Lansare de carte, albume discografice și minirecital Sergiu Cioiu la Toronto

sergiu-cioiu-lansare-toronto-14oct2016

eveniment liber sa spunConsulatul General al României la Toronto și Cenaclul „Nicăpetre” de pe lângă publicația culturală locală „Observatorul” organizează lansarea cărții Nu știm aproape nimic. Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu, apărută în colecția „Summa cum laude” a Editurii Ars Longa din Iași, 2016. Evenimentul va avea loc vineri, 14 octombrie 2016, ora 17.00, la sediul Consulatului General al României la Toronto, 789 Don Mills Road, unit 501, M3C 1T9, tel. 416 585 2444. Vor fi lansate și cele două recente albume discografice. Cu această ocazie, Sergiu Cioiu va susține un minirecital de poezie și muzică. Continuă lectura „Lansare de carte, albume discografice și minirecital Sergiu Cioiu la Toronto”

Săptămâna Presei din Canada

observatorul toronto

În perioada  4–10 mai 2015, la City Hall, Primăria din Toronto, Canada se desfăşoară  „Săptămâna Presei din Canada”, la care participă cu stand,  revista „Observatorul”.

Accesul în primărie se face între orele 8.00–21.00. http://www.observatorul.com/events_main.asp 

„Pe data de 10 mai 2015 vom sărbători  Ziua Independenţei României, printr-o expoziție de carte, fotomontaje cu imagini despre Romania ș .a. Aşteptăm şi propunerile  dvs.  iar pe cei care doresc să participe la această manifestare îi rugăm să ne contacteze  la editura@observatorul.com.” (Redacţia „Observatorul”).

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Diaspora

Ziua Culturii Naţionale la Toronto

observatorul-toronto 15 ianuarie 2015 premii

eveniment liber sa spunCu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la Consulatul General al României din Toronto, grupul de la „Observatorul” (Cenaclul „Nicăpetre” şi colaboratorii revistei) vor aniversa joi, 15 ianuarie 2015, 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

observatorul-toronto-revista-romani-canada

Programul cuprinde: Aniversări şi evenimente ale lunii ianuarie; muzică şi poezie; lansarea cărţilor: Departe de ţara de dor, carte de reportaj de Milena Munteanu din Toronto; A foggy sunrise a true story, o poveste a exilului personal, autor David Kimel din Thornhil şi Sărutul mării, volumul de poezie, ediţie bilingvă, semnat de Oana Pavăl din Toronto. Expoziţie de pictură: Remus Moldovan din Oakville. Expoziţie de cărţi şi reviste vechi. Cu această ocazie vor fi acordate premiile anuale ale grupului de la „Observatorul”:

– în memoria sculptorului Nicăpetre

– în memoria scriitorului Aurel Marinescu

– în memoria doctorului Dinu Dimitriu

– în memoria prof. dr. în matematică George Isac

– premiul pentru reportaj şi premiul pentru iniţiativă.

Activităţile grupului de la „Observatorul” sunt voluntare şi nu sunt sponsorizate de organizaţii guvernamentale, politice sau sociale.

Cenaclul Nicăpetre de pe lângă „Observatorul”, Canada

Nicapetre rotonda

Întâlnirea cenaclului Nicăpetre de pe lângă „Observatorul”, Toronto, din 12 iulie 2014, de la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, a cuprins: • Pelerinaj la statuile făcute de Nicăpetre la Hamilton. • Prezentarea volumului Harpa de cuvinte de Stana Bunea, urmată de un concert de harpă și lansarea noului CD, Harpa și zborul ei. • Eleva Beatrice Sohler și-a prezentat albumul de debut, Make a wish, cuprinzind 10 cântece (muzica și versurile scrise de Beatrice, de asemenea desenele de pe CD Front / Back au fost create tot de ea). Beatrice a susținut și un mic concert. • Muzică folk cu Diana Lefter. • Lansări de carte: Mariana Popa, Călător prin lume și prin suflete; Mirela Ardeleanu, The puzzle of life; George Băjenaru, Floarea graiului sau întoarcerea la părinți. • Doru Cioată și-a prezentat o parte dintre picturile sale. • O expoziție de cărți și ziare vechi românești. • Un fotomontaj din istoria Canadei.

http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=13496

 

Sculptura şi cuvântul lui Nicăpetre

 sculptura-de-nicapetre

calendarL-am cunoscut pe maestrul Nicăpetre la Câmpul Românesc de la Hamilton în august 2000, când Ion Caramitru, pe atunci ministrul Culturii, i-a înmânat artistului Medalia „Mihai Eminescu”, pentru bustul lui Eminescu. Auzisem de numele Nicăpetre, dar mi-era puţin cunoscut. Frumuseţea sculpturilor de la Hamilton m-a impresionat. Mi-aduc aminte că am sunat-o la Bucureşti pe mama, regretatul critic de artă Amelia Pavel, ca s-o întreb ce ştia despre Nicăpetre. „E un artist foarte mare, mi-a spus, am scris despre el, s-a stabilit în Canada”. „Tocmai, i-am răspuns, am văzut nişte sculpturi la Hamilton şi bustul lui Eminescu m-a impresionat.” „Sigur, e un sculptor de talie universală. Rândul viitor când îl mai vezi spune-i salutări de la mine.”

mihai eminescu nica petre

Nicăpetre, Mihai Eminescu

Citesc în cartea lui Nicăpetre, DownTown Brăiliţa via ’89: „Eminescul meu nu a fost o comandă oficială, nu a fost făcut de un meseriaş, Eminescul meu a fost cioplit de un om care citeşte şi iubeşte ce a dat acest poet lumii. S-a întâmplat ca acel om să fie sculptor, să mângâie cu mâinile lui această lumină dată de zei oamenilor, marmura, să fie sculptor bun care a aşteptat timpul când soarta a hotărât să apară masca lui Apollo drept Eminescul nostru. Dar în primul rând eu am sculptat nevoia noastră de Eminescu.”

nicapetre

Nicăpetre (27 ianuarie 1936, Brăila–21 aprilie 2008, Toronto)

A doua apropiere de maestru a fost în octombrie 2000, când acesta i-a invitat pe membrii Cenaclului „Observatorul” la atelierul lui din Scarborough. Admirându-i pe îndelete operele, am intuit atunci ceea ce apoi citeam în cartea sa: „Sculptura mea nu este o meserie frumoasă şi bănoasă, sculptura mea este un destin.” Iar mai departe: „înălţând din nou un trunchi de copac doborât, cioplind în el gândul tău, nu redevine un pericol?” I-am transmis în acea zi însorită de toamnă salutările doamnei Pavel şi un zâmbet larg i-a apărut pe faţă: „Da, mi-aduc aminte de doamna Amelia, a scris frumos despre mine. Ce mai face?”

Apoi l-am mai întâlnit în ianuarie 2001, când, la împlinirea vârstei de 65 de ani, directorul cenaclului, Puiu Popescu, i-a pregătit o frumoasă surpriză: a făcut rost din România de diapozitivele cu sculpturile lui şi în cadrul cenaclului ţinut la tipografia unde se tipăreşte „Observatorul”, a început să le proiecteze pe un imens ecran. A fost o seară cu totul excepţională, pe care nici unul din cei prezenţi atunci nu o va uita. Nicăpetre a fost foarte emoţionat şi, privind diapozitivele, ne-a oferit, spontan, o instructivă prelegere. „Un artist n-ar trebui să-şi explice sculpturile, ci să le lase pe ele să vorbească singure; dar eu o să vă povestesc totuşi cum am ajuns la ele şi ce mi-a trecut prin cap când le-am cioplit.” Cum o tipografie nu e o sală de spectacol, ne-am aşezat pe tabureţi, pe rulouri de hârtie şi pe cutii.

nica petre toronto

Un beculeţ dădea lumină atâta cât să nu fie beznă totală. Sculpturile au fost comentate de autorul lor, care şi-a depănat amintiri, uneori nostime, alteori cutremurătoare. Vorbele lui ne-au captivat. Tipografia a încetat să fie tipografie, iarna a încetat să fie iarnă, timpul s-a oprit, beculeţul s-a transformat în soare şi am trăit cu toţii un moment de mare intensitate, încălziţi de farmecul de povestitor al celui care ne vorbea.

În acea zi am înţeles că marii sculptori şi-au propus să învingă legile fizicii ale materiei. Deşi Nicăpetre spunea că sculpturile trebuie să vorbească singure, fără explicaţiile artistului n-aş fi ştiut să pătrund în intimitatea dintre artist şi materie. Prezentarea a fost o lecţie de înţelegere a sculpturii. Cuvintele au luminat propriile sale opere.

Cum să nu fi fost nevoie de cuvintele lui? Artiştii de geniu sunt în avans faţă de contemporanii lor şi rămân deseori neînţeleşi. Dar când un asemenea artist are pe lângă talentul de sculptor şi harul vorbei şi scrisului, cum le avea Nicăpetre, se naşte posibilitatea unei mai mari apropieri între artist şi privitor.

Cartea mi s-a părut tot atât de atractivă ca şi prezentarea din acea seară, când ni s-a explicat ideea de zbor prezentă în lucrările lui Nicăpetre. Referindu-se la sculpturile în lemn, artistul ne-a mărturisit că în faţa unui trunchi de copac, prima lui idee era să-l ridice, să învingă gravitaţia, să-l facă să zboare: „În faţa bucăţii de marmură, sau de lemn, sculptorul nu vede numai forma viitoarei sculpturi, ci întreaga ei mişcare.”

După prezentare l-am zărit pe maestru şezând singuratic pe o cutie şi privind în jur. Purta un pulover gros, ţărănesc. M-am apropiat şi l-am întrebat: „Vă e drag puloverul, nu-i aşa?” A zâmbit gânditor: „Da. Cum ştiti?” „Dumneavoastră, ca sculptor, iubiţi materia, i-am răspuns, şi fiecare din noi duce cu el istoria hainelor pe care le-a purtat, cu specificul ţesăturii cu tot. M-am gândit că iubiţi acest pulover din lână de oaie”. „Nu v-aţi înşelat”, mi-a răspuns. Citesc în cartea DownTown Brăiliţa via ’89: „Pânza de sac îmi şi place. Are o textură vizibilă, aspră, lumina cade pe ea cu un efect special, culoarea întinsă pe suprafaţa ei are o viaţă aparte.”

centrul nica petre toronto

După acea memorabilă prezentare, sedinţele de cenaclu din ianuarie au continuat să-l sărbătorească pe Nicăpetre alături de Eminescu, ocazie cu care Nicăpetre ne recita poezia lui preferată, Glossa. Odată totuşi a ales Dintre sute de catarge. Când recita era transpus ca şi cum ar fi comunicat direct cu poetul. În 2006, când Nicăpetre a împlinit 70 de ani, la cenaclul care s-a ţinut în faţa unui public de peste 300 de persoane, Puiu Popescu i-a înmânat diploma de membru de onoare al comunităţii. Printre cei prezenţi la cenaclu a fost şi celebrul muzician, naistul Gheorghe Zamfir. Ne-a vorbit şi atunci despre el, despre planurile şi speranţele lui artistice legate de sculptură, de publicarea cărţilor şi despre Centrul Cultural Nicăpetre înfiinţat la Brăila. La sfârşit ne-a dat autografe pe superbul album Nicăpetre, apărut în România, conţinând fotografii ale lucrărilor lui şi ale casei memoriale din Brăila.

Nefiind critic de artă, contactul meu direct cu cineva de talia lui Nicăpetre m-a intimidat. Mi-e greu să scriu despre marele lui talent. Prefer să folosesc un citat dintr-o scrisoare a lui Nicu Steinhardt către Virgil Ierunca: „Fericiţi cei ce s-au născut în acest paradis românesc; cei ce l-au privit cu ochi veseli şi înlăcrămaţi; cei în ale căror vine curge sângele şesurilor, dealurilor sau munţilor natali; …fericiţi cei ce-l poartă-n suflet, deşi se află departe; cei ce-orice, oricum şi oricând – nu şi-l smulg din lăuntrul lor, unde paradisul acesta pământesc şi-a pus indelebila pecete.”

Nicăpetre era purtătorul acestei peceţi. Noi, prietenii lui de la Cenaclul „Observatorul”, născuţi ca şi el în România, dar trăind departe de ţară, am avut privilegiul de a fi lângă el, de a-l asculta, de a-l citi, de a-l admira şi de a-l iubi. A plecat dintre noi fără a înceta să spere că va lucra din nou. În ianuarie 2008, când era prea bolnav pentru a veni la cenaclu, Puiu Popescu l-a sunat la celular şi cei peste 200 de participanţi i-au cântat, gâtuiţi de emoţie, „Mulţi ani trăiască!”. A răspuns trist: „Vă iubesc” şi acestea au fost ultimele sale cuvinte pentru noi, colegii, prietenii şi admiratorii lui. În fiecare an, în luna ianuarie, grupul de la „Observatorul” acordă un premiu special în memoria lui Nicăpetre. Anul acesta Premiul „Nicăpetre” a fost acordat lui Florin Zamfirescu, pictor din Toronto. În 27 ianuarie, Nicăpetre ar fi împlinit 78 de ani.

Să păstrăm un moment de reculegere în memoria lui!

Veronica Pavel Lerner

„Observatorul”, Toronto, Canada, 27 ianuarie 2014

Steagul României în faţa Parlamentului din Queen’s Park Toronto

1 decembrie 2013  la toronto

De 1 decembrie 2013, steagul României s-a ridicat din nou în faţa Parlamentului din Queen’s Park Toronto.

Românii s-au adunat şi la o petrecere pe cinste unde, după discursurile dedicate Zilei Naţionale, a urmat o masa bogată pentru cele 300 de persoane, masă organizată de câţiva români destoinci din Toronto. S-au cântat imnurile României şi Canadei, dar şi colinde şi cântece de petrecere în acestă zi specială pentru toţi românii.

Detalii:  http://observatorul.com/events_main.asp

 observatorul de toronto

Eveniment cultural organizat de redacţia publicaţiei „Observatorul” din Toronto

observatorul-toronto

Duminică, 27 ianurie 2013, între orele 14.00 şi 18.00, în sala de festivităţi a Biserici Anglicane, care găzduieşte şi Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul din Toronto, va avea loc o manifestare organizată de redacţia publicaţiei „Observatorul” care va marca unele evenimente precum şi aniversări ale lunii ianuarie: expoziţie de presă şi carte veche despre istoria României şi Canadei; un moment muzical susţinut de elevii şcolii de muzică condusă de Adela Lungu (pian, vioară, chitară); Herman Victorov şi Dorin Uritescu îşi vor prezenta ultimele apariţii editoriale ; Aura Urziceanu va prezenta ultimului ei CD.

Urmează un moment muzical susţinut de corala „Armonia” şi apoi Cenaclul Nicăpetre va oferi diplome în memoria unor personalităţi ale exilului.

observatorul@rogers.com

 

Expoziție George Dragomir Turia la Slatina

Joi 26 mai 2011, la ora 18, la Galeria Artis din Slatina va avea loc vernisajul expoziției artistului plastic George Dragomir Turia, originar din Turia, județul Olt. Stabilit la Toronto, George Dragomir Turia este absolvent al secției de Ceramica (Sticlă – Metal) din cadrul Universității de Artă din București, clasa prof. Costel Badea. În 1995 a primit Premiul pentru ceramică al Assos Art Foundation și, în 1999, Bursa Costel Badea, instituită de Uniunea Artiștilor Plastici din România în memoria emeritului profesor și ceramist.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Visual Arts Ontario și Ontario Society of Artists. A avut expoziții personale la Toronto (Teodora Art Gallery, 2003 și Jacob Gallery, 2008), Kitchener, Ontario (Homer Watson Gallery, 2010), la București, (World Bank, 1998, Institutul Francez, 1995, Galeria Orizont, 1999 și 2001) și Slatina (1993).

„Artistul plastic George Dragomir revine Acasă. În satul Turia, comuna Valea Mare, în oraşul Slatina, locuri dragi sufletului său… Cei 10 ani petrecuţi peste ocean, în Canada, nu au putut estompa amintiri şi prietenii legate pe viaţă. Aici au fost oameni care i-au marcat destinul. Unul dintre ei a fost Nicolae Truţă… Tare mult şi-a dorit acesta ca George să expună în Galeria Artis a Muzeului Județean Olt. A rămas din păcate un vis neîmplinit până astăzi…

Pe 29 septembrie anul trecut ne-am întâlnit întâmplător la mormântul lui Nicolae Truţă, în cimitirul Strehareţ… George venise în ţară. Printre atâtea probleme pe care a căutat să le rezolve, a venit şi la Slatina, pentru a se reculege cu discreţie în faţa Crucii lui Nae. Omul care a clădit arca artistică a Oltului… Ne-am revăzut cu emoţie şi împărtăşind bucurii şi tristeţi. Atunci am stabilit să ducem la capăt dorinţa neîmplinită a lui Nicolae Truţă: o expoziţie George Dragomir, la Slatina. Chiar dacă din Toronto până la Turia până şi fusul orar ne era potrivnic…

George Dragomir este un român care a ales Canada pentru a face artă, deşi în România era consacrat şi recunoscut în lumea artistică. A lăsat totul şi a luat-o de la început. Nu i-a fost uşor deloc. Ambiţios şi perseverent a reuşit să îşi împlinească destinul. A muncit enorm de mult şi opera sa a ajuns să fie prezentată în cadrul galeriilor din Toronto, Montreal, Vancouver, în Canada, în New York şi Santa Fe în Statele Unite ale Americii.

Lucrările sale de ceramică, pictură şi sculptură nu sunt altceva decât metafore plastice. Formă şi spirit ce îndeamnă oamenii la reflecţie. Criptate într-o manieră unică şi ingenioasă, ele ne aduc în prim plan stări existenţiale din viaţa fiinţei umane: naşterea, copilăria, iubirea, dorul, speranţa, bucuria, armonia, nostalgia, deznădejdea, tristeţea sau moartea. Tenacitatea şi inteligenţa artistică a lui George Dragomir, modul în care şi-a reevaluat direcţia şi statutul artistic în scurgerea timpului ne relevă că artistul adevărat poate să izbândească dacă îşi urmează calea. Într-un interviu acordat prestigioasei reviste «Observatorul Cultural» George Dragomir afirma: «Cel mai important este să te bucuri de ceea ce faci. Un artist este mânat de ceva sau de cineva, are o nelinişte interioară şi nu poate trăi fără să se manifeste. Arta e un mod de a fi şi a trăi. Mai mult decât orice, eşti fericit să îţi afli calea şi să rămâi pe ea.»” (Drd. Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Județean Olt).

Site oficial George Dragomir Turia

Interviu cu George Dragomir Turia de Ortansa Moraru, „Observatorul”, Toronto, 2009

Mircea Săndulescu şi Dumitru Puiu Popescu, invitaţii emisiunii „Români în lume”

În ediția de sâmbătă 18 decembrie 2010 a emisiunii „Români în lume”, realizată de Puşa Roth (Radio România Actualităţi, ora 21,05), îi veţi putea asculta pe scriitorul Mircea Săndulescu (New York, SUA) şi pe directorul publicației „Observatorul”, Dumitru Puiu Popescu (Toronto, Canada).

Membru al Uniunii Scriiitorilor din Romania, al Pen Writers, New York Chapter și al Dramatists Guild, New York, Mircea Săndulescu, romancier și dramaturg româno-american, mărturisește printre altele că „limba română e o mamă iubitoare care ne lasă să ne întoarcem la ea precum fiul rătăcitor”.

Născut la Brăila în 1945, Mircea Săndulescu este autorul romanelor Victorie clandestină (1977), Tratat despre oaspeţi (1979), Intermediarul, (1983), Placebo (1983), Tenişii miresei (1993), Escapes and Ashes (2003). Piesele sale Broasca ţestoasă, O pasăre văzută de aproape sau Omul de paiantă, Scenă de vânătoare întreruptă au fost montate la teatrele din Sibiu, Piteşti şi Timişoara. „Mircea Săndulescu este un prozator de o mare fineţe în analiza comportamentului dar mai ales de o mare intuiţie a abisalului, a freamătului lăuntric. Lucru admirabil, el ştie să amestece în şuvoiul naraţiunii reflexivitatea şi spectaculosul epic, analiza şi observaţia.” (Radu G. Ţeposu).

Dumitru Puiu Popescu, directorul publicației românești „Observatorul” din Toronto, amintește că în luna octombrie 2010, după 20 de ani de la apariție, „Observatorul” a primit premiul special al presei etnice din Canada pentru promovarea valorilor culturale și pentru integrarea în multiculturalismul acestui stat, premiu oferit de guvernatorul provinciei, la Palatul Parlamentului din Toronto.

Fondat în 1990, ziarul „Observatorul” a devenit în scurt timp una dintre cele mai prestigioase publicaţii ale românilor din diaspora, prin conţinutul foarte bogat şi divers al fiecărui număr şi prin calitatea textelor publicate. În fiecare lună colaboratorii şi prietenii ziarului se întâlnesc pentru a sărbători aniversări, organizând expoziţii, lansări de carte, evenimente culturale complexe. Ziarul acordă o atenţie deosebită evenimentelor culturale, secţiunile sale fiind: Puncte de vedere, Pagina creştină, Note de carieră, Condeie din diaspora, Poezia, Aniversări şi Personalităţi, Interviuri, Lumea nouă, Eternal Pearls – Perle Eterne, Istoria noastră, Tradiţii, Limba noastră, Lumea în care trăim, Gânduri pentru România.

Mircea Săndulescu

Observatorul, Toronto