Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (8)

marius bunescu vedere din bucuresti

Marius Bunescu, Vedere din București

Cel de-al 53-lea edil, care a ocupat funcţia de primar în perioada februarie 1929–ianuarie 1934, a fost Dem I. Dobrescu, numit de presa vremii „primarul târnăcop” pentru numeroasele proiecte urbanistice pe care le-a derulat. În Memoriile sale, primarul mărturisea dem i dobrescu primar bucuresti interbeliccă a fost surprins de atmosfera care domnea acolo, o atitudine lipsită de entuziasm, dar şi de speranţe pentru viitor: „Am găsit în primărie o atmosfera defetistă, care credea ca în Bucureşti nu se poate face nimic, deoarece Capitala noastră ar fi condamnată la o banalitate eternă.” Sub mandatul său, Primăria Capitalei a funcţionat în una din Casele Assan, cea aflată în strada N. Filipescu. Ioana Pârvulescu amintea în cartea sa Întoarcere în Bucureștiul interbelic (Humanitas, 2003) că a fost „un primar ingenios, pus pe treabă […], fără îndoială cel mai energic primar al capitalei, a schimbat faţa Bucureştilor mergând şi el în sensul acelor de ceasornic, adică în sensul timpului său.”

El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927–1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.

 dem i dobrescu primarul tarnacop

Dem I. Dobrescu, „primarul târnăcop”

Pentru a elimina scăldatul în Dâmboviţa, locul de unde provenea şi apa potabilă pentru o mare parte din bucureşteni, Dobrescu a iniţiat construcţia de ştranduri. Faptul că Dobrescu a dispus construirea ştrandurilor din Capitală nu a fost pe placul tuturor. Acest obicei nu era privit cu ochi buni la vremea respectivă. A fost ameninţat cu moartea pentru că a vrut să amenajeze lacurile din zona Colentinei, pentru că se presupunea că acolo s-ar fi scăldat Mihai Viteazul. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor. Dem I. Dobrescu a lărgit marile artere ale Bucureştiului, spre exemplu, Calea Victoriei, şi a amenajat parcurile Snagov şi Băneasa. În mandatul său au fost transformate și modernizate: Șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci. A fost acuzat că a realizat lucrările din zona Unirii doar pentru a-şi sluji grupurile de interese: pavajele s-au deteriorat repede şi trebuiau refăcute. Tot el a fost cel care a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport. Tot Primăria deschide, pe spezele ei, o maternitate.

stranduri dem i dobrescu istoria primarilor bucurestiului

În cartea Viitorul Bucureştilor, publicată în 1934 la Editura „Tribuna Edilitară”, primarul îşi expune concepţia urbanistică şi, dacă ar fi apucat să-şi ducă la îndeplinire ideile, oraşul ar fi devenit cu adevărat o mare şi civilizată capitală europeană. Tot în timpul mandatului său s-a înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.

bucuresti vechiA salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: „Când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: «ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie».” Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Dacă ceilalţi primari care i-au urmat ar fi continuat modernizarea Capitalei în ritmul impus de Dem I. Dobrescu, vă imaginaţi cum ar fi arătat acest oraş supranumit, la un moment dat, Micul Paris? Dobrescu intenţiona chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni, urmând să rezulte „grădina noastră zoologică”. Un alt proiect al primarului era chiar construirea unui metrou! Ideea Lui Dem I. Dobrescu a fost materializată mult mai târziu, în anii de tristă amintire. Primarul s-a gândit şi la studenţi, la un cartier universitar pentru aceştia pe Dealul Piscului, unde să se ridice cetatea universitară, care „izolează pe studenţi şi îi fereşte de tentaţiile vieţii marilor oraşe”. Cartierul universitar aşezat „la Pisc” ar fi avut în vale „parcurile şi lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare uşurinţă”.

piata victoriei bucuresti trasuri cai iarna

La ceremonia de depunere a jurământului care a avut loc la Palatul Şuţu, pe 8 februarie 1929, Dem I. Dobrescu (Demetru Ion Dobrescu) declara: „Primăria trebuie să aibă nu numai un caracter administrativ, ci şi social”, susţinând că scopul lui este acela de a şterge impresia unui oraş aflat în mijlocul unui sat imens. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul”.

Pușa Roth

Din Bucureştiul de altădată: Băltăreţu

Un grec venit în Bucureşti în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1786–1790), Ioannis Evstatios Mpaltaretzis ajunse în 1800 unul dintre marii neguţători de pe malurile Dâmboviţei. Îşi romanizase de îndată numele în Ştefan Băltăreţu şi începu cu străduinţă un harnic comerţ de lipscănie. Întreprinzător, începu sa practice meşteşugul zărăfiei, ajungând vestit prin dobânzile mari cu care împrumuta bani şi prin faptul că-i executa la sânge pe datornici.

Un grec venit în Bucureşti în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1786–1790), Ioannis Evstatios Mpaltaretzis ajunse în 1800 unul dintre marii neguţători de pe malurile Dâmboviţei. Îşi romanizase de îndată numele în Ştefan Băltăreţu şi începu cu străduinţă un harnic comerţ de lipscănie. Având relaţii întinse la Viena şi Lipsca, ştiind să alunge cu grijă intermediarii, Băltăreţu trecea printre marii toptangii din Bucureşti. Întreprinzător, începu sa practice meşteşugul zărăfiei, ajungând vestit prin dobânzile mari cu care împrumuta bani şi prin faptul că-i executa la sânge pe datornici. Marelui vornic Constantin Dudescu, unul dintre aceştia, i-a lichidat rapid o mare parte din avere.

„Pe fiecare lună, scrie Ion Ghica în Scrisori către Vasile Alecsandri, acest cămătar îi scotea câte o moşie la mezat şi, negăsindu-se concurenţi, moşia rămânea pe seama lui, pe nimic; moşii cari dau astăzi cinci şi şase mii de galbeni pe an, le-a luat Băltăreţu de la mezat, la Cochii-Vechi, pe trei şi patru mii de lei, galbenul valorând şapte lei.”

Băltăreţu devenise pe la 1820–30 un nume înfiorător printre boierii din Bucureşti. Primul semn de sărăcie te făcea să-l visezi în coşmaruri înfiorătoare. Bogat, obraznic, agresiv, grecoteiul îşi freca mâinile subţiri deprinse să numere bani mulţi. Prăvăliile lui, cu zecile, erau instalate în Hanul Sf. Gheorghe Nou dar şi într-un han propriu, ridicat lângă Hanul Zamfir, pe Uliţa Băcanilor, care începea din Uliţa Blănarilor şi dădea în Uliţa Lipscanilor. Trebuie să fi fost un han mic dar chivernisit, cu prăvălii la parter şi cu odăi de închiriat la etaj, ca mai toate hanurile construite în spatele târgurilor bucureştene.

Destinul avea să-l lovească nemilos pe marele negustor şi zaraf, căci în 1823 închidea ochii aproape sărac, nelăsând fiicei sale decât o casă care, dublă lovitură a sorţii, avea să ardă ca o lumânare în focul de la 23 martie 1847.

Puşa Roth