Lansarea Fundaţiei „Henry Mălineanu”

Henry Malineanu

eveniment liber sa spunMiercuri, 18 mai 2016, la ora 18.30, în Aula Palatului Cantacuzino, sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (Calea Victoriei, nr. 141, Bucureşti), va avea loc lansarea Fundaţiei „Henry Mălineanu”, care își propune să vină în sprijinul tinerelor talente muzicale din România. Continuă lectura „Lansarea Fundaţiei „Henry Mălineanu””

Lansare de carte: „Mari arhitecţi bucureşteni. Ion D. Berindey” de Sidonia Teodorescu

sidonia dragusanu ion d Berindey editura vremea

Marţi, 9 decembrie 2014, ora 18.00, la Muzeul Naţional „George Enescu” din București (Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141) va avea loc lansarea volumului Mari arhitecţi bucureşteni. Ion D. Berindey de Sidonia Teodorescu, apărut la Editura Vremea din București. Invitaţi: acad. Dan Berindei, conf. dr. arh. Ruxandra Nemţeanu, lect. dr. arh. Sidonia Teodorescu, Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea. 

Lansarea va fi urmată de un recital susţinut de soprana Angela Şindeli şi de pianista Andra Demidov. În program: lucrări de George Enescu, Claude Debussy, Franz Schubert, Edvard Grieg şi Richard Strauss. 

Seria „Mari arhitecti bucureșteni” din cadrul colecției „Planeta București” a Editurii Vremea a fost deschisă cu un album dedicat arhitectului Ion D. Berindey, semnat de arh. Sidonia Teodorescu. Cuvântul înainte îi aparține acad. Dan Berindei.

Bucureştenii uită adeseori că trăiesc într-un oraş frumos. Aşezare cu prea puţin noroc, Bucureşti a înfruntat, în cei peste 550 de ani de existenţă, vitregia istoriei şi nu mai puţin pe cea a inexorabilului geografic, invaziile, cutremurele, incendiile şi nesocotinţa oamenilor.

A dăinuit. Abia acum 150 de ani a început să-şi contureze un chip, ale cărui trăsături s-au compus organic. Au apărut case, străzi, cartiere cu o identitate bine definită, expresii ale gândirii, idealurilor, gustului unui moment.

Mărturii ale talentului unor arhitecţi, care şi-au însemnat, prin opere de valoare, locul în istoria arhitecturii româneşti.

O asemenea personalitate face obiectul studiului publicat în acest volum.

Membru al unei dinastii de arhitecţi, creator al unor clădiri care s-au constituit în podoabe ale oraşului, Ion D. Berindey a lăsat o operă a cărei complexitate şi frumuseţe se cuveneau a fi investigate.

palatul-culturii-ias

Palatul Culturii din Iaşi

Arhitectul şi-a găsit cronicarul în persoana tinerei arhitecte Sidonia Teodorescu, care a dedicat marelui înaintaş o monografie amplă.

Aşternut pe paginile acestui volum, rod al unor cercetări asidue şi îndelungate în arhive, biblioteci şi colecţii publice şi particulare, studiul aduce date noi, necunoscute nu numai marelui public, ci şi specialiştilor, privitoare la creaţia lui Ion D. Berindey.

De la descoperirea paternităţii, anterior necunoscute, a unor clădiri importante, la analiza arhitecturală a monumentelor şi la prezentarea structurată a biografiei arhitectului, această carte conţine tot ceea ce este necesar unui iubitor al arhitecturii şi al Bucureştilor pentru a înţelege contribuţia lui Ion D. Berindey la dezvoltarea arhitecturii în România şi la făurirea identităţii Capitalei ei.

O lucrare strict necesară în aceste zile de atac masiv asupra patrimoniului monumental al oraşului, ameninţat cu pierderea documentelor sale construite, ferestre către viaţa antecesorilor noştri, mereu deschise, unice în autenticitatea lor. Cu pierderea rădăcinilor care îl susţin în speranţele sale de dezvoltare viitoare.

O carte de citit, de recitit şi de ţinut minte.

Ion D. Berindey

Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831–1884), Ion D. Berindey (1871–1928) a absolvit Şcoala de Arte Frumoase din Paris în anul 1897, urmând, în cei 30 de ani de carieră, să fie autorul unui număr impresionant de clădiri impozante, dintre care unele au devenit în timp adevărate mărturii ale construirii trainice la începutul secolului XX: Palatul Cantacuzino, casa George Assan, Sindicatul Ziariştilor, casa şi observatorul Vasile Urseanu, casa Toma Stelian în Bucureşti, hipodromul de la Băneasa, Palatul Cantacuzino de la Floreşti,  Palatul Culturii din Iaşi.

Sidonia Teodorescu

Sidonia Teodorescu este arhitect, diplomat al Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” (1993), diplomat de master româno-francez Dezvoltare urbană integrată la UAUIM (2007) şi doctor în arhitectură la UAUIM (2013), cu teza Arhitectul Ion D. Berindey, studiu monografic.

În prezent, este lector universitar la Facultatea de Arhitectură a Universităţii „Spiru Haret”, arhitect în cadrul propriului birou de arhitectură şi redactor al revistei „Bucureştiul meu drag”.

Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, al Uniunii Arhitecţilor din România, al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române.

Din Bucureştiul de altădată: Primarii Capitalei (2)

Continuăm, doamnelor şi domnilor, periplul nostru bucureştean, oprindu-ne tot la Primăria Capitalei, mai precis la primari, personalităţi importante care au hotărât, într-un fel sau altul, soarta oraşului, dezvoltarea acestuia şi, evident, modernizarea lui.

Un alt primar al Capitalei, unul dintre cei mai bogaţi oameni din generaţia sa, motiv pentru care a fost supranumit „Nababul”, a fost Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 septembrie 1832, Bucureşti–23 martie 1913, Bucureşti), om politic, jurist, mare latifundiar, preşedinte al Partidului Conservator şi al Consiliului de Miniştri. Cantacuzino a avut o bogată activitate guvernamentală şi parlamentară, remarcându-se şi în funcţiile de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi preşedinte al Senatului României.

Gheorghe Grigore Cantacuzino era descendentul unei vechi familii boiereşti, mari proprietari de pământ. Părinţii săi erau marele vornic Grigore Cantacuzino şi Luxiţa Creţulescu. După terminarea studiilor în străinătate, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a întors în ţară, colaborând la unele publicaţii precum „Revista Română” şi „Revista Dunării”. În 1862, se înscrie în magistratură, fiind judecător la Tribunalul Ilfov şi membru al Curţii de Apel Bucureşti. În 1864 îşi prezintă demisia din această funcţie, ca semn de opoziţie faţă de politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, se iniţiază în francmasonerie şi activează în „monstruoasa coaliţie”. După abdicarea domnitorului, Cantacuzino revine în magistratură şi este numit preşedinte de secţie la Curtea de Apel Bucureşti (18 aprilie 1866). Îşi începe cariera politică în calitate de deputat de Prahova în Adunarea Constituantă din 1866. În perioada mai 1869–ianuarie 1870 este primar al Capitalei. El a renunţat la salariul ce i se cuvenea pentru această funcţie şi pe propria cheltuială a ridicat pe Câmpia Filaretului o fântână care îi poartă numele (azi în Parcul Carol). Sigur, Gheorghe Grigore Cantacuzino este un exemplu pentru alţi primari sau politicieni, poate şi numai pentru simplul gest de a lăsa ceva care să reamintească trecerea lui prin istoria oraşului. Oare câţi politicieni i-au urmat exemplul de a renunţa la banii ce li se cuveneau în favoarea oraşului? Vorba cântecului : „Cine, cine / E albastru cu buline?”

Dar să continuăm povestea acestui primar generos, a acestui politician care s-a zbătut să realizeze ceva pentru ţara lui. Timp de două mandate activează ca ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Lascăr Catargiu. Principala sa preocupare a fost dezvoltarea reţelei de căi ferate şi lucrările la poduri şi şosele. Activitatea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino nu se rezumă numai la atât, pentru că Palatul Cantacuzino, situat pe unul dintre cele mai vechi bulevarde ale Capitalei, Calea Victoriei (Podul Mogoşoaiei), construit în primii ani ai secolului XX de arhitectul I. Berindey, într-un stil ce imbină academismul francez cu amintiri ale rococo-ului şi accente decorative de Art Nouveau, i se datorează. Palatul este cunoscut şi sub denumirea de „Casa cu lei” datorită celor două statuete împunătoare aflate la intrare. În anul 1956, Palatul Cantacuzino a devernit Muzeul Memorial „George Enescu”. Muzeul expune documente şi obiecte personale ale muzicianului. Aici se află, alături de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome şi medalii ce i-au fost conferite, printre care şi Medalia de Onoare a Legiunii Franceze. În decembrie 1939, Maruca Cantacuzino, fosta soţie a fiului mai mare al Nababului, se căsătoreşte cu George Enescu.

Doamnelor şi domnilor, câte surprize oferă istoria! Imprevizibila istorie!

Puşa Roth