Un imens izvor de frumusețe și două mici semne de întrebare

caracal primaria

valorile trecutuluiNu spun vorbe mari, fiindcă aceasta este realitatea: fiecare popas al meu la Caracal – „Oraşul meu natal cu flori în gară,/ Cu chioşc în parc şi festival urmat de bal” (aşa cum atât de frumos spun versurile scrise de Constantin Cârjan pentru melodia pe care i-a dedicat-o inegalabilul Radu Şerban) – este asemenea unei întâlniri a lui Anteu cu pământul. Îmi dă forţe noi şi mă încarcă de un optimism nebănuit. Contribuie la asta, desigur, revedrea unor oameni de excepţie, primul în ordinea sufletească fiind Tavi Tianu, cel mai bun prieten, mai bine spus, fratele meu de suflet de care m-am legat din anii copilăriei. Nu pot, însă, trece mai departe fără a spune că, de fiecare dată când revin pe aceste meleaguri binecuvântate, aici, la Caracal, întâlnesc oameni tineri, entuziaşti şi frumoşi, despre care îmi face plăcere să mai vorbesc, fiindcă sunt convins că ei înşişi îmi vor oferi prilejul. Un asemenea tânăr de toată isprava este Octavian Stănescu, inimosul vice-primar al municipiului Caracal, un entuziast şi dăruit iubitor de Cultură şi care, chiar în aceste zile, a păşit împreună cu Doamna Inimii Sale pe un drum nou de viaţă. Prilej minunat, pentru mine, de a mă alătura celor care le urează din toată inima: „Casă de piatră!” şi, după vorba poetului, „Sănătate, Fericire şi Luceferi în Privire!”

Continuă lectura „Un imens izvor de frumusețe și două mici semne de întrebare”

Paul Matiu, un cărturar pentru neuitare

Bustul lui paul matiu de mircea dutu

Nu aşa trebuia să ne revedem cu Paul Matiu, admirabilul nostru prieten, cărturar de excepţie şi exemplar animator al vieţii culturale a meleagurilor olteneşti! Dar „Doamna cu coasa”, aceea care seceră nemilos şi nedrept, a vrut să fie altfel… Continuă lectura „Paul Matiu, un cărturar pentru neuitare”

Paul Matiu și-a mutat biblioteca în Paradis

paul matiu

Nu a trecut nici măcar o lună de când, în acest colţ de pagină, scriam câteva cuvinte înlăcrimate pentru unul dintre cei mai generoşi şi împătimiţi slujitori ai vieţii culturale a Romanaţiului şi ai spiritualităţii româneşti, Mişu Slătculescu, omul care s-a identificat cu înseşi destinele Casei de cultură din Caracal, că Doamna Neagră, aceea care loveşte nemilos şi fără să aleagă, l-a secerat pe un alt devotat al Ideii de Cultură: profesorul Paul Matiu, directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina.

Prietenul meu şi al nostru, „Pali”, omul de un optimism molipsitor, cel care mereu avea de spus şi de făcut CEVA ANUME pentru Carte şi Cuvântul Potrivit, s-a stins, discret, luni, „veşminte de pământ luând”, aşa cum ne-a învăţat să spunem Lucian Blaga, unul dintre magiştrii gândurilor şi faptelor sale.

Cu numai o zi, mai precis duminică după amiază, mă sunase, răvăşit de durerea pricinuită de moartea mamei sale, pe care tocmai o aşezase în criptă întru veşnică odihnă. Ştiu foarte bine că în asemenea tragice împrejurări orice vorbă de alinare sună stingher şi rămâne, ea însăşi, neajutorată. Ne-am luat „la revedere” în speranţa unei alte discuţii după ce Pali se va mai fi liniştit cât de cât. Iată, însă, că acea „altă zi” nu a mai fost să fie!…

biblioteca ion minulescu slatina

Sau, poate, va fi – această „ altă zi” – atunci când iubitorii de carte şi de cultură vor înscrie numele lui Paul Matiu la locul pe deplin meritat într-un Hronic al vieţii culturale a unui judeţ care a dat artei, literaturii şi spiritualităţii româneşti nume de referinţă. Şi trebuie spus numaidecât că un asemenea nobil şi atât de necesar travaliu va avea enorm de câştigat prin chiar prestigioasele manifestări organizate sub egida Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu”, din iniţiativa şi cu nepreţuitul aport al neodihnitului său mentor şi dătător de trăinicii: Paul Matiu.

Nu ar fi, însă, drept dacă nu aş aminti şi despre acel Paul Matiu, pe care cu vreo patru decenii şi jumătate în urmă îl ştiam drept Pali. Eram, pe atunci student, şi, profitând de reala deschidere spirituală din cea de-a doua jumătate a anilor ’60, în vacanţele petrecute la Caracal, pusesem la cale să fim un grup de declaraţi iubitori şi susţinători ai unor creaţii şi autori despre care, cu numai câţiva ani în urmă, nu se vorbea decât în şoaptă sau… deloc.

Aşa se face că grupul nostru, din care făceau parte Radu R. Şerban (fiul compozitorului) şi vărul său, Mircea Cebotenco-Şerban, Mihai Vârtosu, Otilian Neagoe, Mihai (Mimi) Vâlcea, Sergiu Vlad, fraţii Ion şi Aurel Mihăescu şi încă alţi câţiva prietenari pe măsură, luam cu asalt librăriile din Caracal cerând ba ceva Kafka sau Camus, ba nişte J.-P. Sartre, dar şi versuri de Ana Ahmatova sau Marina Ţvetaeva. Asta ca să nu mai amintesc despre lecturile, în grup şi cu voce tare, din Ilf şi Petrov, în special scenele despre hoţomanii fii ai locotenentului Smith, „marele şi neuitatul erou al Mării Baltice” sau din Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov, la care, neapărat, mai adăugam şi câte ceva din satirele lui Mark Twain despre „yankeii la ei acasă”. Care lecturi, de regulă, se ţineau pe terasa Restaurantului „Parc” sau, dacă starea vremii nu ne-o îngăduia, la restaurantul „Caracal”, bineînţeles „la separeu”…

SPIRU VERGULESCU - Slatina - Strada Malul Livezi

Spiru Vergulescu, Slatina, Strada Malul Livezi

Această tinereţe, declarat nonconformistă în felul ei, trăită intens şi frumos sub zodia „voioasei libere cugetări”, ne-a modelat şi ne-a marcat, la modul senin şi bun al termenului, pentru multă vreme, pe fiecare dintre noi, indiferent de drumurile pe care ne-am apucat a le străbate mai târziu. Şi, mărturisesc, ori de câte ori mă revedeam cu Pali, direct sau numai prin scris, mă bucuram să îl regăsesc neschimbat în entuziasmul său sincer şi molipsitor. Avea multe proiecte pentru biblioteca pe care o socotea a fi parte din însăşi familia sa, cu toate anume gândite spre a fi întru mai dreapta cinstire a binecuvântatelor meleaguri ale Romanaţiului şi ale Olteniei.

Plecând prea grăbit dintre noi, Pali nu a apucat să îşi pună în bună rânduială toate planurile, dar sunt convins că printre colaboratorii săi vor fi mulţi oameni de suflet care să îi continue strădania.

Cine ar putea să spună că Paul Matiu ne-a părăsit? Nu, el doar şi-a mutat biblioteca în Paradis, acolo unde îi menise locul neuitatul Jorge Luis Borges.

Şerban Cionoff

A murit Paul Matiu

paul matiu

Luni 9 iunie 2014, de Rusalii, am fost zguduiţi de o veste cutremurătoare: „A murit Paul Matiu”. Ce poţi să mai spui? Peste puţin ar fi împlinit 63 de ani.

Paul Matiu merită să-i fie cinstită memoria aşa cum se cuvine.

S-a născut la 14 august 1951 la Râmnicu Sărat, într-o familie cu origini ardelene. Şi-a urmat tatăl, ofiţer de carieră, prin diferite oraşe până când se stabileşte la Caracal unde termină liceul. Mândria sa de moţ sporeşte cu cea de oltean romănăţean.

A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, profesor la şcoala generală din Osica de Sus (1977–1979), muzeograf la muzeul din Caracal (1979–1980), instructor cultural la Casa de Cultură din Caracal (1980–1987), director adjunct al Casei de Cultură a Tineretului din Slatina (1987–1989), consilier şef al Inspectoratului pentru Cultură Olt (1990–1994) şi, din 1994, director al Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina, Olt.

Prezenţa sa activă în mediul cultural este împlinită de o aplecare specială spre cercetarea arheologică a unor situri importante pentru istoria veche a poporului român. Între anii 1992–1994 participă la campaniile de săpături arheologice efectuate la castrul de la Romula (Reşca) conduse de col. dr. Cristian Vlădescu de Muzeul Militar Naţional. În intervalul 1994–2002 a făcut parte din colectivul de cercetare a cetăţii romano-bizantine Sucidava sub conducerea prof. univ. dr. Octavian Toropu şi apoi a prof. univ. dr. Petre Gherghe de la Universitatea din Craiova.

În decembrie 2000 îşi susţine teza de doctorat Religiile în Oltenia în secolele II–VII d. Hr. la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sub îndrumarea reputatului specialist Silviu Sanie. Lucrarea a fost bine primită în lumea ştiinţifică. Prof. univ. dr. Alexandru Barnea sublinia faptul că această contribuţie este primul repertoriu complet al documentelor arheologice şi epigrafice privind viaţa spirituală pe teritoriul Olteniei în epoca romană şi romană târzie.

A însufleţit peisajul cultural local şi naţional cu o notă distinctă, de anvergură, marca Paul Matiu. Era o încântare să discuţi cu un intelectual de mare profunzime, cu o remarcabilă capacitate de sinteză şi de asocieri inedite. A fost un ziditor şi un dirijor priceput al culturii locale, un partener şi colaborator constant al Muzeului Judeţean Olt.

Paul Matiu a trăit cu bucurie şi cu detaşarea proprie oamenilor mari.

Dumnezeu să-l odihnească.

Colectivul Muzeului Judeţean Olt