Universitatea de Vară Izvoru Mureşului – a românilor de pretutindeni, ediţia a XIII-a

universitatea de vara afis

eveniment liber sa spunÎn perioada 10–16 august 2015 se va desfășura a XIII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvorul Mureşului, în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Harghita. Evenimentul este organizat de Centrului Cultural Toplița, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (MAE), al Institutului Cultural Român şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Continuă lectura „Universitatea de Vară Izvoru Mureşului – a românilor de pretutindeni, ediţia a XIII-a”

La sfârșitul anului 2014, despre cercetare, realizări și perspective în domeniul spațial, cu dr. fiz. Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (Romanian Space Agency – ROSA)

marius ioan piso

interviu liber sa spunPreședinte al Agenției Spațiale Române din 2004 şi director executiv al instituţiei începând cu 1995, Marius-Ioan Piso a jucat un rol principal în fondarea Agenţiei Spaţiale Române în 1991 şi în obţinerea statutului acesteia de organizaţie independentǎ 4 ani mai târziu, apoi în înființarea Institutului de Ştiinţe Spaţiale, dar şi în debutul cooperării dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), țara noastră devenind Stat Membru ESA în 2011.

Născut la București la 7 ianuarie 1954, Marius-Ioan Piso a absolvit în 1982 Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai din Cluj”, iar cariera și-a început-o la Institutul de Cercetări Electrotehnice din Bucureşti. În 1990 se alătura Centrului de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale din Bucureşti, unde s-a înfiinţat mai târziu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, iar în 1994 își obținea titlul de doctor în fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Permanent preocupat de dezvoltarea institutelor de cercetare și a industriei spaţiale din România, de comunitatea ştiinţifică şi tehnologică, autor a peste 20 de brevete în senzori inerţiali şi de gravitaţie, în comunicaţii optice şi tehnologie nano-magneticǎ, autor și coautor a peste 100 de lucrări publicate sau prezentate la conferinţe științifice, Marius-Ioan Piso a condus peste 40 de proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare științifică, dar şi de management în cadrul Agenției Spațiale Române.

Cercetător și cunoscător al fenomenului spațial și al politicilor spațiale, Marius-Ioan Piso a fost secretar al Consiliului științific pe probleme de aeronautică și spațiu din cadrul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, între 1994–1998, iar din 1994 şef de delegaţie în cadrul Biroului ONU pentru Afaceri Spaţiale la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internaţionale de Astronautică (IAA) din 2006, reprezentant naţional în Comitetul Ştiinţific NATO din 2004 şi membru al board-ului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spațiale din cadrul Organizației pentru Cercetare și Tehnologie din NATO din 2005 și reprezentant al României la Agenţia Spaţială Europeană din 1998.

Marius-Ioan Piso interviu de annie musca

Marius-Ioan Piso

Annie Muscă: Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când sunteți Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, iar anul viitor se vor împlini 20 de ani de când coordonați activitatea ROSA, ca director executiv. Cât de complicat este managementul unei instituții care se ocupă de un domeniu extrem de fascinant pentru muritorul de rând? Presupun că nu de puține ori este nevoie ca savantul să cunoască și câte ceva din arta diplomației…

Marius-Ioan Piso: Agenția spațială este, într-adevăr, o instituție complicată pentru că are mai multe funcțiuni care nu întotdeauna sunt complementare. Partea de coordonare și cea de reprezentare, partea de promovare și partea de cercetare științifică, toate laolaltă o fac să fie un fel de micro-minister. De altfel, managementul în sine are și mult caracter inovativ, el pliindu-se, de asemenea, pe funcțiile pe care le îndeplinesc și alte agenții spațiale din lume, pentru asigurarea compatibilității. Este evident că orice activitate spațială este internațională, deoarece spațiul este o zonă, să o numim, comună pentru toată omenirea… Apoi trebuie cunoscută și partea de legislație internațională.

Acum, toate aceste funcții și principii se îmbunătățesc și se modifică pentru că spațiul se face numai de vreo 50-60 de ani. Prima regulă a apărut prin anii  ̓60 și există încă zone în care nu au fost elaborate reguli, cum este acel viitor cod de conduită pentru activități spațiale, sau zone pentru care regulile sunt deja depășite.

În același timp, Agenția Spațială Română trebuie să fie în acord și cu ceea ce se întâmplă în țară, evident. În primul rând, cu regulile sistemului de cercetare, apoi cu cele din sectoarele de aplicații: mediu, agricultură, economie, cu cele din zonele de implicație, aici fiind vorba despre sistemul național de securitate și apărare, apoi cu zonele diplomatice. Este evident că cele mai dese colaborări le avem cu Ministerul de Externe, deoarece pentru orice reprezentare internațională, Ministerul de Externe este singurul responsabil din partea României, el delegând către ROSA diferite atribuțiuni. Mai există o componentă care este iarăși foarte necesară, componenta educațională. Mai mult de jumătate din profesioniștii noștri au fost găsiți și antrenați de noi, educați de noi, sub controlul nostru, și este una dintre puținele posibilități prin care putem să avem oameni specialiști.

Așa că agenția spațială este o instituție destul de complicată.

ROSA agentia spatiala romana

A. M.: În toată complexitatea ei, se pare că ROSA este una dintre cele mai moderne organizații naționale…

M.-I. P.: Pentru a ne simplifica puțin existența, agenția s-a standardizat acum 10 ani, noi fiind organizați după un ISO 9000, un standard normal de organizare. De asemenea, nu numai zonele tehnice, dar și zona administrativă este computerizată și, din acest punct de vedere, suntem într-adevăr una dintre cele mai moderne organizații naționale.

A. M.: Ce ne puteți spune despre activitatea personalului din agenția spațială?

M.-I. P.: Este, de asemenea, foarte diversificată, motiv pentru care sunt foarte puține persoane care au un post cu ore fixe de muncă. Majoritatea activităților sunt organizate pe proiecte. Acestea fiind multianuale, fiecare director de proiect are responsabilitate și conduce proiectul conform beneficiarului proiectului.

Aprilie 2013. Marius Piso in vizita la NASA Jet Propulsion  Laboratory, unde se afla si modelul de laborator al roverului Curiosity  trimis pe planeta Marte

Aprilie 2013. Marius-Ioan Piso în vizită la NASA Jet Propulsion  Laboratory, unde se află și modelul de laborator al roverului Curiosity, trimis pe planeta Marte

A. M.: Din 1998, Agenția Spațială Română desfășoară și proiecte de cercetare prin ROSA Research Center…

M.-I. P.: Prin propriul nostru centru de cercetare, suntem integratori de proiecte. Noi știm să luăm componente din partea unor organizații de specialitate și să le îmbinăm, astfel încât să realizăm împreună un proiect pe care nici una dintre acele organizații n-ar putea să îl facă.

A. M.: Răsfoind presa de specialitate din spațiul românesc, dar mai cu seamă pe cea din zona internațională, succesul ROSA este vizibil. Ne imaginăm câtă muncă este în spatele acestor performanțe și la ce intervale de timp se culeg laurii. Pe ce căi strategice ați ajuns la succesul activităților din cadrul agenției pe care ați reușit să o implicați an de an în proiecte de anvergură?

M.-I. P.: Agenția a fost organizată bottom up, adică de jos în sus, ea fiind necesară institutelor de cercetare, în primul rând, pentru a putea participa la misiuni spațiale. Era nevoie de o voce unică. Agenția a fost necesară apoi industriei, ca aceasta să poată coopera cu industria aerospațială la nivel european. Această organizare de jos în sus a permis cumva depășirea momentelor birocratice propriu-zise pe care le are o altă organizație de acest tip. De la început, noi am avut o strategie bazată pe puține elemente, dar pe care le-am ținut foarte constant.

Primul a fost participarea la misiuni spațiale internaționale și aici am extins participarea la misiuni și prin participarea la organizații internaționale.

Al doilea element a fost dezvoltarea capacității naționale, „capacity building”, cum îi spunem, adică investiții constante în România.

Și al treilea, calitatea. Pe lângă ea și claritate în activități.

Toate aceste principii, care s-au rafinat de-a lungul anilor, dar care sunt păstrate și astăzi, au fost menținute printr-un sistem destul de original de finanțare, ROSA fiind o instituție care se finanțează integral din venituri proprii. Mai exact, funcționarii și cu mine muncim pentru salarii, nu suntem o instituție bugetară. Și acest lucru are, evident, și dezavantaje. Au fost perioade complicate în care n-am avut contracte, în care, timp de câteva luni, n-am avut salarii. Au fost și perioade foarte bune în care salariile au fost mai mari decât media. Dar dezavantajele sunt compensate de elasticitatea dezvoltării organizației. Într-o astfel de structură nu se pun problemele pe care le are o instituție bugetară. Nu există un număr fix de posturi, organigrama este elastică, ea putând fi modificată oricând în funcție de contractele pe care le are agenția, lucru care ne-a permis o dezvoltare. Dacă am fi fost o instituție de administrație publică, am fi pornit cu un număr de posturi și pentru fiecare restricție bugetară (și restricții bugetare apar în toate țările din lumea aceasta) n-am mai fi putut obține nimic în plus și am fi fost un organism mort.

Acesta, am putea spune, că a fost un fel de secret strategic care ne-a și costat, dacă ne gândim la eforturi, dar ne-a și permis o dezvoltare relativ rapidă, mult mai rapidă decât a altor organizații.

Lux.2dec2014.Delegatia Romaniei la ESA, Delastgladr.  M-I.Piso,PresROSA,Mihnea Costoiu-Min.delegat  ptInv.Superior,CercetareStiintificu0103 u015Fi  DezvoltareTehnologica,TudorPrisecaru-SecredeStatinMEdNational

Luxemburg, 2 decembrie 2014. Delegația României la Consiliul Ministerial al ESA. De la stânga la dreapta:  Marius-Ioan Piso, Președintele ROSA, Mihnea Costoiu, Ministru delegat  pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și  Dezvoltare Tehnologică, Tudor Prisecaru, Secretar de Stat în Ministerul Educației Naționale

A. M.: Încheiem în curând al 14-lea an al mileniului 3. Deși sunt extrem de costisitoare și necesită foarte multă muncă de cercetare, iar rezultatele apar după câțiva ani, activitățile și evenimentele legate de domeniul spațial se derulează cu o viteză uimitoare. Numai dacă am face referire la acțiunile acestui an, nu ne-ar fi suficiente câteva zile de analize, având în vedere implicarea din ce în ce mai accentuată a României în misiunile internaționale legate de spațiul cosmic. Una dintre cele mai recente vești primite în cadrul Consiliului Ministerial al Agenției Spațiale Europene (ESA), desfășurat la Luxemburg, la începutul lunii decembrie, la care ați participat, a fost că România s-a alăturat partenerilor europeni în două programe de importanță strategică…

M.-I. P.: Într-adevăr, România va deține 1% din Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi va participa la dezvoltarea rachetei Ariane 6 încă de la începutul proiectului. Țara noastră este acum al 12-lea stat european și al 16-lea stat din lume care participă la acest sistem și aici eforturile au fost destul de serioase și mai mult de factură diplomatică. Procentul pe care România l-a obținut din acest program înseamnă destul de multe milioane. Programul Ariane 6 este dimensionat la aproximativ 6 miliarde până în 2021–2022.

A.M.: Ce va însemna acest lucru pentru România următorilor ani?

M.-I. P.: România va avea avantajele pe care le are proiectantul în momentul în care obiectul final va fi fabricat într-o serie foarte mare (se estimează aproximativ 200 de bucăți) și drepturile respective vor veni în România începând cu 2021–2022. Va fi un program industrial pe termen mediu care va stimula dezvoltarea unei industrii stabile și serioase pe acest domeniu.

Viena, 11-20 iunie 2014. Editia cu numu0103rul 57 a  Comitetului pentru Utilizarea Pau015Fnicu0103 a Spau0163iului Extra-Atmosferic

Viena, 11–20 iunie 2014. A 57-a Sesiune a Comitetului pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic

A. M.: În vara aceasta, Conferinţa dedicată Sistemelor Spaţiale ca Infrastructuri Critice pe care o organizați alături de Academia Internaţională de Astronautică (IAA), în al cărui Consiliu Consultativ sunteți membru din 2006, a ajuns la a treia ediție.

M.-I. P.: O zonă care ar putea fi privită drept zonă de competență de data asta în probleme globale și mai mult politice este cea de sisteme spațiale văzută de infrastructuri critice prin Academia Internaţională de Astronautică. România conduce un astfel de studiu care este și el într-un stadiu avansat, studiu care permite estimarea interdependenței civilizației terestre pe sistemele spațiale, de asemenea estimarea vulnerabilității acestor sisteme și una dintre componentele acestui studiu se referă și la protecția planetară, la protecția împotriva fenomenelor și corpurilor potențial periculoase, cum ar fi asteroizi sau fluxuri de radiații foarte serioase și aici suntem unii dintre actorii conferințelor mondiale periodice. A doua conferință mondială a fost organizată în România acum patru ani.

România este unul dintre puținele state din lume care au inclus în lista infrastructurilor critice și zona spațială. Există așadar o legislație, iar ROSA este autoritate din acest punct de vedere.

A. M.: Din 2000, ROSA conduce programul AEROSPAȚIAL, un program de dezvoltare al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS), iar din 2006 programul a inclus și domeniul cercetării de securitate. Ne puteți enumera câteva dintre direcțiile Programului Spațiu-Securitate?

M.-I. P.: Până în anul 2000, Ministerul Cercetării și Tehnologiei de atunci a avut un mecanism de finanțare de tip anual. A existat programul Orizont 2000. Această finanțare de tip anual fragmenta proiectul afectându-l pentru că existau și persoane care aveau chiar câte 10 teme de cercetare, unele mici și ineficiente. Începând cu 2000, România a reușit să construiască programe multianuale de cercetare. Unul dintre acestea a fost Programul AEROSPAȚIAL care finanța cinci direcții principale de cercetare. Una de știință, alta de aplicații spațiale, una de tehnologii spațiale și alta foarte importantă, de management și de strategie, și una specifică dedicată tehnologiilor la bord care finanța și aeronautica. Începând cu anii 2005–2006, ROSA a devenit și coordonatorul Programului de cercetare în domeniul securității, program care a durat relativ puțin deoarece după această perioadă s-a reorganizat întreg sistemul de cercetare. Domeniul Spațiu și Securitate a rămas până în 2014 inclus în Planul Național de Cercetare și este în Strategia Națională de Cercetare 2014–2020, aprobată deja. Există ca specialitate inteligentă un domeniu care se numește IST (Information Society Technologies) – Spațiu și Securitate și este cam prima dată când domeniul Spațiu poate constitui obiect de investiție din partea Comisiei Europene în România.

Paris, Octombrie 2014. Romania, lider de proiect in  construirea unui lidar european. Credit imagine ESA N. Imbert-Vier  2014

Paris, octombrie 2014. România, lider de proiect în construirea unui lidar european. Credit foto: ESA, N. Imbert-Vier.

A. M.: Știm că Agenția Spațială Română pune accent pe centrele de competență… Ce fel de organizații sunt acestea și care ar fi destinația lor?

M.-I. P.: Aceste centre sunt organizații mici aflate sub umbrela unor organizații de cercetare sau universitare puternice care le asigură stabilitatea și calitate științifică și un flux de personal calificat. Centrele dezvoltă o nișă.

Principiul în Agenția Spațială Europeană este ca lucrurile să nu fie duble, de aceea fiecare țară își pregătește nișe pentru participarea la ESA. Noi, după trei cicluri de selecție de proiecte, am reușit să definim un număr de nișe în care România va fi actorul numărul 1 pe plan european. Acestea sunt din domenii diverse. De exemplu, un sistem pentru generarea mediilor de radiație la nivel cosmic care se va realiza cu un laser de mare putere și care va fi unic în Europa, iar dacă vom reuși să menținem ritmul, va fi unic în lume. Un sistem aeropurtat de tip „lidar” (radar cu lumină) pentru calibrarea sateliților europeni, sistem care va fi iar unic în lume. O altă nișă ar fi nanosateliții unde lucrurile sunt destul de avansate. În acest moment am putea vorbi de încă trei-patru nișe, inclusiv nișa geografică pe care o avem, ce vizează zona Marea Neagră-Delta Dunării. România va fi pentru mulți ani de acum încolo singurul stat ESA riveran Mării Negre.

Prin aceste centre de competență filtrăm zonele de cercetare generale și reușim să asigurăm calitate și eficiență pe plan internațional în investițiile spațiale.

Bucuresti, 20 ianuarie 2011. Semnarea Acordului de aderare  a Romaniei la Conventia Agentiei Spatiale Europene. Jean-Jacques Dordain, Director General ESA si Marius-Ioan Piso, Presedinte ROSA

București, 20 ianuarie 2011. Semnarea Acordului de aderare a României la Convenția Agenției Spațiale Europene. Jean-Jacques Dordain, Director General ESA și Marius-Ioan Piso, Președinte ROSA

A. M.: Din decembrie 2011 vorbim despre România ca fiind a doua țară fostă socialistă, membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) cu drepturi depline. Cum a fost parcursul până la momentul aderării României la Convenția ESA?

M.-I. P.: Aderarea la Agenția Spațială Europeană a fost unul dintre scopurile strategice ale Agenției Spațiale Române după Decembrie 1989. Colaborarea spațială în România în acea perioadă era legată de programul sovietic INTERCOSMOS, care mergea prost. Erau probleme legate și de accesul la informație, cercetătorii făceau experimente, dar, neprimind informația la timp, nu reușeau să facă știință adevărată. Au mai existat câteva încercări legate de utilizarea sistemelor de teledecție prin satelit, dar puțin semnificative. Scopul s-a concretizat prin acordul de cooperare ratificat în 1993 în care este menționată Agenția Spațială Română (ASR) pentru prima oară. Până atunci, agenția era doar un bold numit printr-o decizie a ministrului responsabil cu cercetarea. Acel acord a permis schimb de informație și schimb de specialiști. Un alt acord cu ESA a fost încheiat în 1999 și, în timpul derulării acordului, a apărut ESA împreună cu câteva țări din Europa de Est, printre care și România, au inventat un program „Stat european cooperant”, program la care noi am reușit să aderăm în 2006, cu ceva întârzieri și din cauza unor dificultăți politice. Dar am reușit să recuperăm aceste întârzieri și în 2011 am devenit cel de-al doilea stat fost socialist, membru al Agenției Spațiale Europene, după Cehia, urmați de Polonia.

Washington DC-10 ianuarie 2014- Summitul Liderilor  Agentiilor Spatiale

Washington DC, 10 ianuarie 2014. Summitul Liderilor Agențiilor Spațiale

A. M.: Ce s-a schimbat în ultimii trei ani? Ce i-a adus nou României acest statut?

M.-I. P.: S-a schimbat statutul României pe plan oficial internațional. România în acest moment deține poligon de lansare, fiind coproprietar al cosmodromului din Guyana. De asemenea, prin participarea la programele de lansatoare, chiar înainte de Ariane 6, țara noastră a devenit un stat care are capabilități de producție în domeniul lansatoarelor, iar aceste lucruri îi schimbă destul de mult statutul. În calculele globale a crescut puterea României, ceea ce este interesant. În același timp, pot să spun că în domeniu, în ultimii trei ani, se simt clar efectele proiectelor cu ESA. În cadrul programelor comunitare, în special în zona de fonduri structurale, organizațiile de cercetare din România au făcut destul de multe investiții care însemnau în cele mai multe cazuri achiziționarea unor instrumente, instalații de cercetare de volum mare și calitate foarte bună, doar că fondurile au fost dimensionate fără considerarea costurilor curente și atunci multe dintre astfel de instalații, pur și simplu, n-au putut fi utilizate pentru că nu existau bani să fie întreținute. Ce am făcut noi cu câteva dintre aceste instalații? Le-am dat obiect de activitate. Atunci au putut fi utilizate și a fost un efect pozitiv. Au mai și revenit niște oameni în țară să lucreze la aceste programe, iar în zona cercetării științifice a crescut prestigiul României tocmai prin apartenență la ESA. Această aderare la ESA a fost văzută și ca un gest politic foarte pozitiv pentru cercetare. Efectele oricum le vom simți probabil peste un deceniu, vreo șase-șapte ani, cam acesta a fost termenul de intrare în curent al activităților spațiale pentru ultimele țări care au aderat în ultimele două decenii la ESA, cum ar fi Austria, Finlanda, apoi Cehia, Portugalia și Grecia care se văd mai puțin, sau Luxemburgul care este mai vizibil.

A. M.: Ce a însemnat și ce înseamnă ESA pentru România?

M.-I. P.: ESA are o politică industrială care constă într-un complex de măsuri prin care să se poată realiza activități pe termen lung. Această politică industrială se bazează pe două principii mari. Unul este fair return, care înseamnă returul contribuției. De exemplu, dacă România contribuie cu 100 de euro, primește înapoi 100 de euro sub formă de contracte încheiate cu persoane juridice din România, ceea ce nu se întâmplă în nici un program internațional la care este parte România. Al doilea principiu este cel de menținere a proprietății industriale și intelectuale în țară. Aceasta înseamnă că, dacă în fiecare proiect se realizează ceva nou, proprietatea intelectuală rămâne în țara de origine. Această menținere a proprietății industriale permite să faci dezvoltare locală, adică nu poți muta fabrica din Cluj în India sau de la Pitești în Maroc. Acest lucru ne dă o garanție suplimentară în investiția pentru ESA.

A. M.: În ce constă cooperarea cu ESA?

M.-I. P.: În sistemul ESA există programe obligatorii și programe opționale. Cele obligatorii, din care face parte programul științific, sunt finanțate cu o contribuție proporțională cu venitul național net, iar România are aproximativ 1%, țara noastră fiind și coproprietar în portul spațial european Caen în Guyana Franceză.

Programele opționale sunt dimensionate de un grup de state, ele sunt cumva cele mai rentabile pentru că acolo îți poți utiliza exact ceea ce îți trebuie în funcție de industria pe care o ai, de cercetători și de banii de care dispui. Exemple sunt cele de lansatoare, realizarea rachetelor Ariane și Vega și a altor componente legate de zborul spațial, cum ar fi naveta automată PRIDE. Tot opțional este și programul Stației Spațiale Internaționale, apoi programe de dezvoltări în telecomunicații, în aplicații spațiale, programele tehnice de realizare a sateliților pentru sistemele europene Galileo și GMES (Global Monitoring for Environment and Security) – actualul Copernicus, sistemul european de monitorizare a Terrei. Tot în această categorie intră și misiunile de explorare: AURORA, ExoMars, programul lunar, programele generale de dezvoltare tehnologică care conțin și misiuni spațiale de dimensiuni reduse, cum sunt PROBA-3 la care România participă, cum va fi misiunea AIDA (Asteroid Impact & Deflection Assessment), la care România va fi unul dintre principalii participanți. Ar fi cam pentru prima oară în lume când s-ar realiza deflexia (devierea) unui corp ceresc și acesta va fi un experiment cu implicații serioase, hai sa spunem, politice legate și de ONU. Cam acesta este spectrul programelor ESA.

A. M.: Lămuriți-ne în privința investiției în ESA…

M.-I. P.: Din punct de vedere al guvernului, investiția în ESA este foarte avantajoasă. Este ca și cum ai muta o parte, nu foarte mare, din fondurile de cercetare de sub controlul unor organizații naționale sub controlul ESA, poate cel mai bun manager de programe din lume și în același timp evaluator din punct de vedere tehnic și științific. Succesul este garantat. Un program în ESA îți poate aduce succese la nivelul pe care îl au Franța, Germania, Anglia, țări vechi.

Un alt criteriu pentru care guvernul poate investi în ESA este că poate subvenționa industria de înaltă tehnologie. Așa ceva nu prea e voie în Uniunea Europeană cu banii de la Bruxelles, dar în sistemul ESA este permis și chiar recomandat.

Toronto, 29 sept.- 3 oct. 2014. Al 65-lea Congres  Astronautic Internau0163ional, organizat de FederatiaInternationala de  Astronautica

Toronto, 29 septembrie–3 octombrie 2014. Al 65-lea Congres Astronautic Internațional, organizat de Federatia Internațională de Astronautică

A. M.: Fiecare euro investit în tehnologiile spațiale contează. Există cifre care să ne arate cât consumă o țară pentru spațiu? Cât de generoase sunt investițiile în România în acest domeniu?

M.-I. P.: Contribuția financiară medie în Europa este de aproximativ 17 euro pe locuitor. În România la momentul actual nu ajungem încă la 2 euro, dar am convenit ca până anul viitor să se ajungă la 2 euro pe cap de locuitorși ușor-ușor să urcăm. În același timp trebuie să fim conștienți că România are cea mai mică intensitate de cercetare din Europa și că bugetul pe anul viitor nu conține decât angajamentele de anul ăsta.

A. M.: Alături de Ministerul Afacerilor Externe, ROSA reprezintă România la sesiunile Comitetului Națiunilor Unite pentru Utilizarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extra-Atmosferic (United Nations Committee on the Peaceful Use of Outer Space – COPUOS) și la subcomitetele acestuia. Din 1994 sunteți şef de delegaţie în cadrul Biroului ONU pentru Afaceri Spaţiale (UNOOSA), iată, Organizaţia Naţiunilor Unite, un alt exponent important al cooperării internaționale, alături de NATO și de alte instituții din lume…

M.-I. P.: De mai mult de 50 de ani, Comitetul ONU – COPUOS este singura organizație care poate da o corelare globală a activităților spațiale. A fost creat pentru realizarea unui echilibru în cursa spațială care, la începutul anilor ’60, era atunci foarte legată de cursa înarmărilor, apoi prin anii ’70–’80 a început să se ocupe de aplicații spațiale și, în special, de utilizarea sistemelor satelitare cu țările în curs de dezvoltare, teledetecție, telemedicină și altele. De prin 2000 încoace, Comitetul a reluat orientarea spre securitate, dar securitate în cu totul alt concept. Dacă în anii ’60–’70, conflictul era orizontal și destul de bipolar, din 2000, conflictul – cu punct de marcă 2001, a devenit vertical: cu terorism și foamete, cu posibile manifestări extraterestre, în sensul obiectelor.

Comitetul este important pentru că a constituit un foarte bun loc de întâlnire și pentru România în a-și face noi cunoștințe și a-și construi cooperarea internațională. În 1993, comitetul s-a mutat de la New York la Viena. Noi am fost o țară foarte activă în zona ONU, mai ales în anii ’90, așa încât în 1999 am organizat Conferința Regională UNISPACE la București, conferință pregătitoare a UNISPACE III, după 17 ani de la UNISPACE II. După această conferință s-au trasat niște linii directoare valabile și astăzi și aici am avut contribuții utile pentru țară. S-au constituit și două sisteme pentru monitorizarea dezastrelor. Unul a fost Charter Internațional Spațiu și Dezastre Majore, celălalt este SPIDER. România este parte activă și în mai multe grupuri de acțiune. Menționez pe cel legat de obiecte în apropierea Pământului NEO (Near Earth Objects).

A. M.: Pentru problemele spațiale, de câte ori pe an vă întâlniți la Viena în cadrul UN COPUOS?

M.-I. P.: Comitetul se întâlnește de trei ori pe an. Comitetul este structurat pe două subcomitete: Subcomitetul Tehnic și Științific care se întrunește prin februarie în fiecare an, Subcomitetul Juridic prin martie–aprilie și Comitetul propriu-zis care se derulează în iunie. Comitetul preia recomandările de la cele două subcomitete și construiește o declarație care se aprobă în Adunarea Generală ONU în cadrul Conferinței pentru Dezarmare în sesiunea de toamnă, de obicei, octombrie–noiembrie. Acea declarație constituie documentul director pentru ce se întâmplă anul următor.

Colorado Springs, mai 2014. 30 th Space Symposium.

Colorado Springs, mai 2014. Ediția a 30-a a Space Symposium

A. M.: Anul acesta, în luna mai, ați fost unul dintre principalii și puținii, de altfel, invitați la panelul intitulat „Liderii Agențiilor Spațiale”, găzduit de Space Foundation, în cadrul ediţiei cu numărul 30 a Space Symposium, organizată în Colorado Springs.

M.-I. P.: Inițial, sub egida Academiei Internaționale de Astronautică s-a organizat un prim summit al șefilor de agenții spațiale, care a avut loc acum cinci ani în Washington DC, unde au fost prezenți 25 de lideri în domeniul spațial, liderii din acel moment. Inițiativa a fost foarte bună pentru că pentru prima dată ne-am văzut la față, am putut avea discuții directe, și am început să apreciem și importanța pe care o au țările mai mici în dezvoltarea spațială. De exemplu, Agenția Spațială Nigeriană, Nigeria fiind o țară mare și destul de bogată, are mai mulți sateliți de monitorizare; Vietnam, iar o țară mare care a devenit bogată și care are nevoie de sateliți pentru comunicare, dar și pentru partea strategică; Israelul, Coreea de Sud, Kazahstan, de exemplu, o țară serioasă care deține cosmodromul Baikonur.

Acest summit a ajuns la a doua ediție în 2014, iar o a treia ediție va fi anul viitor la Guadalajara în Mexico și va avea ca subiect dezvoltarea durabilă și managementul dezastrelor naturale corelat cu manifestările pe care le organizează ONU extins pe aceste direcții.

A. M.: Space Symposium este socotit cea mai mare adunare a profesioniștilor din domeniul spațial la nivel mondial…

M.-I. P.: Într-adevăr, Space Symposium este considerat cea mai mare conferință pe probleme spațiale din lume. Dintre cei 8000 de participanți, 100 sunt europeni. Lucrurile sunt foarte americane, legate de industria americană, iar unul dintre panelurile curente este „Space Leaders” unde, cinci-șase lideri sunt invitați să spună câte ceva despre ce se întâmplă în lume. Discursul fiecăruia este pentru americani. Anul acesta, șeful panel a fost președintele COPUOS, iar printre lideri au fost vecinii Statelor Unite, Canada și Mexic, alături de trei europeni, unul, obligatoriu, Marea Britanie, apoi Olanda și România. Se pare că au fost câteva lucruri intersante prezentate de noi încât am fost invitați și la întâlnirea din aprilie, anul viitor din Colorado Springs.

Colorado Springs, mai 2014. 30 th Space Symposium

Colorado Springs, mai 2014. Ediția a 30-a a Space Symposium

A. M.: Care ar fi logica alegerii acestui oraș… cinematografic?

M.-I. P.: Colorado Springs este un oraș care, în afară de faptul că e situat la aproape 2000 de metri altitudine, este un centru al tehnologiei spațiale americane. În timpul celui de-al doilea război mondial s-au făcut mari investiții în zona Colorado Springs pentru că era orașul situat în plin centru al Americii, egal îndepărtat de ambele coaste în cazul unor atacuri germane sau japoneze. Dezvoltarea a continuat și majoritatea companiilor internaționale în domeniul spațial au localizare și acolo. Un lucru iar foarte important este că tot acolo este concentrată și cercetarea spațială militară.

copernicus

A. M.: Este cunoscut faptul că ROSA coordonează implicarea României în cadrul programului european Copernicus de monitorizare a Pământului, așa cum a făcut-o și pentru sistemul european de navigație prin satelit, Galileo, ambele, „răspunsuri” din partea Uniunii Europene. Decodați-ne, cât se poate, misiunile Copernicus și Galileo. Beneficiile acestor programe….

M.-I. P.: Ca să ajungem la Copernicus, va trebui să vă spun că un domeniu important pe zona spațială este cel al aplicațiilor spațiale. Dintre acestea, aplicațiile spațiale tradiționale – comunicațiile prin satelit, sistemele de navigație și poziționare globală și observarea Terrei – și aplicațiile spațiale integrate, cele care combină două sau trei dintre aceste aplicații, cum ar fi agricultura de precizie sau telemedicina spațială.

Pentru România, domeniul aplicațiilor spațiale este extrem de important deoarece este o țară dintre cele medii, are un relief divers și o graniță destul de serioasă cu cei care nu sunt în UE și NATO.

Noi am dezvoltat aplicații încă din anii ’90. Primele au fost în recoltă, programul fiind dezvoltat de către un grup de cercetare care există și acum în agricultură prin sistem de informație asupra recoltei. Am început apoi să mergem în viteză, iar în 2000 am semnat cu NASA o cooperare pentru monitorizarea dezastrelor și telemedicină și agricultură de precizie. De asemenea cu Agenția Spațială Franceză (CNES – Centre national d’études spatiales), tot prin anul 2000, am demarat un proiect științific care s-a dovedit a fi fost foarte important, proiectul ADAM (Assimilation des Donées par Agro-Modelation), pentru care s-au elaborat modele agro-meteorologice pentru două zone din lume. Una lângă Toulouse și alta la Fundulea, lângă București. Zonele acestea au fost cele mai observate după IACS (Integrated Administration and Control System).

Alte aplicații la nivel național sunt cele legate de definirea categoriilor și utilizării terenurilor, Land use/Land cover. Pentru România au fost realizate 3 astfel de acoperiri cu coordonare din partea ROSA. De asemenea, sistemul de monitorizare a subvențiilor agricole, așa numitul Land Parcel Information System (LPIS), unde ROSA a asigurat controlul de calitate prin utilizarea datelor satelitare. Au fost peste două milioane de parcele indexate. Nu mai vorbesc de comunicațiile spațiale. Astăzi toată lumea are pe acasă câte o antenuță cu care vede un satelit și de aici vizionarea a 200-300 de canale de televiziune.

Foarte importante au fost și aplicațiile pentru monitorizarea dezastrelor. Noi am făcut aproximativ cinci inundații majore. Eram pregătiți și pentru începutul acestei ierni, dar se pare că nu au fost fenomene foarte serioase.

Aceste aplicații utilizează și sistemele europene. Copernicus este un sistem care s-a numit inițial GMES (Global Monitoring for Environment and Security), iar Galileo este GPS-ul european. Copernicus a început să funcționeze deja prin lansarea primului satelit radar, numit Sentinel 1. Sentinel 1 este o misiune radar ce constă într-o constelaţie de doi sateliţi, Sentinel-1A şi Sentinel-1B care vor funcționa în tandem și vor furniza imagini cu suprafețele de uscat și cele de ocean din Europa, Canada și regiunile polare. Vom ajunge până la Sentinel-5 și domeniul lor spectral va fi foarte larg, astfel va fi asigurată imageria necesară pentru aplicațiile spațiale curente nu doar pentru Europa, ci pentru toată lumea.

Bucuresti, 9-10 oct 2014. Conferinta Serviciile  Copernicus in era Sentinel-Beneficii pentru Europa de Est

București, 9–10 octombrie 2014. Conferința „Serviciile Copernicus în era Sentinel – Beneficii pentru Europa de Est”

A. M.: Pe 8 decembrie anul acesta, ESA a publicat o imagine a României sub forma unui mozaic…

M.-I. P.: Prima acoperire completă a lui Sentinel 1 a fost spre bucuria noastră realizată pe România. A fost un fel de cadou pentru bună purtare. Imaginea a fost transmisă în cadrul emisiunii „Earth from space”, la ediţia „Romanian mosaic”.

A. M.: În contextul sateliților și al rolului primordial al acestora, al aplicațiilor lor în comunicații și navigație, în studierea Pământului și meteorologie, în astrofizică și radio, vorbiți-ne despre alte misiuni ROSA. GOLIAT, de exemplu…

M.-I. P.: GOLIAT a fost prima misiune pur ROSA.

GOLIAT nu a fost un succes perfect pentru că satelitul a fost afectat de radiație foarte intensă, din cauza căreia orbita lansatorului a fost modificată cu puțin timp înainte de lansare. Orbita foarte eliptică a condus la resetarea electronicii, ceea ce nu a fost cea mai plăcută problemă.

Misiunea aflată în lucru acum (pentru că sateliții sunt gata, iar lansarea va fi efectuată probabil în toamna lui 2015) este o misiune coordonată de Institutul Von Karmen din Belgia, unul dintre institutele principale aflate sub egida NATO, care constă în lansarea unei constelații de 50 de sateliți mici ce studiază atmosfera medie. Fiecare dintre ei are câte un tip de senzor, de asemenea fiecare satelit derulează și câte un proiect specific pentru grupul care l-a făcut. Românii au obținut aprobarea de a face doi sateliți din cei 50, iar experimentul specific va fi legat de comunicație. Se experimentează un sistem de comunicație care permite realizarea zborului în formație, una dintre direcțiile de evoluție în misiunile spațiale circumterestre și nu numai.

A. M.: Alte misiuni de succes?

M.-I. P.: România este implicată în misiuni spațiale ESA de mai mulți ani, pe partea științifică, iar din 2011 și financiar.

Misiuni de succes serioase au fost: CLUSTER – cea legată de magnetosferă, apoi cele legate de astrofizică avansată, misiuni care au măsurat vârsta Universului, de exemplu misiunea PLANK; și acum în pregătire telescopul spațial EUCLID.

De un oarecare timp, noi am făcut niște dezvoltări pentru o misiune de orbiter lunar care deocamdată este suspendată, dar care va reîncepe după Consiliulul Ministerial ESA din 2 decembrie de la Luxemburg; iar în prezent misiunea care ne interesează cel mai mult, PROBA-3, este o misiune tehnologică care înseamnă realizarea unui cronograf, un telescop cu o lungime de 144 metri. Mai exact sunt poziționați doi sateliți la distanță de 144 metri, cu precizie submilimetrică, un experiment extraordinar, Pasadena ne invidiază pentru că lucrăm la așa ceva… (Râde.)

A. M.: O problemă acută a tuturor timpurilor a fost banul. Este finanțarea o problemă sau există și alte impedimente în demararea și ducerea la bun sfârșit a unor astfel de proiecte?

M.-I. P.: Dacă bani se mai găsesc și dacă tehnologie mai există, în privința interesului tinerilor pentru domeniul aerospațial, mai greu. Nu suntem singurii, și Europa se confruntă cu aceleași probleme.

A. M.: Există vreun tip de facultate care îl poate ajuta pe un tânăr să devină specialist în domeniul spațial? Sau pregătirea lui implică un cumul de specializări?

M.-I. P.: Un cercetător se formează după cel puțin 10 ani. Noi luam absolvenți de Fizică, de la Inginerie aerospațială, Matematică, Electronică și Automatică, Geografie și Agronomie și chiar de la Academia Tehnică Militară, dar sunt puțini. Acum câțiva ani am organizat un Master de 2 ani la Politehnică și din 20 de inși au terminat 12, care lucrează la ESA, în companiile străine, iar unul dintre ei lucrează la noi în agenție. În 2015 vom începe un nou Master.

13 mai 2014. Lansarea Oficiului European de Resurse pentru Educație Spațială (European Space Education Resource Office - ESERO)

13 mai 2014. Lansarea Oficiului European de Resurse pentru Educație Spațială (European Space Education Resource Office – ESERO) în România. Alături de Kai Uwe Schrogl, Director al Departamenului pentru Relația cu Statele Membre în cadrul ESERO

A. M.: Speranțele noastre cu privire la educația celor foarte tineri pot fi puse în proiectul ESERO, lansat de curând și în România?

M.-I. P.: Oficiul European de Resurse pentru Educația Spațială (European Space Education Resource Office) în parteneriat cu ESA, deschis în toamna aceasta și la noi, se ocupă deocamdată de pregătirea profesorilor din învățământul preuniversitar, el fiind prezent și în alte 10 țări din Europa.

A. M.: Ce tip de materii sunt încurajate spre predare în acest proiect?

M.-I. P.: Materiile STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), extrem de importante pentru viitor, pentru cariera tinerilor. Sunt materii selectate să-i atragă către știință și cercetare și, de ce nu, către domeniul aerospațial.

26 nov2014, Universitatea Babes Bolyai-Cluj-Napoca. Alaturi  de Annie Musca la Ceremonia de decernare a titlului de DrHCausa  astronautului romanDDPrunariu

26 noiembrie 2014, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Alături  de Annie Muscă la Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa astronautului român Dumitru-Dorin Prunariu

A. M.: Să revenim cumva în urmă cu mai bine de 30 de ani. În 1982 ați absolvit Facultatea de Fizică din cadrul unei universități de prestigiu, Universitatea „Babeș-Bolyai” din spațiul transilvan, iar acum 20 de ani primeați titlul de doctor în fizică la Universitatea din Iași. Puteți face un salt de la sfârșitul anilor ’70, când erați student la Cluj și debutul anilor ’80, la cercetarea de astăzi și să ne spuneți cum găsiți sistemul de învățământ românesc? Cum vi se par studenții cu care intrați în contact?

M.-I. P.: Sistemul de învățământ chiar și cel universitar era mai bine organizat. Aveam și câteva reviste științifice la zi. Clujul a fost chiar un vârf de activitate pentru zborul spațial. Echipa de fizicieni de acolo a lucrat la unele dintre experimentele pe care urma să le efectueze cosmonautul român în spațiu. Una dintre problemele noastre de atunci era că locurile pentru înscrierea la doctorat erau întotdeauna insuficiente, având în vedere profilul nostru de studiu și dorința și nevoia tinerilor de a se perfecționa după obținerea licenței. Trei locuri odată la câțiva ani, în plus, recomandarea partidului…

În 1988 m-am înscris la concurs și, deși am obținut note maxime, nu eu am fost primul, ci o doamnă cu recomandare de la partid. Noi cred că am fost ultima generație de studenți care am prins ceva bun. Schimbările bruște din ’90 încoace au condus la un sistem care a făcut ca studenții să plece din țară. Se pare că lucrurile intră acum într-o zonă de stabilizare, dar foarte greu, din moment ce politicul a avut doar declamativ grijă de sistem.

A. M.: Cum ați ajuns să vă susțineți doctoratul în capitala Moldovei?

M.-I. P.: Pentru specialitatea mea, doar la Iași era un loc. În plus, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” are un respect pentru științele exacte și o tradiție chiar. Îndrumătorul tezei mele de doctorat a fost celebrul profesor Ioan Gottlieb. Și el și-a susținut doctoratul în aceeași universitate în anii ’50…

A. M.: Viața din metropole, dar și existența locuitorilor unui sătuc, ambele par să depindă de diversele tehnologii spațiale, direct răspunzătoare parcă nu doar de confortul uman, dar și de soarta omului actual, dacă ne gândim la diverse amenințări de tipul fenomenelor meteorologice extreme.

M.-I. P.: E adevărat că fără sateliți, planeta pare să nu se mai descurce. Numai dacă ne gândim la telecomunicații, de exemplu, care se fac numai prin satelit sau la transmisiile radio și de televiziune… În privința fenomenelor naturale extreme, Institutul Meteo este unul dintre colaboratorii noștri principali în monitorizarea dezastrelor.

A. M.: Pot fi astăzi „stăpâniți” asteroizii?

M.-I. P.: Există un program european care presupune construcția unor sisteme care să detecteze asteroizii înainte de un potențial impact și între timp să găsim o posibilitate de deflexie.

A. M.: Deși venim în contact cu știri senzaționale legate de evoluția tehnologiilor spațiale, noi de aici de pe Pământ avem impresia unei extreme liniști în Univers…

M.-I. P.: E doar o falsă impresie. Pe Pământ e mult mai multă liniște decât în Univers.

annie musca interviu cu marius ioan piso

Annie Muscă, Marius-Ioan Piso

Anul viitor vom afla cum se vede România din Europa și din Statele Unite, la nivel… spațial și ce i-ar trebui țării noastre să se mențină pe favorabila poziție deja câștigată, cea de actor principal în acest domeniu. Vom afla și cum arată o zi din viața unui manager cu răspunderi ceva mai sofisticate decât cele pământești, imaginându-ne că timpul său se măsoară altfel, iar fusului orar îi este aproape imposibil să se manifeste în cariera cuiva care traversează Terra din Europa în Statele Unite sau de la Cape Town la Montréal pentru participarea la congrese și conferințe, alături de specialiști ai domeniului spațial din toată lumea.

Rosa-

Agenția Spațială Română (Romanian Space Agency – ROSA) este o instituție publică cu finanțare extrabugetară, care coordonează, promoveazã și reprezintã activitãțile naționale de cercetare și aplicații spațiale, aerospațiale și de securitate.

ROSA se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, parte a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS). Ca reprezentant al Guvernului, Agenția Spațială Românǎ stabilește acorduri de cooperare cu organizațiile internaționale – Agenția Spațialǎ Europeanǎ (European Space Agency – ESA) și Comitetul pentru cercetări spațiale (Committee on Space Research – COSPAR), precum și acorduri bilaterale de cooperare. Alături de Ministerul Afacerilor Externe, ROSA reprezintă România la sesiunile Comitetului Națiunilor Unite pentru Utilizarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extra-Atmosferic (United Nations Committee on the Peaceful Use of Outer Space – COPUOS) și la subcomitetele acestuia.

Interviu realizat de Annie Muscă

Luptătorii din umbră ai Armatei României

luptatorii din umbra radu dobritoiu

În exclusivitate pentru Radio 3Net „Florian Pittiș”

armata romana afganistan liber sa spunI-am cunoscut prima dată în Afganistan, în vara anului 2002. Erau începuturile, primii paşi în formarea acestor structuri de elită ale Armatei României de astăzi: Brigada de Informaţii şi Brigada de forţe pentru operaţii speciale.

Astăzi voi fi din nou alături de ei, pe timp de pace, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Unde militari din cele două structuri vor defila de Ziua Naţională, în blocul Forţelor Terestre şi eu, la fel ca în 2002, voi transmite pentru Radio România.

Nu este uşor să le câştigi prietenia acestor oameni. Pentru ei anonimatul reprezintă o condiţie esenţială şi, din acest motiv, apropierea de un jurnalist este aproape interzisă. Am trăit însă, alături de ei, am mers în misiuni cu ei, am împărţit aceleaşi condiţii dificile în Irak şi în Afganistan. Am fost singurul jurnalist care a reuşit să-i aducă în studio, la Radio România Actualităţi, pe comandanţii celor două brigăzi: generalul Lucian Foca şi generalul Adrian Ciolponea. Devin însă prea oficial şi intenţia acestui articol nu este asta…

Iată ce declara generalul Foca, la Euroatlantica, emisiune realizată de mine la Radio România Actualităţi:

„Domnule Dobriţoiu, nu vreau să vă fac un compliment, dar sunt aici alături de dumneavoastră pentru că şi dumneavoastră aţi fost alături de noi în primele misiuni pe care le-am executat în Afganistan, după aceea în Irak, alături de militarii din cadrul primului detaşament de informaţii militare înfiinţat în anul 2001, la Buzău, alături de Batalionul 26 Infanterie comandat la acea vreme de maiorul Ciucă Nicolae şi alături de dumneavoastră am trăit momente deosebite, dificile, evident, la început, dar ele ne-au marcat într-un fel existenţa şi sigur că au lăsat urme adânci şi prietenia care s-a stabilit atunci între noi, între dumneavoastră şi structurile româneşti militare de informaţii sau de infanterie nu pot fi şterse şi nu pot fi uitate uşor.”

Primele întâlniri cu forţele speciale nu au fost dintre cele mai prietenoase. În 2002, în Afganistan, Batalionul 26 Infanterie era însoţit de o celulă naţională de informaţii, formată din 3 ofiţeri, susţinută în teren de un pluton de forţe speciale. Doar după săptămâni în care am trăit alături de ei, în aceeaşi tabără, am aflat cu ce se ocupau. Şi asta pentru că eu luam la rând toate companiile pentru a face interviuri cu militarii. Şi într-o seară „am dat peste ei”. Am intrat în zona corturilor lor… Eu tot insistam cu interviurile. Ei mă luau peste picior. La plecare le-am zis că îi voi spune comandantului batalionului cum s-au purtat cu mine. I-a pufnit râsul. Comandantul, diplomat, mi-a spus să am mare răbdare cu ei. Atunci nu ştiam de ce. Aflam însă peste ceva vreme.

liber sa spun armata romana irak

A trecut însă ceva vreme şi abia în Irak, în 2003–2004, mă reîntâlneam cu militarii din Brigada de Informaţii. Structură din ce în ce mai complicată şi mai complexă, de această dată de sine stătătoare, în cadrul Diviziei multinaţionale comandate de Polonia, un detaşament special având comanda la Babil (la mică distanţă de antica cetate a Babilonului) şi cu trupele cartiruite la Al-Hillah. Un mecanism complex de culegere a informaţiilor „din spatele liniilor”, din spectrul radio dar şi cu ajutorul avioanelor de cercetare fără pilot de tip Shadow (drone de recunoaştere).

Am participat la o şedinţă de informare la comandamentul Diviziei de la Babil, unde am auzit doar cuvinte de laudă la adresa detaşamentului special românesc. Şeful de la S2, un american, a prezentat pe larg contribuţia românilor şi importanţa informaţiilor furnizate pentru succesul misiunilor coaliţiei, dar şi pentru salvarea unor vieţi de militari.

Practic, prin ascultare, scanarea şi intervenţia în spectrul radio (SigInt), detaşamentul aducea informaţii preţioase. Şi la asta, o contribuţie importantă o aveau – cum aveam să aflu mai târziu – cetăţenii români nativi arabi, înrolaţi în detaşamentul românesc. Pentru amuzamentul cititorului: pe toţi îi chema Vasilescu şi, deşi purtau uniforme, doar a militari nu arătau (bărbi, plete, adidaşi). Iar toţi luptătorii români din detaşamentul special purtau în piept nume de fotbalişti: Gâlcă, Iordănescu, Radu Doi ş.a.

O altă subunitate a detaşamentului culegea informaţii din surse umane. De la populaţia irakiană. Acţionând pe teren sau cooptând informatori irakieni de partea coaliţiei.

În fine, a treia componentă este cea care utiliza, la începutul misiunii, trei avioane de cercetare fără pilot de tip Shadow. Cu ajutorul cărora se obţineau imagini în timp real din teren, din zonele ce urmau să fie străbătute de patrule sau convoaie militare.

Sunt misiuni îndeplinite cu succes de militarii români în Irak, unităţi de elită considerate forţe din umbră: misiunile lor nu se fac publice, cu atât mai puţin identitatea luptătorilor. Tocmai de aceea numele lor afişate pe veston nu sunt cele reale…

Acesta era începutul unei structuri militare de elită ce a fost modernizată şi operaţionalizată de generalii Sergiu Medar şi Lucian Foca. În timp, aceste forţe s-au impus ca valoare în NATO dar şi ca importanţă în parteneriatul strategic cu Statele Unite. S-a conturat ulterior Centrul de Pregătire NATO de la Oradea – Humint (human intelligence – informaţii obţinute din teren de la surse umane).

În paralel cu structura de la Babil, în sud. La Nassiriyah s-a întărit o celulă naţională de informaţii, care avea să devină esenţială pentru protecţia militarilor din coaliţie ce acţionau în sudul Irakului.

imagine luptatori din umbra irak

Dacă Afganistanul, în 2002, a reprezentat perioada de liceu a „luptătorilor din umbră”, Irakul s-a dovedit a fi examenul de maturitate. Pentru ca, tot în Afganistan, să se impună structura complexă reprezentată de binomul de forţe pentru operaţii speciale şi specialiştii în culegerea de informaţii.

În Afganistan de ceva vreme „vulturii”, luptătorii din umbră care săptămânal ies în misiuni speciale. Cu operaţii specifice pentru eliminarea celulelor insurgente, a talibanlor şi luptătorilor din Al Qaeda. Sunt militarii din Brigada de la Târgu Mureş (cu trei batalioane de forţe speciale în compunere). Susţinuţi în teren de subunităţile Brigăzii de informaţii de la Buzău, ce culeg în Afganistan informaţii din Humint dar au în dotare şi aproximativ 10 avioane de cercetare fără pilot.

Despre „vulturi”, generalul Ciolponea îmi declara:

„În primul rând, plecând de la misiunile care sunt definite de NATO, pentru forţele speciale, şi anume acţiuni directe, cercetare specială, asistenţă militară şi contraterorism, aceste misiuni, dacă plecăm de la definirea acestor misiuni, înţelegem faptul că forţele speciale pot juca un rol extrem de important în toată gama de operaţii militare, dar ca şi în cazul ocupării Bagdadului, forţele speciale ştiu să eficientizeze şi să lucreze foarte bine cu acoperirea aeriană, mă refer la Close Air Support, sprijinul aerian care este foarte important într-o luptă modernă. De aceea, nu putem exclude importanţa celorlalte categorii, fiecare are de îndeplinit un rol. Forţele speciale sunt modulare, sunt de dimensiuni mici, aş putea spune, faţă de celelalte forţe convenţionale, dar au marea capacitate de a fi dislocate rapid, foarte flexibile, cu misiuni rapid, de planificat şi de îndeplinit şi prin asta se caracterizează: viteză şi eficienţă.”

„Consider că forţele speciale asigură segmentul pentru proiecţia forţei, în primul rând. Această caracteristică este foarte importantă pentru că o ţară care dispune de o forţă gata oricând să fie dislocată rapid într-un teatru de acţiune şi să aibă o pregătire particulară, echipamente speciale moderne şi misiuni cu caracter strategic, poate asigura îndeplinirea unor interese naţionale, în timp scurt şi cu eficienţă maximă – cam la asta se reduce utilizarea forţelor speciale: eficienţă maximă, pierderi minime sau cât mai apropiate de zero şi atingerea unor obiective strategice în timp cât mai scurt.”

luptatori forte speciale

Profilul luptătorilor din forţele speciale:

„Tenacitate, perseverenţă, rezistenţă, atât fizică, dar şi mentală. Însă policalificarea şi polispecializarea reprezintă trăsăturile definitorii. După atingerea standardelor la pregătire fizică, cunoaşterea unei limbi străine, urmează specializarea pe mai multe domenii. Luptătorul de operaţii speciale este un luptător complex. Pe lângă o pregătire fizică de excepţie, un nivel de inteligenţă ridicat, este nevoie ca potenţialul candidat la un post de luptător să fie perseverent şi animat de dorinţa de a-şi depăşi propriile limite. Trebuie să fie rezistent la stres şi să poată acţiona în medii ostile. Trebuie să devină un bun cunoscător al mediului socio-cultural în care acţionează. Totodată, luptătorul de operaţii speciale trebuie să fie disponibil pentru munca în echipă, el reprezintă doar o parte din angrenajul detaşamentului de operaţii speciale, de randamentul lui depind în mod vital rezultatele grupului din care face parte. Un detaşament de forţe speciale trebuie să fie în măsură să execute o mare gamă de misiuni, care cer specializarea oamenilor în domenii precum: comunicaţii, armament, operaţii-informaţii, asistenţă medicală. Toate acestea trebuie să depăşească nivelul standard, pe care îl găsim în unităţile convenţionale. Interacţiunea şi relaţionarea cu populaţia şi liderii locali, militarii din alte armate, constituie un alt element definitoriu pentru forţele speciale, considerate multiplicatori de forţă pentru celelalte armate.” 

radu dobritoiu

Ar fi multe de povestit despre luptătorii din umbră ai Armatei României. Multe nu se pot spune însă… pentru că ei trebuie să rămână în umbră. Nu uitaţi însă că astăzi, la Parada din Bucureşti, puteţi să vedeţi în cadrul defilării militari din cele două unităţi luptătoare de elită din Armata României.

Radu Dobrițoiu

Redactor Radio România Actualități

http://www.romania-actualitati.ro/fortele_speciale_ale_armatei_in_misiuni_internationale-51591 

http://www.romania-actualitati.ro/operatiiunile_armatei_romaniei_pentru_2010-10348

Fotografii: Radio România Actualități

Vezi și: „Poveste din Afganistan” de Ilie Pintea

Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București

anders fogh rasmussen

eveniment liber sa spunUniversitatea din București va acorda vineri, 24 mai 2013 înaltul titlu de Doctor Honoris Causa Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, primindu-l printre membrii de onoare ai comunității sale academice.

La eveniment sunt invitați să participe doar studenții și cadrele didactice ale Universității din București.

Accesul la eveniment se va realiza doar pe baza actului de identitate și a carnetului sau legitimației de student până la ora 13.30.

Anders Fogh Rasmussen și-a început mandatul ca cel de-al 12-lea Secretar General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la 1 august 2009.

Anders Fogh Rasmussen s-a născut la Ginnerup, în Danemarca, la 26 ianuarie 1953. A studiat economia la Universitatea din Aarhus, obținând masteratul în 1978. În același an, a devenit membru al Parlamentului Danez din partea Partidului Liberal.