzică uşoară, care au făcut, în stiluri interpretative personale, epocă, sunt născute în aceeaşi zi, 9 iulie: Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mirabela Dauer. E drept, în ani diferiţi, ceea ce conduce, dacă trebuie să consultăm zodiacul, la fireşti diferenţe. Lor li se adaugă mai tânărul Daniel Iordăchioaie (n. 9 iulie 1968, Ştefăneşti, Argeş).

Calendarul mă obligă să respect o singură ordine, cea cronologică.

Bucureşteancă, Margareta Pâslaru (n. 9 iulie 1943) s-a impus printr-un farmec special al interpretării, dincolo de calităţile vocale propriu-zise: un fel de „ingenuitate” cuceritoare, desigur bine studiată, dublată de simţ artistic desăvârşit. Aceasta era prima imagine, de la debut, conservată cu grijă ani la rând. Interesant ar fi de observat că timbrul său, care nu e deloc de soprană, a devenit, el în primul rând, cel care îi conferea aerul tineresc şi care o făcea să nu semene cu nimeni în anii ’60–’70. Avea 15 ani când debuta la Casa de Cultură „Griviţa Roşie” din Bucureşti, acompaniată de Paul Ghențer. Curând avea să apară la televiziune, după câţiva ani să imprime la radio. Copilăroasă, foarte sensibilă, impunea deja un stil propriu. În 10 iulie 1960, când abia împlinise 17 ani, cânta într-o emisiune TV dedicată sportivilor români care participau la Olimpiada de la Roma, Piccolissima serenada. Fusese invitată de Valeriu Lazarov şi George Mihalache, alături de Trio Grigoriu, Coca Andronescu, Mircea Albulescu.

Pe aripa vântului, şlagăr al acelor ani, este lansat de Margareta Pâslaru şi Marina Voica. Tot în 1960, imprimă la Radio primul cântec scris special pentru vocea ei, Chemarea mării (Și-n apa mării) de George Grigoriu, unul dintre marile şlagăre de la începutul deceniului al şaptelea. Discul bate toate recordurile de vânzare din România acelor ani. Vocea puternică, cu armonice grave, conferea o culoare aparte acestui cântec cu linie melodică amplă. Au urmat, în ritm ameţitor, cântece compuse în stiluri diferite, devenite tot atâtea şlagăre în interpretarea Margaretei Pâslaru: Mandolina mea şi Polca dragostei de George Grigoriu, fermecătorul Două rândunici de Radu Şerban, Cum e oare? de Florin Bogardo, Margarete de Temistocle Popa, Va veni o clipă de Paul Urmuzescu. Trei scurt-metraje de televiziune realizate de Valeriu Lazarov, în care apărea Margareta Pâslaru, sunt premiate la Montreux şi Monaco. Solista este nelipsită din emisiuni tv de mare popularitate semnate Alexandru Bocăneţ, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Dumitru Moroşanu, Paul Urmuzescu, Tudor Mărăscu, Aurora Andronache, Dan Mihăescu, Ovidiu Dumitru. Este invitată peste hotare dar nu primeşte viză, ratând astfel şi oferta lui Bruno Qoquatrix, directorul Teatrului „Olympia” din Paris, care o văzuse la Teatrul „Tănase” din Bucureşti.

În 1968 îşi aniversează printr-un recital primii zece ani de carieră artistică. Margareta Pâslaru cânta cu aceeaşi bucurie şi la acelaşi ridicat nivel de performanţă vocală cântece de factură diferită, de la tango, vals, twist, rock la blues şi swing. Plecată în SUA în anii ’80, îşi continuă cu succes cariera.

Într-un cu totul alt gen de interpretare, Angela Similea (n. 9 iulie 1946, com. 1 Decembrie, Ilfov) s-a impus la sfârşitul deceniului al şaptelea prin vocea amplă, cu remarcabilă întindere, la fel de expresivă în registrul acut şi în cel grav, cu timbru personal, catifelat. O voce care probează o sensibilitate muzicală aparte, cultivată. I se potrivesc de minune cântecele cu linie melodică de amploare, dezvoltată expresiv, foarte solicitantă pentru interpret, cu care a cucerit publicul timp îndelungat în anii ’70–’80, aşa cum este celebrul Un albastru infinit (1976) de Marcel Dragomir, cu care obţinea în 1977 Premiul I la festivalul de la Mamaia.

Angela Similea a debutat în 1965, obţinând un premiu la Festivalul artiştilor amatori cu melodia Câmpia sub lună de Vasile Veselovschi. După cinci ani, eleva profesoarei Florica Orăscu se impunea la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur” (Premiul al II-lea), interpretând După noapte vine zi de Aurel Giroveanu şi Marea cântă de Paul Urmuzescu. În 1971 lansează şlagărul lui George Grigoriu, Amurgul. Cu melodia Tu eşti primăvara mea de Florin Bogardo, foarte potrivită pentru vocea Angelei Similea şi devenită repede şlagăr, obţine locul al II-lea la Festivalul „Orfeul de aur” din Bulgaria. La „Primăvara de la Praga”, în 1973, susţine un recital entuziasmant. În 1978 primeşte Premiul special de interpretare la Concursul radiofonic „8 şlagăre în studio” de la Moscova, pentru melodia Pentru tine, draga mea. La Televiziune şi la Radio realizează emisiuni de largă audienţă. A făcut turnee în Turcia, Germania, Rusia, Bulgaria, Israel, Cuba, SUA.

Au scris pentru Angela Similea Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Zsolt Kerestely, Temistocle Popa. Să mori de dragoste rănită (muzica: Marcel Dragomir, versuri: Aurel Storin) era aleasă de public „Melodia secolului al XX-lea”, cu ocazia galei organizate de TVR 2 în anul 2000. Iar gustul publicului funcţiona, iată, cât se poate de exact apreciind muzicalitatea, distincţia, rafinamentul; era, dacă vreţi un balon de oxigen într-o lume tot mai robită mediocrităţii şi prostului gust, pentru că, din păcate, oferta e, elegant spus, greşită. Dar să nu divagăm.

Angela Similea reprezintă, în muzica uşoară românească, imaginea cântăreţului de mare distincţie intelectuală, care încântă în primul rând prin cultura stilistică pe care o impune.

Primul nume de scenă al Mirabelei Dauer (Béla Scorţaru, n. 9 iulie 1947, Bucureşti) a fost Bella Scory. Prima sa piesă era semnată de Ion Cristinoiu, Taina nopţii.

Debutase în 1963 cu formaţia de muzică rock „Roşu şi Negru”, cântând melodii din repertoriul Ritei Pavone. A cântat apoi cu formaţiile „Sideral”, „Mondial”, „Savoy”, „Star 2000”, „Sfinx”, „Progresiv”, „Romanticii” ş.a.

La Şcoala Populară de Artă, ale cărei cursuri le urmează începând din 1967, o are ca profesoară pe Florica Orăscu, lucrând cu Marius Ţeicu şi Marius Popp (corepetitori). Debutează la Televiziune în 1970, cu piesa De când te-am întâlnit de Marius Ţeicu. Devine repede una dintre favoritele publicului prin vocea bine impostată, siguranţă ritmică, naturaleţe interpretativă. Emisiunile tv îi aduc consacrarea. „La Televiziune am debutat într-o echipă de zile mari: Aurora Andronache, Sanda Balaban, Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneţ, Titus Munteanu, Ovidiu Dumitru, Mariana Şoitu – elita televiziunii. Emisiunile de divertisment, revelioanele erau numai în direct. Tudor Vornicu ne adora. Pe cei pe care îi iubea cel mai mult, pe aceia îi muncea cel mai mult. Şi pe aceia îi plătea cel mai puţin. Dar era o onoare să lucrezi cu el. Ce făceam noi atunci se vede astăzi la italieni”, spune Mirabela Dauer. Şi altă destăinuire despre anii începuturilor: „La Casa de Cultură «Turturele» am cântat cu Big-bandul Radio, care cânta la serile de dans joia şi sâmbăta. Cu Miki Ampoiţan. Ce formaţie! Ca să pot cânta m-am înscris la toate cercurile! Nu eram prezentată la nici un om de televiziune sau de radio care venea la sală, pană când m-am plictisit şi mi-am luat singură viaţa în mâini. Pe mine nu poate spune cineva că m-a făcut cântăreaţă. George Grigoriu spunea: «Asta mică, Piticuţa, poate să fie mândră, că pe asta nu a ajutat-o nimeni. Ba, din contră, toată lumea i-a pus piedici»”.

Din 1977, Vasile Vasilache îi încredinţează toate piesele sale. Prima a fost În zori. În acelaşi an, într-un hotel din Moscova, începe colaborarea cu Marian Nistor. Piesele prezentate de compozitor aveau să se transforme repede în succese sigure: Noapte de mai, Frunza mea albastră, Mulțumesc, iubită mamă, Iartă-mă, Când noaptea vine, Amintiri, Roboţel. Te-aștept să vii (Fotoliul din odaie, 1987) de Ionel Tudor, pe versuri de Andreea Andrei, devine, în interpretarea Mirabelei Dauer, unul dintre marile şlagăre româneşti de la sfârşitul anilor ’80.

Costin Tuchilă

Calendar: Radu Şerban

calendarPe 1 ianuarie 1927, s-a născut, la Caracal, Radu Şerban, „compozitorul cu cele mai durabile şlagăre din muzica uşoară românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea” (Viorel Cosma). După absolvirea Conservatorului din Bucureşti (1952), unde i-a avut ca profesori pe Ion Dumitrescu (teorie–solfegiu, armonie), Paul Constanlinescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Zeno Vancea (contrapunct), Theodor Rogalski (orchestraţie), Vasile Popovici şi George Breazul (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru (folclor), a lucrat ca inspector în Direcţia de învăţământ al muzicii din Ministerul Culturii (1954–1955), pentru a deveni, în 1955, şeful redacţiei de muzică uşoară din Radiodifuziunea Română. După numai trei ani, în 1958, avea însă să fie dat afară din Radio. Era anul în care lansa unul dintre primele sale şlagăre, Un minut, pe versuri de Constantin Cârjan, interpretat de Roxana Matei, urmat de Un trecător, Pe strune de chitară, Pomul cu vrăbii (1959), A fost de-ajuns o melodie, Un cântec de dragoste (1960), Pe litoral (1961), Oraşul meu natal (1962), Tu nu-mi ceri luna (1963). La un pas de fericire (versuri de Eugen Mirea) era unul dintre marile succese ale anului 1964, când lansa, la Festivalul de la Mamaia, Două rândunici (versuri de Constantin Cârjan), triumf de public (pentru că nu a obţinut decât o menţiune) deopotrivă al compozitorului şi al interpretei, Margareta Pâslaru. După doi ani, în 1966, Prieten drag (versuri de Constantin Cârjan), lansat de Pompilia Stoian, era pe buzele tuturor, ca şi Strada şi Uitarea, pe versurile aceluiaşi textier, şlagăre cântate ani la rând cu succes extraordinar (primul de Ion Dichiseanu, celălalt de Margareta Pâslaru). Capacitatea sa de a inventa melodii era într-adevăr  excepţională. Un cântec liric de rară sensibilitate este La un cuvânt al tău (1968). În 1978, Radu Şerban compunea, în stil folk, Oltule, pe versuri de Adrian Păunescu. Continuă lectura „Calendar: Radu Şerban”