Din Bucureștiul de altădată: Bucureștii lui Alexandru Odobescu

bucuresti-in-secolul-xvii

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru. Păreri pro, păreri contra cu privire la  frumuseţea, urâţenia (de ce, nu?) unui oraş. Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum?

În anul 1860, Alexandru Odobescu publică în „Revista Carpaților” o nouă nuvelă istorică, sau scenă istorică cum o numea el, Doamna Chiajna. În același an nuvela apare și în volumul: Scene istorice din cronicile românești: Mihnea Vodă cel Rău; Doamna Chiajna, în a cărui prefață autorul mărturisește: „Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiul și graiul de acolo sau de atunci nu sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv.” Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Bucureștii lui Alexandru Odobescu”

Din Bucureștiul de altădată: Satele din București (3)

Vlad Voievod cel Tânăr (Vlad al V-lea sau Vlăduț), care a domnit între 1510–1512, emite câteva documente din satul Măgurele, unde se pare că a poposit mai multă vreme. În prima sa domnie (ianuarie 1545–16 noiembrie 1552), Mircea Ciobanul întărește la 2 aprilie 1548 lui „Stroe din Giulești” moșia pe care a cumpărat-o: „toată partea lui Giulea, de la rovina lui Micul până la Colintina.” Este posibil ca toponimul Giulești să provină de la acest Giulea, după cum menționează Constantin Giurescu în Istoria Bucureștilor. Pe harta Principatelor, realizată între 1828–1832 de topografi ruși, sunt menționate trei localități cu acest nume, situate una lîngă alta: „Giuleștii din Deal, cu 52 de case, Giuleștii din Vale, cu 24 de case și Giuleștii Domnești, numiți și udeni, cu 71 de case.”

În aceeași perioadă cu Giulești este menționat satul Fundenii într-un document provenit tot de la Mircea Ciobanul, datat 23 august 1559, prin care voievodul întărește lui Bladovin, „ocină în Fundeni, partea tatălui său Sin, toată”. În acest sat, la 1669 s-a ridicat cunoscuta ctitorie a lui Mihail Cantacuzino, Biserica Fundenii Doamnei.

În apropiere de Fundeni se afla satul Măicănești, menționat într-un document din 12 august 1582, prin care Mihnea Voievod întărește o ocină având următoarele hotare: „de la drumul Măicăneștilor până la drumul Racului și până la apa Colentinei”. Ulterior satul și-a schimbat numele în Turloaia și a fost încorporat în comuna Băneasa. Amintirea sa s-a păstrat în denumirea Pădurii Măicănești de pe teritoriul moșiei Băneasa, consemnată în Marele Dicționar Geografic apărut în 1893, şi în Câmpia Măicăneasca, situată la nord de Bucureștii Noi și la vest de Pădurea Băneasa. Într-un plan topografic din anul 1854, moșia Măicănești este situată la nord de moșia Giuleşti, proprietate a Mănăstirii Sărindar, şi la vest de satul Herăstrău.

A existat şi un al doilea sat Măicănești, pomenit într-un document din 18 septembrie 1560, referitor la o ocină a diaconului Tatomir și a fiilor săi. Acest sat era situat „din jos de București”, după cum se precizează și într-un zapis din 14 decembrie 1662, care face referire la numeroasele vii existente „în dealul Măicăneştilor”. Satul se afla în apropierea Broștenilor și a Cărămidarilor de Jos, după cum rezultă dintr-un zapis întocmit la 12 aprilie 1744.

Pe malul drept al râului Dâmbovița, mai jos de Mănăstirea Radu Vodă se afla satul Grecii sau Grecenii, sat pe care la 30 ianuarie 1577 Alexandru Voievod i-l întăreşte vel-vornicului Ivaşcu Golescul, după cum se precizează în document: „Grecenii de lângă Bucureşti, cu tot hotarul”.

Lângă apa Colentinei, în partea de nord a orașului, existau două sate: Clanța şi Racul, menţionate într-un document de Mihnea Voievod, la 12 august 1582. Satul Clanța se pare că era pe teritoriul Herăstrăului de astăzi și avea şi un alt nume, după cum o atestă un document din 29 aprilie 1626: Pădureții de la Iutele. Lângă el se afla satul Racul, a cărui denumire venea probabil de la numeroșii raci care erau pescuiți în bălțile Colentinei. Undeva, între Herăstrău și Băneasa se afla satul Cârstienești, în care era și o moară renumită.

Pușa Roth