„Oglinzile clipei”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu – ediție specială „Liber să spun”

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, de la ora 12.00, la Radio 3Net „Florian Pittiș”, Nicoleta Balaci vă propune o ediție specială a emisiunii „Liber să spun”, care o va avea ca invitată pe pictorița Andreea Gheorghiu. Participă: Costin Tuchilă. Prin telefon: criticul Marina Roman și ziaristul Alexandru Leaua.

Expoziția de pictură a Andreei Gheorghiu, Oglinzile clipei, va fi deschisă în perioada 15 octombrie–3 noiembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei). Vernisajul va avea loc marți, 16 octombrie, la ora 18.00. Cu participarea actorului Mircea Albulescu. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi profunde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman).

Vezi: Biblioteca Metropolitană București

Andreea Gheorghiu Art


Slugi isteţe şi bufoni

Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele

Duminică 25 martie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi recitalul „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele.

Spectacolul realizat în 2005 de Costin Tuchilă şi Puşa Roth cuprinde fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Regia artistică: Cristian Munteanu. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Realizatorii, Costin Tuchilă şi Puşa Roth, le-au programat alternativ cu emisiunile din seria Clasicii dramaturgiei universale, în ultima duminică a lunii, la Radio România Cultural.

Această serie de recitaluri nu poartă un nume. De ce ar fi trebuit să poarte? Orice generic ar fi fost inutil, pentru că fiecare dintre cele nouă emisiuni de până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În ,,Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice. Şi mai cu seamă, să se înscrie în rigorile expresive cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic.

Publicăm mai jos fragmente din reportajul realizat Bogdan Guţă în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii cu ocazia înregistrării spectacolului Slugi isteţe şi bufoni (apărut în revista „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 [411], 20 ianuarie 2005):

„Am început cu Plaut – spunea Puşa Roth – pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi la Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii – e vorba de «nebunul teatral». Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am ajuns apoi la Vicleniile lui Scapin, unde am comparat o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.

Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă o sinteză în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circumscrisă comicului. Fără doar şi poate, există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – sunt interpretate magistral de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu.”

Horaţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şi axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”

Recital Virginia Mirea la Teatrul Național Radiofonic

Duminică, 26 februarie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Chipuri ale feminităţii”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea. Regia artistică: Cristian Munteanu. Recitalul cuprinde fragmente din Hangiţa de Carlo Goldoni, Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde, Filumena Marturano de Eduardo De Filippo, Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Matca de Marin Sorescu. Virginia Mirea interpretează rolurile: Mirandolina, Lady Windermere, Filumena Marturano, Catarina, Irina. În celelalte roluri: Dan Condurache, Gabriela Popescu, Cristian Iacob, Petre Moraru, Constantin Dinulescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 29 ianuarie 2006.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Seria de emisiuni Cinci personaje în interpretarea unui actor a fost deschisă cu „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (24 septembrie 2004). Fiecare dintre emisiunile difuzate până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În „Cronica Română”, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice, valorificate plenar de regizor. Şi mai cu seamă, înscriindu-se în rigorile expresive cerute de structura unui spectacol de teatru radiofonic.

Pe lângă amplele fragmente din piesele selectate, uneori realizând chiar sinteza piesei respective, aceste recitaluri cuprind şi scurte comentarii referitoare la personajul în discuţie, pentru a justifica astfel relaţia tematică sau tipologică. Spre deosebire de primele emisiuni din această serie („Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache – 2004, „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele – 2005, „Peţitoare şi cumetre”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Dorina Lazăr – 2005, „Îndrăgostiţi în teatrul lumii”. Interpretează Delia Nartea şi Cristian Iacob – 2005), care urmau o idee tematică sau tipologia unui personaj, recitalul Virginiei Mirea propune cinci chipuri ale feminităţii, pe cât posibil diferite: Mirandolina din Hangiţa de Carlo Goldoni, Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano din piesa lui Eduardo de Filippo, Catarina din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina din Matca de Marin Sorescu, într-o interpretare pe care nu mă feresc să o numesc excepţională.

Se spune pe bună dreptate că proba de foc a oricărui scriitor este analiza sufletului feminin. Pe de o parte datorită misterului feminităţii, pe de alta pentru că e atât de greu să aduci mereu ceva în plus pentru a-l dezlega. A trecut o jumătate de mileniu de când Gioconda surâde pe pânza lui Da Vinci şi tot de atâta vreme enigma ei nu se lasă descifrată. Probabil că nu trebuie descifrată, dacă această misterioasă compoziţie de sentimente eventual contradictorii este sinonimă, printr-o fericită reducţie, cu feminitatea.

Se crede – şi nu întotdeauna din comoditate – că sufletul feminin este aproape imposibil de pătruns, că esenţa psihologiei feminine implică o permanentă evadare din tipare, o confruntare cu imprevizibilul, acceptarea schimbării ca o condiţie paradoxală a conservării bogăţiei sufleteşti.

Şi dacă femeia a fost considerată, într-un mod care şi-a dovedit precaritatea, mai conservatoare decât bărbatul, redusă fiind la funcţia casnică, s-a observat cu mai mult sau mai puţin entuziasm cât de fragilă a fost această convingere. Atributele feminităţii se află, în fond, într-o relaţie pe cât de fină, pe atât de stabilă cu ideea de transformare perenă a lumii.

Dar nu e nici bine, nici util să încercăm să aflăm dacă nuanţelor fără hotar li se poate atribui cadrul limitativ al unor idei, ce ar putea fi şi ele preconcepute. Recitalul Virginiei Mirea, un adevărat regal de artă actoricească, exprimând în nuanțele cele mai fine tipologii și caractere atât de diverse, în registru comic sau tragic, ori urmând metamorfozele stilistice ale dramei moderne, este o dovadă a complexității personajului feminin în teatrul universal.

Costin Tuchilă

De la Tamerlan la Ubu: Recital Mircea Constantinescu

Duminică, 29 ianuarie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Din teatrul lumii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Recitalul cuprinde fragmente din Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, Avarul de Molière, Faust de Goethe, Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului de Vasile Alecsandri, Faust de Goethe, Ubu încornorat de Alfred Jarry. Mircea Constantinescu interpretează rolurile Tamerlan, Harpagon, Faust, Iorgu, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu. În celelalte roluri: Dan Aştilean, Delia Nartea, Silviu Biriş, Ştefan Velniciuc, Ionuţ Kivu, George Grigore, Mihai Popescu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Mirela Anton. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Costin Tuchilă. Înregistrare difuzată în premieră în 30 ianuarie 2011.

Spectacolul face parte din seria de recitaluri inaugurată de Teatrul Naţional Radiofonic în septembrie 2004. Fiecare dintre aceste spectacole au individualitatea lor, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului supus probei de foc presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie el însuşi dar totodată diferit, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: eseuri teatrale. În „Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept exerciţii de virtuozitate. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice.

Doctor în teatru, profesor de arta actorului la Academia de Arte „Luceafărul”, Mircea Constantinescu şi-a început cariera artistică la Teatrul de Stat din Oradea (1975–1981). Din 1981 este actor al Teatrului Odeon din Bucureşti.

Excelent actor de compoziţie, Mircea Constantinescu s-a remarcat în roluri diferite din punct vedere stilistic, dovedind o largă paletă de mijloace interpretative. Amintim, între multe altele: Gaev şi Leonid Andreevici în Livada de vişini de A. P. Cehov, Bufonul în Cymbeline de William Shakespeare, Doctorul şi Domnul în Cinci piese scurte de Eugène Ionesco, Hangiul în Ultima femeie a señorului Juan de Leonid Juhovitki, Lou şi Domnul De Witt în Camera de hotel, o trilogie de Barry Gifford, Charlotte von Mahlsdorf în Sunt propria mea soţie de Dough Wright, Theseus în Pyramus & Thisbe 4 you după William Shakespeare.

În recitalul Din teatrul lumii, Mircea Constantinescu, vechi şi statornic colaborator al Teatrului Naţional Radiofonic, reuşeşte performanţa rară de a da identitate expresivă, prin câteva fragmente, unor personaje complexe, din epoci şi arii stilistice complet diferite, care presupun schimbarea rapidă şi convingătoare a registrelor interpretative, de la personajul titanic al lui Marlowe, scitul Tamerlan, „biciul lui Dumnezeu”, la avarul lui Molière, care, sub aparenţa de bufon „smintit”, are „un caracter particular de măreţie dramatică” și la ridicolul bonjurist Iorgu, educat într-un centru imaginar de cultură (Sadagura) sau de la Faust din scena pactului cu diavolul la nebunia suprarealistă, cu date atât de particulare, în ton de fabulă absurdă, a lui Ubu, inventatorul patafizicii, care nu mai doreşte „să descreierisească”. În mod special se cuvine remarcată interpretarea personajului lui Jarry din aceste fragmente extrase din Ubu încornorat, probă de virtuozitate actoricească, Mircea Constantinescu reuşind un portret radiofonic plin de plasticitate al „nebuniei ubueşti”. Interpretând de fapt două personaje, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu, de la o replică la alta, actorul îşi schimbă complet registrul, de la timbrul vocii la intonaţie, cu un efect teatral extraordinar.

Costin Tuchilă

Literatură – Muzică – Teatru. Confluențe

Amfiteatrul muzelor – Ilinca Dumitrescu și invitații săi

Duminică, 6 noiembrie 2011, la ora 11.00, în Sala de concerte „Euterpe” a Universității „Spiru Haret” din București (intrarea prin str. Doamnei nr. 15), Ilinca Dumitrescu vă invită la o nouă manifestare din cadrul „Amfiteatrului muzelor”: Literatură – Muzică – Teatru. Confluențe.

Invitat de onoare: scriitorul Valeriu Râpeanu, aniversat cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Participă: actriţa Iulia Boroș, lect. univ. dr., Facultatea de Arte, Universitatea „Spiru Haret”; scriitorul şi ambasadorul Ion Brad; compozitorul Ioan Dobrinescu, realizator Radio România; Marina Roman, critic de artă, lect. univ. dr., Universitatea „Hyperion”; scriitorul Costin Tuchilă, realizator Radio România.

Moment poetic: actriţa Ştefania Dumitru, Teatrul „Excelsior”.

Moment muzical: Cvartetul de clarinete „Konick”: Vasile Mocioc, Cristian Petrișor, Andrei Theodoru, Mihai Dina.

Liber sa respect. Costin Tuchila, in cautarea capodoperei.

Se spune ca pretuim dupa ce nu mai avem sau pretuim cand altcineva ne arata ca asa ar trebui. Prieteni, valori, rude, idei.
A fost senzatia care m-a „scuturat” ieri, dupa ce am participat la Biblioteca Metropolitana, la „medalionul” inchinat lui Costin Tuchila. A fost de fapt o intalnire, un cenaclu, la care prieteni, colaboratori, oameni de cultura, presa, l-au laudat pe Costin cu el de fata. Ceea ce l-a fastacit putin, dar pe mine m-a responsabilizat si mai mult, deoarece consider ca este unul dintre colegii din Radio Romania, nemediatizati suficient. Un om care munceste, discret, fara sa abdice de la standardele sale obisnuite, adica foarte inalte si care multumeste respectuos, ori de cate ori cineva, poate mult sub valoarea sa (e cazul meu, de exemplu), face un efort, cat de mic, pentru a-i cunoaste ori promova activitatea.

Cine este Costin Tuchila? V-as spune mai degraba sintetizand ce s-a vorbit ieri despre el si apoi punand cateva informatii despre activitatea sa.


Dr. Mirela Zafiri, soprana, muzicolog. Spunea ieri ca toate colaborarile dintre ea si Costin Tuchila inseamna rigoare si profesionalism, iar din perspectiva unui critic muzical, „pana” lui Costin este fina si reuseste sa astearna mai degraba o literatura, care insa are tinuta si reperele criticismului muzical, usor de inteles de mai multe categorii de public.
Dr. Marina Roman, fosta colega de facultate a lui Costin, s-a referit la valentele de critic de teatru si la faptul ca stilul lui nu este nicidecum pedagogic, iar umorul este fin, acolo unde e necesar. De altfel, Marina Roman s-a referit si cateva prelegeri pe care Costin Tuchila le-a tinut studentilor de la Jurnalism, fara a fi catusi de putin pretios, didactic sau arid felul adresarii sale. Ci captivant, plin de semnificatii, elocvent.


Dr. Ioan Adam, un coleg din radio la care privesc cu respect de cand m-am angajat – spunea despre Costin ca este ca un cautator de valori, de individualitati, interesat sa studieze mai degraba copacii, pana a descoperi padurea. In „Cetatile poeziei” (1983), de exemplu, sunt promovati mai degraba poeti din linia a doua din acea perioada, „vlastare” dupa cum le spunea domnul Adam, dar care s-au dovedit ulterior copacii vigurosi ai unei „paduri” literare valoroase. Ceea ce demonstreaza capacitatea de vizionar a lui Costin Tuchila, care in 1983 ii identifica pe aceia care aveau sa devina valori in anii ’90, 2000.
Dr. Ilinca Dumitrescu arata ca tehnicile muzicale, informatii avizate si foarte detaliate, nu ii sunt straine lui Costin nici in domeniul acesta, al muzicii. Si asta pentru ca el a ales sa „coboare” in adancuri, sa cerceteze riguros. Ilinca Dumitrescu ne-a marturisit ca il cunoaste de multi ani pe Costin Tuchila, inca de cand tatal sau (Ion Dumitrescu) a remarcat rafinamentul criticii muzicale a lui Costin si l-a invitat acasa la ei. Asa a inceput o prietenie la care arta a fost primul „numitor comun”.


Dr. Florin Rotaru ne-a vorbit cu tristete despre drama generatiei sale, care e si a lui Costin, nevoita sa treaca prin aceste zile supuse unui sistem de valori poate diametral opus aceluia in care s-a format. Ne-a spus ca e bine sa ne bucuram de munca unor oameni cum e Costin Tuchila, dar sa le-o recunoastem atunci cat sunt inca in putere, cat sunt langa noi pentru ca raportarea la contemporani inseamna sa iti cauti si sa iti cunosti si radacinile. Sa te definesti, cu demnitate, ca neam, pretuindu-ti semenii in urma carora raman marturii pentru istorie. Si a mai spus ceva: ca suntem aici (traversand o mare a imposturii in care cultura a devenit o „insula”) nu pentru ca o civilizatie extraterestra ne-a adus raul, ci pentru ca noi l-am tolerat, l-am si incurajat prin lipsa de reactie. Si ca ne-ar face bine sa ne privim mai des in oglinda, si mai profund.


M-a emotionat si maestrul Mircea Albulescu. Pentru ca, din pacate tot trist din cauza vremurilor ciudate, ne-a sfatuit ca e nevoie, mai mult decat oricand, sa ne solidarizam, chiar daca nu ne cunoastem prea bine. Sa ne solidarizam pentru ca o mana calda, pe spatele cuiva, impingandu-l usor si „spunandu-i” fara cuvinte „du-te, du-te, du-te, e bine ce faci” inseamna o confirmare a faptului ca drumul culturii, al cartii, al stiintei, al valorii e bun. Si inseamna sa dai curaj cuiva care isi pierde speranta si increderea in fortele proprii, din cauza „jur-imprejurului” nociv.
Intalnirea – cenaclu a fost „presarata” si cu surprize muzicale pregatite de Ilinca Dumitrescu, ne-am bucurat si de prezenta unui trio de interprete la nai de la liceul „Dinu Lipatti”, l-am ascultat si pe Nichita Stanescu, in ultima sa inregistrare. Surpriza cu Nichita a fost pregatita de Costin Tuchila, cel care ne-a si citit un fragment din cartea sa aproape gata, „Macaze” (nu „macazuri”).

Sper sa fi reusit sa imi depasesc emotiile intalnirii de ieri si sa exprim, asa, indirect (pentru ca nu pot sa imi alatur parerea „numelor” ilustrate mai sus, ar fi lipsa de politete), respectul pentru Costin Tuchila. Sunt onorata ca il cunosc si ca am de la cine invata.
Imi permit sa redau cateva dintre reperele carierei sale:

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.
Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Cand taraba e mare dregator, trebuie sa o mutam

„Banul fals e usor. Cat despre mine….cel care ma masoara din ochi, o sa ma cumpere fara sa ma cantareasca. Si totusi, in unele privinte, marturisesc ca nu pot fi in circulatie. Virtutea are atat de putina cautare intr-o vreme ca aceasta cand taraba e mare dregator, incat adevarata vitejie seamana cu vitejia ursarului. Agerimea s-a prefacut intr-o carciumareasa care-si iroseste creierii facand socoteli, iar toate celelalte inzestrari ale omului, din pricina rautatii vremurilor care le daltuiesc, nu fac o ceapa degerata. Voi, cei care sunteti batrani, nu va ganditi la ceea ce suntem in stare noi, tinerii, masurand caldura ficatului nostru cu amaraciunea fierii voastre; iar noi, cei aflatori in pragul tineretii suntem, de asemenea, niste mascarici – da, da, recunosc acestea”
(Henric al IV-lea, actul I, partea a II-a, scena 2), Shakespeare

Un text foarte actual, retinut in treacat, cu ochii pe cartea la a carei lansare am fost azi: „Clasicii dramaturgiei universale” (volumul I)- un lingou cultural, dupa cum spunea Marina Roman – critic si profesor universitar.

Mai multe texte, care te trimit de la umor la muzica, la istoria dramaturgiei, la scene mondene, documentari selectate, pentru ca randurile sa se „topeasca” in paginile pretiosului volum. Asa spunea Ioan Adam – critic literar si un foarte respectat coleg pe care l-am avut in Radio Romania.

Iar daca actorul Dorel Visan spunea ca suntem datori ca macar din 30 in 30 de ani, vorba pildei, sa ne lasam mostenire macar o parte din experiente, intalnindu-ne intr-o poiana, fie ea si imaginara, academicianul D.R.Popescu spunea ca lucrarea este geniala, insa anacronica. Pentru ca niciun actor, niciun director de teatru, niciun responsabil de starea culturii nu se arata tentat sa sprijine ca pe scenele din Bucuresti si din tara, sa se joace piesele-bijuterii invocate, descrise, interpretate in acest roman. Iar actorii par mai degraba interesati de roluri simple, aducatoare de faima imediata.

Da, asa e, cum se vorbea azi: volumul „Clasicii dramaturgiei universale” se poate aseza langa „Istoria literaturii romane”, a lui Calinescu. Atat pentru similitutidinea demersului (organizare cronologica si trimiteri in alte domenii), cat si pentru atractivitatea exprimarii, care a parasit cadrul elitist, pentru a se adapta necesitatii noastre ca din lectura sa capatam mai multe senzatii, in afara de informare.
Nu vreau sa fac pe criticul, nici nu pot, au fost acolo pentru asta personalitati in fata carora ma inclin. Doresc doar sa impartasesc din impresiile mele de astazi: a fost un eveniment la care mi-a batut inima cu putere, pentru ca autorii, Pusa Roth si Costin Tuchila sunt colegii mei din Radio, de fapt acea categorie de intelectuali datorita careia mai am zilnic, cate o nadejde.
Mi-a batut inima cu putere pentru ca profesorul de limba romana si dirigintele Pusei Roth au venit la aceasta lansare, mandri ca harul lor pedagogic a folosit cuiva cu o cariera stralucita.
M-am simtit mandra pentru ca aceasta carte este urmare a unor emisiuni realizate de cei doi autori si difuzate la Radio Romania Cultural din 1997. Si nu pot sa nu recunosc ca pentru mine, apartenenta la Radio Romania a ramas o mandrie.
M-a durut inima putin pentru ca aceasta festivitate nu a fost organizata la Radio Romania, asa cum cei doi, pe care nu ii simtim decat cand au emisiunile sau comentariile gata, meritau. Sunt doi dintre oamenii de cultura pe care Radio Romania ii mai are, fara a fi niciodata prea vocali, prea insinuanti, prea in fata. Mereu au stat intre carti, intre piese de teatru, intre emisiuni culturale.
Iar noi avem datoria sa ii protejam si sa le facilitam creatia. Aceasta lansare, asumarea si organizarea ei de catre Radio Romania, trebuiau sa ne apartina.
Cine stie? Poate data viitoare.