Primul tramvai electric din București

primarii-bucurestiului-nicolae-filipescu-introducerea-tramvaiului-electric-in-bucuresti-secolul-XIX

Realizarea cea mai importantă a mandatului primarului Capitalei, Nicolae Filipescu (1 februarie 1893, după alte surse, 9 februarie–7 octombrie 1895) rămâne introducerea tramvaiului electric.

În 1894, 9 decembrie, tramvaiul începe să circule pe traseul Marele Bulevard, astăzi bulevardele Mihail Kogălniceanu, Carol I şi Pache Protopopescu.

nicolae-filipescu-primar-al-capitalei-istoric-primarii-bucurestiuluiÎn Cronologia Bucureştilor de Gheorghe Parusi se precizează faptul că „este pus în funcţiune primul tramvai electric, cu numărul 14 pe linia Cotroceni–Obor (la Târgul Moşilor). Era alimentat de centrala electrică de la Grozăveşti, pusă în funcţiune în 1889. Pornea din faţa acesteia, străbătea bulevardul deschis de Pache Protopopescu în 1888 (Kogălniceanu–Elisabeta–Carol–Pache) şi întorcea la început în faţa actualei Şcoli a Iancului, apoi la Biserica Iancu Vechi (Agricultori–Mătăsari), după aceea dincolo de Piaţa Iancului, în faţa ţesătoriei de azi (pe strada Sătucu, actuala At. Ionescu). Parcul de tramvaie avea 8 vagoane-motor şi 8 remorci.” Filipescu și-a continuat proiectul și a înființat noi linii de tramvai în Capitală. Mai mult, s-a asigurat că orașul va fi iluminat cu gaz și electricitate. Totuși, a fost contestat de presa de atunci din cauza prețului practicat pentru un metru cub de gaz. Dacă la Berlin acesta costa 20 de centime, la București pentru fiecare metru cub de gaz erau percepute 28 de centime.

Pușa Roth

Citește integral: Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (6)

Vezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată”

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (12)

primarii capitalei istoric de pusa roth imagini bucuresti vechi

Academician, economist, agronom, om politic român, membru titular din 1871 al Academiei Române, preşedinte al acesteia între anii 1901–1904, Petre Sebeșanu Aurelian a condus Primăria Capitalei din octombrie 1895 şi până în decembrie 1895, urmat de Constantin F. Robescu (ianuarie 1896–aprilie 1899). Sub mandatul său, s-a hotărât lărgirea Căii Victoriei. A fost unul dintre fondatorii „Şcolii Speciale de Silvicultură” din Bucureşti.

În perioada aprilie 1899–iunie 1899, Nicolae Filipescu a obţinut cel de-al doilea mandat.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (29 iunie 1899–februarie 1901) a fost primar în timpul perioadei de criză economică şi a luptat ca lucrările edilitare, urbanistice şi de înfrumuseţare delavrancea primar bucurestia Capitalei să nu fie oprite, fapt care l-a pus deseori în conflict cu consiliul comunal pe care-l conducea. A fost primar al Capitalei vreme de aproape doi ani, şi pe lângă producţia culturală, Barbu Ştefănescu Delavrancea a lăsat moştenire bucureştenilor iluminatul public, tramvaiele electrice, filtrarea apei potabile, infrastructura marilor bulevarde de azi, a refăcut pavajul cu piatră cubică de pe mai multe străzi importante, printre care Lipscani şi Calea Victoriei, dar şi obligativitatea salubrizării oraşului. A fost prieten bun cu Ion Mincu, cu care a colaborat îndeaproape pentru integrarea stilului românesc în arhitectura bucureşteană.

După marele orator şi scriitor, dar şi un primar eficient, urmează Em. Costinescu (februarie 1901–aprilie 1901), finanţist, politician liberal, deputat, ministru de Finanţe. A rămas în istorie drept unul dintre fondatorii şi directorii Băncii Naționale, dar și pentru faptul că a botezat stațiunea Costinești, înființată pe una dintre moșiile sale. Întrucât a fost primar al Capitalei numai trei luni, nu a reușit să iasă cu nicio inițiativă edilitară în evidență.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (11)

istoric primari bucuresti pusa roth imagini bucuresti vechi

Portofoliul cu numărul 20 îi revine lui Pache Em. Protopopescu (aprilie 1888–decembrie 1891). Protopopescu a reuşit să intre în istorie drept unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi edili. A extins iluminatul public în tot oraşul, a făcut noi artere de circulaţie în oraş, a introdus telefonia publică şi a construit aproape 30 de şcoli, printre care şi Colegiul „Gheorghe Lazăr”. pache protopopescu primarA trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie până la Mihai Bravu. Tot Pache Protopopescu este cel care construieşte în Bucureşti primele trotuare, care aveau rolul de a uşura circulaţia. Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidental. Totodată, el a fondat şi numeroase ziare. Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor, cât şi de pasageri. Astfel, „conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii vremii.

După acest om energic, gospodar, care a modernizat Capitala, urmează Dimitrie Orbescu (decembrie 1891–iunie 1892), apoi Georges Trandafil (iunie 1892–februarie 1893), despre care nu se poate spune că au făcut ceva pentru oraş.

nicolae filipescu primar al capitalei istoric primarii bucurestiuluiÎn timpul mandatului lui Nicolae Filipescu (februarie 1893–octombrie 1895), a fost introdus tramvaiul electric, iluminarea cu gaz, s-a construit Observatorul Astronomic. O realizare importantă a acestui primar a fost completarea reţelei de canale pentru scurgerea apelor menajere. Primarul și-a promovat demersurile prin expresia „totul la canal”. Astfel, a fost făcut un studiu despre configurația orașului, studiu care analiza curbele de nivel, canalele colectoare și gurile de canal. În plus, în timpul mandatului său a fost dezvoltată alimentarea cu apă potabilă a oraşului. Primarul a dispus captarea izvoarelor subterane din preajma Bucureştiului, precum și repararea filtrelor de la Bacu-Arcuda. Filipescu a construit pentru oamenii săraci o baie populară în ultimul său an de mandat, lângă Piața Bibescu-Vodă, pe strada care astăzi se numește Ienăchiţă Văcărescu. Aceasta avea un bazin uriaș cu apă rece, dar și cabine cu băi calde și dușuri, separate, pentru bărbați și femei. Pentru construcția ștrandului au fost alocați 150.000 de lei. Prețul biletului de intrare era de 10 bani.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Istoria Primăriei Capitalei (2)

Bogdan Calciu, Primăria Municipiului București, desen în tuș

Aşa cum am promis, doamnelor şi domnilor, vom continua povestea prrimăriei din cea mai mare urbe a ţării: Bucureştiul.

Crescând oraşul, au fost necesare şi legi noi. Pentru că prevederile Legii Comunale din 1866 nu mai erau în concordanţă cu Constituţia din 1866 şi cu Legea electorală, au fost necesare o serie de modificări (în anii 1871, 1874) şi promulgarea Legii pentru organizarea Comunelor urbane din 1894. Legea pentru unificarea administrativă din 1925 a reprezentat un progres faţă de legile comunale anterioare, stabilind principii mai largi de autogospodărire a oraşelor. Legea pentru organizarea administraţiei comunale a oraşului Bucureşti din 1926 şi cea din 1929 conferă Capitalei României statutul de municipiu. La 10 februarie 1949 a fost creată Comisia de stat pentru aplicarea Legii sfaturilor populare. Nefiind realizată raionarea administrativ-economică a teritoriului şi statornicirea normelor pentru alegerea deputaţilor în sfaturile populare, s-au instituit Comitetele provizorii care au funcţionat în perioada 10 aprilie 1949–decembrie 1950, fiind investite cu exercitarea atribuţiilor organelor locale ale puterii de stat. Comitetul provizoriu al oraşului Bucureşti era numit şi revocat de către Consiliul de Miniştri.

Ulița Colței

Prin alegerile de la 3 decembrie 1950 a fost ales Sfatul Popular al Capitalei. „Bucureştii n-au avut, în veacurile trecute o casă a oraşului, care să fie o podoabă şi o mândrie a lui, aşa cum sunt frumoasele Hôtel de ville în oraşele franceze sau Rathaus în cele germane”, scria istoricul C. C. Giurescu. În anul 1842, arhitectul Xavier Vilacrosse a construit o clădire destinată adăpostirii „Sfatului” şi care era amplasată în zona străzii Bazaca (perimetrul Unirii de azi) dar „marele foc” din 1847 a distrus-o. O perioadă „Sfatul” s-a mutat într-o clădire de pe uliţa „Magistratului” (primarului) revenind la capătul străzii Bazaca, lângă malul Dâmboviţei. Această casă veche este însă atacată în 1865 de precupeţii revoltaţi, care au distrus arhiva, aruncând-o. În anul 1882, în timpul primariatului lui Dimitrie Cariagdi, s-a cumpărat una dintre cele mai mari clădiri ale oraşului, o veche casă boierească ridicată după 1810 de vistiernicul Ion Hagi Moscu. Casa era situată pe „Uliţa Colţii” nr. 40. Primăria a funcţionat în acest imobil din mijlocul oraşului, în „Văpseaua de roşu” până în 1912 când a fost dărâmat. Serviciile Primăriei au fost mutate în clădirea din Calea Călăraşi colţ cu Calea Văcăreşti, iar sub primariatul lui Dem I. Dobrescu (1929–1934), în una din Casele Assan, cea aflată în str. N. Filipescu.

Palatul Șuțu, scara interioară

Tot în perioada interbelică, o parte a serviciilor Primăriei au funcţionat în Palatul Șuţu. După primul război mondial, când s-au înfiinţat primăriile de sector în imobilul din Calea Călăraşi a rămas Primăria de Negru, cea de Galben şi-a construit un impunător sediu în Piaţa Amzei (1935–1936), cea verde şi-a ridicat în B-dul Banu Manta un edificiu cu o campanilă (în acest adevărat palat a fost instalat în 1939 pentru un timp Ministerul de Interne). Primăria de Albastru s-a aflat într-un local mai modest din Calea Rahovei. În timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, s-a organizat un concurs (1895–1896) pentru ridicarea unui Palat al Primăriei ,care a fost câştigat de arh. Ion Mincu, ideea a fost reluată în 1899, când primar era Barbu Ştefănescu Delavrancea, perioadă în care s-a şi încheiat contractul cu arhitectul Ion Mincu, care însă nu a fost realizat.

Primăria sectorului 1 București

Un nou proiect a fost întocmit de arhitectul Petre Antonescu în 1913, care însă n-a putut fi pus în operă, datorită izbucnirii primei conflagraţii mondiale. Aceluiaşi talentat arhitect Petre Antonescu i-a fost solicitat un nou proiect, care a fost selecţionat la concursul din 1935–1936. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a zădărnicit şi de data aceasta ridicarea unei clădiri proprii pentru administraţia bucureşteană. Fostul sediu al Ministerul Lucrărilor Publice (arhitect Petre Antonescu) a devenit Sediul Primăriei Generale a Capitalei. Primăria Capitalei s-a mutat, în 22 martie 2010, în noul sediu de pe Splaiul Independenţei, unde funcţionează şi Biroul unic pentru cetăţeni. Mutarea a fost determinată de faptul că la vechiul sediu, aflat pe bulevardul Regina Elisabeta, se fac lucrări de consolidare.

Trebuie să recunoaşteţi, doamnelor şi domnilor, că Primăria Capitalei are o istorie interesantă, care merită readusă în atenţia bucureştenilor. Privită din Cişmigiu, clădirea are un farmec aparte în peisajul bucureştean. Vom continua să vorbim despre această instituţie, prezentând primarii care au condus-o de la înfiinţare şi până azi. Se spune că omul sfinţeşte locul, dar şi în cazul de faţă nu întotdeauna a fost cazul. Aşa e viaţa şi aşa suntem şi noi, oamenii!

Pușa Roth