„Colaj”, primul album al trupei TiPtiL

trupa-tiptil

TiPtiL, trupă înfiinţată în toamna anului 2009, aduce laolaltă ritmuri funk, jazz, drum’n’bass, dance, raggae, alternativ, post punk, împletite cu vibrații pozitive.

Formația a susținut concerte atât în cluburi, cât și în săli de spectacole din țară, dar și din în străinătate. Trupa deține în palmares și numeroase apariții tv, fiind invitată frecvent la una dintre cele mai cunoscute show-uri culturale de televiziune, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR.

După cinci ani de activitate, trupa TiPtiL lansează în 2014 primul album: Colaj, vineri 1 august 2014, ora 20.00, la BackYard Garden & Pub, str. Popa Nan, nr.5, sect. 2, Bucureşti.

Muzica şi versurile sunt originale şi poartă semnăturile membrilor trupei.

tiptil album colaj afis

Materialul a fost înregistrat în studiourile SAE Bucharest și FAT Studios, fiind mixat și masterizat de Tudor Olaru și Mugurel Coman. Grafica albumului „Colaj” este realizată de Alexe Popescu, iar fotografiile sunt semnate Mihai Barbu.

Colaj are și un invitat – Bufu (Cheia Soul), iar primul single, Imaginea ta, beneficiază și de un videoclip semnat Tudor Olaru.

Lansarea albumului va fi urmată de un turneu național, TiPtiL urmând să ajung în unele dintre cele mai importante orașe din țară.

Printre cele mai importante apariții live TiPtiL se numără:

Stufstock Newcomers (2010) – finalistă şi câştigătoare a premiului de jazz al Fundaţiei pentru Tineret Buzău;

Global Battle of the Bands (2010) – finalistă;

Festivalul „Bluzău” – 2010

Festivalul „B’ESTFEST” – 2011

Festivalul „Club A” – 2011

În anul 2011, la invitaţia Institutului Cultural Roman din Berlin, TiPtiL a reprezentat România, susţinând un concert în cadrul evenimentului Romanian Music Nights la Berlin. De asemenea, TiPtiL a fost prezentă cu două concerte în cadrul ediţiei a zecea a festivalului TiFF, inclusiv la petrecerea de închidere a evenimentului. Formația a performat live și în cadrul studioului Radio 3Net „Florian Pittiș”, în cadrul proiectului Sala de Repetiții.

tiptil

Bagajul muzical al trupei TiPtiL are greutate adunată din experienţa muzicală variată a fiecaruia dintre membri săi:

Ioana Constantin (voce), motivată, emotivă, visătoare, îndrăgostită de jazz și Ella Fitzgerald, vine zâmbind în călătoria familiei TiPtiL.

Bujor Stoicovici (chitară bas, contrabas) este un bigam profesional, pasionat în egală măsură de două laturi, cea artistică şi cea inginerească.

Silvana Helal (voce), emoţie, pasiune şi efervescenţă, o combinaţie de elemente care încearcă să demonstreze că muzica transformă, uneşte şi dăruieşte.

Cristian Creţu (chitară electrică și acustică), chitarist şi iscusit lutier, realizând chitare electrice extraordinare şi chiar un contrabas electric, declară despre meseria sa că e un pic de viciu care i-a intrat în sânge de prea mult timp.

Ciprian Moisescu (tobe), perseverent și intuitiv, a cântat cu numeroase formaţii din România. Bun pedagog, a ales să treacă hobby-ul la un alt nivel, cel de profesor de tobe.

EVZ.ro: „Cu un stil aparte, definit ca jazzaggaefunkdancefun, TiPtiL este un proiect inedit.”

Metalfan.ro: „O trupă originală, cu muzicieni excepționali și voci feminine excelente.”

Mixtopia.ro: „Silvana Helal și Ioana Constantin, vocile TiPtiL puternice și senzuale, dau glas sunetului sofisticat și original al celor trei instrumente mânuite cu dibăcie de Bujor Stoicovici (contrabas), Ciprian «Laurentze» Moisescu (tobe) și Crețu (chitară).”

Let’sRock.ro: „TiPtiL te provoacă să trăieşti muzica cu toate simţurile şi să descoperi un stil pe care îl vei iubi, dacă eşti la fel de îndrăzneţ.”

O noapte cu Dream Theater

dream theater afis

Dimensiunea muzicală a performanţei

eveniment liber sa spunDream Theater, cea mai bună trupă de progressive rock din toate timpurile, revine în România, după 12 ani. Experienţa supremă Dream Theater se trăieşte luni, 28 iulie 2014, la Romexpo (Parcarea A). Show-ul face parte dintr-un amplu turneu, intitulat An evening with Dream Theater – Along for the Ride Tour 2014. Conceptul show-ului este de a introduce fanii total în lumea Dream Theater, purtându-i într-o incursiune muzicală ce va cuprinde toate hit-urile trupei, care este un colos al rock-ului.

Dream_Theater_

Dream Theater

Artiştii promit o experienţă incredibilă, cea mai intensă de până acum şi de aceea au pus la punct o producţie grandioasă pe care o vor prezenta fanilor din România. Va fi un show profund, cu stimuli atât auditivi, cât şi vizuali, iar publicul va simţi că a intrat în dimensiunea Dream Theater din prima clipă. De peste un sfert de secol, Dream Theater susţine turnee lungi în toată lumea, uimind de fiecare dată fanii cu show-uri din ce în ce mai mari şi mai complexe. Trupa este renumită pentru componenţa sa, din care fac parte instrumentişti iluştri, premiaţi de revistele de specialitate. Anul trecut, Dream Theater a lansat cel de-al 12-lea album din carieră, cu Mike Mangini integrat de la început în procesul creator. La sfârşitul anului, single-ul The Enemy Inside este nominalizat la Premiile Grammy, categoria Best Metal Performance, devenind cea de-a doua nominalizare la Grammy din istoria trupei. Piesa a intrat în topul Billboard Hard Rock Albums direct pe locul 1.

Intră în dimensiunea Dream Theater la Romexpo – Parcarea A, pe 28 iulie 2014! Accesul publicului la eveniment se va permite de la ora 18.30, iar show-ul va începe la ora 20.00. An evening with Dream Theater – Along for the Ride Tour în România este organizat de Phoenix Entertainment.

Folk-Jazz în limba poezească

Society Pub din București (str. Dianei nr. 11, din intersecția Piața Rosetti) găzduiește joi 4 octombrie, de la ora 20.00, o întâlnire artistică excepțională: violoncelistul Adrian Naidin explorează în premieră zona folk, ghidat de actorul Zoltan Butuc. Folk-jazz cu rădăcini tradiționale, folk-rock cu tușe de clasic, cei doi artiști se caută, dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în cea mai sensibilă zonă de confluență a muzicii contemporane.

Pentru rezervări: 0785 262626

Confirmat de muzicianul leton Mischa Maisky, care i-a fost profesor, și de regizorul grec Mihalis Kakogiannis – care i-a fost admirator, Adrian Naidin a fost aplaudat, alături de trupa „Phoenix” sau alături de actorii Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, la Teatrul Național din București. A primit ovații și alături de pianistul Raul Kusak, pentru proiectului world Cântice’n cerc, lansat în luna mai și prezentat la Freedom Jazz Festival sau la Festivalul Folk You. Muzica i-a sedus și pe producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions, care au inclus „cânticele” în coloana sonoră a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman, care s-a turnat în această primăvară în România.

Inspirat de șarmul lui Fanny Ardant, căreia i-a dat replica în Cenușă și sânge, ghidat, de-a lungul carierei, de regizori importanți, printre care francezul Claude Lelouch în filmul Iubiri din trecut sau de Francis Ford Coppola în Tinerețe fără tinerețe, Zoltan Butuc este unul dintre rebelii noului val, un actor plin de forță, experimental, inovator. A întâlnit pe platouri nume sonore ale cinematografiei mondiale, de la Armand Assante și Penelope Ann Miller, până la britanicul Ray Winston sau actorul american laureat cu Oscar Abraham F Murray. Sensibil scriitor și rostitor de versuri, le simte într-o manieră foarte personală.

Mădălina Corina Diaconu