Peripeţiile lui Juha năzdrăvanul

La Editura Polirom a apărut recent volumul Peripeţiile lui Juha năzdrăvanul, selecţie, traducere din limba arabă şi note de Gabriel Biţună. Posfaţă (Juha şi istoria sa) de George Grigore. Ilustraţii de Radu Răileanu.

Mereu vesel și pus pe șotii, Juha este un personaj care nu se remarcă nici prin frumusețe, nici prin bogație, nici prin multa știință de carte. Când învățător, când negustor, când scrib într-un sat sau în mahalaua unui mare oraș, face față oricarei situații prin umor, prin îndrăzneala cu care nesocotește convențiile sociale și prin felul aparent candid de a privi defectele oamenilor. Asemenea lui Nastratin Hogea din snoavele turcești, al cărui omolog este, Juha se amestecă permanent în treburi care nu-l privesc, dă tuturor sfaturi și, mai ales, se distrează fără răutate pe seama celor din jur.

Din cuprins: Cei trei ghicitori în stele; Vânătoarea de urși; Fuga de rugăciune; Ia tu banii, preacinstite cadiu!; Măgarul și vinul; Predica lui Juha; Prețul mirosului de friptură; Juha și ciobanul; Cobza furată; Juha și hoțul; Cuiul lui Juha; Oul cocoșului; Juha la oaste; Turtele zburătoare; Juha și filosofia; Înmormântarea lui Juha; Catârul din ibric; Osânda vulpii; Luna din fântână.