Poezia săptămânii: „Poem cu o virgulă aproape dreptunghiular” de Mircea Teculescu

Luminița Gliga „Aer” 2

Poem cu o virgulă aproape dreptunghiularpoezia saptamanii rubrica liber sa spun

uneori alegem să comunicăm nu doar prin
ceea ce spunem iar cei mai tari sunt dânșii
poeţii parbrizelor sau cei care scriu pe mașini
prăfuite din câte-o albă parcare semnele lor
 spun că dimineaţa continuă încet să se evapore
 că orașul într-un sicriu se strânge iar umbrele
 trebuie plătite bine ca să se dea la o parte că
 binele este singurul care poate produce ceva
 spuneţi voi acum ce puneţi-vă ochelarii ca să
 vedeţi că tot eu sunt prezent în viaţa mea că
 orașul deja a fost îngropat de proști da uneori
 alegem să comunicăm doar prin ceea ce zicem
 cum ar fi de mari sărbători, mari sărbători ce ne
 spun că încă un sfârșit al lumii tocmai s-a sfârșit

Mircea Teculescu

Mircea Teculescu

Mircea Teculescu

Vezi și: Căci timpul este umbra ta, T-Haibun, proză scurtă de  Mircea Teculescu

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

„Căci timpul este umbra ta” de Mircea Teculescu

paradoxul gemenilor

 T-Haibun*)

Mențiunea a III-a la Concursul de poezie și proză scurtă (15 ianuarie–15 august 2015) organizat de revista „Occidentul Românesc”, publicație independentă care apare în Spania

Lui Anatol Pavlovschi, profesorul meu de literatură din liceu, care insista mereu să trecem totul prin filtrul personalităţii noastre.

proza scurta rubrica liber sa spunTocmai realizase că atunci când priveşti un album cu fotografii sau intri în folder-ul din computer, regăsind imagini adunate de-a valma, vezi de fapt timpul ce-ţi înveşmântează trupul, într-o anumită zonă a vieţii: timpul copilăriei, cu anii grădiniţei şi prima zi de şcoală, clipe din trecutele zile de naştere, ipostaze cu foşti colegi, de la nunţi și petreceri, din vacanţe ori Sărbătorile de Crăciun şi de Paşte. Vestigiile, desigur egoist-preţioase, ale trecutului.

Luna iunie ajunsese deja la jumătate când răspunsese la un apel telefonic, din trecutul îndepărtat; o fostă colegă de clasă din liceu îl anunţa că se pune la cale o revedere. Acum medita la asta, cu cele câteva poze din anii ’80, anii adolescenţei sale, în faţă; trecuseră mai bine de treizeci de ani, în care se întâmplaseră atâtea, pentru fiecare din tinerii de atunci. Desigur, confirmase prezenţa. Trebuia să aibă curajul de a sta, cu istoria proprie, în faţa parcursului celorlalţi. Oare câţi fuseseră în clasă, până la urmă, douăzeci şi şapte sau douăzeci şi opt? Continuă lectura „„Căci timpul este umbra ta” de Mircea Teculescu”