„George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“ în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ – CD-ul săptămânii la Radio Klassik Viena

enescu-integrala-lucrarilor-pentru-pian-raluca-stirbat

eveniment liber sa spunAlbumul George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo, în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ, a fost desemnat de postul Radio Klassik din Viena „CD-ul săptămânii“ 13–19 februarie 2016. Premiera discografică a casei de discuri germană Hänssler Classic a apărut în octombrie 2015 şi cuprinde toate lucrările pentru pian finalizate de compozitorul George Enescu. Continuă lectura „„George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“ în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ – CD-ul săptămânii la Radio Klassik Viena”

Recital de muzică românească

claudia codreanu

eveniment liber sa spunÎn cadrul ediției a IX-a a Festivalului Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC”, vineri, 6 decembrie, ora 19.30, în Sala „George Enescu” a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti va avea loc Recitalul cameral susținut de mezzosoprana Claudia Codreanu, pianista Diana Vodă Nuţeanu și clarinetistul Constantin Urziceanu.

În program: Pascal Bentoiu, Poetul şi Marea, pe versuri de Nina Cassian; Livia Teodorescu,meridian snr simc Două lieduri pentru voce şi pian, pe versuri de Nicolae Coman (Toamna, Întomnare-n lied); Nicolae Coman, Două lieduri pentru voce şi pian, pe versuri de Ioana Tsatos (S-au aprins trunchiurile, A coborât despărţirea); Roman Vlad, Noi proverbe pentru clarinet solo; Dan Buciu, Inventar, pe versuri de Nina Cassian; Felicia Donceanu, Remember (Unde ești copilărie?…), pe versuri populare; Valentin Timaru, Noapte de mai, pe versuri de Lucian Blaga; Tiberiu Olah, Sonata pentru clarinet solo; Thomas Beimel, Trei lieduri pentru clarinet, mezzosoprană şi pian (Luna, Ay, Luna); Diana Nuţeanu, Ciclul „Anotimpuri”, pe versuri de Lucian Blaga (Autoportret, Mugurii, În lan, Amurg de toamnă, Colindă).

Detalii despre Festivalul Internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC”

George Georgescu şi muzica românească

Concertul omagial George Georgescu 125, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, vineri, 26 octombrie 2012, la Sala Radio (cu începere de la ora 19.00), va prilejui prezentarea, în pauză, a noului album produs de Editura Casa Radio: Arta lui George Georgescu – M. Jora, Th. Rogalski, P. Constantinescu, C. Silvestri, G. Enescu. Continuă lectura „George Georgescu şi muzica românească”

Creații contemporane

În cadrul seriei „Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi” a Festivalului „George Enescu”, la Sala Radio este programat miercuri 7 septembrie 2011 (ora 17.00) concertul Ansamblului „Archaeus”, cu un program care cuprinde lucrări de Ștefan Niculescu (Sextuplum), Carmen Petra Basacopol (Melopee), Corneliu Dan Georgescu (Omnia Unus Est), Costin Miereanu (Solo), Eugen Wendel (Spectrum), Peter Ruzicka (Rezitativ), Octavian Nemescu (Finalis Septima).

Al doilea concert programat miercuri în București va avea loc la ora 19.30, în sala Ateneului Român, unde vom asculta Orchestra Filarmonicii „Banatul”, dirijată de Peter Ruzicka: Fraternité de H. W. Henze, Hölderlin Symphony de Peter Ruzicka (solist: baritonul Ştefan Ignat), Simfonia nr. 5 în Re major de George Enescu (orchestraţie de Pascal Bentoiu după schiţele compozitorului), solist: tenorul Marius Vlad Budoiu. Participă Corul Filarmonicii din Arad, dirijat de Robert Daniel Rădoiaș.

Baletul Național Chilian va prezenta pe scena Teatrului Național din Sibiu, miercuri 7 septembrie, de la ora 19.00, spectacolul Noche Bach (Conciertos / Cántico), creaţie coregrafică de Gigi Căciuleanu.

Înfiinţat în 1985 cu scopul de a promova cele mai diverse tendinţe şi orientări din muzica de astăzi, format din Anca Vartolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (claviaturi), Dorin Gliga (oboi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac (fagot), Alexandru Matei (percuţie), Marius Lăcraru (vioară), Liviu Dănceanu (conducerea muzicală), Ansamblul „Archaeus” activează sub egida Uniunii Compozitorilor din România. Muzicienii români au susţinut peste 300 de concerte în care au interpretat peste 550 de lucrări (multe dintre ele în primă audiție) semnate de 300 de compozitori români şi străini, în 80 de oraşe, în peste 100 de săli de concert din România, din întreaga Europă şi din SUA. Au participat de asemenea la numeroase festivaluri şi evenimente muzicale internaţionale din Bucureşti, Paris, Viena, Salzburg, Budapesta, Geneva, Huddersfield, Berlin, Bonn, Köln, München, Hanovra, Copenhaga, Moscova, Lisabona, Sofia, Chişinău, Bratislava, Roma, Torino, New York, Cleveland, Washington etc. În paralel, ansamblul a înregistrat mii de minute de muzică pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi pentru posturi de radio străine, ca şi discuri, casete video şi audio. „Archaeus” a realizat coloana sonoră a peste 20 de filme de animaţie, documentare, filme experimentale etc. Repertoriul extrem de variat al formației acoperă stiluri şi perioade muzicale diferite, incluzând muzica bizantină şi creația contemporană. Pentru activitatea sa, ansamblul a a fost răsplătit cu Premiul ATM în 1987, Premiul Criticii în 1991, Premiul Publicaţiei „Muzica Azi” în 1996, Premiul „Scores” în 1997.

Dirijorul Peter Ruzicka s-a născut la Düsseldorf, pe 3 iulie 1948. Între anii 1963 şi 1968 a studiat pianul, oboiul şi compoziţia la Conservatorul din Hamburg, apoi dreptul şi muzicologia la München, Hamburg şi Berlin. Compoziţiile sale au obţinut numeroase premii. În 1969 a primit premiul Oraşului Stuttgart pentru cantata Esta Noche. În 1971 lucrarea pentru orchestră Metastrofe a fost premiată la Concursul Internaţional Rostrum of Composers din Paris iar în 1972 lucrarea In processo di tempo… a primit Premiul Concursului Internaţional „Gaudeamus”.

Peter Ruzicka a ocupat postul de director al Operei de Stat din Hamburg şi al Filarmonicii de Stat din Hamburg din 1988 până în 1997. În 1997, a devenit Consilier Artistic al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam iar în 1999 a fost numit Preşedinte al Academiei Bavareze de Teatru. Între anii 2001 şi 2006 a deţinut funcţia de Director Artistic al Festivalului de la Salzburg. În prezent este Director Artistic al Munich Biennale, urmându-i în funcţie lui Hans Werner Henze.

Peter Ruzicka a dirijat Orchestra Simfonică Germană din Berlin – înregistrând CD-uri cu lucrări de Mahler, Pettersson şi Schreker – Orchestra Regală Concertgebouw, Sächsische Staatskapelle din Dresda, Orchestra Simfonică Radio Bavareză, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg – înregistrând un ciclu de 12 lucrări orchestrale de Hans Werner Henze –, Orchestra Simfonică din Bamberg, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestrele Simfonice SWR Baden-Baden şi Freiburg, Orchestra Simfonică WDR Köln, Orchestra Simfonică Radio Frankfurt, Orchestra Simfonică MDR Leipzig, Filarmonica din München, Orchestra Operei Germane din Berlin, Orchestra Naţională Daneză, Orchestra Filarmonică Cehă, Orchestra Simfonică Yomiuri Nippon Tokio şi Orchestra Radio din Viena.

Costin Tuchilă

 Programul transmisiilor radio în direct, 7 septembrie:

Radio România Muzical, Radio România Cultural

Festivalul Internațional „George Enescu”. Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi

Seria „Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi” se dorește, conform prezentării din programul festivalului, „oglinda pulverizărilor care încep din secolul XX şi include o varietate de «şcoli» şi estetici. În acest context, «clasice» ar putea să pară Simfoniile a IV-a şi a V-a ale lui George Enescu, în orchestraţia lui Pascal Bentoiu, la fel şi nume precum Arvo Pärt, John Adams, Darius Milhaud, Leonard Bernstein. Ne întindem privirile timp de un secol până la numeroase prime audiţii, în special ale compozitorilor români.” Chiar dacă muzica nouă are puțină audiență la publicul larg, mi se pare absolut normal ca un festival care poartă numele lui George Enescu să o promoveze cu curaj, încercând astfel să o impună.

În perioada 2–25 septembrie sunt programate la București, în cadrul acestei serii, 24 de concerte și recitaluri vocale și instrumentale susținute de ansambluri și soliști din România și din străinătate. Acestea vor fi găzduite de Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, orele de începere fiind 11.00, 14.00, 17.00, 18.00, 19.30, 20.00. Vom asculta muzică de George Enescu, Béla Bartók, Eugène Ysaÿe, Debussy, Ravel,  Anton Webern, Şostakovici, Prokofiev, Stravinski, Britten, Arvo Pärt, John Adams, Darius Milhaud, Leonard Bernstein, Henri Dutilleux, numeroase lucrări de compozitori români contemporani: Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ștefan Niculeacu, Cornel Țăranu, Liana Alexandra, Felicia Donceanu, Carmen Petra Basacopol, Liviu Dănceanu, Myriam Marbé, Octavian Nemescu, Sorin Lerescu, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Călin Ioachimescu, Carmen Cârneci, Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram ș.a.

Printre ansamblurile invitate care vor susține concerte în seria dedicată muzicii moderne și contemporane se află Gulbenkian Symphony Orchestra din Lisabona, sub conducerea dirijorului Lawrence Foster (marți 13 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român). În program: 4th of July de Charles Ives, Simfonia nr. 2, „The age of anxiety pentru pian şi orchestră” de Leonard Bernstein (cu participarea pianistei Dana Ciocârlie), Suita nr. 3 în Re major, „Săteasca”, op. 27 de George Enescu, Variaţiuni şi fugă pe o temă de Henry Purcell, op. 34 de Benjamin Britten.

Miercuri 14 septembrie, la ora 17.00, în sala Ateneului Român, orchestra Filarmonicii Naționale Ungare, dirijată de Zoltan Kocsis, va prezenta un program Bartók – Enescu. Din creația compozitorului maghiar vom asculta Suita de dans Sz. 77 și Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Sol major Sz. 95 (solist: Boris Berezovski) iar dintre lucrările enesciene, Simfonia nr. 2 în La major, op. 17.

Ansamblul Orchestral din Paris, avându-l la pupitrul dirijoral pe Olari Eltis, va concerta la Sala Radio, luni 5 septembrie, la ora 19.30: Mystère de l’instant de Henri Dutilleux, Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră de Anatol Vieru (solistă: Laura Buruiană), Simfonia nr. 4, „Los Angeles” de Arvo Pärt.

Sâmbătă 24 septembrie, la ora 17.00, la Ateneu, soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu și actorul Victor Rebengiuc propun un recital de muzică și poezie intitulat Despre iubire, în care sunt cuprinse lucrări de Enescu, Bartók, Stravinski, Ravel, Webern, Alban Berg, Prokofiev.

Pentru programul integral al concertelor și recitalurilor din această serie, accesați pe site-ul Festivalului, pagina Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi.

Costin Tuchilă

Calendar: George Enescu

Se împlinesc astăzi 130 de ani de la nașterea lui George Enescu (19 august 1881, Liveni, Botoșani–4 mai 1955, Paris). Trei dintre cele mai populare lucrări enesciene sunt creații de tinerețe. Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major, publicate cu număr de opus 11 (la editura pariziană Enoch, în 1909), au fost compuse în 1901, Suita nr. 1, în anul următor.

Pe 23 februarie/8 martie 1903, tânărul George Enescu prezenta în primă audiţie absolută la Bucureşti cele două Rapsodii române şi Suita pentru orchestră nr. 1 în Do major, op. 9 (publicată la Editura Enoh, 1909). Suita dedicată lui Saint-Saëns rămâne şi astăzi o partitură neobişnuită mai ales datorită primei ei părţi, celebrul Preludiu la unison. El este unic în literatura simfonică universală şi fascinant atât prin conţinutul exprimat, cât şi prin particularităţile tehnice. Suita nr. 1 în asamblul ei poate fi considerată o capodoperă, chiar dacă unii comentatori îi găsesc imperfecţiuni. Totuşi, absolut uluitoare este prima ei secţiune, care pune în umbră întrucâtva celelalte trei părţi. Valoarea ei de unicat este explicată de obicei prin procedeul folosit. Nimeni nu s-a mai încumetat să scrie o întreagă mişcare simfonică la unison. Există în istoria muzicii suficiente pasaje la unison (orchestrale, vocal-instrumentale), dar nu un număr atât de mare de măsuri în care instrumentele orchestrei să cânte împreună aceleaşi note. Şi nu o creaţie unitară, care să aibă individualitate tematică, expresivă, caracter de sinteză muzicală prin folosirea aceluiaşi procedeu: unisonul. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limbajul muzical, trebuie să spun că unisonul este considerat o consonanţă perfectă, care lasă sentimentul existenţei unui singur sunet, cu atât mai mult când instrumentele sunt apropiate din punct de vedere timbral. Unisonul creează efecte sonore deosebite, de la senzaţia de tensiune paroxistică, de maximă acumulare deci, până la cea de relaxare şi limpezime. Cum în artă nu există reţetă iar procedeele tehnice sunt teoretic sublime, esenţial râmânând modul personal de folosire a lor în practică, privit din alt unghi, s-ar putea obiecta că unisonul extins la dimensiuni ample este generator de monotonie. Că percepând un singur sunet, numai cu diferenţele timbrale, nici ele, în cazul ansamblului de coarde, foarte mari, urechea receptează un spaţiu sonor plat. Că astfel expresivitatea dispare. George Enescu învinge toate dificultăţile şi reticenţele.

Dar înainte de a încerca să parcurgem, atât cât este posibil în cuvinte, sensurile Preludiului la unison, să reţinem componenţa orchestrei, aşa cum este cerută de Enescu în partitură. Acest preludiu în Do major, în mişcare moderată şi măsură de 3/4, trebuie cântat de 20 de viori prime, 18 secunde, 14 viole, 12 violoncele, la care se adaugă timpanul acordat în sol. Un inventar aşadar numeros, 64 de instrumente cu coarde, contribuie la construirea unui lanţ melodic şi ritmic de 139 de măsuri. Ne putem întreba de ce compozitorul fixează riguros numărul instrumentelor şi de ce solicită un ansamblu atât de bogat. Este cumva tributar tendinţei muzicienilor moderni de a nu lăsa nimic la voia întâmplării, de a hotărî totul, de a cere interpreţilor să renunţe la orice posibilitate de interpretare subiectivă a semnelor grafice din partitură? Fixează, implicit, prin această hotărâre, şi dimensiunile ideale ale sălii în care trebuie să fie cântată muzica sa? Răspunsul este evident afirmativ, cunoscând faptul că partiturile enesciene abundă în notaţii amănunţite, care indică în mod expres anumite nuanţe, care îl călăuzesc pe interpret în aflarea adevărului cuprins în alfabetul răsfrânt pe portativ. Pe de altă parte, însăşi substanţa muzicii dictează aici numărul de componenţi ai orchestrei. Enescu era întru totul conştient de acest lucru. Cu instrumente mai puţine, nici unul dintre efectele prevăzute în Preludiu la unison nu poate avea sonoritatea corespunzătoare. Nici nuanţele dinamice, fortissimo, pianissimo, crescendo, descrescendo, nici elementele ritmice, nici accentele sau indicaţiile de frazare şi de atac al sunetelor. Impresia de bogăţie muzicală nu s-ar putea realiza aici altfel. De aceea orice altă interpretare, cu un număr mai mic de corzi (aşa cum se practică – aproximativ 50) este improprie. Aproape nimic nu va suna aşa cum a imaginat Enescu.

În comentariul rezervat Suitei nr. 1 în volumul Capodopere enesciene (1984), Pascal Bentoiu afirmă că Preludiul „este, în mod curios, construit aproape ideal pe proporţii fibonacciene. Prima secţiune are 50 de măsuri, următoarea 30, ambele conţin deci 80 dintr-un total de o sută treizeci şi ceva, căci ultimele câteva măsuri apar ca simplu ecou al vastei desfăşurări. Singurul accident timbral – pedala pe sol a timpanului – survine deci, practic vorbind, la locul secţiunii auree. Întâmplare?” – se întreabă muzicologul. Răspunsul este greu de dat. Această referinţă algebrică la şirul lui Fibonacci poate fi susţinută şi datorită impresiei de construcţie desăvârşită, urmând proporţiile ideale, a Preludiului la unison. Construcţie justificată şi prin centrii tonali folosiţi de Enescu, pornind de la un do ideal şi urmând ciclul cvintelor în primele 50 de măsuri, după cum demonstrează Pascal Bentoiu: do, sol, re, la (presupus), mi, si, fa diez, do diez, „pe care se şi încheie secţiunea.” (Am eliminat din textul lui Pascal Bentoiu menţionarea frazelor muzicale şi a măsurilor pentru uşurinţa lecturii). „Iată deci – continuă muzicologul  – parcurs ciclul quintelor într-o compoziţie anterioară cu o treime de secol celebrei prime părţi din Muzica pentru coarde, celestă şi percuţie de Bartok. Nu consider că meritul principal al lui Enescu ar fi în anticipări de felul acesta, ci într-o calitate cu totul aparte a substanţei propuse de el, substanţă ce poate să rezulte fie din date tehnice insolite, fie din puneri în pagină mai tradiţionale. A reduce istoria muzicii la cursa spre noutate îmi pare de multă vreme – şi acum mai mult decât oricând – una din marile erori ale gândului despre muzică, pentru a mă exprima blând. Deci: nu din parcurgerea ciclului quintelor ori din proporţionarea fibonacciană rezultă neapărat valoarea Preludiului. O sută de compozitori de mâna a doua pot imagina fiecare câte un preludiu, şi fibonaccian proporţionat şi parcurgând oricum orice ciclu intervalic, iar rezultatul să fie o sută de preludii plicticoase, inutile, ratate.”

Prin conţinutul său, prin suflul deloc patetic, încărcat de tonuri evocatoare dar şi de dramatism, prin sentimentul de spaţialitate proiectată într-un plan mental ideal, Preludiul la unison este o expresie edificatoare a etosului românesc. Aceasta pare să fie intenţia nemărturisită a unui compozitor de geniu, care, la 21 de ani, aşterne în partitură o muzică singulară şi până la un punct stranie. Nu un portret esenţializat al spiritului românesc se desprinde de aici, cât o dimensiune spirituală urmărită cu atâta concentrare a expresiei. Muzica pare a veni dintr-un strat arhaic, subconştient, rădăcinile folclorice sunt interpretate într-un spaţiu şi spirit ideale, cu o nuanţă de clasicitate. Fără nici un retorism, Preludiul la unison conţine sentimente şi idei istoricizate, evocate de la înălţimea unei priviri atotcuprinzătoare. Se întrevăd aici, în acest discurs melodic care nu are nevoie nici de armonie, nici de polifonie, puterea răbdătoare şi cumpăna vremurilor, jalea dar şi speranţa, sfâşierea lăuntrică şi dorinţa de libertate, credinţa şi mântuirea, sentimentul complex al dorului alături de stări contemplative, armonia unui peisaj matricial şi percepţia unui timp istoric care, ieşit din mit, împrumută dialectica eternităţii.

Din punctul de vedere al structurii melodice, Preludiul la unison este alcătuit din trei motive transformate treptat într-o mişcare când accelerată, când încetinită, declinând în final până la nuanţa piano-pianissimo. Primul motiv, de două măsuri, este adus în forte de viori şi viole, cu susţinerea notei lungi, un la descrescendo, de către violoncele. Acelaşi joc dinamic şi timbral este propriu şi celui de-al doilea motiv, încheiat pe nota mi. Al treilea, intonat dulce de viori şi viole, piano, este puţin mai mişcat decât primele două motive. Aceste trei celule melodice alternează şi se transformă, când mai animate, când uşor relaxate, cu indicaţii amănunţite de expresie şi accente sforzando, foarte potrivite instrumentelor cu coarde. După un scurt pasaj accelerat şi luminos, aproape vesel (compozitorul notează acest cuvânt în partitură), la sfârşitul primelor 80 de măsuri îşi face apariţia, surprinzător, timpanul, care va însoţi discursul corzilor cu un răscolitor tremolo pe nota sol, început în nuanţa mezzopiano. Acest tremolo se continuă, doar cu două pauze, timp de 55 de măsuri, ajungând la mijloc la un fortissimo care sună ca o ameninţare. Unitatea timbrală nu este spartă prin intervenţia instrumentului de percuţie şi totul se proiectează într-un spaţiu dramatic pe care suntem liberi să-l interpretăm. Treptat, muzica îşi regăseşte calmul şi finalul aparţine viorilor cu surdină, pentru ca bătăile de timpan în cea mai fină nuanţă să încheie Preludiul făcând trecerea la partea a doua suitei, Menuet lent.

Costin Tuchilă