Poezia săptămânii: ”Cei trei” de Lucian Dumbravă

Tizian Adam si Eva cca 1550 Prado

Cei trei

Şarpele a mâncat din pomul cu mere,poezia saptamanii rubrica liber sa spun
Eva a muşcat dintr-un măr,
Adam a mâncat mărul Evei,
până la sâmburi, atât,
până la sâmburi. 

apoi s-a scris
şi a rămas scris
să se urască unul pe celălalt,
Şarpele să picure venin
în gleznele oamenilor,
oamenii să zdrobească, după apus,
capul Şarpelui, cu călcâiul gol;
el să o invidieze pe ea
pentru că munceşte mai puţin,
ea să-l pizmuiască pentru că nu naşte. 

s-a mai scris să fie pedepse,
astfel,
cei trei compatrioţi
au ajuns să îl urască pe un al patrulea
din care un vultur rupe
carne şi sânge. 

scris a rămas
să nu se mai cerceteze nimic,
frica a pus stăpânire pe fiinţe,
ochii le sunt goi de adevăr,
tulburi,
îngroziţi. 

nimeni nu mai vrea,
nu, nu, nu!… 

în fiinţe
se usucă merii.

Lucian Dumbravă

iulie, Portimão, Rua Carlos da Maia

Lucian Dumbravă
Lucian Dumbravă

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

Poezia săptămânii: „Bis la Paradis” de Marius Robu

vigee-lebrun-raymond 1786

Bis la Paradispoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Ce mult aș vrea să mă mai nasc o dată
Ca să te întâlnesc la timpul tău
Și să-ți adulmec visele de fată
La vremea lor, fără păreri de rău.                 

Să nici nu știi să spui că-ți pare bine,
De fapt să nu știi cum să ți se pară
Venirea mea, pe lume, lângă tine,
Când crezi că se mănâncă tot ce zboară. 

Ce mult aș vrea să mă mai nasc o dată,
Să te privesc zburând, fără să știi
Că zbori, cum n-ai făcut-o niciodată,
Neîntâlnindu-ne fiind copii.

Marius Robu 

18 iunie 2013

Marius Robu

Marius Robu

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Memo

istoria tutunului din antichitate fumat pipa tigara

Istoria tutunului (1)

memo pusa roth istoria tutunului partea intaiPoate că o să vă mire subiectul, poate că nu, dar eu, recunosc, duhănesc şi îmi promit mereu că n-o să mai „beau” tutun, deşi e vorbă-n vânt, doamnelor şi domnilor. Aşa că o să atac direct subiectul, fiindcă pe pământul acesta sunt fumători câtă frunză şi iarbă. Tutunului, țigării sau pipei li s-au dedicat catrene, ele făcând parte din universul nostru cotidian. Nu ştiu dacă toţi poeţii care au „nemurit” ţigara erau neapărat fumători, dar cu certitudine au recunoscut-o ca pe o prezenţă în viaţa oamenilor. Am ales în acest sens o poezie de Jacques Prévert în traducerea lui Gellu Naum, intitulată Cafeaua de dimineaţă:

El şi-a pus cafeaua

liniştit în ceaşcă,

laptele l-a pus

în ceaşca de cafea,

zahărul l-a pus

în cafeaua cu laptecafea tigara scrumiera

şi cu linguriţa

l-a amestecat.

A băut cafeaua,

ceaşca a lăsat

fără să-mi vorbească.

A scos o ţigară,

a fumat tăcut,

s-a jucat cu fumul

– cercuri a făcut –

a pus, calm,

tot scrumul

într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.fum de tigara

Fără să mă privească.

şi s-a ridicat,

şi-a pus pălăria

cu un gest distrat,

şi-a luat pe umeri

mantaua de ploaie,

pentru că ploua,

apoi a plecat.

A plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.

Fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns

fruntea grea în palme

şi am plâns…

am plâns…)

Ei, doamnelor şi domnilor, de la poezie trecem totuşi la proza vieţii, la damnata sau, de ce nu, romantica ţigară, cea care a cucerit lumea mai repede decât orice altă invenţie, ceaa ce i-a determinat pe producătorii de ţigări să se întreacă în a-şi boteza produsele cu nume sofisticate, dar foarte sonore, menite să atragă fumătorul.

imagine cu tigari

Cercetând documente şi informându-mă „pe surse”, ca să fiu în ton cu moda, există dovezi că tutunul a început să fie cultivat în America acum 6.000 de ani, iar din surse istorice aflăm că prin mileniul al III-a î. Hr., în cealaltă parte a lumii, egiptenii foloseau în ritualuri fumul, arzând ierburi şi tămâie în ceremoniile sacrificiilor. În urma cercetărilor, în mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări asupra prezenţei acestei plante.

frunze de tutun uscate

Primele semne ale practicii actuale a fumatului apar în civilizaţiile maya şi aztecă prin secolul I î. Hr., când frunzele de tutun erau răsucite sau erau îndesate în vlăstare rigide de bambus. Ştim sigur că în civilizaţiile amerindiene, atât din America de Sud, cât şi America de Nord, oamenii au fumat punându-şi tutunul în pipe sau l-au folosit pentru otrăvirea vârfurilor săgeţilor, numindu-l petum. Indigenii îl cultivau în insulele Tobago (Antilele Mici), incaşii şi aztecii îl fumau zilnic sau la marile sărbători religioase. Grecii şi romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi piperul, eucaliptul, menta. Pentru că „pachetul” de informaţii este consistent, am să mă opresc aici, nu înainte de a crea un alt moment dedicat poeziei, poate un moment de răgaz, eu nu spun răgaz de o ţigară sau de o pipă, fiindcă e interzis fumatul cam peste tot şi nu vreau să supăr pe cineva (nu aceasta e intenţia mea!) ci un răgaz de a citi un sonet semnat de Charles Baudelaire, din volumul Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş, apărut la Editura Art în 2010:

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.

Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;

Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;

Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi

Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,

Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,

Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,

Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.

Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,

În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:

O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

Pușa Roth

Concert Ovidiu Mihăilescu şi trupa Joi

Vino duminică, 21 octombrie 2012, în clubul Prometheus din Bucureşti, începând cu ora 20.00. Hai să scriem împreună un colţişor de istorie muzicală reală.

Timp de o oră nu-ţi fă probleme cu banii! Îţi luăm de pe cap grija asta şi ţi-o împrumutăm pe mătuşa „Tamara”. Te ducem „La Mare” şi la cursuri de „Tantra Yoga”, mâncăm frişcă şi „Căpşuni”, îl luăm la întrebări pe „Cowboy-ul Nelu”, ne-amintim de „Lili”, intrăm în „Rondul de Noapte”, mergem “„În Paradis” cu „Ioana”, ce mai… te vei simţi „Tânar şi Liber”. Avem şi… piese noi! Tot noi!

La Prometheus calitatea-i înainte de toate, de aceea numărul locurilor este restrâns! Te sfătuim aşadar să-ţi faci o rezervare la numerele: 021.33 666 38 si 021.33 666 78.

Preţul biletului este de 15 lei (ca peste tot) şi te alegi cu o seară pe cinste şi-un loc în videoclip! Ce părere ai?

De la Ovidiu Mihailescu, Puiu Creţu şi Ciprian Diaconu.

O carte palpitantă despre paradis şi infern: „Omar cel orb” de Daniela Zeca

Joi, 18 octombrie, la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti va avea loc lansarea noului roman al Danielei Zeca, Omar cel orb, autoarea bestsellerurilor Istoria romanţată a unui safari (Polirom, 2009; ediţia a II-a, 2011) şi Demonii vântului (Polirom, 2010). Omar cel orb a apărut în colecţia „Ego. Proză” (coordonator Lucian Dan Teodorovici; şi în ediţie digitală) a Editurii Polirom. Cartea va fi prezentată de Alex. Ştefănescu și Alexandru Bălăşescu. Moderator: Daniel Cristea-Enache.

Cu acest prilej va fi proiectat şi filmul documentar de televiziune Focul lui Zarathustra, realizat de autoare. Director de imagine: Mihai-Adrian Buzura; editor imagine: Ionuţ Andrei; redactori: Cristina Dănilă, Radu Dănilă.

Evenimentul se va încheia cu trei piese muzicale în primă audiţie ale maestrului Grigore Leşe. Intrare liberă.

Exotismul oriental ori febra pasiunii din Istoria romanțată a unui safari sau din Demonii vântului lasă loc în noul roman lucidităţii amare faţă de lumea controversată şi uluitoare a Iranului contemporan.

Omar cel orb este o carte palpitantă despre paradis şi infern, iubire, credinţă şi moarte, prin care Daniela Zeca anulează un mit: acela care ne convingea că un autor scrie cel mai bine despre lucrurile, evenimentele sau oamenii care îi aparţin în mod nativ.

Acest ultim roman al trilogiei orientale, semnate de prozatoare, afirmă răspicat că, în mileniul al treilea, subiectele, dar şi problemele lumii globale sunt ale tuturor şi nu le putem rezolva decît împărtăşindu-le.

Daniela Zeca: „E îndeajuns ca un om – singur pe un fundal – să înceapă să se gândească la ale lui, pentru ca eu să văd mai întâi lumea care a amuţit lângă el, zvonurile şi ceţurile, ceea ce îl face să fugă ori să se apere şi ceea ce îl compune, numărându-l ca pe un chip alături de ceilalţi. Fiindcă mă captivează lumea care pătrunde în om, precum sărurile se lasă în apă, înainte de a-i şti împotrivirile sau îmbrăţişările lui de făptură neconsolată.”

Daniela Zeca este absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. La sfîrşitul anului 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-şef al redacţiei Literatură Arte, apoi directorul canalului TVR Cultural.

Daniela Zeca

A mai publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanţată a unui safari (roman, Polirom, 2009), Demonii vântului (roman, Polirom, 2010) şi Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011).