Expoziție de design contemporan românesc la ICR Stockholm

expo suedia design icr stockholm

În contextul desfăşurării în capitala Suediei a Stockholm Design Week – unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din Europa, Institutul Cultural Român de la Stockholm aduce în atenţia publicului principalele tendințe de evoluție în designul de produs din România, prin vernisarea expoziţiei Wood & Wool, care a avut loc pe data de 6 februarie 2014.

Expoziţia, realizată de Romanian Design Week în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Stockholm şi cu sprijinul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, reunește lucrări a 23 de designeri români şi poate fi vizitată la sediul institutului până pe data de 8 martie 2014.

Wood & Wool a țesut o poveste despre materialele tradiționale în designul românesc contemporan, pornind de la interesul tinerilor designeri români pentru meșteșug și predilecţia acestora pentru materialele naturale. Conceptul și designul expoziției sunt semnate de arhitectul Attila Kim. Pentru a sublinia dialogul permanent dintre arta meşteşugărească și designul contemporan, expoziția prezintă și obiecte tradiționale puse la dispoziţie de Muzeul Național al Țăranului Român. De asemenea, expoziția va include și o secțiune specială dedicată obiectelor din ceramică și porțelan.

adina marin

Wood & Wool prezintă lucrări realizate de Adina Marin, Alexandra Constantinescu, Ana Botezatu & Tina Nodes, Arhidot Design, Atelier Brut, Bogdan Ciocodeica & Diana Roșu, Carla Szabo, Doru Dumitrescu, Dragoș Motica, Eliza Yokina – SYAA, Form&Function, Grigore Mitrea, Klara Veer, Lidia Puică, Mădălina Teler, Mihai Stamati, Monotremu, Oana Coarfă – Cabinet, Prototip, Ruxandra Sacalis, Valentina Vidrașcu, Vlad Nancă, The Awesome Project.

Marți, 11 februarie 2014, ICR Stockholm a organizat la sediul său o discuţie despre designul românesc contemporan. Attila Kim şi Irina Florea, reprezentanți ai Romanian Design Week, au dialogat cu Dennis Dahlqvist, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști și critici de design din Suedia, despre integrarea fondului cultural arhaic în produse contemporane, utilizarea unor materii prime ușor accesibile și încurajarea producției locale în designul românesc de produs.

Arhaic versus Modern

expozitie arhaic versus modern

Muzeul Costumului Popular, secţie a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, vă invită marţi, 17 septembrie 2013, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziţiei Arhaic versus Modern.

Evenimentul este iniţiat şi realizat de Grupul 4ART în colaborare cu Asociaţia Muzeelor în Aer Liber din România. Expun: Cristian Crestincov, Petre-Emanuel Ghergu, Alina Manole şi Cosmin Matei, împreună cu invitaţii lor, artiştii vizuali: Ioana Avram, Mădălina-Corina Diaconu, Daniela Frumuşeanu, Tudor Şerban şi Iulian-Dalin Toma.

De-a lungul timpului, arta populară a constituit un adevărat depozitar de obiceiuri, dar mai ales de imagini pentru toate generaţiile de artişti plastici. Elementele în sine, formele şi cromatica sunt puse în slujba simbolismului lumii arhaice, iar astăzi, în contemporaneitate, ele îşi păstrează aceeaşi prospeţime, creând o punte de legătură peste veacuri şi devenind, în acelaşi timp, o pecete a neamului românesc.

muzeul costumului popular

Expoziţia de faţă reprezintă materializarea dorinţei de a readuce, în discursul plastic actual, lumea satului. Motivele broderiilor, ale scoarţelor şi ale obiectelor utilitare din gospodăria ţăranului român sunt cele care constituie punctul de plecare în construirea scenografiei simezelor. Forme zoomorfe, fitomorfe şi geometrice se decantează, pe rând, printr-o profundă gândire simbolico-filosofică şi se recompun în lucrări de artă contemporană. Ornamentele devin succesiv sisteme compoziţionale şi semne vizual-plastice de sine stătătoare, dând astfel un suflu modern, dar în acelaşi timp arhaic, întregului ansamblu.

Publicul este invitat să viziteze expoziţia în perioada 17 – 29 septembrie 2013 la sediul Secţiei Muzeul Costumului Popular din Palatul Parlamentului, Corpurile A3 şi F, str. Izvor, nr. 2–4, sector 4, de marţi până duminică, între orele 9.00 si 17.00.

Informaţii suplimentare:

Secţia Muzeului Costumului Popular, 021.311.49.90 / 021.311.49.91

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, 021.317.91.03 /143, 178

Centenar Ion Dumitrescu

ion dumitrescu

eveniment liber sa spunDuminică, 10 martie 2013, la ora 11.00, în Sala de Concerte „Euterpe” a Universității „Spiru Haret” din București (intrarea prin str. Doamnei nr. 15), va avea loc o nouă manifestare în cadrul „Amfiteatrului muzelor” – Ilinca Dumitrescu și invitații săi. Sub genericul „Maeștri. Clasici ai muzicii românești”, va avea loc o evocare a compozitorului Ion Dumitrescu, de la a cărui naștere se vor împlini în 20 mai a.c. 100 de ani.

Participă: prof.dr. Alexandru I. Bădulescu, muzicolog; scriitorul şi ambasadorul Ion Brad; muzicologul Petre Codreanu; prof. univ. dr. Lavinia Coman, pianistă şi muzicolog; prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, muzicolog; prof. univ. dr. Mihai Cosma, muzicolog; prof. dr. Gheorghe Deaconu; prof. univ. dr. Gabriela Munteanu; scriitoarea Pușa Roth; dr.,dhc Vasile Tomescu, muzicolog; scriitorul Costin Tuchilă; prof. univ. dr. Titus Vîjeu, scriitor.

Cvartetul de coarde alcătuit din Alexandru Dragomir (vioara I), Cătălina Cărciu (vioara a II-a), Emanuel Vots (violă), Mihai Grigore (violonel), clasa conf. univ. dr. Raluca Voicu-Arnăuțoiu (Universitatea Naţionala de Muzică Bucureşti), va interpreta fragmente din Cvartetul de coarde nr. 1 în Do major de Ion Dumitrescu.

mihai olteanu peisaj

Mihai Olteanu, Peisaj

Cu Ion Dumitrescu (20 mai 1013, Oteșani, Vâlcea–6 septembrie 1996, București) se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, Lucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame un clasic modern ion dumitrescu editura academieiBovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

În 2006 a apărut la Editura Academiei Române, volumul Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediție critică de Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Costin Tuchilă

Modernitate și mondenitate

confesiuni fara glorie constantin stan

Mărturisindu-i unui amic, om subțire, de lume bună, intenția de a scrie câteva rânduri despre Confesiuni fără glorie, cartea lui Constantin Stan (carte, din nefericire, postumă!), acesta m-a luat din scurt punându-mi întrebarea de baraj: „Nu e cam târziu pentru o cronică, în 2013, cartea a apărut în 2011?” Ceea ce, mai pe românește, s-ar putea traduce: „Mai este, subiectul, trendy?” și pentru că nu am avut de lucru, adăugând că mă gândesc să trimit spre publicare textul la revista VIP, amicul a luat foc: „Pe ce lume trăiești? Păi tocmai la o revistă care e calată pe mondenități vrei să publici așa ceva?

Geaba am încercat eu să îi explic cum că, dimpotrivă, VIP este o revistă care respectă și promovează valoarea solidă și durabilă, mai presus de canoanele succesului comercial, amicul o ținea langa-danga pe a lui: „Dacă nu e pe val, degeaba vrei să tragi tu cititorul de mânecă, el știe foarte bine ce se cere pe piață.”

Ei bine, tocmai diatriba nimicitoare a amicului mi-a sporit încăpățânarea de a scrie – pentru VIP! – această consemnare la o carte care „nu e în trend”. Două sunt atuurile mele. Primul: revista VIP a demonstrat fără putință de tăgadă că este o revistă care nu face rabat de la criteriile de valoare, inclusiv, sau mai ales, atunci când scrie despre lumea culturii și a artei. Cel de-al doilea și, poate, cel mai important constă în chiar ideile tăioase, în analizele pe cât de severe pe atât de corecte, pe care Constantin Stan le face în ceea ce privește degringolada din spațiul nostru public și, mai ales, în ceea ce privește selecția și promovarea valorilor. Degringolada declanșată și promovată printr-o gravă confuzie între modernitate și mondenitate.

constantin stan

Constantin Stan

Bunăoară, scriind despre spectacolul grotesc pe care îl oferă (vai, din belșug!) invazia injuriei, a atacului la persoană și a calomniei în spațiul public și, cu precădere despre oploșirea acestora sub pulpana așa-zisei libertăți a presei într-un stat de drept, membru al UE, Constantin Stan este categoric: „Nu există țară care să le încurajeze și să le întrețină, aș spune cu jubilație perversă, mai abitir decât în România. Relațiile umane sunt afectate, pentru că e numai o aparență că acel public este virtual; din păcate, el este omul de lângă noi, cunoștințele adesea, elevii și studenții, care altfel se milogesc de o notă profesorului pe care îl injuriază «democratic» pe un forum”.

Consecințele unei asemenea vinovate toleranțe nu sunt câtuși de puțin menajate: „Încurajăm, astfel, lașitatea, fățărnicia (prietenul care te înjură într-un comentariu te asigură de toată compasiunea lui), lipsa de responsabilitate și de bărbăție.” De aici, sentința implacabilă: „Construim astfel o lume întreagă cu două fețe, ambele la fel de urâte.”

Pe același fir logic, prozatorul ajunge la un alt fenomen pe care nu văd de ce nu l-am înscrie în sfera patologiei sociale: goana dupa anormalitate, ca temei al senzaționalismului ieftin, cu un dubios, dar cert, iz comercial: „Nimic nu este mai odios pe lumea asta decât normalitatea, în ochii unora. «Normalitate? Nu, mulțumim!», scria cineva pe un blog. Asociată de cele mai multe ori mediocrității, înțeleasă ca opresiune a spiritului liber, atacată ca fiind conformistă și retrogradă, normalitatea este percepută și definită de fiecare nu numai altfel, ci și diametral opus.” Fireasca nevoie de echilibru între antiteze, care caracterizează un intelectual, un om de spirit cu adevărat liber și modern, îl duce pe autor la această recunoaștere a unui adevăr esențial: „A accepta că celălalt este diferit de tine, că tu ești diferit de ceillalți înseamnă toleranță. A nu deposeda pe cineva de drepturi pentru că este altfel decât norma este toleranță. A nu condamna penal pe cineva care este diferit de majoritate este toleranță. Dar a face dintr-un accident-genetic, psihic, socio-cultural – un act de sfidare a celor mulți (pentru că ei sunt stupizii cei mulți) este dovadă de intoleranță.” Citește integral în revista VIP.

Șerban Cionoff

Revista VIP, 26 februarie 2013

Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare

edgar papu literatura comparata protocronism

„…timpul unui anumit spaţiu moral constituie însǎși raţiunea alcǎtuirii sale.”

Edgar Papu

valorile trecutuluiPe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii. O mǎsurǎ fireascǎ a percepţiei individuale asupra tainei Duhului Sfânt prezent în tot chipul şi în tot locul cu nemǎsuratǎ şi continuǎ iubire de oameni în accepţia religioasǎ a celor doi. Edgar Papu (1908–1993) curge înspre contemporaneitate cu puterea insului care a definit cu o rigurozitate certǎ hotarele literaturilor individuale într-un excurs unic şi emblematic pentru spiritul critic universal, dar înfǎşurat într-o specificitate singularǎ, de tip sistemic, datoratǎ gândirii sale vaste şi panoramice.

Spirit renascentist prin atitudine şi viziune personalǎ, Edgar Papu a reconstruit comparatistic fetele lui ianus edgar papuo lume. Una a universaliilor bine delimitate şi definite în timp, cu precizia matematicǎ a unui om de ştiinţǎ, care vede dincolo de cifre şi dezveleşte adevarata semanticǎ fenomenologicǎ dincolo de aparenţe, spaţiind aceste microcosmuri de creaţie ale marii literaturi a lumii în limita gravǎ a tonurilor proprii, în care demnitatea cuvântului şi respectul faţǎ de opera fiecǎrui scriitor în parte analizat atinge un vârf, pe care nici un alt comparatist român nu l-a mai atins, încǎ, pânǎ în momentul de faţǎ. Care ar fi, oare, secretul, dacǎ se poate spune aşa, al acestui summum valoric unic şi imuabil în timp, constituit ca un reper fundamental al sanctuarului cu monştri sacri ai criticii moderne a lumii? Remodelarea cuvântului, tǎlmǎcirea corectǎ a sensurilor acestuia şi redarea noimei sale specifice, într-o cheie de principiu fizic universal valabil, pe care numai Edgar Papu a reuşit, pe tot parcursul existenţei sale, sǎ le dǎruiascǎ spiritului uman.

Dacǎ ar fi sǎ parafrazǎm altă greu egalabilǎ şi plinǎ de distincţie valoare a criticii româneşti contemporane, regretatul Marian Papahagi, am putea spune fǎrǎ echivoc cǎ Edgar Papu a ajuns, „prin intima cunoaştere” a întregului ansamblu al literaturilor lumii, „prin îndelung efort de lecturǎ şi interpretare, la un înalt grad de comunicare cu însǎşi esența liricii” universale, „într-un discurs critic ce izbuteşte sǎ îmbine, în chip fericit, rigoarea şi emoţia, frumuseţea muzicalǎ a expunerii şi precizia remarcabilǎ a investigaţiei analitice.”

Louis_Janmot Poème_de_l'âme_13 Rayons_de_soleil

Louis Janmot, Poemul sufletului, 13 – Raze de soare

Sǎ alegem, din multitudinea subiectelor dezvoltate exemplar de marele nostru comparatist, un singur exemplu, care ar putea sǎ vinǎ, aşadar, în sprijinul acestor aprecieri obiective. Când îl reconstruieşte pe Hölderlin, Edgar Papu îl scoate pe acesta definitiv din starea de aed preromantic (în sensul propriu-zis al semanticii sale), nǎscut în acordurile simfoniei ideatice a durerilor Sturm und Drang-ului, şi îl defineşte ca pe un începǎtor de lume, un dezmǎrginitor friedrich holderlinde graniţe romantice şi o iremediabilǎ oglindǎ, unde s-a privit destul de profund întreaga poezie modernǎ a secolului al XX-lea. Johann Christian Friedrich Hölderlin devine, astfel, în accepţia lui Edgar Papu, acel romantic „de formǎ antichizantǎ”, care a înfipt hotǎrâtor sistemul sǎu personal de creaţie, un sistem fără limite, în spaţialitatea de gândire a poeziei secolului urmǎtor, pentru cǎ, fǎrǎ vreo urmǎ de echivoc, poetul german al solaritǎţii spiritului uman este un nǎscǎtor de „simboluri cuprinzǎtoare, de o rarǎ autenticitate, unde ideea prinde palpitaţia realitǎţii dorite a vieţii”. Matematica solaritǎţii spiritului hölderlinian a fǎcut din poetul Imnurilor un veritabil spǎrgǎtor de clișee neoclasice. Astfel, versurile din Poeţii ipocriţi aruncǎ în faţǎ o invectivǎ clarǎ asupra „orientǎrii poetice netrǎite şi exterioare”, pe care el, Hölderlin, prin vulcanismul sǎu interior, o respinge în totalitate şi o trimite definitiv în cripta unei raţiuni anchilozate şi reci.

excurs prin literatura lumiiIatǎ cum Edgar Papu construieşte cercuri ample de luminǎ în jurul creaţiei fiecǎrui mare scriitor al lumii, prin însǎşi propria sa creaţie transfiguratoare. Avem de-a face cu adevǎraţi bulgǎri uriaşi de gândire, care, aşezaţi cu migalǎ unul lângǎ celǎlalt, conferǎ fiecǎrei expuneri detaliate şi sistematice de ordin comparatist, aerul magnific al unei catedrale a spiritului omenesc, unde se împletesc tainic şi sacru legile interdependente ale unui Univers personal al omogenitǎţilor de expresie şi de credinţǎ.

„…timpul unui anumit spațiu moral constituie însǎşi raţiunea alcǎtuirii sale”, scria acelaşi Edgar Papu. E, dacǎ vreţi, titlul sub care se poate defini concis şi martiriul profesional la care a fost supus în timpul vieţii marele nostru comparatist. Spun martiriu, pentru cǎ o explorare, fie ea şi la nivel minimal prin spaţiul altui timp istoric nu de mult apus, ne aratǎ modestia exemplarǎ prin care s-a evidenţiat în faţa defǎimǎtorilor sǎi, de fapt, a celor care nu au pǎtruns în adâncime adevǎratele precepte de gândire ale eruditului om de litere. Sigur cǎ oricǎrei teorii este binevenit a-i aduce critici solide, contraargumente viabile, care sǎ-i solidifice definitiv fundamentul sau sǎ i-l fisureze complet. Controversata teorie a protocronismului este punctul declanşator al atacurilor îndreptate împotriva autorului ei, fǎrǎ ca acestuia sǎ i se permitǎ a se apǎra cumva. E greu de lansat ipoteza cǎ Edgar Papu, fin cunoscǎtor al resorturilor multiple orizonturi la inceput de veac edgar papuale întregii literaturi a lumii, ar fi putut sǎ stabileascǎ racorduri ideatice eronate şi sǎ cimenteze o idee pe care sǎ nu o fi cercetat, mai întâi, temeinic şi sub toate aspectele sale.

Elementele protocronismului trebuie privite astǎzi în context european şi universal ca acea stare de unicitate specificǎ unui creator, autohtonǎ, perfect integrabilǎ, însǎ, în marea mulţime a culturilor Pǎmântului. E întocmai ca acea relaţie de incluziune din analiza matematicǎ, aparţinǎtoare teoriei mulţimilor, când, fiecare mulţime în parte este precis definitǎ prin elementele sale numite puncte, iar o parte din aceste elemente sunt comune celor douǎ entitǎţi, ceea ce determinǎ ca una dintre mulţimi sǎ devinǎ o parte strictǎ a mulţimii celeilalte (AB). Pentru cǎ noul unghi interpretativ din care trebuie văzutǎ substanţa teoriei nominalizate de Edgar Papu sub titulatura de protocronism (gr. protos – primul și chronos – timp), este unul transmodern, unde, aşa cum scria Theodor Codreanu, „e vorba […] în ultimǎ instanţǎ, de normalizarea relaţiilor noastre cu Europa, în care vrem sǎ ne integrǎm nu ca simpli imitatori şi consumatori de civilizaţie şi culturǎ”, ci ca nişte izvorâtori de unicitate, adevǎrate puncte de reper demne de luat în seamǎ în contextul noii paradigme a culturii europene şi mondiale.

Folosindu-ne de principiul complementaritǎţii diverselor stǎri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, e necesar sǎ adǎugǎm ca o parantezǎ minorǎ, dar sugestivǎ, faptul cǎ sincronismul lovinescian şi protocronismul lui Edgar Papu sunt, din punct de vedere conceptual, două segmente care pot coexista fǎrǎ sǎ fie nevoite a se rǎni unul pe celălalt, întrucât conţin elemente care le completeazǎ reciproc şi nicidecum nu le determinǎ sǎ fie disjuncte. Sunt două entitǎţi care, compuse printr-un paralelogram al forţelor, conduc înspre o rezultantǎ esenţialǎ şi concretǎ. Complementaritatea protocronism – sincronism am putea-o asemui şi cu un alt fenomen natural mixt, denumit cu exactitate de ştiinţǎ „exces de umiditate”, ale cǎrui douǎ componente cu caracter permanent sau temporar realizeazǎ acea completare la nivel interdependent, care genereazǎ degradarea echilibrului general la nivel de ecosistem al unui anumit areal geografic, şi facem aici referire la variabila subteranǎ şi la cea de tip meteoric. Sigur, e doar o similitudine de ordin comparativ, dar supusǎ exactitǎţii şi rigorii ştiinţifice certe. De fapt, şi Edgar Papu instituia o paralelǎ obiectivǎ între fenomenele conștiinţei şi cele ale naturii, scriind la un anumit moment dat astfel: „Ca şi fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele conştiinţei şi, îndeobşte, ale vieţii spirituale urmeazǎ aceeaşi cale.”

louis janmot zborul sufletului

Louis Janmot, Zborul sufletului

Încercând sǎ cǎlǎtorim prin perimetrul vast al noilor structuri literare ale vremii contemporane, putem afirma cu tǎrie cǎ Edgar Papu este o conştiinţǎ vie a perfecţiunii formelor literaturii comparate, este acel fluviu de erudiţie, care a deschis orizonturi şi a despaţializat, prin teoria sa, valori ce au devenit, mai apoi, radiografia unor stiluri individuale integrate plenar în marea familie a literaturii universale a tuturor timpurilor. Noile coordonate ale transmodernitǎţii în plan comparatist au deja realizatǎ, astfel, practic, prin întreaga operǎ a lui Edgar Papu, acea hartǎ aproape completǎ a inventarierii valorilor lumii, Montesquieuprivind din zorii conturǎrii genului poetic primordial şi terminând cu creaţia marilor figuri literare ale secolului XX, abia încheiat. Având de-a face cu o asemenea propensiune a unui autor dotat cu un pătrunzǎtor simţ al investigǎrii miracolului literar de dincolo de cuvinte, ne putem permite sǎ anticipǎm cǎ axiologia noului timp istoric, ce va veni, îşi va construi şi îşi va consolida resorturile sale definitorii intrinseci, folosind ca model şi dinamică de gândire şi profunzimea caracteristicǎ a creatorului de domenii structurale comparatistice unice, Edgar Papu.

Pentru cǎ, aşa cum scria la începutul secolului al XVIII-lea Charles de Secondat, baron de Brède şi Montesquieu: „Prin critică trebuie sǎ ajuţi, nu sǎ distrugi. Sǎ cauţi adevǎrul, binele, frumosul; sǎ luminezi sau sǎ reflecţi (sǎ reflecţi şi sǎ redai) lumina prin ea însǎşi şi sǎ nu umbresti decât din întâmplare.” Iar Edgar Papu tocmai acest lucru a fǎcut o viaţǎ întreagǎ. A semǎnat lumina, pentru a da la o parte întunericul și a scoate din mǎrginime VALOAREA…

Magdalena Albu

6 august 2009