Din Bucureștiul de altădată: „București… Fratele meu ești” (II)

bucuresti in 1956

Referindu-mă la București am reamintit, am citat, am interpretat date despre istoria acestui oraș, capitala României, cunoscut în perioada interbelică drept Micul Paris. Când te naști, crești sau locuiești într-un loc, în cazul de față, București, faci parte integrantă din lumea lui, din viața lui și, de ce nu, din istoria lui, pentru că ești o părticică din el. Vorba cântecului: ,,București, București,/Fratele meu ești.” Am reamintit satele care formau Bucureștiul, mahalalele, sectoarele, barierele, artere importante din oraș, și acum a venit rândul cartierelor bucureștene, mai bine zis proveniența numelor acestora. Ei, eu vreau să fie ca o poveste și nu ca un document, luând fiecare cartier la rând și ținând cont de locul unde se află, de sector etc., ci, așa, punând degetul pe harta Bucureștilor, ca într-o joacă.

Statia de metrou Dristor

Stația de metrou Dristor

De această dată o să trecem imaginar, firește, prin cartierul în care se află Liceul Internațional de Informatică – unul dintre cele mai prestigioase licee din România, în cartierul Dristor, în apropiere de cartierele Dudești, Vitan, Văcărești, Titan. Vă invit să circulăm cu metroul având ca punct de reper stația Dristor, unde ne vom opri să depănăm istoria acestui cartier din sectorul 3 al Capitalei. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: „București… Fratele meu ești” (II)”

Fotograful Franz Duschek

afis conferinta 2 octombrie franz duschek

eveniment liber sa spunJoi, 2 octombrie 2014, de la ora 19.00, Palatul Suţu este gazda unei noi conferinţe: Fotograful Franz Duschek. Prezintă Emanuel Bădescu.

Franz Duschek a fost unul dintre cei mai importanţi fotografi care au activat în Bucureşti. Între subiectele pe care acesta le-a imortalizat se numără hanurile, bisericile, spitalele sau diferitele locuinţe bucureştene, într-o manieră ce permite observarea detaliilor arhitecturale sau viaţa cotidiană a oraşului, într-o perioadă caracterizată de transformări, când acesta capătă un aer occidental. Succesul lui Duschek este confirmat de faptul că acesta şi-a deschis un atelier de fotografie în centrul oraşului, unde erau realizate portrete ale unor personaje importante, dar şi imagini de tip vedere, care erau la mare căutare în epocă.

Statuia-lui-Mihai-Viteazu-3 prima statuie ecvestra din bucuresti franz duschek

Statuia lui Mihai Viteazul, fotografie de Franz Duschek

Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele „Formula AS”, „Magazin istoric”, „Lumea Magazin”, „Historia”, „Descoperă”, la „Ziarul de duminică” şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, ultima apariţie editorială fiind De toate din vechiul Bucureşti.

https://www.facebook.com/events/1636707016555808/

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinţe de joi:

Joi, 9 octombrie 2014, ora 19.00

Maşina timpului II cu Cristian Radu

Joi, 16 octombrie 2014, ora 19.00

Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Ilfov cu Oana Marinache

Joi, 23 octombrie 2014, ora 19.00

Medicii lui Brâncoveanu cu Octavian Buda

 

„Moștenirea Brâncovenilor” – prelegere susținută de Adrian Cioroianu și recital extraordinar Emil Boroghină la ICR

brancoveanu afis

În cadrul programului național „2014 – Anul Brâncoveanu”, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) organizează marți, 30 septembrie 2014, ora 19.00, o manifestare dedicată comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Intitulat Moștenirea Brâncovenilor, evenimentul va include prelegerea Sacrificiu și modernitate la Constantin Brâncoveanu, susținută de istoricul Adrian Cioroianu și recitalul extraordinar Voievozii neamului – ctitori și martiri, pe care actorul Emil Boroghină, inițiatorul proiectului, îl dedică figurilor importante din istoria românilor.

„Recitalul Voievozii neamului – Ctitori și martiri încearcă să surprindă, prin intermediul unora dintre cele mai cunoscute creații poetice romanești, momente ale atât de zbuciumatei noastre istorii. Sunt aduse în prim-plan figuri de eroi, voievozi sau oameni simpli, care s-au jertfit în numele unor idealuri, pentru apărarea pământului românesc, pentru independență și libertate, precum Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horea, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, cei care au luptat pentru Independența țării la 1877, Mihai Eminescu, țăranii răsculați la 1907, eroii necunoscuți care au căzut la Mărăști și Mărășești, făuritorii Marii Uniri din 1918, anonimii care au luptat pentru redobândirea Ardealului de Nord în cel de-Al Doilea Război Mondial, cei morți în închisorile comuniste sau tinerii martiri din Decembrie ’89. Spre toți aceștia trebuie să se îndrepte omagiul și întreaga noastră recunoștință”, spune inițiatorul și protagonistul spectacolului, Emil Boroghină, cel care a realizat și selecția poeziilor.

Accesul publicului este liber.

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (15)

primarii bucurestiului istoric pusa roth parcuri bucuresti calea grivitei

Lucian Skupiewski (februarie 1923–aprilie 1923) a fost unul dintre prietenii regelui Carol al II-lea şi face parte din familia strămoşilor preşedintelui Poloniei, Lech Kacinski, decedat într-un accident aviatic. Lucian Skupiewski şi-a dedicat întreaga viaţă îngrijirii bolnavilor şi a organizat şi condus toate spitalele de răniţi din împrejurimile Bucureştiului, în timpul Primului Război Mondial. În timpul mandatului său, şi-a continuat activitatea medicală. A lucrat în cadrul organizaţiei „Refugiilor pentru lăuze sărace” şi a fost director al maternităţii din Calea Griviţei, pe care mai apoi a transformat-o într-un spital specializat.

Alte nume, alte mandate: I. Costinescu (aprilie 1923–aprilie 1926, primul mandat) şi Anibal Teodorescu (aprilie 1926–iulie 1927). Anibal Teodorescu a fost jurist şi membru corespondent al Academiei Române. A publicat mai multe lucrări în care trata problema administraţiei locale şi a autonomiei locale. Principiul său era acela că autonomia locală duce la o descentralizare administrativă.

În iulie 1927 revine la conducere Primăriei Capitalei, pentru al doilea mandat, I. Costinescu (iulie 1927–noiembrie 1928) Urmează Gh. Gheorghian (decembrie 1928–ianuarie 1929, al doilea mandat).

Cel de-al 53-lea mandat îi revine lui Dem I. Dobrescu (februarie 1929–ianuarie 1934), supranumit „primarul târnăcop” din cauza numeroaselor proiecte urbanistice pe care le-a derulat. El a fost cel care a iniţiat construcţia de ştranduri în Capitală, a lărgit marile artere ale Bucureştiului, spre exemplu Calea Victoriei, şi a amenajat parcurile Snagov şi Băneasa. Spunea că vrea să îi facă pe bucureşteni să iubească Bucureştiul.

arcul de triumf bucuresti

Arcul de Triumf

A fost acuzat că a realizat lucrările din zona Unirii doar pentru a-şi sluji grupurile de interese: pavajele s-au deteriorat repede şi trebuiau refăcute. Faptul că Dobrescu a dispus construirea ştrandurilor din Capitală nu a fost pe placul tuturor. Acest obicei nu era privit cu ochi buni la vremea respectivă. A fost ameninţat cu moartea pentru că a vrut să amenajeze lacurile din zona Colentinei, pentru că se presupunea că acolo s-ar fi scăldat Mihai Viteazul.

Din martie 1934 şi până în ianuarie 1938 la cârma Capitalei s-a aflat Al. Gh. Donescu. În timpul primariatului său, în Bucureşti a fost iniţiată o sărbătoare anuală a oraşului, „Luna Bucureştilor”. În plus, a fost construit Arcul de Triumf actual şi a fost inaugurată Grădina Botanică.

Pușa Roth

Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830–1930)

C. D. Rosenthal Romania revolutionara

Până pe 13 februarie 2013 la Muzeul Național de Artă al României (București, Calea Victoriei 49–53, parterul Galeriei Naţionale) poate fi vizitată expoziția Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830–1930). Curatori: Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia.

Expoziţia cuprinde aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, create în perioada 1830–1930 de cei mai importanţi artişti români moderni: Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea etc. Expoziţia explorează modalităţile prin care aceşti artişti au contribuit la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă încărcată de evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român.

nicolae grigorescu ciobanas

Nicolae Grigorescu, Ciobănaș

Pornind de la perspectiva propusă de istoricul Lucian Boia în lucrările sale Istorie şi mit în conştiinţa naţională şi Pentru o istorie a imaginarului, demersul expoziţional vizează identificarea în operele artiştilor a câtorva dintre temele dominante ale mitologiei istoriei româneşti: latinitatea, unitatea teritorială, lupta pentru independenţă etc.

Expoziţia evocă, prin opere celebre, principalele etape ale creării statului naţional român: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor în 1866, Războiul de Independenţă 1877–1878, proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918.

Dincolo de succesiunea evenimentelor istorice, expoziţia încearcă în principal să ilustreze traseul evolutiv al artei româneşti moderne, atât stilistic cât şi tematic, punctând recurenţa unor subiecte ori a unor personaje istorice emblematice, destinate susţinerii edificiului politic al României moderne.

Rolul militant al artei pe parcursul secolului al XIX-lea este evident în operele care înfăţişează portrete-efigii ale revoluţionarilor de la 1848, alegorii întruchipând idealurile de unire şi independenţă, peisaje de tip documentar-ilustrativ menite să arate pitorescul patriei, dar mai ales în scenele istorice inspirate atât de evenimente contemporane, cât şi de trecut. Nevoia de legitimare a aspiraţiilor de unire şi independenţă duce la recuperarea unor figuri istorice transformate în mit: Mihai Viteazul devine simbolul unităţii românilor, în timp ce Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş sunt eroi ai luptei pentru independenţă.

theodor aman unirea principatelor

Theodor Aman, Unirea Principatelor

Alături de glorificarea istoriei naţionale, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în primele decenii ale secolului al XX-lea, artiştii manifestă o înclinaţie spre subiectele din universul rural, spre tradiţia populară. Specificul naţional se identifică cu lumea satului şi cu imaginea idealizată a ţăranului român, fapt la care a contribuit imensa popularitate de care s-au bucurat operele lui Nicolae Grigorescu, determinante în evoluţia ulterioară a plasticii româneşti.

Lucrările prezente în expoziţie provin din patrimoniul MNAR şi din alte muzee din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul „Gheorghe Tattarescu”, Muzeul de Artă Braşov, Complexul Naţional Muzeal „Moldova” Iaşi – Muzeul de artă şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău – Muzeul de artă.

Expoziţia este însoțită pe tot parcursul ei de evenimente conexe precum conferinţe, programe pentru familii şi ghidaje tematice.

Din Bucureştiul de altădată: Vechile mahalale (IV)

După cum o atestă vechi documente istorice, capitala ţării noastre a fost împărţită iniţial în mari subdiviziuni numite plăşi, dar aceasta se întâmpla la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea. Mai înainte se folosea termenul de enorii, menţionat în acte de la jumătatea secolului al XVI-lea şi care se referă la împărţirea oraşului după biserici, respectiv după enoriaşii bisericilor respective.

Într-un document din 18 noiembrie 1590, Mihnea voievod întăreşte lui Liver Casap şi fiilor lui o ocină cumpărată „de la orăşenii din Bucureşti, din enoria popei Comino”, iar într-un alt document, din acelaşi an, Mihnea voievod întăreşte mănăstirii Sfântul Dimitrie din Bucureştii de sus „trei prăvălii şi cu pivniţă şi cu tot locul împrejurul prăvăliilor în enoria popei Matei.”

Datorită intensificării influenţei turceşti, după anul 1600, termenul enorie începe a fi înlocuit în actele oficiale şi în vorbirea curentă prin acela de mahala, care însemna, în turceşte, o parte din oraş, un cartier.

Unul dintre cele mai vechi documente referitoare la o mahala a oraşului Bucureşti este actul din 18 iunie 1626, prin care Alexandru Coconul întăreşte lui Radu Logofătul un loc de casă cumpărat „şi cu ştirea vecinilor din mahala”, iar la 5 aprilie 1635 Matei Basarab întăreşte bisericii lui Ghiormea Banul un loc în oraş, unde fusese vechea curte a lăcaşului, loc pe care-l revendicase „popa Gavriil de la biserica Ghiormei Banul… cu toţi negustorii şi cu toată mahalaua”. De la cartier, termenul de mahala s-a extins şi la locuitorii respectivi, apărând astfel noţiunea de mahalagii, după cum o găsim menţionată într-un document emis de Constantin Brâncoveanu la 30 septembrie 1691, când porunceşte: „Ţie, judeţ de aici den Bucureşti cu 12 pârgari ai tăi… voi să căutaţi să vă strângeţi toţi la un loc şi să mergeţi cu mahalagii den… şi să faceţi adeverinţă pentru un loc de casă…”

Mahalaua Mihai Vodă, numită aşa după mănăstirea cu acelaşi nume, se afla situată pe malul drept al Dîmboviţei, cam în zona actualului pod Izvor. Aici, pe un deal astăzi dispărut datorită lucrărilor de amenajare, se afla o veche biserică menţionată într-un act din anul 1558, prin care se întăreşte dania făcută acestei biserici de jupâneasa Caplea a lui Ghiormea vel Postelnicul, biserică reparată şi înzestrată cu chilii de către Mihai Viteazul. Conform tradiţiei istorice consemnate de cronicarul Radu Popescu, pe vremea când era ban al Craiovei, Mihai a căzut sub urgia voievodului Alexandru cel Rău, care ar fi vrut să-l omoare pentru a scăpa de un concurent potenţial la domnie, drept care „au trimis cu urgie şi l-au adus la Bucureşti. Şi trecând pe lângă Biserica Albă pe vremea liturghiei, s-au rugat armaşilor să-l lase să asculte sfânta liturghie şi, lăsându-l au intrat în biserică şi, rugându-să, s-au făgăduit lui Sfeti Nicolae, fiind hramul, că de-l va mântui, să-i facă mănăstire în numele lui, precum au şi făcut. Că ducându-l la domn şi tăgăduind de năpaste, au jurat cu 12 boiari că nu iaste fecior de domn şi au scăpat.” Pentru acest motiv, Mihai a refăcut vechea bisericuţă a jupânesei Caplea, dotând-o cu chilii şi înzestrând-o cu treisprezece sate cumpărate de el şi unul dăruit de soţia sa Stanca. Aici se afla cea mai veche pivniţă din oraş, care s-a păstrat până în anii ’80 ai secolului trecut (a fost distrusă în anul 1983, odată cu mutarea bisericii Mihai Vodă pe actualul amplasament). Biserica Mihai Vodă, închinată Mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos, este descrisă de Paul de Alep, care a văzut-o în anul 1654, ca „magnifică şi de mare dimensiune, are trei turle”.

Mahalaua Sfântul Nicolae ot Şelari, numită astfel după biserica Sfântul Nicolae ot Şelari, ctitorită de Şerban Cantacuzino, mare vornic în timpul lui Constantin Brâncoveanu, se afla în apropierea actualei străzi Lipscani. Amintirea ei este păstrată de cunoscuta stradă Şelari.

Mahalaua Olari, situată în apropierea Târgului de Afară, se numeşte aşa din cauză că aici trăgeau olarii veniţi de la Câmpulung şi din alte centre cunoscute ale olăritului din Muntenia. Biserica Olari, de la care îşi trage numele mahalaua, a fost construită în anul 1758 de Dumitraşcu Racoviţă vel Vistier, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Mahalaua Olari se întindea în preajma bisericii cu acelaşi nume, în anul 1798 avea 64 de case şi aparţinea plăşii Târgului din Afară.

Mahalaua Olteni este amintită într-un act din 8 februarie 1696, în care Brâncoveanu pomeneşte de Biserica Olteni care, în 1722, a fost refăcută din temelie de Nicolae, protopopul Bucureştilor. De aceea s-a numit o vreme Biserica Protopopului, nume ce s-a răsfrânt şi asupra mahalalei. După un izvor documentar din 1821, se pare că, îndată ce ieşeai din biserică, dădeai de pădurea din marginea Bucureştilor, rămasă din vechiul codru al Vlăsiei.

Puşa Roth

„Când toca la Radu Vodă” – Maria Tănase

Când toca la Radu Vodă – Alexandru Cercel

„Când toca la Radu Vodă” – Formaţia „Trei parale”

„De când s-a dus neica în cale” – Formaţia „Trei parale”

„Dorul meu e numai dor” – Formaţia „Trei parale”

„Hora boierească” – Formaţia „Trei parale”

„Lume, lume” – Formaţia „Trei parale”

Site „Trei parale”