Premiile Concursului Naţional de Creaţie Artistică „Scrisori pentru Moş Crăciun”

eric-craciun-2

Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş a oferit tuturor copiilor un prilej de a-şi da frâu liber imaginaţiei şi dorinţelor, prin organizarea unui concurs de creaţie artistică cu titlul Scrisori pentru Moş Crăciun.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureş, cu o săptămână înainte de magica şi luminata sărbătoare a Crăciunului, toţi participanţii fiind recompensaţi de Moş Crăciun în cadrul unui eveniment destinat în exclusivitate copiilor, cu un mini-târg de carte pentru copii, cu lansări de carte pentru copii, cu un spectacol susţinut de către copii la care se va cânta şi se va recita, cu o expoziţie realizată din lucrările participante la concurs şi cu donaţii de carte şi de jucării pentru casele de copii din Târgu Mureş.

Premiile Concursului Naţional de Creaţie Artistică „Scrisori pentru Moş Crăciun”

SECŢIUNEA CREAŢIE PLASTICĂ Continuă lectura „Premiile Concursului Naţional de Creaţie Artistică „Scrisori pentru Moş Crăciun””

Memo

Doamnelor şi domnilor, am crezut că nasturii în ziua de azi sunt doar un accesoriu, dar pot spune acum, după ce am cotrobăit prin lumea virtuală, că m-am înşelat amarnic. Am văzut expoziţii de nasturi, am văzut cum din nasturi s-au creat obiecte de artă (ceasornice, viori, patefoane etc.), am văzut şi citit poezie şi proză, toate dedicate acestui mic dar foarte util accesoriu: nasturele. Am să exemplific cele afirmate pornind de la titlul romanului poliţist Cutia cu nasturi de Rodica Ojog-Braşoveanu, apoi de la o poezie pentru copii, de pe un site adresat mămicilor, postată de Georgiana Susanu din Braşov şi intitulată Omul de zăpadă, în care prezenţa nasturelui este necesară:

„…Sprijinit intr-un toiag

Sta-n ogradă un moşneag

Poartă-n cap o oală veche,

Răsturnată pe-o ureche.

Ochii negri şi lucioşi

Sunt cărbuni din vatră scoşi

Nu-i lipseşte nici lulea!

Parcă pufăie din ea!

Iar pe piept, perechi, perechi

Are moşul nasturi vechi

Şi mai are şi-un nas roş

Ca o creastă de cocoş.”

O altă căutare, altă poezie, de data asta semnată de Diana Chindiriș şi intitulată Nasturi şi portocale, din care am selectat un fragment, de, regula dreptului de autor:

„Din nasturii tăi

azi n-o să plouă,

căci n-ai să mă iubeşti.

N-o să-ţi răsară din nasturi,

din chip, din pumni

decât o portocală …”

E rândul epigramei de Mircea I. G. Ştefănescu din volumul Când pleca odată, la război, un om… (2010), intitulată Moda blugilor:

„…Iţari moderni, cu nasturi mari,

Un pic mai mari, cu ecusoane,

Se poartă azi şi de cucoane,

Deşi costumu-i de văcari.”

Am ales şi un fragment din Autoportret cu nasturii încheiaţi de Adrian Firică:

„Trecând cu bine de epoca goblenurilor

cu năravul ăsta bun dobândit din fiecare depăşită legătură

umblu încheiat la toţi nasturii

abia aşteptând să-mi fie privit cu deferenţă

şirul perfect aliniat de nasturi

fiecare nasture cusut cu picioruş

fiecare singură faţă de lună

gura închisă

nodul nevăzut.”

Şi, în sfârşit, un fragment din volumul Poezii de Dumitru Crudu:

„…Inima ta nu are pietre în gură nu

Are nasturi în buzunare nu

Are frunze de brusturi în mână

Akvika se află

La etajul nouă şi are

Ochii închişi

Deasupra zăpezii

Sufletul tău doarme deasupra

Zăpezii…”

Şi am dat doar câteva exemple! Dar să trecem la nasturii noştri şi la istoria de veacuri a acestora. În secolul al XVI-lea, Francisc I (1494–1547) a făcut furori cu un costum care avea, nici mai mult, nici mai puţin de 13.600 de nasturi de aur. Dar era vorba de un rege, nu de un om oarecare! În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, doar bărbaţii foloseau nasturi. Cu alte cuvinte, imaginea unei femei care poartă haine cu nasturi în aceste secole este similară cu imaginea unei femei care poartă cravată în zilele noastre, dar nici acest exemplu nu este de ajuns, fiindcă astăzi moda nu mai are frontiere de netrecut. Nasturii se făceau şi, de altfel, se fac şi azi, din orice fel de material, fier, lemn, os, aur, argint, sticlă, piatră, fildeș, piele, coarne de cerb, ceramică, perle sau combinaţii ale acestora, încât păreau sau chiar erau mici opere de artă. Unul dintre cele mai ciudate materiale din care se fabrica nasturele era lignitul. În anul 1861, Regina Victoria a declanşat moda hainelor cu nasturi negri din lignit, în semn de doliu, la moartea soţului ei Albert. Mii de oameni au purtat nasturi negri în semn de solidaritate cu regina. Nasturii pe care îi folosim şi astăzi datează cam din timpul lui Frederic al II-lea (1740–1786), rege al Prusiei, care a făcut soldaţilor săi uniforme noi, cu manșete albe, dar după o vreme a observat că acestea se înnegreau, pentru că grenadierii se ștergeau la gură cu dosul mânecii. Trebuie să recunoaştem că obiceiul n-a pierit şi îl întâlnim uneori şi la adulţii cu oarece pretenţii. Sic! Regele trebuia să ia măsuri urgente pentru a-i dezobişnui pe bravii soldaţi de acest prost obicei şi, în acest sens, a poruncit să li se coasă nasturi cu vârfuri ascuţite. De la uniforma soldaţilor prusaci, moda a trecut la costumele obişnuite şi acum purtăm câte trei nasturi la mâneci, ca semn al eleganţei sau ca un obicei păstrat din secolul al XVIII-lea până azi.

Pușa Roth