Salonul de Muzică: recital de sonate susținut de Dan Cavassi și Viorela Ciucur

Marţi, 28 februarie 2012, ora 18.30, în Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino din București (Calea Victoriei, nr. 141) va avea loc recitalul susţinut de violoncelistul Dan Cavassi şi pianista Viorela Ciucur. În program: Sonata pentru violoncel și pian, op. 102 nr. 1, în Do major de Ludwig van Beethoven, Sonata pentru violoncel și pian, în re minor de Claude Debussy și Sonata a II-a pentru violoncel și pian, op. 26 nr. 2, în Do major de George Enescu.

Reamintim că 2012 este Anul Debussy: în 22 august se vor împlini 150 de ani de la nașterea compozitorului francez.

Născut în București, fiu al dirijorului şi compozitorului Liviu Cavassi, reprezentând astfel a a patra generaţie de muzicieni ai familiei, Dan Cavassi a urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, la clasa profesorilor Paul Ochialbi şi George Cocea. La Academia de Muzică din București a studiat la clasa prof. George Iarosevici. După încheierea studiilor, lucrează la Paris cu Antonio Janigro, apoi la Geneva cu Pierre Fournier. Din 1984 este prim-violoncelist al Filarmonicii „George Enescu”, unde activează şi în prezent. În paralel cu activitatea în orchestră sau cu apariţiile solistice, este membru permanent al prestigiosului Cvartet „Muzica”, cu care concertează în toată lumea, participând la renumite festivaluri, precum cele de la Salzburg, Bregenz, Roma, Paris, La Rochelle, Belgrad, Edinburg, Cracovia, Bruxelles ș.a. În 1980 pune bazele Cvartetului „Pro Muzica”, recunoscut imediat prin obţinerea mai multor premii naţionale și internaţionale. În tot acest timp a apărut și ca solist în recitaluri cu pian, diverse formații camerale sau împreună cu orchestrele bucureştene (Filarmonica „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio), precum şi cu orchestrele filarmonice din alte oraşe ale ţării (Bacău, Sibiu, Ploiești ș.a.)

Palmaresul său mai cuprinde înregistrări discografice și numeroase înregistrări la radio și televiziune. Între acestea, se cuvine amintită o apreciată versiune a celor două Sonate pentru pian și violoncel de Johannes Brahms, realizată în studiourile Radiodifuziunii Române, împreună cu pianistul Cristian Petrescu. Alături de muzica clasică, Dan Cavassi interpretează în mod curent muzică modernă şi contemporană, colaborând în calitate de solist cu prestigioase formaţii şi orchestre din străinătate, ca Opera din Bonn, Neues Theater für Musik Bonn, „Festival Ensemble” Heidelberg, „Profectio initiative” Freiburg, Ansamblul „Phoenix” din Basel, „Ensemble für Neue Musik” din Zürich etc., împreună cu care a realizat şi înregistrări pentru radio şi CD-uri.

Este membru fondator al ansamblului „devotioModerna” (2005). Împreună cu clarinetistul Cristian Mancaș și pianistul Viniciu Moroianu a pus bazele trio-ului „Pro musica” în 2010.

În 2004 Președinția României i-a decernat Meritul Cultural clasa I.

Viorela Ciucur este absolventă a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti și Doctor în Muzicologie (din 2000). În prezent este conferenţiar universitar la UNMB, catedra de acompaniament. În paralel activează ca profesor asociat la Universitatea din Craiova şi la Universitatea Fairleigh Dickinson din New Jersey, SUA.

Activitatea sa artistică însumează peste 500 de recitaluri de pian solo şi muzică de cameră (la Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Naţional de Artă etc.), peste 100 de concerte cu orchestre din Bucureşti şi din multe alte orașe din ţară.

Este membră a trio-ului „ClavioArte” (alături de Liviu Ailincăi – vioară şi Eugen-Bogdan Popa – violoncel). Are în palmares numeroase premii la competiţii naţionale şi internaționale. Totodată, desfăşoară o susţinută activitate ca pianist acompaniator, în recitaluri sau competiţii, dintre care se detaşează Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia 2003 (doi laureaţi la secţiunea vioară) şi ediţia 2011 (un laureat la secţiunea violoncel). A participat la mai multe festivaluri internaţionale, precum „Zilele Europene ale Muzicii”, (Chişinău), „Rencontres autour de la mélodie française” (Toulouse) ş.a. A făcut turnee în Germania, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, Olanda, Austria, Bulgaria, Moldova, Grecia, precum şi pe continentul nord-american, în SUA şi Canada. Apare în emisiuni TV şi de radio, atât în ţară, cât şi în străinătate, realizând şi înregistrări speciale la Radio România, Radio Moldova, Südwestfunk Baden-Baden (Germania) și apariții discografice (un CD-portret cu lucrări pentru pian la Editura Casa Radio ș.a.). Viorela Ciucur a atras atenția și prin activitatea sa de cercetare muzicologică: patru volume publicate şi comunicări la conferinţe şi congrese internaţionale de specialitate.

Printre cele mai recente realizări se remarcă recitalurile din cadrul Anului Internaţional Frédéric Chopin 2010, organizate în colaborare cu Institutul Cultural Polonez, precum şi recitalul de pian susţinut în noiembrie 2011 la Ambasada României din Washington.