Concursul „BBC Cardiff Singer of the World”, Marea Britanie, iunie 2013

BBC Cardiff Singer of the World

În exclusivitate pentru „Liber să spun”

cronica muzicala liber sa spunAflat la cea de-a 30-a ediție, Concursul Internațional de Canto „BBC Cardiff Singer of the World” s-a desfășurat anul acesta în perioada 16–23 iunie în capitala Țării Galilor, Cardiff.

Cotat drept cel mai mare concurs de canto din lume, „BBC Cardiff Singer of the World” este organizat de „BBC Cymru Wales” în parteneriat cu Orchestra BBC Wales, orașul Cardiff și Consiliul local.

Concursul se desfășoară o dată la doi ani fiind destinat cântăreților de operă cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, înzestrați cu voci de excepție și aflați la începutul unei cariere internaționale.

Dintr-un numar total de 400 de cântăreți, doar 20 au fost selectați să participe în competiție. Țările pe care le-au reprezentat au fost Argentina, Belarus, China, Croația, Egipt, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Rusia, Marea Britanie, Africa de Sud, Coreea de Sud, SUA, Ungaria și Ucraina.

Nivelul acestora a fost extrem de ridicat; dupa cum spunea Mary King, profesoară de canto și totodată solistă de operă, una dintre persoanele care au comentat seară de seară transmisiile BBC, alături de Petroc Trelawny, fiecare cântăreț participant s-a calificat la nivelul „de angajare” al oricărui teatru de operă de înaltă reputație din lume.

O binevenită modificare în regulamentul concursului de anul acesta a permis mai multor cântăreți dintr-o singură țară să participe; a fost cazul Marii Britanii, care a participat cu trei cântăreți – doi din Anglia și unul din Țara Galilor –, Italiei și Coreei de Sud, care au participat fiecare cu câte doi cântăreți.

Concursul s-a desfășurat în două săli din orașul Cardiff: „The Royal Welsh College of Music and Drama” și „St David’s Hall”.

Orchestrele care au susținut evoluția cântăreților pe parcursul întregii competiții au fost BBC National Orchestra of Wales, condusă de Jun Märkl și Orchestra of Welsh National Opera, dirijată de Graeme Jenkins.

royal welsh college

Selecția participanților, modalitate unică

Selecționarea participanților la „BBC Cardiff Singer of The World Competition” este un proces foarte complex și necesită multe ore de muncă și considerabile eforturi financiare.

Audițiile au avut loc în nouă locații din lume. Elaine Padmore, fost director la The Royal Opera House, Covent Garden, împreună cu Jeremy Caulton, administrator artistic și Julian Smith, fost director timp de peste 20 ani la Welsh National Opera, au călătorit în întreaga lume pentru a selecta acele voci deosebite care aveau să fie în final cei 20 de participanți în competiție.

În ceea ce privește criteriile de selectare, afirmațiile lui Jeremy Caulton sunt poate cele maiopera competitionelocvente: „If I had to single out three crucial factors I’ll be looking for from the competitors, they would be vocal quality, musical intelligence and dramatic instinct.” („Dacă ar trebui să aleg trei factori cruciali în selectarea cântăreților, aceștia ar fi calitatea vocii, inteligența muzicală și instinctul dramatic.”).

Premii importante și o perspectivă uriașă în carieră

Premiile pentru care toți cântăreții selectați au țintit au fost: Marele Premiu „BBC Cardiff Singer of the World” care a inclus și suma de 15.000 de lire sterline, contracte cu BBC și Opera Națională a Țării Galilor, Premiul de lied „ BBC Cardiff Singer of the World Song Prize”, care a inclus suma de 5.000 de lire sterline și posibilitatea de a fi inclus în programul dedicat tinerilor artiști, inițiat de postul de Radio 3 al BBC, intitulat „BBC New Generation Artists Scheme” și Premiul de popularitate „Dame Joan Sutherland Audience Prize”, care a inclus suma de 2.000 de lire sterline.

Fără îndoială că, pe lângă aceste premii, pentru un tânăr cântăreț de operă există și atracția considerabilă pentru fața „nevăzută” a concursului – expunerea uriașă a talentului său în lumea de opera și prin canalele mass media ale BBC, precum și perspectiva unor contracte care ar putea genera acea turnură esențială în carieră.

jamie barton cardiff

Jamie Barton

Două concursuri desfășurate în paralel

Regulamentul concursului stipulează faptul că toți cântăreții selectionați pentru concursul de operă au și posibilitatea de a se înscrie și la concursul de lied dacă doresc, opțiunea nefiind obligatorie.

Repertoriul este la alegerea solistului și trebuie să includă repertoriu de lied sau cântec cu acompaniament de pian. Recitalurile au avut loc duminică, 16, luni, 17 și marți, 18 iunie la „Royal Welsh College of Music and Drama” unde au fost selectionati 5 finaliști.

Etapa finala a avut loc vineri 21 iunie în marea sala de concert „St David’s Hall”.

Concursul de operă s-a desfășurat pe parcursul a 4 seri, începând de luni, 17 până joi 20 iunie, finala desfășurându-se duminică, 23 iunie.

Nu în ultimul rand, Premiul de popularitate „Dame Joan Sutherland Audience Prize” a fost acordat de public prin vot telefonic.

marko_mimica croatia

Marko Mimica

Juriul ambelor concursuri a fost compus din personalități marcante ale operei: Dame Kiri Te Kanawa, Dame Felicity Palmer, Hakan Hagegard, Maren Hofmeister, Neil Shicoff și Per Boye Hansen pentru concursul de opera și Adam Gatehouse, Christoph Prégardien, Dame Felicity Palmer și Hakan Hagegard pentru concursul de lied.

Președinte și membru în ambelor jurii a fost Nicholas Payne.

Patronajul distinsei soprane Dame Kiri Te Kanawa, inițiatoare a fundației ce-i poartă numele și invitat special al Academiei de Bel Canto Solti Te Kanawa, asigură trecerea activă a artei sale interpretative către noile generații de interpreți de operă.

O competiție fără egal

Personalități artistice de exceptie, voci deosebite și bogate coloristic alături de repertorii alese cu mare grijă – acestea au fost pe scurt caracteristicile care au dominat fiecare apariție în concert. Mă voi opri doar la finaliști. Dar mai întâi, cum au ajuns ei în finală?

Competiția de operă a avut loc pe parcursul a patru seri în care au evoluat cate cinci cântareți; un singur cântăreș a fost selectat câștigător la finalul fiecărei seri. Această poziție însă nu garanta participarea în finala concursului. Câștigatorii fiecărei seri au fost:

Jamie Barton, mezzosoprană, SUA

Mária Celeng, soprană, Ungaria

Olena Tokar, soprană, Ukraina

Daniela Mack, mezzosoprană, Argentina

Pentru etapa finală au fost selectați: Jamie Barton – SUA, Teresa Romano – soprană, Italia, Marko Mimica – bas-bariton, Croația, Daniela Mack – Argentina și Olena Tokar – Ukraina.

Competiția a fost extrem de strânsă și decizia finală a luat în considerare toate criteriile de participare în concurs.

teresa romano

Teresa Romano

Teresa Romano este o soprană cu o voce cu nuanțe închise și cu o bogăție remarcabilă de culori, aria „L’altra note” din Mefistofele de Boito fiind o adevărată dovadă a acestor calități. Cu o voce absolut captivantă, bas-baritonul din Croația, Marko Mimica, și-a arătat pe deplin potențialul, publicul a fost fascinat de Aria calomniei din Bărbierul din Sevilla de Rossini. Soprana Daniela Mack din Argentina, care și-a petrecut cea mai mare parte a perioadei de formare în SUA, are o personalitate și o manieră de cânt foarte rafinate, cu un sunet bogat și rotund; modul în care a interpretat aria „Nacqui all’affano…Non più mesta” din opera La Cenerentola de Rossini a fost însă subiectul unor controverse legate de ușurința poate prea accentuată în trecerea peste pasajele de velocitate. Soprana Olena Tokar a fost o apariție strălucitoare în prima fază a concursului, dar prezența sa în finală nu a avut același impact. Aria „Ach, ich fühl’s” din opera Flautul fermecat de Mozart nu a întrunit așteptările audienței.

Marele succes al ediției de anul acesta a fost mezzosoprana americana Jamie Barton. Cu o prezență consistentă de la început până la sfârșit, cu o adevarată măiestrie în controlul sunetului, o voce cu un ambitus extins care a reușit să creeze o atmosferă cu totul deosebită, cu un repertoriu vast care a cuprins arii de Cilea, Humperdinck, Sibelius și Berlioz, care i-au pus în valoare toate calitățile și potențialul, cântareața Jamie Barton a reușit să convingă juriul și publicul câștigând ambele premii, „BBC Cardiff Singer of the World” precum și „BBC Cardiff Singer of the World Song Prize” .

Liedul este un gen în care un interpret de operă trebuie să dovedească deplin control asupra vocii, că este capabil să creeze o vastă paletă de culori și nuante și că este capabil de a transmite emoții rafinate utilizând o tehnică diferită de cea pentru muzica de operă. Vocea cântărețului în genul liedului este extrem de expusă și cel mai mic excess în orice direcție poate avea un impact negativ. Jamie Barton a dovedit că posedă toate aceste calități.

daniela mack mezzo

Daniela Mack

Nu este primul an când același cântăreț câștigă ambele premii. În 2001 tenorul roman Marius Brenciu a realizat acest remarcabil succes și performanța sa a fost reamintită în această editie.

Premiul publicului „Dame Joan Southerland Audience Prize” a fost câștigat de tenorul britanic Ben Johnson, finalist în concursul de lied, un tenor cu o bogată experiență, care a cucerit publicul prin culoarea vocii sale și mesajul sublim și convingător.

olena tokar

Alte detalii despre acest regal al muzicii de operă și lied pot fi găsite pe pagina de internet http://www.bbc.co.uk/programmes/b007qn4b.

Adriana Velincov-Bennett

25 iunie 2013

Elena Cernei – perfecțiunea artei lirice

Un uomo universale reprezintă expresia complexă a esenţei omului superior. Ea implică în sinele său acea tuşă puternică de renascentism individual, specific fiecărei personalităţi umane în parte, care invită peste timp, cu simplitate şi cu convingere, la desăvârşirea fiinţei umane prin forţa exemplului şi prin continuitatea sa firească mai departe. Fiindcă omul are pentru viitorime datoria evoluţiei personale. Decadenţa individuală şi, implicit, cea societară trebuie scoase, aşadar, din vocabularul obişnuit al existenţei şi anulate definitiv cu orice preţ din parcursul înainte al istoriei omenirii, pentru ca fiecare urmă fină a sa nu face altceva decât să ucidă, inconştient şi în mod treptat, umanul şi raţionalul aşezate amândouă în mod complementar în fibra interioară a fiecăruia dintre noi.

Elena Cernei (1 martie 1924–27 noiembrie 2000)

Muzica aleasă, putem spune fără tăgadă, este acea înşiruire unică de trăiri şi de sunete, care se generează şi se combină unele pe altele cu o voluptate a firii greu de descris în cuvinte. „Trecătoare este orice clipă a acestei arte şi asa trebuie să fie… În apariţie si dispariţie, în faptul de a deveni şi de a fi trecut, se ascunde puterea biruitoare a sunetului şi a sentimentului. După cum acestea două se contopesc cu altele, se ridică, se coboară… pe frânghia bine întinsă a armoniei, după legi veșnice, indisolubile, şi pe urmă acţionează din nou, tot astfel fac şi spiritul, curajul, dragostea şi speranţa noastră”, scria la 1800, în Calligone, Johann Gottfried Herder, marele spirit german al Epocii Luminilor şi al omenirii, student al filosofului de la Königsberg, Immanuel Kant, şi născător al fundamentului ideatic al miscării „Sturm und Drang”, care a construit cu soliditate temelia culoarului preromantic. Şi tot Herder continua în aceeaşi lucrare a sa: „Cui nu i-au rămas în suflet, zile întregi, de neuitat, tonurile, cui nu i-au rămas mişcările pătimaşe ale unei voci care lega cu căldură tonul, gesturile şi cuvântul? O legătură atât de intimă există între gest şi ton, între voce și sentiment, încât, în clipa când am auzit-o, am şi dat crezare cântăreţei că toate acestea sunt proprietatea cea mai proprie a inimii sale; am crezut în ceea ce ne comunică ea atât de miraculos, de firesc. Acum ele sunt, spunem noi, cuvintele ei, sunetele ei; artistul a oferit doar prilejul ca fiinţa care însufleţeste cântecul să-şi dezvăluie sufletul…”

În Eboli din Don Carlo de Verdi

Pentru istoria artei lirice a vremurilor de până acum şi a celor ce vor veni, se poate afirma, în contextul la care facem referire aici, faptul că una dintre cele mai mari interprete ale lumii, mezzosoprana Elena Cernei, se încadrează mai mult decât perfect în semantica generoasă a sintagmei atotcuprinzatoare mai sus amintite. Pe Elena Cernei aveam s-o întâlnesc, printr-un dar al Providenţei, pe holul Conservatorului bucurestean, exact acum zece ani, la începutul toamnei lui 1999. Fusese invitată în fata studenţilor şi a profesorilor, pentru ca să îşi povestească viaţa. Nu puteam şti atunci că discuţia noastră avea să fie pentru mine prima, dar şi ultima, din nefericire, din tot parcursul acestei vieţi. Pentru că, peste numai un an, inegalabila noastră artistă lirică avea să îşi construiască definitiv un alt fel de interfaţă-portativ în cheie personală, dar una către eternitate, o eternitate care mie mi-a săpat în suflet un vid lăuntric imens. Nu mi-am putut imagina cu niciun chip în secunda aceea faptul că legenda impunătoare şi marmoreană din faţa mea, cu un chip aidoma statuii din piatră a Sfinxului egiptean, avea drămuit atât de strașnic de către soartă propriul său interval existenţial. Acum înţeleg de ce, privind şi din acest unghi de vedere trist, Elena Cernei îmi părea o fiinţă aproape ireală, total diferită de lumea ce gravita gălăgioasă în jurul său, prin ţinuta şi prin aerul sau încărcate de un calm superior, pe care îl arunca cu o măsură necuantificabilă vreodată în sufletul meu. Părea ca interpreta în acele momente, cu graţie şi cu geniu, un alt personaj operistic binecunoscut şi nicidecum propria-i viaţă.

În Amneris din Aida de Verdi

A încerca să definești o personalitate clocotitoare şi profundă, precum cea a Elenei Cernei, e totuna, cred, cu a te apleca în taină şi în liniste ca să desluşeşti misterul piramidelor stravechi. Pentru că, această magnifică creatoare de operă a adus interpretării lirice mondiale o conotaţie desăvârşită, pe care a construit-o cu o sensibilitate şi cu o inteligenţă deosebite în retorta variabilei dominante denumite generic de noi timp. Pentru ea, acul ceasornicului sorţii a început să ticăie cu putere la începutul de martie al anului 1924 şi şi-a oprit, din nefericire, ultima bătaie la final de noiembrie 2000. Unii ar spune mult, alţii nu ar spune așa, cert este că, în cele șapte decenii şi jumătate de ani pământeşti, pe care i-a hărăzit bunul Dumnezeu, Elena Cernei a dăruit totul muzicii. S-a dăruit pe sine însăşi, aş putea spune, şi nu greșesc cu absolut nimic. Dacă ar mai fi sălășluit printre noi, anul acesta, la cei 85 de ani pe care i-ar fi împlinit, sunt convinsă că ar fi apărut la fel de maiestuoasă şi de plină de mister pe scena Operei Române sau pe cea a Conservatorului bucureştean şi ar fi încercat să cânte exact că în toamna lui 1999, dar de data aceasta integral, „Stride la vampa”, cunoscuta arie a Azucenei, ţiganca înecată în deznădejde, după ce şi-a aruncat în foc propriul copil, din opera Trubadurul a lui Giuseppe Verdi.

Alexandre Cabanel, Samson și Dalila, 1878

Dacă Irina Arhipova, faimoasa mezzosoprană a Rusiei, a fost cea mai mare „Carmen” a lumii, atunci Elenei Cernei a fost cu siguranţă cea mai grandioasă „Dalilă” a tuturor timpurilor. Îi aud şi acum, când scriu aceste rânduri, sensibilitatea unică a vocii sale grave din „Mon coeur s’ouvre à ta voix” sau „Printemps qui commence”, cu care vibra aerul şi sufletul celui ce asculta şi prin care a transformat, practic, total, însuşi modul de interpretare a operei cu caracter biblic a compozitorului romantic francez Camille Saint-Saёns. „Dalila” Elenei Cernei e un personaj unic, deloc mitic, remodelat afectiv şi cu o structură metamorfozată aparte. În el găseşti ceea ce autorul nu a dorit să aşeze, găseşti blândeţea interpretativă a cântăreţei, profunzimile trăirilor proprii. Fiindcă marea noastră artistă lirică mângâia cu sufletul său deosebit fiecare partitură muzicală cu o responsabilitate şi cu o precizie ieşite din comun, de matematician extrem de riguros. De altfel, în modul său de a interpreta, Elenei Cernei crea un spaţiu pur al sunetului, crea o universalitate a momentului, unde vibraţia inteligenţei emoţionale si disecţia fină a miezului partiturii îşi defineau în mod unic parametrii săi specifici, aşa cum, poate, numai Marta Alboni, cea mai de seamă voce de contralto a secolului al XIX-lea, Haricleea Darclée, Monserat Caballé sau Renée Fleming au reuşit să o contureze în diverse epoci ale istoriei interpretative a muzicii de operă.

Elenei Cernei avea în privire o melancolie, care i-a desăvârşit întreg conturul personalităţii sale artistice într-un mod cu totul şi cu totul singular. Pot spune că tristeţea ochilor săi dezvăluia într-un fel mai mult decât sugestiv sensul răvăşitor al unei romanţe, oricare ar fi fost ea. Doar cel ce-a suferit a devenit, pentru mine, expresia desăvârșită a trăirii sale lăuntrice. Aici întâlnim, dintr-o dată, un Ceaikovski cu miez puternic si adânc vibrat, care, ca şi Saint-Saёns, nu rămane el însuşi. Prinde viaţă, renaște într-un mod profund personalizat, prin detaliul infinitezimal al glasului marii noastre artiste, care a impus cântului de operă mondial, prin distincţia interpretării teatral-vocale, o nouă revoluţie a felului de a aduce sunetul din interiorul fiinţei interpretului în afara sa și de a-l aşeza în sufletul celui ce ascultă cu un singur scop, anume acela de a face Lumină acolo, de a lămuri sensuri şi de a rescrie adevărata semantică a spiritului omenesc. Pentru că Elenei Cernei a scris istorie, confundându-se cu muzica până la desăvârşire şi până la sublim. A încercat să îi redefinească esenţa şi a reusit în totalitate. A reconturat orizonturi şi a anulat limite impuse. A spart convenţii şi a creat un nou drum. A năpustit asupra noastră vibraţii şi a făcut-o într-o manieră greu egalabilă vreodată. Şi, cu toate acestea, Elenei Cernei nu a dorit vreun moment să îşi înceapă călătoria prin spaţiul inefabil de dincolo de aici, până nu a articulat, aşa cum numai ea a știut întotdeauna acest lucru, ultima notă a perfecțiunii sale interpretative… Denumirea piesei? Forţa destinului…

Magdalena Albu

14 noiembrie 2009

 Ascultă

 Elena Cernei, Aria Dalilei, „Mon coeur s’ouvre à ta voix” din „Samson și Dalila” (actul II) de Camille Saint-Saёns, Metropolitan Opera New York, dirijor: Kurt Adler. Samson: Ludovic Spiess

Elena Cernei, Seguidilla din „Carmen” (actul I) de Bizet, 1970

Elena Cernei, Aria lui Orfeu, „J’ai perdu mon Eurydice” din „Orfeu și Euridice” (actul III) de Gluck, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, dirijor: Constantin Bobescu, 1962