Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (1)

În prima duminică ploioasă din august m-am plimbat, evident cu maşina, prin Cartierul Drumul Taberei, acolo unde locuiesc, cu un gând aproape copilăresc: să văd stadiul lucrărilor de la metrou, magistrala 5, cea care va salva de la cozile infernale de pe dealul Academiei acest cartier de dimensiunile unui oraş. Brusc mi-au venit în minte fragmente de informaţii din istoria Capitalei şi în mod special despre primarii generali care au condus această urbe şi care, mai mult sau mai puţin, şi-au lăsat amprenta asupra oraşului.

M-am întrebat ce ar fi spus primul primar al oraşului Bucureşti, generalul Barbu Vlădoianu, sub mandatul căruia s-a dat în funcţiune prima linie de tramvai trasă de cai, ce-ar fi spus dacă ar fi văzut metroul? Ce întrebare? Dar de ce să nu întreb? Aşa, sau poate doar aşa înţelegem devenirea unui oraş. Dar să revenim la generalul Barbu Vlădoianu care a avut două mandate: primul din august 1864 până în octombrie 1865, iar cel de-al doilea din decembrie 1872 până în luna mai 1873. Oraşul de acum 148 de ani avea 16.000 de case. Primele probleme ale mandatului său au fost inundaţiile din primăvara anilor 1864 și 1865.

În timpul administraţiei Vlădoianu se modernizează Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), se creează Oficiul de Stare Civilă, începe construcţia liniei de cale ferată Bucureşti–Giurgiu şi se dă în funcţiune, aşa cum am precizat, prima linie de tramvai, trasă de cai. Majoritatea acestor realizări a avut loc în cel de-al doilea mandat.

Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că prima atestare documentară a Bucureştiului datează din anul 1459. Vlad Ţepeș scrie un hrisov „în septembrie 20 în cetatea Bucureşti, în anul 6968 (1459)”. Bucureştiul devine reședinţă regală în timpul lui Radu cel Frumos.*) Două secole mai tirziu, Gheorghe Ghica**) mută capitala Ţării Româneşti de la Târgovişte la Bucureşti. În anul 1859, Bucureştiul devine capitala Principatelor Unite. Primăria Bucurestiului a fost înfiinţată pe 7 august 1864, prin aplicarea noii legi comunale, după model francez.

Continuăm istoria primarilor Capitalei reamintindu-vă că timp de un an, 16 martie 1866–1 martie 1867, primăria a fost condusă de Dimitrie C. Brătianu, primul reprezentant al „dinastiei” Brătienilor. Deşi mandatul său a durat doar un an, el a fost martorul unui eveniment major din istoria ţării: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde, de altfel, a ţinut un discurs în faţa a peste 30.000 de oameni veniţi să-l întâmpine pe rege. Alţi primari, altă poveste, aşa, cam ca în O mie și una de nopţi! Glumim şi noi!

Pușa Roth

*) Radu al III-lea cel Frumos, cunoscut și sub numele de Radu cel Frumos, este domn al Țării Românești de patru ori (1462–1473, 1473–1474, 1474, 1474–1475. Este fiul lui Vlad Dracul și vine la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș.

**) Gheorghe Ghica (1600–1664), a fost domnitor al Moldovei: 3 martie 1658–2 noiembrie 1659 și al Munteniei: 20 noiembrie 1659–1 septembrie 1660. Este fondatorul familiei Ghica, fiind albanez de origine din părțile grecești, de condiție modestă și este strămoșul diverselor ramuri ale familiei care va avea un rol important în istoria Munteniei și Moldovei. În noiembrie 1659, este numit în domnia Moldovei Ștefăniță Lupu, în timp ce Ghica trece în Muntenia. Aici, din ordin turcesc, mută capitala la București, dărâmând reședința din Târgoviște.

Din Bucureștiul de altădată: Satele din București (3)

Vlad Voievod cel Tânăr (Vlad al V-lea sau Vlăduț), care a domnit între 1510–1512, emite câteva documente din satul Măgurele, unde se pare că a poposit mai multă vreme. În prima sa domnie (ianuarie 1545–16 noiembrie 1552), Mircea Ciobanul întărește la 2 aprilie 1548 lui „Stroe din Giulești” moșia pe care a cumpărat-o: „toată partea lui Giulea, de la rovina lui Micul până la Colintina.” Este posibil ca toponimul Giulești să provină de la acest Giulea, după cum menționează Constantin Giurescu în Istoria Bucureștilor. Pe harta Principatelor, realizată între 1828–1832 de topografi ruși, sunt menționate trei localități cu acest nume, situate una lîngă alta: „Giuleștii din Deal, cu 52 de case, Giuleștii din Vale, cu 24 de case și Giuleștii Domnești, numiți și udeni, cu 71 de case.”

În aceeași perioadă cu Giulești este menționat satul Fundenii într-un document provenit tot de la Mircea Ciobanul, datat 23 august 1559, prin care voievodul întărește lui Bladovin, „ocină în Fundeni, partea tatălui său Sin, toată”. În acest sat, la 1669 s-a ridicat cunoscuta ctitorie a lui Mihail Cantacuzino, Biserica Fundenii Doamnei.

În apropiere de Fundeni se afla satul Măicănești, menționat într-un document din 12 august 1582, prin care Mihnea Voievod întărește o ocină având următoarele hotare: „de la drumul Măicăneștilor până la drumul Racului și până la apa Colentinei”. Ulterior satul și-a schimbat numele în Turloaia și a fost încorporat în comuna Băneasa. Amintirea sa s-a păstrat în denumirea Pădurii Măicănești de pe teritoriul moșiei Băneasa, consemnată în Marele Dicționar Geografic apărut în 1893, şi în Câmpia Măicăneasca, situată la nord de Bucureștii Noi și la vest de Pădurea Băneasa. Într-un plan topografic din anul 1854, moșia Măicănești este situată la nord de moșia Giuleşti, proprietate a Mănăstirii Sărindar, şi la vest de satul Herăstrău.

A existat şi un al doilea sat Măicănești, pomenit într-un document din 18 septembrie 1560, referitor la o ocină a diaconului Tatomir și a fiilor săi. Acest sat era situat „din jos de București”, după cum se precizează și într-un zapis din 14 decembrie 1662, care face referire la numeroasele vii existente „în dealul Măicăneştilor”. Satul se afla în apropierea Broștenilor și a Cărămidarilor de Jos, după cum rezultă dintr-un zapis întocmit la 12 aprilie 1744.

Pe malul drept al râului Dâmbovița, mai jos de Mănăstirea Radu Vodă se afla satul Grecii sau Grecenii, sat pe care la 30 ianuarie 1577 Alexandru Voievod i-l întăreşte vel-vornicului Ivaşcu Golescul, după cum se precizează în document: „Grecenii de lângă Bucureşti, cu tot hotarul”.

Lângă apa Colentinei, în partea de nord a orașului, existau două sate: Clanța şi Racul, menţionate într-un document de Mihnea Voievod, la 12 august 1582. Satul Clanța se pare că era pe teritoriul Herăstrăului de astăzi și avea şi un alt nume, după cum o atestă un document din 29 aprilie 1626: Pădureții de la Iutele. Lângă el se afla satul Racul, a cărui denumire venea probabil de la numeroșii raci care erau pescuiți în bălțile Colentinei. Undeva, între Herăstrău și Băneasa se afla satul Cârstienești, în care era și o moară renumită.

Pușa Roth