Poezia săptămânii: „Sens (triptic)” de Petruța Niță

jean-honore-fragonard-fata-citind-1776

Sens (triptic)poezia-saptamanii-rubrica-liber-sa-spun

1.

ascuns după stânci
nu mai avea niciun muşchi încordat
privea şevaletul cu pânza goală
voia să-şi treacă degetele
peste chipul cu irizaţii
privirea ce i-ar arăta sensul

2.

o privea cum urmărea
cu un deget ca un pivot
rânduri dintr-o carte
în spatele ochelarilor
cu reflexe verzui
ţinea o ţigară în mâna stângă
ca-ntre foi laminate
scuipa inele de fum
scuturând cenuşa la-ntâmplare
uneori zâmbea
posibil la unele glume citite
în romanul acela
poate de atâtea „isme”
scrise de atâţia „escu”
nişte cuie scrise pe alb
cu peniţe de aur
de parcă valoarea
ar avea gust de metal
din când în când
îşi ridica privirea spre el
(ocheade furate printre cuvinte mute)
şi-i zâmbea
chiar dacă era în faţa ei
nu-l vedea
era pictorul luminii

3.

dintr-odată
mâna i se mişca rapid
imortaliza nuanţele divine
ce i se derulau
de dincolo de stânci
câteva tuşe… ochii
două busole gemene
arătau nordul

Petruța Niță

petruta-nita

Petruța Niță

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

Între „știute” și „neștiute”

Nestiute ara alexandru sismanian cronica literara de christian tamas

cronica literara liber sa spunVolumul 1/neștiute al scriitorului și orientalistului Ara Alexandru Șișmanian (apărut în 2012, la Editura Ramuri din Craiova) care constituie, potrivit autorului însuși, primul dintr-un „serial poetic” cu același nume, caută să ofere cititorului o călătorie inițiatică în abisal, într-o perpetuă încercare de identificare a esențelor. Extrem de dense din punct de vedere al conținutului și marcate de imagini „sparte”, șocînd prin suprarealism pictural, care se înlănțuie cu rapiditate, aparent fără a avea la bază o structură logică, sintagmele devin tot atîtea fragmente ale unei oglinzi a cărei reconstituire nu este deloc ușor de realizat.

Plasate, de multe ori, sub semnul paradoxului, succesiunea sintagmelor conturează o atmosferă apăsătoare, un labirint spațio-temporal interior pe care imaginile realității cotidiene îl distorsionează și în care eul se simte pierdut: „atîrnam în toate direcțiile – cu toate brațele imaginare, cu toate dansurile dezarticulate/ minutul spart devenise labirint din care nu mai știam ieși” (25).

Rene-Magritte furtuna

René Magritte, Furtuna

Aflat la limita unui oniric abisal de factură freudiană, volumul își păstrează pînă la sfîrșit aceeași cadență stranie, amalgamul, la o primă vedere, strident și inutil, de elemente care încarcă aproape pînă la refuz alambicul scriiturii, dînd la iveală, prin răbdarea lecturii, formule cifrate ce se doresc destinate unor inițiați: „infernul vocilor sau umbra turnului amneziei/ ctitoriile obscurului s-au năruit în jurul țipătului țepos al deșertului/ stăpînul oglinzilor și-a însîngerat cioburile de lătrăturile lui colțuroase/ din gîtlej îi țîșnesc furtuni de nisip și haite sălbăticite de cîini/ vocile infernale strigă: «mesajul divin nu-i lanțul aleatoriu al cuvintelor, ci mesagerul sacrificat»” (89).

Livrescă, dar nu fals prețioasă, scriitura încearcă să treacă dincolo de un prim nivel de semnificare: „frazele se ofliesc înscriindu-și culorile într-un cerc alb/ apoi își transpun labirintul în tăceri descojite ex nihilo/ neantul îmi lasă cuvintele să se înalțe din cupă – și să mă umple de această identitate golită – mereu mai liberă/ cerneala moare în aer ca un semn cu misterul pierdut” (130), căutîndu-și sensurile într-un fir ariadnic desfășurat cosmologic într-un cerc închis, delimitat de un realism lucid care caută să se separe de angoasele subconștientului: „călușul îmi umple gura cu halucinații ca un gust vizual al infernului/ torționarul tremură în visurile mele/ dacă eu sînt personajul oniric al neantului cari mă visează – în mine se ascunde oare și punctul de exit?” (90).

luminita gliga orhidee albastra

Luminița Gliga, Orhidee albastră

Fără să scrie Paludes, aidoma lui Gide, autorul pare să se închidă și el, urmînd exemplul lui Tityre, într-un turn solitar construit din cuvinte: „mă închid în singurătate – captiv și liber/ mă transform coborîndu-mi în coșmar contemplațiile” (54), chiar dacă „un ciudat labirint îmi inventează neliniștea – virus al amurgului/ solitudinea e disc sau e insulă – un film al ciclului din care vreau să ies” (1).

Căutînd să se autodefinească prin conturarea unui dasein propriu, autorul nu lansează interogații, ci se constată pe sine în raport cu sine și cu lumea: „omul și lumea sînt două utopii incompatibile/ ființa lumii e neantul omului/ și invers – il y a du cygne dans le signe et même parfois du singe/ ismo ismini nullus” (90).

Dincolo de arhitectura lor de factură aforistică, una care îl scufundă pe cititor în labirinturi baroce de simboluri, făcîndu-l să ricoșeze printre imagini, concepte și idei suprapuse, „neștiutele” lui Ara Alexandru Șișmanian creează premisa unor autentice clipe de meditație și de reflecție interioară.

Christian Tămaș

Poezia e ochiul care plânge

nichita stanescu

eveniment liber sa spunMarți, 2 aprilie 2013, ora 18.30, în Sala de Festivităţi a Institutului Cultural Român din Praga (Růžová 17, Praga 1), ICR Praga şi Asociația Cehia-România organizează programul Poezia e ochiul care plânge (80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu). Invitaţi: PhDr.Libuše Valentová CSc., PhDr. Libuša Vajdová CSc., PhDr.Jitka Lukešová, PhDr. Jiří Našinec.

Improvizaţii muzicale la flaut: Vít Prudil.

Fragmente din opera lui Nichita Stănescu în lectura Dariei Scetinschi.

Expoziţie de panouri: Poetul şi versurile sale.

Film documentar: Nichita Stănescu, regia: Marian Baciu

Intrarea liberă.

Elogiu frumuseții

dedicatie 8 martie

emile vernon portret de femeie

Émile Vernon, Portret de femeie

g boldini Portrait of a Lady with Lilacs, ca 1885

Giovanni Boldini, Portret de doamnă cu liliac

Landon_Charles_Paul-Tete_de_femme_couronnee_de_laurier

Charles Paul Landon, Cap de femeie cu lauri

Simonetta vespucci piero de cosimo

Piero di Cosimo, Portretul Simonettei Vespucci

albert lynch femeie cu turban negru

Albert Lynch, Femeie cu turban negru

Davide_Ghirlandaio_Retrato_de_dama_de_perfil_Gemäldegalerie,_Berlín

Davide Ghirlandaio, Profil de femeie

Portrait_of_a_woman-Palma_Vecchio

Palma Vecchio, Portret de femeie

Marthe_Bibesco_Giovanni Boldini

Giovanni Boldini, Martha Bibescu

jan vermeer

Jan Vermeer, Fata cu cercel de perlă

antoinejeangros_madamepasteur 1795 96

Antoine-Jean Gros, Doamna Pasteur

femme au miroir titian

Tițian, Femeie la oglindă

Ary Scheffer portretul probabil al mariei d orleans 1830

Ary Scheffer, Portretul probabil al Mariei d’Orléans

francesco hayez meditazione 1851

Francesco Hayez, Meditaţie

Frederick_Leighton_A_girl

Frederick Leighton, Portret de fată

Woman in Blue Thomas Gainsborough

Thomas Gainsborough, Doamna în albastru

henri_gervex__portrait_de_femme_au_chapeau-51-1

Henri Gervex, Portret de femeie cu pălărie

theodore chasseriau Aline_Chasseriau_portrait 1835

Théodore Chassériau, Aline Chassériau

sophie Rude_-_Jeune_femme

Sophie Rude, Tânără femeie

boldini mrs hary lehr 1916

Giovanni Boldini, Domnişoara Hary Lehr

Jean Marc Nattier, portrait de jeune femme

Jean-Marc Nattier, Portret de tânără femeie

Grupaj realizat de Costin Tuchilă

Expoziţie Ion Bârlădeanu, „Făt-Frumos cel urât” la H’Art Gallery

ion birladeanu

Un ceas de mână, un porumb şi un avion nu au foarte multe lucruri în comun, însă în expoziţia Făt-Frumos cel urât aceste elemente se regăsesc în majoritatea colajelor expuse. „Este o serie de la sfârşitul anilor ’70–începutul anilor ’80, un fel de început al colajului lui Nea Ion Bârlădeanu în care el lua personaje, le destructura, le schimba trăsăturile, cola ochi peste figuri de oameni şi îşi crea filmele lui extrem de groteşti şi de suprarealiste, aş putea spune. Tot timpul spune o poveste. De obicei colajele lui sunt cinematice. El a vrut să fie regizor de film, dar nu a putut să îşi permită aşa, că şi-a folosit toţi actorii şi a făcut filmele lui gratis.” Dan Popescu, cel care a selectat din sute de colaje realizate de Ion Bârlădeanu în ultimii 30 de ani, ne prezintă pentru prima dată în România 53 de lucrări pe care Nea Ion – cum îl numesc prietenii pe autor – le-a arătat, cum zice el, „numai unor oameni deştepţi”. „Nea Ion are o plajă de receptare foarte largă, fiind un autodidact, fiind un om care a avut o viaţă furtunoasă, un om simplu şi direct. El se adresează atât oamenilor care nu ştiu neapărat – să zicem – codurile artei contemporane, cât şi profesioniştilor. Reacţia este în general pozitivă. Nea Ion Bârlădeanu are – să zicem – material de cel puţin încă 6-7 expoziţii pe diferite teme şi în diferite perioade. Lumea ar trebui să se aştepte la o prezenţă a lui ceva mai frecventă decât până acum.”

ion barladeanu colaj

Colajele lui Nea Ion te acaparează aşa cum o face şi artistul când începe să povestească despre fiecare lucrare în parte. „Am realizat nişte opere pe care nu le poate face nimeni”, spune Ion Bârlădeanu. „Cea mai tare lucrare e Broscoiul, la care am muncit o zi întreagă. Am pozele jos. Nu pot să le aduc eu pe toate acum. Eu am vreo trei sute de kg numai de poze tocate. La început nu ştiam să fac dintr-astea. Acum mă joc. Într-o lună pot face 100 de lucrări. Durează decupajul. Eu cât stau de vorbă, pot să tai 20 de poze. Nici nu ai timp să observi. E o arta abstractă, cu totul aparate.”

În drumurile sale s-a întâlnit cu artişti pe care îi preţuieşte şi despre care îi place să povestească. „Eu sunt mare cineast. Când am fost la Paris, am vrut să stau de vorbă cu Alain Delon, dar nu l-am găsit. M-am întâlnit cu Doamna Angelina Jolie. E o femeie simpatică în realitate. Pentru mine este o fată de treabă. Mă iubeşte. Cunosc oameni mari, celebri şi am rămas mirat de asta. Nu m-am aşteptat. Sunt mândru de treaba asta.”

colaj expo birladeanu

Dar poate cel mai interesant lucru despre Nea Ion este seriozitatea cu care se prezintă în faţa admiratorilor. „Eu am ambiţii la modă. M-am îmbrăcat în stilul ăsta ca să fiu deosebit faţă de ceilalţi. Nu o să-ţi vină să crezi, dar tot ce vezi matale pe mine, sunt de la gunoi.”

Făt-Frumos cel urât este mai mult decât o expoziţie de colaje. Este povestea în imagini a unui suflet de artist, o expoziţie deschisă în 13 februarie a.c. la H’Art Gallery din Bucureşti.

colaj de ion birladeanu

Dan Popescu este cel care l-a descoperit în 2008 pe Ion Bîrlădeanu. De la el aflăm: „Este născut în 1946 şi de mai bine de treizeci de ani a evitat să devină un «cetăţean onorabil». Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douăzeci de ani pleacă din satul său natal (Zăpodeni, judeţul Vaslui) şi începe să muncească la stuf în Tulcea sau docher în Constanţa. În Bucureşti este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. După 1989 trăieşte din resurse marginale ocupându-se ca un freelancer de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moşilor şi face mici servicii locatarilor. Nu îşi întemeiază o familie şi nu se mai angajează. În toţi aceşti ani, Ion Bîrlădeanu îşi întreţine însă un proiect artistic pe care îl arată «doar câtorva oameni deştepţi». El a făcut ceea ce orice artist ar trebui să facă fie literal, fie metaforic: a parcurs drumul riscant în acel no man’s land unde fiecare societate îşi leapădă măştile. Groapa de gunoi este unul dintre aceste locuri. Aproape toată informaţia culturală a unei culturi ajunge să fie aruncată la gunoi. E un loc bun pentru un autodidact şi pentru oricare căutător.”

Mădălina Corina Diaconu