Turneul internațional al Orchestrei Române de Tineret

afis-orchestra-romana-de-tineret

Joi, 10 martie 2016, ora 14.00, la sediul Institutului Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc conferința de presă dedicată turneului internațional al Orchestrei Române de Tineret. La întâlnirea cu presa vor participa dirijorul Cristian Mandeal, violoncelistul Andrei Ioniţă, Marin Cazacu – managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, tinerii muzicieni Roxana Oprea – violonistă, Iolanta Eremie – violonistă, Constantin Borodin – violoncelist, în calitate de invitaţi, alături de președintele ICR, Radu Boroianu, şi vicepreședintele ICR, Nagy Mihály Zoltán. Continuă lectura „Turneul internațional al Orchestrei Române de Tineret”

Succesul Orchestrei Române de Tineret la Konzerthaus din Viena

ORT_Cristian Mandeal_Foto_Virgil Oprina_P1730926

Orchestra Română de Tineret, avându-l la pupitru pe maestrul Cristian Mandeal, a susţinut miercuri, 28 octombrie, de la ora 19.30, un concert în Sala Mare a Wiener Konzerthaus. Evenimentul a încheiat turneul Orchestrei Române de Tineret, realizat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română cu sprijinul Institutului Cultural Român, care a cuprins concerte în Italia, Germania şi Franţa. Continuă lectura „Succesul Orchestrei Române de Tineret la Konzerthaus din Viena”

Orchestra Română de Tineret deschide Festivalul Internaţional „George Enescu” 2015

festivalul george enescu editia 2015

Concertul de deschidere al celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu (30 august–20 septembrie 2015) a fost încredințat Orchestrei Române de Tineret, aflată sub egida Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”. La pupitrul dirijoral se va afla Kristjan Järvi, solistă: violonista Sarah Chang, despre care „New York Times” scria că „talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”. Vom asculta Rapsodia română nr. 1, în La major, op. 11, nr. 1 de George Enescu, urmată de Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47 de Jan Sibelius, în anul în care se aniversează 150 de ani de la nașterea compozitorului finlandez. Concertul se va încheia cu celebra cantată Carmina Burana de Carl Orff, avându-i în distribuție pe unul dintre cei mai bine cotați contratenori ai momentului în lume, Max Emanuel Cenčić, pe soprana Jennifer O’Loughlin și baritonul Daniel Sschmutzhard). Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” (dirijor: Iosif Ion Prunner) și a Corului de Copii Radio, pregătit de Voicu Popescu.

Orchestra Romana de Tineret_Cristian Mandeal_Foto Virgil Oprina

Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

Orchestra Română de Tineret a prezentat în avanpremieră acest program sub bagheta lui Cristian Mandeal, în cadrul concertelor de la Sinaia care au încheiat pe 25 şi 26 august Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii”. Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret îşi va continua seria de evenimente concertistice pe data de 2 septembrie, într-un alt context onorant, sub bagheta lui Cristian Mandeal, respectiv la Festivalul orchestrelor de tineret din Aix en Provence.

Preludiu_Foto_Virgil Oprina_P1470309

Corul de cameră „Preludiu”. Foto: Virgil Oprina

În cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” mai prezintă în seara de 17 septembrie, de la ora 22.30, la Ateneul Român, în seria „Concertele de la miezul nopţii”, un recital al Corului de cameră „Preludiu”, dirijat de Voicu Enăchescu, cu un program de muzică românească ce cuprinde lucrări de D.G. Kiriac, Ștefan Popescu, Ion Vidu, Nicolae Lungu, Constantin Arvinte, Tudor Jarda, Ioan D. Chirescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Vasile Popovici, Vasile Spătărelu, Richard Oschanitsky, Alexandru Pașcanu, Dan Dediu, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Dan Buciu, Felicia Donceanu, Gheorghe Cucu, Tudor Flondor, George Enescu.

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

Vezi: Carmina Burana sau Evul Mediu contemporan de Costin Tuchilă

Pe site-ul „Liber să spun” veți putea citi informații complete despre programul concertelor și recitalurilor programate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, biografii ale artiștilor, cronici muzicale și articole de sinteză. 

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu

 Vezi: Arhiva Festivalul Internațional „George Enescu”

Orchestra Română de Tineret a entuziasmat publicul în deschiderea Festivalului „Mahler” din Italia

ORT_20150718_Toblach_Foto_Virgil Oprina_P1650671

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos, în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia). Continuă lectura „Orchestra Română de Tineret a entuziasmat publicul în deschiderea Festivalului „Mahler” din Italia”

Orchestra Română de Tineret deschide Festivalul „Gustav Mahler” de la Toblach

cristian mandeal orch romana de tineret

Sâmbătă, 18 iulie 2015, Sala  „Gustav Mahler” de la Toblach, Orchestra Română de Tineret va deschide Festivalul „Gustav Mahler” de la Toblach (Dobbiaco,Italia), cu un concert care, într-o altă formulă, a generat deja entuziasmul publicului bucureştean de la Ateneu în această săptămână. Evenimentul este organizat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Institutul Cultural Român cu sprijinul Lanto Communication. La pupitrul dirijoral:  Cristian Mandeal. Solistă: pianista Oxana Corjos. În program: Rapsodia I de George Enescu, Burlesca pentru pian și orchestră de Richard Strauss, Simfonia I de Mahler. Continuă lectura „Orchestra Română de Tineret deschide Festivalul „Gustav Mahler” de la Toblach”

Orchestra Română de Tineret își începe vara europeană cu două concerte la Bucureşti şi în Italia

orchestra romana de tineret

eveniment liber sa spunCentrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Institutul Cultural Român cu sprijinul Lanto Communication anunță două concerte extraordinare ale Orchestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, care se adresează atât publicului din România – pe 15 iulie la Ateneul Român în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică”, cât şi publicului internațional – pe 18 iulie la Festivalul Mahler de la Toblach/Dobbiaco (Italia).  Continuă lectura „Orchestra Română de Tineret își începe vara europeană cu două concerte la Bucureşti şi în Italia”

„Tinerimea Română” anunţă participarea Orchestrei Române de Tineret la o serie de turnee cu sprijinul Institutului Cultural Român

ORT_2015_Foto_Virgil Oprina_P1510069

Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” şi Institutul Cultural Român vă invită joi, 9 iulie, la ora 14.00 la o conferința de presă ce se va desfăşura la sediul central ICR din București, Aleea Alexandru nr. 38, pe tema prezențelor Orchestrei Române de Tineret în Italia, Franţa şi Austria, dar şi la Festivalul “Enescu”,  prezenţe care au loc cu sprijinul ICR.  Continuă lectura „„Tinerimea Română” anunţă participarea Orchestrei Române de Tineret la o serie de turnee cu sprijinul Institutului Cultural Român”

„Tinerimea Română” organizează duminică, 15 februarie 2015 primul concert al Orchestrei de Tineret România-Moldova

Orchestra Romana de Tineret_1_Dirijor Cristian Mandeal

eveniment liber sa spun

O premieră istorică! Duminică, 15 februarie 2015, ora 19.00, la Ateneul Român din București tineri muzicieni de cea mai înaltă performanță din România și Republica Moldova se vor reuni sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Orchestra Română de Tineret și Orchestra Națională de Tineret a Moldovei își reunesc forțele într-o orchestră simfonică a prieteniei artistice, care celebrează o spiritualitate și un fond cultural comun. Lucrări de mare popularitate semnate de Mozart, Rossini, Beethoven, Rogalski sau Liszt se vor reuni într-un concert organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Republicii Moldova la București. Sponsor principal: BRD. Parteneri media: Radio România Cultural și Radio România Muzical.

afis 15 feb ateneu orchestra detineret romania moldova

Cu acest eveniment, „Tinerimea Română” scrie o pagină importantă a vastului său proiect de valorificare a potențialului artistic al tinerelor generații. Începută în urmă cu doi ani, colaborarea dintre Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Tineret a Moldovei se concretizează acum prin cel mai amplu proiect comun.

Tinerii campioni ai interpretării muzicale, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, cu studii în desfășurare în România, Republica Moldova, dar și la cele mai prestigioase universități din Europa și Statele Unite, laureați a numeroase premii la concursuri internaționale, vor fi pentru prima dată împreună pe scena de concert, sub cupola Ateneului Român.

Maestru de talie internațională, dirijorul Cristian Mandeal are notorietate în România și în străinătate și ca formator al tinerelor talente. Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, al cărei dirijor principal este Cristian Mandeal, reprezintă deja o certitudine a valorilor culturale ale României, fiind aplaudată pe marile scene ale Europei.

Repertoriul acestui concert-eveniment – premieră istorică cuprinde bijuterii muzicale ale muzicii cu program, fiecare lucrare având în spate câte o poveste celebră, de la Uvertura la opera „Răpirea din serai” de Mozart, Uvertura „Egmont” de Beethoven, Uvertura la opera „Wilhelm Tell” de Rossini sau celebrul Vals de Doga, până la două dintre binecunoscutele Schițe simfonice de Rogalski sau Preludiile lui Liszt.

Orchestra Română de Tineret

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii  – Serafim Antropov”.

Cristian Mandeal - Orchestra Romana de Tineret_Foto_Virgil Oprina

Cristian Mandeal și Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

Membrii săi, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni instrumentiști la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia, începând cu anul 2008.

Începând din 2011 a fost prezentă constant în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor de Tineret „Young Euro Classics” de la Berlin.

Începând din 2011, Orchestra Română de Tineret a făcut turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmoniker din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

cristian mandeal

Cristian Mandeal

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965–1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974–1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977–1980), Cluj (1980–1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991–2009), a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti de astăzi. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999–2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001–2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000–2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003–2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006– 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (din 2006 până în prezent).

În ultima perioadă, Cristian Mandeal a acordat o atenție deosebită colaborării cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei

Orchestra a fost înființată în anul 2012 și din 2013 are calitatea de membru cooperant al Federații Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret (EFNYO).

Ansamblul (aproximativ 100 de instrumentiști) reunește mai talentați tineri artiști din instituțiile muzicale preuniversitare și universitare din Moldova și România. Membrii orchestrei au vârste cuprinse între 14 și 30 de ani.

Orchestra Nationala de Tineret a Moldovei_Foto Virgil Oprina

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei. Foto: Virgil Oprina

Tinerii muzicieni își desăvârșesc educația muzicală în centre importante de învățământ din S.U.A., Anglia, Austria, Belgia, Finlanda, Elveția, Rusia, Ucraina și România. În cei trei ani de activitate, orchestra a susținut 21 de concerte în Republica Moldova, la Orhei, Cahul, Chișinău și în România, la Sinaia și București, sub bagheta dirijorilor Adriano Marian, Petre Sbârcea, Mihail Secichin și Gabriel Bebeșelea.

Video

Ediția a XV-a a Festivalului Internațional „Enescu şi muzica lumii”

Enescu si muzica lumii

eveniment liber sa spunEdiția aniversară a celui mai important festival muzical estival rezervat muzicii clasice, având de la început ca centru localitatea Sinaia, Festivalul International „Enescu şi muzica lumii”, cuprinde concerte și la Bușteni, Brașov, Sibiu și București, ce desfășoară în perioada 5–27 august 2014.

Cu peste 20 de concerte în program și mai mult de 500 de muzicieni invitați, Festivalul Internațional „Enescu şi muzica lumii” are deja un afiș impresionant, de nivel european. În colaborare cu stagiunea Vara Magică organizată la București de Lanto Communication, „Enescu şi muzica lumii” va aduce în fața publicului cele mai puternice orchestre de tineret din România, Franța, Moldova și Spania, alături de care vor evolua soliști de renume internațional.

Orchestra Romana de Tineret_Foto_Virgil Oprina

Cristian Mandeal și Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

Seria de concerte „Capodopere ale muzicii de cameră” va continua să impresioneze publicul și la actuala ediție. Pe scenă se vor reuni o pleiadă de instrumentiști români care desfășoară strălucitoare cariere în străinătate, alături de importante personalități artistice din România, adevărate repere ale vieții concertistice.

„Generația Mileniului III”, linia de concerte care aduce de câțiva ani în prim-plan cele mai spectaculoase tinere talente muzicale din România, va avea la această ediție o tot mai importantă componentă internațională, contribuind la incitanta stare de competiție care a făcut dintotdeauna deliciul publicului.

cazinoul din sinaia

Cazinoul din Sinaia

Momentele de maximă atracție rămân concertele simfonice, orchestrele naționale de tineret din România, Franța, Moldova și Spania putând fi ascultate atât la București, cât și la Cazinoul din Sinaia, România fiind singura țară reprezentată de trei orchestre: Orchestra Română de Tineret pregătită și dirijată de Cristian Mandeal, Orchestra Romanian Sinfonietta pregătită și dirijată de Horia Andreescu, solistă Elisabeth Leonskaja și Orchestra Junior condusă de Gabriel Bebeşelea, solistă Maria Marica.

Festivalul Internațional „Enescu şi muzica lumii”, constituie deja un reper stabil al vieții culturale, a cărui zonă de interes a depășit deja aria regională a celor mai importante stațiuni montane din România, sălile arhipline ale festivalului având un public compus în mare parte din melomani veniți de peste hotare, special pentru aceste minunate concerte.

Festivalul Internațional „Enescu şi muzica lumii” este organizat de Primăria Sinaia, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundatia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov” și este un proiect cultural finanțat de AFCN.

Parteneri asociați: Filarmonica “G. Enescu”, Lanto Communication și UCIMR.

Parteneri: Primăria Sinaia, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, Centrul International de conferinte „Casino” Sinaia, Primăria Brasov, Asociația Elite Art Club Unesco, Filarmonica Sibiu, Muzeul National „G. Enescu”, NOVA, SENIA Music, Asociația Inceptum, Vizual Graph,  Hotel Palace Sinaia, Hotel Piatra Țoimului.

Parteneri media: Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Program Festival Enescu și muzica lumii 2014

Program de concerte

festival enescu duminica 8 septembrie 2013 concerte

Programul celei de-a doua duminici din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” începe la ora 11.00, la Sala Mică a Palatului, cu concertul Cvartetului „Minguet” al cărui program este: Gabriel Iranyi – Cvartet de coarde nr. 4 (2012) „…Innenräume, Verwebungen…”; Peter Ruzicka – Cvartetul de coarde cu soprană solo nr. 6 „Erinnerung und vergessen” (2008) – solistă: Sarah Maria Sun; Wolfgang Rihm – Patru studii pentru cvartet cu clarinet (2003) – solist: Jörg Widmann.

pierre yves artaud

Pierre-Yves Artaud

În aceeași serie, „Muzica secolului XXI – Workshop // Enescu și contemporanii săi” la Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București, la ora 14.00, este programat concertul Ansamblului Traiect”, dirijat de Sorin Lerescu, care îl are ca solist pe flautistul Pierre-Yves Artaud. Invitată: Cornelia Petroiu (violă). În program: Tiberiu Olah – „Invocaţii” pentru 5 executanţi, Ede Terényi – „Traiectorie albă” pentru ansamblu, Laura Ana Mânzat – „Rondo neconvenţional” pentru ansamblu (primă audiție absolută), Anatol Vieru – „Feuerwerk” pentru flaut, vibrafon şi vioară, Elena Apostol – „Fairytale” pentru ansamblu, Sorin Lerescu – „Proportions II” pentru flaut şi ansamblu instrumental. Intrarea liberă.

De la ora 17.00, în sala Ateneului Român, va concerta Ansamblul „Profil”. Dirijor: Tiberiu Soare: Programul cuprinde: Adrian Enescu – Cinematic pentru orchestră de cameră, Viorel Munteanu – Invocaţii pentru clarinet solo, Octavian Nemescu – „Nativitas quindeci pour 11 heures de la nuit” (primă audiţie), Doina Rotaru – Centrifuga pentru 7 instrumentişti, Mihai Măniceanu – Crescendo pentru vioară solo, Nicolae Brânduş – Études transcedentales pentru orchestră de cameră.

mihai potcoava ian 1996

Mihai Potcoavă, Ian, 1996

Seria „Mari orchestre ale lumii” este dedicată duminică, 8 septembrie (Sala Mare a Palatului, ora 19.30) Orchestrei Române de Tineret, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Lawrence Foster, cu un un program amplu și ambițios: Dan Dediu – Frenesia pentru orchestră op. 84 (2000); Johannes Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor, op. 102 – soliști: Pinchas Zuckerman (vioară), Amanda Forsyth (violoncel); Maurice Ravel – Rapsodia spaniolă, Pavană pentru o infantă defunctă, Alborada del Gracioso, Bolero. Concert prezentat de Romelectro Logo.

Al patrulea eveniment din seria „seria „Concertele de la miezul nopții”, la Ateneul Român, de la ora 22.30, propune drama muzicală Alessandro de Händel (pe un libret de Paolo Rolli) în versiunea dirijorului George Petrou, la pupitrul Orchestrei „Armonia Atenea”. Distribuția: Alessandro – Max Emanuel Cenčić, Rossane – Julia Lezhneva, Lisaura – Laura Aikin, Clito – Pavel Kudinov, Tassile – Xavier Sabata, Leonato – Juan Sancho, Cleone – Vasily Khoroshev.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 11.00, 17.00, 19.30 și 22.30.

festivalul enescu septembrie 2013 detalii program interpreti

Apariţia proiectului Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană (2008), a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Acest lucru s-a putut realiza prin iniţiativa lăudabilă şi plină de entuziasm a doi dintre marii noştri artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov” şi „Lanto Communication”.

Ansamblul, devenit un nume şi un personaj colectiv în viaţa muzicalã româneascã şi europeană, reunind artişti selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară, a cunoscut o evoluţie fulminantă prin apariţii în concerte de succes, pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române şi a Sălii Palatului, la aceasta din urmă, prin participarea în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011, precum şi în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache”. De asemenea a concertat la: Palais de Behague din Paris, Auditorium CMD din Strasbourg, Auditorium Santa Cecilia din Roma, în cadrul Festivalul Internaţional de la Ravello şi poate cel mai important, prestigiosul Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin – ediţia 2012.

Ca o recunoaştere a meritelor artistice deosebite, dovedite în scurta sa perioadă de activitate, în anul 2011, Orchestra Română de Tineret a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

lawrence foster

Lawrence Foster

Lawrence Foster a dirijat pe scene renumite din întreaga lume. Este considerat un remarcabil ambasador al muzicii lui George Enescu. „Lawrence Foster pare să fi fost pus pe această planetă pentru a dirija muzica lui Enescu”, scria prestigiosul cotidian „The Telegraph”.

Lawrence Foster a fost Director Artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” la ediția din 1998, iar în anul 2003 a fost decorat de statul român pentru contribuția adusă muzicii românești. Colaborează cu artişti și orchestre faimoase, inclusiv orchestre de tineret și dirijează atât muzică de operă, cât și muzică simfonică.

Pentru Lawrence Foster, stagiunea 2009–2010 a marcat începutul mandatului său ca director muzical al Orchestrei Operei Naționale din Montpellier, dar și cea de a opta stagiune ca director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona.

Lawrence Foster a lucrat cu un număr mare de orchestre de tineret. În vara anului 2004 a adus Orchestra de Tineret Australiană la BBC Proms şi Concertgebouw din Amsterdam, şi a luat orchestra în turneu din nou în iulie 2007. A făcut un turneu de Paşte cu Junge Deutsche Philharmonie în 2009 şi a dirijat Orchestra Academiei la Schleswig-Holstein Musik Festival în august 2009.

Ca dirijor de operă, Lawrence Foster a apărut pe scenele celor mai mari teatre din întreaga lume. Colaborează frecvent cu Hamburgische Staatsoper, dirijând Pélléas et Mélisande în 2008–2009, Freischütz, Carmen, Dama de pică. În primăvara anului 2011 a revenit la Opera din Marsilia pentru o producţie cu Wozzeck, iar apoi a dirijat, în premieră mondială, o nouă operă de René Koering la Opera din Monte Carlo.

Cu Orchestra Gulbenkian, Lawrence Foster prezintă la Lisabona cel puţin o operă în concert pe stagiune. Ca director muzical al Orchestrei Operei Nationale Montpellier a dirijat producţiile Die Zauberflöte în toamna anului 2009 şi Otello în primăvara anului 2010.

Născut în 1941 în Los Angeles, cu părinţi români, Lawrence Foster este un remarcabil interpret al muzicii lui George Enescu, fiind Director Artistic al Festivalului „George Enescu” în ediţia din 1998. Cea mai recentă înregistrare a lui Enescu: orchestraţie proprie a Octetului pentru coarde cu Orchestre Philharmonique de Monte Carlo pentru EMI, a fost lansată în primăvara anului 2009.

În ianuarie 2003 Lawrence Foster a fost decorat de preşedintele român pentru contribuția adusă muzicii româneşti.

george petrou

George Petrou

George Petrou s-a îndreptat spre dirijat după o carieră de pianist concertist, de-a lungul căreia a apărut pe scena multor mari săli de concerte din lume și a fost invitat special al marilor radiouri europene precum BBC 3, SDR, Deutschland Radio, Radio Swiss-Romand, Radio Cehia.

Ca dirijor, s-a axat pe un repertoriu de muzică barocă, clasică și romantică, fiind adeptul unei interpretări documentate istoric. Printre concertele lui recente se numără o nouă producție cu Farnace de Vivaldi la Opéra National du Rhin, cu Max Emanuel Cenčić și Vivica Genaux, un turneu european alături de Max Emanuel Cenčić (inclusiv la festivalurile de la Versailles și Innsbruck) și un turneu european cu Alessandro de Handel.

Recent a dirijat Alcesta la Oper Leipzig, Phaëton de Lully și Il Tigrane de A. Scarlatti la Saarlaendisches Staatstheater, prima reluare a operei Il trionfo di Clelia de Gluck la Megaron din Atena, Bărbierul din Sevilla de Rossin, la Opera Națională a Greciei, Semele de Händel la Staatstheater Bern, Ifigenia în Aulida de Gluck la noua sală de concerte a Fundației Onassis din Atena. De asemenea, Petrou, care a lucrat cu ansambluri instrumentale de muzică veche și orchestre simfonice, este prim-dirijor al Orchestrei Armonia Atenea, alături de care a susținut o serie de concerte de muzică modernă la Megaron în Atena și o serie de concerte cu instrumente vechi la Centrul Cultural Onassis, dar și turnee internaționale și înregistrări cu casele de discuri DECCA și MDG.

A colaborat ca solist cu orchestre de renume ca Orchestra Philharmonia Orchestra, Orchestre National du Capitolle de Toulouse, Orchestra Ceaikovski din Moscova și a lucrat cu dirijori faimoși, precum Michelle Plasson și Vladimir Fedoseyef. Înregistrările operelor Oreste, Ariana în Creta, Alessandro Severo, Tamerlano și Giulio Cesare de Händel, la casa de discuri germană MDG, au fost recompensate cu premiul Choc din partea „Le Monde de la Musique”, alegerea editorului Gramophone, Diapason 5, CD-ul săptămânii din „Sunday Times”, înregistrarea lunii aleasă de editorii Musicweb, Crescendo Bestenliste Platz 1. Tamerlano a primit și prestigiosul ECHO KLASSIC 2008 (cel mai bun disc de operă al anului).

George Petrou a absolvit primul Conservatorul din Atena (pian), şi-a continuat studiile la Colegiul Regal și Academia Regală de Muzică din Londra, cu ajutorul unor burse din partea RAM și a Fundației Onassis, obținând masterate în muzică. Câștigător al mai multor competiții internaționale din Anglia, Italia, Republica Cehă și Japonia, Petrou a primit trofeul Artistul anului în 1998, cât și Premiul pentru cea mai bună înregistrare a anului 2006 (pentru Ariana, în Creta), acordat de Uniunea Criticilor de Muzică și Dramaturgie din Grecia. Tot în 2006 a câștigat premiul Sebetia Ter la Napoli.

Costin Tuchilă

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35