Un demers inițiatic

Plongeon intime dana sismanian cronica literara de christian tamas

cronica literara liber sa spunRecentul volum de poezie al Danei Șișmanian, Plongeon intime, apărut la editura pariziană Éditions du Cygne, constituie o confesiune plină de naturalețe, un parcurs existențial-simbolic dat la iveală prin tensiunea imaginii, o radiografie a propriei condiții umane și poetice exprimate cu o luciditate amară: „Chamans nous sommes/ prêtres sacrés/ prophètes rois mages sauveurs/ et quoi après/ non ma voix n’est rien/ de tout cela/ je vis nulle part/ n’habite pas mes poèmes/ ai marre du mythe de la Femme/ fais fi des bons sentiments/ l’amour surtout m’insupporte/ trop de regorgements/ cherche la nue vérité/ fatigue manger/ colère tous les matins/ au journal télévisé/ boulot/ cuisiner en week-end/ s’endormir devant la télé allumée/ insomnie/ heures de petit-matin devant l’ordi/ poèmes furtifs/ dé-coutures/ s’agit pas de dire quoi que ce soit/ s’agit pas de dire/ sauf si tu es investi/ de parler pour quelqu’un/ sinon/ mieux vaut juste laisser/ tes paroles choir/ telles des pierres sans forme/ dans une eau noire/ et pour le reste de ma nuit blanche/ efforce-toi de rester/ immobile” (Prière de nuit blanche).

paul-gauguin-peisaj-de-iarna-efect-de-zapada

Paul Gauguin, Peisaj de iarnă, efect de zăpadă

De o sinceritate aparte, poemele Danei Șișmanian surprind prin profunzimea introspecției dezvăluită treptat de cadența versului, pe măsura înaintării în labirintul interior prin meandrele căruia sufletul alunecă în hăul trupului înaintînd spre moarte: „mon corps est un puits/ j’y glisse/ y puisant ma mort/ inépuisable/ surtout le cerveau/ est riche de cette eau vide/ dont on peut/ à l’ifini/ remplir son seau” (Pensées collatérales).

Într-o realitate apăsătoare și goală, unde rațiunile ultime nu-și mai găsesc locul, rămâne, ca unică eliberare, poemul, încă ascuns, nucleul transcendental din care se revarsă spontan, parafrazându-l pe Wordsworth, un torent de trăiri, ale căror latențe însă reușesc cu greu să spargă barierele apăsătoare și sufocante ale cotidianului: „Un poème manque/ il est là quelque part sous la main/ mais tu ne le sens pas/ tu le devines seulement/ en fait tu devines son absence/ maternelle/ tous les espoirs s’y fourrent/ tous les désespoirs/ toutes les colères toutes les joies/ il reçoit tout supporte tout/ ne te rend rien/ jaloux de ses trésors virtuels/ te laisse toujours au seuil/ affamé/ l’esprit hagard/ l’œil vagabond/ l’ouïe endormie/ mendiant ta pitance// parfois il te jette/ quelques miettes” (Manquant).

piet mondrian copac gri

Piet Mondrian, Copac gri

Discursul poetic complet, de idei și de atmosferă, cu imagini frapante, antinomice, natural-ostentative, dublat de o scriitură aproape alchimică, dar totuși clară, marcată de pregnanța sensurilor și de precizia metaforei, transformă „plonjonul intim” al Danei Șișmanian într-un demers inițiatic, într-o traversare vertiginoasă a Maelström-ului de senzații și de culori primare, în scopul atingerii străfundurilor sinelui ca punct de echilibru, plasat în timp și spațiu, între cer și pămînt, în căutarea libertății care înalță.

Christian Tămaș

  

Calendar: Cinematograful Lumière

cinematograful fratilor lumiere primul aparat de filmat 1895

calendarÎn urmă cu 119 ani, într-o zi de 13 februarie, a fost brevetat „Cinematograful Lumière”, un aparat de filmat, de proiecție și de copiat, realizat de frații Louis și Auguste Lumière (în imaginea de mai sus). Peste câteva luni, în decembrie 1895, avea loc prima proiecție cu public la Paris, un film documentar intitulat La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon.

fratii lumiere

Frații Lumière

Încărcat cu un film fotosensibil, Cinematograful, aparatul fraților Lumière, putea înregistra imaginile, funcționând astfel, practic, ca o cameră de filmat. În 13 februarie 1895, invenția a fost brevetată.

Cu el Louis a realizat la 19 martie 1895 primul său film, Ieșirea din Uzina Lumière la Lyon, cu o durată de 45 de secunde.

primul film din istoria cinematografului fratii lumiere

Dupa câteva proiecții private, mai ales în fața societății pentru a încuraja industria internă și în fața profesorilor de la Sorbona, frații Lumière organizau, în 28 decembrie 1895, prima reuniune publică de Cinematografie, eveniment istoric care a avut loc în Salonul indian de la subsolul Grand Café, Hotel Scribe din Paris (14, Boulevard des Capucines). Nu au participat însă decât treizeci de persoane, presa nefiind de față. Dar, fără nici o campanie publicitară, vestea s-a răspândit din gură în gură, așa încât, după câteva zile, un public numeros a venit să vadă „minunea.”„Am rămas cu gura căscată în fața acestui spectacol, de-a dreptul stupefiați”, mărturisea prestigitatorul Méliès, prezent la cafenea în acea faimoasă seară de decembrie. „Cei care s-au hotărât să intre, au plecat de la cafenea un pic dezorientați. Au revenit în zilele următoare, luându-i cu ei pe toți cunoscuții de pe bulevard”, își amintea Clément-Maurice, Cinematograful a fost văzut de îndată ca un aparat capabil să captureze viața.

Annie Muscă

La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon

http://youtu.be/HI63PUXnVMw

Alte detalii: Institut Lumière – La Villa Lumière

Une brève histoire Lumière

Editura Ars Longa la Paris

editura ars longa seara literara paris

eveniment liber sa spunSâmbătă, 12 octombrie 2013, la ora 19.30, la Librăria „La Lucarne des Écrivains” din Paris (115, rue de l’Ourcq), va avea loc Seara literară a Editurii Ars Longa, intitulată D’une langue à l’autre. Cu această ocazie va avea loc lansarea volumelor: Psaumes de Dorel Vișan, ediție în limba franceză a Psalmilor, traducere și prefață de Christian Tămaș (volum apărut în colecția „Perseide”); Théâtre / Teatru de Denis Emorine, ediție bilingvă franceză–română, traducere de Flavia Cosma, prefață de Oltița Cîntec (volumul cuprinde piesele Sur le quai / Pe peron și Après la bataille / După bătălie și a apărut în colecția „Teatru&Teatru”); Le Silence blanc de Christian Tămaș, ediție în limba franceză a Liniștii albe (colecția „Perseide”), carte distinsă cu Prix Naaman, Liban, în 2007 (versiunea în limba engleză) și cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (filiala Iași), în 2008 (versiunea în limba română).

Participă Dorel Vişan, Denis Emorine, Christian Tămaș, Brândușa Tămaș, director al Editurii Ars Longa din Iași. Invitaţi: actorii: Delphine Haslé și Romain Jouffroy, care vor citi fragmente din cărțile prezentate. Moderatori: Dana Shishmanian și Armel Louis (patronul librăriei).

Detalii: Seară literară.

Expoziţie Ştefan Luchian la Muzeul Naţional Cotroceni

eveniment expozitie stefan luchian muzeul cotroceni

eveniment liber sa spunMuzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 12 iunie 2013, ora 18.00, în Spaţiile Medievale, vernisajul expoziţiei Ştefan Luchian – univers artistic.

Organizată în colaborare cu 16 prestigioase instituţii din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, Muzeul de Artă, Braşov, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Regiunii Porţile de Fier Drobeta-Turnu Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea – Muzeul de Artă, expoziţia este prilejuită de împlinirea a 145 de ani de la naşterea celui care a fost numit „poetul plastic al florilor”.

stefan luchian autoportret

Autoportret

Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868 la Ştefăneşti (jud. Botoşani), iar din 1873 s-a mutat împreună cu familia la Bucureşti, urmând clasele primare la Gimnaziul Sf.Sava.

Din 1885, Ştefan Luchian, a cărui vocaţie de pictor s-a manifestat încă din copilărie, s-a înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1889. În toată această perioadă de formare, maestru i-a fost Nicolae Grigorescu. În 1889 a plecat la München, unde a studiat două semestre la Akademie der Bildenden Künste, după care, în 1890 a revenit în ţară, participând cu lucrări la expoziţia organizată la Ateneu de asociaţia Cercul Artisitic.

albastrele flori luchian

Albăstrele

În cursul anului 1892 Ştefan Luchian a plecat la Paris, unde a studiat la Academia Julian, lucrând cu W. Bouguereau şi Tony Robert-Fleury, fiind influenţat de pictorii impresionişti Manet și Degas. În 1894 a expus opt lucrări la Expoziţia artiştilor în viaţă, deschisă la Ateneu, prilej cu care a fost premiat cu medalia a III-a. În februarie 1898 a deschis expoziţia Societăţii Ileana, unde a participat cu 20 de lucrări, pictura sa fiind întâmpinată elogios de critică, iar în cursul anului 1900 a participat cu două pasteluri la Expoziţia Universală de la Paris.

cap-de-fata luchian

Cap de fată

În cursul anilor 1901–1902 s-au manifestat primele semne ale bolii care l-a răpus – o afecţiune a măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă – care, după ameliorări trecătoare, alternând cu noi agravări, l-a lăsat infirm pentru tot restul vieţii. Luchian a continuat să picteze, participând la expoziţii personale şi de grup şi fondând, alături de alţi artişti, societatea „Tinerimea artistică” (1901), la ale cărei expoziţii anuale va participa în mod constant. Din 1909, Ştefan Luchian a fost ţintuit în fotoliu, reuşind totuşi să creeze opere nemuritoare.

Către sfârşitul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate, punând pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. După ani de luptă cu boala şi de suferinţă, Ştefan Luchian s-a stins din viaţă la 28 iunie 1916.

stefan luchian violete

Violete

Expoziţia organizată la iniţiativa Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde un număr de peste 100 de lucrări de o mare valoare patrimonială, evidenţiind în remarcabile uleiuri pe pânză şi carton, pasteluri, acuarele, cărbune, tuş şi creion întreaga tematică a creaţiei lui Ştefan Luchian: flori, peisaje, portrete, natură statică, nuduri. În expoziţie se află şi obiecte personale ale pictorului: şevalet, penel, cutia de culori, scaun, bască, alături de un bust al artistului, semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea.

Printre lucrările ce sintetizează opera sa şi care se regăsesc în cadrul expoziţiei amintim: Autoportret (acuarelă), Autoportret (u/c), Portretul lui Mihai Eminescu (cărbune), Trandafiri (pastel), Trandafiri albi (u/c), Anemone (pastel, 1905), Garoafe (u/c), Crizanteme în vas (pastel), Albăstrele (u/c), Maci şi spice în ulcică (u/p), Natură moartă – flori (u/p), Mere (u/p), Vişine (acuarelă 1902–1904), Femeie cu pălărie roşie şi voaletă (pastel), Roşior (Ofiţer român călare, u/p), Margine de crâng (u/p), Peisaj (pastel), Car cu boi dejugaţi (pastel), Păstoriţa (u/c), Nud culcat în peisaj (acuarelă), Vara şi Toamna (schiţe pentru panouri decorative în vederea decorării casei lui Victor Antonescu, din anii 1900–1901) etc.

luchian-anemone

Anemone

Expoziţia Ştefan Luchian – univers artistic continuă proiectul iniţiat de Muzeul Naţional Cotroceni, legat de readucerea în atenţia marelui public a unor opere de o inestimabilă valoare, semnate de mari clasici ai picturii româneşti: Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12 iunie–31 august 2013, de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.30.

stefan luchian portret safta-florareasa

Safta florăreasa

Expoziţia beneficiază de un album color, care va putea fi achiziţionat de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30–17.30.

Vernisajul va fi urmat, la ora 19.00, de un concert cu lucrări semnate Johann Sebastian Bach – compozitorul preferat al pictorului Ştefan Luchian – susţinut de Marin Cazacu – violoncel, Simina Croitoru – vioară, Clementina Ciucu – pian.

Stefan-Luchian-Portret-de-femeie

Portret de femeie

Partener principal: Apa Nova. Parteneri: Konica Minolta, Banca Transilvania, Generali.

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti fm, Agenţia de presă Rador, Şapte Seri, ArtOut, Căminul, Port.ro, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo, Modernism.ro., TVCity.

Ştefania Ciubotaru

Relaţii Publice

021.3173106

relatiipublice@muzeulcotroceni.ro

Pascal Bruckner lansează la București un nou roman

pascal bruckner

eveniment liber sa spunBinecunoscutul autor Pascal Bruckner se va întâlni cu cititorii joi, 4 aprilie 2013, ora 18.00, la Librăria Cărturești-Verona din București, unde va avea loc lansarea celui mai recent roman al sau, Casa Îngerilor, apărut la Editura Trei, în traducerea lui Doru Mareş. Alături de Pascal Bruckner vor fi prezenți: criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu și directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Marculescu.

Casa Îngerilor este primul roman pe care Pascal Bruckner îl scrie după aproape șapte ani.

Casa Îngerilor ne poartă într-o călătorie înfiorătoare și fascinantă prin tenebrele Parisului. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane și a contrastului izbitor dintre viața „civilizată” și cei aflați pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă. „Celălalt Paris” e un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor.

„Intră în această Casă a Îngerilor, care atinge punctul nevralgic al societăţii contemporane, scoţând în evidenţă ipocrizia tuturor, de la cinici la binefăcători şi de la boemi la cei implicaţi în cauze umanitare. – „L’Express”.

casa ingerilor

Casa Îngerilor ne invită să medităm la condiţia celor fără adăpost, la oamenii invizibili de pe trotuare, precum şi la nevrozele fiecăruia dintre noi.” – „Le Point”.

„O fabulă necruţătoare despre sărăcia cruntă cu care se confruntă omenirea în zilele noastre.” – Evene.fr.

Când cerşetorii devin îngeri…

Antonin Dampierre, în vârstă de treizeci de ani, foarte preocupat de înfăţişarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel puţin, aşa pare. Lucrează într-o agenţie imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacţie din pricina a doi beţivi, se repede la unul dintre ei şi îl omoară în bătaie.

Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerşetori. Aşa că îşi începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaşte pe Isolde de Hauteluce, un fel de mamă a răniţilor. Va reuşi această eroină dedicată întru totul umanităţii să-l salveze pe Antonin de el însuşi?

Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ.” – Pascal Bruckner.

emile claus saracie

Émile Claus, Sărăcie

Pascal Bruckner este autorul mai multor romane, dintre care bestsellerul Luni de fiere, Copilul divin sau Hoții de frumusețe, precum și a numeroase volume de eseuri: Paradoxul iubirii, Euforia perpetuă, Mizeria prosperității, Tirania penitenței sau Noua dezordine amoroasă (scris în colaborare cu Alain Finkielkraut). Toate aceste cărți au apărut în traducere românească la Editura Trei.

Forța implacabilă a destinului: Dalida

 Dalida-80-ani-de-la-nastere

În memoria celor  80 de ani de la naşterea artistei

„Seigneur Dieu, pourquoi m’as-tu abandonnée?!…

J’ai faim, j’ai soif, j’ai froid, je n’ai plus de boussole […]”

Dalida

valorile trecutuluiEgipt, Cairo, 17 ianuarie 1933–Franţa, Paris, Rue d’Orchampt, numărul 11 bis, 3 mai 1987… Venită din interiorul uriaşei civilizaţii egiptene pasionate cu deosebire de scris, arhitectură şi culoare, Yolanda Gigliotti sau, simplu, Dalida a reprezentat ea însăşi, prin forţa artei sale, un alt copil frumos, cu oarecari înclinaţii faustice însă, al sacrului fluviu Nil, cadorisindu-şi cu multă naturaleţe şi căldură auditoriul aidoma unui disc solar ce răsare şi apune ciclic din aceleaşi două puncte fixe ale Pâmântului spre a împrăştia în mod necondiţionat tuturor fiinţelor lumină şi viaţă… O călătorie de o jumătate de secol către propriul eu, a uneia dintre renumitele interprete ale muzicii secolului XX, un traseu artistic marcat involuntar de aripa perversă a gloriei, dar prăbuşit, în acelaşi timp, sub aspect uman, în braţele durerii bine ascunse în spatele unei priviri inteligente ori a zâmbetului scenic de convenienţă. Parteneri de viaţă precum Luigi Tenco, Lucien Morisse (fostul soţ) şi Richard Chanfray au umbrit prin acţiunea lor suicidară ceea ce părea la început a fi un drum al armoniei individuale şi al succesului grandios.

În ideea de a oferi o modalitate de comunicare cât mai originală şi diversificată muzicii cuprinse în repertoriul său extins, Dalida a ştiut să construiască în cheie personală unică un arc intercultural de o complexă vizibilitate, desfăşurat într-un spaţiu de manifestare a creaţiei artistice nesupus niciunei frontiere limitative din punct de vedere conceptual. O premieră interesantă, am putea spune, în contextul controversatului veac XX, dacă ne raportăm la capacitatea cântăreţei franceze de a desluşi cu inteligenţă şi pasiune ceea ce exista cu adevărat dincolo de misterul aparent al patrimoniului muzical caracteristic câtorva cunoscute popoare ale lumii (şi îi amintim aici pe greci, italieni, francezi, arabi, spanioli, cubanezi, germani ş.a., a căror esenţă muzicală a vibrat întotdeauna cu singularitate şi căldură în glasul fermecător al Yolandei Gigliotti).

dalida nil sena

Prospectarea propriei sale lăuntricităţi a fost întotdeauna condiţia sine qua non a definirii complete ca interpret vocal a fermecătoarei Dalida. Ea a căutat ca nimeni alta perfecţiunea în artă şi în iubire, deşi acest din urmă tărâm atât de tainic al fibrei omeneşti a refuzat să i se dăruiască în mod total de-a lungul tumultuosului ei destin. Şirul sinuciderilor cu temei nedescifrat din preajma sa au determinat-o să-şi înece definitiv viaţa în chinul ucigător al autodamnării. Lăsată a rătăci de una singură pe cărarea întunecată a suferinţei şi a interogaţiilor lipsite de răspuns logic şi firesc, Dalida a încercat din răsputeri să-şi ascundă lacrimile şi neodihna sufletului în acordurile, nevindecătoare de această dată pentru ea, ale muzicii. Era un fel de urlet mut al deznădejdii ca stare interioară de a fi, al clocotului puternic al unei inimi străpunse deja de aripa morţii iminente, un portret semnificativ, testamentar, am spune noi azi, al întregului său parcurs artistic ce poate fi aşezat indubitabil sub auspiciile cuvintelor articulate muzical chiar de către ea însăşi: Seule avec moi… Şi avea mare dreptate să rostească asemenea cuvinte, fiindcă, până în ultima clipă de viaţă, Dalida a încercat, fără succes de această dată, să convieţuiască cu îngrozitorul coşmar al sinuciderii apropiaţilor săi, coşmar care va deveni destul de rapid unul real şi pentru ea însăşi, fatidica noapte de 2 spre 3 mai a anului 1987 acoperind pentru totdeauna cu o cortină grea şi catifelată, de un negru intens, toată strălucirea ilustrei interprete pariziene. Discul solar al Nilului îşi înceta, astfel, definitiv, la ceasul acelor târzii momente nocturne, telurica lui cale plină, deopotrivă, de glorie şi de spini. O ieşire din scenă cu iz oarecum faustian, calculată însă, a unei zeităţi a cântecului francez care veghează acum în tăcere, de la înălţimea albei şi impunătoarei sale statui din Montmartre, timpul fizic al lumii şi veşnicia…

dalida mormant montmartre

Mormântul cântăreței Dalida, Cimitirul Montmartre din Paris

În contextul unui timp al imaginii construite pe temelia demonică a agresivităţii plurivalente, putem afirma că Dalida s-a reprezentat, de fapt, cu putere numai pe sine însăşi, fără a se raporta vreodată la licărirea de elemente decorative înfipte deloc la întâmplare în ocazionalul său veşmânt scenic. Asemeni unui mim perfect, cu mâinile dezlănţuite spre lumină şi rugă, această seducătoare interpretă a fost în toate etapele vieţii sale artistice (etapa Yolanda Giglotti, etapa Dalida şi cea ultimă) imaginea propriului ei suflet. O Marie Magdalenă modernă a secolului XX – desprinsă parcă de undeva, din inovatoarea pictură manieristă a misteriosului El Greco –, privind hamletian la vasta deşertăciune a lumii cuprinsă peDalida profil de-a-ntregul ei în ţeasta înnegrită, dar aplecându-se, despletită şi cu umilinţă, în faţa Cristosului străpuns la mâini şi picioare de cuiele reci ale eternului păcat ancestral al umanităţii…

Într-o lume care îşi adoră idolii şi îşi răstigneşte la fiecare margine de drum Mântuitorul, cu prezenţa sa aproape ireală pe orice scenă a lumii, Dalida nu a însemnat deloc întruchiparea luciferică a teribilei maşinării a divertismentului occidental (care a şi împins-o, printre altele, către suicid). Parte componentă, până la urmă, a acestui sistem perfid şi superficial al formelor fără fond, interpreta de la poarta piramidelor faraonice a sfidat prin însuşi modul ei artistic de a exista legile lui întunecate şi strâmbe. Deşi era o persoană peste care aripa gloriei scenice îşi aşezase cu repeziciune duhul, Dalida s-a numărat însă printre acei puţini slujitori ai cântului pe deplin conştienţi de efemeritatea acestui fast cromatic construit cu minuţie, reducând arta în ansamblul ei la farmecul pieritor al iluziei descompuse a vieţii. Ştia că totul va avea un sfârşit pentru ea într-o bună zi, iar sentimentul de deznădejde o chinuia din ce în ce mai mult. Pur şi simplu, Dalida nu reuşea să vadă un lucru deosebit de evident, anume faptul că antagonismul cert dintre cumplitul infern sufletesc pe care îl trăia şi nenumăratele ei succese muzicale semnifica tocmai acea intersecţie de bun augur pe care i-a încredinţat-o divinitatea întru preeminenţa vădită a creaţiei sale interpretative.

dalida

Precum îmbătrânitul de vreme cântec al harpistului inscripţionat pe mormântul regelui egipten Antef, dându-şi cu multă inteligenţă la o parte masca plină de fard a scenei în faţa chipului necontrafăcut al destinului, Dalida şi-a aşezat rând pe rând propria-i bucurie şi suferinţă în artă. Deloc paradoxal, întâlnirile scurtei sale călătorii către sine – întâlniri care i-au aruncat aproape întreaga viaţă în cumplita urgie a disperării fără leac – au definit cu tărie acele trepte ale spiritului ce trebuiau străbătute de cântăreaţă în drumul ei firesc către desăvârşire. Aşa se face că, la Dalida, povestea melodiilor interpretate se identifică într-o foarte mare măsură cu momentele sinuosului său traiect existenţial. Cu vădită profunzime şi sensibilitate artistică, ea şi-a apropriat cu mare uşurinţă, în mod organic chiar, fiecare mesaj muzical, tocmai pentru că în miezul lui descoperea întotdeauna ceea ce trăia atât de intens şi de tragic în propria-i viaţă. Această suprapunere dintre subiectul unui text muzical şi viaţa sa reală o făcea pe Dalida să aleagă cea mai adecvată variantă interpretativă pentru un cântec. Distanţa temporală însă dintre diversele momente de viaţă ale unei persoane a implicat întotdeauna un fapt peste care nu se poate trece de cele mai multe ori cu uşurinţă, anume acela că memoria etapei precedente încearcă să îşi şteargă cu putere urmele în vâltoarea acerbă a trecerii, ca şi cum nu ar fi existat niciodată cu adevărat. O consecinţă clară a intrării fiinţei umane într-un nou segment de trăire şi de cunoaştere, diferit, de regulă, în raport cu cel anterior, consumat, şi care devine, bineînţeles, parte integrantă a călătoriei acesteia către spaţiul lăuntric, o călătorie săvârşită însă, în cazul artistei Dalida, aproape tot timpul de una singură şi numai ocazional împreună cu Dumnezeul ei rece şi înstrăinat, dominat parcă de o tentă impersonală în manifestarea sa lipsită de dialog real şi afecţiune imediată, un fel de „Jesus kitsch” cu răstignirea-i blasfemiată în văzul tuturor pe malurile Senei și în suflet…

bust dalida place dalida montmartre paris

Dalida, bust, Piața Dalida, Montmartre

Seigneur Dieu, pourquoi m’as-tu abandonnée?!…/ J’ai faim, j’ai soif, j’ai froid, je n’ai plus de boussole (…).” A avut lumea la picioare, dar nu şi puterea de a vedea alt capăt vieţii decât suicidul. Dincolo însă de feluritele dogme concepute precar, dar şi de micimea acestei lumi trecătoare, un spirit veşnic călător printre nemişcatele lumi astrale, un spirit însingurat va rămâne pentru totdeauna să bată cu speranţă la poarta tărâmului de dincolo, în aşteptarea îndelung promisei pentru omenire mântuiri cristice. Numele acestui frumos copil al Nilului străvechi şi al întunecatei Sene cu umbre sângerii împrăştiate în tăcere printre aleile cernite din Montmartre ori peste zidurile triste ale Rue d’Orchampt e unul singur: Dalida.

Magdalena Albu

17 martie 2013

Ascultă

Cântece interpretate de Dalida

Seule avec moi

 O Seigneur Dieu

Le Temps des fleurs

 Dis-moi des mots

Les Enfants du Pirée

Garde-moi la dernière danse

Parlez-moi d’amour

Dans le bleu du ciel bleu(Volare)

Dansul lui Zorba

J’attendrai

Paroles, Paroles (cu Alain Delon)

O nouă sesiune de candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi”

burse brancusi

Institutul Cultural Român anunță lansarea unei noi sesiuni de candidatură pentru bursele „Constantin Brâncuşi”, derulate la Cité Internationale des Arts din Paris în 2013. Termenul de depunere a dosarelor de înscriere, anunţat inițial pentru 15 noiembrie 2012, a fost prelungit până la data de 1 aprilie 2013.

În această sesiune vor fi acordate două burse – una în perioada mai–iulie 2013 şi una în perioada noiembrie 2013–ianuarie 2014.

Obiectivul burselor este de a introduce artiştii români în circuitul valorilor europene, oferindu-le oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional. Bursa „Constantin Brâncuşi” este acordată artiştilor plastici care au studiile universitare de specialitate încheiate, cu performanţe recunoscute în domeniu, în vederea desfăşurării de proiecte artistice în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts. Selecţia se face de o comisie independentă de specialişti în baza unui dosar de candidatură. Dosarul selectat de comisie este trimis spre validare Comisiei de Admitere de la Cité Internationale des Arts.

Valoarea unei burse: 4 545 EUR/persoană.

Numărul de burse acordate anual: 2 burse „Constantin Brâncuşi”

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: arte plastice şi vizuale.

Durata burselor: 3 luni (perioada mai 2013–iulie 2013 şi noiembrie 2013 –ianuarie 2014).

cite des arts paris

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):

– formularul de înscriere;

– CV conţinând informaţie detaliată asupra activităţii competiţionale a candidatului;

– copie după diploma de licenţă; în condiţiile în care candidatul este şi absolvent de studii aprofundate, se vor adăuga copii şi după aceste acte;

– copie după actul de identitate/pașaport;

– un proiect de cercetare, din care să reiasă: justificarea experienţei profesionale şi a competenţei în materie; un nivel artistic care să permită aprofundarea dialogului cu artiştii străini; relevanţa Parisului pentru realizarea proiectului: maximum 2 pagini în care să fie indicate locaţii/muzee/săli de concerte propuse spre vizitare, ce se va studia acolo, ce activităţi se vor depune.

– Pentru artişti – 10–20 de fotografii, cataloage (la plasticieni) în care să se menţioneze data şi dimensiunile reale ale lucrărilor;

– Pentru fotografi – 10–20 de fotografii 24/30 (în medie);

– Pentru video – 2 sau 3 DVD-uri sau CD-uri;

– un dosar de presă;

– perioada pentru care solicită bursa;

– 3 scrisori de recomandare.

Proiectele de cercetare vor fi redactate atât în limba română, cat şi în limba franceză.

Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.

Contact:

Dana Berdilă, Coordonator Program Burse, Centrul Naţional al Cărţii, Direcţia Generală de Promovare a Creaţiei

e-mail:  or.rci@alidreb.anad

Tel.: (+4) 031 71 00 675

 

 

Concert de muzică românească transmis în 11 țări europene

concert muzica romaneasca

eveniment liber sa spunMelomanii din unsprezece țări europene vor asculta pe posturile publice de radio concertul extraordinar de muzică clasică românească, programat la Sala Radio vineri, 1 februarie 2013, de la ora 19.00. În Danemarca, Germania, Spania, Croația, Portugalia, Estonia, Letonia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Norvegia, vor fi difuzate lucrări reprezentative, semnate de mari compozitori români, din pacate mult prea rar cântate în sălile de concert.

Orchestra Națională Radio, condusă de dirijorul său principal, Tiberiu Soare, va interpreta Simfonia a II-a în La major, op. 17 de George Enescu, dar și lucrări apreciate semnate de Constantin Silvestri (Concert pentru flaut și orchestră), Sigismund Toduță (Passacaglia pentru flaut și orchestră) și Paul Constantinescu (Toccata pentru flaut și orchestră), în orchestrația lui Ioan Dobrinescu.

Invitatul special al serii este flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, care a studiat cu cei mai importanți profesori din țară și străinătate, a acumulat un număr impresionant de concerte peste tot în lume și este singurul artist din România deținător al unui flaut din aur de 18k, creație a companiei japoneze Muramatsu.

Concertul este cuprins în stagiunea Euroradio – schimb internațional de programe audio de înaltă calitate inițiat de European Broadcasting Union – în seria concertelor „À la carte”.

Evenimentul punctează și împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Constantin Silvestri (31 mai 1913, București–23 februarie 1969, Londra) – a cărui activitate se leagă de toate instituțiile muzicale importante din România, dar care a dirijat și Filarmonica din Londra, Orchestra Simfonică din Chicago și alte ansambluri celebre din lume. De asemenea, tot în acest an se comemorează 50 de ani de la dispariția lui Paul Constantinescu (30 iunie, Ploiești–20 decembrie 1963, București), autor a numeroase lucrări simfonice, vocal-simfonice, corale, muzică de film ș.a.

Pentru alte informații legate de stagiunea 2012–2013 a Orchestrelor și Corurilor Radio consultați site-ul  http://orchestre.srr.ro.

Ion-Bogdan-Stefanescu

Ion Bogdan Ștefănescu

Absolvent al Universității de Muzică din București, Ion Bogdan Ștefanescu și-a desăvârșit pregătirea profesională sub îndrumarea celor mai de seamă flautiști ai lumii și a obținut diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. Este Doctor în Muzica, calificare profesională obținută la Universitatea de Muzică din București.

Activitatea sa artistică a început de la vârsta de 14 ani, când a debutat ca solist pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureștean. Din anul 1983 și pâna în prezent, Ion Bogdan Ștefanescu a desfășurat o intensă activitate artistică – numeroase recitaluri și concerte în România și în străinătate: Anglia, Franța, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveția, Suedia, Norvegia.

Din 1998 până în prezent, este membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București, unde ocupă funcția de prim flautist, șef de partidă. Din anul 2007 este și solistul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

A participat, de asemenea, la o serie impresionanta de festivaluri naționale și internaționale: „’George Enescu”, Culture Escape (Elvetia), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania), Music Fest (Luxemburg), Wien Modern (Viena, Austria), Festivalul Internațional de Muzica Nouă (Darmstadt, Germania) ș.a.

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu este laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale și a primit, de asemenea, importante și onorante distincții pentru meritele sale artistice: „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, medalie conferită de Președintele României (2011), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formatiei camerale „Trio Contraste”, al cărei membru este (2009), Premiul revistei „Muzica” pentru interpretare (2009), Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistica (2007) ș.a. Ion Bogdan Ștefănescu este membru fondator al ansamblurilor „’Procontemporania”’, „Profil”, „Barock Orchestra”. Este, de asemenea, membru al trio-ului „Contraste” și al Cvintetului de suflători „George Enescu”.

În cursul anului 2012, a realizat două turnee naționale sub genericul Flautul de aur, alături de pianistul Horia Mihail, proiect pe care îl va continua în 2013.

tiberiu soare

Tiberiu Soare

Tiberiu Soare își desfășoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici și teatre de operă din țară, realizând turnee în Ungaria, Suedia, Bulgaria, Israel, China, Germania și Elveția. La ora actuală este dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România și dirijor la Opera Națională din București.

La pupitrul Orchestrei Naționale Radio a realizat pâna acum numeroase concerte și înregistrări, dintre care pot fi amintite cele doua compact discuri cu soprana de origine română Teodora Gheorghiu și violoncelista franceza Ophelie Galliard, realizate în luna septembrie 2010 pentru Casa de discuri Harmonia Mundi. De asemenea, a dirijat concertul de la Expozișia Mondiala Shanghai 2010, în compania soliștilor Alexandru Tomescu și Horia Mihail și s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio în cadrul Festivalului Internațional de la Varna, în 2011.

În 2003 a obținut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul sau în cadrul proiectului „Traviata – 150 de ani”. În 2006 revista „Actualitatea muzicală” i-a decernat Premiul pentru cea mai convingătoare prestație a unui tânar interpret în urma activității sale din stagiunea precedentă. În 2011 dirijorului i-a fost acordat Premiul Uniunii Artiștilor Interpreți din România în urma realizării premierei spectacolului Oedipe de George Enescu la pupitrul orchestrei Operei Naționale București în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția 2011.

În 11 septembrie 2010 Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alături de soprana Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariții alături de Suedwestfallischen Philarmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) și alături de Filarmonica „George Enescu” la Muscat, capitala Sultanatului Oman.

Alături de activitatea de pe scena Sălii Radio, pentru stagiunea 2012–2013 are în program concerte alături de soprana Angela Gheorghiu la Salle Pleyel (Paris) cu Orchestre National de l’Ile de France, la Helsinki și la Barbican Center cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra.

Confluența artelor

Miercuri, 21 noiembrie 2012, ora 18.30, la Ateneul Român (Sala mare) va avea loc spectacolul Confluența artelor, dedicat compozitorului Claude Debussy (22 august 1862–25 martie 1918), de la a cărui naștere s-au împlinit 150 de ani, dar și scriitorului, eseistului și criticului Marcel Proust (10 iulie 1871–18 noimebrie 1922), de la a cărui dispariție au trecut 90 de ani.

La acest eveniment participă artiştii Parisului Belle Époque. Spectacol realizat de Cristina Vasiliu. Regia artistică: Cristina Cotescu. Recită actorul Florin Zamfirescu.

Îşi dau concursul: Viniciu Moroianu, Ion Bogdan Ştefănescu, Ioana Nicolescu, Cristiana Mihart, Alina Bottez, Cleopatra David, Sînziana Voinea-Manea. La pian: Ieronim Buga.

Antoine Blanchard, La Madeleine

Regia de sunet: Florin Gioroc. Asistenţi sunet: Cătălin Duminică, Alexandru Molico. Imagini: Cătălin Duminică, Silviu Nedelcu, Ștefan Mircea.

Spectacol subvenţionat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Prin prisma centenarilor: identitate, libertate, democraţie

Scriitorul sloven Boris Pahor și istoricul Neagu Djuvara în dialog la București

Joi, 15 noiembrie 2012, la ora 17.30, la sediul Bibliotecii Naţionale a României (Bd. Unirii nr. 22, Sala Mare de Conferinţe) va avea loc o dezbatere cu tema Prin prisma centenarilor: identitate, libertate, democraţie. Celebrul scriitor sloven Boris Pahor îl va avea ca interlocutor pe istoricul român Neagu Djuvara. O expoziţie care cuprinde volume semnate de Boris Pahor va fi prezentată, în deschiderea întâlnirii, în holul Bibliotecii Naţionale, de Carmen Muşat, redactor-şef al revistei „Observator cultural”.

Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Slovenia la Bucureşti în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Naţională a României, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea Bucureşti. Sponsor: producătorul de vinuri sloven Santomas. Parteneri media: revistele „Observator cultural”, „Dilema veche”, „Accente”, „BeWhere”, 24FUN şi Radio France Internationale România.

Accesul publicului este liber. Discuțiile vor avea loc în limbile slovenă, franceză, engleză și română. Se asigură traducere simultană.

Scriitor sloven cu cetăţenie italiană, autor a numeroase romane cu tentă autobiografică, Boris Pahor (n. 1913) este unul dintre cei mai importanţi scriitori sloveni contemporani, fiind nominalizat la Premi Internacional Catalunya în 2011 și candidat la Premiul Nobel pentru literatură. Martor al evenimentelor din Italia fascistă, scriitorul a fost deportat, în 1944, în lagărele naziste din Alsacia (Natzweiler-Struthof) şi Germania (Dachau, Mittelbau-Dora, Bergen-Belsen), aceste experienţe constituind tema predilectică a multora dintre operele sale. Scriitor angajat, Pahor a luptat prin intermediul scrierilor sale împotriva oricărui tip de totalitarism, fie el fascist, nazist sau comunist, primind Legiunea de Onoare după publicarea în Franţa a volumului Necropola (Pélerin parmi les ombres), considerat un roman prin excelenţă antinazist. Scriitorul a fost distins, în acest an, la Strasbourg, cu Medalia de aur a oraşului pentru demnitatea şi conştiinţa sa, manifestate printr-un formidabil devotament faţă de cultura şi limba slovenă.

Istoric, diplomat, filosof, jurnalist şi romancier român, Neagu Djuvara (n. 1916 la Bucureşti, într-o familie de origine aromână) şi-a făcut studiile la Paris, fiind licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în anul 1943, este trimis de Mareşalul Antonescu curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în vederea reluării negocierilor de armistiţiu cu Uniunea Sovietică. Nu mai revine în România până în anul 1990. Volumul Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 s-a numărat printre bestsellerurile Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2012. Stabilindu-se în Franţa, a mai susţinut un doctorat în Litere la Sorbona (Paris, 1972), iar în 1987 a obţinut diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris, pentru limba sârbo-croată.

Ștefan Luchian, Crizanteme în vas albastru

Neagu Djuvara este, în prezent, membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti, autor a numeroase volume autobiografice şi de istorie. A fost distins, în martie 2010, cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofiţer, fiind decorat de Ambasadorul Franţei în România, E.S. dl. Henri Paul.