Mandinga și LaLa Band la Festivalul „Imagine”

Tineri muzicieni vor prezenta o diversitate de genuri și vor face spectacol alături de trupele Mandinga si LaLa Band timp de două zile, pe scena amenajată în Piața Mică din Sibiu, la Festivalul „Imagine”, în perioada 14–15 septembrie 2012.

Festivalul „Imagine” va începe vineri, 14 septembrie, de la ora 19.00, cu recitalurile celer șase trupe din finala etapei naționale, selectate în urma preselecțiilor de la Sibiu și București. Trupa câștigătoare va reprezenta România la etapa internațională din 2013, care va avea loc în Kristiansand, Norvegia. Seara se va încheia cu un recital incendiar al trupei Mandinga, reprezentanții Romaniei la Eurovision, care vine la acest festival cu un program latino-american ale cărui ritmuri vor încânta publicul.

În ce-a de-a doua seară, sâmbătă, 15 septembrie, trupele finaliste din cele șapte țări participante: Croația, Belgia, Franța, Norvegia, Suedia, Slovenia și România vor concura în finala internațională a Festivalului „Imagine”. Pe câștigători îi așteaptă un tur european în 2013 și șansa de a înregistra un album în valoare de 10.000 de euro. Extrem de popularii LaLa Band vor încheia cea de-a doua seară a festivalului cu un concert special. Câțiva dintre membrii formației LaLa Band au fost și ei concurenți ai Festivalului „Imagine”, demonstrând astfel că scopul acestui eveniment este de a oferi o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni.

Festivalului „Imagine” nu înseamnă numai o competiție în sine, în culise având loc o mulțime de activități inedite. Scopul este reunirea tinerilor muzicieni, pentru a interacționa, a învăța și a-și împărtăși unii altora din propriile experiențe și de asemenea de a învăța de la profesioniști din industria muzicală. Pe lângă participarea lor la competiție, tinerii muzicieni vor beneficia de două zile de workshopuri și jam sessions sub coordonarea unor artiști renumiți, precum Crina Mardare, Andrei Tudor, Florin Barbu, Berti Barbera.

Mai multe informații despre trupele participante și program puteți găsi pe pagina de internet www.imaginefestival.net.

Festivalul „Imagine” este un proiect Jeunesses Musicales International, organizat de Elite Art Club UNESCO – Jeunesses Musicales România și finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Administrația Fondului Național Cultural.

Parteneri: Oldies Pub, Ella Traveland, 3M România.

Parteneri Media: ProFM, Zile și Nopți, 9AM, Teen Press.

Ansamblul Archaeus și Mihail Buca vor concerta la Forum Neuer Musik 2012, Köln

Ansamblul Archaeus și protopsaltul Mihail Buca vor susține un concert în încheierea celei de-a XIII-a ediții a festivalului de muzică contemporană Forum Neuer Musik, organizat de Deutschlandfunk și desfășurat la Köln între 20 și 22 aprilie 2012. Ediția din acest an a festivalului german, cu tema „Compozitorii în dialog cu Dumnezeu”, se concentrează pe reinterpretări ale tradiţiei muzicale religioase în muzica contemporană.

Concertul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Deutschlandfunk, va avea loc în data de 22 aprilie și va include lucrări de Dan Dediu, Octavian Nemescu, Doina Rotaru, Liviu Dănceanu, Nicolae Teodoreanu, Dan Voiculescu și psalmi. (Programul complet atașat).

Ansamblul Archaeus, format din Anca Vartolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (claviaturi), Dorin Gliga (oboi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac (fagot), Alexandru Matei (percuţie), Marius Lăcraru (vioară), Liviu Dănceanu (conducerea muzicală), a fost înfiinţat în 1985 cu scopul de a promova cele mai diverse tendinţe şi orientări din muzica contemporană. Muzicienii ansamblului au susţinut peste 300 de concerte în care au interpretat peste 550 de lucrări (multe dintre ele în premieră), semnate de 300 de compozitori români şi străini, în 80 de oraşe, în peste 100 de săli de concert din România, din Europa şi SUA. Au participat, de asemenea, la numeroase festivaluri şi evenimente muzicale internaţionale din Bucureşti, Paris, Viena, Salzburg, Budapesta, Geneva, Huddersfield, Berlin, Bonn, Köln, München, Hanovra, Copenhaga, Moscova, Lisabona, Sofia, Chişinău, Bratislava, Roma, Torino, New York, Cleveland, Washington etc. În paralel, ansamblul a înregistrat mii de minute de muzică pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi pentru posturi de radio străine, precum şi discuri, casete video şi audio. Au realizat coloana sonoră a peste 20 de filme de animaţie, documentare, filme experimentale etc. Repertoriul lor extrem de variat acoperă stiluri şi perioade muzicale diferite, incluzând muzica bizantină şi muzica contemporană.

Diacon și Protopsalt al Catedralei Patriarhale din București, Mihail Buca este dirijorul grupului de psalți al Catedralei Patriarhale. Interpret fidel al muzicii bisericești de sorginte bizantină, ale cărei origini le-a studiat temeinic, Mihail Buca este în același timp preocupat de promovarea identității muzicii bisericești atât în țară, cât și în străinătate.