În căutarea capodoperei

În căutarea capodoperei se intitulează medalionul dedicat criticului literar şi muzical Costin Tuchilă, care va avea loc luni 28 martie 2011, la ora 17,00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (str. Tache Ionescu nr. 4).

Manifestarea este programată în cadrul Stagiunii Camerale a Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, realizată în colaborare cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti (coordonator de proiect: dr. Mirela Zafiri). Invitaţi: dr. Ilinca Dumitrescu, dr. Marina Roman, dr. Ioan Adam, dr. Florin Rotaru. Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Costin Tuchilă (n. 8 octombrie 1954, Ploieşti) a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Actualmente este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. A debutat în presa literară în 1975, activitatea sa publicistică, desfăşurată la principalele reviste de specialitate şi ziare, cuprinzând peste 2300 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, de teatru, editoriale, articole pe teme diverse. A publicat volumele: Cetăţile poeziei, eseuri pe teme de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983; Privirea şi cadrul, critică literară, Editura Cartea Românească, 1988; Punctul pe cuvânt, tablete pe teme morale şi sociale, vol. I, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2001; Punctul pe cuvânt, vol. II, Chimprest Publicity, 2003; În căutarea capodoperei, studii şi eseuri pe teme muzicale, Editura Viitorul Românesc, 2002; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică de Costin Tuchilă şi Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2006; Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio, 1999–2008, ediţie alcătuită de Costin Tuchilă, Iaşi, Editura Ars Longa, 2008; Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, în colaborare cu Puşa Roth, Bucureşti, Editura Academiei, 2010.

Este autor a numeroase emisiuni radiofonice de istoria teatrului românesc şi universal, critică de teatru, critică literară. Costin Tuchilă este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

„În timp ce alţi confraţi ai lui Costin Tuchilă cantonează cu păgubitoare nonşalanţă fie în practica recenziei apologetice, fie în practica eseului superfluu, autorul temeinicei cărţi Cetăţile poeziei se dedică, meticulos şi răbdător, analizei metodic condusă de criterii evaluative limpezi, neîntrerupt susţinută de argumentul peremptoriu oferit de textul poetic. Astfel, volumul oferă un compact «pachet» de serii valorice, pînă acum doar aproximativ cunoscute şi acceptate. Fineţea şi rigoarea formulărilor, bizuite, în egală măsură, pe un gust literar cert şi pe achiziţii ale poeticii moderne dintre cele mari «funcţionale» («figura» elementelor primordiale, în accepţie bachelardiană, între altele), iată, în fond, calităţile de seamă prin care se distinge cartea lui Costin Tuchilă.” (Nicolae Ciobanu, „Luceafărul”, 31 decembrie 1983).

Cetăţile poeziei e o carte care impune nu o generaţie de poeţi, ci poeţii unei generaţii, iar în Costin Tuchilă unul dintre criticii lor cei mai avizaţi.” (Marian Odangiu, „Orizont”, 9 decembrie 1983).

„În primul rînd critic al generaţiei sale, Costin Tuchilă este un eseist de reală forţă analitică, bun cunoscător al mişcării de idei din peisajul literar contemporan, capabil a glosa cu dezinvoltură în marginea lecturilor preferate, alcătuind astfel sinteze de autori, ca veritabile fişe pentru o ulterioară, virtuală, posibilă panoramă în mers a literaturii române de azi.” (Constantin Cubleşan, „Steaua”, octombrie 1988).

„Dacă citim însă atent, [în Punctul pe cuvânt] tipurile nu sunt recente, ci, dimpotrivă, clasice. E vorba în esenţă de un bestiariu moral ale cărui făpturi multicolore neliniştesc conştiinţa interogativă a eseistului prin vivacitatea lor nouă. Un scurt inventar, fatalmente incomplet, ne poate ajuta să descoperim obsesiile, ţintele, mizele vechi de când lumea şi caracterologia. Costin Tuchilă nu face îndeobşte gazetărie searbădă, apoasă, ci o construcţie literară. Abstracţiunile lui din Punctul pe cuvânt sunt «personaje» a căror traiectorie, fie şi meteorică, e urmărită cu mijloacele analistului de universuri fictive. […] Când se supără în «priză directă», eseistul câştigă în dezinvoltură şi, firesc, pune accentele pe cuvinte mai apăsat, distinge mai bine kitschul drapat sub aparenţe onorabile, adică moftul. […] Punctul pe cuvânt relevă vitalitatea acestuia chiar şi la o vârstă centenară. În plină civilizaţie multimedia, rămânem dureros de constanţi, caragializând sub veşnicele bolţi. Guţişor, «eroul» unui «moft» savuros, coboară direct din Bubico, semn că sub mantia lui Caragiale şi un eseist de azi se poate simţi la largul său.” (Ioan Adam, Zidul şi litera, Bucureşti, Editura Adam, 2004).

„Pentru Costin Tuchilă muzica a încetat să fie un simplu violon d’Ingres, exerciţiul îndelungat în spaţiul comentariului muzical investindu-l cu atestări profesionale în domeniu. După aproape trei decenii de publicistică făcută sub semnul lui Eutherpe şi al Melpomenei, Costin Tuchilă publică în 2002 volumul În căutarea capodoperei (Editura Viitorul Românesc) care-l investeşte ca muzicolog plin de autoritate.” (Titus Vîjeu, Scripta manent, ghid biobliografic al scriitorilor din Radio, 1928–2004, Editura Casa Radio, 2004).

„Volumul [Un clasic modern – Ion Dumitrescu] se citeşte cu sufletul la gură căci în filele lui, cititorul urmăreşte un destin excepţional, evocat de cele mai multe ori de martorii oculari ai derulării lui, ei înşişi intraţi de mult în galeria reprezentanţilor de seamă ai muzicii româneşti.” (Sanda Hîrlav-Maistorovici, „Axioma”, martie 2007).

„Genericul volumului defineşte claritatea intenţiilor: Un clasic modern. Adică, ceva definitiv. Materialele adunate, multe, toate sau aproape toate, oricum câte au putut descoperi realizatorii în acribia cercetării lor de mai mulţi ani, restituie ceva din existenţa aceasta simbolic singulară. Strălucirea inteligenţei, orizontul culturii, originalitatea nepereche a temperamentului, pasiunea pentru actul creaţiei, iubirea pentru cei numiţi simbolic «aproapele», capacitatea a de se opune neadevărului, nedreptăţii şi imposturii… […]

Realizatorii cărţii au gândit o succesiune de etape ale cunoaşterii-portret: Medalion, Studii lexicografice, profiluri critice, cronici, consemnări, Receptarea postumă, Interviuri cu artistul. În final, ni se adresează chiar Ion Dumitrescu, în emoţionante pagini de muzicologie şi memorialistică ce îi poartă semnătura.” (Grigore Constantinescu, „Cronica Română”, 26 ianuarie 2007).

„Logic, această carte [Clasicii dramaturgiei universale] trebuia să apară după Istoria literaturii române a lui G. Călinescu. Cu atât mai mult, meritul celor doi autori este deosebit: ei aduc în cultura română un studiu fundamental şi aşează România, în acest domeniu, în contextul marilor culturi.” (Florin Rotaru, 12 ianuarie 2011).

„Studiile incluse în Clasicii dramaturgiei universale reprezintă un demers critic de tip creator, ceea ce le deosebeşte de alte cărţi care sunt mai degrabă lucrări de arhivistică. De la bătrânul Eschil la pururi captivantul şi jovialul Marivaux parcurgem, în acest prim volum, o istorie a valorilor teatrului universal.” (Ioan Adam, 12 ianuarie 2011).

„Cu o bibliografie extrem de bogată şi actualizată la 2010, cu inserţii relevante de text din piesele analizate, cartea este o piatră de hotar de la care începe un domeniu care va schimba unghiul de abordare a istoriografilor şi criticilor literari şi teatrali de-acum încolo şi pentru foarte multă vreme.” (Marina Roman, 12 ianuarie 2011).