Fiziologia gustului: Necesara cumpătare

Dintre toate darurile naturale, gustul este cel ce se simte mai bine şi se explică mai puţin, el n-ar fi ce este dacă s-ar putea defini. Acesta este un adevăr pe care noi îl gustăm din plin, uneori din prea plin, deci un adevăr care nu mai are nevoie de mici adaosuri, cum procedăm la bucătărie atunci când vrem să rupem inima târgului, adică a invitaţilor ce ne calcă pragul, pentru a fi prezenţi la masa pregătită cu migală. Fiindcă trecutul este poarta viitorului, de oricare domeniu ar fi vorba, cred că acest principiu se aplică şi în materie de gust. Prin urmare, vă propun să dăm o raită prin bucătăriile veacurilor trecute, ca să înţelegem până unde a ajuns rafinamentul culinar al mileniului trei.

Pe parcursul anului 1338, membrii unui ordin călugăresc din Provence au consumat raţii zilnice de 620 mililitri de vin. Supa figura permanent în meniu şi în special cea de varză, care se consuma de 125 de ori pe an. Carnea se servea de 217 ori pe an. Carne de oaie timp de 160 de zile, carne de oaie şi de vită 5 zile, carne de oaie şi ied într-o singură zi, carne de porc doar într-o singură zi, iar 55 de zile pe an, carne de porc sărată. În 109 zile din an se consumau ouă. Din aceste meniuri observaţi că lipsesc legumele şi fructele, prin urmare lipsesc vitaminele. Ar fi fost totuşi suficiente: un castronaş de lapte, o bucăţică de unt şi o portocală, pentru ca meniul acestor călugări ospitalieri să satisfacă exigenţele unui dietetician din secolul XXI. La final, îmi permit să vă aduc aminte că, indiferent de situaţie, avem nevoie de necesara cumpătare, aşa cum se exprima şi celebrul personaj Pantagruel:

„Nu năvăliţi prea viteji în tartine, copii de trupă ai mesei.

Harnica trudă lăsaţi la blindatele grele ce vin mai pe urmă!”

Cu bine și cu bucurie.

Pușa Roth