Vespasienele

Vespasianus

simple intamplari rubrica liber sa spunDacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.

Începem cu o taxă consemnată de istoricii Antichităţii, cea instituită de împăratul roman Vespasian pentru folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia lui, pentru ca locuitorii să nu-şi mai facă nevoile direct în natură.

Vespasian_aureus_Fortuna

Cum era şi firesc, au fost voci care au criticat aceste cheltuieli considerate inutile, dar împăratul s-a hotărât să recupereze cheltuiala, stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la latrine. Adversarii au criticat din nou, socotind inadmisibilă taxarea omeneştilor nevoi. Asta i-a permis împăratului Vespasian să lanseze o sintagmă rămasă celebră peste veacuri: „pecunia non olet”, adică „banii nu au miros”. Contestatarii au fost nevoiţi să tacă, iar latrina publică a devenit un simbol de civilizaţie urbană, răspândindu-se în timp prin Europa, sub imperialul nume de „vespasiana”. Acum mă gândesc că nu ar fi inutilă o lege (dacă nu o fi existând deja!), să-i zicem o vespasiană, prin care să fie amendaţi posesorii de câini care îşi lasă animalele să-şi rezolve câineştile probleme în mijlocul străzii. De nenumărate ori am făcut „balet” chiar la scara blocului, fiindcă proprietarii, prea grăbiţi, nu-şi mai duc animalele ceva mai departe, pe un loc mai ferit de tălpile trecătorilor. N-am văzut decât o singură persoană cu făraş şi pungă, dar cred că şi aceea a renunţat fiindcă era privită ca o curiozitate. Lăsând gluma la o parte, legea există, dar cine să o respecte, dacă nimeni nu s-a gândit la asta? După această paranteză, revin la istorie fiindcă am simţit nevoia să vă reamintesc câteva date din biografia acestui împărat care a rezolvat o mare problemă a civilizaţiei umane. Vă imaginaţi cum ar fi trăit omenirea astăzi dacă Vespasian n-ar fi inventat latrina?

vespasian proiectand colosseumul

Vespasian proiectând Colosseumul

Caesar Vespasianus Augustus sau Titus Flavius Vespasianus (17 noiembrie 9, Cittareale–23 iunie 79, Roma), a domnit timp de aproape zece ani, din decembrie 69 (anul celor patru împărați) până în iunie 79. A fost încoronat într-o perioadă de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa.

Giovanni_Battista_Piranesi,_The_Colosseum

Giovanni Battista Piranesi, Colosseumul

Fiul unui modest functionar de vamă, Vespasian a urmat o carieră militară care-l poartă în Germania Superior, Britannia, Africa. În anul 67 este însărcinat de Nero cu reprimarea răscoalei antiromane a iudeilor. Proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 de legiunile din Orient, Vespasian este recunoscut în întregul Imperiu după ocuparea Romei şi moartea lui Vitellius (20 decembrie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69–96). Vespasian este preocupat de restabilirea liniştii şi securităţii statului, grav afectate de războiul civil. A reorganizat finanţele şi armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, a creat o flotă în Marea Neagră, a reconstituit Capitoliul şi numeroase edificii din Roma, care fuseseră distruse şi a început construcţia Colosseumului.

Pușa Roth

Memo

Împăratul roman Nero (54–68 d. Hr.), poet, asasin şi incendiator al Romei, este reprezentat în diferite moduri.

A urcat pe tron la vîrsta de 17 ani, ajutat de Agrippina, mama sa, care îl omorâse pe tatăl lui adoptiv, împăratul Claudiu, servindu-i la masă ciuperci otrăvite. În primii cinci ani de domnie, Nero, care în dialect sabin înseamnă puternicul, a fost un împărat mărinimos şi înţelept, meritul aparţinându-i lui Seneca, care a guvernat în numele împăratului.

Ulterior, guvernarea sa a fost autoritară şi crudă. Nero a poruncit asasinarea mamei sale Agrippina (în anul 59; legenda spune că atunci când a văzut cadavrul gol al mamei sale, a exclamat: „Ia uite, nu mi-am dat niciodată seama că am avut o mamă aşa de frumoasă!”), a fratelui său vitreg, Britannicus (otrăvit în 55), a soţiei sale Octavia (în 62) şi a lui Seneca, profesorul şi mentorul său (după ce acesta a fost compromis în conspiraţia împotriva lui Nero, a fost obligat să se sinucidă în 65, tăindu-şi venele).

Dar să ne întoarcem la subiectul nostrum, istoria lentilei (v. episodul precedent), amintind de o scrisoare pe care filosoful Seneca i-a trimis-o împăratului Nero, în care îi spunea că literele se pot citi mai bine cu ajutorul unui vas transparent plin cu apă. Pliniu cel Bătrîn (23–79) scrie că Nero folosea o bucată de smarald cu suprafeţele concave pentru a urmări luptele de gladiatori, probabil pentru că suferea de miopie. Proprietăţile corective ale lentilelor nu se cunoşteau, acestea fiind folosite pentru a filtra razele soarelui, pentru a şterge scrisul de pe tăbliţele de ceară sau pentru a cauteriza rănile (după cum relatează Pliniu). Este posibil ca aceste cristale șlefuite în forme convexe, sub forma unei lentile pentru a mări imaginea unui obiect sau scrieri să fi fost importate în spaţiul greco-roman de la egipteni. Pliniu cel Bătrân a lăsat umanităţii o operă importantă despre științele naturale, Naturalis Historia, de altfel singura sa scriere păstrată. Această lucrare este o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, antropologice, de artă, medicină, din lumea animală și vegetală, de cosmologie, botanică, prelucrarea metalelor, fiziologie, zoologie și mineralogie din acea perioadă.

Nero și Agrippina

Cu voia dvs., istoria lentilei va continuă. Grecii și romanii au perfecționat folosirea lentilelor, pentru a-i ajuta pe cei ce nu reușeau să citească cu ochiul liber. Etimologia cuvantului lentilă provine din latină, lentil însemnând linte, lentila biconvexă semănând într-adevăr cu un bob de linte.

Pușa Roth

 

Fiziologia gustului: Ridichea şi gâsca

Doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit. M-am gândit şi m-am răsgândit, în niciun caz nu m-am răzgândit, şi am ajuns la concluzia că totul sau aproape totul pe lumea asta, în materie de gust, stă sub semnul sintagmei: cum vă place. Multe istorii, chiar şi cele militare au printre ele isprăvi culinare. Acum vreau să vă reamintesc câteva dintre întâmplările lumii ca să putem afirma – oare a câta oară ? – că gusturile nu se discută. De exemplu, în campaniile militare, Iuliu Cezar ducea aceeaşi viaţă ca şi soldaţii săi, mâncând aceeaşi mâncare, suferind aceleaşi privaţiuni. Odată, le-a ţinut soldaţilor un discurs, urcat pe un bolovan şi muşcând dintr-o ridiche mare. Gestul împăratului a declanşat un val de simpatie printre soldaţi, aceştia acceptând drept hrană ridichea.

Un alt personaj celebru, Marc Antoniu, mare pescar amator, avea ciudă pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocoşi la pescuit decât el. Pentru a-l îmbuna, Cleopatra i-a spus: „Egiptenilor le e dat să prindă peşti, iar romanilor să prindă regi.” Trebuie să recunoaşteţi, prin acest exemplu, inteligenţa acestei regine, care a marcat istoria lumii. Împăratul Nero numea ciupercile ,,mâncarea zeilor’’, deşi predecesorul său Claudiu, zeificat după moarte, fusese otrăvit cu ciuperci.

În afara salvării Romei antice, gâsca mai e legată de un alt eveniment istoric: salvarea Angliei. Când i s-a adus vestea înfrângerii flotei spaniole Invincibila Armada, regina Elisabeta se afla la masă şi mânca friptură de gâscă. De atunci, în ziua de Crăciun a fiecărui an, în Anglia se mănâncă friptură de gâscă. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth