„Occidentul Românesc”, decembrie 2012

occidentul-romanesc-spania-publicatie-decembrie 2012

A apărut ediția pe luna decembrie a publicației independente Occidentul Românesc, adresată în special comunităţii de români din Spania. Conţinutul editorial, de o foarte bună calitate, este pregătit de o echipă redacţională profesionistă, sub coordonarea directă a jurnalistului Michael H. Cronkite din California – SUA, american de origine română.

Alături de articole cu informaţii practice şi utile, publicaţia oferă cititorilor săii şi teme de interes şi cultură generală, pregătite de jurnalişti români din Spania, SUA, România şi Australia.

Vă prezentăm câteva dintre rubricile permanente: Consultanţă juridică, Sfatul psihologului, Tradiţii româneşti, Bucătărie românească, Interviuri cu personalităţi din România, Pagina sportivă, Informaţii ale autorităţilor române din Spania, Ştiri din Spania şi din România.

Ziarul este gratuit, Occidentul Românesc ajungând direct în locurile frecventate de românii din Spania, sau în care aceştia au acces.

martin-rico- la torre de las damas en la alhambra de granada 1871 72

Martin Ríco, La Torre de las Damas en la Alhambra de Granada, 1871–72

Din ediţia pe luna decembrie am selectat câteva titluri pentru cititorii din România:

• Prezentarea diplomatică a României în Regatul Spaniei, informaţie utilă pentru toţi românii, rezidenţi, cetăţeni spanioli de origine română, sezonieri sau turişti.

• Asociaţia Jurnaliştilor Români din America de Nord (NARPA) a celebrat ziua României alături de românii din Sacramento, California

• Valencia. Congresul avocaţilor români din Spania: 22–23 decembrie 2012

• Despre greşelile noastre şi ale greşiţilor noştri, rubrică permanentă semnată de Dan Caragea, critic literar, Portugalia.

• Când e vorba de ţara mea, nu fac compromisuri. Interviu realizat și editat de Gabriela Căluțiu Sonnenberg cu Mihaela Mihai, din care vă prezentăm un fragment:

G. C. S.: O viață palpitantă și o carieră ca-n filme, s-ar putea spune! Contrar aparențelor, însă, dacă este să aruncăm o privire asupra tractoriei pe care ați urmat-o după revenirea în țară, cu greu ne putem decide care din perioade a fost mai interesantă: sunteți la ora actuală Director de Comunicare al Consiliului National al Audiovizualului din București (din anul 2000); între 2006 și 2008 ați deținut Președinția Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Artă – Cartel-Alfa, iar din anul 2005 sunteți Președinta Uniunii Artiștilor Liber-mihaela mihaiProfesioniști din România (U.A.L.P.R.). Depășind sfera artisticului, în anul 2008 ați candidat pentru postul de Primar General al Capitalei. Judecând după numărul mare de responsabilități oficiale pe care vi le-ați asumat începând cu anul 2001, ca personalitate publică, se poate spune că ați inaugurat o nouă etapă în viață?

M. M.: Cred că am făcut trecerea de la acumulare la valorificarea experienței adunate. Fără îndoială că îmi doresc de pe acum să pun în practică ce am învățat și să ajut acolo unde este mai multă nevoie, acolo unde românii sunt neglijați și dezavantajați. Pentru început mi-am îndreptat atenția spre colegii mei de breaslă și sunt mândră că am reușit să fiu inițiatoare, autoare și membru în Comisia pentru punerea în aplicare a Legii 109/2005. Legea reglementează îndemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor intrepreți sau executanți din România… Din 2006, grație acestei legi, în jur de 7000 de artiști primesc lunar, prin Casele de pensii, această îndemnizație pe care o așteptau de 50 de ani…

G. C. S.: Înțeleg că v-ați îndreptat atenția și spre reprezentarea României în afara granițelor, mizând pe experiența acumulată în cei 24 de ani petrecuți în Franța. În ce mod intenționați să interveniți pe plan european? Vă propuneți să interveniți și pentru românii din străinătate?

M. M.: În anul 2009 mi-am depus candidatura pentru Parlamentul European. Deși candidam ca politician independent, fără a avea un partid care să mă susțină, am reușit să adun 60.000 de semnături pentru acest demers. Fiind alegeri uninominale, a fost o încântare să constat cât de mult mă apreciază românii. Mulți mi-au scris că mă iubesc și că mă respectă ; singura problemă este să afle că sunt candidat. Intenția mea este să candidez din nou la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014 și sper de data aceasta într-un final fericit. Cunosc problemele românilor din străinătate din proprie experiență. Comunitatea română nu este la fel de bine închegată ca aceea a polonezilor, portughezilor sau a altor nații. Știu de ce și pot propune soluții, atât pentru consolidarea solidarității românilor din străinătate, cât și pentru obținerea și respectarea drepturilor noastre în contextul european.

G. C. S.: Concret, care ar fi măsurile la care v-ați gândit?

M. M.: Voi face demersuri pentru a obține în cadrul Uniunii Europene dreptul la muncă al cetățenilor români, recunoașterea diplomelor, recunoașterea drepturilor la asigurări sociale (reciprocitatea drepturilor de pensie, gratuitatea îngrijirilor medicale, ajutoarele pentru handicapați etc.). Acestea sunt drepturi care se negociază prin acorduri cu UE și se semnează de către Guvernul României. Noi, parlamentarii, avem datoria să facem presiuni, în scris, asupra Guvernului României pentru a accelera aceste negocieri spre rezolvarea problemelor românilor din diaspora europeană…”

juan miro ferma 1922

Juan Miró, Ferma, 1922

• Despre dualitatea sufletului omenesc în „Viaţa pe fugă”, un roman de Mirela Roznoveanu (New York)

„…Romanul Mirelei Roznoveanu, Viaţa pe fugă, este elaborat dinamic ca stil, dramatic. Staticul rezultă din singurătatea destinului pe care autoarea îl prezintă. În carte se detaşează mirela roznoveanusondarea morală, puterea de discernământ şi luciditatea analitică a scriitoarei. Personajele sunt realizate prin trasături repezi şi incizii. Aparent, personajul principal al volumului Mirelei Roznoveanu este o femeie, Angela. Simbolic însă, adevăratul personaj principal din Viaţa pe fugă este o întreagă lume devenită fiinţă, o societate, o Cetate numită Lumea Nouă, cu obiceiurile, regulile şi prejudecăţile ei. Arta Mirelei Roznoveanu constă tocmai în ştiinţa portretizării structurii acestei Lumi Noi, căreia îi inventariază atent, toate unghiurile.” (Octavian D. Curpaş, Arizona/USA).

Pentru că ne aflăm în ultima lună a anului 2012, luna bilanţurilor activităţii noastre, mulţumim colegilor de la publicaţia Occidentul românesc pentru efortul făcut de a informa comunitatea românească din Spania. Ei sunt: Kasandra Kalmann Năsăudean şi Florin Barbu, fondatori; coordonator: Michael H. Cronkite (CA); redactor şef: Kasandra Kalmann Năsăudean; editori: Ana-Maria Marinescu (Spania), Dan Caragea (Portugalia) Irina Georgescu Şova (România), Lucian Oprea (Colorado), Marian Petruţa (Illinois), Tudor Petruţ (California); redactori: Alexandru Stancu (Asturias), Anastasia Criste (Barcelona), Gabriela Căluţiu Sonnenberg (Alicante), Mircea Fluieraş (Málaga), Sebastian Rus (Boston), Vasile Mureşan (Illinois), Tiberiu Grădiştean (Timişoara),Timeea Opreanu (Cluj-Napoca), Zoe Stoleru (Valencia); specialişti: Ionuţ Niţu, avocat, Jeni Chiriac, psiholog; redactor investigaţii : Cristian Ioanoviciu (Spania).

Pușa Roth

http://occidentul-romanesc.com/

Calendar: Florin Bogardo

În 15 august 2011 s-au împlinit doi ani de la moartea compozitorului Florin Bogardo. În ultima parte a vieții trăia retras, într-o deplină discreţie, discreţie care de fapt i-a caracterizat întreaga existenţă. La începutul lui iunie 2008, presa relata un eveniment nefericit, un incendiu care a distrus o parte a locuinţei lui Florin Bogardo şi a soţiei sale, apreciata cântăreaţă Stela Enache: „Compozitorul care a dat viaţă Anilor de liceu, melodie ce stârneşte fiori şi trezeşte nostalgii fiecăruia, a rămas, în urmă cu două zile, fără «comoara» carierei sale: staţia de înregistrări. Un incendiu i-a distrus lui Florin Bogardo camera de lucru, unde artistul avea multe obiecte ce reprezentau atât cariera sa, cât şi a soţiei, Stela Enache.” („Click.ro”, 5 iunie 2008). Florin Bogardo suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord, boala făcându-l să trăiască şi mai retras, refuzând orice apariţie publică.

Cântecele lui Florin Bogardo reprezintă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria genului, în deceniile 7–9 ale veacului trecut. Originalitatea melodiilor sale, indiferent dacă folosesc formule ritmice consacrate (tango, twist etc.), caracterul lor uşor de recunoscut, sensibilitatea aparte a liniilor melodice, armonia rafinată l-au impus printre marii compozitori români de muzică uşoară, autor de şlagăre de neuitat. Într-un gen care poate aluneca uşor în mediocritate comercială, Florin Bogardo este exemplul tipic de creator la care substanţa muzicală şi poetică primează, fără concesii făcute gustului dintr-o anumită perioadă sau influenţelor de tot felul. Talent melodic extraordinar, dublat de o remarcabilă ştiinţă componistică şi de un farmec poetic-muzical special, a reuşit însă să devină un muzician de o mare popularitate în epocă. Nu cred că greşesc dacă îl pun alături, ca valoare şi nu ca stil, de marii compozitori italieni ai celei de-a doua jumătăţi a veacului sau de celebri şansonetişti francezi, mai ales că Florin Bogardo este şi autor al unora dintre textele  cântecelor sale de succes.

Născut la 16 august 1942, în Bucureşti, Florin Bogardo a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti (1961–1967), avându-i ca profesori pe Victor Iusceanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie–solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (contrapunct şi fugă), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga şi Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comişel (folclor), Anatol Vieru (compoziţie). O lungă perioadă (1967–1982) a fost regizor muzical la Radioteleviziunea Română. A fost distins cu premii (1963, 1969, 1970, 1972, 1976) şi menţiuni (1973, 1974), la Festivalul de Muzică uşoară de la Mamaia şi cu Premiul Uniunii Compozitorii (1979, 1981, 1982).

Primul său şlagăr, Cum e oare? (1963), un twist pe versuri de Madeleine Fortunescu, cântat de Magareta Pâslaru, atrăgea atenţia asupra talentului excepţional al tânărului compozitor, fiind urmat în acelaşi an de Taci!, o melodie de un rafinament armonic evident. Un cântec liric, cu linie melodică amplă,  Iubirea cea mare (1966), era compus pe versuri proprii, ca şi, în anul următor, Plop înfrânt, interpretat de Dorin Anastasiu, poem cântat relativ asemănător şansonetei, dar având particularităţi stilistice personale. Tablouri (1967) pe versuri de Marin Sorescu anunţa deja orientarea compozitorului spre texte aparţinând unor mari poeţi din literatura română, clasici sau contemporani. Un an mai târziu, în 1968, Florin Bogardo lansa trei cântece realmente extraordinare, bijuterii ale genului în care textul poetic îşi găseşte echivalenţa muzicală, după părerea mea, ideală: Izvorul nopții pe versuri de Lucian Blaga, Într-o zi, când m-am născut şi Un acoperiș, amândouă pe versurile lui Marin Sorescu.

În 1967, obţinuse un succes răsunător cu tangoul Să nu uităm trandafirii, devenit repede celebru, poate că la fel de cântat şi de iubit la noi ca Vous permettez, monsieur (1964), şi el tango, al lui Salvatore Adamo.

Un capitol aparte în creaţia lui Florin Bogardo sunt cântecele pe versuri de Mihai Eminescu, interpretate în duet de Stela Enache şi Florin Bogardo: Dacă iubești fără să speri (1969, aici în versiunea Mihaelei Mihai), Când amintirile, Dintre sute de catarge (1973), Ochiul tău (1974), La steaua (1978). Ele rămân fără îndoială printre cele mai frumoase tălmăciri muzicale ale versurilor eminesciene, prin ştiinţa compozitorului de a găsi cele mai potrivite ritmuri în orizontul stilistic pe care şi-l propune, prin cantabilitate, lucru nu întotdeauna la îndemână când e vorba de poeme atât de cunoscute şi a căror muzică interioară se lasă adesea cu greu tradusă într-o melodie de aşa-zisă muzică uşoară.

Dintre marile succese ale lui Florin Bogardo mai amintesc: Ani de liceu (1986, lansat în filmul Liceenii), pe versuri de Saşa Georgescu, fredonat mulţi ani de tineri şi nu numai, Iertarea (1970), Un fluture și-o pasăre (1972), cântecul de largă respiraţie Tu ești primăvara mea (1973), toate trei pe versuri de Ioana Diaconescu.

Deopotrivă interpret foarte apreciat, cu o voce caldă şi timbru inconfundabil, Florin Bogardo a compus şi muzică de film: Bunicul şi doi delincvenţi minori (1976); Ora zero (1979), regia: Nicolae Corjos; Bună seara, Irina! (1979), regia: Tudor Mărăscu; Alo, aterizează străbunica! (1981), regia: Nicolae Corjos; Pădurea nebună (1982), regia: Nicolae Corjos; Raliul (1984), regia: Mircea Drăgan; Declaraţie de dragoste (1983), regia: Nicolae Corjos; Liceenii (1986), regia: Nicolae Corjos.

Costin Tuchilă