Proiecţia filmului „Brâncuşi sau şcoala de a privi” la Cinemateca ICR Viena

Brancusi sau scoala de a privi film

eveniment liber sa spunInstitutul Cultural Român de la Viena prezintă joi, 14 iulie, la ora 18.00, la sediul său din Argentinierstrasse 39, 1040 Viena, proiecţia filmului Brâncuşi sau şcoala de a privi (1972), în regia lui Jean Pradinas. Continuă lectura „Proiecţia filmului „Brâncuşi sau şcoala de a privi” la Cinemateca ICR Viena”

Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu

nu stim aproape nimic pusa roth in dialog cu sergiu cioiu ars longa

Lansare de carte și audiobook, Editura Ars Longa

eveniment liber sa spunLuni, 9 mai 2016, la ora 18.00, la Centrul Socio-Cultural Jean-Louis Calderon din București (str. Jean-Louis Calderon, nr. 39, sector 2) va avea loc lansarea volumului Nu știm aproape nimic.sigla-editurii-ars-longa3 Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu, apărut în colecția „Summa cum laude” a Editurii Ars Longa din Iași. Postfață de Costin Tuchilă. Invitaţi: Magda Catone, Florina Cercel, Șerban Cionoff, Teodora lonescu, Andrei Magheru, Mircea Nicolau, Andrei Partoș, Cristi Rotaru, Eugen Rotaru, Octavian Ursulescu. Prezintă: Pușa Roth și Costin Tuchilă. Cu participarea extraordinară a lui Sergiu Cioiu (Canada). Intrarea liberă. Continuă lectura „Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu”

Memo

Inelul de logodnă

istoric inel de logodna pusa roth

memo-pusa-roth-4Zilele trecute căutam aiurea, căutam pe internet, ceva care să mă îndemne să scriu despre ceva anume, dar nici eu nu știam ce vreau. Atunci am dat peste versurile cântecului Inel, inel de aur, cântec interpretat magistral de Fărâmiță Lambru, figură emblematică a muzicii lăutărești. ,,Inel, inel de aur/ Ah, cu piatră la mijloc, aoleu/ Eu te-am iubit copilă/ Dar n-ai avut noroc.” Am zis  că istoria inelului e tocmai ce căutam, zic și eu acum, când am subiect, dar înainte de a reaminti această poveste, aș vrea să vă redau un text cuprins în cartea Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006. Textul cu pricina este cuprins în capitolul Filele mele de calendar și este datat marţi, 10 ianuarie 1989. Textul este scris la moartea acordeonistului Marcel Budală, dar maestrul Ion Dumitrescu povestește o întâmplare plină de haz în care protagonist este Fărâmiță Lambru. Textul excepțional ca valoare nu trebuie comentat ci citit, așa că va las plăcerea să-l citiți, pentru că toate întâmplările vieții ne definesc ca oameni.

Continuă lectura „Memo”

Fotografia de teatru

expo bogdan danescu

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova vernisează vineri, 27 martie 2015, ora 16.00, expoziția Fotografia de teatru, realizată de fotojurnalistul Bogdan Dănescu. 

Expoziția este o călătorie vizuală cu momente, ipostaze surprinse la Festivalul Internațional Shakespeare 2014, în spectacolele Teatrului Național „Marin Sorescu”, Teatrului ACT din București, jucate în proiectul „COLIBRI într-un ACT”, ale Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, precum și la prima ediție a Festivalului Puppets Occupy Street” din 2014.

Bogdan Dănescu este fotojurnalist din anul 2005, corespondent la mai multe publicații și agenții de presă naționale și internaționale, printre care Associated Press, Mediafax.

Evenimentul celebrează Ziua Mondială a Teatrului în cadrul „Săptămânii Teatrului”, un maraton prin care Teatrul „Colibri” sărbătorește, în perioada 20–27 martie 2015, Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie), Ziua Internațională a Marionetiștilor (21 martie) și Ziua Mondială a Teatrului (27 martie).

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Fotografie

Cântecele lui Florin Bogardo

calendarAstăzi, 16 august 2014 compozitorul Florin Bogardo ar fi împlinit 72 de ani. A murit sâmbătă, 15 august 2009, la București. În ultima parte a vieții trăia retras, într-o deplină discreţie, discreţie care de fapt i-a caracterizat întreaga existenţă. La începutul lui iunie 2008, presa relata un eveniment nefericit, un incendiu care a distrus o parte a locuinţei lui Florin Bogardo şi a soţiei sale, apreciata cântăreaţă Stela Enache: „Compozitorul care a dat viaţă Anilor de liceu, melodie ce stârneşte fiori şi trezeşte nostalgii fiecăruia, a rămas, în urmă cu două zile, fără «comoara» carierei sale: staţia de înregistrări. Un incendiu i-a distrus lui Florin Bogardo camera de lucru, unde artistul avea multe obiecte ce reprezentau atât cariera sa, cât şi a soţiei, Stela Enache.” („Click.ro”, 5 iunie 2008). Florin Bogardo suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord, boala făcându-l să trăiască şi mai retras, refuzând orice apariţie publică.

florin-bogardo-melodii-muzica-film

Cântecele lui Florin Bogardo reprezintă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria genului, în deceniile 7–9 ale veacului trecut. Originalitatea melodiilor sale, indiferent dacă folosesc formule ritmice consacrate (tango, twist etc.), caracterul lor uşor de recunoscut, sensibilitatea aparte a liniilor melodice, armonia rafinată l-au impus printre marii compozitori români de muzică uşoară, autor de şlagăre de neuitat. Într-un gen care poate aluneca uşor în mediocritate comercială, Florin Bogardo este exemplul tipic de creator la care substanţa muzicală şi poetică primează, fără concesii făcute gustului dintr-o anumită perioadă sau influenţelor de tot felul. Talent melodic extraordinar, dublat de o remarcabilă ştiinţă componistică şi de un farmec poetic-muzical special, a reuşit însă să devină un muzician de o mare popularitate în epocă. Nu cred că greşesc dacă îl pun alături, ca valoare şi nu ca stil, de marii compozitori italieni ai celei de-a doua jumătăţi a veacului sau de celebri şansonetişti francezi, mai ales că Florin Bogardo este şi autor al unora dintre textele  cântecelor sale de succes.

florin bogardo calendar

Născut la 16 august 1942, în Bucureşti, Florin Bogardo a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti (1961–1967), avându-i ca profesori pe Victor Iusceanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie–solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (contrapunct şi fugă), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga şi Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comişel (folclor), Anatol Vieru (compoziţie). O lungă perioadă (1967–1982) a fost regizor muzical la Radioteleviziunea Română. A fost distins cu premii (1963, 1969, 1970, 1972, 1976) şi menţiuni (1973, 1974), la Festivalul de Muzică uşoară de la Mamaia şi cu Premiul Uniunii Compozitorii (1979, 1981, 1982).

Primul său şlagăr, Cum e oare? (1963), un twist pe versuri de Madeleine Fortunescu, cântat de Magareta Pâslaru, atrăgea atenţia asupra talentului excepţional al tânărului compozitor, fiind urmat în acelaşi an de Taci!, o melodie de un rafinament armonic evident. Un cântec liric, cu linie melodică amplă,  Iubirea cea mare (1966), era compus pe versuri proprii, ca şi, în anul următor, Plop înfrânt, interpretat de Dorin Anastasiu, poem cântat relativ asemănător şansonetei, dar având particularităţi stilistice personale. Tablouri (1967) pe versuri de Marin Sorescu anunţa deja orientarea compozitorului spre texte aparţinând unor mari poeţi din literatura română, clasici sau contemporani. Un an mai târziu, în 1968, Florin Bogardo lansa trei cântece realmente extraordinare, bijuterii ale genului în care textul poetic îşi găseşte echivalenţa muzicală, după părerea mea, ideală: Izvorul nopții pe versuri de Lucian Blaga, Într-o zi, când m-am născut şi Un acoperiș, amândouă pe versurile lui Marin Sorescu.

În 1967, obţinuse un succes răsunător cu tangoul Să nu uităm trandafirii, devenit repede celebru, poate că la fel de cântat şi de iubit la noi ca Vous permettez, monsieur (1964), şi el tango, al lui Salvatore Adamo.

Un capitol aparte în creaţia lui Florin Bogardo sunt cântecele pe versuri de Mihai Eminescu, interpretate în duet de Stela Enache şi Florin Bogardo: Dacă iubești fără să speri (1969), Când amintirileDintre sute de catarge (1973), Ochiul tău (1974), La steaua (1978). Ele rămân fără îndoială printre cele mai frumoase tălmăciri muzicale ale versurilor eminesciene, prin ştiinţa compozitorului de a găsi cele mai potrivite ritmuri în orizontul stilistic pe care şi-l propune, prin cantabilitate, lucru nu întotdeauna la îndemână când e vorba de poeme atât de cunoscute şi a căror muzică interioară se lasă adesea cu greu tradusă într-o melodie de aşa-zisă muzică uşoară.

Dintre marile succese ale lui Florin Bogardo mai amintesc: Ani de liceu (1986, lansat în filmul Liceenii), pe versuri de Saşa Georgescu, fredonat mulţi ani de tineri şi nu numai, Iertarea (1970), Un fluture și-o pasăre (1972), cântecul de largă respiraţie Tu ești primăvara mea (1973), toate trei pe versuri de Ioana Diaconescu.

Deopotrivă interpret foarte apreciat, cu o voce caldă şi timbru inconfundabil, Florin Bogardo a compus şi muzică de film: Bunicul şi doi delincvenţi minori (1976);Ora zero (1979), regia: Nicolae Corjos; Bună seara, Irina! (1979), regia: Tudor Mărăscu; Alo, aterizează străbunica! (1981), regia: Nicolae Corjos; Pădurea nebună(1982), regia: Nicolae Corjos; Raliul (1984), regia: Mircea Drăgan; Declaraţie de dragoste (1983), regia: Nicolae Corjos; Liceenii (1986), regia: Nicolae Corjos.

Costin Tuchilă

Evocare George Constantin la Radio România Cultural

george constantin amintiri cu si despre actori rrc mariana ciolan

logo rrcVineri, 6 iunie 2014, la ora 16.05, la Radio România Cultural, emisiunea Amintiri cu și despre actori, realizată de Mariana Ciolan, este dedicată Evocării George Constantin, realizată de Teatrul Național Radiofonic în luna mai 2014. Veți asculta un amplu reportaj de la evenimentul care a avut loc luni, 19 mai 2014, la Hotelul Ramada-Majestic din București, în cadrul ne auzim la majesticaudițiilor organizate săptămânal de Redacția Teatru, „Ne auzim la Majestic”. Evocarea George Constantin de la Majestic i-a avut ca invitați pe Annie Muscă, Dan Puican, Mihai Constantin, Vasile Manta, Marina Spalas. A prezentat: Costin Tuchilă. Spectacolul propus spre audiție a fost Iona de Marin Sorescu, unul dintre marile roluri interpretate de George Constantin – la Radio în regia lui Dan Puican (1992).

Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Ilie Purcaru, cel de neînlocuit

pro honorem ilie purcaru gazetarie serban cionoff

cronica de cartePentru că André Gide a apucat să zică o dată: „J’appelle «journalisme» tout ce qui sera moins interessant demain qu’aujoud’hui”, multă lume crede că jurnaliştii sunt doar nişte nume de o vremelnică notorietate, care dispar în noaptea uitării la fel de repede ca şi ştirea pe care au scris-o sau au difuzat-o. Este, la mijloc, o mare confuzie între adevăratul ziarist – ca „istoric al clipei”–  şi urmaşii lui Paparazzo, personajul pitoresc din pelicula lui Fellini La dolce vita”, încrâncenatul vânător de imagini-bombă cu şi despre vedete. Care vedete, de multe ori, nu sunt decât nişte eternităţi de-o clipă. Până la urmă, este vorba, iar şi iar, despre raportul din succes şi valoare, dintre notorietate şi prestigiu sau, în ultimă instanţă, dintre produsele de serie, la modă şi creaţia durabilă.

Un nume de ziarist care a evadat de sub povara prescripţiei lui Gide este, fără doar şi poate, Ilie Purcaru. Personaj captivant, spirit scotocitor, inventiv şi mereu în contra tabu-urilor oficializate prin inerţia gândirii unice. Când se va scrie cu adevărat o istorie a presei române, dincolo de prejudecăţi mai vechi sau mai noi şi de partizanate intolerante, Ilie Purcaru îşi va avea, cu siguranţă, un loc al său, bine stabilit, iar lecţia sa de presă va rămâne deschisă pentru cel ce se va apleca asupra ei cu dorinţa de a învăţa ceva…

Până atunci, nu pot decât să salut frumoasa iniţiativă a confratelui Ioan Barbu de la Râmnicu Vâlcea de a edita volumul „Pro Honorem. Ilie Purcaru. Cine sunt – istoria unei vieţi”, apărut la Editura „Antim Ivireanul”, pe care îl consider a fi un remarcabil omagiu adus lui „Neneailie purcaru volum dedicat ioan barbu Iliuţă”, la împlinirea a opt decenii de la naştere. „În noiembrie 2013, ar fi împlinit 80 de ani”, scrie Ioan Barbu în emoţionantul Cuvânt înainte al cărţii. „Ilie Purcaru-omul şi scriitorul de care ne este dor.” Şi mai departe:” Ne-am gândit să-l omagiem cu volumul Pro Honorem. Ilie Purcaru (n. 5 nov. 1933 la Râmnicu Vâlcea–d. 10 octombrie 2008, la Bucureşti).”

O surpriză, în înţelesul cel mai frumos al cuvântului, avem, sunt sigur, citind textul autobiografic Cine sunt, un text scris, după propria mărturisire, la rugămintea fiicei sale, Anda. Un text fluent şi convingător, fără cine ştie ce revelaţii fulminante şi, mai ales, fără dorinţa de a epata cu care felurite notorietăţi efemere se auto-propun, acum, a fi fost nu doar în miezul unor evenimente decisive, ba chiar şi în epicentrul lor. Trăind, scriind şi lucrând într-o perioadă atât de densă şi de contorsionată de istorie românească (dar nu numai românească), aşa după cum este cea dintre începutul anilor ’50 ai vecului trecut şi până spre sfârşitul primului deceniu al celui în care am păşit, Ilie Purcaru a trăit felurite şi nu totdeauna şi fericite experienţe, de care, rememorându-le, se desparte cu seninătate, cu înţelepciune, mai ales, fără resentimente şi porniri vindicative. Dar- – lucru mare în ziua de azi! – şi fără a-şi supralicita meritul de a fi fost prezent într-o împrejurare sau alta. De-ajuns să mă refer, de pildă, la scandalul iscat după ce, împreună cu alţi colegi de redacţie de la „Scânteia tineretului” a chefuit pe terasa de la ]Turn”, peste drum de Sala Palatului, unde, pe deasupra, s-au cântat şi nişte cântece periculoase. Ispravă care, bineînţeles, nu putea trece neobservată nici pentru ochiul şi timpanul „organelor” şi nici pentru vigilenţii partinici, cadrele de nădejde ale momentului. Vă daţi seama ce ar fi scos de aici un amator de auto-martirizare imagistică spre a-şi etala „dizidenţa de fotoliu”? Dimpotrivă, Ilie Purcaru povesteşte totul cu superioară detaşare, dar şi cu o subtilă undă de ironie. E ceva în toată istorisirea sa care aduce aminte de Opinia publică sau chiar de Mielul turbat ale lui Aurel Baranga. Adică o mică schiţă de moravuri în tuşe neiertătoare.

model de jurnalism ilie purcaru

Ar fi însă nedrept, pentru Ilie Purcaru, şi, în acelaşi timp, incorect, pentru noi, dacă i-am reduce mesajul profund şi trainic şi lecţia de gazetărie trăită şi asumată doar la un şir de întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante. De aceea, socotesc a fi un merit deosebit al cărţii acela că a încorporat în cuprinsul ei atât câteva texte semnificative pentru travaliul reportericesc al lui Ilie Purcaru, cât şi o seamă de mărturisiri ale unora dintre cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi în preajmă (fiindcă privilegiu a fost !). Îmi este greu să aleg o evocare sau alta, aşa încât nu pot decât să las cititorului plăcerea de a pătrunde într-un univers spiritual unic şi plin de tâlcuri frumoase. Şi, cu siguranţă, după ce va fi citit aceste depoziţii sufleteşti, titluri de gazete – de la ]Ramuri” la ]Tribuna româniei” şi, de ce nu?, chiar „Scânteia tineretului” – ca şi numele unor Marin Sorescu, Eugen Barbu, Paul Anghel, Malvina Urşianu, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu sau Fănuş Neagu, vor căpăta, datorită harului unic al lui Ilie Purcaru, alte, noi, înţelesuri.

Aşa după cum sunt convins că fiecare dintre evocările cuprinse în carte va adăuga portretului gazetarului de excepţie dimensiuni mai puţin cunoscute ale poetului, eseistului şi prozatorului Ilie Purcaru conturând mai bine o personalitate de excepţie.

Nu aş putea încheia aceste sumare notaţii fără a face o menţiune specială la un text a cărui valoare de document moral mi se pare demnă de reţinut. Mă refer la amplul interviu pe care mai tânăra colegă de breaslă, Alice Diana Boboc, l-a realizat cu Ilie Purcaru şi care are ca motto una dintre puţinele profesiuni de credinţă direct exprimate ale acestuia: „Eu sunt reporterul-reporter, puţin idilic, puţin ludic, mai cu duhul blândeţii.” Am reţinut şi vreau să consemnez acest interviu pentru că el este un model de dialog între două personaje distincte, adică între o tânără lipsită de inhibiţii dar şi de prejudecăţi – un om care ştie „ce” şi „cum” să întrebe – şi eroul său, un om care, la rândul său, ştie „ce” şi „cum” să îi răspundă. În acest fel, interviul menţionat – ultimul pe care Ilie Purcaru l-a acordat înainte de stingerea sa nedreaptă – este o dovadă că lecţia sa de gazetărie îşi dovedeşte temenicia.

În tot, cartea aceasta rămâne o emoţionantă şi convingătoare mărturie despre omul Ilie Purcaru, despre gazetarul Ilie Purcaru şi despre scrisul său, ceea ce, cu siguranţă, ne va interesa, mâine, la fel de mult ca şi azi.

Şerban Cionoff

Presa din Suedia semnalează un număr record de cărți traduse din română în suedeză

presa din suedia literatura romana in suedeza

În data de 15 august 2013, conducerea Târgului de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg, la care anul acesta România este țară invitată de onoare, a transmis următorul comunicat de presă, având ca subiect numărul mare de cărți traduse din română în suedeză în 2013:

„Târgul de Carte de la Göteborg, 26–29 septembrie, are anul acesta în centru literatura română. Inițiativa este susținută de un număr record de traduceri în limba suedeză: unsprezece titluri aparținând unor genuri diferite. Nouă dintre autorii cărților traduse participă la târg, fie în programul de seminarii, fie în programele de la standul României.”

Interesul pentru literatura română este rezultatul unei munci constante și asidue și ne bucurăm că editurile suedeze publică anul acesta cele 11 cărți, afirmă Dan Shafran, directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, el însuși traducător.

„Recolta” de anul acesta prezintă diversitatea literaturii noastre: va fi publicată proză, poezie, filozofie, vor fi publicați clasici (Emil Cioran, Marin Sorescu), nume consacrate (Mircea Cărtărescu), debutanți (Cătălin Dorian Florescu). Au fost traduși atât autori care trăiesc în România (Gabriela Adameşteanu), cât și autori din exil (Norman Manea, Gabriela Melinescu), iar temele cărților acoperă subiecte variate, pornind de la istorie (Varujan Vosganian) și ajungând la feminitate și maternitate (Ioana Nicolaie).

literatura

Skräpliv este prima antologie de nuvele românească care apare în limba suedeză, confirmând importanța acestui gen literar în literatura română. Volumul include nuvelele a 11 autori contemporani, nuvele a căror temă comună este singurătatea, fie că e vorba de oameni tineri sau bătrâni, fie că e vorba de cei abandonați de istorie, de societate sau de familie.

Cu cinci titluri din cele unsprezece, poezia ocupă un loc important în alegerea editorilor, printre titlurile publicate numărându-se o selecție de poeme ale lui Marin Sorescu. Sorescu (1936–1996) a fost unul dintre primii scriitori români al căror nume a fost vehiculat pentru Premiul Nobel pentru literatură. Memoria sa trăiește în Suedia nu în ultimul rând datorită Premiului Sorescu, premiu acordat anual de Institutul Cultural Român de la Stockholm unui scriitor suedez care dizolvă granițele și creează locuri de întâlnire între expresii culturale diferite.

Printre romanele publicate în acest an se numără titluri cu recunoaștere internațională: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian, o poveste colectivă a armenilor care au luat calea exilului în timpul anilor 1900, tradusă deja în zeci de limbi; Iacob se hotăște să iubească de Cătălin Dorian Florescu, o pasionată cronică de familie distinsă cu Schweizer Buchpreis în 2011.

carte

Cărțile românești apărute anul acesta în traducere suedeză

Skräpliv, antologie de nuvele (Editura 2244, traducere de Jeana Jarlsbo & Anna Hedman; prefață semnată de Henrik Nilsson; selecție realizată de Eva Leonte & Ingemar Nilsson). Conține nuvele semnate de Gabriela Adameşteanu, Adriana Bittel, Daniela Crăsnaru, Augustin Cupşa, Adela Greceanu, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Veronica Niculescu, Răzvan Petrescu, Bogdan O. Popescu, Lucian Dan Teodorovici.

Svetlana Cârstean, Floarea de menghină, poeme (Editura Ramús, traducere de Athena Farrokhzad)

Mircea Cărtărescu, Travesti, roman (Editura Bonniers, traducere de Inger Johansson)

Emil Cioran, Tratat de descompunere, eseuri (Editura Hströms, traducere de Nikanor Teratologen; postfață de Sven André)

Daniela Crăsnaru, Austerloo, poeme (Editura Ellerströms, selecție și traducere realizate de Dan Shafran)

Cătălin Dorian Florescu, Jacob se hotărăște să iubească, roman (Editura 2244, traducere de Ulrika Junker Miranda)

Norman Manea, Vizuina, roman (Editura 2244, traducere de Peter Handberg și Dan Shafran)

Gabriela Melinescu, Pe spatele peștișorului de aur, poeme (Editura Ellerströms, prefața și traducere de Inger Johansson)

Ioana Nicolaie, Cerul din burtă, poeme (Editura 10TAL Bok, traducere de Inger Johansson)

Marin Sorescu, Erată la paradis, poeme (Editura Ellerströms, selecție și traducere de Dan Shafran)

Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, roman (Editura 2244, traducere de Inger Johansson)

Comunicatul a fost preluat de fluxurile de știri suedeze și de publicații. Cotidianul național Svenska Dagbladet preia comunicatul și îl dezvoltă într-un articol în ediția sa online din 15 august. Menționăm de asemenea faptul că editurile suedeze au suportat integral costurile pentru publicarea celor unsprezece traduceri din limba română.

Conferința „Lumea în care trăim” la Întâlnirile SpectActor de la Craiova

„Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ de la Craiova îl vor avea ca invitat în luna noiembrie pe Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român.

Andrei Marga a mai fost invitatul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ în anul 2011 şi revine la Craiova pentru conferinţa Lumea în care trăim, pe care o va susţine duminică, 18 noiembrie 2012, de la ora 11.00, în Sala „Ion D. Sîrbu”. Moderator: Nicolae Coande.

„Întâlnirile SpectActor” reprezintă un eveniment cultural important în viaţa Craiovei începând cu anul 2009. Printre cei care au conferenţiat până în prezent la Teatrul Național „Marin Sorescu” se numără personalităţi precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Ţopescu, Eugen Negrici, George Banu, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu.

Caramitru – Mălăele, câte’n lună şi în stele

Spectacolul Caramitru – Mălăele, câte’n lună şi în stele se va juca încă o dată, în ediţie extraordinară, joi, 28 iunie, de la ora 20.00, pe Scena Mare a Teatrului Național din Bucureşti. Deşi spectacolul din data de 28 mai trebuia să fie ultimul din acest sezon, la cererea spectatorilor care nu au reuşit să îşi cumpere bilet pentru ediţia finală, cei doi actori şi-au amânat plecarea în concediu pentru a susţine încă un spectacol la sfârșit de stagiune.

O revelație a începutului de an, acest spectacol a fost jucat cu casa închisă la fiecare reprezentaţie la București și a avut premiera în mai multe orașe din țară. Înfruntarea are forţă, se râde cu lacrimi în reprize vulcanice de haz spumos, iar hohotele devin emoţii, în momente cu o încărcătură sensibilă profundă.

La marea finală, orice lovitură de teatru este permisă. De la Shakespeare la Topârceanu, de la Nichita la Marin Sorescu, Ion Caramitru îi răspunde cu inteligenţă şi subtilitate unui partener vulcanic, irezistibil în rolurile comice, impresionant în cele dramatice – Horaţiu Mălăele. Seducători, cu un umor irezistibil şi cu profunzimea care i-a făcut legende, cei doi se vor înfrunta în versuri, un duel plin de forţă şi energie, moderat de incredibila muzică a violoncelistului Adrian Naidin. Adrian Naidin şi-a sedus întotdeauna publicul cu o combinaţie de stiluri muzicale, pe un violoncel care atinge note de-o frumuseţe şi perfecţiune rare.

Biletele pentru spectacolul de la București, care va avea loc pe 28 iunie, în Sala Mare a Teatrului Național, se găsesc la casieria Teatrului Naţional din București (tel 021. 314.71.71), la Sala Palatului, în Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul, Librăria Mihai Eminescu şi online, pe  www.biletoo.ro, www.blt.ro și pe www.bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro.