„Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul”: Debussy 150. Interpretări istorice din Arhivele Radio România

claude debussy 150 ani de la nastere eveniment discografic

eveniment liber sa spunAlbumul-eveniment produs de Editura Casa Radio vine să încheie Anul Internaţional Debussy propunând un original florilegiu componistic din creaţia marelui muzician francez, constituit din înregistrări-document din patrimoniul arhivistic al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Opusuri camerale de referinţă semnate de inovativul compozitor Claude Debussy, celebrat în 2012 de UNESCO la împlinirea a 150 de ani de la naştere, sunt redate – pentru prima dată pe CD! – în performanţe de neuitat, datorate unor artişti care au marcat scena românească şi internaţională de-a lungul timpului. Astfel, melomani din toate generaţiile pot (re)asculta sonatele pentru vioară şi pian, pentru violoncel şi pian, pentru flaut, violă şi harpă, pagini din preludiile pentru pian…, în interpretarea unor instrumentişti precum violonistul Ion Voicu, violoncelistul Radu Aldulescu, flautistul Vasile Jianu, pianiştii Maria Fotino, Carlo Zecchi, Silvia Şerbescu, Albert Guttman… sau pot aprecia inegalabila voce a lui Valentin Teodorian într-o înregistrare rară (acompaniat la pian de Lisette Georgescu).

debussy 150 album discografic lansare casa radio

Albumul aniversar al Editurii Casa Radio Debussy 150: Interpretări istorice din Arhivele Radio România prilejuieşte nu numai aprofundarea creaţiei unui compozitor dar şi (re)descoperirea artei unor solişti de excepţie, aduşi azi în atenţia publicului prin valorificarea înregistrărilor radiofonice din deceniile 6 şi 7.

„Lumea armoniilor debussyste s-a îndepărtat de soluţiile tonale clasice, devenind cu totul personală prin topirea creatoare a unor sugestii din muzica extrem orientală, gama în tonuri, pentatonia, sau, din tradiţiile muzicii franceze, modalismul. Combinaţiile sale instrumentale sunt suple, transparente, fin colorate, ideile sale melodice se risipesc armonios în spaţiu, nu afirmă ritos, ci evocă, nuanţele sunt foarte importante.

Interpretarea muzicii lui Claude Debussy implică astfel cunoaşterea unui stil deosebit de cel romantic german, mai familiar de obicei interpreţilor, solicitând un grad ridicat de cultură şi simţire, eleganţă şi rafinament”, notează în broşura însoţitoare a CD-ului muzicologul Olga Grigorescu, binecunoscut realizator de emisiuni la Radio România Muzical .

„Vagul, inexplicabilul, misterul, extazul”, ce caracterizează această „muzică a plasticităţii şi a culorilor” vă vor cuceri la fiecare nouă audiţie a „interpretărilor istorice” oferite de o apariţie discografică antologică.

coperta disc debussy sonatePrezentarea în premieră a CD-ului Debussy 150 va avea loc joi, 20 decembrie 2012, la ora 18, la Librăria Humanitas Kretzulescu, la Joia Linguriţelor Muzicale.

Participă: Madeleine Voicu, Grigore Constantinescu, Liana Şerbescu, Olga Grigorescu. Moderator: Tiberiu Comandaşu, redactor muzical Editura Casa Radio.

Flacăra, Crime Scene şi Tritonic: cele mai recente apariții

Și multe reviste, calendare, almanahuri

Începând de miercuri, 21 noiembrie 2012, editurile Publicaţiile Flacăra, Crime Scene şi Tritonic îşi aşteaptă cititorii la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus (Romexpo, Pavilion Central, parter, standul 17) cu noi apariţii editoriale, numeroase premii, evenimente speciale şi discount-uri de până la 70%.

Fidelitatea cititorilor de Rebus va fi răsplătită în după-amiaza de vineri, 23 noiembrie, la ora 16.00, când vom sărbători 55 de ani de la apariţia revistei în forma actuală.

La întâlnirea cu autorii de probleme de divertisment, va avea loc şi lansarea Almanahului Rebus 2013. Urmată, în buna tradiţie a casei, de un madrigal epigramatic – cei mai buni epigramişti bucureşteni.

Surpriza serii va fi premierea câştigătorului la concursul „Cel mai vechi almanah REBUS”. Împătimiţii cuvintelor încrucişate, care au colecţionat de-a lungul anilor almanahurile REBUS, sunt aşteptaţi la standul Publicațiilor Flacăra cu cea mai veche ediţie. „Cel mai vechi dintre cele vechi” va primi, ca premiu, o serie de autor de la Editura Crime Scene şi un exemplar numerotat din seria limitată a ediţiei anastatice – primul număr al revistei Flacăra (1911). Premiul va fi înmânat de Alexandru Păsărin, vicepreşedintele trustului Publicaţiile Flacăra, director al diviziei divertisment.

Sâmbătă, la ora 19.30, odată cu lansarea Almanahului Flacăra 2013, va avea loc şi premierea câştigătorului la concursul „Cel mai vechi almanah FLACĂRA”. Cititorii noştri fideli sunt aşteptaţi la standul nostru cu cea mai veche ediţie a almanahului FLACĂRA. „Cel mai vechi dintre cele vechi” va fi premiat cu o serie de autor de la editura Crime Scene şi un exemplar numerotat din seria limitată a ediţiei anastatice – primul număr al revistei Flacăra (1911). Premiul va fi înmânat de scriitorul George Arion, preşedintele trustului Publicaţiile Flacăra.

Târgul poate fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 20.00, de miercuri până duminică.

Editurile Flacăra, Crime Scene şi Tritonic vă invită să răsfoiţi cărţile şi revistele lor cele mai recente, să savuraţi întâlnirile cu autorii, să participaţi la dezbateri incitante despre literatură, alături de scriitori, prieteni, pasionaţi, jurnalişti.

Programul evenimentelor:

• Joi, 22 noiembrie

Ora 18.30 : Colecţia Comunicare Media: L’Europe sociale et les Medias: discours, perceptions, mentalités, Valentina Pricopie coordonator; La Turquie en Europe? Construction discursive de l’altérité şi Definind Europa noastră, autor Valetina Pricopie; Journalism in times of major changes. Critical perspectives, autor Raluca Petre, invitaţi Aurelia Lăpuşan, Marian Petcu, Tiberiu Ciulei, editor Bogdan Hrib

• Vineri, 23 noiembrie

Ora 16.00: 55 de ani de la apariţa revistei REBUS în forma actuală, întâlnire cu autorii de probleme de divertisment, lansare Almanah Rebus 2013, Madrigal epigramatic – cei mai buni epigramişti bucureşteni.

Premierea câştigătorului la concursul „Cel mai vechi almanah REBUS”. Decernarea premiului „Cel mai vechi dintre cele vechi”.

Ora 17.00: Colecţia Comunicare Media: Analiza discursului, Ipoteze şi ipostaze, autor Daniela Rovenţa-Frumuşani, Introducere în designul de presă, autor Alexandra Bardan. Invitat: Raluca Radu; Mass Media şi gândire critică, autor Aurelia Ana Vasile. Invitat: Marian Petcu, editor Bogdan Hrib

Ora 17.30: Colecţia Uniunea Europeană: Structuri, mecanisme şi instituţii administrative în Uniunea Europeană, autor Mihaela Victoriţa Cărăuşan, editor: Bogdan Hrib

Marilyn Monroe

• Sâmbătă, 24 noiembrie

Ora 11.30: SFFH: Marilyn Monroe pe o curbă închisă, autor Dănuţ Ungureanu, invitaţi: Cristian Tudor Popescu şi Alexandru Mironov, editor Bogdan Hrib.

Ora 14.00: Thriller: Blestemul manuscrisului, ediţia a II-a, autori Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea. Prezintă: Carol Căpiţă şi Valentin Protopopescu.

Ora 15.00: SENS: Cine seamănă vânt, culege furtună, autor Vlad Nistor. Prezintă: Bogdan Teodorescu şi Emil Constantinescu, editor Bogdan Hrib.

Ora 16.00: LIT: Doza mea de New York, autor Andy Lupu, invitat Gilda Lazăr, editor Bogdan Hrib.

Ora 16.30: Mystery & thriller: Moartea zboară cu low-cost, autor Lucia Verona, invitat Monica Ramirez, editor Bogdan Hrib.

Ora 17.00: Crime Scene: Martorul, autor Stelian Ţurlea, prezintă George Arion şi Monica Ramirez.

Ora 17.30: Crime Scene Classics: Mistere din Bucureşti, autor I. M. Bujoreanu, studii critice de George Arion, prezintă Monica Ramirez, Stelian Ţurlea.

Ora 18.00: Crime Scene: Departamentul prostituţiei, autor VT Morogan, participă autorii, George Arion şi Monica Ramirez.

Ora 18.30: Colecţia Caşmir: Seducţia apei, autor Monica Ramirez; Crimă la timpul trecut, autor Adina Speteanu; Doi, autor Tony Mot, editor Bogdan Hrib.

Ora 19.00: Eurofotbal cu aromă de miazăzi, autor Christian Frisk, invitaţi Cristian China-Birta, editor Bogdan Hrib.

Ora 19.30: Lansare Almanah Flacăra 2013 – prezintă George Arion, preşedinte Publicaţiile Flacăra. Premierea câştigătorului concursului „Cel mai vechi almanah Flacăra”. Decernarea premiului „Cel mai vechi dintre cele vechi”.

Luminița Feodoroff, Centrul istoric Bucuresti

• Duminică, 25 noiembrie

Ora 13.00: Colecţia UE: Ocuparea forţei de muncă. Politici europene, autor Valeriu Frunzaru,  editor Bogdan Hrib

Corina Anghel

Pentru pasionaţii de literatură: orice carte, acum mai simplu, mai rapid şi mai ieftin, pe www.librariaflacara.ro                                                                                                                                           www.revistaflacara.ro

corina.anghel@publicatiileflacara.ro

Nocturna bibliotecilor la Biblioteca Națională a României

În noaptea de 17 spre 18 noiembrie a.c., începând cu ora 18.00, numeroase biblioteci din București și din țara își vor deschide porțile pentru public pentru o seară de cultură, bun gust și creativitate.

Evenimentul se dorește a fi cea mai importantă mobilizare nocturnă a bibliotecilor din România. Inițiată și coordonată de ANBPR și pusă în operă de bibliotecarii din toate tipurile de biblioteci, Nocturna bibliotecilor este susținută de Fundația IREX România, GMP PR și THECELL.

Fiecare bibliotecă participantă va putea propune propria agendă de activități ce poate cuprinde de la vizite de sedii, proiecții de filme, concerte, lansări de carte, ateliere de creație, întâlniri cu autori, până la concursuri, expoziții și multe altele.

Creativitatea bibliotecarilor va da măsura acestei campanii și va decide interesul publicului pentru astfel de manifestări.

Programul Bibliotecii Naționale a României pentru seara de 17 noiembrie se va întinde până la ora 22.00 și va consta în:

I. Posibilitatea de a vizita expozițiile deschise la parter și mezanin:

• Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950–1990 (27 septembrie–2 decembrie 2012);

• Cu Caragiale, de la Washington la Bucureşti. Expoziţie de fotografie şi bandă desenată (9 octombrie–30 noiembrie 2012) – amănunte despre expoziție pe Portalul „Centenar Caragiale”.

O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia: Mihai Mălaimare, Teatrul Masca București. Fotografie de Mădălina Corina Diaconu

• Muzeul deşeurilor – o propunere a Asociaţiei CEDD (7-30 noiembrie 2012).

II. Ora 19.00: Un día de noviembre: Seară de chitare solo. Prima parte: recital Tudor Niculescu-Mizil (chitară). Partea a doua: recital Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu (chitară). Spectacol în cadrul Festivalului Hibernal de Chitară, ediția a IV-a.

III. Acces la sălile de lectură, la informații, înscrieri și zona cataloagelor.

IV. Bucureştiul nocturn: 150 de ani de la apariţia romanelor Misterele Bucureştilor de George Baronzi şi Mistere din Bucureşti de Ioan M. Bujoreanu (expoziţie virtuală).

Eveniment: „Oglinzile clipei”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu

În perioada 15 octombrie–3 noiembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, Sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de pictură a Andreei Gheorghiu, Oglinzile clipei. Vernisajul va avea loc marți, 16 octombrie, la ora 18.00. Cu participarea actorului Mircea Albulescu. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

Andreea Gheorghiu este membru al Asociației Artiștilor Plastici București. Născută la 26 ianuarie 1966, în Sinaia, județul Prahova, a început studiul picturii încă din școala generală, sub îndrumarea profesoarei Liana Mihail.

A expus la: București – Dincolo de cuvinte (împreună cu plasticiana Cristina Tămaș), Galeria Elite Prof Art; Tablouri de vis, Palatul Parlamentului; Lumea florilor, Galeria Elite Prof Art; Toamna satului românesc – Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici București, 2012 • Pitești (2011) • Curtea de Argeș (2011) • Köln – Touch the Rainbow (2006) • Paris – Fierté brisée (1990) • Sinaia – Out of Yourself (1986) • Bușteni – Blue Moon Gallery” (1984).

Lucrările sale au fost apreciate în Germania, Franța, Turcia, Grecia, unele aflându-se în colecții particulare.

„Andreea Gheorghiu are deopotrivă forță, putere de sugestie, dar și rafinament, inclusiv în imaginile tratate exploziv din punct de vedere cromatic: un univers plastic original, în care exprimarea artistică este ferită cu grijă atât de alunecarea în experimentul facil, cât și de repetarea unor formule vizuale epuizate. Acordurile puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările sale (acrilice, ulei, acuarelă): portrete, flori, peisaje, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat.

Portretele expuse până acum, cu siguranță doar câteva dintr-o serie care se anunță bogată, au impresionat în mod special pe cei care au zăbovit asupra lucrărilor sale. Portrete care ar putea fi numite tematice, ele pornesc de la o idee, o stare, un fenomen astral sau o experiență cromatică.” (Costin Tuchilă).

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi pro¬funde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman).

Andreea Gheorghiu, Lună albastră

„De la peisajele riguros susținute de trasee compoziționale complexe, până la portrete ce exprimă o tinerețe delicată, artista vizuală reușește să transmită privitorului o largă paletă de sentimente: melancolie, bucurie, liniște și mai ales dragoste. Poate din cauza acestui sentiment, Andreea Gheorghiu, prin pânzele sale, oferă publicului bucureștean, și nu numai, un spectacol complex, și în același timp special, un spectacol al luminii, al culorii, al sentimentelor și al trăirilor pe care compozițiile plastice le oferă tuturor celor ce își răpesc o clipă din viață contemplând minunatele lucrări.” (Petre-Emanuel Ghergu, artist plastic).

 Tablouri de Andreea Gheorghiu

Ramură de cireș

Dance Me To The End of Love

Pădure fermecată

Liniștea nopții

O casă bântuită de amintiri şi secrete de mult îngropate

La Editura Trei a apărut romanul Gustul sâmburilor de măr de Katharina Hagena. Traducere din limba germană de Laura Karsch.

La moartea Bertei, cele trei fiice ale sale – Inga, Harriet şi Christa –, precum şi nepoata ei, Iris, se reîntâlnesc în casa părintească de la Bootshaven, undeva în nordul Germaniei, pentru a citi testamentul. Spre marea ei surpriză, Iris moşteneşte conacul cel vechi. Bibliotecară la Freiburg, Iris nu intenţionează să păstreze această locuinţă îndepărtată de viaţa ei de zi cu zi. Numai că, pe măsură ce redescoperă fiecare cameră şi fiecare colţ al grădinii minunate ce înconjoară casa, amintirile ei se trezesc, urzind povestea zguduitoare a trei generaţii de femei care s-au perindat pe acolo. Secrete şoptite la umbra copacilor, vechi rivalităţi, moşteniri, adultere, idile de-o vară, subiecte pe care toată lumea le trece sub tăcere sau de care nimeni nu vrea să-şi amintească: Gustul sâmburilor de măr este o saga specială impregnată de vrajă şi mister, un roman despre amintire şi uitare – emoţionant, hipnotic, electrizant.

„Savuraţi Gustul sâmburilor de măr: amărui şi parfumat deopotrivă, ca amintirea.” (Martin Walser).

„Miroase a vară, a mere şi a coacăze. Gustul sâmburilor de măr este o carte tristă şi tandră despre puterea vindecătoare a memoriei.”(„Die Zeit”).

Născută în 1967 la Karlsruhe, Katharina Hagena a studiat anglistica şi germanistica la Marburg, Londra şi Freiburg, a fost cercetătoare la Fundaţia James Joyce din Zürich şi a predat la Trinity College din Dublin şi la Universitatea din Hamburg. Este autoarea studiului Was die wilden Wellen sagen. Der Seeweg durch den Ulysses. Împreună cu Stefanie Clemen, a scris o carte pentru copii, Grausi schaut unter den Stein.

Calendar: Thomas Lawrence

Tânărul pictor lansat la Londra în 1787 avea 18 ani. Figură de adolescent efeminat, cu mâini mici, grațioase, cu alură romantică, așa cum îl vedem în autoportretul din această perioadă, dacă el nu e o idealizare narcisiacă a trăsăturilor. În scurt timp, Thomas Lawrence, născut în 13 aprilie 1769, la Bristol, devine un portretist redutabil, cu o reputație pe care nimeni nu o poate contesta. În 1789, prezintă la Royal Academy portretul doamnei Cremorne. Succesul acestui tablou îi oferă posibilitatea de a picta portretul reginei Charlotte, expus în anul următor la Royal Academy. E prima comandă regală a pictorului care se va impune ca unul dintre cei mai mari portretiști din istoria artei, cu o influență puternică asupra artei romantice în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Miss Farren (1790) stârnește entuziasm, admiratorii tânărului pictor apreciind „execuția nervoasă, vioiciunea atitudinii modelului anunțând orientarea nouă pe care artistul avea să o confere concepției portretistice a lui Reynolds.” În 1791, la 22 de ani – fapt rar – este deja membru asociat al Academiei Regale. După trei ani, la vârsta minimă admisă, are onoarea de a fi primit ca membru cu drepturi depline. La moartea lui Reynolds, în 1792, artistul autodidact fusese acceptat ca pictor al Curții regale. Reputația sa în mediile mondene și în egală măsură în cele artistice atinsese deja apogeul.

Era un excelent desenator, capabil să realizeze  rapid asemănarea cu modelul. Desigur, îndemânarea tehnică nativă avea un cuvânt greu de spus. Dar Thomas Lawrence dovedea, pe lângă facilitate, și studiul atent, minuțios, capacitatea de a fixa un caracter. Dacă nu excelează neapărat în coloristică, păstrând un anumit convenționalism, are însă o elocvență a detaliului în desen și culoare care încântă și ochiul analitic cel mai pretențios. Această expresivitate a chipurilor și mai ales știința de a crea sugestii neașteptate, în care se întrezăresc treptat teme care vor fi dragi pictorilor romantici, îl fac să depășească, inclusiv în prima perioadă de creație (1790–1800), dulcegăria mondenă a rococoului. Portretul începe să „povestească” despre modelul său, aproape că nu mai ai nevoie să consulți o biografic sau alta. Totul pare spus în portretul făcut de Thomas Lawrence.

După 1800, când se dedică aproape în exclusivitate portretului, renunțând la a mai picta și scene istorice, în moda timpului, stilul său devine mai sobru, fără a pierde însă din străluicire și fără a se observa o ruptură. Thomas Lawrence este acum pictorul oficial, cronicarul plastic al Regenței. Expresia din portretul din 1814 al Prințului regent (viitorul George al IV-lea) este întru totul edificatoare pentru influența pe care o va avea Thomas Lawrence în portretistica romantică. În 1815 pictorul este înnobilat, primind titlul de Sir. Este trimis în Franța, la Viena și în Italia, începând din 1818. Figuri politice ilustre ale vremii sunt subiectele portretelor sale, Thomas Lawrence fiind considerat portretistul numărul unu al Europei din primele decenii ale veacului. Când se întoarce în Anglia, la începutul anului 1820, este ales președinte al Academiei Regale. În 1824 este prezent cu succes, alături de alți pictori englezi, la Salonul de la Paris. Este decorat cu Legiunea de Onoare. Impresia făcută de portretele sale pare una ieșită din comun. Entuziasmat de stilul artistului englez, Delacroix va picta în 1826 un portret în stilul lui Lawrence, Baronul Schwite. Dar mai ales va aprecia portretele de femei ale lui Thomas Lawrence: „Nimeni nu a pictat vreodată ochii, ai femeilor îndeosebi, ca Lawrence, și aceste guri întredeschise, de un farmec perfect.” Feminitatea, cu toate secretele ei, „cercul magic” de care vorbea Delacroix, își găsește o expresie cu adevărat singulară în portretele lui Lawrence. Expresia ochilor, a buzelor, chipul în ansamblul său au pe rând grație și inefabil, profunzime dar și aer de nonșalanță fermecătoare, frăgezime vegetală, senzualitate ascunsă și voluptate, surâs enigmatic și melancolie, străfulgerare sentimentală dar și plictis exprimat elegant, constrângeri datorate modei și dorință de libertate, aceasta din urmă, poate – suverană.

Costin Tuchilă

 

Portretul doamnei Cremorne, 1789

Regina Charlotte, 1789

Miss Farren, 1790

Miss Farren, detaliu

Lord Seaforth, 1805

Papa Pius VII, 1819

George IV la încoronare, 1820

Lord Nelson

Sophia, Lady Burdett, după 1793

Sally Siddons

Sally Siddons, detaliu

Lady Maria Conyngham

Lady Maria Conyngham, detaliu

Lady Selina Meade

Lady Elizabeth Conyngham, 1821–1824

Margaret, contesă de Blessington, 1822

Princess Sophia, 1825

Miss Martha Carry

Doamna Seymour Bathurst, 1828

Noutățile Grupului Editorial Trei la Târgul „Gaudeamus” 2011

La Editura Trei:

Înainte să adorm de S. J. Watson. Traducere de Laurențiu Dulman

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele? Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim? Are 47 de ani şi e scriitoare. Se trezeşte în fiecare dimineaţă neştiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să reţină informaţii mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani mai puţin, că este singură şi că are întreaga viaţă înainte. Dar descoperă că locuieşte cu soţul ei, Ben şi că majoritatea deciziilor importante din viaţa sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuieşte să ţină un jurnal care o ajută să-şi recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul şi citeşte: „Să nu ai niciodată încredere în Ben.”

Oare ce tip de accident a adus-o în această stare? În cine să aibă încredere? De ce ar minţi-o Ben? O cheamă Christine. Jurnalul vieţii ei se numeşte Înainte să adorm.

O carte vândută în peste 40 de ţări, care a devenit bestseller încă de la apariţie în SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Bulgaria, Olanda şi Belgia. Potrivit „The Sunday Times”, câteva dintre cele mai mari vedete de la Hollywood se luptă pentru obținerea rolului principal în adaptarea cinematografică a thriller-ului scris de S. J. Watson, Înainte să adorm. Bestseller-ul international a ajuns pe locul 7 în topul New York Times Hardback, devenind cel mai vândut roman britanic la debut, după JK Rowling. Drepturile de ecranizare au fost vândute, la începtul acestui an, celebrului regizor Ridley Scott (Gladiator, American Gangster, Robin Hood, Body of Lies, Black Hawk Down, Kingdom of Heaven, Alien). Rowan Joffe, scenaristul thriller-ului 28 Weeks Later și al dramei The American, va adapta cartea pentru marele ecran. Kate Winslet, Cate Blanchett, Helen Hunt şi Meg Ryan și-au manifestat interesul pentru interpretarea rolului principal.

„Nu am realizat cu adevărat că este un thriller până când Clare, agentul meu, nu a citit manuscrisul și mi-a semnalat asta. Eu am vrut să explorez problemele de memorie, identitate și dragoste. Când Clare s-a uitat peste carte, mi-a zis: «Este și un thriller. Adu în prim plan elementele de thriller». Un sfat bun se pare.” – S. J. Watson.

„Pur și simplu cel mai bun roman de debut pe care l-am citit vreodată.” – Tess Gerritsen.

„Acest fermecător roman este în egală măsură un portret al impactului profund pe care boala îl are asupra personajului principal și un thriller care te ține cu sufletul la gură, fără să-i poţi anticipa vreo clipă finalul.” – „Booklist”.

„Un roman desăvârşit. Structura lui e atât de ameţitoare, încât te face aproape să nu mai fii atent la stilul minunat în care e scris.” – „The Guardian”.

În 2008, S. J. Watson era un ORL-ist de 30 și ceva de ani, care lucra cu copii hipoacuzici. El s-a înscris la un curs de șase luni organizat de Faber Academy destinat celor care doresc să învețe să scrie romane. Trei ani mai târziu, Watson scrie Înainte să adorm: un roman care face senzație pe scena literară internaţională. În câteva luni, drepturile de publicare ale cărţii au fost vândute deja în 40 de țări, iar Holywood-ul a cumpărat proiectul de adaptare cinematografică. Înainte să adorm este un thriller psihologic apreciat depotrivă de public şi critici.

Pact cu diavolul de Lars Kepler. Traducere de Elena-Maria Morogan

Pact cu diavolul, al doilea roman al lui Lars Kepler publicat de Editura Trei, prilejuieşte o nouă întâlnire cu inspectorul Joona Linna, pe care îl cunoaştem din Sub hipnoză (apărut la începutul acestui an).

Într-o noapte de vară, un vas de agrement este găsit plutind în derivă în arhipelagul Stockholm. La bordul lui, se află o femeie moartă. Se dovedeşte a fi sora lui Penelope Fernandez, o militantă pentru pace şi o figură publică binecunoscută. A doua zi, directorul Carl Palmcrona este găsit spânzurat în apartamentul său din Östermalm, un cartier exclusivist din Stockholm. Legătura dintre cele două decese este o fotografie care i-a aparţinut lui Penelope şi în care apar politicieni cu influenţă şi traficanţi de arme. Până acum, nimic neobişnuit – doar că aceste crime au fost comise pentru a se împiedica răspândirea fotografiei. În lumea celor care deţin puterea, se pare că anumite contracte nu pot fi încălcate nici cu preţul vieţii…

După succesul pe care l-a avut cu cartea sa de debut, Sub hipnoză, Lars Kepler revine cu un thriller la fel de captivant. Nu despre tulburări de personalitate, ci despre afaceri murdare și corupție la nivel înalt. Pact cu diavolul a fost nominalizat în 2010 pentru Premiul „The Golden Crowbar”, care se acordă celui mai bun roman polițist suedez.

„O carte care nu trebuie să lipsească din raftul fanilor literaturii polițiste”. – „Booklist”.

„Kepler revitalizează genul romanului noir, propunându-ne o poveste a cărei structură perfectă semănă cu un ceas elvețian”. – „Financial Times”.

Lars Kepler este pseudonimul unui cuplu de scriitori suedezi: Alexander Ahndoril şi Alexandra Coelho Ahndoril. Fiecare a scris, independent unul de celălalt, mai multe romane, fiind recompensaţi cu cronici şi premii literare prestigioase. În momentul în care Stieg Larsson a devenit un fenomen al pieţei de carte în Suedia, cei doi au decis să scrie o serie de romane poliţiste sub umbrela acestui pseudonim al cărui mister avea să stârnească numeroase speculaţii. La apariţia cărţii Sub hipnoză, prima parte a seriei Inspector Joona Linna, presa suedeză avea să iniţieze o anchetă amplă pentru a deconspira identitatea „autorului”. Schimbarea de gen literar a fost de bun augur pentru Alexandra şi Alexander Ahndoril.

Evanghelia după Iuda de Adam Blake. Traducere de Delia Ungureanu

Află secretul care va schimba lumea. Află secretul manuscriselor de la Marea Moartă.

Un avion care se prăbuşeşte fără vreo cauză aparentă, mai mulţi istorici ucişi „discret”, un mercenar a cărui familie a dispărut cu doisprezece ani în urmă, o poliţistă care devine ţinta unor asasini misterioşi; toate sunt legate de un cod care ascunde un secret bine păstrat de două mii de ani: Evanghelia după Iuda şi un popor misterios.

Comunitatea este urmaşa lui Iuda, apostolul hulit al lui Isus. Conform noilor descoperiri, Iuda ar fi cel mai iubit discipol, căruia i s-a promis că va conduce lumea. În aşteptarea dominaţiei universale, poporul lui Iuda locuieşte sub pământ, fără legătură cu exteriorul. Doar accidental unele femei părăsesc comunitatea, fac copii şi apoi se reîntorc, pentru împrospătarea patrimoniului genetic. Leo Tillman, în loc să se resemneze cu pierderea soţiei şi copiilor, începe să caute vinovații. Heather Kennedy, o poliţistă rebelă, intră şi ea pe fir anchetând moartea istoricilor ucişi şi se aliază cu Tillman. Ancheta îi duce pe cei doi către manuscrisele de la Marea Moartă și Evanghelia ascunsă împreună cu ele. Dar curând, Tillman şi Kennedy se trezesc hăituiţi de un grup de asasini periculoşi care plâng cu lacrimi de sânge şi se cred urmaşii lui Iuda. Pe acești „îngeri căzuţi” nu-i va opri nimic în încercarea lor de a face publice manuscrisele și, implicit, secretul care va schimba destinul umanităţii… A murit, într-adevăr, Hristos pe cruce?

Evanghelia după Iuda este cel mai captivant și mai bine scris thriller de la Codul lui Da Vinci încoace.

Adam Blake este pseudonimul unui foarte cunoscut autor din Marea Britanie, ale cărui cărți s-au vândut în milioane de exemplare. Nimeni nu a reușit să afle identitatea acestuia, deși s-au vehiculat câteva nume celebre. Evanghelia după Iuda este primul roman apărut sub acest pseudonim.

Tridentul lui Neptun de Fred Vargas. Traducere de Ileana Cantuniari

Tridentul lui Neptun este a doua carte a scriitoarei franceze Fred Vargas pe care o publică Editura Trei, după succesul primului roman – Omul cu cercurile albastre.

Comisarul Adamsberg şi adjunctul său, Danglard se confruntă cu un caz straniu: o fată este ucisă cu o lovitură de trident, obiect care îi trezeşte lui Adamsberg amintiri dureroase. Cu mult timp înainte, fratele său a fost acuzat pe nedrept de uciderea iubitei sale, iar arma crimei a fost aceeaşi: un trident. Deşi îl identificase pe criminal, Adamsberg n-a putut dovedi niciodată nevinovăţia fratelui său şi eşecul acesta l-a urmărit toată viaţa. Acum simte că e vorba de acelaşi personaj malefic care, cu ani în urmă, a comis o serie de crime sângeroase. Împreună cu echipa lui, Adamsberg pleacă la Quebec pentru un curs de specializare în amprentarea genetică. Ajunși acolo, lucrurile se complică, iar coincidenţele bizare apar peste tot. Comisarul trebuie să se lupte atât cu demonii din trecut, cât şi cu provocările prezentului ca să rezolve încă un caz misterios.

„Acest amestec de rigoare științifică (…) și de fantezie nestăvilită, de precizie milimetrică și de umor dă farmec tuturor romanelor lui Fred Vargas. Tridentul lui Neptun este una dintre cele mai vaoroase cărți ale sale. Un roman polițist excepțional, dar și un moment de poezie pură.” – „Telerama”.

„Ca întotdeauna, autoarea își condimentează romanul cu personaje venite din trecut, cu indicii bizare și cu anecdote care se repetă. În acest spațiu al libertății absolute, așa cum îl vede ea, Fred Vargas își dă frâu liber imaginației. Ea nu scrie niciodată romane care să te lase indiferent.” – „Le Nouvel Observateur”.

Fred Vargas s-a născut la Paris, în 1957. Este cea mai cunoscută autoare de romane poliţiste din Franţa. De formaţie istoric şi arheolog specializat în Evul Mediu, Fred Vargas este cercetătoare la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique). A început să scrie pe la mijlocul anilor ’80. Trei dintre romanele ei au fost recompensate cu premiul International Dagger Award (unul dintre cele mai renumite premii literare din Marea Britanie, decernate romanelor poliţiste şi de suspans traduse în limba engleză), fiind primul autor care a înregistrat o asemenea performanţă. Numele real al autoarei este Frédérique Audoin-Rouzeau, Fred Vargas fiind un pseudonim literar inspirat de unul dintre personajele interpretate de Ava Gardner în filmul The Barefoot Contessa (1954). Cărţile lui Fred Vargas se vând în milioane de exemplare în întreaga lume.

Simetria ei înfricoșătoare de Audrey Niffenegger. Traducere de Constantin Dumitru Palcus

După bestseller-ul Soţia călătorului în timp, Audrey Niffenegger revine cu Simetria ei înfricoșătoare, o poveste captivantă despre dragoste şi identitate, despre secrete şi relația dintre surori şi despre tenacitatea vieţii – chiar şi după moarte.

Atunci când Elspeth Noblin moare de cancer, ea lasă moștenire apartamentul din Londra în care locuia nepoatelor sale gemene, Julia şi Valentina. Cele două tinere americance, în vârstă de 20 de ani, nu și-au întâlnit niciodată mătușa englezoaică, știu doar că și mama lor are o soră geamănă. Fetele se mută în apartamentul lui Elspeth, care se învecinează cu cimitirul Highgate din Londra. Julia şi Valentina doresc să îi cunoască pe ceilalți locatari ai imobilului și astfel îi descoperă pe: Martin, un pasionat de cuvinte încrucișate, care e agorafobic; Marjike, soția devotată, dar prinsă în capcană, a lui Martin; şi Robert, fostul iubit al lui Elspeth, un bun cunoscător al cimitirului. Deoarece fetele se implică în viaţa de zi cu zi a vecinilor mătușii lor, ele descoperă cât de viu este Highgate… inclusiv mătușa lor, care pare că nu a părăsit vechiul său apartament nici după moarte.

„Fermecătoare … Cei care s-au îndrăgostit de primul roman scris de Niffenegger pot jubila… Simetria ei înfricoșătoare este seducătoare şi plină de atmosferă.”  – „New York Times Book Review”.

„Înspăimântător de inteligent … Milioane de cititori cărora le-a plăcut Soția călătorului în timp vor găsi o temă similară în Simetria ei înfricoșătoare: romantism care depășește toate barierele naturale… Delicios de înfiorător. ” – „Washington Post”.

„Niffenegger este o scriitoare extraordinar de sensibilă şi completă, iar eSimetria ei înfricoșătoare este de o minunată delicateţe.” — „Time”.

Niffenegger a urmat cursurile Institutului de Artă din Chicago și obținând diploma în 1991. Ea își expune picturile, desenele, benzile ilustate și cărțile în Galeria Printworks din Chicago, încă din anul 1987. În 1997, lui Niffenegger i-a venit ideea de a realiza o carte despre un călător în timp şi soţia sa. Ea și-a imaginat iniţial că acesta va fi un roman grafic, dar în cele din urmă și-a dat seama că este foarte dificil să prezinte schimbările bruşte de timp cu imagini statice. Astfel, a început să scrie un roman, și după șase ani a publicat Soţia călătorului în timp (2003), cu ajutorul editorului independent MacAdam / Cage. Cartea a devenit în scurt timp un bestseller internațional și a fost ecranizată.

Cel de-al doilea roman al lui Audrey Niffenegger, Simetria ei înfricoșătoare, a fost publicat în 2009.

Alte vieți decât a mea de Emmanuel Carrère. Traducere de Doru Mareș

Premiul Marie Claire, Premiul cititorilor „L’Express”, Premiul Cresus

„La interval de doar câteva luni, viața m-a făcut să fiu martor la două dintre evenimentele de care îmi este cel mai frică pe lume: moartea unui copil trăită de părinții acestuia și decesul unei femeie tinere – trăit de sotul și copiii lor. Cineva mi-a spus atunci: ești scriitor, de ce nu scrii despre poveștile noastre? A sunat ca un fel de poruncă, așa că am acceptat. Astfel am ajuns să spun povestea prieteniei dintre un bărbat și o femeie, amândoi supraviețuind cancerului, amândoi având un picior amputat și amândoi având aceeaşi profesie. În această carte este vorba despre viață și moarte, despre boală, sărăcie lucie, dreptate şi, mai presus de toate, dragoste. Și totul e adevărat.” – Emmanuel Carrère.

„Este o carte de o sinceritate absolută, bulversantă pentru poveştile pe care le spune, sinceră, cu o precizie magnifică. Este infinit de tristă, cu personaje incredibil de puternice în faţa sorții.” – Avis de Montrozier.

Alte vieți decât a mea este cartea fericirii smulse din ghearele disperării, cartea rațiunii, scrisă de această dată cu permisiunea de a spune adevărul până la capăt. Furtuna înspăimântătoare a trecut, rămân doar cuvintele care o descriu.” – „Le Nouvel Observateur”.

„Cele mai frumoase pagini din Alte vieți decât a mea sunt cele în care este prezentată lupta dintre un bărbat și abuzul unei societăți de credit, temă a priori puţin literară, dar aici admirabil exploatată. Emmanuel Carrère se oprește asupra unei povești de dragoste foarte frumoase.” – „Lire”.

Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai prestigioși scriitori francezi contemporani. Licențiat în Științele politice, el este, de asemenea, scenarist și regizor. A debutat în 1982 cu un eseu dedicat cineastului german Werner Herzog. Primul său roman, L’Ami du jajuar, a apărut un an mai târziu. În 1998,  a scris scenariul pentru Ora de schi – adaptare a romanului său cu titlul omonim pentru care i-a fost acordat Premiul Femina, în 1995. A urmat Adversarul, în 2000, una dintre operele sale cele mai cunoscute, care a fost ecranizat de Nicole Garcia.

Vocile de Arnaldur Indridason. Traducere de Monica Vlad

Al treilea volum din seria dedicată detectivului Erlendur, vândută în peste 26 de ţări

În Reykjavík, cu câteva zile înainte de Crăciun, Gudlauger, portar şi Moş Crăciun de ocazie, este găsit înjunghiat în camera sa de hotel, într-o poziţie sexuală compromiţătoare. În scurt timp, se dovedeşte că atât personalul, cât şi oaspeţii hotelului au ceva de ascuns, însă secretul cel mai şocant are legătură directă cu victima… Detectivul Erlendur descoperă imediat că, în spatele atmosferei aparent calme şi ospitaliere a hotelului, mocnesc o mulţime de păcate.

„Încă un thriller poliţist de prima mână scris de Indridason, melancolia sa poetică fiind perfect asortată cu adâncimea caracterizărilor de care se bucură personajele.” – „Kirkus Reviews”.

Talentul deosebit al lui Indridason constă în faptul că reuşeşte să creeze o poveste palpitantă şi plină de suspans, punând accent şi pe acea melancolie stranie a personajelor sale, izolate în propria lor singurătate. Mare parte din forţa romanului Vocile vine din radiografierea atentă, dar succintă, a emoţiilor, din gesturi aparent întâmplătoare şi replici semnificative, toate acestea dublând o intrigă inteligent croită, capabilă să provoace fiori de spaimă. Dar „vocile” – vocea autorului, a detectivului Erlendur, a victimei şi chiar a ucigaşului – te vor urmări multă vreme după ce ai închis cartea.

Arnaldur Indridason s-a născut în 1961, la Reykjavík. A lucrat mulţi ani ca jurnalist şi critic de film în Islanda. Oraşul borcanelor, primul său roman, a câştigat Nordic Crime Novel Award. De aceeaşi recunoaştere s-a bucurat şi al doilea roman al său, Liniştea mormântului, premiat cu prestigiosul CWA Gold Dagger Award. Ambele cărţi fac parte dintr-o serie de 10 romane care îl au ca personaj principal pe detectivul Erlendur. Din aceeaşi serie, publicată deja în peste 26 de ţări, face parte şi romanul Vocile.

Ochi holbați și păr vâlvoi de Trevor Norton. Traducere de Bogdan Perdivară

Într-un stil jucăuş şi plin de umor, Trevor Norton ne invită să-i cunoaştem pe marii excentrici ai lumii care nu au ezitat să se supună singuri la tot felul de experimente în folosul umanităţii. Mulţi savanţi au urmat sfaturile celebrului doctor din perioada victoriană, Jack Haldane, şi anume „să nu faci niciodată experimente pe un animal dacă poţi face pe un om” şi „nu-i cere nimănui să facă ceva ce tu n-ai face”. El şi tatăl său au inhalat gaze periculoase pentru a testa eficienţa măştii de gaze pe care au inventat-o. În timp ce inhala gaze sub presiune, a suferit fenomenul „ochi holbaţi şi păr vâlvoi”, care dă titlul cărţii.

Poveştile din noua carte a lui Norton sunt incredibile, tulburătoare sau absurde. Zoologul Frank Buckland a făcut un efort susţinut de a diversifica dieta naţională, testând pe propria piele tot ceea ce îi ieşea în cale, de la trompă fiartă de elefant la supă de melci. Unii medici au contractat în mod intenţionat boli de sânge mortale, sperând să găsească remediul împotriva lor. Avem apoi cazul chirurgului care a fost dat afară şi care a câştigat ulterior Premiul Nobel pentru că şi-a înfipt un cateter în inimă. E uimitor când ne gândim că multe dintre lucrurile pe care astăzi le luăm ca atare – anestezicele, imunizarea – nu sunt numai descoperiri relativ recente, ci şi rezultatul unor acte uluitoare de curaj de care au fost capabili savanţii. Cartea lui Norton ne familiarizează cu ceea ce înseamnă cercetarea ştiinţifică şi ne oferă un tablou viu al unei lumi în care oamenii se ameţeau cu gaz ilariant, laudanum sau vreun alt narcotic la modă. Până şi Reginei Victoria îi plăcea puţin cloroform.

Trevor Norton, fiind el însuşi un biolog specializat în fauna marină, foloseşte doza perfectă de umor şi tensiune în relatările sale. Printre figurile ieşite din comun pe care le descrie se numără John Hunter, chirurgul remarcabil al lui George al III-lea, care s-a infectat înadins cu gonoree şi sifilis; laicul Frank Buckland, care le servea invitaţilor arici şi căţeluşi, în timp ce suricatele şi iepurii-de-câmp ţopăiau prin sufragerie, şi care dădea dovadă de atâta zel în operaţiunea de disecţie încât „slujnicele în vârstă îşi ascundeau pisicile când îl vedeau”. Totuşi, s-a oprit la tocană de cârtiţă şi urechelniţă – cea din urmă fiind „groaznic de amară”.

Întâlnim eroi la tot pasul: un doctor francez care a ieşit în largul Oceanului Atlantic, plutind în derivă, pentru a vedea cât poate supravieţui un naufragiat. Haldane – tată şi fiu – au avut curajul de a se supune de bunăvoie la experimente periculoase pentru a sprijini efortul de război. Oameni care au refuzat să facă serviciul militar nu s-au dat în lături să se infecteze cu râie, în timp ce soţii Curie s-au infestat cu elemente radioactive pentru binele umanităţii. Totuşi, experimentele nu s-au soldat întotdeauna cu succes: Thomas Beddoes a adus vaci în camerele pacienţilor săi pentru ca aceştia să poată inhala „respiraţia revigorantă” a animalelor; cu toate astea, n-a reuşit decât să le umple covoarele de murdărie.

Cu siguranţă, cartea aceasta vă va face să vă cutremuraţi, să râdeţi şi să vă minunaţi de curajul şi nesăbuinţa unor oameni care, ignorând propriul confort, ne-au îmbunătăţit vizibil vieţile.

Căsătorie din dragoste. Oare mai există? de Pascal Bruckner. Traducere de Irina Mavrodin

O fascinantă istorie a căsătoriei din dragoste.

Casătoria din dragoste este de fapt o noțiune inventată târziu, în secolul al XX-lea. Dragostea nu și-a găsit inițial locul în „instituția” numită căsătorie și, oricât de ciudat sună pentru noi, occidentalii, există și astăzi multe culturi în care dragostea și căsătoria nu au prea multe în comun. În multe țări, căsătoria este încă o afacere de familie, un business pus la cale și oraganizat de părinți. Cu toate acestea, deși recentă, căsătoria din dragoste pare să-și fi trăit deja vremurile de aur. Să fi trecut direct de la apogeu la criză.

Și atunci, ce mai este ea? O realitate, o dorință, un deziderat?… Să fi rămas un simplu mit al umanității, născut târziu și apus devreme? Tocmai aici este problema. Chiar și pentru rafinatul Occident, căsătoria din dragoste începe să ridice probleme serioase: cu cât trăim mai mult, cu atât devine mai apăsător angajamentul pe viață. Cum poate o căsătorie făcută din dragoste să rămână la fel de ferice timp de 30, 40, 50, chiar 60 pe cât era la început?

Împletind informații, povești și anectode, Pascal Bruckner tratează cu seriozitate o temă care merge direct la sufletul cititorului.

Povestea anului 2012 de John Major Jenkins. Traducere de Monica Vlad

Povestea anului 2012 este o călătorie fascinantă prin istoria civilizaţiei maya, extrem de avansată într-o mulţime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă şi mitologie. Bazându-se pe o documentaţie temeinică, studiul lui Jenkins acordă o atenţie specială celei mai controversate date din istorie” – Stanislav Grof, autorul lucrărilor Psychology of the Future, The Cosmic Game şi When the Impossible Happens. 

Pe 12 decembrie 2012 se sfârşeşte un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizaţiei maya. Mayaşii au anticipat că, la acea dată, Pământul, Soarele şi centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o „aliniere cosmică” extrem de rară. Mulţi cred că lumea, aşa cum o cunoaştem acum, va suferi o transformare în 2012, dar puţini sunt la curent cu semnificaţia acestei date.

În studiul de față, veți descoperi: cum au conceput mayaşii calendarul al cărui sfârşit de ciclu va fi în 2012 şi cum funcţionează acesta; cum a fost redescoperit calendarul antic în vremurile moderne; cum a fost abordat subiectul legat de anul 2012 de către savanţi, îndrumători spirituali şi cultura populară; care sunt principalele controverse şi enigme din jurul acestui subiect; cum putem alege din cantitatea uriaşă de informaţii pe tema respectivă, folosind străvechile învăţături ale civilizaţiei maya pentru a înţelege locul nostru în istorie.

John Major Jenkins este un cercetător independent, specializat în studiul filosofiei şi cosmologiei maya. A publicat numeroase cărţi şi articole ştiinţifice şi a călătorit frecvent în Mexic şi America Centrală, implicându-se activ în conservarea acestor zone încărcate de mit şi istorie. Considerat un pionier în cadrul mişcării moderne legate de anul 2012, Jenkins s-a dedicat cercetării misterelor din culturile mesoamericane, reuşind să clarifice o serie de concepţii eronate privind sfârşitul marelui ciclu de evoluţie din calendarul mayaş.

Prima şedinţă de psihoterapie de Robert Neuburger. Traducere de Nicolae Baltă

Ideea aflată la originea celor douăzeci de convorbiri publicate în această carte, apărute iniţial în „Psychologies Magazine”, a fost de a le da unor femei, bărbaţi şi cupluri ocazia de a se întâlni cu psihanalistul Robert Neuburger pentru o singură consultaţie şi de a hotărî apoi dacă problematica lor are nevoie – sau nu – de o psihoterapie. Din spatele întrebărilor apare, de fiecare dată, o poveste singulară şi impresionantă, spusă cu încredere şi ascultată cu atenţie şi respect.

Umanistă, utilă şi angajată, această carte deosebită arată că oferirea unui spaţiu de discuţie şi elaborare este deseori mai eficientă decât prescrierea unor „pastile de fericire“.

Robert Neuburger, psihiatru, psihanalist, terapeut de cuplu şi de familie este şi autorul cărţilor Rituels familiaux, On arrête? On continue?: Faire son bilan de couple şi L’Art de culpabiliser.

„Valentine ne oferă ocazia de a reaminti o regulă importantă, cea de a nu începe să tratezi un simptom înainte de a-i înţelege funcţia. Am fi putut fi tentaţi să o sfătuim să se adreseze unui terapeut comportamentalist, dată fiind natura invalidantă a simptomului ei de fobie a conducerii pe autostradă. Dar o ascultare mai atentă ne arată că acest simptom este un compromis între o nevoie nouă de-a ei, cea de a se autonomiza, de a se descotorosi de armura culpabilităţii, de a se îndepărta de dependenţele ei, şi o nevoie de stabilitate, de siguranţă, ca şi de o teamă de a-şi părăsi căminul. Decât să ne străduim să îi suprimăm simptomul fobic, riscând să se transforme pur şi simplu într-altul, e preferabil să o ajutăm printr-o psihoterapie să îşi înţeleagă contradicţiile interne. Devenind inutil, simptomul ar trebui să dispară spontan.” – Dr. Neuburger.

„După şedinţă, m-am simţit foarte uşurată, aveam senzaţia că scăpasem de una dintre poverile mele şi că înţelegeam. Ştiam că sufeream de o negare a corpului meu, dar nu înţelesesem că motorul comportamentului meu era să mă pun în pericol. Am fost frapată de neutralitatea doctorului Neuburger şi am putut uita că era de faţă, că era bărbat şi asta mi-a permis să vorbesc cu propriile cuvinte despre suferinţele mele. Nu am încetat întâlnirile cu bărbaţii, dar, pentru prima dată, am anulat întâlniri în ultima clipă, fiindcă mi-a fost teamă să mă pun în primejdie. Îmi dau seama că trebuie neapărat să fac o terapie, şi o s-o fac.” – Marina.

Anorexia, o stranie violenţă de Vladimir Marinov. Traducere de Delia Şepeţean Vasiliu

Anorexia nervoasă şi bulimia reprezintă în acest moment patologii extrem de grave şi nu mai puţin enigmatice. Cea mai afectată este populaţia de sex feminin, iar numărul cazurilor a crescut constant şi considerabil începând cu a doua jumătate a secolului XX.

Cartea este rodul a 15 ani de activitate desfăşurată deopotrivă în instituţii psihiatrice şi în practică privată. Pacientele care au stat la baza acestui studiu (mai mult de o sută de femei, cu vârste între 18 şi 50 de ani) au fost urmărite fie în terapii scurte, pe perioada spitalizării, fie în analize de lungă durată realizate în clinici de psihoterapie sau în practică privată. Pe parcursul cărţii, sunt prezentate în esenţă trei studii de caz cu paciente adulte, abordarea sprijinindu-se însă pe întreaga experienţă psihoterapeutică a autorului. Sunt analizate, printre altele, raportul anorexiei cu problematica vampirismului ocular, cu figura dublului, cu imaginea unui „corp pentru cinci” şi cu membrii familiei. De asemenea, mecanismele de apărare nespecifice şi strategiile defensive specifice sunt puse în evidenţă, subliniindu-se locul alimentului în structura psihică a pacientelor, sexualitatea şi agresivitatea lor, violenţa specifică, precum şi limbajul lor verbal şi corporal. Întregul ansamblu al metapsihologiei freudiene este evidenţiat astfel prin intermediul acestei patologii.

Vladimir Marinov este profesor de psihopatologie la Universitatea Paris XIII şi membru al Asociaţiei Psihanalitice Franceze. Este autorul studiului Figuri ale crimei la Dostoievski şi coautor al lucrării colective Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, apărute la Editura Trei.

Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi de Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobranici

Sănătatea mintală reprezintă domeniul principal de interes pentru cei care îmbrăţişează cariera de psiholog, iar psihologia clinică constituie una dintre cele mai atractive dar şi cele mai dificile ipostaze profesionale. Este un domeniu în care sunt necesare cunoştinţe aprofundate, capacitatea de a lucra în echipă, precum şi deschiderea către interdisciplinaritate.

Impresionantele mutaţii apărute în ultimele decenii în abordarea suferinţelor psihice au antrenat modificări importante în modul în care psihologul, ca specialist al domeniului, este implicat în diagnosticare şi terapie.

Psihologul în formare, fie că este student, fie că este participant la un program masteral va avea prin această lucrare un instrument complet şi modern care să îl ajute în descifrarea universului bolii psihice şi va putea cunoaşte întregul evantai al posibilelor intervenţii terapeutice. Posibilitatea unei mai bune comunicări cu psihiatrul este o condiţie importantă a dezvoltării profesionale a fiecărui psiholog clinician şi o condiţie necesară a succesului în această nobilă profesiune.

Florin Tudose este profesor de psihologie clinică şi psihiatrie. Domenii de interes: psihosomatica, psihosexologia, relaţia medic–pacient, psihiatria de legătură. A publicat peste 20 de volume în domeniile de care se ocupă.

Cătălina Tudose este conferenţiar de psihiatrie. Principalele domenii de cercetare sunt: tulburările cognitive, psihiatria vârstnicului, psihofarmacologia, etica şi deontologia profesională.

Letiţia Dobranici este lector de psihopatologie. Principalele domenii de care se preocupă: gerontopsihiatria, sănătatea mintală, calitatea vieţii în bolile psihice.

Psihoterapii de scurtă durată de Irina Holdevici

Terapiile de scurtă durată grupează practici diferite, toate având ca punct comun dorinţa de a obţine un rezultat rapid în înlăturarea unei probleme de natură psihologică. Scopul acestor terapii este de a face acest lucru într-o manieră durabilă propunând clienţilor modele de deblocare şi aplicare a modificărilor comportamentale într-un interval redus de timp. Trebuie reamintit că în viaţa noastră, a tuturor, există momente în care ne simţim trişti, nesiguri, dezorientaţi. Aceste momente pot fi depăşite cu ajutorul psihologic de specialitate, iar în acest sens terapiile de scurtă durată propun un demers concis ce are la bază fundamente teoretice şi metodologice puternice, logice şi riguroase. Terapiile de scurtă durată oferă o gamă largă de posibilităţi, redând clienţilor libertatea de a alege, gândi şi simţi mai fluid, într-o nouă dinamică. Se poate adăuga că nici vârsta şi nici gradul de severitate al problemelor nu reprezintă obstacole în calea conciziei aduse de cadrul de lucru specific terapiilor scurte şi că fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autocontrol şi autovindecare.

Irina Holdevici este profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, psihoterapeut şi formator în domeniul psihoterapiei cognitiv comportamentale şi hipnozei clinice, psiholog clinician şi psihoterapeut la clinica Medas. A publicat peste 100 de studii şi 25 de cărţi de specialitate. În 2008 a fost distinsă cu Premiul „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române pentru lucrarea Consiliere şi psihoterapie în situaţii de criză.

Adevărul despre adolescente de Karen Zager & Alice Rubenstein. Traducere de Oana-Marina Badea

Ce este „normal” până la urmă? Adevărul este că nu există un singur răspuns simplu la întrebarea „Ce este normal”? Ceea ce este „normal” pentru tine depinde de lucruri precum vârsta, cultura ta, mediul familial, convingerile religioase, grupul tău sau chiar talentele, interesele tale unice şi valorile personale. Aşadar, normalul poate include multe lucruri. Ceea ce este tipic într-o familie poate fi foarte neobişnuit în alta. De exemplu, o prietenă de-a ta poate vorbi foarte uşor cu părinţii ei despre întâlnirile cu băieţii şi sex, în timp ce părinţii tăi îşi ies din minţi doar la auzul cuvântului „sex”.

Ca psihologi cărora le place să lucreze cu adolescenţii, am vorbit cu sute de fete adolescente despre grijile şi preocupările, succesele şi eşecurile, conflictele şi visurile lor. Fetele cu care am vorbit ne-au convins că, pentru a naviga pe râurile tumultuoase ale adolescenţei, fetele au nevoie de informaţii şi idei despre cum să gestioneze provocările şi alegerile pe care le implică o adolescenţă normală. Aşa că ne-am hotărât să scriem o carte care să le ajute în mod direct pe adolescentele ca tine şi chiar pe părinţii şi profesorii tăi. Nu am vrut să presupunem că ştim ce vor adolescentele să afle, am vrut să le întrebăm direct. Şi asta am şi făcut. Le-am pus adolescentelor din toată America următoarea întrebare: „Dacă aţi avea şansa să discutaţi în particular şi confidenţial cu un expert care cunoaşte şi înţelege foarte bine preocupările adolescentelor de astăzi, ce l-aţi întreba?”

Adolescentele pe care le-am chestionat fac parte din aproape toate grupurile rasiale, etnice şi religioase din ţară. Unele dintre ele locuiesc în oraşe, altele în suburbii, iar altele în oraşe mici sau la ţară. Unele dintre familiile lor sunt bogate, unele au venituri medii, iar altele au foarte puţini bani. În total, adolescentele ne-au adresat mai mult de 6000 de întrebări. Spre surprinderea noastră, rasa, religia, sau originea etnică nu au părut să conteze prea mult – nici măcar zona în care locuiau sau veniturile familiei lor. Deşi ne-ar fi făcut plăcere să răspundem la fiecare dintre ele, pur şi simplu nu ar fi încăput toate în această carte! Aşa că am ales acele întrebări care au fost puse cel mai des.

Dintre miile de întrebări care ni s-au adresat, cele care apăreau cel mai des erau legate de ceea ce este „normal”. O tânără de 16 ani ne-a întrebat „Care este graniţa dintre normal şi anormal?” O fată de 13 ani voia să ştie: „Toate adolescentele de vârsta mea au aceleaşi probleme?” Iar una de 15 ani ne-a întrebat „Care sunt problemele cele mai des întâlnite la adolescente?” Prin urmare, ne-am gândit că este foarte important să vorbim despre „normalitate” în ceea ce le priveşte pe adolescente. Gândeşte-te un minut la ceea ce consideri tu a fi normal. De exemplu, crezi că este normal să te cerţi cu părinţii? E normal să bei sau să consumi droguri? Este normal să ai un iubit stabil? Este normal să vrei să petreci mult timp la tine în cameră, singură? […] Pe când citeşti această carte, ţine minte că, tot aşa cum nu există un singur înţeles al cuvântului „normal”, nu există un singur răspuns corect la multe dintre aceste întrebări. […] Vei găsi multe idei noi şi sfaturi utile în această carte. Dar nu vei şti dacă ceva funcţionează, dacă nu încerci. Poate fi foarte stresant să fii adolescentă în ziua de astăzi. Noi credem că această carte te va ajuta.

„Este o carte uimitoare. Multe întrebări le-aş fi pus şi eu. I-am arătat-o şi mamei. Ne-a îmbunătăţit foarte mult relaţia. Este o carte minunată.” – Erin, 15 ani.

“Am citit cartea şi eu, şi mama mea, şi ne-a plăcut amândurora! Am avut suişuri şi coborâşuri în relaţia noastră, dar această carte este o resursă excelentă pentru iniţierea discuţiilor şi înţelegerea dificultăţilor pe care le înfruntăm fiecare dintre noi.” – Emily, 16 ani.

La Editura Pandora M:

Părţi juvenile, întinse de George Nechita

„Am fost întrebată dacă aş vrea să mă uit peste un volum de poezie – dacă-mi place, poate scriu cîteva rânduri. Am întrebat câţi ani are poetul. Mi s-a spus că 35, dar ce importanţă are? Pentru mine, are. Mi-am exprimat reticenţa – am  convingerea că, dacă un poet nu s-a făcut cunoscut pînă la 30 (35?), nu e chiar lucrul cel mai bun. Se pare că am dat peste excepţia care confirmă regula. Am mai întrebat, după lectură, doar dacă autorul este din Braşov (îmi amintea de prietenii mei Marius Oprea, Andrei Bodiu şi Caius Dobrescu, de poezia în care credeam noi încă de pe vremea când eram foarte tineri şi cunoscuţi ca grup, Grupul de la Braşov). Am găsit în paginile citite ceea ce sper întotdeauna să întâlnesc, înainte de orice, în poezie: un om adevărat. Şi o rară, emoţionantă combinaţie între tranşanţă şi puritate (a intransigenţei), o frumuseţe umană pe care nu am mai întîlnit-o de multă vreme în poezia de pe la noi. Volumul, bazat pe nişte enigmatice recurenţe, e o construcţie stranie de la început pînă la sfîrşit. În centru, un personaj ca de roman, care-şi face scenariile lui, unde încap atîtea lucruri, cu tot cu ecourile lor tulburătoare. «De când m-am văzut între cele două oglinzi, pictez peisaje marine», sună un vers. Să vedem ce face un om cu oglinzile, cu o suprafaţă marină şi cu ceea ce ascunde calmul ei. ” – Simona Popescu.

„Poezia, nu-i așa, trebuie să fie rușinoasă și discretă, aș spune ca o fată mare, dacă nu ar fi considerată în același timp demodată și neseducătoare. Poezia trebuie să stea la locul ei, să aștepte să-i vină rândul, poate în alt secol, în alte vremuri, cu alți oameni și alte obiceiuri. «Nu, nu se poate, înălțimea ta, că e prea rufoasă! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e!…», îi spunea prințului însuși tatăl Cenușăresei. Iar continuarea era: «Fata se așeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce trăgea câteva ocale, și încălță condurul, care-i veni ca turnat”.

Cercul Poeților Apăruți își propune să le ofere poeziei și poeților condurul vizibilității, fără a-i deposeda de dragii lor saboți grei din lemn cu care se strecoară lent și obligatoriu discret prin meandrele contemporaneității.

Cine este George Nechita? Când a aflat că trebuie să scriu câteva rânduri despre el în această scurtă prezentare, m-a somat: «Să spui că nu mă cunoști». E adevărat, George Nechita e un perfect necunoscut în lumea literară românească, inclusiv pentru mine. Însă cu cât ne e mai străin, cu atât vocea lui poetică inedită ne ia și mai mult prin surprindere. Mi se pare a fi de fapt un personaj imponderabil, când foarte prezent, când absent din propria poezie, un jucăuș care scapă printre degete chiar și după citiri succesive, un tehnician al apropierilor și distanțărilor repetate și un rebel blând. George Nechita trăiește în acest moment vârsta ideală pentru poezie, aceea a inocenței lipsite de naivitate.» – Svetlana Cârstean.

George Nechita s-a născut în 1974, la Constanța. A absolvit Academia de Arte din București, în 1998, cu o lucrare de diplomă care avea drept temă relația dintre formă și afecte. A participat la mai multe expoziții de grup și a avut două expoziții personale: Expunere, la Galeria Galateca, în 2002, și My Petit underground, la Art Jazz Club, în 2004. Parți juvenile, întinse este cartea sa de debut.

Totul contează! de Ron Currie Jr. Traducere de Gabriella Eftimie

Comparat adesea cu Kurt Vonnegut sau Raymond Carver, Ron Currie Jr. este, la doar 36 de ani, unul dintre cei mai promiţători tinerii scriitori ai Americii.

Încă din burta mamei, Junior Thibodeau ştie cu precizie cât mai are de trăit lumea în care el încă n-a apărut: o voce misterioasă îi descrie cum un meteorit va distruge Pământul în exact 36 de ani, 168 de zile, 14 ore şi 23 de secunde de la naşterea lui. Cu vestea neliniştitoare a apropiatei apocalipse în minte, Junior se va întreba întreaga viaţă: „Oare contează ceva din ceea ce fac?” Aceeaşi voce însă îi dezvăluie şi secrete despre tatăl, fratele şi iubita lui, îi oferă şi remediul pentru cancer şi-l ajută să împiedice bombardarea unor clădiri de birouri. Deşi este în mod limpede un ales şi are veleităţi de adevărat profet, Junior nu poate câştiga fiecare bătălie…

Romanul Totul contează! a primit Premiul Alex Award al American Library Association şi a ocupat locuri fruntaşe în topurile de carte pe 2009 ale publicaţiei Los Angeles Times, ale postului National Public Radio şi ale site-ului Amazon.com.

Într-un roman sclipitor şi plin de umor – uneori, tandru, alteori, muşcător, Ron Currie Jr. parodiază savuros distopiile ce anunţă Apocalipsa şi creează un personaj a cărui inocenţă la marginea genialităţii aminteşte de Forrest Gump. Dincolo de apocalipsele minore ale vieţii de zi cu zi, de oroarea unei lumi în continuă degradare, esenţial rămâne acest mesaj: Totul contează!

„Totul se termină şi Totul contează. Totul contează, dar nu în ciuda dispariţiei tale şi a celor pe care-i iubeşti, ci tocmai din această cauză. Acest Tot e tot ce ai – buzele nevestei tale, ochii fiicei voastre, inima fratelui tău, oasele lui taică-tău şi propria ta durere  – şi după acest Tot nu mai urmează nimic. Aşa c-ai făcut bine când ai întâmpinat cu inima deschisă acest Tot, atât binele, cât şi răul, şi că te-ai agăţat de el. Adună-le şi pune-le bine. Încearcă să afli rostul durerii şi nu te da bătut niciodată, nici măcar o dată, de acum încolo. Pentru că toate sunt la fel şi toate sunt de neînţeles şi, totuşi, de preferat unei singure alternative teribile.”– Ron Currie Jr.

Ron Currie Jr. s-a născut în 1975, în Waterville, Maine, SUA. A publicat ficţiune în „Glimmer Train”, „The Sun”, „Other Voices”, „The Nervous Breakdown” şi „Night Train.” A debutat editorial în 2007 cu volumul de povestiri God is Dead, recompensat cu Young Lions Fiction Award decernat de New York Public Library. În 2009 a publicat romanul Totul contează!, care a avut un mare succes de critică şi de public.

La Editura Lifestyle Publishing:

Terapia Gerson de Charlotte Gerson & Beata Bishop. Traducere de Bogdan Chircea

Medicina modernă este împărțită în două. O jumătate, susținută de tehnologia de vârf, dă rezultate strălucite în privința afecțiunilor acute și a urgențelor. Cealaltă jumătate, care se ocupă de afecțiunile cronice degenerative, bate pasul pe loc, incapabilă să ofere ceva mai mult decât tratamentul simtomatic pentru cele mai răspândite și mai grave afecțiuni, de la cancer până la afecțiunile cardiace și hipertensiune, de la diabet și artrită la obezitate morbidă. Toată lumea e convinsă că aceste „afecțiunți ale civilizației moderne” sunt nu doar incurabile, ci și inevitabile.

Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului și a altor afecțiuni cornice contrazice toate afirmațiile de acest gen. Fiind un ghid complet de teoria și practica Terapiei Gerson, creată în urmă cu peste 80 de ani de doctorul Max Gerson (1881–959), cartea demonstrează că alimentația nesănătoasă, săcară din punct de vedere nutrițional și toxică este principala cauză a îmbolnăvirii populației din ultimii ani.

Charlotte Gerson, fiica doctorului Max Gerson, cel care a elaborat Terapia Gerson, a dus mai departe opera tatălui ei, înființând în 1977 Institutul Gerson. Această organizație nonprofit are drept scop educarea și pregătirea oamenilor în înțelegerea Terapiei Gerson, un tratament alternativ și netoxic pentru cancer și alte boli degenerative cornice.

Beata Bishop, scriitoare și psihoterapeută, este chiar una dintre persoanele vindicate de cancer prin Terapia Gerson, în 1981.

De ce te îngrași! de Gary Taubes. Traducere de Liviu Mateescu

Consumăm prea multe calorii și facem prea puțină mișcare – acestea sunt explicațiile standard care ni se oferă drept cauze ale unui fenomen ce riscă să capete proporții endemice: creșterea generală în greutate a populației. Atunci, de ce toate dietele bazate pe reducerea consumului de calorii și pe suplimentarea exercițiilor fizice, până la urmă, dau greș?

„Dacă atât de mulți oameni se îngrașă și devin diabetici din cauză că au primit sfaturi greșite, nu ar mai trebui să ne pierdem timpul cu determinarea exactă a cauzei. Povara numeroaselor boli legate de creșterea excesivă a greutății copleșește deja nu numai sute de milioane de indivizi, ci și întregi sisteme sanitare.” – Gary Taubes.

Dacă doctorul vă spune că vă îngrășați pentru că mâncați prea mult și faceți prea puțină mișcare (cu alte cuvinte, sunteți prea lacom și prea leneș), să nu-l credeți! Citiți De ce te îngrași! ca să înțelegeți de ce!

În această carte, scrisă ca un răspuns la reacțiile stârnite de precedentul lui best-seller, Good Calories, Bad Calories, Gary Taubes examinează critic mitul legat de cauza creșterii în greutate a populației. El argumentează convingător, direct și în spirit practic, că excesul unor anumite tipuri de carbohidrați din dieta modernă este motivul care a condus la creșterea masivă în greutate a oamenilor din zilele noastre – nu grăsimile, și nici caloriile în exces. Taubes pune în antiteză știința nutrițională eronată a ultimului secol – la fel de dăunătoare ca a spune că raportul „calorii consumate vs. calorii eliminate” este singurul motiv al îngrășării –, și știința corectă, ignorată în toată această perioadă. În același timp, autorul dă răspunsuri la cele mai stringente întrebări: De ce unii oameni sunt slabi, iar alții, grași? Cum ne influențează ereditatea și exercițiile fizice greutatea? Ce alimente trebuie să mâncăm și pe care trebuie să le evităm?

Plină de informații esențiale și încheindu-se cu o dietă ușor de urmat, De ce te îngrași! constituie o lectură esențială pentru înțelegerea unei epidemii mondiale și un ghid în care să aflăm ce e de făcut pentru a o combate.

„Simţul critic al lui Taubes este atât de ascuțit și de vehement, încât lectura cărții sale o să vă schimbe felul în care înțelegeți caloriile, piramida alimentară și dieta zilnică.” – „Men’s Journal”.

„Riguros documentată și competent alcătuită… Repune în discuţie modul în care dieta ne afectează organismul și ne arată cum am putea s-o modificăm pentru a o face mai sănătoasă. Taubes ne face un mare serviciu tuturor aducând în discuție aceste subiecte.” – Dennis Rosen, „The Boston Globe”.

Gary Taubes s-a născut în 1956, în Rochester, New York. A studiat fizica aplicată la Universitatea Harvard şi ingineria aerospaţială la Universitatea Stanford. După un master în jurnalism la Universitatea Columbia, în anul 1981, s-a alăturat echipei Discover magazine. Deşi, iniţial s-a concentrat pe domeniul fizicii, în ultimii ani, a început să fie preocupat de medicină şi nutriţie. Este autorul mai multor cărţi de popularizare a ştiinţei: Nobel Dreams Nobel (1987); Bad Science: The Short Life and Weird Times of Cold Fusion (1993); Good Calories, Bad Calories (2007). Gary Taubes a câştigat de trei ori Premiul The Science in Society, acordat de National Association of Science Writers.

Amintiri despre viitor de Erich von Däniken. Traducere de Laura Karsch

O carte fascinantă, deschizătoare de drumuri, care a influenţat generaţii de oameni dornici să ştie. Vândută în peste 7 milioane de exemplare.

„Numeroase descoperiri arheologice, aparent misterioase, şi multe indicii din scrierile străvechi ale omenirii l-au determinat pe Erich von Däniken să pornească în căutarea unor explicaţii pentru misterele neelucidate ale trecutului. Concluziile uimitoare la care ajunge autorul ne-ar putea convinge să ne revizuim imaginea despre istoria timpurie a Pământului. Ele deschid deopotrivă perspective noi asupra progresului tehnicii de azi şi de mâine.”

Cu aceste cuvinte era anunţată, în 1968, apariţia cărţii de faţă, care a declanşat, prin concluziile sale surprinzătoare, ce nu se limitau la arheologie, un val de indignare în rândurile oamenilor de ştiinţă, dar, pe de altă parte, şi un viu entuziasm în rândul publicului larg.

Erich von Däniken a susținut ca Pământul a fost vizitat în timpuri străvechi de către fiinţe inteligente extraterestre și că acestea au creat de fapt homo sapiens. Chiar dacă şi-a argumentat teza prin cercetări întreprinse cu rigurozitate în lumea întreagă, ea a rămas destul de controversată. Totuşi, succesul enorm al cărţii sale a demonstrat că subiectul abordat este unul de mare interes. În decurs de doi ani, cartea a atins numai în Germania un tiraj de peste cinci sute de mii de exemplare.

Cercetările şi descoperirile lui Erich von Däniken nasc şi astăzi discuţii aprinse. Numărul adepţilor săi creşte de la an la an.  În noua prefaţă a a cărţii, Erich von Däniken analizează reacţiile pro şi contra stârnite de tezele sale, pe care le reexaminează în contextul cunoştinţelor recent dobândite.

Erich von Däniken s-a născut în 14 aprilie 1935 la Zofingen, Elveţia. Pentru a-şi demonstra teoria paleoastronautică, a publicat peste 30 de titluri, traduse în 32 de limbi, cu un tiraj total cumulat de aproximativ 60 de milioane de exemplare.

Știința și misterele OZN de Stanton T. Friedman. Traducere de Liviu Mateescu

Ştiinţa şi misterele OZN aruncă o privire cuprinzătoare asupra datelor ştiinţifice legate de fenomenul farfuriilor zburătoare. Stanton T. Friedman, conferenţiar şi specialist în fizică nucleară, şi-a sintetizat cei 40 de ani de cercetări despre OZN-uri într-o carte ce prezintă o varietate impresionantă de sisteme spaţiale şi de sisteme nucleare avansate secrete. El răspunde la o serie de întrebări de fizică într-un limbaj accesibil şi nespecialiştilor şi ajunge la concluzia că zborul interstelar este posibil fără a încălca legile fizicii.

Cartea adună informaţii şocante din mai multe studii de anvergură dedicate fenomenului OZN, care n-au fost suficient dezbătute de-a lungul timpului. Pune mereu întrebarea „de ce”:  De ce guvernul muşamalizează unele informaţii, de ce extratereştrii vin pe Pământ şi de ce nu aleg să aterizeze direct pe gazonul de la Casa Albă? Friedman dezvăluie informaţii despre programul SETI şi aminteşte de aversiunea scriitorilor de science-fiction faţă de OZN-uri. De asemenea, vorbeşte despre ideile preconcepute faţă de cei care cred în extratereştri şi e de părere că fenomenul OZN ar trebui susţinut cu mai multă convingere de mass-media şi de comunitatea ştiinţifică.

„Friedman a trăit şi a lucrat în lumea programelor guvernamentale ultrasecrete dedicate rachetelor şi, prin urmare, este în măsură să formuleze adevărul în privinţa păstrării secretului legat de OZN-uri de către autorităţi. El a reuşit ceea ce şi alţi autori încearcă de multă vreme să facă: a stabilit noi standarde în cercetarea ştiinţifică în domeniul OZN-urilor.” – John F. Schuessler, director emerit internaţional, Mutual UFO Network.

„Oare numai nebunii şi ciudaţii văd farfurii zburătoare? Ştiinţa şi misterele OZN demolează această prejudecată, îi pune la punct pe denigratorii fenomenului şi ne spune adevărul din spatele apariţiilor OZN-urilor. Friedman s-a întrecut pe sine însuşi.” – Robert Swiatek, fizician, cercetător în domeniul OZN-urilor.

Stanton T. Friedman are o licenţă şi un masterat în fizică la Universitatea din Chicago. A ţinut o conferinţă cu titlul Farfuriile zburătoare EXISTĂ! în peste 700 de facultăţi şi de adunări de specialitate nu doar din SUA, ci şi din alte ţări. A apărut la radio şi la TV, inclusiv la „CBS Sunday Morning”, „Larry King Live”, „Nightline” şi „Unsolved Mysteries”. E coautorul volumelor Top Secret/ Majic – despre Operaţiunea Majestic 12 şi Crash at Corona: The Definitive Study of the Roswell Incident. A fost primul cercetător civil al acestui important eveniment. Este, de asemenea, coautor al volumului Captured! The Betty and Barney Hill UFO Experience.

La Târgul „Gaudeamus” toate cărțile Grupului Editorial Trei au prețuri reduse cu 30%.

Calendar: Sir Arthur Conan Doyle

În ziua de 7 iulie 1930, murea în casa sa de la Crowborough, în urma unui atac de cord, Sir Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie lungă de romane, povestiri şi nuvele poliţiste, cu o biografie fictivă care fără îndoială că o pune în umbră pe cea a autorului său. Scriitorul este înmormântat în cimitirul bisericii din Minstead, în New Forest, Hampshire.

Se născuse la 22 mai 1859, la Edinburgh. De origine irlandeză (părinţii săi erau irlandezi emigraţi în Scoţia), viitorul Sir Arthur Conan Doyle, contemporan cu irlandezii Oscar Wilde şi George Bernard Shaw, urmează o şcoală a iezuiţilor la Stonyhurst. Nu e clar dacă tânărul era un credincios fervent. Se pare că nu, în 1875, când absolvă şcoala medie, trecând mai degrabă drept agnostic. În 1876 devine student la Medicină la Universitatea din Edinburgh. După absolvire, se angajează ca doctor pe un vapor care pleca spre coasta Africii. Aventura nu durează prea mult, pentru că în 1882 Arthur Conan Doyle avea deja, împreună cu un fost coleg de clasă, George Budd, un cabinet particular la Plymouth, în sud-vestul Angliei. Colaborarea intră însă repede în dificultate şi Conan Doyle pleacă în iuie 1882 la Portsmouth. Aici îşi cumpără cu 10 lire dreptul de a-şi deschide un cabinet propriu, în Southsea (în Bush Villas in Elm Grove nr. 1). În 1885 îşi ia doctoratul cu o teză despre „Tabes dorsalis”, degenerescenţă a măduvei spinării care apare în neurosifilis. În acelaşi an se căsătoreşte cu Louise Hawkins. Bolnavă de tuberculoză, prima sa soţie avea să moară în 1906.

Cabinetul din Southsea nu era prea frecventat. În aşteptarea pacienţilor, Conan Doyle începe să scrie literatură. Debutase cu ani în urmă, în timpul studenţiei, în „Chambers’s Edinburgh Journal”, cu o povestire. În 1887 publică Un studiu în roşu (A Study in Scarlet) în „Beeton’s Christmas Annual”, actul de naştere al personajului Sherlock Holmes. Este felicitat de Rudyard Kipling, care l-ar fi întrebat: „Oare e vorba de bătrânul meu prieten, Dr. Joe”? Personajul lui Conan Doyle, care va face o carieră extraordinară atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi după moartea acestuia, devenind sinonimul detectivului ideal, îi fusese inspirat de un profesor de chirurgie din facultate, Joseph Bell, care îl impresionase prin deducţiile uimitoare referitoare la bolile pacienţilor. De la medicină la ştiinţa specială a detectivului, se vede, nu a fost un pas foarte greu de făcut pentru tânărul medic-scriitor care, în aceiaşi ani, se ocupa şi de fotbal, contribuind la înfiinţarea clubului Portsmouth F.C. Juca pe postul de portar.

Şi cum adesea personajele literare împrumută câte ceva şi din personalitatea creatorului lor, trebuie să notăm că în persoana ilustrului detectiv particular Sherlock Holmes se amestecă trăsături care erau, probabil, ale lui Conan Doyle: cunoştinţe din mai multe domenii, spirit de observaţie pătrunzător, logică infailibilă, pasiunea pentru sport şi muzică ş.a.m.d. Irlandezul Conan Doyle nu se dezminte: Sherlock Holmes are şi el gustul pentru excentric şi pentru aventură, specific irlandezilor, în ciuda apetitului pentru analiza minuţioasă proprie muncii de detectiv şi pentru asimilarea cunoştinţelor de tip enciclopedic. Este suficient de egotist, predispus adesea extravaganţelor care să-i satisfacă orgoliul. Mare fumător, deopotrivă de ţigări de tot felul şi de pipă, nu refuză nici tentaţia cocainei, din acelaşi gust pentru excentric.

Elegant, uşor dandy, e şi puţintel neglijent pentru a face astfel trimitere la un comportament boem care întotdeauna dă bine iar, în profesiunea lui, are darul de a-i înşela pe eventualii rivali. Făcuse sport în adolescență, scrimă și box. Cântă la vioară, în rarele momente de răgaz și este, bineînțeles, meloman. După dezlegarea teribilului mister al câinelui din Baskerville, merge împreună cu dr. Watson să asculte Hughenoții de Meyerbeer.

Patru romane şi 56 de povestiri şi nuvele îl au ca personaj pe Sherlock Holmes. Între ele: Semnul celor patru (1890), culegerile Aventurile lui Sherlock Holmes (1892) şi Memoriile lui Sherlock Holmes (1894), Câinele din Baskerville (1902), Întoarcerea lui Sherlock Holmes (1904), Valea fricii (1917), Ultima reverență (1917), Arhiva lui Sherlock Holmes (1927).

Interesant este de amintit procedeul – de fapt procedeele narative folosite de Sir Arthur Conan Doyle în aceste istorii despre Sherlock Holmes. Cele mai multe sunt povestite de doctorul John H. Watson, prietenul şi biograful lui Holmes, cu excepţia a două dintre ele, narate de însuşi Sherlock Holmes şi a altor două, scrise în tonul obiectiv al relatării auctoriale la persoana a III-a. Folosind relatarea indirectă a presupusului biograf, Conan Doyle sugerează de fapt, în stilul prozei realiste a secolului al XIX-lea, un plus de obiectivare, contribuind astfel la lansarea mitului lui Sherlock Holmes. O întreagă „literatură” derivată s-a născut astfel făcându-se presupuneri de tot felul, de la data exactă a naşterii personajului fictiv, 1854, ca şi cum aceasta ar avea mare relevanţă, la diverse detalii asupra vieţii sale. Evident, este o formă de a confunda, fără voie sau dimpotrivă, dintr-un senzaţionalism care adesea înconjoară faptul artistic, ficţiunea cu realitatea. Cert este că, dincolo de popularitatea sa cinematografică, după 1964 vânzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes ocupau un onorant loc doi, după Biblie, cea mai vândută carte a tuturor timpurilor, conform unei estimări făcute ziarul „Times”.

După ce devine specialist în oftalmologie la Viena (1890), Conan Doyle se mută în anul următor la Londra, unde deschide un cabinet de oftalmologie. Este perioada în care se dedică şi mai asiduu scrisului. Şi pentru că orice personaj trebuie să aibă, cel puţin în retorica realistă, un sfârşit, scriitorul irlandez hotărăşte să-şi omoare eroul. În povestirea Ultima problemă din Memoriile lui Sherlock Holmes, înfruntându-l pe duşmanul lui de moarte, profesorul Moriarty, Holmes sare împreună cu acesta într-o prăpastie. Evident, publicul reacţionează şi Conan Doyle este nevoit să reia seria aventurilor detectivului particular Sherlock Holmes, găsind o soluţie care pare ingenioasă și publicând încă cinci volume. În fapt, soluția urmează logica prozei poliţiste. În Casa pustie, prima povestire din Întoarcerea lui Sherlock Holmes, personajul cu aureolă mitică „reînvie”: în urma luptei dintre cei doi, în prăpastia Reichenbach din Alpii elvețieni căzuse doar duşmanul detectivului care se salvase in extremis, după alte peripeții…

Arthur Conan Doyle scrie în paralel romane istorice, povestiri diverse, se dedică la începutul veacului al XX-lea spiritismului (v. romanul Ţara ceţii, 1926, din seria care îl are ca personaj principal pe profesorul Challenger). Şi mai bizară este Sosirea zânelor (1921), în care autorul se arată convins de veridicitatea fotografiilor cu zâne din basmele Cottlingey. Teoriile despre natura şi existenţa zânelor şi spiriduşilor îi aduc acuza de ocultism. Se împrieteneşte cu magicianul american Harry Houdini şi e convins că acesta posedă puteri supranaturale, cum se poate observa în Graniţa necunoscutului (1930). În 1923 publică Poveşti ale terorii şi misterului, în 1926, Istoria spiritismului, în 1929, un ultim roman, Abisul Maracot. Toate trec însă în umbră, sunt astăzi aproape uitate, în comparație cu seria Sherlock Holmes.

Costin Tuchilă

„Scandal în Boemia”, ecranizare după povestirea lui Conan Doyle (fragment)

„Câinele din Baskerville”, ecranizare după romanul lui Conan Doyle, 1988 (fragment)