Actorul Mitică Popescu va primi premiul pentru întreaga carieră

mitica popescu premiu gala gopo

eveniment liber sa spunActorul Mitică Popescu va primi premiul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 25 martie 2013, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, informează organizatorii.

Unul dintre cele mai importante trofee, premiul pentru întreaga carieră, a fost acordat la ediţiile precedente actorilor : Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin.

Mitica_Popescu

Născut pe 2 decembrie 1936, la Bucureşti, Mitică Popescu este unul dintre cei mai prolifici actori de film, teatru şi televiziune din generaţia sa, cu o carieră ce se întinde pe parcursul a aproape 50 de ani. A jucat în peste 40 de piese de teatru şi peste 50 de producţii cinematografice şi TV. De asemenea, este prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea D’ale lui Mitică, emisiune care a împlinit 12 ani.

mitica-popescu teatrul mic

Memorabil în cariera sa cinematografică rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul Moromeţii, de Stere Gulea, în care joacă alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din Vânătoarea de vulpi (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului Nişte ţărani de Dinu Săraru. Filmografia sa mai include roluri în filme precum Glissando (regia Mircea Daneliuc, 1985), Mere roşii (regia Alexandru Tatos, 1976), Secretul armei… secrete (regia Alexandru Tatos, 1988), De ce trag clopotele, Mitică? (regia Lucian Pintilie, 1981), Înghiţitorul de săbii (regia Alexa Visarion, 1981), Cel mai iubit dintre pământeni (regia Şerban Marinescu, 1993), Căsătorie cu repetiţie (regia Virgil Calotescu, 1985), Dulcea saună a morţii (regia Andrei Blaier, 2003).

alex si morris

Ștefan Iordache și Mitică Popescu în Alex și Morris

În teatru, actorul a jucat în spectacole precum Alex şi Morris de Michael Elkin, Matca de Marin Sorescu, Pescăruşul de A. P. Cehov, Monştrii sacri de Jean Cocteau, O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord de Eduard Radzinski, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni.

Pentru cariera sa impresionantă, Mitică Popescu a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate la gala UNITER 2009.

Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Operei Naţionale Bucureşti şi al Babel Communications.

Temă și variațiuni

i l caragiale tema si variatiuni centenar caragiale

Textul publicat de Caragiale ca foileton în 1885, în „Voința națională” este, astăzi, cum poate că a fost mereu, exemplul de clasic al nebuniei generale cu care un eveniment poate fi răstălmăcit în presă. Aproape că nu-ți mai trebuie să citești sau să vezi cum va fi prezentat un fapt până la urmă banal în funcție de interesul politic. Sub forma temei cu variațiuni, procedeu larg întrebuințat de autor, mai mult sau mai puțin explicit, pentru a arăta cât de rizibil poate deveni delirul verbal în diverse împrejurări, este imaginată reflectarea în câteva ziare cu orientări diferite a unui eveniment în fond mărunt. „Universul” prezintă tema: un incendiu în Dealul Spirii, stins repede de pompieri și soldați, fără pagube însemnate. La fel cum vedem, astăzi și ieri, pretutindeni, e suficient – am zice noi, cu termenii actuali – ca goana după senzațional să se dezlănțuiască. Opoziția nu pierde ocazia să transforme incidentul într-un cataclism: de vină nu poate fi decât puterea și ziarul opozant „fără programă, nuanță liberal-conservatoare” (fiind „fără programă”, poate fi oricum, și liberal și conservator deopotrivă!) se lansează într-o acuză bombastică. Parodia e totală: textul confecționat de Caragiale este alcătuit în această primă variațiune dintr-o singură frază, care urcă și coboară nebunește, amestecând totul: discursuri parlamentare fără noimă, promisiuni politice, economice, ton patriotard, citate latinești, „judecata istoriei”, pentru a încheia absurd și ridicol: „daca pompierii, opera venerabilului și bătrânului general Florescu, nu stingeau focul, cine știe cât mai ardea!!!” Într-adevăr, concluzie demnă de antologia prostiei universale! Citește comentariul integral și textul lui Caragiale pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Cu fișier audio: Temă și variațiuni. Interpretează: Mircea Albulescu, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu.

Costin Tuchilă

„Ringhişpilul” de Puşa Roth şi Leonard Popovici

Sâmbătă 24 martie 2012, la ora 1.30, la Radio România Cultural, în seria „Mari spectacole, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită ascultați spectacolul Ringhişpilul de Puşa Roth şi Leonard Popovici. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mitică Popescu, Dorina Lazăr, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Alexandru Bindea, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Carmen Stimeriu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din 2002.

Ştiţi ce este ringhişpilul? Vă spun îndată.

Cuvânt cu rezonanţă germană, ringhişpil înseamnă în graiul ardelenesc carusel cu lanţuri, din acelea instalate în bâlciuri şi care fac deliciul „curajoşilor” . „Curajoşii” nu au dureri de cap, nici ameţeli, ei se pot învârti la infinit, inclusiv în lanţuri. Este posibil, uneori, ca personajul însărcinat cu bunul mers al învârtelii să mai uite să-l oprească, ori să se defecteze motorul, ori cine ştie de unde, din senin, să apară elementul neprevăzut… Prin urmare, ringhişpilul, care poate fi o metaforă a vieţii lipsite de orizont, are toate şansele de a conduce la un deznodământ tragicomic. Depinde câţi „curajoşi” se urcă în carusel, cât de bine se instalează ei în lanţuri, cât de norocoşi sunt şi de siguri că nu vor cădea pradă ameţelii, indispoziţiei, că nu vor medita amar la cruda soartă a mersului aerian în cerc, de unde până atunci erau atât de siguri de uriaşa plăcere de a se învârti… Dar câtă metaforă şi ce fel de metaforă se afla în comedia semnată de Puşa Roth şi Leonard Popovici?

Scrisă cu mână sigură, cu virtuozitate stilistică, piesa difuzată în premieră în 17 noiembrie 2002 porneşte de la un fapt real semnalat cândva, prin 1986, într-o comună din Ardeal, într-o primăvară cu alegeri de deputaţi pentru (vă mai amintiţi?) Marea Adunare Naţională.

E mult, e puţin de atunci? Am uitat, suntem pe cale de a uita sumbra rostogolire în cerc din epoca de „măreţe realizări” a Cârmaciului? Cronica vremurilor va estompa grotescul acelor ani, în care orice speranţă părea scufundată în întuneric, în întunericul trăit la propriu? Tăvălite în praful de sub „nevinovatul” ringhişpil, moravurile au murit odată cu regimul de „tristă amintire”?

Se spune, cu o vorba deja comună, ca realitatea întrece ficţiunea. Adică, inventivitatea, fantezia neagră a faptului real depăşesc de multe ori capacitatea noastră imaginativă. Dar în egală măsură este adevărat că ficţiunea este cea care dă coerenţă, certificând astfel întâmplări menite să rămână în categoria efemeră a faptului divers.

Construită ingenios, cu planuri care se succed rapid, într-o foarte bună dinamică radiofonică, Ringhişpilul este o dovadă expresivă a acestor vechi dar mereu actuale adevăruri. Un ziarist plin de responsabilităţi ideologice află că în comuna din Ardeal alegerile nu s-ar fi desfăşurat normal şi cu rezultatul triumfal raportat, acel procent (întotdeauna utopic, inclusiv în epoci totalitare) de aproape sută la sută. Vinovat fusese – cine altul? – diabolicul ringhişpil prin care circarul adusese oraşul, cu toate tentaţiile lui, la sat…

Dar nu e cazul să refac subiectul satirei puse în undă cu măiestrie de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie remarcabilă. Satiră a minciunii, a contrafacerii, a vieţii compuse din clişee de carton, a impenetrabilităţii unui sistem social care nu permitea nici o abatere de la funesta normă, satiră ale cărei personaje groteşti conving prin construcţia tipologică fermă şi prin limbaj, Ringhişpilul este un spectacol de succes al Teatrului Naţional Radiofonic.

Ca întotdeauna în lunga istorie a comicului scenic, râsul are şi puteri vindecătoare.

Costin Tuchilă