Poezia săptămânii: „Nostalgie (V)” de Andrei Patraș

Jean-Honoré Fragonard Escalier de la Villa d’Este vers 1760

Nostalgie (V)poezia saptamanii rubrica liber sa spun

Gândind la povești cu cetăți depărtate,
văd luna cu chip de copilă bălaie
și umbrele par prin odaie
cu stranii contururi de-apuse regate. 

Și neguri destramă cu blânda ei rază
din frigul înalt și din colburi celeste,
iar tainic în noapte ea peste
ursite la cumpene-albastre veghează. 

Se pierd caravane de vise fugare
și-aduceri aminte prin vămi nevăzute
precum fantomatice ciute
cătându-și iubirea prin sterpe frunzare. 

Uitată departe pe-al cerului crug,
din vinete hăuri pulsând prin vecii,
de strajă în zorii pustii,
o stea, tot mai stins, se înalță pe rug…

Andrei Patraș

Andrei Patras

Andrei Patraș

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Poezie românească live la Berlin

poezie romaneasca berlin

Institutul Cultural Român din Berlin prezintă vineri, 15 noiembrie 2013, ora 21.00, pentru a treia oară, 12 tineri autori din România, în cadrul unei lungi nopți de poezie românească la Literaturwerkstatt Berlin.

După 2010, au început să se remarce în poezia românească autori care nu se mai supun clişeului „conflictul dintre generaţii”. Formaţi într-un context din care au folosit orice posibilitate de afirmare şi perfecţionare a artei lor poetice, aceşti autori sunt reprezentativi pentru reformularea principiilor de stabilire a liniilor de forţă în poezia românească de azi. Poeţii actuali se afirmă ca personalităţi independente care încearcă să îşi pună în valoare reciproc contribuţiile la definirea unui spaţiu poetic fertil.

Alături de o parte dintre cei mai importanţi poeţi debutaţi în ultimii doi ani, evenimentul ROformularea puterii îi aduce la Berlin pe Răzvan Ţupa şi Claudiu Komartin, doi dintre cei care au încurajat acest fenomen organizând lecturi publice, ateliere şi întâlniri literare care acoperă perioada 2005–2013.

Evenimentul va începe la ora 21.00 și va include prezentarea a trei aspecte ale poeziei contemporane: noua nostalgie, reconfigurarea traumei și evoluţii ale coerenţei. Între cele trei părți literare vor avea loc interludii muzicale electro-dub cu Bandesnaci și un poem de prezentare live a lui Răzvan Ţupa susținut de grafica video a Alinei Daniela Nicu. Iulia Militaru şi Anca Bucur vor completa programul cu proiecţii video şi performance live.

mihai potcoava asteptare 2003mihai potcoava asteptare 2003

Mihai Potcoavă, Așteptare, 2003

Program:

• Noua nostalgie

Alex Văsieş, Lovitura de cap (Editura Casa de pariuri literare).

Vlad Tăuşance, Legende urbane (Editura Herg Benet).

• Reconfigurarea traumei

Silvia T., L’enfant terrible” (Editura Tracus Arte).

• Evoluţii ale coerenţei

Radu Niţescu, Gringo (Editura Casa de pariuri literare), nominalizat la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Prima.

Anatol Grosu, Epistola din Filipeni (Casa de editură Max Blecher, 2012) câştigător al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Prima.

Andrei Doşa, Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte, 2011), câştigător al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Prima.

Claudiu Komartin – premiul pentru poezie al Academiei Române pentru anul 2005.

Poeziile vor fi prezentate în limba română și germană.

 mihai-potcoava-peisaj-2003

Mihai Potcoavă, Peisaj, 2003

ICR Berlin editează cu ocazia evenimentului o broșură cu o selecție de poezii traduse în limba germană de către traducătoarea Eva Wemme, care a acompaniat și celelalte ediții de proză și poezie de la Literaturwerkstatt. Broșura cuprinde pe lângă poezii și o scurtă prezentare a autorilor prezenți la Berlin și va sta gratuit la dispoziția publicului.

Literaturwerkstatt Berlin este un loc de întâlnire între autorii din întreaga lume şi publicul german. Instituţia are ca scop promovarea literaturii în spaţiul german. Totodată, Literaturwerkstatt Berlin testează şi prezintă literatura în relaţii intermediare. Punctele forte ale acestei instituţii sunt efortul depus pentru descoperirea şi susţinerea scriitorilor tineri dar şi de promovare a genului liric.

Literaturwerkstatt este instituţia cea mai importantă de literatură din Berlin, care se adresează în principal unui public tânăr, și este situată în complexul Kulturbrauerei, unul dintre cele mai dinamice spaţii culturale din Berlin.

Literaturwerkstatt este și inițiatorul și purtătorul programului „Lyrikline”, care este cea mai importantă platformă de poezie din Germania. Pe acest portal pot fi accesate mii de poezii din peste 50 de țări, citite în original de autorii lor. Acest portal este unul din cele mai importante proiecte ale Literaturwerkstatt Berlin din anul 2003, un proiect extrem de dinamic, în continuă creștere. Site-ul a primit premiul Grimme în anul 2005. Pe site se regăsesc poezii de Nora Iuga și Svetlana Cîrstean, urmând ca, până la sfârșitul anului, să mai fie adăugată și lirică semnată de Angela Marinescu, Sorin Gherguț și V. Leac.

Programul complet al ICR Berlin îl găsiţi pe www.rki-berlin.de şi pe Facebook.

„Anotimpuri interioare”, expoziție de pictură David Croitor

anotimpuri interioare

eveniment liber sa spunLuni, 17 iunie 2013, la ora 17.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (str. Republicii, nr.15) a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură Anotimpuri interioare a artistului David Croitor din Vatra Dornei. Organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, expoziţia, prezentată de criticul de artă, conf. univ. dr. Ramona Novicov, va putea fi vizitată până în 28 iunie, de luni până vineri, între orele 10–18.

david croitor toamna la vatra dornei

Toamnă la Vatra Dornei

„Expoziţia de faţă este o incursiune în trecut – mărturiseşte autorul –, o aventură imaginară, o călătorie spre locuri unde poezia există în stare latentă, ascunsă de ochii trecătorului obişnuit. Pictez, în general, peisaje cu case abandonate, cu străzi părasite, cu garduri rupte, dar care păstrează încă semnele unui trecut cândva plin de viaţă. Caut poezia ascunsă în ziduri vechi, încerc să rescriu în culoare, poveşti cotidiene de odinioară sau de de azi.”

David Croitor expune pe simezele Galeriei de Arte Vizuale treizeci de tablouri pictate în ulei pe pânză.

david croitor iarna in ardeal

Iarna în Ardeal 

Expoziție de grafică Bogdan Calciu

expozitie personala grafica bogdan calciu

eveniment liber sa spunÎn perioada 7–25 mai 2013, Biblioteca Metropolitană București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va găzdui expoziția personală de grafică a artistului Bogdan Calciu, intitulată Portretul unui oraș: București. Vernisajul va avea loc joi, 9 mai 2013, la ora 17.00. Prezintă: Costin Tuchilă.

Program de vizitare: luni–miercuri: 9.00–19.00; joi–vineri: 9–16.00; sâmbătă: 9.00–13.00; duminica închis. Intrarea liberă.

Un excelent desenator, cum sunt puțini astăzi, este Bogdan Calciu. Imaginile din Bucureștiul de astăzi și de altădată, portretele, seriile de ilustrații, cum este recenta D’ale carnavalului, caricaturile sale atestă, pe lângă ochiul de observator minuțios, siguranţă în conducerea liniei, studiu atent al perspectivei, proporție, surprinderea detaliului semnificativ pentru fiecare dintre subiectele alese.

Hotel Intercontinental bucuresti desen bogdan calciu expozitie graficaPortretul unui oraș: București, prima expoziție personală a graficianului, reunește 36 de desene în tuș, în creion, în tuș și acuarelă – o călătorie în arhitectura de ieri și de azi a orașului. Monumente, clădiri și străzi celebre, unele dispărute, dar a căror memorie e încă vie, locuri care evocă o istorie bogată și care vorbesc de la sine despre trăsăturile particulare ale arhitecturii Bucureștiului sunt „revizitate” de ochiul artistului. Unul dintre desene înfățișează vechiul Teatru Național și Palatul Telefoanelor, așa cum arătau ele în perioada interbelică. În altul, vedem, parcă cu o urmă de nostalgie, vechea clădire a Radiodifuziunii, de pe strada G-ral Berthelot, distrusă la bombardamentul din 1944. Într-o plimbare sentimentală pe aceeași stradă Berthelot, ochiul se oprește asupra unor case de altădată, cu farmecul ferestrelor cu încadramente ornamentate și balcoanele mici care par și ele decorațiuni. Crengile stilizate ale unui arbore crescut spre cer sporesc impresia de verticalitate în Biserica Stavropoleos. Decupată din ansamblul de construcții, fațada Bisericii Italiene impresionează prin rigoarea detaliului, ca și Palatul Fundației Universitare „Carol I” sau Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.

Fostul Teatru National si Palatul Telefoanelor bogdan calciu

Bogdan Calciu, Fostul Teatru Național și Palatul Telefoanelor

Bogdan Calciu nu stilizează excesiv. Alege însă întotdeauna unghiul cel mai potrivit pentru a recrea imaginea și mai ales atmosfera pe care ea o degajă. Linia fină, în vârf de peniță, țesătura subtilă prin care un volum prinde viață în desen, jocul de lumini și umbre devin, în această serie dedicată Bucureștiului, elementele de construcție ale imaginii.

Costin Tuchilă

 Grafică de Bogdan Calciu

Societatea de Difuziune Radiotelefonica Bucuresti cladirea veche Radio

Societatea de Difuziune Radiotelefonică București (clădirea veche a Radiodifuziunii)

Case pe strada Berthelot desen de bogdan calciu

Case pe strada Berthelot, 1

Biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos

Biserica Italiana bucuresti grafica bogdan calciu

Biserica Italiană

Fundatia Universitara Carol I

Fundația Universitară „Carol I”

Palatul Postelor

Palatul Poștelor

Pe Covaci desen de bogdan calciu centru vechi bucuresti

Pe Covaci

Bunicul

bunicul amintiri pusa roth ziar comunist

amintiriDoamnelor şi domnilor, am ajuns la concluzia că există un prag în viaţa fiecăruia dintre noi, acela al amintirilor cu care ne-a binecuvântat viaţa, amintiri, unele demne de a fi povestite, vesele sau triste, dar cu siguranţă, exemple de viaţă. Îmi spun mereu, şi cred că sunteţi de acord cu mine, că lucrurile mici, micile întâmplări dau farmec vieţii şi sunt, de ce nu, treptele vieţii.

Aş vrea să vă povestesc despre bunicul meu Dumitru, tatăl mamei, un om dârz, destul de tăcut, cu un acut simţ al dreptăţii, autodidact, un bunic, în primul rând, de care nouă, nepoţilor, ne era cam teamă. Ne certa dacă făceam gălăgie şi, slavă Domnului, făceam atâta gălăgie că şi un surd ne-ar fi auzit. Atunci când bunicul citea ziarul, aşezat sub dud, pe un scăunel cu trei picioare, bunica avea grijă ca să nu-i stăm prin preajmă, fiindcă bunicul se enerva şi, de cele mai multe ori rupea ziarul, nemulţumit de ceea ce afla. Era perioada comunistă şi i se luaseră pământurile, animalele din curte, uneltele şi, odată cu ele, liniştea acestui om care crescuse opt copii. Vărul meu Şerban, Bebe cum îl alintam toţi, cunoştea cel mai bine obiceiurile bunicului (tatăl lui, Vasile, ultimul băiat născut al familiei, rămăsese în curtea bătrânească, ceilalţi trei băieţi primiseră pământ şi case de locuit atunci când s-au căsătorit) şi ca să aflăm şi noi ce scrie la gazetă, se ducea el la postaş să ia ziarul şi să apuce să-l răsfoiască măcar, înainte de a fi făcut bucăţele de bunicul.

Am spus că bunicul a fost un autodidact, dar asta nu l-a împiedicat să înveţe să scrie şi să citească și, lucrul cel mai important poate, să înveţe matematică şi în special geometrie. Am să vă povestesc o întâmplare tare hazlie, dar funcţionabilă în casa bunicilor. Bunicul a socotit câtă apă intră în ceaun pentru mămăligă (erau multe guri la masă!) şi cât mălai. Bunica Stana a fost nevoită să păstreze proporţia stabilită de bunicul şi dacă ea adăuga mai mult mălai decât stabilise bunicul, imediat el îi atrăgea atenţia că a greşit cantităţile. E adevărat că niciodată nu am mâncat mămăligă mai bună decât cea pe care o făcea bunica maternă, că pe cea paternă nu am cunoscut-o, fiindcă a doborât-o războiul.

mamaliga taraneasca

Bunica, biata de ea, a fost cea mai blândă persoană din câte am cunoscut eu, o femeie care nu a ridicat niciodată glasul la nimeni. Pentru că a avut mulţi copii, bunica Stana nu a pus niciodată mâna pe sapă, fiindcă rostul ei, aşa spunea bunicul, era acela de a crește copiii, la care s-au mai adăugat în timp şi nepoţi. Din spusele celorlaţi am aflat că bunicul ştia să ţină în frâu această numeroasă familie. Fiica cea mare, Ştefania, Nişca, semăna bine cu tatăl ei, dar se măritase cu un om blând şi destul de tăcut pe care ea îl certa mai tot timpul. Într-o zi, pe când bunicul era prin apropiere şi a fost martorul unei asemenea scene, Ştefania l-a văzut şi s-a dus repede să-şi reclame bărbatul. Bunicul a ascultat-o, a tăiat o nuia, l-a chemat pe soţul incriminat şi i-a spus: „Băiete, dacă nu rupi nuia asta pe ea, o rup eu pe tine!” De atunci, mătuşa mea n-a mai avut nas să-şi reclame bărbatul şi, recunosc, a devenit mai docilă, cel puţin de ochii lumii.

Revin la bunicul care a devenit din ce în ce mai trist şi mai tăcut, fiindcă durerea „dezmoştenirii” l-a urmărit până în ultima clipă a vieţii lui. N-a acceptat niciodată ideea ca el, care a fost pe front cu băieţii lui, el, care şi-a pierdut un fiu în bătălie, să fie deposedat de averea agonisită cu trudă. În ultimele luni de viaţă a refuzat să mai citească ziarul, semn că înţelesese că lumea lui a apus.

Pușa Roth

Bucureștii vechi și noi – de la Micul Paris la orașul canibal

Sâmbătă 28 mai 2011, Editura Subiectiv lansează la Târgul de Carte „Bookfest” de la Complexul Expozițional Romexpo două volume dedicate Bucureștiului. La ora 12.00, la standul D47 din Pavilionul C5, va fi prezentat volumul Bucureștii vechi și noi. La ora 15.00, în spațiul Scena Arena (Pavilionul C6) va fi lansată cartea Rahova – Ferentari – o poveste de Adrian Majuru. Volumul va fi prezentat de Sebastian Grama și de autor.

Bucureștii vechi și noi este o amplă antologie de texte scrise de colaboratori ai site-ului Bucureștii vechi și noi, realizat de Constantin Dumitru. Volumul coordonat de Andrei Slăvuțeanu cuprinde studii, evocări, texte cu caracter memorialistic, incursiuni documentare în istoria Capitalei și a instituțiilor ei, retrospective, fragmente de proză literară inspirate de București. Cititorul poate afla în acest volum atât informații prețioase referitoare la viața bucureșteană de-a lungul timpului,  la atmosfera Bucureștiului de altădată, detalii referitoare la monumente, locuri, cartiere, străzi, clădiri din București, la caracteristicile arhitecturale ale orașului, evenimente culturale de odinioară, întâmplări, istoria transformărilor urbanistice dar și analize aplicate vizând aspectul contemporan și viitorul Capitalei.

Semnează: Andrei Slăvuţeanu – Aproape totul despre Bucureşti; Adrian Majuru – Va mai fi Bucureştiul „Micul Paris”?; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Vechi – Bizanţul visului meu; Somkereki Andra – Portrete în paşi; Sebastian Grama – Februarie (sau despre stil); Puşa Roth – Bucureşti; Adrian Crăciunescu – Valoarea Bucureştiului; Mirela Nicolae – Intermezzo; Andrei Badea – Visul; Emil Nicolae – Scriitorul român: între centralism şi localism; Dorin Damaskin Huntai – Bucureştiul monden sau Bâlciul deşertăciunilor; Cristina Iosif – Bucureşti, oraşul balcanic; Gilly Justin Graur – O scurtă retrospectivă a sistematizării Capitalei; Alexandra Roată – Travesti şi Tarantella; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Monden – Avatarul unui citadin; Doina Ruşti – Amiaza unui manaf ucigaş; Cristian Radu – Cei patru Bucureşti; Emanuel Bădescu – Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru; Doina Ruşti – Cerceii cu topaze; Silvia Colfescu – Câteva străduţe bucureştene. Un microcosm; Miron Manega – Cu statuia prin Bucureşti; Cezar Petre Buiumaci – Din istoria monumentelor bucureştene; Laura Rotaru – Locuind în centru; Costin Tuchilă – În Bucureşti, „La idee” și „Sapristi! ce deluviu de sunete!” – Primul concert simfonic la Ateneul  Român; Lucian Vasile – Cronica unui dezastru – Cutremurul din noiembrie 1940; Viorica Petrescu – Este necesară istoria Bucureştilor în şcoli?; Cornel Vlaiconi – Bucureştiul a fost mereu acelaşi pentru mine; Răzvan Ionescu – Bucureştiul meu; Miruna Lepuș – Studenții din Bucureștiul interbelic.

Denumirea de „Micul Paris” pe care o avea Bucureștiul interbelic este cunoscută de toți, dar puțini sunt familiarizați cu împrejurările istorice în care ea a apărut. În a doua parte a secolului al XIX-lea, scrie Adrian Majuru, „o parte consistentă a populaţiei Bucureştilor era formată din cetăţeni români de variate origini etnice. Putem da ca exemplu două străzi: una centrală precum Şepcari şi o stradă de la periferie, aşa cum era strada Mântuleasa la anul 1900. Pentru 1899, pe strada Şepcari erau menţionaţi 100 de locuitori în 14 case. Aceştia erau de etnii variate: 32 de români (un precupeț, doi cofetari, un băcan, un antreprenor în construcţii, un lucrător la fabricile statului, un servitor şi alte trei servitoare, o bucătăreasă şi 10 băieţi de prăvălie); albanezi, 14 locuitori dintre care: doi băcani şi cârciumari, un servitor şi o servitoare, patru băieţi de prăvălie; greci, 6 persoane (un bucătar şi cinci băieţi de prăvălie); austro-ungari erau 13 locuitori dintre care: cinci servitori şi şapte servitoare, două bucătărese, trei băieţi de prăvălie şi apoi un număr de 35 de mozaici (trei funcţionari particulari, un blănar cojocar, iar în rest, diferiţi comercianţi).

Potrivit aceluiaşi Anuar Statistic al anilor 1898 şi 1899, pe strada Mântuleasa locuiau 33 de români, 2 albanezi, un grec, 2 italieni, 4 elveţieni, 32 austro-ungari şi 18 evrei. Aşadar, 59 de alogeni şi 33 de români apar ca proprietari. împreună cu familiile lor, locuiau în 31 de case un total de 136 de locuitori.

Având aportul unor variate demografii venite din Europa urbană, Bucureştiul se schimbă în cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentaţia, gesturile, accesoriile cotidiene ajung să fie aidoma celor de la Paris. Limba franceză era vorbită frecvent pe stradă şi pe anumite paliere sociale; includem aici şi o mare parte din middle class.

Ei bine, această schimbare spectaculoasă de imagine şi mentalitate, limbile felurite care se auzeau pe străzile Bucureştilor secolului al XlX-lea, au reprezentat o Europă în miniatură pentru un bulgar, sârb, albanez, grec sau croat, în comparaţie cu ţările lor din Balcani, aflate încă în componenta spaţiului oriental al imperiului turcesc. Această inevitabilă comparaţie a dus la apariţia sintagmei de «Micul Paris» pentru Bucureşti. Pentru majoritatea negustorilor şi liber-profesioniştilor balcanici, adevăratul Paris era prea îndepărtat şi prea costisitor şi de aceea, în Bucureştiul europenizat, au descoperit un Paris în miniatură. De aici vine denumirea de «Micul Paris», din uimirea smulsă călătorilor balcanici de un Bucureşti care s-a schimbat cu repeziciune, eliminând punţile care-l legau de Orient şi Balcani, pentru a se lega de Europa prin modelul cultural francez, de la vestimentaţie şi limbă, la arhitectură şi preocupări cotidiene. Sintagma de «Micul Paris» pentru Bucureşti apare treptat în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea şi se impune în jurul anilor 1900. Bucureştiul se diferenţia foarte mult de oraşele balcanice, precum Sofia, Atena sau Belgrad, prin eleganța, delicateţea şi impetuozitatea cu care se schimbase într-un oraş european, şi care preluase aproape chirurgical părţi ale Parisului contemporan. Pentru bucureştenii de atunci, sintagma de „Micul Paris” valora mai puţin, ei cunoscând foarte bine faliile sociale dintre centru și periferia încă oriental-balcanică.”

O evocare cu caracter memorialistic a Bucureștiului anilor ’70–’80, cu răsfrângere în prezent este textul Puşei Roth: „Este greu să scrii despre un prieten, despre un coleg, despre o carte, un obiect de artă, un tablou, este greu să faci un «portret» din cuvinte despre orice sau oricine, dar cred că și mai complicat este să creionezi, să surprinzi și să dezvălui viața unui oraș. Și nu vorbim de un oraș oarecare, de un orășel apărut de curând pe harta democrației românești, ci despre capitala țării, București. Am trăit o viață aici și mă gândesc că sunt doar unul dintre miile de oameni care au crescut o dată cu orașul, care i-au simțit pulsul, care au făcut și mai fac parte din marea inimă a acestei metropole. Au trecut patru decenii de când fac parte din această lume colorată, mult mai pestriță în ultima perioadă, o lume neastâmpărată, cu oameni care vor cu orice chip să se «înghesuie» printre amintirile, clădirile, prin viața acestui oraș. Dacă am văzut cum se dărâma vechiul București, pentru a face loc «noilor clădiri», expresie a modernității comuniste, acum văd cum unele clădiri încărcate de istorie sunt acoperite de coloși de piatră, sticlă și ambiții. Nu este o atitudine retrogradă, ci doar o constatare nostalgică a unui om care a trăit o viață aici, admirând, scriind despre ceea ce odinioară se numea Micul Paris.”

Pentru Cristian Radu, „Bucureştii sunt mai mulţi. Patru la număr. Cel mai bătrân – pre-regalul, este tot mai dificil de identificat. Se compune din clădiri ridicate după Marele Foc din 1847, când cvartale întregi au fost distruse şi apoi reconstruite. Urmează, cronologic, regalul, care înglobează tot fondul vechi de locuinţe individuale, dar şi edificii monumentale cu diverse destinaţii, ridicate în perioada monarhiei, până în 1947. Comunistul îşi face simţită prezenta într-un mod agresiv, prin cartierele-dormitor şi bulevardele-canion ce duc spre noul Centru Civic, de exemplu. Cel mai aproape de noi, contemporanul vine cu blocuri-turn de sticlă şi arhitectură abstractă, greu de încadrat în structura tradiţională a Capitalei. Cei patru Bucureşti convieţuiesc şi se interpătrund la mai multe nivele, pornind de la oameni şi sfârşind cu arhitectura clădirilor. Cât de uşor este astăzi să delimităm cele patru oraşe, în condiţiile în care fiecare a distrus mai mult sau mai putin din precedentul pentru a-şi pentru a-şi câştiga, la rândul lui un loc în istorie?”

„Canibalismul este noul nostru urbanism”, constată, pe bună dreptate, Laura Rotaru.

O bună sinteză, excelent documentată, este studiul lui Emanuel Bădescu, Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru. Într-un eseu bazat pe constatări care țin atît de psihologia socială cît și de sociologie, Adrian Crăciunescu ia în discuție deformarea ideii de patrimoniu și superficialitatea unor clișee atribuite Bucureștiului, deopotrivă cel de București turistic, dar și clișeul non-valorii Bucureștiului în comparație cu alte capitale.

Prin calitatea și diversitatea textelor, aparținând unor autori cu formație și orizont cultural diferit, Bucureștii vechi și noi este unul dintre cele mai cuprinzătoare și pline de interes volume dedicatei acestui oraș.

Costin Tuchilă

Fotografii din volumul Bucureștii vechi și noi