Târg de vară până-n seară

târg  afis

Piaţa Ţărănească si Meşter(Eşti)! organizează în plină vacanţă Târg de vară până-n seară în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București, Șos. Kiseleff nr. 3,  de vineri 31 iulie, până duminică 2 august 2015, între orele 10.00–19.00. Intrarea este liberă. Continuă lectura „Târg de vară până-n seară”

Târguieli de primăvară

târg afis

Piaţa Ţărănească şi Meșter(Eşti)! vă invită în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București, din 13 martie până în 15 martie 2015, la evenimentul „Târguieli de primăvară”.

Aşa cum cere tradiţia la Piaţa Tărănească de dulce sau de post, toate se iau pe degustate, iar cei mai pricepuţi meşteri şi artizani din toate zonele țării vor fi prezenţi cu obiecte felurite.
La terasa tradiţională vom face cel mai mare ceaun de post din Bucureşti. Acesta are 300 de litri, 600 de porţii iar pentru pregătirea lui este nevoie de 50 de kg de fasole, 20 kg de ceapă, 20 kg de ardei, 6 kg morcovi, 6 kg ţelină, condimente şi verdeaţă şi va fi pregătit sâmbată, 14 martie 2015. Gospodinele dâmboviţene vor mai pregăti şi saramură de peşte cu mămăligă, borş de peşte şi tocană de legume.
De post: siropuri, suc de mere, dulceţuri, salate, murături şi zacuşti de toate felurile preparate după reţete cu tradiţie din Argeş, Maramureş, Harghita şi Mureş, turtă dulce şi covrigi din Piteşti, plăcinte de Turnu şi plăcinte munteneşti cu: măr, dovleac, mac, vişine şi prăjituri de post din Maramureş, miere şi produse apicole, poame fel de fel, rahat turcesc şi cafea la nisip
De dulce: afumături tradiţionale din Argeş, Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, brânzeturi, caşuri şi caşcavaluri argeşene, pastramă şi cârnaţi, halviţă, ciocolată de casă, griliaş şi dulciuri specific bănăţene, prăjituri de casă, ţuici şi fel de fel de bunătăţi.
Continuăm seria promovării meşteşugurilor tradiţionale din satele româneşti, dar şi a tinerilor artişti din toată ţara care vor fi prezenţi cu: icoane, ceramică, păpuşi, pănuşă, lemn, cojoace şi papuci, bijuterie tradiţională şi hand made, săpunuri de casă, ii şi straie ţărăneşti, feţe de masă, ştergare şi fel de fel de ţesături, sticlă, lână împâslită, tablouri din flori, pernuţe din lavandă.
Colecţionarii sunt prezenţi cu mobilier vechi, obiecte din gospodăria ţărănească, carte veche, porţelan şi multe alte obiecte.
Vă aşteptăm de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00 să târguiţi la „Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)!”, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea este liberă.

Pentru detalii:
Dragoş Berariu – Marketing Manager Tactic Events
Tel: 0735 44 13 03; 0745 79 84 06
Fax: 031 424 34 88
E-mail: dragos@tacticevents.ro
https://www.facebook.com/ptaraneasca

Vezi: arhiva categoriei Tradiții

Arhiva categoriei Muzee

Târgul lui Gustar

targul lui gustar afis

Piața Țărănească și Meșter(Ești)! vă invită de vineri până duminică la Târgul lui Gustar, din 22 până în 24 august 2014, între orele 10.00 și 18.00 în curtea Muzeului Național al Țăranului Român din București, Şos. Kiseleff nr. 3.

Şi-au anunțat prezența meșteri și artizani din toate zonele țării: cojocari, olari, cioplitori, țesătoare, iconari, negustori cu mobilier și unelte țărănești, dar și tineri artiști cu bijuterii, obiecte casnice și de decor, vestimentație și încălțări pictate manual, sticlă pictată, jucării realizate din lemn sau alte materiale reciclabile, ceramică și obiecte decorative, plante de leac sau săpunuri naturale.

Negustori din toată țara vor fi prezenți cu țesături, mobilier, ceramică și alte obiecte țărănești din toate zonele țării, dar și cu obiecte din perioada interbelică: cărți, patefoane, porțelanuri, bronzuri, bijuterii.

Ca de obicei, puteți târgui fel de fel de bunățăti: legume proaspete, brânzeturi, turtă dulce și covrigi, prăjituri tradiționale, cozonaci și fel de fel de cofeturi, plăcinte de Turnu și poale-n brâu, miere și țuică, dulcețuri și siropuri naturale, kurtos kälacs, balcavale și cafea turcească la nisip.

gustar

Gospodine pricepute din Dâmbovița vor pregăti la ceaun mâncare ca la bunica acasă: ciorbă de fasole cu afumătură, ciolan fiert în vin, varză călită cu cârnați, legume și ciuperci la grătar, lipie coaptă.

Copiii se pot juca alături de meșteri și artizani la atelierele de creativitate sâmbătă și duminică:

Roata olarului, realizare ceramică de Horezu – Familia Iorga

Pictură pe ceramică – Mariana Șerban

Tablouri din flori naturale – Marinescu Dan

Pictură pe tricouri și magneți – Simona Văduva

Icoane pe lemn – Cantaragiu Florian

Organizator: Tactic Events

Corina Berariu- Event Manager. Tel: 0735 441 304. Fax: 031 424 34 88

E-mail: office@tacticevents.ro

Facebook: https://www.facebook.com/ptaraneasca

Târg de Primăvară

targ de primavara

Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! organizează weekendul acesta „Târg de Primăvară” în curtea interioară a Muzeului Ţăranului Român din Sos. Kiseleff nr.3, unde vă aşteaptă, de vineri 14 martie până duminică 16 martie 2014, între orele 10.00–18.00, aproximativ 100 de producători, meşteri şi artizani, negustori şi tineri artişti. Intrarea este liberă!

Meşter(Esc)! pentru domniile voastre meşteri populari şi artişti creatori de: ceramică, obiecte din piele, mic mobilier pictat, oale, linguri, decoraţiuni, căuce şi ibrice de alamă; cu ii şi marame; cu scoarţe şi cergi; cu icoane şi pristolnice, bijuterii hand made, obiecte realizate din lână şi croşetate, laolaltă meşteri vechi şi tineri creativi. În curtea interioară veţi putea face o întoarcere în timp, printre obiectele de antichităţi ţărăneşti şi nu numai.

Li se alătură producători cu: telemea, urdă, caş afumat, brânză cu busuioc sau pătrunjel, brânză de burduf şi în coajă de brad, cârnaţi şi afumături tradiţionale din carne de porc, curcan şi vită din Maramureş, Sibiu, Buzău, palinci şi prăjituri. De post: zacuşti, siropuri şi dulceţuri fel de fel din Argeş, Bacău şi Maramureş, miere şi produse apicole, mere, nuci şi poame, turtă dulce, covrigi şi multe altele.

panificatie

Gospodine pricepute din Dâmboviţa gătesc la faţa locului, la ceaun, mâncăruri de dulce şi de post, grătare şi mămăligă, lipie şi bunătăţi fel de fel.

Pofticioşi sau iubitori de frumos, colecţionari şi amatori de artă şi bună dispoziţie, vă aşteptăm pe toţi, din 14 până în 16 martie, de dimineaţa până seara, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român!

Vizitare: zilnic, între orele 10.00 şi 18.00. Intrarea liberă!

Organizator: Tactic Events

Înscrieri, detalii şi confirmări la numărul de telefon: 0735 441 3030735 441 303/4

MeşterEşti

ceramica

De vineri, 22 noiembrie până duminică, 25 noiembrie 2013, Piaţa Ţărănească şi MeşterEşti vă invită la un nou târg în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București.

Vor fi prezenţi producători tradiţionali şi meşteri populari, creatori hand made şi colecţionari, de pe la ora 10.00 până pe la 18.00 cu: icoane, ţesături, podoabe, căciuli şi alte obiecte croşetate, bijuterii, casete pictate, măşti tradiţionale, ii şi ştergare din pânză şi borangic, lăzi de zestre, vâlnice, mobilier ţărănesc, patefoane, ceramică tradiţională şi de colecţie, dar şi bunătăţi de post şi de dulce: cozonaci, mere, magiun, zacuşti şi murături, turtă dulce şi covrigi, miere şi cofeturi, ciocolată de casă şi prăjituri tradiţionale, afumături şi prânzeturi, păstrăv afumat, plăcinte şi multe alte bunătăţi. La ceaun, preparatele dâmboviţene, cu sarmale de post şi mămăligă, se pot servi cu ţuică bio sau vin fiert!

Totul se ia pe încercate sau pe degustate, pe măsura şi pe gustul domniilor voastre, de vineri până duminică, la MNTR!

Detalii:  Corina Berariu, tel. 0744 860 082, office@tacticevents.ro.