În umbra libertăţii. 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor politic

in umbra libertatii

eveniment liber sa spunCe au în comun Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, ÎPS Bartolomeu Anania, N. Steinhardt, Arsenie Boca, Paul Goma, Adrian Marino, I.D. Sîrbu şi Mircea Vulcănescu? Cum răspundem nevoii de modele etice din zilele noastre? Care este legătura noastră cu deţinuţii politic din perioada comunistă şi cum ne mai influenţează ei societatea?

Vineri, 7 noiembrie 2014, de la ora 17.00 vor încerca să răspundă la aceste întrebări Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (violonist), Alexandru Găvan (alpinist de altitudine), Galina Răduleanu (medic psihiatru), Mihaela Ciobotea (economist), Cristina Guseth (specialist PR) şi Alin Mureşan (istoric). Conferinţa de presă va avea loc la Librăria Bastilia din București (Piaţa Romană nr. 5) şi marchează deschiderea proiectului În umbra libertăţii. 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor politic, organizat de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Cinemagix, Editura Humanitas şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

În cadrul proiectului va avea loc o vizită la Fortul 13 Jilava, unul dintre principalele spaţii carcerale din acea perioadă şi va fi lansată o carte de interviuri cu supravieţuitorii închisorilor – ambele evenimente în prezenţa a numeroşi foşti deţinuţi. De asemenea, va fi organizat un concert cu formaţia Robin and the Backstabbers, pentru a marca scurgerea a 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor din temniţele comuniste.

fortul 13 jilava

Violonista Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu este fiica partizanilor anticomunişti Maria Plop şi Toma Arnăuţoiu. În momentul arestării părinţilor ei, avea doar doi ani, fiind născută chiar într-o ascunzătoare din munţi. A crescut într-o familie adoptivă şi a aflat identitatea părinţilor naturali abia după 1990.

Galina Răduleanu este medic psihiatru şi fost deţinut politic. Fiica preotului Boris Răduleanu (torturat şi el în puşcăriile comuniste) a fost închisă la penitenciarele Jilava, Arad şi Oradea între anii 1960–1964.

Alexandru Găvan este unul din performerii de top ai României în alpinismul de altitudine. A urcat şase vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine, şi consideră că adevărata performanţă este cea realizată cu mijloace corecte şi cu smerenie. Pe 23 iulie 2014 a atins vârful Broad Peak (8047 m), din munţii Karakorum, Pakistan, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine, şi a dedicat ascensiunea memoriei luptătorilor anticomunişti din munţi, pe care îi consideră o sursă de inspiraţie şi o dovadă a faptului că nu toţi românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieţii.

Mihaela Ciobotea este economist, fiica profesorului Mihai Buracu (1930–2011), arestat ca elev şi închis timp de 5 ani de zile al Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Piteşti, Ghencea, Bicaz, Borzeşti, Oneşti. A fost torturat în cadrul fenomenului Piteşti până când i-a albit părul într-o singură noapte. A fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi şi senator de Mehedinţi (1992–1996).

Cristina Guseth este directorul Freedom House România din anul 1998. Organizaţia cunoscută la nivel mondial pentru rapoartele asupra statutului democraţiei în ţări din întreaga lume şi-a câştigat renumele în România mai ales prin proiectele din domeniul mass-media. Cristina Guseth este specializată în relaţii media, management de criză şi PR marketing. Este fiica unui fost deţinut politic, victimă a torturilor din fenomenul Piteşti.

inchisoare jilava

Programul complet:

Vineri, 7 noiembrie 2014

Ora 17.00 – Conferință de presă (Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5)

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014

10.00 – Vizită la Fortul 13 Jilava (fostă închisoare comunistă), în prezența unor foști deținuți politici

21.00 – Concert Robin and the Backstabbers (Club Fabrica, Str. 11 iunie nr. 50)

Duminică, 9 noiembrie

10.00 – Slujbă de pomenire pentru cei morți în închisori (Biserica Sf. Silvestru, Str. Silvestru nr. 36)

17.00 – Lansarea volumului Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României (editori: Anca și Raul Ștef) și dezbaterea Suferinţă şi speranţă. Deținuții politic ca repere etice. Invitați: Dan C. Mihăilescu, Sorin Lavric, Alin Mureșan, Anca și Raul Ștef (Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38)

Pentru mai multe detalii: contact@istoriecontemporana.ro

Muzeu, naţiune, istorie

muzeu natiune istorie

eveniment liber sa spunMuzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită miercuri, 20 martie 2013, ora 18.00, în Studioul „Horia Bernea”, la conferinţa Muzeu, naţiune, istorie. Muzeul Ţăranului Român, loc al memoriei disputate. Conferinţa, care face parte din ciclul Conferinţelor „Mircea Vulcănescu“, este susţinută de dr. Mihai Gheorghiu, directorul general adjunct al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are o istorie lungă de peste un veac, o istorie punctată, mereu, de crize şi de rezolvări subite, de dispute administrative, ideologice, politice etc. O istorie turmentată, o istorie violentată, o istorie care urmăreşte traseul sinuos al istoriei ţării şi al mentalităţilor societăţii româneşti. Fondat în 1906 de Regele Carol I, avându-l, de la bun început, pe Alexandru Tzigara-Samurcaş ca director, muzeul va fi, practic, o operă aflată mereu în lucru, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată cu instaurarea comunismului, muzeul va fi obiectul unor noi experienţe, care se vor sfârşi cu desfiinţarea sa şi folosirea clădirii acestuia pentru crearea muzeului PCR.

muzeul-taranului-roman

Alexandru Tzigara-Samurcaş, fondatorul muzeului şi creatorul unei muzeografii extrem de rafinate şi de moderne, este retras de la conducerea instituţiei în 1946. Muzeografia sa era fundamentată pe o înţelegere a muzeului ca instituţie a cărei principală misiune este educaţia. Muzeul trebuie să facă educaţia culturală şi estetică a naţiunii şi trebuie să poată demonstra identitatea unei culturi naţionale, trebuie să fie un templu şi o şcoală. Această concepţie este legată de istoria culturii moderne româneşti, care a avut în centrul său problema identităţii culturale.

Odată cu reînfiinţarea muzeului fondat de Tzigara-Samurcaş, Horia Bernea, noul director, va muta definitiv accentele, creând o muzeografie care va miza pe experienţa estetică, aceasta fiind cea mai aptă să reveleze miza profund spirituală a unei instituţii care trebuie să refacă memoria adevărată a unei naţiuni eliberate de dictatul ideologic al materialismului dialectic. Muzeografia berniană va fi, totuşi, profund contestată din mai multe direcţii: din partea muzeografiei oficioase, îngheţate la anii ’70, criticând eliminarea etnograficului pur şi explicit, precum şi din partea etnologilor şi antropologilor, care vor acuza ceea ce vor califica drept exces al unui estetism ruinător pentru „descrierea“ ştiinţifică a unei civilizaţii atât de complexe.

muzeul-taranului-roman exponat

Conferinţa are ca miză demonstrarea tezei că muzeografia berniană are raţiuni distincte, cel puţin tot atât de întemeiate ca şi cele ale pozitivismului etnografic şi etnologic. Calificarea ca „loc al memoriei disputate“ provine din această mereu reînnoită dezbatere şi contestare, chiar dacă nu foarte clar şi analitic pusă în pagină de contestatari, a muzeografiei MNŢR. Inevitabil, o astfel de instituţie, aflată la intersecţia atâtor interese epistemologice, ideologice, administrative şi politice, ce privesc, toate, elementul fundamental al identităţii, va fi permanent supusă contestării şi transformării.

Pentru mulţi specialişti, ţăranul tradiţional este un construct ideologic sau simbolic, fără nicio existenţă empirică, un fel de obiect vid, o ficţiune pentru care nu există nimic empiric de dovedit. În fond, întrebarea fundamentală este: a existat această fiinţă arhaică ce ar fi întemeiat civilizaţia românească timp de un mileniu şi, dacă ea a existat, cum o putem cunoaşte? „Programul Bernea” încearcă un răspuns în afara oricărei teorii, ca pură practică a căutării şi găsirii unui discurs adecvat unei memorii încărcate de imagini şi de sens.

muzeul-taranului-roman-interior

Care este relaţia discursului muzeal cu adevărul, care poate fi valoarea de adevăr a unui discurs muzeal, relativ la ceea ce muzeifică, la lumea pe care o priveşte pentru a o fragmenta într-o naraţiune-expunere? Este un discurs muzeal adevărat sau fals? Dacă falsul ar putea fi relativ uşor de depistat şi de demonstrat, valoarea de adevăr este extrem de greu de stabilit. Muzeografia clasică şi pozitivistă a muzeelor etnografice îşi bazează pretenţia de adevăr pe temeiul unei ordini care clasifică toate urmele acelei pierdute Lebenswelt într-o sintaxă fără cusur: materii, forme, stiluri, tehnici, decoraţiuni, obiceiuri, rituri etc. Adevărul trebuie să se nască aici din re-producerea obiectelor şi a sintaxei originare într-o logică a unei expuneri fotografice, pragmatice, fundate pe exerciţiul empiric al descripţiei etnografice şi etnologice. Pozitivismul este aici garanţia exactităţii, a acurateței şi a adecvării cu descoperirile făcute. Dar tocmai această exactitate trebuie chestionată, pentru a putea afla dacă certitudinea ei este adevărul sau numai propria limită.