Léo Ferré

leo ferre portret de annie musca

calendarLéo Ferré, celebru compozitor francez și poet, interpret și pianist, cu mai mult de 40 de albume în cei peste 40 de ani de carieră, s-a născut la 24 august 1916 la Monaco.

Cel care în 1970 înregistra tragicul Avec le temps avea o cultură muzicală clasică. A dirijat în mai multe rânduri orchestre simfonice în Montreux, Montréal sau Barcelona, deși unele spectacole-hibrid au fost puse la zid de lumea specialiștilor.

Muzica lui Léo Ferré este dură, nu mângâie, strigă, are sarcasm, dar devine pe alocuri și romantică și tandră, în toată tristețea ei. Iar poemele pe care le-a publicat i-au adus un loc favorabil în literatura franceză.

„J’avais la phrase dans les mains, comme une grenade avant l’éclatement. Eh bien, je lancerai des mots dans la foule, au hasard, et les livres ne seront plus de mise.” (Léo Ferré, L’édition du Livre de Poche, 1995).

poezie si muzica franceza secolul XX leo ferre

Léo Ferré

Pasaje din biografie

Fiu al lui Joseph Ferré, director de personal la Cazinoul din Monte Carlo, și al Mariei Scotto, croitoreasă de origine italiană, Léo cântă de la 7 ani în corul Catedralei din Monaco. Descoperă polifonia venind în contact cu operele lui Palestrina și ale lui Tomás Luis de Victoria. Unchiul său, Albert Scotto, fost violonist în orchestra din Monte Carlo și director la Théâtre au Casino, îl invită la spectacole și chiar repetiții la Opera din Monte Carlo, loc de cinste al vieții muzicale internaționale.

Léo Ferré îl descoperă devreme pe Beethoven, dar va rămâne profund atașat de Ravel și compozițiile sale Copilul și vrăjitoriile, Daphnis și Chloe, Concertul pentru mâna stângă, Bolero și Pavană pentru o infantă defunctă.

La 9 ani, intră la Colegiul Saint-Charles de Bordighera în Italia, la internatul căruia va rămâne nu mai puțin de opt ani, perioadă despre austeritatea căreia va povesti în romanul său autobiografic. Între timp își aprofundează cunoștințele despre solfegiu, iar la 14 ani compune o rugăciune la mesă pe trei voci și o melodie pe versurile lui Paul Verlaine, din poemul Soleils couchants. Începe să citească din Voltaire, Baudelaire, Rimbaud și Mallarmé, pe versurile cărora va compune melodii peste ani.

leo ferre in oglinda

Autodidact în muzică

Revine la Monaco pentru bacalaureat și începe să scrie pentru publicația „Le Petit Niçois” articole de critică muzicală, ceea ce îi permite să se apropie de dirijori prestigioși ai vremii, Antal Dorati și Dimitrie Mitropoulos. Își ia bacalaureatul în filozofie, dar tatăl refuză să-l înscrie la Conservatorul de muzică. În 1935, Léo pleacă la Paris unde urmează studii de drept. Autodidact în studiul pianului, cel care-și obținuse licența în științe politice, este mobilizat, dar la revenire începe să-și exprime în forță vocația de compozitor. În 1940, pentru nunta surorii sale, compune o Ave Maria pentru orgă și violoncel, iar prima apariție în public va fi la 26 februarie 1941 la Théâtre des Beaux-arts din Monte Carlo, sub numele de Forlane.

La sfârșitul unui concert al lui Charles Trenet, de la Montpellier, Léo Ferré îi prezintă acestuia trei cântece, dar este sfătuit să compună doar pentru alții, ceea ce și-ar fi dorit el însuși.

leo ferre poet muzician interpret muzica franceza

Întâlnirea cu Edith Piaf și semnarea primului contract cu o casă de discuri

1945 este anul întâlnirii cu Édith Piaf care îl încurajează să-și încerce norocul la Paris și care în 1948 va cânta una dintre melodiile lui, Les amants de Paris. Ferré se instalează așadar în capitala franceză și obține un contract de trei luni la Cabaretul „Le Bœuf sur le toit”, unde cântă voce și pian. După prietenia cu Jean-Roger Caussimon și câteva melodii împreună în aprilie 1947, Ferré pleacă în turneu în Martinica, iar la întoarcere se pare că începe să frecventeze cercurile anarhiștilor spanioli, ceea ce îl determină să compună romanticele Le Bateau espagnol, Le Flamenco de Paris, Les anarchistes.

Anul 1947 va fi și cel al semnării primului contract cu o casă de discuri, „Le Chant du Monde”, care din anii ’50 va fi reprezentantă a firmei sovietice „Melodia”. Forțat să câștige un ban, își cântă melodiile. Începând cu sfârșitul anului 1947, când are ocazia să dirijeze pentru prima oară o orchestră simfonică, Léo Ferré produce și moderează pe canalul Paris Inter un ciclu de emisiuni consacrate muzicii clasice.

bustul lui leo ferre

Bustul lui Léo Ferré

Mariajele lui Léo

În 1943 se căsătorește cu Odette Shunck și se instalează într-o fermă, la Beausoleil, aproape de Monaco. Mariajul lor avea să dureze șapte ani, timp în care Léo a scris printre altele și La vie d’artiste. În 1950, o întâlnește pe Madeleine Rabereau, cu 13 ani mai tânără și cu o fetiță de 5 ani, Annie Butor. Până în 1968, Madeleine îi va fi nu doar soție, dar și muză. Ea îl va determina să devină artist pe scenă și îi va împărtăși preocupările, inclusiv dragostea pentru maimuța Pépée, așa cum artistul are o afecțiune deosebită față de Annie, cea care, după anii petrecuți alături de Léo și mama sa, va scrie o carte intitulată Comment voulez-vous que j’oublie…, apărută în 2013 la Phébus.

monografii leo ferre

În martie 1974, Léo se va căsători cu Marie-Christine Diaz, fiica unor refugiați spanioli. El avea aproape 58 de ani, iar ea împlinea curând 27. Cu Marie-Christine, tânăra pe care o cunoscuse în 1967, în Toscana, Léo va avea trei copii: Mathieu, Marie-Cécile și Manuella.

Ani de glorie

În 1950, Léo Ferré pleacă pentru scurt timp în Anglia, unde Basil Dearden îi oferă rolul unui pianist în filmul Colivia de aur. Un an mai târziu înregistrează pentru radio De sac et de cordes, un recital pe versuri rostite de Jean Gabin.

Anii ̓50 sunt ani de glorie. Încheie contracte cu Odéon, cântă L’Arlequin în fața Prințului Rainer de Monaco, cel care îi pune la dispoziție în 1954 Opera din Monte Carlo și orchestra sa, pentru creația lui Apollinaire, La Chanson du mal-aimé. Fotografiile din timpul spectacolului au fost făcute de cunoscutul său artist-fotograf André Villers. Léo Ferré înregistrează succes după succes la Olympia, apoi la sala Bobino, și începe romanul autobiografic Benoît Misère, publicat în 1970 la Robert Laffont.

În 1960, Léo Ferré începe colaborarea cu Georges Brassens și Jacques Brel, alături de producătorul Eddie Barclay. Acum apare celebra melodie Jolie môme, interpretată mai ales de Juliette Greco. Leo începe să-și atragă admiratorii la Alhambra.

leo ferre la Theatre des Champs Elysees 1984

La Théâtre des Champs Elysées în 1984

Ultimul turneu-maraton al celui care a semnat printre altele À Saint-Germain des Près, cântând cartierul unde își începuse viața de artist, Paris canaille, interpretată de fermecătoarea Catherine Sauvage, C’est extra, La solitude, pe care o iubise atât, Le Quartier latin, Ni Dieu ni Maître, a fost în 1987. Franța, Germania, Austria, Italia și Belgia, Canada și Japonia. În iunie 1991 concertează la Palais des Sports, iar în septembrie sărbătorește apariția ultimului său album: Une saison en enfer. Turneul din 1992 este întrerupt deoarece artistul este supus unei intervenții chirurgicale. La 14 juillet 1993, Léo Ferré moare la Castellina in Chianti, în Toscana, în mijlocul întinderilor de vii și măslini, unde locuia cu soția și copiii. Este înmormântat la Monaco, unde astăzi există și o superbă sală de spectacole care îi poartă numele.

espace leo ferre monaco

Espace Léo Ferré, sala de spectacole din Monaco

„Ne chantez pas la Mort, c’est un sujet morbide

Le mot seul jette un froid, aussitôt qu’il est dit

Les gens du show-business vous prédiront le bide

C’est un sujet tabou… Pour poète maudit

La Mort… La Mort…”

(Ne chantez pas la Mort! muzica: Léo Ferré; versuri: Jean-Roger Caussimon)

Annie Muscă

scuarul leo ferre paris

 Scuarul Léo Ferré

leo ferre annie musca

Ilustrație de Annie Muscă

Ascultă

Paris canaille

Jolie môme

Ni Dieu ni Maître

La solitude

Ne chantez pas la mort!

Les anarchistes

Recital Léo Ferré la Théâtre des Champs Elysées, 1984, partea I

Recital Léo Ferré la Théâtre des Champs Elysées, 1984, partea a II-a

Recital Léo Ferré la Téâtre des Champs Elysées, 1984, partea a III-a