Doina Aldea Teodorovici – zbor pe-o aripă de eternitate…

„În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu; prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu.”

Ion Aldea Teodorovici

Trecem în viaţă unii pe lângă alţii, fiecare pe culoarul destinului său, intrând în timp şi ieşind din el cu aceeaşi chinuitoare dorinţă de tălmăcire profundă a verbului „a fi”. Pentru unii, tălmăcirea aceasta are o importanţă minoră. Alţii, în schimb, o transformă în crezul fundamental al propriei lor fiinţări terestre. Este şi cazul Doinei Aldea Teodorovici, un destin extrem de scurt, aproape egal ca întindere temporală cu cel al Mântuitorului christic, care a strâns însă înlăuntrul său o bogăţie covârşitoare de semnificaţii majore ale neamului său. Chip delicat, de un magnetism misterios, slobozind prin cântec şi o forţă interioară aparte, din pagina albă a cărţii, versul poeţilor români în sufletul văzutului şi nevăzutului ei auditoriu de oriunde, Doina Aldea Teodorovici a reprezentat cea mai bună definiţie a tipului de artist liric sortit de divinitate să imprime, prin alcătuirea complexă a discursului muzical propriu, o dâră extrem de puternică în conştiinţa cultural-istorică a poporului din care a făcut, cu tristeţe şi bucurie, parte. Până la ea, Basarabia nu avusese niciodată o voce cu adevărat distinctă pe tărâm interpretativ, în stare să susţină cu o tenacitate ieşită din comun idealurile naţionale continuu maltratate de-a lungul vremii de acele raţiuni dictatoriale meschine, care, printr-o semnătură adânc înfiptă în fibra unui tratat politic mârşav, au retrasat graniţe statale diverse şi au cârmit către Siberii îngheţate mase întregi de destine umane încolonate la tragedia propriei lor vieţi. Alături de Grigore Vieru, Dumitru Matcovski, Leonida Lari, Ion Hadârcă şi atâţia alţii, Doina Aldea Teodorovici împreună cu compozitorul Ion Aldea Teodorovici au devenit cu repeziciune reperele funciare ale luptei românilor de pe partea stângă a apei Prutului împotriva stingerii filonului curat al Limbii Române şi al anulării forţate a întregii simbolistici identitare aparţinătoare neamului românesc, pentru că „În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu; prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu”, glăsuia la început de an 1991 Ion Aldea Teodorovici, poetul Grigore Vieru fiind pentru poporul Basarabiei „[…] ceva mult mai mare decât un poet care scrie.” (Doina Aldea Teodorovici).

Doina Aldea Teodorovici (15 noiembrie 1958, Chișinău–30 octombrie 1992, București)

Denigratorii au considerat lupta şi creaţia Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici o propagandă lăutărească ieftină cu iz naţionalist desuet. Alţii, dimpotrivă, au văzut în ele acea strălucire a vibraţiei singulare, ce ţine de fibra unei arte interpretativ-componistice novatoare în creaţia muzicală de gen. Poporul, în schimb, şi-a regăsit toate dorinţele ascunse cu multă grijă în spatele inimii sale umilite de ameninţarea continuă a unei istorii brutale, neapuse definitiv nici până azi, ca o descătuşare a unui suflet încarcerat pe viaţă în penitenciarul sordid al întunericului spiritual cu grijă întreţinut de forţe oculte perverse. Ceea ce nu au suportat să audă însă oponenţii declaraţi şi cei din umbră ai cântecului acestor doi mari creatori români de cultură autentică – uniți în dragoste la fel de profund ca şi în artă – a fost rostirea cu demnitate a celui mai curat şi mai profund grai strămoşesc. „M-au zguduit versurile lui Grigore Vieru atât de mult încât n-am mai putut să le rup din ochi, din respiraţie, din măduva oaselor, dacă vreţi”, mărturisea la 8 ianuarie 1991 compozitorul Ion Aldea Teodorovici. Cu o chitară în mână şi trupurile îngemănate prin cântec, şuvoiul de cântece sacre ale soţilor Teodorovici, cântece rupte din la fel de sfânta fiinţă a Limbii Româneşti, a făcut să tacă pentru puţină vreme focul nedrept al armelor cu foc continuu din tranşeele pretinsului de autorităţi front transnistrean, unind pentru câteva clipe destine care nu aveau, de altfel, nimic de împărţit…

Mihai Olteanu, Margine

Despre Doina Aldea Teodorovici am avut întotdeauna presentimentul sumbru că nu voi putea vorbi prea mult la timpul prezent al existenţei sale telurice. Cu o grabă uluitoare, acest timp inexact ca definiţie şi alcătuire asimetrică avea să facă loc cu o bruscheţe covârşitoare morţii. Refrenul ucigaş controlat nu mai permitea artei militante înecate în suferinţă şi dispreţ să îşi expună public mesajul şi nici creatorilor lui să ardă pe rugul istoriei contemporane a ţării basarabe. După valuri de ameninţări repetate asupra celor doi artişti, monologul destinului avea să sune nepermis de dur pentru Doina şi Ion Aldea Teodorovici într-o malefică noapte cu chip de demon întunecat din finalul lui octombrie 1992, ca un plesnet profund dizarmonic de palmă dată de prigonitor peste obrazul unor martiri creştini ai altui veac. Din păcate însă, veacul cu pricina nu aparţinea unui timp de mult amurgit şi cu ideile arse cu toptanul pe „altarele” de lemn ale Inchiziţiei decadente, dimpotrivă. Era un secol cu aere de modernitate şi zgomot de arme de tot soiul, ce se îndrepta cu paşi repezi către ultima suflare a sorocului său calendaristic, un secol unde progresele felurite se înghesuiau unele după altele în circul concurenţial al ordinii planetare de moment, dar care nu a exclus nicio clipă din fibra lui rece şi aprigă moartea… O moarte cu faţa vânătă şi gust de sânge închegat, căreia Doina şi Ion Aldea Teodorovici i-au simţit dimpreună râsul sarcastic şi colţii nefiinţei…

Magdalena Albu

15 noiembrie 2012

Doina și Ion Aldea Teodorovici

 Ascultă

„Răsai”, muzica: Ion Aldea Teodorovici, versuri: Grigore Vieru. Interpretează: Doina Aldea Teodorovici

 „Eminescu”, muzica: Ion Aldea Teodorovici, versuri: Grigore Vieru. Interpetează: Doina și Ion Aldea Teodorovici

 „Floare dulce de tei” – Doina și Ion Aldea Teodorovici

 „O serenadă” – Doina și Ion Aldea Teodorovici

„Bucurați-vă” – Doina și Ion Aldea Teodorovici

Transnistria 1989–1992. Cronica unui război „nedeclarat” de Ion Costaş

Joi, 8 noiembrie 2012, la ora 16.00, Editura RAO vă invită la un eveniment de excepţie: lansarea cărţii Transnistria 1989–1992. Cronica unui război „nedeclarat”, semnată de generalul Ion Costaş. Lansarea va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în prezenţa autorului şi a unor invitaţi speciali: acad. Dinu C. Giurescu, general-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, istoricul Larry Watts, şeful catedrei de istorie a Universităţii de Stat din Chişinău dr. Anatol Petrenco şi prof. univ. dr. Ion Coja.

Ion Costaş provine dintr-o familie de români din Basarabia şi este considerat părintele fondator al poliţiei şi armatei moldoveneşti, îndeplinind în noul stat funcţiile de ministru de interne, respectiv ministru al apărării. În această remarcabilă carte de investigaţie, autorul îşi pune talentul de povestitor avizat în slujba recuperării istoriei nefalsificate a naşterii şi devenirii Republicii Moldova.

Cartea abundă în detalii inedite, despre ce s-a întâmplat în Basarabia după destrămarea URSS, dar şi despre cauzele prăbuşirii imperiului comunist. Autorul, suprapunând peste experienţa sa directă înţelesurile ulterioare ale evenimentelor, informaţiile colaterale, dezvăluirile incendiare bazate pe mii de documente adunate şi păstrate cu grijă, atacă şi portretizează elita politico-administrativă a Moldovei, disecă mecanismele complicate care au dus la obţinerea independenţei acesteia, descrie războiul ciudat din Transnistria şi evenimentele care au condus la formarea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene.

General Ion Costaș

Un episod relevant istorisit în volum este capturarea separatistului transnistrean Igor Smirnov: „Aveam impresia că nimeni de la vârf nu dorea să fie în conflict cu separatistul numărul unu, pentru a apăra statalitatea Moldovei. Nu o dată, am fost martor la cât de umil vorbea [Mircea] Snegur cu Smirnov la telefon. […] În conversaţia cu uzurpatorul, cel care a ocupat fără jenă o parte din ţară, rostea de câteva ori, pe un ton rugător, fraze de genul: «Igor Nikolaevici, hai să ne împăcăm, hai să rezolvăm problema în bună înţelegere».”

Eveniment cultural la Praga

Asociaţia de prietenie Cehia-România în colaborare cu Institutul Cultural Român din Praga organizează o întâlnire joi, 28 iunie 2012, la ora 18.00, la Primul anticariat subteran din strada Hybernská 22, Praga 1 (vizavi de intrarea în Gara Masaryk).

În acest magazin plin cu cărţi şi tablouri se vor lansa două traduceri din literatura română, publicate de curând de editura pragheză Havran şi o nouă publicație a Asociaţiei de prietenie Cehia-România:

• Gib Mihăescu, Rusoaica (Ruska). Din opera acestui celebru prozator interbelic a apărut în Cehoslovacia în anul 1986 volumul de povestiri Preludii. De data aceasta, Jitka Lukešová a ales spre traducere capodopera sa, romanul psihologic Rusoaica, a cărui acţiune se desfăşoară în anii ’20, pe Nistru, graniţa de atunci dintre România şi Uniunea Sovietică.

• Aureliu Busuioc, Spune-mi Gioni sau Învăţăturile veteranului KGB Verdikurova către nepotul său. Clasicul în viață al literaturii basarabene este cunoscut în Cehia din anul 2003, datorită traducerii romanului său Pactizând cu diavolul (Smlouvání s ďáblem). Noul roman, tradus tot de Jiří Našinec, este legat de cel anterior prin tema rolului nefericit al poliţiei secrete sovietice în istoria postbelică a Basarabiei.

• Jiří Felix, Interesul cehilor pentru limba română. O prezentare succintă a popularizării limbii române în mediul ceh apare ca a XIX-a publicaţie din Colecţia Biblioteca Asociaţiei de prietenie Cehia-România.

În final participanţii sunt invitaţi la un pahar de vin româneasc.

Lidia Našincová