Lansare de carte: „Ambasadorii mei din Olimp” de Mircea M. Ionescu

uzpr-lansare-de-carte-mircea-m-ionescu-ambasadorii-mei-din-olimp

eveniment-liber-sa-spunLuni, 9 ianuarie 2017, la ora 17.30, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România va invită la un remarcabil eveniment din viaţa jurnalistică și, scriitoricească: lansarea volumului Ambasadorii mei din Olimp de Mircea M. Ionescu.

Cartea va fi prezentată de scriitorul D. R. Popescu, autor și al unei prezentări a volumului, și criticul de teatru Ion Cocora. Și-au anunţat prezenţa Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Anghel Iordănescu, Cornel Dinu, Cristian Ţopescu, Ovidiu Ioaniţoaia, alţi redutabili jurnalişti, oameni de cultură. Actriţa Dana Pocea va citi fragmente din poemul olimpic al autorului.

logo-liber-sa-spunVezi: Arhiva categoriei Carte

„Divorț în direct” de Horia Gârbea 

divort in direct de horia garbea teatrul din giurgiu

Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu prezintă în turneu la București, în Sala Mare a Institutului Cultural Român, marți, 11 noiembrie 2014, de la ora 18.30, comedia Divorț în direct de Horia Gârbea.  În distribuție: Mircea Bodolan, Gabriela Munteanu, Cosmin Teodor Pană. Muzica: Mircea Bodolan. Regia: Cosmin Alexandru Purice. Directorul teatrului: Mircea M. Ionescu.

divort in direct comedie horia garbea

Sandu și Mirabela Niță își deschid un post privat de televiziune, de cartier, la domiciliu. Sunt asaltați imediat de diferiți inși dornici de notorietate și amatori de comentarii în direct. Un pretins coleg din tinerețe al lui Sandu, care îl ia de fapt drept altul, îl convinge că ratingul poate fi sporit printr-un „divorț în direct” și se implică nepoftit în organizarea programului TV. Comedia crește exponențial cu fiecare minut de transmisie, telespectatorii se implică, pasionați, dar totul se termină tragic.

divort in direct turneu icr

Imagini din spectacol

Spectacolul este prezentat cu sprijinul Institutului Cultural Român. 

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vezi: http://horiagarbea.blogspot.com

http://cadereabastiliei.blogspot.com

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

mircea-m-ionescu-clubul-dramaturgilor-n-aveti-un-mort-de-vanzare

cronica dramatica liber sa spunCam acesta ar fi referenul amar al ironicei piese a lui Mircea M. Ionescu, prezentată în cel de-al şaptelea spectacol-lectură organizat de către Filiala Bucureşti-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român. Este, după cum l-am numit autorul, un „vodevil negru de filozofie autohtonă contemporană” şi are acest titlu-şoc: N-aveţi un mort de vânzare?

Şi pentru a întări ideea că ne aflăm în plin Absurdistan, adică într-o lume de unde au plecat spre universalitate Caragiale, Urmuz şi Eugène Ionesco, toată acţiunea piesei se defăşoară în interiorul unei biserici modeste, mobilată sumar. Primele personaje care intră în scenă sunt Femeia de serviciu şi Paznicul. Personaje în carne şi oase, vii şi foarte fremătătoare, cărora trebuie neapărat să le adăugăm cele după sicrie din biserică: unul verde, altul roşu. Nu am făcut întâmplător această adăugare pentru că tocmai aceste două sicrie, mai degrabă cei doi morţi care sunt, de fapt care nu mai sunt, vor juca de-a dreptul rolul unor personaje în toată intriga piesei. Fiindcă, de fapt, cei doi morţi nu sunt doi morţi oarecare, ci ditai „Morţi cu relaţii mari,”, „Mari de tot, cucoană!”, aşa cum îi strigă Paznicul, disperat, Femeii de serviciu, după ce au descoperit că aceşti doi morţi au dispărut: „Miniştri, politicieni, belea mare, pe ochii mei…” După care, urlă, fireşte cu o crescândă disperare: „Doamne, nici nu vreau să mă gândesc!”

mircea m ionescu clubul dramaturgilor premiera

Mircea M. Ionescu

Stăpână pe sine – este doar absolventă, ca şefă de promoţie la Facultatea de psiho-sociologie cu o teză despre Filosofia vieţii la români, nu-i aşa?! –, Femeia de serviciu emite o ipoteză şoc: „Dacă i-o fi furat cineva?!” Şi aduce şi argumentul-forte: „Ce nu se fură în ţara asta?!”

După care, aberaţiile se ţin lanţ. De vreme ce nu e vorba despre nişte inşi oarcare ci despre „doi moţi VIP”, trebuie musai să se găsească o soluţie. Fie cei doi umplu sicriele cu flori, furate fireşte de la morminte mai noi, fie, tot ei, se vâră în sicrie. În hora aberaţilor se prind apoi Popa, Prefecta şi un Ministru, fiecare, desigur, din interese felurite. Ultimii doi din interese, neapărat!, politice şi electorale.

cosmin alexandru purice

Cosmin Alexandru Purice

Şi toate aste pentru că acei morţi, mai ales EL, nu sunt nici ei nişte fitecine. El, Lascarache, este un cunoscut actor, de obârşie din Huşi, iar Ea, Dolores, concubina, o cunoscută interpretă de muzică foarte plăcută mai ales publicului aducător de voturi. Şi, în logica Absurdistanului, înmormâtarea trebuie să aibă, musai!, miză electorală.

Am scris „înmormântarea”? Scuzaţi, trebuia să scriu „înmormântările”, fiindcă vor fi de fapt 3. Trei! – aţi citit bine. La Huşi, la Alexandria şi la Corabia. Pentru asta se bat şi trăgătorii de sfori: Prefecta şi Ministrul. De unde şi vorba înţeleaptă a Paznicului către Femeia de serviciu: „Ce ştii dumneata, femeie necăjită… Când îşi dau mâna forţele politice, apar realităţi SF…”

alexandru georgescu

Alexandru Georgescu

Până la urmă, nu se mai înţelege nimic. Au murit cei doi sau numai e aşa un zvon care să placă amatorilor de senzaţii tari? Cine mai stă să…? Drept pentru care, la final, Femeia de serviciu – care, de fapt, era jurnalist de investigaţii „sub acoperire”, formează un număr la mobil şi dictează: „Puneţi titlu pe prima pagină: Să nu ne vindem până şi morţii! şi subtitlul: Salvaţi dispăruţii patriei!

ion haiduc pavel barsan

Ion Haiduc (stânga), Pavel Bârsan

Iar ca totul să fie exact ca la noi, în Absurdistan, Preotul dă din cădelniţă în jurul sicrielor goale: „Aleluia, Aleluia… Odihneşte-i, Doamne, în pace, pe robii tăi, Lascarache şi Dolores…” Iar, pe final, se aude melodia modernă Hallelujah!

Alexandra Agavriloaie

Alexandra Agavriloaei

Nu ştiu dacă am reuşit să redau, convingător, farmecul aparte, savoarea şi causticitatea replicilor, dar cu siguranţă lectura, într-adevăr de excepţie!, pe care au dat-o textului cei cinci actori, sub inteligenta baghetă regizorală a lui Cosmin Alexandru Purice, a reuşit în chip admirabil să o facă! Astfel, Alexandru Georgescu este un Paznic de zile mari, când cinic, când melanholic sau cu neuitata vorbă a lui Nenea Fănuş Neagu, un „om care a văzut multe-n viaţă şi în Capitală şi pe litoral”, în timp ce Popa, în creaţia lui Ion Haiduc, este un suculent amestec de damf şi tămâie, de blazare, de pioşenie afişată şi de şmecherie sadea. Ministrul lui Pavel Bârsan este un june politicianist, avid de afirmare, pe care îl înfruntă o Prefectă focoasă şi… electoral motivată, pe care Maria Teslaru o întruchipează cu un şarm irezistibil. O supriză, din toate punctele de vedere, este Alexandra Agavriloaei în rolul Femeii de serviciu, această fată pe cât de frumoasă pe atât de inteligentă dând personajului o ţinută austeră, o privire cu subînţeles şi iscoditoare pe sub genele studiat plecate a ruşine feciorelnică, pentru ca, până la urmă, misterul să de demanteleze (sic!). Juna, fostă şefă de promoţie, se va dovedi a fi, cum mai zicem, o iscusită reporteră sub acoperire.

horia garbea

Horia Gârbea. Fotografii de la spectacolul-lectură de Mihail Cratofil

Mai pe scurt, un regal pentru care fiecare în parte dintre cei care l-au iscat şi ne-au stârnit – autor, regizor şi actori, cărora trebuie să îl adaug neapărat pe Horia Gârbea, preşedintele Filialei București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România – şi toţi împreună merită să primească numai felicitări!

Şerban Cionoff

„N-aveți un mort de vânzare?” de Mircea M. Ionescu

mircea m ionescu clubul dramaturgilor n aveti un mort de vanzare

eveniment liber sa spunMarți, 25 martie 2014, la ora 18.00, în Sala Mare de la sediul Institutului Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 31) va avea loc al șaptelea spectacol-lectură al stagiunii organizate de Filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din Româniasigla clubul dramaturgilor la icrsigla clubul dramaturgilor la icr în colaborare cu ICR, sub egida Clubului Dramatugilor: N-aveți un mort de vânzare? de Mircea M. Ionescu.

Piesa este un vodevil negru de filozofie autohtonă contemporană. În goana după capital de imagine și avantaj politic, un ministru și o prefectă se bat pentru a îngropa aceiași doi morți, un cunoscut actor și o cântăreață, în zona lor de interes. De unde, dispariția ciudată a morților! Interpreți: Ion Haiduc (Teatrul „Nottara”), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (Teatrul Național din București), Pavel Bârsan, Alexandra Agavriloaei. Regia: Cosmin Alexandru Purice.

mircea m ionescu

Mircea M. Ionescu

Spectacolul va fi urmat de discuții moderate de Horia Gârbea, președintele filialei București-Dramaturgie. Intrarea este liberă.

Partener: Radio România Cultural.

 

Festivalul Teatrelor Dunărene


În perioada 14–17 noiembrie 2011 va avea loc la Giurgiu a XIV-a ediţie a Festivalului Teatrelor Dunărene.

Luni 14 noiembrie, la ora 11,00, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu va prezenta în deschidere Cănuţă la Bacalaureat, dramatizare după schiţe de I. L. Caragiale. Regia: Vili Perveli Nikolov. La ora 16,30, veți putea urmări spectacolul inedit Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele. În pauza spectacolului va avea loc lansarea cărţii Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi de Mircea M. Ionescu. De la ora 20,00, Nunta, comedie de Ion Băieşu, regia: Dan Tudor, spectacol al Teatrului din Giurgiu.

Marţi 15 noiembrie, între orele 12,00–13,15 va intra în scenă Teatrul de păpuşi  din Silistra (Bulgaria) cu spectacolul Decameronul de Giovanni Boccaccio, regia: Săby Săbev. Spectacolul va fi subtitrat în limba română.

De la ora 17,00, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu va prezenta spectacolul Ultima dragoste a lui Don Juan de Tudor Popescu, regia: Vili Perveli Nikolov. La ora 18,30, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila va fi prezent cu piesa Poveşti de familie de Bljiana Srblianovici. Regia este semnată de Vlad Cristache. Ultimul spectacol al zilei, de la ora 20,30, este susţinut tot de Teatrul „Maria Filotti” din Brăila: recitalul Balade, Adrian Păunescu şi fascinaţia Brăilei. Protagonişti: Wannessa Radu şi Cornel Cristei.

Miercuri 16 noiembrie, în cea de a treia zi a festivalului, Teatrul „Gulliver” din Galaţi prezintă, de la ora 11,00, Scufiţa roşie după Charles Perault. La ora 16,00 se vor anunţa rezultatele finale ale Concursului „Dramaturgie în doi”, eveniment urmat de lansarea volumelor de teatru Horoscopul Puterii de Dinu Grigorescu şi Joc la vedere de Nicolae Havriliuc. La ora 18,30, trupa Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi va interpreta piesa Woyzeck de Georg Büchner, regia: Geirun Ţino.

Joi 17 noiembrie, la ora 16,00 este programat colocviul cu tema: „Dramaturgia română, astăzi”.

La ora 18,30, Teatrul „Pygmalion” din Viena prezintă spectacolul Bordelul de Gabriel Barylli, regia: Geirun Ţino, spectacol subtitrat în limba română.

Ultimul spectacol din cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene va începe la ora 20,00 şi este susţinut de Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu cu piesa Puşlamaua de la etajul 13 de Mircea M. Ionescu, regia: Dan Tudor.