„Din teatrul lumii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu, la Teatrul Național Radiofonic

mircea constantinescu teatrul national radiofonic cinci personaje recital anul 2011

Duminică, 14 decembrie 2014, la ora 14.00, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Din teatrul lumii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: CostinTuchilă şi Puşa Roth. Veţi asculta fragmente din Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, Avarul de Molière, Faust de Goethe, Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului de Vasile Alecsandri,  Ubu încornorat de Alfred Jarry. Mircea Constantinescu interpretează rolurile Tamerlan, Harpagon, Faust, Iorgu, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu. În celelalte roluri: Dan Aştilean, Delia Nartea, Silviu Biriş, Ştefan Velniciuc, Ionuţ Kivu, George Grigore, Mihai Popescu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Mirela Anton. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Costin Tuchilă. Data difuzării în premieră: 30 ianuarie 2011.

mircea-constantinescu cinci personaje tnr

Mircea Constantinescu

sigla-cinci-personaje-in-interpretarea-unui-actorSpectacolul face parte din seria de recitaluri inaugurată de Teatrul Naţional Radiofonic în septembrie 2004. Fiecare dintre aceste spectacole au individualitatea lor, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului supus probei de foc presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie el însuşi dar totodată diferit, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: eseuri teatrale. În „Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept exerciţii de virtuozitate. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragmente audio-video din Avarul de Molière și Ubu încornorat de Alfred Jarry.

Costin Tuchilă

Din Bucureştiul de altădată: Reclama, sufletul comerțului

reclama sufletul comertului bucuresti secolul XIX secolul XX

Dacă e să vorbim despre „timp liber”, ar trebui să avem liber aproape tot timpul, ca să putem onora cât mai multe manifestări cu putință, ca să ne vedem cu prietenii, ca să-i cunoaștem pe cei virtuali, ca să nu mai punem la socoteală că am putea merge la teatru, operă, film, cafenea sau la restaurant. Avem de unde alege, slavă Domnului! Timp liber să avem, bani să avem, dar și dispoziția necesară. Mai e ceva demn de luat în seamă în acest secol grăbit: internetul care ne-a cam furat timpul liber.

Dar asta e altă poveste. Aș vrea, cu voia dvs., să ne oprim cu un secol și ceva în urmă, atunci loisirul era considerat un „moment de libertate, răgaz”, timpul de care se poate dispune după bunul plac, în afara ocupaţiilor ordinare, incluzând şi distracţiile în aer liber. Obiceiurile oamenilor erau în schimbare, pentru că și orașul căpăta altă dimensiune, devenind mai dinamic prin apariția cafenelelor, braseriilor, a cabaretelor, restaurantelor, la care putem adăuga cofetăriile, grădinile, reprezentaţiile de teatru sau de circ în distribuţia cărora erau incluse o serie de celebrităţi străine, balurile unor societăţi sau pariurile la hipodrom, necunoscute deunăzi românului.

Cismigiu

Cișmigiu

„Prezenţa cu pariuri la hipodrom, audiţie la Ateneu sau preumblare agrementată cu conversaţie subţirică, participare la vernisaj sau deconectare prin vilegiatură, bal masché sau circărie, exuberanţă de varieteu sau de fotoliu teatral, ifose şi spiritualitate de cafenea sau amor subtilizat de şlagărul preferat şi ţâşnit aerian din discurile gramofonului”. (Mircea Constantinescu, Cum îndemult Bucureștii petreceau). Paginile ziarelor sunt pline de nenumărate reclame care promovează serviciile teraselor şi restaurantelor, ale reprezentaţiilor de circ sau alergărilor de la hipodrom, semn al unei intense vieţi mondene. Mulți dintre proprietarii de restaurante au învățat repede că „reclama este sufletului comerțului” și apelau la reclama din ziare pentru a le face cunoscute, și cităm doar câteva: Restaurantul „La Vitele de Aur”, Grădina „Rașca”, „Café Hugo”, Restaurantul şi Cafeneaua „Collaro”, Restaurantul „Floreasca”, „Herastreul Vechiu”, „Cafeneoa şi Cârciuma de la Hotel Nemţoaica”, Grădina „Furnica”, Birtul „P. V. Criticos”, Restaurantul „Bobinca”, Restaurantul „R. Simion”, Restaurantul „Vila Rusescu”, Grădina şi Restaurantul „Spiridon”, „Vila Băicoianu”, Restaurantul „V. H. Cosma”, Restaurantul „Atena”, Restaurantul „I. Georgescu” etc.

vila rusescu reclama carciuma bucuresti

Erau reclame care mai de care, dar acum am reținut-o pe cea a lui Rusescu, evident în versuri, scrise cu meșteșug ca să atragă mușteriii: „În Bucureşti e o grădină / Frumoasă ’ntocmai ca un rai / De muşterii e veşnic plină / Fiindc’ acolo e de trai… / Mănânci ca bimbaşa de bine / Şi nu te costă mai nimic,/ Ai lăutari de primă clasă / Ce cântece frumoase zic…/ – Dar unde e astă minune?/ Este la doi paşi de teatru, / Este grădina lui Rusescu, / În Calea Plevnei numeru patru”. („Adevărul”, nr. 1220/1892, p. 3). Această grădină a lui Rusescu nu încetează să minuneze, căci are „Pătlăgele împănate, / Numite inambaldi, / Aşa bine preparate / Nicăeri nu vei găsi / Ca la birtul lui Rusescu / Care-a fost şi sucursala / Lui Iordache Ionescu/ Renumit în Capitală./ – Dar mâncăril-ale l’ante? / Ce cusur au ele iară? / – Au cusur că sunt gustoase / – Şi nu mai găseşti spre seară”. („Adevărul”, nr. 1222/1892, p. 3). La sfârşitul lunii august a aceluiaşi an 1892, reclama devine dramatică, şi asta pentru că tratează un subiect serios – holera. Vizita la birtul lui Tache Rusescu este recomandată chiar de medici, în felul următor: „Clientul: – Doctore, ce să fac eu să nu îmi pese de holeră? / Doctorul: – Citeşte instrucţiunile consiliului sanitar. / Clientul: – Le-am citit. Acolo spune că trebue să mănânc bine. Unde aş putea să fac lucru ăsta?/ Doctorul: – Ce prost eşti. Mănâncă la birtul lui Rusescu care e recunoscut ca cel mai bun.” („Adevărul”, nr. 1276/1892, p. 3).

teatrul national gambrinus berarie bucuresti

Berăria Gambrinus

Nu putem omite din enumerare Berăria Gambrinus, deschisă în 1901, vizavi de Teatrul Naţional. Caragiale e acum la a treia afacere de profil: în 1893 deschisese în strada Gabroveni „Berăria Mihalcea şi Caragiale” şi încă una la Buzău. Localul era renumit pentru licoarea aurie care se vindea pentru buzunare mai largi (halbele se ciocneau la un leu jumate). După anii 40’ berăria Gambrinus s-a mutat la colţ cu Brezoianu.

caru cu bere bucuresti cosbuc caragiale

„Caru’ cu Bere” a fost construit în anul 1879 de Nicolae Mircea şi de fraţii săi Victor şi Ignat, toţi originari din Mediaş, în clădirea vechiului han Zlătari. Proiectul a fost executat de către arhitectul austriac Zigfrid Kofczinsky, care a încercat să redea ambianţa unei berării nemţeşti. Restaurantul „Caru’ cu Bere” a găzduit, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, cenacluri literare avându-l ca animator pe poetul George Coşbuc (sau Badea Gheorghe, pentru apropiaţi), care invita aici tineri scriitori cu posibilităţi materiale reduse. Printre cei care-l frecventau în mod obişnuit s-au aflat scriitorul I. L. Caragiale şi actorul Iancu Brezeanu. Crenvurştii cu hrean au fost pentru multă vreme specialitatea casei, alături de frankfurteri, salată de boeuf, ridiche neagră şi măsline. Nu putem spune că bucureștenii duceau lipsă de distracție, însă nu știm cum stăteau cu timpul liber. E și asta o-ntrebare?

Puşa Roth

„Mofturi” de I. L. Caragiale

„O, Moft! tu ești pecetea și deviza vremei noastre. Silabă vastă cu nețărmurit cuprins, în tine încap așa de comod nenumărate înțelesuri: bucurii și necazuri, merit și infamie, vină și pățenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, vițiuri distrugătoare, suferință, mizerie, talent și imbecilitate, eclipse de lună și de minte, trecut, prezent, viitor – toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: MOFT.”

În lectura actorului Radu Beligan, această caracterizare vesel-tristă, cu rol de profesiune de credință, desprinsă din Moftul român, articol-program apărut în primul număr al periodicului „Moftul român” (I, nr. 1, 24 ianuarie 1893), deschide spectacolul „Mofturi” de I. L. Caragiale, care va putea fi ascultat luni, 27 ianuarie 2012, ora 11.00, la barul Hotelului Ramada-Majestic din București, în cadrul audițiilor organizate de Teatrul Național Radiofonic, „Ne auzim la Majestic”.

Spectacolul cuprinde: Moftul român (1893), Moftangii: Rromânul, Rromânca, Savantul (1893), Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!! (1893), Politica (fragment, 1893), Temă și variațiuni (1885), În stilul și cu sintaxa „Monitorului oficial” (1877), Greșală de tipar (1902), Gogoși (1877), Mitică (1900), Succesul „Moftului român” (1893), Magnum mophtologicum (1893), Moșii (Tablă de materii) – 1901 ș.a. Interpretează: Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duțu. Realizatori: Costin Tuchilă, Pușa Roth şi Vasile Manta. Înregistrare din anul 1998.

Acest spectacol are mica lui istorie. În 22 februarie 1998, se difuza la Radio România Cultural emisiunea Caragiale şi moftul român, înscrisă în seria „Clasicii dramaturgiei universale”, realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta. Era a patra din respectiva serie, astăzi foarte lăudată de ascultătorii ce au avut bunăvoinţa de a ne comunica impresiile. În cea dedicată lui Caragiale am pus în discuţie moftul şi moftangiii revelaţi de contemporanul nostru Caragiale, permanenţi la noi, contemporanii lui Caragiale. Am invitat la microfon critici care au zăbovit asupra lor: Ştefan Cazimir, autorul studiului I. L. Caragiale faţă cu kitschul (1988), Alexandru Condeescu, semnatar al unui strălucit eseu, Planeta Moft (1997), subintitulat: O utopie critică despre rolul celei de-a patra puteri constituţionale (Sfinte Sisoe!) în opera lui I. L. Caragiale. Am dat cuvântul actorului Ilie Gheorghe de la Teatrul Naţional din Craiova, singurul care jucase pînă la data aceea roluri principale în toate piesele lui Caragiale. Textele şi fragmentele de texte (Moftul român, Moftangii, În stilul şi cu sintaxa „Monitorului oficial”, Temă şi variaţiuni, Politică, Succesul „Moftului român”, Diverse, Eclipse, Telegrame, Raport CFR, Greşală de tipar, Culmi, Moşii – Tablă de materii) au fost interpretate în premieră absolută la radio de mari actori: Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Valentin Uritescu, Mitică Popescu, Virgil Ogăşanu, în ordinea „intrării în scenă”. Textelor enumerate li s-a adăugat schița Amici, în versiunea inegalabilă a lui Radu Beligan și Ion Lucian. La înregistrare, în cunoscutul studio „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii (T1, cum îi zicem noi), am tremurat puţin, nu pentru că era iarnă. Există un ton, o nuanţă timbrală a intonaţiei, un ritm al dicţiunii, o valoare inefabilă a fiecărei respiraţii. Le prinzi în clipa privilegiată iar ea poate fi ratată din varii pricini, inclusiv tehnice. Nu s-a întâmplat, din fericire. Maeştrii nu se dezmint niciodată. Veniţi într-o după-amiază, cu un ceas înaintea amurgului, pe gheaţă, după un turneu epuizant, Radu Beligan şi Ion Lucian, albi la faţă, au rostit cu tăietură clasică, fără vreo ezitare Moftul român şi Amici. Textul xerocopiat aflat în faţa domniilor lor era o dulce inutilitate. Ochii se urmăreau reciproc, fixau microfonul.

Mircea Albulescu ne-a surprins a doua zi fonotecând unul dintre interviuri. Intrat vijelios în cabină, l-am auzit: „Parşivilor, Caragiale fără mine?” A citit de îndată Rromânul cu un r graseiat inimitabil. „Caragiale fără mine, ai?!…”

Înregistrându-l pe Virgil Ogăşanu, am avut noi, în regie, emoţii. Stăteam lângă Vasile Manta la pupitrul acela lung, complicat, răspunzător de mii de ore de teatru. Priveam prin ciclop. Domnul Ogăşanu intrase în transă: Moşii (Tablă de materii). Un crescendo uluitor, apocaliptic în lectura textului, combinând nuanţele cele mai expresive, fără nici o respiraţie în plus. Spaima noastră – numai a noastră – era subînţeleasă: o atât de omenească bâlbă, o vocală inexpresivă, o virgulă omisă şi totul ar fi trebuit luat de la început. Nici vorbă: Virgil Ogăşanu a interpretat textul pe nerăsuflate. După finalul: „Criză teribilă, monşer!”, a respirat adânc, parcă nesfârşit. A rămas puţin timp pentru felicitări şi mulţumiri, actorul se grăbea la teatru, avea repetiţie…

Să revin: replica „Mofturi!” (cu varianta „Moft!”) din Moftul român este rostită de Ion Lucian de fiecare dată altfel (de 15 ori, conform textului), de la expresia plictisului la cea a ironiei capricioase, de la asprimea de buzdugan la revărsarea de fiere, de la zâmbetul fudul la dispreţul sec. O bogăţie de sensuri prin aceleaşi silabe aruncate meşteşugit în auz, cât imperiul fără graniţe al mofturilor. Fragmentul din Moftul român constituie pregenericul emisiunii menţionate; câteva pasaje din el – încheierea. După difuzarea benzii, nu am abandonat – să nu aveţi altă impresie! – mofturile… Am închegat alături de Pușa Roth și Vasile Manta un spectacol radiofonic cu titlul „Mofturi” de I. L. Caragiale, trimis în eter pe 5 iulie 1998. Durata lui este similară cu cea a emisiunii din seria „Clasicii dramaturgiei universale” (87 minute; cu o variantă scurtată, de 60 minute). Am pus la locul cuvenit textele omise din motive de spaţiu în emisiunea Caragiale şi moftul român; adică, au apărut integral Temă şi variaţiuni, Moftangii; am introdus altele, Mitică, Tot Mitică ş.a.m.d. Un spectacol, s-a spus, de teatru, deşi se bazează pe proză jurnalistică…

Costin Tuchilă

 

Premieră: «Din teatrul lumii». Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu

Duminică 30 ianuarie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră spectacolul „Din teatrul lumii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Constantinescu. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Veţi asculta fragmente din Tamerlan cel Mare de Christopher Marlowe, Avarul de Molière, Faust de Goethe, Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului de Vasile Alecsandri,  Ubu încornorat de Alfred Jarry. Mircea Constantinescu interpretează rolurile Tamerlan, Harpagon, Faust, Iorgu, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu. În celelalte roluri: Dan Aştilean, Delia Nartea, Silviu Biriş, Ştefan Velniciuc, Ionuţ Kivu, George Grigore, Mihai Popescu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Mirela Anton. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Costin Tuchilă.

Spectacolul face parte din seria de recitaluri inaugurată de Teatrul Naţional Radiofonic în septembrie 2004. Fiecare dintre aceste spectacole au individualitatea lor, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului supus probei de foc presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie el însuşi dar totodată diferit, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: eseuri teatrale. În „Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept exerciţii de virtuozitate. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice.

Doctor în teatru, profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Mircea Constantinescu şi-a început cariera artistică la Teatrul de Stat din Oradea (1975–1981). Din 1981 este actor al Teatrului Odeon din Bucureşti. Excelent actor de compoziţie, Mircea Constantinescu s-a remarcat în roluri diferite din punct vedere stilistic, dovedind o largă paletă de mijloace interpretative. Amintim, între multe altele: Gaev şi Leonid Andreevici în Livada de vişini de A. P. Cehov, Bufonul în Cymbeline de William Shakespeare, Doctorul şi Domnul în Cinci piese scurte de Eugène Ionesco, Hangiul în Ultima femeie a señorului Juan de Leonid Juhovitki, Lou şi Domnul De Witt în Camera de hotel, o trilogie de Barry Gifford, Charlotte von Mahlsdorf în Sunt propria mea soţie de de Dough Wright, Theseus în Pyramus & Thisbe 4 you după William Shakespeare.

În recitalul Din teatrul lumii, Mircea Constantinescu, vechi şi statornic colaborator al Teatrului Naţional Radiofonic, reuşeşte performanţa rară de a da identitate expresivă, prin câteva fragmente, unor personaje complexe, din epoci şi arii stilistice complet diferite, care presupun schimbarea rapidă şi convingătoare a registrelor interpretative, de la personajul titanic al lui Marlowe, scitul Tamerlan, „biciul lui Dumnezeu”, la avarul lui Molière, care, sub aparenţa de bufon „smintit”, are „un caracter particular de măreţie dramatică” şi la ridicolul bonjurist Iorgu, educat într-un centru imaginar de cultură (Sadagura) sau de la Faust din scena pactului cu diavolul la nebunia suprarealistă, cu date atât de particulare, în ton de fabulă absurdă, a lui Ubu, inventatorul patafizicii, care nu mai doreşte „să descreierisească”. În mod special se cuvine remarcată interpretarea personajului lui Jarry din acest montaj pe baza unor fragmente din Ubu încornorat, probă de virtuozitate actoricească, Mircea Constantinescu reuşind un portret radiofonic plin de plasticitate al „nebuniei ubueşti”. Interpretând de fapt două personaje, Ubu şi Conştiinţa lui Ubu, de la o replică la alta, actorul îşi schimbă complet registrul, de la timbrul vocii la intonaţie, cu un efect teatral extraordinar.

Costin Tuchilă

Imagini de la înregistrarea spectacolului Din teatrul lumii, studioul „Mihai Zirra”, 17 ianuarie 2011

Fotografii de Gabi Crişan

Amănunte despre seria de recitaluri Cinci personaje în interpretarea unui actor: Teatrul Naţional Radiofonic

Puşa Roth, Dincolo de curcubeu e lumea