Imagini de iarnă

silvia-onisa-iarna-in-maramures

Silvia Onișa, Iarnă în Maramureș

*

Steaua vieţii de Mihai Eminescu

Când norii, palate fantastice negre,

Cu geamuri prin care se vede safir,

Ascult-ale mării lungi cântece-alegre,

Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,

Din ochiu-i albastru se vede o stea,

Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,

C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,

Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,

Ai milă şi stinge lungi zilele mele ¬

Cobori, o, cobori!

isaac-levitan-boulevard-at-evening-1883

Isaac Levitan, Bulevard seara

*

Noapte de iarnă de George Topârceanu

Cad din cer mărgăritare

Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Şi pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă

Streşinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi şi peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare –

Umple noaptea de fantasme

Neclintite şi bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Şi pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, –

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi uşor de fluturi…

Şi din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeţ ciudat răsare…

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoţeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini şoptind grăbit –

Parcă spune-o taină mare

Unui soţ închipuit…

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, şi iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, –

Pare-nduioşat acum…

Visător şi lung priveşte

Casele de peste drum:

Poartă mică… pomi în floare…

O fereastră luminată…

Streşini albe de ninsoare…

Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

„Bulgăraş de gheaţă rece,

Iarna vine, vara trece

Şi n-am cu cine-mi petrece…

Bulgăraş topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, şovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.

dumitru ghiata peisaj de iarna

Dumitru Ghiață, Peisaj de iarnă

*

Ninge! de Otilia Cazimir

Ssst! Micuţa gerului,

Cu mânuţa îngheţată,

Bate-n poarta cerului

Şi întreabă supărată;

– Unde-s stelele de sus?

– Iaca, nu-s!

Vântul rău le-a scuturat

Şi le-mprăştie prin sat.

Uite una: s-a desprins

Dintr-o margine de nor

Şi coboară-ncetişor…

– Oare-a nins?

E un fulg şi-i cel dintâi

Şi aduce-n vânt, ninsoare,

Drumuri albe peste văi,

Râs curat în ochii tăi,

Sănioare,

Zurgălăi…

jean-al-steriadi-peisaj-de-iarna-1922

Jean Al. Steriadi, Peisaj de iarnă

*

Iarna pe uliţă de George Coşbuc

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi de aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc să mi te ţii!

Colo, zgomotoasa gloată,

De copii!

El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să îmbete-n cale

Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna

Pentru micul Barba-cot.

Aţi înnebunit de tot

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata babă a-ntrat în laie

La stăpân.

Ca pe-o bufniţă o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:

Bate, înjură, dă din mâini:

Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?

Nu-i nimic. Copii ştrengari.

Ei, auzi! Vedea i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!

iarna-la-neamt-gheorghe-vanatoru

Gheorghe Vânătoru, Iarnă la Neamț

 *

Miezul iernii de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii

În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;

Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…

E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

ion-andreescu-iarna-la-barbizon-1881

Ion Andreescu, Iarnă la Barbizon

*

Vine, vine iarăşi iarna de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,

Spune o poveste.

Despre marele Iisus,

Spune o poveste.

alexei savrasov iarna1870

Alexei Savrasov, Iarnă

-Frans_de_Momper_-_Winter_Landscape

Frans de Momper, Peisaj de iarnă

le canal de l Ourcq-en-hiver stanislas lepine

Stanislas Lépine, Canalul de l’Ourcq iarna

claude-monet-drumul-spre-giverny-iarna

Claude Monet, Drumul spre Giverny iarna

paul-gauguin peisaj de iarna efect de zapada

Paul Gauguin, Peisaj de iarnă, efect de zăpadă

stefan-popescu-peisaj-de-iarna

Ştefan Popescu, Peisaj de iarnă

aurel-ciupe-iarna-la-cluj

Aurel Ciupe, Iarnă la Cluj

david croitor iarna

David Croitor, Iarna

Grupaj realizat de Puşa Roth

Fiziologia gustului: Varza

Am învăţat de la bunica, de la mama, de la mătuşi, dar şi de la vecinii părinţilor mei că varza se pune la murat imediat după Sfântul Dumitru, ca să fie gata taman de Crăciun pentru delicioasele şi mult aşteptatele sarmale servite cu mămăliguţă, ardei iute etc. Recunosc, am păstrat tradiţia şi am pus varza la murat cu sare, apă, gutuie, hrean, mărar, porumb şi am mai scăpat şi o vărzuţă roşie pentru culoarea rozalie pe care o va căpăta varza. La fel ca mine au procedat mii de oameni pentru că n-a fost zi, şi mă refer la această perioadă, să nu văd cum se cară varza cu sacii, cu trolerul, cu sacoşa sau chiar cu cârca pentru a fi aşezată în butoaiele care au fost, evident, spălate, curăţate şi puse la loc de iernat. Urmează apoi „suflatul verzei” ca zeama să fie clară, ca şampania, cum spun împătimiţii de varză acră, căci fiecare legumă are fanii ei.

Curioasă din fire, m-am aşezat la calculator să aflu de câtă vreme consumă omenirea această legumă, considerată aproape un panaceu universal. Ei bine, am aflat că cea mai veche legumă folosită de om, cultivată încă de la sfârşitul epocii de piatră (de peste 4.000 de ani), varza, are numeroase varietăţi: albă, roşie, creaţă, chinezească, de Bruxelles, de Milano, conopidă, gulie, de frunze. În Europa, este cunoscută de mai bine de 3000 de ani, iar calităţile terapeutice au fost recunoscute încă din antichitate de către Plinius cel Bătrân, Galen, Hipocrate, care recomandă varza cardiacilor, dar şi în dezinterie, precum şi în combaterea ciumei.

Timp de şase secole romanii au folosit-o intern şi extern în tratamentul tuturor bolilor, ca purgativ, depurativ, în cataplasme. Soldaţii îşi pansau rănile cu frunze de varză. Şi astăzi, pe la sate mai ales, se foloseşte frunza de varză drept cataplasmă la genunchi, încheieturi sau chiar la şale, „muiată” cu sucitorul şi stropită cu spirt sau cu oţet.

Rembert Dodens, medicul lui Maximillian al II-lea şi al lui Rudolf, împăraţi ai Germaniei, afirma în lucrarea Istoria plantelor (1557) că „zeama de varză are rol purgativ, sucul proaspăt de varză vindecă ulcerele vechi, frunzele proaspete pisate bine vindecă tumorile…”

Gaspard Bahrein din Bale (1550–1624) scrie în Istoria plantelor că varza are acţiune binefăcătoare asupra „tremurăturilor nervoase ale membrelor” (boala lui Parkinson), curăţă organismul de toxine.

Benedictinul Nicolas Alexandre (1654–1728) menţionează frunzele de varză ca disicative şi vindecătoare ale rănilor şi plăgilor, sucul fiind foarte bun în plăgi şi ulcere. În Evul Mediu, varza era prima legumă plantată în grădina mirilor pentru a face ca iubirea lor să prindă rădăcini.

Procesul de fermentare a verzei în apă şi sare era cunoscut încă din timpurile preistorice, dar a fost descris pentru prima dată în primul secol după Hristos, de către Plinius cel Bătrân. Tehnica de conservare întâlnită astăzi începe să fie aplicată mult mai târziu, între anii 1550–1750, din motive practice. Navigatorii în special au găsit-o extrem de potrivită să le asigure hrana pentru o perioadă mai lungă în peregrinările lor. Cu timpul aceştia aveau să se convingă şi de beneficiile aduse, dintre care cel mai important pentru marinari era protecţia împotriva scorbutului (boala cauzată de lipsa vitaminei C).

Zeama de varză murată este indicată în arsuri, iar seminţele sunt recomandate ca remediu contra viermilor intestinali. De la anul 1700 încoace, medicii, dr. Lemery, dr. Gilbert, dr. Channel, dr. Merat, dr. Lens, dr. Rogues, dr. Blanc etc., pun mare bază pe această plantă în tratarea multor afecţiuni. În România, varza are utilizări terapeutice în medicina umană şi veterinară. Varza intră şi în dieta doamnelor şi domnişoaelor care doresc să-şi păstreze silueta. Cât despre zeama de varză, ea este ideală pentu ciorba de potroace, dar şi pentru a îndepărta mahmureala.

Revenind la prezentul meu, am fost uimită să văd cum o femeie cumpără peste o sută de verze şi am întrebat-o dacă nu i se par prea multe. Mi-a răspuns fără ezitare că iarna e lungă şi că dacă omul sărac nu are varză, fasole, cartofi şi mălai, nu poate trece iarna cu una cu două. Suntem în milenul trei, dar omul de la ţară a rămas cu obiceiurile de acum o sută de ani. Nu ştiu dacă e vorba de bani sau şi de bani, cert este că pe timpul iernii alimentaţia se reduce cam la produsele mai sus enumerate. Sărbătorile de iarnă trec repede şi odată cu ele şi carnea de porc. Rămâne fasolea, rămân cartofii, rămâne varza. Pare o poveste, dar nu e.

Vă propun, doamnelor şi domnilor, să terminăm într-o notă romantică povestea verzei pentru că am ales poezia Supa de zarzavat de Otilia Cazimir. Cu bine şi cu bucurie.

Supa de zarzavat

S-a dus gospodina să ia zarzavat,

Şi vine acasă cu coşu-ncărcat

Cu morcovi,

Cu varză,

Cartofi,

Pătrunjel,

Cu sfeclă,

Cu ceapă,

Că toate-s la fel!

Şi toate încep să se certe pe masă:

– Ba, eu sunt mai dulce! – Ba, eu mai frumoasă!

Dar morcov

Sau varză,

Cartof,

Pătrunjel,

Ori sfeclă,

Ori ceapă, –

Nu-s toate la fel?

Le ia gospodina pe rând să le spele,

Pe urmă le taie bucăţi-bucăţele:

Şi morcov,

Şi varză,

Cartof, Pătrunjel,

Şi sfeclă,

Şi ceapă, –

Pe toate la fel!

Pe oala în clocot capacul tresaltă,

Şi fierb sărăcuţele, fierb laolaltă:

Şi morcov,

Şi varză,

Cartof, Pătrunjel,

Şi sfeclă,

Şi ceapă, –

Fierb, toate la fel!

Pe urmă, tac toate… Ce vreţi să mai spună?

Căci supa-i pe masa, şi-i straşnic de bună!

Pușa Roth