Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (8)

marius bunescu vedere din bucuresti

Marius Bunescu, Vedere din București

Cel de-al 53-lea edil, care a ocupat funcţia de primar în perioada februarie 1929–ianuarie 1934, a fost Dem I. Dobrescu, numit de presa vremii „primarul târnăcop” pentru numeroasele proiecte urbanistice pe care le-a derulat. În Memoriile sale, primarul mărturisea dem i dobrescu primar bucuresti interbeliccă a fost surprins de atmosfera care domnea acolo, o atitudine lipsită de entuziasm, dar şi de speranţe pentru viitor: „Am găsit în primărie o atmosfera defetistă, care credea ca în Bucureşti nu se poate face nimic, deoarece Capitala noastră ar fi condamnată la o banalitate eternă.” Sub mandatul său, Primăria Capitalei a funcţionat în una din Casele Assan, cea aflată în strada N. Filipescu. Ioana Pârvulescu amintea în cartea sa Întoarcere în Bucureștiul interbelic (Humanitas, 2003) că a fost „un primar ingenios, pus pe treabă […], fără îndoială cel mai energic primar al capitalei, a schimbat faţa Bucureştilor mergând şi el în sensul acelor de ceasornic, adică în sensul timpului său.”

El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927–1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.

 dem i dobrescu primarul tarnacop

Dem I. Dobrescu, „primarul târnăcop”

Pentru a elimina scăldatul în Dâmboviţa, locul de unde provenea şi apa potabilă pentru o mare parte din bucureşteni, Dobrescu a iniţiat construcţia de ştranduri. Faptul că Dobrescu a dispus construirea ştrandurilor din Capitală nu a fost pe placul tuturor. Acest obicei nu era privit cu ochi buni la vremea respectivă. A fost ameninţat cu moartea pentru că a vrut să amenajeze lacurile din zona Colentinei, pentru că se presupunea că acolo s-ar fi scăldat Mihai Viteazul. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor. Dem I. Dobrescu a lărgit marile artere ale Bucureştiului, spre exemplu, Calea Victoriei, şi a amenajat parcurile Snagov şi Băneasa. În mandatul său au fost transformate și modernizate: Șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci. A fost acuzat că a realizat lucrările din zona Unirii doar pentru a-şi sluji grupurile de interese: pavajele s-au deteriorat repede şi trebuiau refăcute. Tot el a fost cel care a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport. Tot Primăria deschide, pe spezele ei, o maternitate.

stranduri dem i dobrescu istoria primarilor bucurestiului

În cartea Viitorul Bucureştilor, publicată în 1934 la Editura „Tribuna Edilitară”, primarul îşi expune concepţia urbanistică şi, dacă ar fi apucat să-şi ducă la îndeplinire ideile, oraşul ar fi devenit cu adevărat o mare şi civilizată capitală europeană. Tot în timpul mandatului său s-a înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.

bucuresti vechiA salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: „Când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: «ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie».” Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Dacă ceilalţi primari care i-au urmat ar fi continuat modernizarea Capitalei în ritmul impus de Dem I. Dobrescu, vă imaginaţi cum ar fi arătat acest oraş supranumit, la un moment dat, Micul Paris? Dobrescu intenţiona chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni, urmând să rezulte „grădina noastră zoologică”. Un alt proiect al primarului era chiar construirea unui metrou! Ideea Lui Dem I. Dobrescu a fost materializată mult mai târziu, în anii de tristă amintire. Primarul s-a gândit şi la studenţi, la un cartier universitar pentru aceştia pe Dealul Piscului, unde să se ridice cetatea universitară, care „izolează pe studenţi şi îi fereşte de tentaţiile vieţii marilor oraşe”. Cartierul universitar aşezat „la Pisc” ar fi avut în vale „parcurile şi lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare uşurinţă”.

piata victoriei bucuresti trasuri cai iarna

La ceremonia de depunere a jurământului care a avut loc la Palatul Şuţu, pe 8 februarie 1929, Dem I. Dobrescu (Demetru Ion Dobrescu) declara: „Primăria trebuie să aibă nu numai un caracter administrativ, ci şi social”, susţinând că scopul lui este acela de a şterge impresia unui oraş aflat în mijlocul unui sat imens. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul”.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Istoria Primăriei Capitalei (1)

Doamnelor şi domnilor, am început prezentarea primarilor, persoane importante în devenirea unui oraş, şi nu unul oarecare, ci tocmai Capitala. Dar, înainte de a continua cu lista edililor, am considerat necesar să amintim şi de instituţia pe care au condus-o atâţia primari, unii care au făcut servicii deosebite oraşului aducându-l la statutul de ,,micul Paris”, alţii care nu şi-au lăsat „amprenta” privind dezvoltarea acestui oraş. După cum bine ştiţi, hrisovul emis la 20 septembrie 1459 constituie prima atestare documentară a oraşului Bucureşti, iar pentru istoricul administraţiei Capitalei, cea mai veche „carte” cunoscută până în prezent şi în care sunt menţionate îndatoririle „judeţului” (viitorul primar) şi a ajutoarelor sale, cei 12 „pârgari” (viitori consilieri), este actul emis de „Necula al lui Bobanea” la 13 mai 1563, prin care acesta întărea lui Gheorman grecul şi fiilor săi „o prăvălie ce este lângă Biserica Domnească”, aşa cum stă scris şi pe portalul Primăriei Capitalei.

Judeţul şi pârgarii reprezentau oraşul faţă de domn, faţă de marii dregători, faţă de celelalte oraşe şi aveau în grijă proprietatea orăşenească, delimitarea acesteia, stabileau hotărniciile şi măsurătorile locurilor de casă, judecau unele neînţelegeri dintre localnici, se ocupau de strângerea dărilor şi de executarea prestărilor în muncă sau servicii şi multe altele… Nu-i aşa că vi se pare normal, doamnelor şi domnilor, ca aleşii să aibă atribuţii multiple şi să se îngrijească de progresul oraşului, fiindcă mie mi se pare că este firesc dar şi obligaoriu! De ce ? Fiindcă şi-au asumat „riscul” de a ocupa aceste importante funcţii. Judeţul şi pârgarii erau aleşi anual, de obicei primăvara, de către obştea târgului. Trebuie menţionat însă că oraşele, inclusiv Bucureştiul, aveau o administraţie dublă. Alături de administraţia aleasă de orăşeni exista administraţia domnească reprezentând dreptul de stăpânire al domnului asupra moşiei sale, oraşul.

Pe vremea lui Constantin Brâncoveanu*) obligaţiile administraţiei locale sunt trecute pe seama dregătorilor domneşti, Capitala nemaiavând un „cârmuitor” ales de obştea orăşenilor.

În perioada Regulamentului Organic, bucureştenii vor avea din nou dreptul de a alege primii gospodari ai oraşului. Astfel, în toamna anului 1831 a fost creat primul „sfat orăşenesc” compus din cinci „mădulari” (membri) şi s-a stabilit sediul unei „Case a Sfatului sau a magistratului”, până atunci sediul acesteia fiind locuinţa celui ce se afla în fruntea administraţiei. Potrivit procedurilor Regulamentului Organic, la 2 decembrie 1831 a fost ales Sfatul Orăşenesc al Poliţiei Bucureştilor. Acesta se afla în subordinea Departamentului din Lăuntrul (Ministerul de Interne), iar membrii erau aleşi anual de reprezentanţii mahalalelor care aveau 25 de ani împliniţi şi un venit de 5.000 lei. „Sfatul orăşenesc” a fost înlocuit cu „Sfatul Municipal”. La 31 martie 1864, domnitorul Al. I. Cuza**) a promulgat Legea Comunală, conform căreia oraşul Bucureşti a fost declarat Comună urbană a judeţului Ilfov, condusă de un primar împreună cu Consiliul Comunal. Membrii acestuia erau aleşi direct de către adunarea alegătorilor, care se desfăşura odată la patru ani. Primarul, numit dintre cei trei consilieri care întruniseră cele mai multe voturi, mai avea şase „ajutoare”. Primul primar al oraşului Bucureşti a fost generalul Barbu Vlădoianu, iar ajutoarele sale: Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Nic. Golescu, Ghiţă Gherasi, Mihail Căpăţâneanu, Alex. I. Boronescu.

Doamnelor şi domnilor, poate că noi, trăitori în mileniul trei nu mai ne gândim la începuturile acestei importante instituţii, ci la obligaţile ei prezente, la aglomeraţia urbană, la străzile cu gropi, la promisiunile făcute de edili, la canalizare, iluminat public, parcuri, metrou, clădiri vechi şi noi, dar cred că vom înţelege mai bine rostul Primăriei dacă îi cunoaştem istoria.

Vom continua! Până atunci vă oferim mai jos o selecție de imagini ale Bucureștiului văzut de pictori de ieri și de azi.

Pușa Roth

*) Constantin Brâncoveanu (1654–15 august 1714), mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

În 1714, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său, Ianache Văcărescu. Cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

**) Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I (n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România–d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.

Bucureștiul în pictura românească

Sava Henția, Târgul Moșilor

Nicolae Grigorescu, Vedere din București

Ștefan Luchian, Periferie (Mahalaua Dracului)

Theodor Pallady, Strada Slătineanu

Theodor Pallady, Biserica Silvestru

Iosif Iser, Peisaj cu case în București

Marius Bunescu, Vedere din București

Lucian Grigorescu, Turnul Bărăției

Alexandru Phoebus, Stradă din București

Tia Peltz, Peisaj citadin, colț Calea Văcărești cu Mircea Vodă

Spiru Vergulescu, Strada Gabriel Peri

Mihai Potcoavă, Toamna la Băneasa

Mihai Potcoavă, Iarnă pe strada Mântuleasa

Mihai Potcoavă, Casă veche în București

Petre Chirea, Parcul Cișmigiu, efect de primăvară

Petre Chirea, După ploaie în Cișmigiu

Petre Chirea, Case vechi pe strada Dudești

Petre Chirea, Iarna pe strada Berzei

Petre Chirea, Ploaie pe strada Lipscani

Vasile Popa, Peisaj din Bucureștiul vechi

Vasile Popa, Iarna pe strada I. L. Caragiale

Doru Cristian Deliu, Casa de Depuneri a vechiului București

Doru Cristian Deliu, Ateneul Român

Bogdan Mihai Radu, Ateneul acompaniat de flori