„Du-te, Soare, vino, Lună, / Sânzienele îmbună!”

noaptea de sanziene inst francez bucuresti

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 23 iunie 2015, de după-amiaza și până spre miezul nopții, în curtea Institutului Francez din București, pentru a sărbători Sânzienele sau Drăgaica și Ziua Universală a Iei, cu expoziție de ii din toate zonele României. Muzici și povestea Sânzienelor, ateliere de creativitate și lecturi, proiecții… stele și mistere.

Continuă lectura „„Du-te, Soare, vino, Lună, / Sânzienele îmbună!””

Portretul lui Dorian Gray

portretul lui dorian gray

Miercuri, 21 ianuarie 2015, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate ediţiei integrale a romanului Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, apărut la Humanitas Fiction, într-o nouă traducere de Antoaneta Ralian, cu un studiu introductiv de Mihaela Anghelescu Irimia.

Invitaţii serii vor fi Antoaneta Ralian, marea doamnă a traducerilor din literatura engleză, Răzvan Mazilu, celebrul balerin, coregraf, regizor şi actor, protagonistul spectacolului Portretul lui Dorian Gray, pus în scenă la Teatrul Odeon, Mihaela Anghelescu Irimia, doctor în filologie, profesor la Catedra de limba şi literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice, criticii literari şi scriitorii Andreea Răsuceanu şi Marius Chivu şi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Oscar_Wilde

Oscar Wilde

„Bineînţeles, o mare operă de artă ridică în mod inevitabil pe cât de multe întrebări, pe atât de multe răspunsuri. De aceea Portretul lui Dorian Gray rămâne o operă clasică, o carte la care se întorc generaţii după generaţii.” – „Washington Post”.

Seară Oscar Wilde

oscar wilde de profundis seara oscar wilde humanitas

eveniment liber sa spunMarţi, 14 octombrie, la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38, București) va avea loc o seară dedicată lui Oscar Wilde si volumului De Profundis, recent apărut în colecţia „Eseu” a Editurii Humanitas. Invitaţii la dezbatere sunt scriitorii Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu, profesorul universitar Mihaela Irimia Anghelescu, care a semnat postfaţa ediţiei de faţă şi Sandra Ecobescu, filolog, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. 

oscar wilde

Oscar Wilde

Scrisă în închisoare, De Profundis este o epistolă către lordul Alfred Douglas, prietenul şi iubitul lui Wilde timp de trei ani. Legătura lor, condamnată de morala şi legile vremii, îl adusese după gratii în 1895 pe autorul controversatului roman Portretul lui Dorian Gray. Între ianuarie şi martie 1897, întemniţat pentru doi ani la Reading, Oscar Wilde are dreptul, conform condiţiilor impuse de autorităţile penintenciarului să scrie câte o pagină pe zi. Foaia i se lua, la sfârşitul zilei, cu promisiunea, respectată de altfel, ca textul integral să i se înmâneze la ieşirea din închisoare. Ampla scrisoare a fost intitulată de către Wilde însuşi Epistola: In Carcere et Vinculis. În 1905, prietenul şi executorul literar al scriitorului, Robert Ross avea să dea publicului o ediţie expurgată a scrisorii pe care o va intitula cu această ocazie, De Profundis.

mari scriitori irlandezi oscar wilde

„Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde făcuse din excesul de iniţiale duble ale numelui său (de câte două ori O, F şi W) o carte de vizită în saloanele vremii şi în sălile de teatru în care, în anii 1880–1890, era celebritatea absolută, semnatar al unor comedii de enorm succes, precum The Importance of Being Earnest, An Ideal Husband şi Lady Windermere’s Fan. Convins că arta nu face defel compromisuri cu realitatea, pe care, funciar, o respinge, întrucât îşi clădeşte un spaţiu identitar în posesiune exclusivă, Wilde devenise maestrul desăvârşit al expresiei calofile, deţinătorul ultimelor taine ale artei conversaţiei, inegalabilul causeur remarcat pe dată în cercurile de high life, precum în cafenele, în redacţiile ziarelor zilei, în vizitele scrobite ale societăţii victoriene. La antipodul rigorilor acesteia, Wilde se dovedea tot mai wild în modul de raportare la pulsaţiile lumii, fie acestea spumos mondene, de suprafaţă, ori grave, de profunzime. […]

Wilde, romantic târziu şi adept al turnului de fildeş paradigmatic, respinge frontal arta mimetică a Occidentului nutrită de precepte şi învăţături ale moştenirii aristotelice, optând pentru un fel de orientalism conceptual, în care arta rămâne, dimpotrivă, sugestivă şi evocatoare a unor mesaje-cheie, necum referenţial recognoscibilă în traseul parcurs în lumea noastră căzută. Estetul îşi formulează poziţia funciară ca una de relaţie simbolică multiplă cu arta şi cultura epocii. În tainiţele suferinţei strigă de profundis cu înţelepciunea dobândită scump: fiecare şi orice muritor este angajat simbolic într-o relaţie cu însuşi secretul vieţii. Iar secretul vieţii este suferinţa. Carcera şi lanţurile nu sunt decât literal cele circumstanţiale. În esenţă, speţa umană ar trebui să se înfrupte din rodul tuturor pomilor dăruiţi lumii de Dumnezeu, or aceştia nu cresc numai la soare şi căldură, ci şi la umbră şi la răcoare. Claustrarea instituţionalizată îl învaţă lecţia umilinţei, care va da un nou contur eului său tulburat.

De Profundis este de interpretat cu folos tocmai în sensul celor de mai sus. Ca literatură confesivă, epistola redactată cu trudă, zile şi zile la rând, este nu doar strigătul personal de durere, ci încă o piesă de inventar a culturii europene punctată de nume precum Augustin, Bunyan sau Rousseau.” (Mihaela Anghelescu Irimia).

Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei.

Recital Virginia Mirea la Teatrul Național Radiofonic

Duminică, 26 februarie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Chipuri ale feminităţii”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea. Regia artistică: Cristian Munteanu. Recitalul cuprinde fragmente din Hangiţa de Carlo Goldoni, Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde, Filumena Marturano de Eduardo De Filippo, Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Matca de Marin Sorescu. Virginia Mirea interpretează rolurile: Mirandolina, Lady Windermere, Filumena Marturano, Catarina, Irina. În celelalte roluri: Dan Condurache, Gabriela Popescu, Cristian Iacob, Petre Moraru, Constantin Dinulescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 29 ianuarie 2006.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Seria de emisiuni Cinci personaje în interpretarea unui actor a fost deschisă cu „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (24 septembrie 2004). Fiecare dintre emisiunile difuzate până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În „Cronica Română”, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice, valorificate plenar de regizor. Şi mai cu seamă, înscriindu-se în rigorile expresive cerute de structura unui spectacol de teatru radiofonic.

Pe lângă amplele fragmente din piesele selectate, uneori realizând chiar sinteza piesei respective, aceste recitaluri cuprind şi scurte comentarii referitoare la personajul în discuţie, pentru a justifica astfel relaţia tematică sau tipologică. Spre deosebire de primele emisiuni din această serie („Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache – 2004, „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele – 2005, „Peţitoare şi cumetre”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Dorina Lazăr – 2005, „Îndrăgostiţi în teatrul lumii”. Interpretează Delia Nartea şi Cristian Iacob – 2005), care urmau o idee tematică sau tipologia unui personaj, recitalul Virginiei Mirea propune cinci chipuri ale feminităţii, pe cât posibil diferite: Mirandolina din Hangiţa de Carlo Goldoni, Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano din piesa lui Eduardo de Filippo, Catarina din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina din Matca de Marin Sorescu, într-o interpretare pe care nu mă feresc să o numesc excepţională.

Se spune pe bună dreptate că proba de foc a oricărui scriitor este analiza sufletului feminin. Pe de o parte datorită misterului feminităţii, pe de alta pentru că e atât de greu să aduci mereu ceva în plus pentru a-l dezlega. A trecut o jumătate de mileniu de când Gioconda surâde pe pânza lui Da Vinci şi tot de atâta vreme enigma ei nu se lasă descifrată. Probabil că nu trebuie descifrată, dacă această misterioasă compoziţie de sentimente eventual contradictorii este sinonimă, printr-o fericită reducţie, cu feminitatea.

Se crede – şi nu întotdeauna din comoditate – că sufletul feminin este aproape imposibil de pătruns, că esenţa psihologiei feminine implică o permanentă evadare din tipare, o confruntare cu imprevizibilul, acceptarea schimbării ca o condiţie paradoxală a conservării bogăţiei sufleteşti.

Şi dacă femeia a fost considerată, într-un mod care şi-a dovedit precaritatea, mai conservatoare decât bărbatul, redusă fiind la funcţia casnică, s-a observat cu mai mult sau mai puţin entuziasm cât de fragilă a fost această convingere. Atributele feminităţii se află, în fond, într-o relaţie pe cât de fină, pe atât de stabilă cu ideea de transformare perenă a lumii.

Dar nu e nici bine, nici util să încercăm să aflăm dacă nuanţelor fără hotar li se poate atribui cadrul limitativ al unor idei, ce ar putea fi şi ele preconcepute. Recitalul Virginiei Mirea, un adevărat regal de artă actoricească, exprimând în nuanțele cele mai fine tipologii și caractere atât de diverse, în registru comic sau tragic, ori urmând metamorfozele stilistice ale dramei moderne, este o dovadă a complexității personajului feminin în teatrul universal.

Costin Tuchilă